Ce mi-a plăcut (săptămâna 235)

Anduţa, eu zic să o laşi mai moale cu presupunerile. Amuzamentul de la o coadă la avort (deşi mă îndoiesc că e reală, actele medicale se fac cu programări) nu are nimic de-a face cu mersul senin la acea procedură. Ci cu simple discuţii uşoare în timp ce aşteaptă. Că şi la mort se fac glume şi lumea bea şi mănâncă în cele 2-3 zile cât stă mortul în casă, până e dus la groapă. Asta nu înseamnă că sunt veseli de acel deces.

Iar ce afirmi tu mai sus – că cine vrea să facă, caută până găseşte un loc în care poate duce la bun sfârşit acel lucru – ei bine, e o aberaţie imensă. Pentru că în ţara noastră e multă lume săracă şi neinformată sau în diverse situaţii infame, nu toate femeile au ca tine cam tot ce-şi pot dori. Coboară uşor nasul spre sol, că pe acolo mişună mulţi oameni destul de necăjiţi. De la o vreme parcă eşti într-o bulă euforică şi porţi ochelari care fac invizibile problemele cu adevărat grave ale altor oameni şi vezi doar mofturile tale etiliste.

Cât despre dreptul de a face avort la spitalele de stat – am mai vorbit deunăzi despre asta. La spitalele de stat merg acele femei care au contribuit la fondul de sănătate (altfel nu eşti primit acolo), aşa că au tot dreptul să facă acea procedură acolo. La fel ca oricare alt om care şi-a făcut rău cu mâna lui şi se duce apoi să-l repare medicul.

Nu ştiam că nu este decontat de către casa de asigurări de sănătate. Deşi cred că am citit cândva despre acest lucru. Dar am uitat.
M-am informat şi ai dreptate. Este o procedură la cerere. Plătită de pacient spitalului. Nu şi medicilor, de aceea medicii nu au chef să o facă. Iar cu banii obţinuţi pe proceduri la cerere, spitalele pot achiziţiona echipamente medicale şi moderniza spitalul.

Referitor la refuzul medicilor de a face această procedură la cerere, motivele se pare că sunt variate. Am găsit undeva o enumerare a lor:
1. Motivele morale/religioase. Medicii contactați de HotNews.ro spun că, potrivit Codului deontologic, nu pot fi obligați să ofere un serviciu medical împotriva voinței sau convingerilor lor.
2. Unii medici ginecologi s-au specializat pe zona de medicină reproductivă/fertilizare în vitro și spun, de asemenea, că avortul ar reprezenta „o contradicție în convingerile lor”.
3. Faptul că asigurarea de malpraxis oferită de către spital nu acoperă niciun serviciu medical la cerere, prin urmare, nici avortul.
4. Avortul la cerere este un serviciu plătit de pacient către spital și nu este decontat de Casa de Asigurări de Sănătate. Unii medici sunt nemulțumiți că acest serviciu este plătit de către pacient, dar banii ajung doar la spital, nu și la medici.
5. Lipsa unui spațiu dedicat întreruperilor de sarcină în unele spitale.

Cele mai importante motive ar fi deci: lipsa unei asigurări de malpraxis (medicul şi-o poate plăti singur, dar costă foarte mult şi evident nu rentează) şi faptul că banii nu ajung la medic.

Referitor la refuzul unor proceduri, se pare că legea este neclară. Singurele proceduri pe care un medic le poate refuza fiind expuse in urmatoare lege:
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că medicii pot refuza un serviciu medical doar în două situații: atunci când „pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obținute, care justifică asistența altui medic cu competențe sporite”, și atunci când „pacientul manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de medic”. Prevederile Legii 95/2006 se referă, însă, tot la serviciile medicale de urgență și din pachetul de bază, decontate de CNAS, nu la serviciile medicale la cerere.

Cu alte cuvinte, în Ro avortul este permis, dar este o procedură la cerere, plătită spitalului de stat. Dar medicii nu au asigurată plasa de siguranţă pentru procedurile la cerere (nu au asigurare de malpraxis) şi nici nu primesc vreun ban pentru procedurile la cerere. În mod logic – medicii nu vor să execute aceste proceduri la cerere. Deşi legal se pare că nu le pot refuza totuşi (pot refuza doar proceduri de urgenţă sau de bază).

Concluzia finală – ai voie să faci avort pe banii tăi la stat, dar nu ai unde să-l faci. Pentru că te loveşti de o întreagă harababură organizatorică şi legală. Deci realitatea în Ro ar fi de fapt: nu poţi face avort pentru că nu ai unde.

P.S. Mai sus am vorbit despre spitalele de stat. Evident că sunt unele clinici private care oferă acest serviciu, dar plata este aproape triplă faţă de plata la stat. (Un avort la cerere costă între 100 și 300-400 de lei la un spital de stat, în funcție de localitate, și poate ajunge la 700-1.000 de lei la o clinică privată.)

În această situaţie spinoasă şi având în vedere că metodele contraceptive nu sunt sigure 100% (pentru cele care şi le permit, le sunt permise sau au cunoştinţă de ele) eu zic că femeile ar trebui să refuze să mai facă sex. Şi să o facă doar atunci când vor un copil. Ca să nu mai ajungă cu jalba în proţap pe la uşile închise ale spitalelor iar cele fără bani să nu mai rămână singure (de multe ori) cu copilul nedorit, să nu-l mai arunce în orfelinate sau să nu îl crească în lipsuri şi lipsă de dragoste. Exagerez, evident. Dar la aşa condiţii, aşa soluţii.

– cu medici (sau asitente?) ca @Cristina, care, deşi este în sistem, nu ştie ce nu ştiam nici eu dar m-am dumirit azi (dar la mine e scuzabil, că nu lucrez în domeniu) – şi anume că avorturile nu se fac pe banii contribuţiilor de sănătate – (‘De ce s-ar face pe banii contribuţiilor de sănătate?’)
– cu eticheta dată ea (‘Nepermis de multe!’) dar fără să se întrebe de ce? sau cine e ea să hotărască dacă sunt nepermis de multe sau nu, când fiecare avort este personal şi nu ştii motivele care au dus acolo?;
– cu afirmaţii de genul: ‘Eu sunt obligată să îţi salvez sănătatea/viaţa, nu să fac ceva care e opţiunea ta’ (nu m-am lămurit în ce contest pot refuza medicii o intervenţie la cerere, dar să zicem că pot)

===> ce ne mai miram că dacă ai rămas însărcinată şi nu vrei copilul… practic e o loterie să poţi face un avort în România. Trebuie să te mulţumeşti că ‘ai dreptul să faci avort’ în teorie, că în practică….

Pentru ca avortul să fie într-adevăr un drept cu finalitate in practică, soluţiile ar putea fi:
– includerea lui în pachetul medical de bază. Atunci ar fi şi medicii acoperiţi cu asigurarea de malpraxis, ar primi şi bani pe procedură. Dar, ops!, n-ar mai primi spitalele surplusul ăla generos de bani, dacă n-ar mai fi o procedură la cerere. Şi s-ar revolta cei ca @venitdius şi ca @Cristina că se irosesc contribuţiile la sănătate pe mofturi din astea, capricii. De parcă cele care solicită un avort nu or fi contribuind la sănătate.

– iar dacă rămâne la proceduri la cerere, ar trebui să se ofere medicilor asigurarea de malpraxis şi o parte din plată să le revină lor, nu doar spitalelor (pentru că, dacă aş fi medic, cu siguranţă nu mi-ar conveni nici mie situaţia actuală în care se prezintă lucrurile cu aceste proceduri la cerere; n-aş avea niciun motiv să le execut, mai ales dacă le pot refuza).

Dacă oferi un drept la o procedură medicală, atunci asigură-i şi suportul pentru a fi dus la bun sfârşit. Altfel sunt vorbe în vânt. Şi o continuă discordie între părţile implicate.

@Crisitina,
Am citit acum ce ai scris săptămâna trecută.
Într-adevăr, pacientele despre care vorbești par a face parte dintr-un grup foarte pestriţ. Şi unele dintre ele poate nu inspiră compasiune, părând a fi nişte persoane cinice. De ce sunt aşa, nu mă hazardez să spun, şi nici nu e important.
Dacă lucrezi într-un spital de stat, mie îmi este clar că la voi ajung în special cele fără venituri prea mari, iar cele care au bani şi probabil şi altă mentalitate, merg la clinici private. Şi în acest moment îmi dau seama că, într-adevăr, fiecare dintre noi vede doar anumite segmente din grupul mare eterogen al femeilor din ţară. Şi poate că eu, în plus, mai şi contaminez datele de pornire cu propria mea atitudine faţă de avort – nu-mi pot imagina cum o femeie ar spune cu nonşalanţă: dă-le naibii de contraceptive, dacă e să fie fac un avort şi gata!, de parcă ar fi vorba de ceva banal – de aceea în vizorul meu stau în special cele prea tinere şi ignorante, cele nu foarte şcolite care nu sesizează importanţa contracepţiei, cele care fac parte din familii în care nu prea au vreun cuvânt de spus, etc. Şi evident, nu le mai pomenesc pe cele la care au eşuat metodele contraceptive – nici pe ele nu le acceptaţi? Iar pentru toate cele menţionate de mine – dreptul la a duce la bun sfârşit un avort în cadrul sistemului de sănătate mi se pare imperios necesar. Şi toate piedicile actuale (rezultate din legi care se bat cap în cap) sunt un afront și o încălcare a dreptului de care chipurile beneficiază.

Un punct cu care nu sunt de acord cu tine – există metode contraceptive (din păcate orientate mai mult spre femeie, aştept pilula masculină, să se mai echilibreze balanţa) dar mentalitatea în ţara noastră cât şi promovarea foarte slabă a lor le fac ineficiente. De exemplu, ca să ajungi să iei anticoncepţionale orale, trebuie să mergi la ginecolog şi sunt recomandate analiza hormonale şi de sânge. Câte femei fac asta în România? Şi câţi medici scriu reţete fără aceste analize? Doar cele care au înţeles importanţa prevenţiei versus un avort traumatizant. Restul se vor complace în ape călduţe şi vor spera în noroc. Şi aici este vorba foarte mult de educaţie. Care în ţara noastră este foarte precară în acest domeniu. Şi sunt prea multe familii în care bărbatul încă e cocoşul şi dacă el nu agrează o metodă contraceptivă şi îl doare în 14 că femeia de lângă el va trebui să facă un avort, ce vină are femeia, în afară de faptul că stă cu un aşa om? Evenimentele premergătoare unei sarcini de multe ori nu stau în puterea de decizie a femeilor din ţara noastră. Iar mie mi se pare nedrept pentru ele. Deoarece au parte de acelaşi refuz pe care altele indiferente îl merită.

Am uitat un aspect important, apropo de afirmaţia @Cristinei – că ea ne prezintă lucrurile din interiorul unui cabinet ginecologic şi că toţi cei care ne-am dat cu părerea am fi vorbit aiurea – ei bine, noi am vorbit din perspectiva pacientului.
–> Pacient care are un drept (care nu ţine cont de modul cum ajuns în acea situaţie – şi anume aceea de a fi gravidă).
–> A cărui soluţionare, momentan şi legal este băgat la ‘proceduri la cerere’.
–> Rezolvarea nu poate avea loc decât într-un spital dotat cu echipamente corespunzătoare şi de către un medic.
==> În acest context, eu, ca pacient, nu accept un refuz. Pentru că astfel dreptul meu sare în aer. Cum medicul e singurul care poate efectua procedura, teoretic, mergând pe această linie == > medicul nu o poate refuza.
Cam aşa stau lucrurile şi din partea cealaltă.

Acum, îmbină-le dacă poţi.

@ventidius, mai sus eu vorbeam doar teoretic şi din punct de vedere al pacientului.
În alt comentariu am pomenit şi despre dilema de înţeles a medicilor în această chestiune ingrată.
Ingrată la nivelul actual de înţelegere. Pe viitor vom vedea cum vor evolua percepţiile. Că nimic nu e bătut în cuie. Cum nu a fost nici sclavia, nici dreptul de vot pentru femei, şi multe alte libertăţi care au scandalizat omenirea la vremea lor.

Să nu mai vorbesc despre evoluţiile tehnologice şi medicale. Poate în viitor bărbaţii vor putea purta sarcina.
Gen:
– Ops! Vom avea un copil, dragule, dar eu nu vreau să-l port, poartă-l tu, că am fost doi în asta!
Şi femeia să iasă iute pe uşă, pasând zigotul spre pântecele bărbatului.

Te învit atunci să-ţi dai cu părerea din postura de persoană care poate fi pusă în acea situaţie. Pentru că din cea de partener eşti foarte detașat, vad.