Vă sună cunoscut, ați auzit pe undeva părinți folosind replici de genul ăsta?
„Am muncit ca să nu-i lipsească lui nimic.”
„Tot ce-am câștigat am investit în educația lui.”
„Nu mai am timp de nimic, mă ocup numai de copil.”
„Mi-am rupt de la gură ca să aibă el ce mânca.”
Și, desigur, vestita: „am rămas împreună, ne-am sacrificat, doar ca să aibă el o familie.”
După capul meu, dacă ai luat decizia să aduci pe lume un copil (sau mai mulți), ai luat-o pentru tine, nu pentru el. Iar dacă tot ai binevoit să mai îmbogățești populația planetei cu încă un cetățean, atunci ai obligația morală (cred că și legală) să-l crești asigurându-i toate condițiile materiale, emoționale și de ce-o mai avea el nevoie. Toate astea sunt responsabilitatea ta de părinte, nicidecum un sacrificiu. Faptul că tu, părinte, consideri un sacrificiu ceea ce e de la sine înțeles c-ar trebui să faci pentru copilul tău, spune multe despre tine, să știi.
Motiv pentru care mă enervez bine de tot când aud părinți din ăștia care au impresia că se „sacrifică” pentru copiii lor.
Cu foarte rare excepții, dacă auzi replicile de mai sus, sau variațiuni pe aceeași temă, poți să fii sigur că ai de-a face cu un părinte nefericit care a ales să trăiască prin copiii lui fără să țină cont dacă ei își doresc sau nu asta.
Și cam care credeți că vor fi reacțiile atunci când „sacrificiile” nu-i vor fi recunoscute sau când copilul nu se conformează așteptărilor părintelui cu vocație de martir? Evident, la fel de cunoscutele reproșuri:
„Nu ți-e rușine, eu muncesc de mă spetesc ca să ai de toate, și tu?”
„Îmi rup de la gură ca să nu-ți lipsească nimic și ție nu-ți pasă, nesimțitule.”
„Am renunțat la tot ca să mă ocup numai de tine și recunoștința ta unde e?”
Ți-a cerut copilul să faci toate astea pentru el? Mda, pentru că nu se înghesuie nimeni să-i valideze sacrificiile nesolicitate, părintele se transformă în victimă și aruncă pe spatele copilului vina pentru propria-i nefericire.
Iar ăsta, dragii mei, nu este niciun sacrificiu, este doar egoism în stare pură. Dacă-l întrebi pe copilul pentru care s-au făcut toate „sacrificiile”, o să constați că de fapt nu avea nevoie decât de multă atenție și foarte multă iubire. Pentru că, da, ăsta este singurul lucru pe care un copil îl așteaptă de la parinții lui: iubire necondiționată. În rest, i se fâlfâie voios de toate sacrificiile lor.
sursa foto
De-aia există afterschool-ul, karate, fotbal, lecții de aia și ailantă: să-i dea altcineva atenție.
Comentariu beton!340
Exaaaaaact.
Alea există fiindcă părintele trebuie să alerge și să muncească ca disperatul 10-12 ore pe zi ca să-i asigure copilului învățământ „gratuit”, asistență medicală „gratuită” și alte asemenea „gratuități” pentru care plătește de două ori. E o altă discuție, nu mă porniți pe tema asta, că iau foc! 🤣🤣
Comentariu beton!687
Ionut, da, fiindca inainte oamenii nu munceau absolut deloc si le picau bani din cer, nu ? Mama a muncit, tata a muncit, dar cand veneau acasa jucam remi, stateam de vorba, faceam rebus, ne uitam toti la film samd.
Daca aveau treaba in bucatarie, stateam frumos si ascultam povesti la pick-up sau citeam, ori cand am mai crescut ajutam si eu la ce faceau ei acolo.
Nu exista weekend sa nu facem ceva impreuna, asta de cele mai multe ori inseamna plimbari foarte lungi, sambata era zi de cumparaturi si de abia asteptam sa spuna tata „Hai taica, mergi cu mine la piata ?”, mergeam cu ei in parc pur si simplu ca sa strang frunze colorante cand venea toamna, moment pe care il asteptam in fiecare an, chestii marunte aparent dar care faceau parte dintr-o legatura speciala copil-parinte. Crezi ca ei nu erau obositi? Mama a lucrat la Apaca si desi era contabila, crede-ma ca zgomotul de la toate masinariile alea ajungea perfect si in birou, vara erau 50 de grade, se trezea de la 5, pleca de acasa la 6 dimineata si venea la 4 jumate acasa. Taica-miu instalator batea tot Bucurestiul de obicei cu transportul in comun, fiindca pe atunci nu prea exista termenul de masina de firma. Cara cu carca sculele in geanta si da-i nene. Si cu toate astea uite ca au avut timp pentru mine, pentru ca au vrut. Stiu ca au fost si multi de care parintii nu aveau grija, dar ca si azi, aia depindea strict de cat de mult erau dispusi sa se ocupe de copil.
Comentariu beton!1036
@Io mi’s, iar comparăm mere cu pere și paleoliticul timpuriu cu zilele noastre?
În primul rând, activitățile pe care le făceam noi cu părinții le făceam pentru că nu aveam altceva mai bun de făcut. Ce crezi, aș fi preferat să joc șah, remy și să adun frunze prin parc, sau să joc fotbal, karate, baschet, să merg la ore de robotică, origami, public speaking, pian, limbi străine, teatru etc. Părinții ce ar fi preferat? Dar nu prea aveau nici posibilități materiale, și nici nu prea aveau unde sau nu existau chestiile astea. Sau existau, dar nu peste tot. Lumea evoluează rapid, copiii se dezvoltă mult mai repede, nu mai merge cu activitățile recreative din anul 1900 toamna că îți râd în nas. Da, îi duci în parc, dar nu să culeagă frunze, ci să facă escaladă și tiroliană, să se dea cu hooverboard-ul și bicicleta și skate-ul, și nu poți face asta oriunde, și costă bani și timp. Și îi înveți cărți și remy și șah și table și ei îți râd în nas de la nivelul 999 druid pe nu știu ce joc de pe consolă la care tu te uiți cum se uita mamaia când a văzut prima dată mobil. Și ei vor la expoziția spațială și la lasertag și la VR și paintball, fiindcă asta e la modă și ăsta e viitorul, nu la prins fluturi și adunat floricele pe câmpii. Și nici nu e rău, fiindcă nu vrei să crească ca niște înapoiați preistorici, și vrei să cunoască chestiile astea. Dar iar timp și iar bani. Și alea se câștigă. Și le câștigi că n-ai încotro. Dar pentru asta apelezi la afterschool, și karate, și aia, și „ailantă”, și le dă și altcineva atenție ca să poți să le dai și tu. Aia e!
Ce crezi, aș fi preferat să-mi fac temele cu mama, riscând oricând o palmă peste ceafă sau o foaie ruptă? Sau la un afterschool, alături de alți colegi, sub supravegherea unei persoane specializate și care știe cum să abordeze problemele? Ei ce crezi că ar fi preferat? Să-i întrebăm pe părinții de pe aici, cei care nu au posibilitatea financiară sau logistică să-și lase copiii la un afterschool, cam ce bucurie și fericire e pe capul lor când trebuie să facă munți de teme și proiecte cu copiii proprii, teme pe care nu le pricep fiindcă a trecut ceva timp de când au trecut prin școală?
Zici de programul de muncă. Păi, majoritatea lucrează acum de la 7,8,9 la 16,17,18. D-aia sunt ore de vârf. Se compară cu munca în schimburi când părintele avea încă o jumătate de zi la dispoziție să stea alături de odrasle? Ore suplimentare, proiecte care „ard”, întâlniri care se prelungesc peste măsură…..ce erau astea pe vremea aia? Lumea rupea poarta la fix. Fă asta azi dacă poți.
Zici de ratb și trafic? Da, în anii ’80 făceai 40 de minute dintr-un capăt în altul al Bucureștiului, iar acum într-o oră parcurgi 5 km. Ce faci cu copilul cât timp stai în trafic? Cheia de gât? Nu, mulțumesc, sunt mulți Dincă în libertate.
Despre asta vorbeam când am zis de munca părinților din ziua de azi și de necesitatea existenței afterschool-ului, orelor opționale de diverse, „distracții obligatorii” pentru copii, nu despre timpul petrecut de părinți cu copiii. Să fim serioși, nici pe vremuri nu-și băteau capul prea mult cu noi. Aveam noi această senzație. Dimpotrivă, prin faptul că îi lăsăm la afterschool, le asigurăm fotbal și karate și pian și japoneză, consider căle dovedim că ne pasă de ei și de viitorul lor mai mult decât dacă i-am lăsa p-acasă sau pe străzi.
Comentariu beton!1192
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.76
@Elvira, nu știu de ce probleme „pisice” mă bănuiești tu pe mine, dar în ceea ce te privește, cred că e clar diagnosticul: analfabetism funcțional cronicizat. Atât.
După prima frază am crezut că mă bănuiește pe mine. N-aș fi contrazis-o. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!110
nU poti compara ce se intampla acuma cu ce a fost acum 30 ani. Daca nu as avea parintii sa ma ajute cu copilul ar trebui sa il las la after school pur si simplu pentru ca nu pot sa il iau la ora 13. Asta nu se cheama lipsa de atentie.
Pe de alta parte daca il duci la toate activitatile alea numai ca sa te lauzi pe fb si ca sa ii dea altii atentie atunci trebuie sa regandesti problema.
In esenta problema este relativ simpla , dupa mine si am avut o relatie tensionata cu ai mei pina pe am devenit parinte si am inteles unele lucruri. Tu ai obligatia morala sa il cresti dar el nu iti datoreaza nimic. Depinde numai in parte de tine cum va deveni copilul dar tine si de cum intelege el viata. II poti calauzi alegerile, il poti ghida dar nu poti face alegerile pentru el. In orice caz nu te astepta sa iti fie recunoscator cel putin pina nu va deveni si el parinte si va intelege ce inseamna sa cresti un copil.
Totusi trebuie sa ma contrazic cu tine pe o tema, aceea cu stam impreuna din cauza copilului. Cred ca mai fost un articol pe aceasta tema. Sunt cazuri in care efectiv asa se intampla.
Comentariu beton!146
@Ionuț
https://www.krossfire.ro/auzi-tu-cand-faci-un-copil/
Comentariu beton!20
Banc: unde se duc analfabetii cand se duc? Pe lumea cealaNta!
Comentariu beton!89
Alea sunt sa mai faca si miscare copilul si sa descopere si ce-i place. Nu ai de unde sa stii ca ai un copil talentat la pian daca el nu atinge toata viata unul.
Comentariu beton!34
@Ionut: din proprie experienta am văzut ca temele cu copilul acasă sunt preferate de copil temelor făcute la afterschool. Și oricât de minunate sunt gadgeturile și jocurile noi, copilul prefera în sufletul lui timp cu părinții.
Asta nu înseamnă că nu îi plac și restul,ca nu le dorește, ca nu ar trebui sa le cumpărăm sau sa îl ducem la activități. Problema apare când facem asta în detrimentul atenției pe care o acordam copilului. Și eu muncesc pana la 6-7 seara, mai am și alte lucruri de rezolvat, dar copilul meu prefera o activitate cu mine, cât de mica, și jumătate de ora, dar sa fiu eu cu atenția la el. Facem și noi seri de jocuri din astea „bătrânești” și pe alea le prefera oricărui PS. Într-un an i-am făcut ziua acasă cu niște colegi, cu care doar ne-am jucat, ne-am prostit, fără telefon, fără TV. A zis ca feedbackul de la colegi a fost ca a fost cea mai beton zi de naștere.
Dacă e singur sau eu fac altceva, normal, sta pe PS sau TV sau visează haine de firma, excursii pe nu știu unde etc. Și nu ma agit f tare, adică e normal sa vrea și lucrurile alea, dar tine de noi sa ii mai arătăm și altceva, prin exemplul propriu. E o presiune f mare pe părinții sa fie în rand cu noile descoperiri și e normal sa facă eforturi, cât poate, sa i le ofere și alea. Un copil nu va lua o carte în mana singur, nu se va duce la plimbare sa admire frunzele singur etc., trebuie sa i se arate toate astea. Dar SIGUR prefera atenția părinților oricăror alte activități.
Comentariu beton!243
Doamne, ma uit in comentarii și observ ca 99% dintre cei care au comentat nici măcar nu au înțeles esențialul acestui articol. Majoritatea de la noi din țara sunt limitați de la mai mici ca mine, de vârsta mea și mai mari ca mine și trecuți de 50 de ani nici sa nu mai vorbesc. Suntem o țara de limitați care înțeleg doar ce vor ei și fac doar ce vor ei și întotdeauna nu e vina lui e vina lu’ altu’. Nu știu de ce se mai chinuie cineva s ale explice, când chiar nu ai cu cine.
Comentariu beton!80
nu chiar. nu prea cred ca sunt mulți care pot sa ii dea copilului, personal, lecții de pian, karate, fotbal. asa ca apelezi la „specialiști”
Poate îs puțin idiot dar în momentul în care te apuci de făcut copii nu prea e loc de întors. Trebuie să îți asumi tot ce decurge din asta, educație, cheltuieli ,nervi și iubire. Plm și eu am auzit texte de astea doar că erau în contextul multelor minuni și/ sau pagube pe care le crea subsemnatul. Dar niciodată nu mi-a trecut prin cap sa le iau în serios , am știut întotdeauna că sunt spuse la nervi . Cred că am crescut destul de bine in conditiile date, n-am ajuns nici sociopat nici psihopat cu toate că după dogmele parenteringului modern ar trebui sa fiu la Balaceanca cu două rânduri de contenții. Mda știu sunt unii care o să spună lasa- ne nene cu idei de astea, dar nici o tableta, nici un after school nu poate înlocui părinții. La multi e și o fală să facă copilul zeci de chestii… after school, lecții de pian, pe urma un training emoțional instinctual, lecții de călărie, karate sau mai știu eu ce. Sunt bune , țin copilul ocupat, dar nu țin loc de părinți. Toate dar toate, de la o dojana pina la recompensa își au rolul în educație.
Comentariu beton!24
Pianul, baletul nu este pentru ai acorda altcineva atenție, dar pentru ai dezvolta niște abilitați care pe viitor ii vor fi de ajutor.
Complicat este atunci cand ai crescut cu reprosurile acestea si devii parinte la randul tau, bineinteles incercand sa eviti sa faci aceleasi greseli. Si da, copii nu ii faci ca sa investesti bani in ei ci timp, afectiune si sa le protejezi aripile, nu sa le legi.
Comentariu beton!109
nu investesti bani? alegerea ta, dar nu cred ca-i suficienta doar afectiunea.
‘geaba o dam pe de-astea motivationale cu dragoste si afectiune, neconditionate, bineinteles! aripi protejate&stuff.
ca sa scoti om din el tre sa investesti mult mai multe.
a’ meu are treij’ de ani, crede-ma ca stiu ce spun!
Comentariu beton!129
Ei Eliza, unii atat inteleg ca inseamna sa fii parinte. Ce legatura afectiva, ce rahaturi sentimentale, cand e mai simplu sa scoata tati bani si sa ia copilului o bucata de plastic scumpa pe care sa butoneze odorul, in timp ce tati se da pe net. Iubirea se cumpara in ziua de azi, mai ales aia a progeniturilor.
Comentariu beton!72
Sa-i zici tu ca n-ai iphone pt el cand trece clasa a doua..sa vezi cum i se falfaie de dragostea ta necondiționată…
Comentariu beton!156
Ohoo…. Clasa a doua e deja târziu. Al meu ăla mare a început din clasa întâi cu nebunii d-astea. Până într-a cincea parcă văd că trebuie să-i parchez Ferrari-ul la scară. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!61
@Redoo, cea mica este cls a 2 a, nu are iphone si cu toate astea aprecieaza dragostea mea neconditionata.
De ce i trebuie unui copil gadgeturi, daca are PARINTI??
@Moata, fiecare cu principiile lui, ce investesti in copil, fix aia primesti….din experienta mea de cand eram copil, spun si eu. Si crede-ma ca banii nu s prioritari deloc.
Comentariu beton!88
Devine dupe modele, cât e mic pruncul, părinţii sunt Dumnezeii, ei oferă modelele, dacă vor sau nu vor tot le oferă, ce vede aia vei avea.
Dacă ţi-ai luat bonă sau alt tip de înlocuitor de părinte ai grijă ce alegi, pruncu-to aia va ieşi, ce are ca model.
Comentariu beton!42
@Tiberiu eu mi-am luat bona cu ambii copii pt că după ce au împlinit un am a trebuit să mă întorc la muncă, salariul meu este cel care le pune hrana pe masa și plăteste facturile.Nu am avut altă soluție decât pe Mimi bona sa stea cu ei de la 7 dim la 5.Pana au făcut vârstă de grădinița unde îi lăsăm până la 5.La fel și cu afterschoolul așa că înainte să judeci cred că ar tb sa te uiți la imaginea de ansamblu nu se poate sa putem sta acasă până pleacă copilul la facultate.Asta nu înseamnă că nu îi iubesc, că nu petrec timp cu ei, că nu facem lucruri împreună.Activitatile extracurriculare pe care le au sunt exclusiv alese de ei și le fac cu plăcere, nu sunt mai mult de 3 ore pe săptămână pentru că e nevoie și de odihna și de timpul nostru împreună.Urasc sa aud cuvinte de genul sacrificiu, copiii i-am făcut asumat am fost conștientă de ce fac.Nu spun că e ușor sau că nu sunt momente in care mă îndoiesc de mine că mama și cred că aș putea face mai mult dar știu că îi iubesc enorm că aș face absolut orice pentru ei fără să simt că mă sacrific.Ei sunt conștienți și văd imaginea completa știu că pentru orice vor să obțină în viața trebuie sa depună efort și să se implice emoțional și mental.Nu ii cresc pe principiul merge și așa dar nici cu sentimentul că aș face vreun sacrificiu.Maica-mea i-aspus odată fiului cel mare ceva de genul ” cat se sacrifică maica-ta pentru voi” evident că am luat foc instant pentru eu nu consider asta și nu suport sa aud pe cineva că îi spune copilului meu asemenea mizerie.
Comentariu beton!24
Mama:
„Mă lupt să ai de toate şi tu… unde ţi-e recunoştinţa? Te ştergi cu ea la cur!”
„Îţi dau de toate şi-ţi cer numai să înveţi!”
„Mi-ai mâncat viaţa!”
„Mi-am sacrificat tinereţile ca tu etc…!”
Răspunsul meu invariabil:”Cine te-a pus? Te-am rugat eu?”
Trosc, o palmă sănătoasă, tratament psihoeducaţional! „Să-ţi fie ruşine! Nu-ţi doresc decât să ai un copil exact ca tine!”
Am doua fete, una leită mie! De câte ori o cert, primul lucru care îmi vine în minte este urarea maică-mii. Apoi, firea mea. Aşa că o cert rar, doar când chiar dau pe dinafară.
Comentariu beton!239
Și eu am două fetițe
Domnul Vasilescu se referă însă numai la băieți…
Comentariu beton!52
@Alex, desigur. :)))))
#Alex, aia mică şi rea e mai mult băiat! Chiar dacă are şi ea o fetiţă!
Când aud chestia asta cu sacrificatul, îmi creşte tensiunea instantaneu. Şi îmi vine să întreb dacă nu aveau copilul, ce făceau, ajungeau scriitori de renume, sau muzicieni, sau preşedinţi sau ceva similar şi acesta i-a împiedicat?
Comentariu beton!205
si repartitiile pentru apartamente le primea tot pt ca aveau copii… cei care nu aveau le primeau la Sfantu Asteapta…
Comentariu beton!65
scuze, LE PRIMEAU, am mancat o litera, dar subiectul asta chiar m-a atins profund si mi-a rascolit multe rani, foarte adanci, pe care le credeam/voiam inchise…
Comentariu beton!40
ai uitat bătăile și datu afară din casă
Comentariu beton!41
Parintii mi-au platit lectii de engleza cand o duceau foarte prost financiar stiind ca atunci era momentul potrivit pentru asta si le multumesc enorm. Acum, cand tatal meu (84 de ani) ma intreaba ce inseamna standby, off shore sau alte expresii pe care le aude la tv, ma induioseaza teribil si ma simt cumva datoare sa ii explic amanuntit de unde vin cuvintele. Dar niciodata n-am auzit din gura lui cuvantul „sacrificiu”. Si il iubesc enorm.
Comentariu beton!316
Perfect de acord, cine spune că se sacrifică pentru copii sau relație este laș/ă. Își maschează, de fapt, incapacitatea și/sau lipsa de voință de a se ridica de pe cur, de a face ceva pentru sine și așteaptă de la alții. Să se facă, adică, pentru că i se cuvine.
Acu’, c-am stabilit deja că părerea mea coincide cu cea din articol, vreau să întreb ceva: nimic care să enerveze lumea, nicio-ntrebare de final, numa’ chestii cu care, dacă ești om cu toți neuronii la tine, n-ai cum să nu rezonezi? @Vasilescule, ce-i cu stilul ăsta cuminte, de mămăiță digitală, veni frigul și ai trecut la capoțele flaușate?
Comentariu beton!90
Io cred că încă dorm mămicile alea dedicate. Sau încă n-au terminat cu sacrificiul de dimineață. Mai ai un pic de răbdare.
Ce voiam să zic, ia citește comentariile de pe pagina mea de facebook. De pe pagină, nu de pe profil.
Adică armata standard de analfabeți funcționali care se dă liberă pe internet? Eu întrebasem altceva.
Comentariu beton!22
Vezi că @Didina vorbea despre altceva. Doar zic.
Sunt io agitat că-s la webstock. 😛
Pai daca nu a pus manutele rosii inapoi…. Sa vezi ce era aici, mai ceva ca pe lucrarile de control de la scoala. 😂
„Ne-am mutat la București ca să vă fie vouă bine, să aveți școli bune, să nu trebuiască să stați la cămin….”
„D-aia mă chinui cu tine în fiecare zi? Ai de toate, nu-ți lipsește nimic, alții învață la lumânare, și tu n-ai putut mai mult de 7 la chimie?” Jap, o palmă după ceafă!
„Dacă alții pot, tu de ce nu poți? Am dat o grămadă de bani pe cărți și meditații, m-am sacrificat ca să fii tu deștept, că aveam mașină până acum de banii ăia….” Jap, încă una!
„Tu crezi că e cum vrei tu? Faci cum zicem noi că știm mai bine. Nu muncim până ne sar ochii ca să te ocupi de prostii.” etc.
Mda….
Bine că s-au deșteptat la al doilea copil și l-au lăsat să-și urmeze visul și pasiunile, altfel ar fi îmbătrânit singuri…..
@Eliza are dreptate mai sus. Mă lupt zi de zi cu modul ăsta de a privi lucrurile care mi-a fost „imprimat” în creier în copilărie și adolescență. Și, da, mă surprind uneori gândind exact la fel. Dar am tăria (deocamdată) să nu le spun cu voce piticilor tare ceea ce gândesc. Sper nici să n-o fac vreodată.
Iar copilului chiar i se fâlfâie de sacrificiile făcute de părinți. Așa și trebuie. Și o spun din postura de fost copil căruia i s-au reproșat chestii d-astea tot timpul.
P. S. Tot n-au voie să-și vadă nepoții decât în prezența mea. Mi se pare nocivă apropierea de ei și dezaprob modul în care înțeleg ei „să facă educație”.
Comentariu beton!162
Eu am auzit asta toata copilaria mea: parinti despartiti de cand eu eram cat o lingura si o mama care mi-a spus mereu, dar mereu, cum s-a sacrificat ea sa ne creasca: mereu am incercat sa-mi aduc aminte cand am fost eu intrebata, si dc oi fi fost, daca vreau sa ma nasc… e cel mai sinstru lucru pe care il poate auzi un copil. Mi-am promis de atunci, si chiar am reusit, ca al meu copil sa nu auda asa atrocitate NICIODATA !!! Si azi, el stie ca este marea bucurie/realizare a vietii mele si cel mai important lucru pe care eu l-am facut pe aceasta lume… Si a primit si toate dovezile de afectiune pe care eu nu le-am primit niciodata…
Comentariu beton!105
Toate bune si frumoase pana cand vine acasa si-ti tranteste ca vrea telefon ca si a lui Matei de 1000 de euro, ca vrea adidasi de 100 de euro si tu vrei sa-l iei in brate si sa-i spui ca-l iubesti si il intelegi dar nu se poate ca … motive pot fi multe. Privirea care ti-o arunca in acel moment copil tau este, in traducere libera, nu mai pot eu de iubirea ta.😂
Comentariu beton!87
Imi pare rau, dar dorintele astea vor exista si vor crea probleme doar daca i s-a dat de mic-mic de toate. Cand cresti prin prisma faptului ca nu primesti chestii frecvent si ti se explica corect, concret si in mod repetat ce inseamna sa cumperi iPhone si adidasi de 1000/100 euro, daca merita sau nu efortul sau daca iti aduce sau nu vreun beneficiu real de durata, atunci acel copil, in timp, asimiland, nu va avea aceste manifestari de tip vreau si eu ca are si Georgel. Problema e ca parintii de acum prefera sa aglomereze copilul cu de toate de mic atat la nivel de activitati cat si la nivel de lucruri materiale si sa considere ca asta este dovada de iubire a parintelui fara ca acel copil sa inteleaga valoarea banilor si a acestor lucruri si eforturile prin care se obtin. Eu am crescut privat de chestiile astea, ceilalti colegi de primara, spre exemplu, povesteau desenele animate de pe cartoon network pe care le vedeau la TV prin cablu, familia mea neavand, ma simteam exclus si mai putin smecher decat ei, dar am invatat sa ma adaptez si sa managerizez emotiile astea si sa invat din ele ceva. Din punctul meu de vedere copii nu trebuie sa auda niciodata de „sacrificiul” parintilor, dar trebuie neaparat sa inteleaga de mici ce inseamna valoarea obiectelor, a banilor si eforturile din spate care asigura propasirea materiala:)
Comentariu beton!60
Ăsta e rezultatul cresterii „defectuoase” a copilului, parintele a fost un „educator” slab sau nu a fost deloc!
sincera sa fiu,eu nu am auzit asta de la parintii mei si le sunt recunoscatoare pt tot ce am in ziua de azi dar…sa nu credeti ca viata e asa usoara 🙂 Soacra-mea la 90 de ani nu uita nici macar o zi sa ne reaminteasca ce baieti buni a crescut ea si cum nu a mers in concedii decat prin sindicat(ca era mai ieftin) si cum manca si plangea cu gandul ca fi’su e’n armata si-s bat joc superiorii de el…da lasa ca le fac eu reclamatie…na…cred ca nimeni nu a scapat de ..eu te-am facut..eu te …
Sper din tot sufletul ca nu cumva sa-mi fi scapat si mie vreo pasarica din asta de-a lungul vietii si sa-si aduca aminte si fii-miu la un moment dat.Si da…odata stiu sigur ca am renuntat la o pereche de pantofi szuuuper ca sa-i luam bicicleta
Comentariu beton!32
O, da, sacrificiile nesolicitate cu care îți scot ochii, și care, prin primul an de facultate, căpătaseră o formă aparte: „Noi am făcut oricum prea multe pentru tine și am cheltuit prea mult, în comparație cu frate-tău!” (care frate e cu 5 ani mai mic)
Și, desigur: „Noi ne-am sacrificat pentru tine, iar acum nu vrei să ne faci și nouă un nepot!”
Comentariu beton!41
😂 Bieții bunici 😂
Da , exista parinti mai egoisti.. De exemplu,mama mea, imediat dupa ce m-am casatorit, (e drept atunci nu ramaneai cu bani de la nunta pentru un avans de imprumut bancar macar…) ne-a invitat sa locuim cu parintii ,la casa, la tara, aveam deja primul copil…Asa am ramas aici, a venit valul cu gradinite,scoli, navete la oras, al doilea copil…Tata bolnav, internari, ingrijire la domiciliu, pampers,carucior,etc..Inmormatare, flori, lacrimi..Mama e inca in picioare, copiii si-au luat zborul, nu aveam cum sa repet ceea ce au facut parintii mei cu mine,din dragoste dar si egoism..Sigur ca nu am voie sa-i judec, insa, macar am invatat ce nu e corect fata de copiii mei, nu i-am crescut pentru un pahar cu apa, la nevoie,cum au procedat ai mei..Si ei sunt singura noastra mare realizare, fara meditatii, fara rasfat, cu munca in vacante dar si distractie la Electric Castle, Untold, Neversea, ca si barmani, chelneri… Bine, incepand si ei cu Mario,FIFA..si nu Iphone, Huawei, Samsunguri…Ne vedem cam o data pe luna,vin din Cluj, de fiecare data facem o carte toti 5 (da, avem si o viitoare fiica,speram noi..), sau un ping-pong…Cel mare,amu ,la 25 de ani mi-a confiscat o chitara, l-a apucat abia acum,si de mici le tot cantam la ureche…Culmea, vrea si o paleta, va trebui sa rup una din colectie..Ne e dor de ei, dar nici o secunda nu i-am influentat(adica nu…direct..)in privinta viitorului lor, fiecare sa si-l asume pe masura posibilitatilor…Deocamdata,in Romania..Ma consider foarte norocos , ne sunam zilnic, fara insistente,cu invidie recunosc, tare as vrea sa fiu in locul lor…
Comentariu beton!80
Copil fiind, am trecut prin toată paleta de reproșuri. Este o provocare pentru mine să ofer adolescentului meu acum, ceea ce pot și nu mă refer doar la material, ci cea mai bună variantă a mea privind nevoile lui.
Eu în schimb trebuie să fac echilibristică și nu uit sa-l intreb ce-si dorește, dat fiind faptul că îmi doresc pentru el să aibă libertatea pe care eu nu am avut-o și pe care el o are necondiționat. Asta e provocarea mea, să ofer doar când, cât și cum dorește și nu după cum consider eu că are nevoie.
Comentariu beton!35
Mi-am luat o valiză de reproşuri de felul arătat de tine, de la mama mea. Le-am meritat pentru că eram o pramatie şi jumătate dar nu am recunoscut asta niciodată.
Dar, când am implinit 18 ani, mama m-a luat deoparte şi mi-a cerut să aleg, ori îmi cumpără un Alain Delon(eram mort după aşa ceva!) de la Orăştie, ori îmi ţine ziua şi pot să invit pe cine vreau eu. Am ales petrecerea. Au venit colegii, mama a pus pe masă un pachet de ţigări intreg şi ne-a spus că putem fuma dacă vrem-fuma şi ea!-, mi-a făcut cadou un vinyl cu Balada lui Ciprian Porumbescu după care alergam de mult timp, s-a dansat, s-a mâncat, s-a băut puţin, s-a fumat, etc. A fost o reuşita. Asta a fost în 15 Noiembrie.
La Crăciun, sub brad, mă aştepta un pachet mare. L-am desfăcut şi mi-am adjudecat Alain Delon-ul! In acel moment cred că i-am iertat toate reproşurile făcute de-a lungul vremii, inclusiv pe altele viitoare! Mai târziu am aflat că făcuse un împrumut pentru a-l cumpăra, el costând 2.500 lei, la un salar de 800 lei, salar bun pe atunci.
Deci, uneori părinţii chiar sacrifică câte ceva pentru noi şi doare puţin când nu ne spun dar aflăm.
Comentariu beton!127
Și maică-mea s-a sacrificat. Și acum îmi mai aduce aminte de sacrificiile ei. O cred că i-a fost greu, dar niciodată nu i-am cerut marea cu sarea, pentru că știam că nu se poate.
Cea mai bună chestie pe care am auzit-o a fost: tu, părinte, să faci totul să fii fericit. Nu trebuie să trăiești PRIN copilul tău pentru că fiecare are fericiri diferite.
Comentariu beton!51
Pe la vreo 19 ani (eram in facultate) tata a renuntat sa-mi mai zica pe nume. Imi zicea „trantor” pentru ca mergeam la facultate si nu lucram. Vorbea cu mama (de fata cu mine) si ii zicea „iau uite ce masina si-a luat Vasile, ca lucreaza si el si fetele lui si se duc si la facultate; al nostru de ce nu face asta?! De aia nu ne-am luat noi masina”.
In liceu eram cel mai bun din clasa, nu am facut niciodata meditatii, la facultate intrasem al doilea si am fost bursier.
Toata adolescenta mea a fost un „razboi” continuu cu mama. Toate frustrarile ei venea si le arunca pe mine, intr-un fel sau altul. Cand nu se certa cu tata, gasea un motiv sa ma certe pe mine (orice; chiar si cand treceam prin fata ei si se uita la televizor).
Ajunsesem pe la vreo 16 ani sa nu mai vorbesc cu parintii mei. Veneam acasa de scoala, scriam, invatam si dormeam. Daca ma intreba ceva, raspundeam cu da sau nu si plecam. Lucrul asta a tinut ani buni 🙁
Noi, ca familie, nu am aratat niciodata afectiune unul fata de celalalt.
Comentariu beton!86
Sper ca acum esti bine!
Comentariu beton!25
Au ramas urme care s-au reflectat mult timp in comportamentul meu. Timiditatea, neincredere, teama, interiorizare, mereu in defensiva, imposibilitatea de a stabili conexiuni cu cei din jurul meu si poate multe altele.
Plus multe oportunitati pe care le-am ratat din cauza comportamentului meu. O parte din ele am reusit sa le corecteze, altele inca sunt acolo discret.
Nu discutam cu nimeni legat de problemele mele pentru ca imi era rusine.
Ma simteam vinovat, desi nu stiu in ce masura era vina mea.
La psiholog nu am fost niciodata. Cred ca tot de rusine.
Cred ca ceea ce m-a salvat a fost faptul ca m-am tinut de scoala.
Acum am si eu o familie cu doi copii mici si nu vreau sub nici o forma sa repet greselile parintilor mei.
Cred ca in momentul asta le ofer lor ce n-am avut eu: afectiune si suport.
Comentariu beton!109
Te inteleg perfect Valentin.La fel m-am straduit in scoala sa obtin rezultate si mai apoi sa urmez studii superioare chiar daca familia ma considera o cauza pierduta si oricum nu aveau multe ambitii legate de viitorul meu.
Totul a capatat alt sens atunci cand am iesit din mediul familiei, cand lucrurile au depins de mine am evoluat fantastic de bine.
Intr-adevar nu toti parintii stiu ce e mai bine pentru copii lor, unii sunt chiar toxici, dar restul adultilor refuza sa creada asta.
Total deplasat este ca cei care n-au sadit dragostea la timpul potrivit astepta acum sa fie iubiti, apreciati etc doar pentru ca sunt parinti.
Asadar parerea unui adult care in copilaria a avut lipsuri materiale si emotionale: lipsurile emotionale dor cel mai tare, pentru cele materiale m-am ambitionat si mai tare.
Important e ca mi-am revenit si ca nu voi perpetua astfel de comportamente.Totusi ma gandesc la cei care s-au lasat doborati de anturaj si mai apoi au fost criticati de aceiasi parinti neiubitori.
Comentariu beton!42
Domnul Valentin, cum bănuiți, se poate și mai rău. Unii părinți au vocația de călăi ptr copiii lor. Mi-ar trebui jumătate de an să povestesc pe tema asta, dar mergem mai departe și căutăm să fim îngeri ptr copiii noștri.
Comentariu beton!16
🥺❤️🤗
Mie, toată viața, mama mi-a repetat povestea despre cum nu m-a dorit și n-a putut să facă avort. Nu cred că realiza cum mă afectează pe mine.
E greu să-ți găsești echilibrul când ai copiii tăi. Să nu te duci în extreme.
Comentariu beton!79
DUMNEZEULE…..groaznic….chiar sa fi fost asa trebuia sa o tina ptr ea
Comentariu beton!37
Anouk, sondajul meu ochiometric e că oamenii acelor vremuri nu prea voiau copii. Mai toată generația noastră e nedorită. Eu am înțeles asta și nu m-a afectat. Drept e că acest adevăr a fost ținut ascuns de ai mei. Dar se vedea cu ochiul liber că am fost o întâmplare. În 1964 totuși se putea avorta, decretul a venit un pic mai târziu.
E greu cu echilibrul, tare greu! Ia partea bună a lucurilor: că ești pe lume, pe această minunată lume! 🙂
Mama ta nu a înțeles că te afecta! Ia partea bună: că ți-a spus adevărul. Puțini oameni spun adevărul. Cei mai mulți mint. Mint și se mint.
Comentariu beton!51
@GMT, N-am considerat că mama îmi spunea asta cu răutate. Am luat-o ca pe un fapt. Doar când a apărut fii-mea mi-am dat seama cât de multe aș vrea să fac altfel decât au făcut părinții mei. De-aia mi s-a părut greu să găsesc un echilibru.
Comentariu beton!40
Anouk, oribil…. aceste lucuri te marcheaza pe viata….iti fac deranj in soarta, oricat de puternic ai incerca sa fii…
Anouk, eu cam toată viața am vrut să fac altfel decât au făcut părinții mei dar, culmea culmilor și paradox curat, sunt judecabilă și criticabilă și eu.
Aveam cam 19 ani când am întrebat-o pe mama cine a pus-o să mă aducă pe lume. Acesta este falimentul părinților: această întrebare supremă. Mie copiii nu mi-au pus-o. Dimpotrivă. I-am născut în 1985 respectiv în 1987. Eram foarte tânără și complet dusă cu pluta. Tatăl lor biologic, și el. Toată lumea care citește blogul ăsta cam știe cam cum rămâne o femeie însărcinată. Biologie pură. Sentimentele, visele, iluziile …sunt aiurea pe la 20 chiar 30 de ani.
Anouk, în acei ani NU se putea avorta. Și totuși multe colege, studente, avortau. Foarte multe. Eu nu am avortat. Așa am simțit eu. Și eram o atee perfectă. 🙂 Viața omului, dacă o iei la bani mărunți, depinde de iluzii, de legi, de sentimente, de inconștiență, de educație, de jdemii de valori dar care se reduc fix la doi oameni , un el și o ea care într-o perioadă fertilă și-o pun și apoi soarta sau Dumnezeu decid ca tu ființă umană să ieși la lumină.
A fi sau a nu fi? A fi, absolut! Indiferent că părinții ne vor ori ba.
Aș fi curioasă așa…în teorie…ce ar fi făcut mama ta mai bun fără să te fi avut pe tine? Eu fără să fi avut copiii mei- cu toate milioanele de probleme- nu aș avea nimic bun. Ei sunt ochii și urechile mele. Plămânii, rinichii, inima.
Comentariu beton!78
Doamne sfinte Sisoie dar ce traume a avut mama ta să îți spună așa ceva…mi s-a ridicat părul pe ceafa de nervi.
Copilul a venit neplanificat,cum s ar zice chiar din dragoste,nu pot zice ca ne am bucurat foarte tare pentru ca eram destul de tineri,24-25 si fiind inca in facultate ,speriati rau de cum vor reactiona parintii nostri si chiar nu au reactionat prea bine doar ca asta mai mult ne a incapatanat ca sa o crestem singuri fara ajutorul lor.Nu am vazut o nici o clipa ca pe un sacrificiu ci ca pe o bucurie care ne lumina casa cu rasul ei,cu prostioarele ei,cu mirosul ei de parfum si de tot felul de creme cand devenise domnisoara.Cand a plecat la facultate am stiut ca trebuie sa o lasam sa zboare desi multi ne spuneau aveti una singura si ati trimis o departe de casa.Mereu am incurajat o sa si urmeze visele si sa faca ce i doreste inima.Vorbim aproape zilnic la telefon ,daca nu sunam noi ,ne suna ea sa intrebe cum ne a fost ziua ,ne vedem destul de rar ,o data ,de doua ori pe an,ea are viata ei si trebuie lasata sa si o traiasca asa cum si noi avem viata noastra.Apropo,nu ne a cerut niciodata sa i cumparam nu stiu ce lucrurirextravagante ,chiar ma amuzam cu sotul odata gasindu i o scrisoare catre mos Craciun …era extrem de modesta ,cerea nu mai stiu ce dulciuri preferate care oricum le avea zilnic.Pe total,cred ca am facut o treaba buna ca si parinti fara sa pretindem ca ne sacrificam ,acum am facut un pas ,doi in spate dar ea stie ca suntem aici ptr ea atunci cand o cere si de cate ori ar cere ptr ca parinte nu incetezi a fi niciodata.Copilul nu l faci ptr tine ,ca sa ai un pahar de apa la batranete.copilul il faci ptr a l lasa sa se bucure de lumina,soare si tot ce face viata frumoasa.
Comentariu beton!120
Pfff, și mă pregătisem să dezbatem niște politică azi.
Copii&părinți&relații?
A trebuit să cumpăram dozator de apă pentru că am realizat că deși ne doream să-l facem săgeată pe copil (adică, adu-mi și mie un pahar cu apă, să se soldeze cu nor pe praf în urma lui), n-avem nicio șansă. E mai comod și mai leneș decât noi.
Iar partea asta cu sacrificiul n-o înțeleg deloc.
Comentariu beton!34
Nu-i deloc ușor să crești copii! Pe timpuri mai veneau și din întâmplare, nedoriți, neiubiți și era provocare pură să-i crești. Nu erai tu bine crescut și iubit, cum să iubești și să crești o ființă umană? Habar n-ai cum…Mai pui mâna pe o carte, te mai ajută câte cineva dar în mod sigur copiii te vor lăsa corigent la câte o materie.
Sigur că faci sacrificii ca părinte! Mai multe mamele decât tații. Mai rupi de la gură dacă ești sărac, îți lași la o parte visele, mai suporți lângă tine pe câte cineva pe care nu l-ai suporta altfel…Uneori divorțezi tocmai pentru copii și iese, poate, și mai rău. Sacrificiile sunt cam de două feluri: din dragoste și din conștiință. Alea din dragoste le duci ușor. Alea din conștiință un pic mai greu. Te aștepți ca copilul, crescând, să ți le înțeleagă, să te respecte, să te iubească dar nu e mereu așa.
Eu mai urmăresc conferințele Părintelui Constantin Necula pe youtube. Lui îi place mult să răspundă la întrebările oamenilor și o face tare bine! Odată a răspuns cam așa: mai lăsați-vă părinții în pace și nu-i mai judecați atât! Încercați să-i înțelegeți! Nu au fost perfecți. Să vă iasă din cap că părinții pot fi perfecți! Faceți voi mai mult pentru copiii voștri! Fiți voi mai buni, mai iubitori!
Amin!
Comentariu beton!72
Cea mai tare cheste e dinainte sa faca prunci. Auzi mereu faze de genu’ : …sarmanii de ceva vreme se CHINUIE sa faca copii. :)))
Ntz-ntz-ntz
Ce chin pe ei bietii oameni!
Se dezbate încă. Ce zici?12
Zău, ți se pare așa o chestie tare să ai o problemă medicală, să te chinui să rămâi însărcinată?
Pentru că într-o astfel de situație poate fi chinuitor să ți-o tragi, pentru că scopul e diferit.
Comentariu beton!37
@aradean Stii ce inseamna infertilitatea?
Daca nu, iti pot spune eu: 30000 euro cheltuiti pentru 8 FIV in incercarea de a face un copil. Si nu e un moft, au apelat la solutia asta pentru ca exista niste cauze medicale. Intotdeauna cand sarcina, respectiv copilul, nu apare natural si usor, exista cauze medicale.
Noi ne-am permis banii astia, altii nu. Inca nu am reusit. Unii nu reusesc niciodata si raman cu viata sacrificata.
Asta nu inseamna ca trebuie reprosat copilului ceva. Sunt total de acord cu ce scrie in articol. Dar comentariul tau m-a deranjat enorm pentru ca de cativa ani eu si sotul meu suntem cei care ne CHINUIM la propriu sa facem un copil.
Comentariu beton!54
@Angela :
Nu am facut si nu voi face misto de nimeni care e bolnav! Indiferent de boala de care sufera! E crud!
…scuze daca te-am facut sa te simti aiurea! …nu ma refeream la cei ce intr-adevar au o problema medicala! Poate nu cunosti „dive” si “divi” care se „chinuie” zilnic, saptamanal si tot nimic! E zilnic postata pe Facebook stradania si lipsa de rezultate!
In fine it was just a misunderstanding! Sorry again!
Comentariu beton!48
Asa gandeam si eu, nici macar nu ma grabeam sa am copii, pana cand am zis sa „ne apucam”….si au urmat 12 ani (intre 28 si 40) in care toti prietenii anuntau ca vor fi parinti iar noi…tratamente, operatii, sperante si dezamagiri. E fun cam primii doi ani de incercari pana incepi sa intelegi ce inseamna „sa te chinui”. La 40 am adoptat si e minunat, dar nu doresc nimanui cei 12 ani in care te ia cu depresie in fiecare luna.
Dacă se intâmplă toate astea și aduni reproșuri, esti prea egoist pentru banul investit in copil. Ai și obligația morală și materială să i oferi necesarul. Dacă se intâmplă să ti dea in cap mai tărziu, tot tu esti vinovat, pentru educația primită.
Comentariu beton!16
„Pentru că, da, ăsta este singurul lucru pe care un copil îl așteaptă de la parinții lui: iubire necondiționată”. Fiică-mea este la facultate la Timişoara.
Ai auzit fiică-mea ? luna asta o să-ţi trimit toată dragostea mea 🙂
Comentariu beton!81
În sacoșă de rafie sau pe card? 😜😜
Comentariu beton!53
@Ionuţ, cashcavalul pe card, jniţelele şi chiftelele cu sacoşa de rafie 🙂
Comentariu beton!56
Cazuri si cazuri, uneori e greu de gasit echilibrul, nu toti copii sunt la fel, la fel cum nici parinti nu sunt la fel, fiecare judeca asta prin prisma a ceea ce a trait/traieste
Am fost ultima odrasla a familiei(ultimul insemnand nr 6), nu am apucat sa reprosez parintilor mei mai nimic(tata isi facea hartiile de pensionare din mina cand eram de cateva luni in leagan), dupa mina munca in CAP, la 6 cam trebuiau multe 😀, nu prea au avut timp de mine/noi, ajungea tarziu acasa, o tura prin gospodarie si apoi cadea la somn, nu am apucat sa le fac reprosuri
Cu ala micu(are 26) mai avem uneori ceva discutii, il mai avertizez uneori despre greselile mele(ca tanar) de cele mai multe ori pt ca il vad ca le face si el(imi seamana in privinta asta) si parca nu ai vrea sa iti vezi odrasla facand aceleasi greseli ca tine, daca vrea sa asculte sfaturile e foarte bine, daca nu mai tarziu va reflecta la cele spuse de mine
Comentariu beton!19
Stai sa vezi ce frumos este cand spui ca nu-ti doresti copii, tocmai pentru ca nu simti ca esti in stare sa faci aceste „sacrificii”. Cum iti explica lumea ca practic faci umbra pamantului degeaba si cum la batranete o sa te napadeasca regretele. Asta doar pentru ca vrei sa eviti sa ajungi sa-ti versi toate frustrarile si neimplinirile in capul unui copil facut de dragul presiunii sociale.
E o experienta de neegalat!
Comentariu beton!95
Dacă în copilărie nu ți s-a spus mäcar o dată: „Eu te-am făcut, eu te omor!” e clar: ai fost adoptat!
Vine week-end-ul și plouă iar Vasilescu dă cu existențiale în noi. Nu e corect.
Comentariu beton!71
„Nu te-am vrut, Ceauşescu, credinţa, părinţii, soţul m-au forţat să te păstrez şi a TREBUIT să mă sacrific!” ar avea ceva logică, dar pruncul n-o făcut cerere să se nască, i te poţi plânge, în măsura în care este normal să încarci un copil cu aşa ceva, dar nu-i poţi scoate ochii.
Tu îi eşti dator, nu el, ţie.
Aaaa, încă o chestie, râd cu sughiţuri când văd părinţi plângându-se de propria creaţie, fă-ţi nene loc de dat cu capul, ai parte de fix ce-ai creat.
Părerea mea.
Comentariu beton!29
Aicea ai dreptate, asa e , tu ai facut copilul , ai obligatia sa il cresti, el nu are obligatia sa iti fie recunoascator. Daca intelegi asta ca si parinte atunci este ok pentru toata lumea.
Comentariu beton!20
Parintii mei nu sunt asa. Dar stiu pe cineva care are astfel de parinti.
La maturitate simti ca trebuie sa rasplatesti parintele pentru sacrificii. Nu iti traiesti viata cum vrei, ci cum se asteapta de la tine. Sa stai aproape la batranete chiar daca asta inseamna sa nu ai familia ta. Sa nu decizi lucruri cu care parintii nu sunt de acord. Sa nu renunti la o meserie care nu ti place pentru ca s-au facut sacrificii pentru tine ca sa o poti avea. Sa traiesti tot timpul crezând ca dezamagesti.
Ràspunsul e pentru Kat : sincer , sunt maturà, dar imi ajut pàrintii f rar si asta cand pot. nu consider cà as avea o obligatie !! nu le-am cerut sà mà aducà pe lume !! nu m-au interesat niciodatà asteptàrile lor de la mine, imi tràiesc viata cum cred eu de cuviintà. dacà nu ar fi de acord.. problema lor !! nu pot sta aproape de ei si nici nu mà intereseazà dacà sunt de acord cu deciziile mele! ei nu pot accepta ideea cà nu-mi doresc copii ! nici asta nu mà intereseazà ! m-au adus pe lume sà tràiesc viata mea, nu pe a lor !! dacà lor nu le convine.. asta e!! o sà spuneti cà sunt egoistà !! e adevàrat !! sà fie altii mai buni si altruisti ca mine !! eu nu impiedic pe nimeni !
Aoleu!
Tocmai ce mi-am adus aminte de o fază tare. Vine fii-miu într-o zi și ne-o trântește fest:
– Aștept să îmi spuneți că sunteți bogați și nu trebuie să muncesc!
-Vise, flăcău, treci la muncă, bmw-ul ăla pe care ți l-am luat cu sacrificii, trebuie recompensat. Hamac în Bahamas, scrie pe mine! Și ia un pix să notezi ce vrea taică-tu 🤣
Comentariu beton!39
Ionut, nu cred ca anii incepand cu 94′ sunt paleolitic, cand deja existau diverse pe piata, inclusiv oaaau, calculator, jocuri pe tv etc.
Nu stiu ce ai fi preferat tu, insa eu cu siguranta as prefera ca un copil sa faca lucruri adecvate varstei lui, nu sa ii împui capul cu enspe mii de activitati facute cu strainii, prin asta eliminand formarea unor legaturi afective cu parintii, doar pentru ca e mai usor sa il trambalez acolo si sa scap de o grija!
Karate am inceput sa fac de la 12 ani si l-am practicat ca sport de performanta timp de sase ani si am luat destule medalii, ce sa vezi, sporturile se practica de multi ani in Romania, probabil oi fi auzit de cati sportivi premiati aveam in „paleolitic” asa cum ii spui tu.
Calculator am avut foarte tarziu si crede-ma ca ma descurc extrem de bine cu tot ce inseamna gadget-uri, chiar daca nu am avut DELOC in copilarie. Cator copii crezi tu ca le foloseste o tableta sau un telefon pus in mana de cand au trei, patru ani ? Ca eu tare multi am vazut care in afara de retele de socializare si YouTube nu stiu nici macar sa foloseasca Google asa cum trebuie si multi scriu atat de prost ca mira-m-as daca nu s-o inventa un nou dex. Asta e doar o scuza, din nou, folosita pe pretext ca vezi Doamne sunt alte vremuri si trebuie sa fie si copilul in pas cu ele, cand de fapt e mult mai simplu ca sa iti poti tu vedea de propriul tau telefon, meci, pc, samd.
Faptul ca ei iti rad in nas de la nu stiu ce nivel de joc de rahat, din nou te priveste strict pe tine ca parinte ca l-ai lasat sa inteleaga ca aia e o activitate de preferat in locul alteia care chiar sa ii dezvolte mintea intr-un mod complex facuta impreuna cu tine.
Pana una alta eu n-am probleme cu nici un fel de consola pentru ca oau, daca nu ma prind cum merge, presupunand ca e ceva tehnologie extraterestra, o iau putin pe logica si ii dau rapid de cap. Spre deosebire, repet, de multi dintre ei, care daca nu stiu sa foloseasca un gadget, o iau la nimereala si apasa haotic pe butoane pana se intampla ceva. Pentru ca lor li se pun in mana de catre parinti, dar extrem de putini isi bat capul sa le explice una alta, ce face aia, de ce, de ce nu invers samd, in asa fel incat sa ii starneasca o curiozitate mai presus de a apasa ca o maimuta niste butoane, pentru ca mai tarziu chiar sa ajunga, POATE, sa aiba o cariera in domeniu.
Despre after-school, cred ca nu stii situatia si nu stii in cate se freaca menta la greu, elevii stau cu telefonu in mana, profesoara isi ia banul si toti merg acasa fericiti. Dar macar e parintele odihnit sa poata face bani sa poata plati after-school-ul.
Daca tie ora 4 jumate ti se pare juma de zi libera in conditiile in care esti plecat de la ora 6 de acasa, felicitari, mie imi suna a 10 ore din 12. Dar fiind ore din paleolitic probabil ca erau mai usoare, mai ales cand vorbim de munca intr-un mediu cu sute de angajati, unde sa lucrezi cu tabele cu bani ale unei fabrici intregi, vreo 50 de persoane fiind intr-o sala imensa cu abur, fel de fel de masinarii ce produceau un zgomot continuu si alte conditii minunate care sigur nu se compara cu un birou cu maxim sase, sapte persoane, ac, sala de masa etc. Numarul de ore sunt tot alea, difera orarul in sine, da oboseala nu tine cont de asta.
Traficul o fi fost mai lejer, dar asta nu ajuta cu nimic cand aveai de batut Bucurestiul cu treij de kile in spate si sa schimbi enspe mijloace de transport, dupa care sa lucrezi, dupa care sa te intorci cu aceleasi treij de kile in spate cu aceleasi enspe mijloace de transport. Dar fiind paleolitic oamenii erau mai altfel, deci nu se resimteau.
Cat despre lasat copilul singur acasa, eu cat erau ei la munca citeam, ma uitam la desene, incredibil, dar aveam posturi cu desene si chiar tv color si mergeam la alti copii acasa si ne jucam. Cu alte cuvinte relaxare, nu un proces continuu de invatare a x activitate dupa activitate, dupa orele de scoala si teme. Dupa aia se mira toti ca vai ce stresati sunt copiii de azi, pai mai sunt lasati sa fie copii?
Curios cum tu crezi ca viata din anii 80-90 era mai usoara pentru parinti in conditiile in care nu aveau masini de spalat, roboti de bucatarie, microunde, masini personale sa care cumparaturile si sa mearga sa rezolve diverse, mancare semi preparata, nu pizza comandata cand n-ai chef de gatit, salariile erau alea care erau, se lucra mult in ture, exigenta era mult mai mare la locul de munca, mai ales ca existau si multi sifonari, deci nici vorba de cafelute la birou si tigara cand vroiai si cu toate astea, generatiile noastre au ajuns in mare parte cu locuri de munca extrem de bune si apropo multi, multi it-sti crescuti in acel paleolitic, oare cum or fi reusit? Uitandu-ma in online si vazand noile generatii (in general) in ce hal scriu si ce subiecte de interes au, chiar ma bucur ca am cules frunze si am citit cand eram mica si ca ai mei au reusit sa treaca peste oboseala ca sa ma indrume in viata si nu au considerat necesar sa ma lase pe mana altora ca sa fie ei mai odihniti.
Au facut copil au stiut ce inseamna, iar daca cei din ziua de azi sunt obsedati sa isi tina copilul intr-un hei rup continuu, ce necesita bani multi, asta e pentru ca asa aleg ei si e un cerc vicios ce are ca pret de fapt un singur lucru ce nu se cumpara cu bani: timpul petrecut cu copilul.
Dar nu e nimic, peste ani, altii vor scrie ca „mama cu tata nu au avut timp de mine, credeau ca imi place sa merg la lectii de pian si japoneza, dar eu as fi preferat doar sa fi mers in parc impreuna, doar ca mi-a fost rusine sa le spun, ca ma simteam obligat sa le fac pe plac”.
Comentariu beton!85
@Io mi’s, eu zic să te hotărăști la „a vrea” sau la „a voi”, verbul „a vroi” nu există. 😉
Altfel, încearcă să scoți nasul din lumea ta și să te uiți cu atenție în jur. Există copii, deloc puțini, care la 12-13 ani construiesc și programează roboți, de pildă. Îți garantez că nu au ajuns la performanțe de genul ăsta culegând frunze în parc. E necesar un echilibru între joacă și activități extrașcolare fără îndoială, dar închistarea asta în trecut nu duce la nimic bun.
Se dezbate încă. Ce zici?35
Anii ’94 au fost acu’ 25 de ani. Sunt paleolitic, în plm! Suntem in 2019!!!
Înțelegi diferența între „mă trezesc la 5 ca să ajung la muncă la 6” și „mă trezesc la 5 ca să ajung la muncă la 8”? Dacă ajungea acasă la 4 după-amiaza, se culca la 8 cu găinile? Nu tot la 10? Prinzi diferența între „ajung acasă la 4 și mai am 6 ore până la 10 ca să mă ocup de copii și treburi” și „ajung acasă la 7 (dacă am noroc) și mai am doar 3 ore ca să fac asta”?
After? Ai auzit pe undeva de aia cu telefoanele și statul degeaba și ai convingerea că așa se întâmplă? După 3 ani de after, la 2 diferite, și cu o grămadă de prieteni care au copiii la after, pot zice eu că nu e deloc așa. Nu mai intru în detalii, probabil televiziunile și ziarele sunt mult mai convingătoare decât mine. Ciudat, dar al meu nu prea a avut voie cu telefon sau tableta la after, a avut întotdeauna temele făcute și a învățat o grămadă de chestii intersante pe care nu le-ar fi învățat dacă l-aș fi ținut cu mine acasă să facă treburi casnice și să numere castanele prin parcuri.
Mersul în parc și alte activități cu părinții. Vezi ce zice @didina mai sus de echilibru. Cărui copil îi place, în plm, să își petreacă tot timpul cu adulții sau singur „citind și ascultând la pick-up”??? Nu înseamnă să nu te intereseze soarta lui, nu înseamnă să nu-ți petreci timpul cu el, dar….copilul se simte bine printre copii. Se joacă mai bine cu copiii decât cu părinții. Și nu, nu cred că există vreun copil care să reproșeze ce zici tu în ultimul paragraf. Decât dacă e deosebit de ciudat și cu probleme la mansardă. Cât, dracu’, să te tot plimbi cu părinții prin parcuri și să joci jocuri cu ei, niște adulți învechiți, când sunt atâtea lucruri mișto de făcut pe lumea asta cu cei de vârsta ta, într-un mediu potrivit pentru vârsta ta?
Iar aia cu scrisul corect la noua generație de gadgetiști…. Cred că generațiile astea, așa analfabete cum par, știu ce vor și cum să obțină ce vor mult mai bine decât au știut ăștia care scriu corect în limba română.
De aici și încremenirea asta în trecut pe care continuăm să o trăim: o generație care știe să vorbească și să scrie corect în limba română… Și doar atât, nimic altceva, zero, blank, nada, nothing… Lasă că „analfabeții” ăia cu gadgeturi s-ar putea să ne scoată din încremenire, că ăștia mai bătrânii au rămas cu culesul de frunze prin parcuri.
Comentariu beton!45
Au mama, daaa, din sute de mii de copii ai 1000 care fac robotica si raman alte sute de mii care stiu sa dea cu des’tu pe tableta si sa asculte selly, lino, abi si alti ratati ai generatiei in timp ce baga „fmm ba flexato care estd” „de ce lai facut asa cui nu va place datimi mie subrscirbe” in comentarii. Atata va place sa va inflamati aiurea cand stiti prea bine ca aia care ies OK sunt EXCEPTII! Si mai bine didino scoate tu capul in lumea reala si uita-te cati analfabeti sunt si cati zombificati care se duc la interviuri in slapi si pantaloni scurti. Pe aia multi nu ii vezi nu? Alegi exceptiile ca sa te simti optimista. Bravo. Cat despre corectura, mersi, mare greseala am facut intr-adevar, am auzit ceva in cer crapandu-se si nu stiam de ce.
Ionut, nu are rost sa mai discut atata timp cat tu o tii cu acel aer de superioritate de trei lei pe langa faptul ca practic imi jignesti atat parintii cat si pe mine indirect, a doua oara.
Bazeaza-te tu pe gandirea ta moderna ca intr-adevar se vede in cum merge tara de bine cat multe fac noile generatii, alea care stiu ce vor, noroc ca am plecat de acolo ca nu mai faceam fata la atata inteligenta si bun simt din partea lor.
Comentariu beton!46
@Io mi’s, mereu ești așa ăăă… realistă, cu mâinile-n șolduri? 🤣 Mare noroc ai c-ai plecat. Mare. Te-ar fi făcut ăia varză la cap.
Se dezbate încă. Ce zici?12
@Io mi’s
Degeaba vrei ca parinte sa il scoti din trend-ul butonarii atata timp cat in foarte multe scoli ( din ce in ce mai multe ) temele nu se mai dau la sfarsitul orei ci se trimit ulterior pe grupul de whatsup al clasei!
Deci….cine nu are mobil sa-si cumpere, altfel merge cu tema ne efectuata, pentru ca aceste teme sunt de genul poze cu fise de lucru, nu se pot da ca pe vremuri – pagina x exercitiul 1,2,3,7
Sunt si profesori care isi tin orele cu ajutorul gadget-urilor si testeaza copiii online, conectandu-se la platforme create special, copiii raspunzand acolo întrebărilor din lectie puse de profesor si primind punctaj instant ( da! In scoli de stat! Si nu unele de fite ).
Asa ca oricat am vrea sa fugim de tehnologie, nu prea avem cum!
Vasilescule, ‘ti-ar pixu al dracu’ ca mi-am rememorat toata copilaria azi!
Comentariu beton!29
Care nu vă sacrificați pentru copii, nu o să prea aveți pensie, cine naiba o să vi-o plătească, dacă creșteți niște hahalere iresponsabile, fără simț de răspundere.
Copiii trebuie responsabilizați de mici, să știe că viața lor nu e doar a lor, este o imensă greșală să îi educați astfel. Ei trebuie să aive grijă de părinții care au sacrificat tot ca să îi facă oameni și să le fie bine.
Se dezbate încă. Ce zici?16
Boss, felicitări. Nu mai văzusem de ceva vreme un comentariu atât de idiot și analfabet.
Nu prea ești bine crescut, foarte urât vorbești. Tot așa te porți și cu bătrânii acestei țări? Care au muncit să aveți voi de toate . Rușine.
Se dezbate încă. Ce zici?15
Așa e, nu sunt. 😀
Așa, @Anom, bine punctat. Datoria copilului este să-și crească părinții, nu invers, corect?
Mânca-mi-ați pwla de boșorogi comuniști cu mentalitate de anii ’50!!
Și am încercat să fiu delicat în exprimare.
Băi, @Mihai, cum mai trece o zi, cum se mai activează câțiva nebuni. 🤣🤣
Comentariu beton!48
V-a doare adevarul cand este spus in fata . Si mai si jicniti oameni ca nu stiti sa va cresteti copii.Rau a mai ajuns neamul asta .
Se dezbate încă. Ce zici?13
Io zic așa: fiecare să-și ia copiii si să se ducă la scara lui. Că încep să arunc cu borcanele de zacuscă pe geam.
Comentariu beton!52
Care mă? Boșorogi o să fiți și voi. Azilul o să vă mănânce, asta meritați. Că asta o să se întâmple. Cresteti copii numai cu pretenții aiuristice, marketing, manageri, fitze de baștani, pe bani voștrii. O să primiți un șut în c@r, la momentul potrivit, de nu o să aveți aer.
Se dezbate încă. Ce zici?16
@Eleno păi nu stă fratele tău, în ploaie, să prindă borcanele alea. #facoricepentruzacuscă 🥰🥰🥰
PS. Dar cum mă fwte o lene cred că îți dau adresa să le trimiți printr-un porumbel călător la mine.
#sepoateșimaileneșcabăiatulmamii 😁😁😁
@Anom nu știu cum să zic dar uneori mai sună mai bine azilul decât un pahar cu apă. Și când spun asta am un exemplu văzut cu ochii mei în gând
Comentariu beton!26
Ionut sigur o mai ai? Ca dupa cum te exprimi mai sus, pare ca ti-ai cam pierdut-o… Probabil de acolo si inversunarea cu care raspunzi.
@Io mi’s, ți-o arăt p-a mea dacă mi-o arăți p-a ta. 🤣
Și ia mai du-te și tu în pwla mea, că nu ți-am jignit părinții și nici pe tine. Dar te pot jigni acum dacă îți zic că generația părinților tăi (și ai mei), și, de asemenea generația ta (și a mea, de asemenea) este de vină pentru halul în care se află țara. Cine, pwla mea, conduce țara și a condus-o în ultimii 30 de ani? Adolescenții și tinerii cu gadget-uri? Cine, pwla mea, votează comuniști, securiști și imbecili de 30 de ani? Ăia cu gadget-uri sau ăia care ascultau la pickup prin anii ’90? Ai habar că cineva născut în anul 2000 abia anul trecut a avut drept de vot? Ce, plm, suferi de retardare cronică, de ai probleme cu aprecierea timpului? Ba zici că anii’ 90 au fost ieri, ba ai impresia că au fost acu’ 100 de ani, și că de vină pentru tot sunt ăia care abia se nășteau atunci!
Și, da, de obicei când cineva întrece măsura, am obiceiul să-mi bag pwla. Sau ce, ori te-ai recunoscut printre boșorogii comuniști pe care îi înjur mai sus? Înțeleg din ce scrii că nici măcar nu ești în țară. Și vii să-mi dai mie lecții? Ia hai sictir!
Comentariu beton!42
Pă doamna sau pă domnu cu familia o/îl/îi (salut, anduțo!) să vie la mine supt balcon. Am ceva pentru el/ea/ei.
@Aline, tu stai pă craca ta. Esti băeat salon.
Comentariu beton!24
Doamna Elena santem familie si multumim pentru oferta dar nu putem s-a primim nimic .Noi avem tot ce ne trebuie , poate il ajutati pe domnul care asteapta in ploaie sa nu raceasca. O s-a ne rugam pentru sufletul frumos care il aveti , va citim demult. Fam Draghici
@Familia, îmi plac familiile care se iubesc foarte mult, deși a trecut ani peste dînși. Emanați asta din ce scrieți. Așea me-am dat seama. Și mai ales că vaț-i dat seama de sufletul meu. Asta e chiar așa, cum sa zic? Așa.
P scriptum d-ăla: Nu vă supărați că întreb, mi-a scris doamna sau domnu?
Alt p d-ăla (p de la pwlă): domnu să stea în ploaie cât vrea. Că io i-am zis deja să stea pe craca lui. Ce suflet frumos aveți că vă gândiți la alți oamenii.
Comentariu beton!27
Salut, Elena! *el/ea/ei/ele, că Teo nu e doar nume de domn. 🙂
Doamna Elena multumim . Suflet frumos la suflet frumos trage sa stiti.Si domnu Mihai are suflet frumos chiar daca uneori vorbeste urat , ca dumneavoastra. Noi nu folosim cuvinte urate ca nu e frumos.
Doamna scrie si domnu se uita , ca noi ne impartim toate treburile in familie.
Fam Draghici
Comentariu beton!18
@Anduța, 😂😂. Vrei să intri în grupul nostru de oameni frumoși cu suflet frumos, este?
A răspuns doamna Anca că ea scrie și domnu se uită. Teo e domnu. Doamna e Anca. Draghici e familia.
Comentariu beton!33
@doamna Puia, vă rog să-mi scuzați limbajul. Vreau să mai scrieți pe blog, pentru că simt că mă pot îndrepta dacă mă corectează oameni așa frumoși ca dvs. Mai ales că și ei îmi doresc macsim să mă îndrept.
Salutați-l și pe dl Șișu din partea mea și vă doresc iubire maximă și sinceră.
Comentariu beton!19
Elena, aș cam vrea eu, dar nu m-aș potrivi, așa că mai bine pas. Dar tot te voi ajuta de la distanță, la cerere/interpelare pe bază de salut, să ajungi să stăpânești perfect arta slash-uirii.
😛
@Eleno în dicționarul meu băiat asociat cu salon înseamnă descurcăreț, dar am căutat pe net și cică ar însemna și persoană dispusă să dea mită pentru a-și atinge scopul.
Am plecat pe scara mea poate găsesc o vecină dispusă să facă share la un borcan de zacuscă ca să bag ceva la abataj.
Ionele, inchei discutiile, daca le pot spune asa, ca mi-e mie rusine de altii de pe aici. Ceva ce tu cu siguranta nu stii ce inseamna, deh, bunul simt e ceva paleolitic cu adevarat pe cale de disparitie. Da poate inveti si tu ca nu e ok sa injuri ca la usa cortului, ori daca atat te tine materia cenusie… Da-i inainte.
Cat despre plecat, da am plecat si din cauza astora extrem, extrem de multi ca tine, cu idei fixe si care cred ca tot ce a fost inainte automat e prost si au impresia ca au inventat ei roata, dar asta nu inseamna ca nu am dreptul sa comentez si ce sa vezi o sa si votez, asta ca sa dormi linistit ca nenorocitilor plecati le pasa de tara si tot romani raman indiferent ca le convine unora sau nu, oricat si-ar baga-o in stanga si in dreapta.
Se dezbate încă. Ce zici?21
Hopa! Avem trolleri proaspeți 🙂 Anom și familia aia cu nume lung și mixt (mi-e lene să-l citesc, dar să-l mai și scriu).
@Io mi’s, mi se rupe de părerea ta despre ăștia ca mine, de motivele pentru care ai plecat și dacă o să votezi sau nu.
Închei și eu discuția, nu înainte de a-ți spune că „Ionel” poți să-i zici lu’ mă-ta. Le-am mai zis și altora care au avut nesimțirea de a crede că îmi pot zice cum vor ei. Numele meu este Ionuț. Măcar eu îmi dau numele. Cei care îmi spun altfel aici, îmi spun fiindcă le permit eu și fiindcă au o anumită relație cu mine.
Ceilalți, printre care și tu, care mi se adresează altfel decât cum apare în dreptul comentariilor mele, sunt doar niște neamuri proaste care au impresia că am păscut vacile împreună. Asta apropos de bunul simț pe care evident că l-ai învățat tot în anii ’90 pe care îi regreți.
Comentariu beton!21
Bah, chiar esti retard.
”Mi-am sacrificat tinerețea și cariera ca să le cresc pe ele și, uite, nici măcar nu mă ascultă”. Doar pe-asta mi-o amintesc acum, enunțată de o mamă a două fete undeva anul trecut. Ea de vârsta mea, fetele de vârsta copiilor mei, nu m-am enervat sau ceva, doar mi s-a părut foarte dezarmant, descurajator, trist și secător de energie ca o femeie-mamă să gândească și să se simtă așa. Expresiile din articolul de azi eu o să le încadrez în același registru și, note to self, să fac bine să continui să nu le aud prea des.
Comentariu beton!17
Cred ca unele spirite s-au incins prea tare si au depasit limitele bunului simt, vad uneori cum scrie-ti ce comunitate minunata sunte-ti oe acest blog, dupa articolul de azi nu mi se pare ca ar fi chiar asa …
Se dezbate încă. Ce zici?7
Am să-l parafrazez pe marele cântăreț național Ștefan Hrușcă care a compus o melodie cu versurile și mai marelui poet național Adrian Păunescu: ”Ce-s părinți? Niște oameni acolo și ei, care știu dureros ce e suta de lei…Că avem, că n-avem, ori că suntem părinți … Câteodată simțim cum ne scoate lumea din minți!” Ce-aveți bre cu părinții de copii? Iliescu e pe moarte (am auzit eu la Antena3; nu, n-am văzut, că eram ocupat să gătesc pentru ăia micii, dar am tras cu urechea din bucătărie!) și voi vă certați pe așa lucruri mărunte? Sunt dezamăgit.
Mă uit la ştiri pe protveu şi printre altele a fost o ştire şi despre Webstock care a început aşa : zeci de vlogări, blogări participă anul acesta…bla, bla şi mă aşteptam să văd un blogăr celebru, ceva…pla, nimic, zero. Au fost doar Selly şi Mircea Bravo 🙂
Dacă vreţi să urmăriţi live decernarea premiul puliţer pentru cel mai bun blogăr din 2019 :
https://www.webstock.ro/live.php#top
@Shoric, ce webstock, ce vlogări, ce blogări? Niște pierde-vară neglijați de părinți, care, în lipsă de altceva, s-au apucat de butonat aiurea pe gadget-uri. Să se ducă să numere castane și să culeagă frunze prin parcuri.
Ăăă, da. După o oră de : şiii, premiul pentru instagram content ideas merge către… m-am plictisit, am desfăcut o bere şi am dat pe digisport să văd Craiova-Iaşi.
@Ionuț, tu zici să se ducă ei singuri la cules de fructe și castane? Așa fără părinți?
Părinții ce fac în timpul ăsta?
@Ionuţ, nu răspunde la întrebarea lu’ @Elena P pentru că este o capcană.
Și cu tine @Eleno…
Varianta 1: fac frățiori sau surioare pentru ăia ce sunt plecați după fructe și castane.
Varianta 2: fac conținut pentru youtube de unde vin banii cu galeata.
Am cautat „agramat” și am aflat că sunt o persoană entuziastă și că trăiesc intens fiecare emoție. https://www.ziarulmetropolis.ro/greselile-gramaticale-si-personalitatea/
Moare Iliescu ? Facem pariurile ?
@HM,
Pun pariu că moare. La un moment dat.
P.S. Nu’ș dacă apucăm noi momentul ăla, dar de murit tot moare și câștig pariul 🙂
Iliescu, Iliescu…. hmm, este vlogăr ? Dacă nu are minim 200K de vizualizări pe youtube, nu prea mă interesează.
@Shoric vezi că nu l-ai nimerit… nea Nelu e cu scrisul… are blog… Bine ultimul post este scris anul trecut, dar omul are destul de multe postări!
Baghera, jmechere ce eşti, ai citit şi tu din linkul ăla că :
dacă introduci semne de punctuaţie în exces eşti o „persoană entuziastă, îi poți motiva pe ceilalți, trăiești intens fiecare emoție, îți place să spui povești, uneori nu reușești să termini ce începi” :))
@Shoric îți dai seama că nu numai am făcut asta cu semnele de punctuație… dar am și asteptat cu nerăbdare un articol despre sacrificiile părinților pentru a putea da link-ul respectiv doar ca să mă laud. E un fel de bate iapa să priceapă șaua 😋. 💪💪💪
Ce pot să zic… mulțumesc @Misule că mi-ai dat ocazia să postez în sfârșit link-ul acela 😉.
Cimitirele sunt pline de parinti ” de neinlocuit si unici”
https://m.youtube.com/watch?v=9NDouPzwG9w
Nobody s perfect. I m nobody.
N-am diacritice in momentul asta.
Despre gadgeturi si zvarlit dispozitive de mii de euro in directia copilului, si eu mi-am dorit chestii mai speciale cand eram mica si nu le-am primit intotdeauna. Si nu m-am dat cu fundul de pamant. Asa ca dupa mine, trebuie sa fii inconstient sa-i dai pruncului asa ceva.
Niciodata nu mi-au spus ai mei ca s-au sacrificat pentru mine.
Si in dinozaurismul meu, imi permit sa nu ma intereseze nici cat negru sub unghie pretentiile unora care nu stiu sa scrie corect in limba materna. Ca dupa o varsta te mai educi si singur. Aia care se murdaresc pe la gura de romgleza, desi n-au auzit in viata lod de acuzativ cu infinitiv, dar ei vorbesc engleza perfect.
Copiii au nevoie si de timp cu ei insisi. Sa stea. Plictiseala nu e inamicul nr. 1. Si dupa 5 ore la scoala, 2 la after, il mai cari la activitati si te miri ca e tafnos, cu digestia proasta, iritabil si scartait.
N-am copii. Dar am pareri.
Sa faci copil pentru paharul de apa de la batranete mi se pare dezgustator de egoist.
Comentariu beton!25
Ce legătură are modul indicativ(mod personal și predicativ) cu modul infinitiv (nepersonal, nepredicativ). În afirmația ta ai pp. „cu” pe care nu ai de ce să o utilizezi pentru că arată asocierea sau corelația- care nu există între infinitiv și indicativ; corect era să utilizezi conjuncția „și”- greșeală minoră punctată numai pentru că reproșezi gramatica altora.
Mulți termeni nu au, încă, echivalent în limba română; în plus,copiii petrec un timp îndelungat expuși fiind la limba engleză (articole străine,emisiuni străine,programe în limba engleză etc). Eu zic să nu îi mai judecăm atât de aspru doar pentru că jonglează cu două limbi .
@Miruna,
Aici e vorba de limba engleză. Care chiar are nişte construcţii complexe (acuzativ cu infinitiv, acuzativ cu participiu prezent, nominativ cu infinitiv sau cu participiu prezent, etc).
Deci nu e vorba de nicio greşeală gramaticală în textul de mai sus. Ci doar nu ai înţeles tu sensul frazei cu pricina.
Sau, dacă vrei, citește ceva mai detaliat cu „m-am sacrificat” ăsta! O expresie oribilă, care nu ar trebui să existe în vocabularul unui părinte! ❤️
https://blogulmamei.ro/eu-m-am-sacrificat-pentru-tine-tu-cum-ma-rasplatesti/
O auzeam în mod frecvent când eram copil, o aud și acum la maturitate, în jurul meu. Am copil, dar nu l-am educat în spiritul acestui „sacrificiu”. Am făcut lucrurile în mod firesc, astfel încât peste ani să nu aibă motive „să nu mă sune de ziua mea”!
Felicitări! Acesta este cel mai bun articol al tău. Sunt complet de acord cu cele spuse, de mult așteptam să fie cineva sincer și direct în legătură cu acest subiect.
Da ma mor cand imi zic nishte matusi „ca ma sacrific pentru copii” si se uita cu mila la mine de zici ca sunt in stadiu avansat de metastaza..urasc expresia si nu fac niciun sacrificiu.Cand am decis sa pastrez al doilea copil am fost constienta si mi-am asumat faptul ca voi creste 2 copii singura.Deci daca mi-am asumat o duc fara sa consider ca e sacrificiu.Si da stau la afterschool si la gradi pana la 5.Aia e muncesc..insa cand bag home office si cel mic nu vrea la gradi ca vrea acasa cu mine nu il duc si asa facem in pauzele mele ceva impreuna.Da au xbox insa nu pot spune ca se joaca mai.mult de 2h pe saptamana..doar daca ploua afara si e vant deci nu merge de iesit in curte.Au activitati extracurriculare cu ce le place lor dar nu mai mult de 2 ori pe saptamana.Teme nu au ca aici e alt sistem..doar ceva proiecte care le facem.impreuna.Nu e usor dar departe gandul de a spune ca ma sacrific.E adevarat ca nici eu la randu-mi nu am auzit aceste reprosuri de la ai mei parinti dar am auzit in jurul meu aceste mizerii si mi se facea claia maciuca de fiecare data..nu e drept si sanatos sa pui pe umerii copilului toata frustrarea si nefericirea ta ca adult..
Este scris în Biblie „Exodul”-20 1-17.”Cele zece porunci „din care să luați aminte și la porunca a „cincea „……… (Dumnezeu nu bate cu paru; Fie roata cât de pătrată, tot se învârte ia o dată. ………!!!!!????!!!.)
Sigur ca da. Il tii in sula goala si ii dai iubire si gata. Nu trebuie bani, scoala, carutat peste tot, dezvoltat prin cursuri, activitati, sport, etc. Pt parinti singuri, oameni mai saraci si fara posibilitati asta inseamna efort mare in bani si timp. Vad un curent tembel in care multi copii sunt incurajati sa se pise cu jet pe parinti si nu numai si sa nu mai aprecieze nimic. Eu sunt important si atat, sa ii doara-n fund de toate.
INCEPI CU : ai obligația morală (cred că și legală) să-l crești asigurându-i toate condițiile materiale, emoționale și de ce-o mai avea el nevoie. Toate astea sunt responsabilitatea ta de părinte, SI INCHEI CU : Dacă-l întrebi pe copilul pentru care s-au făcut toate „sacrificiile”, o să constați că de fapt nu avea nevoie decât de multă atenție și foarte multă iubire. ADEVARUL ESTE CA UN COPIL NU SE CRESTE DOAR CU ” ATENTIE SI FOARTE MULTA IUBIRE ”. UN COPIL SE CRESTE SI CU UN MARE ” EFORT MATERIAL ” , SI SUNT DESTUI PARINTI CARE CHIAR FAC ” SACRIFICII ” CA SA ACOPERE ACEST EFORT MATERIAL . IN CAZUL UNOR COPII ” BUNI ” , N-AI SA AUZI NICI UN PARINTE REPROSANDU-LE CEVA , DAR , SUNT DOAR COPII BUNI PE LUME ? NU . SUNT SI COPII RAI , HOTI , BETIVI , CRIMINALI ….IAR ATUNCI , CE SA ZICA PARINTELE ?
Cum e mai comod sa ai grija de copil acum? Cate optiuni exista? Cate optiuni existau in trecut?
Cat de mult iti place sa te implici in timpul petrecut impreuna cu copilul?
Asa era si inainte, depindea cat de mult iti placea sa te implici.
Daca vrei poti si acum sa faci ce faceau ai nostri in „paleolitic”. Dar e mai comod sa ii dai copilului telefonul, sa pornesti tv-ul pe un canal pt copii. Copilul nu stie cum e mai bine, dar din pacate, parintii aleg varianta cea mai comoda.
Cred ca asa cum fiecare individ este diferit si o familie este diferita, problema pleaca de la nivelul de educatie si nu fac referire la invatamantul superior ci la cei 7 ani de acasa. Mai conteaza si colectivitatea cu care intra in contact copilul.
Sunt parinti care chiar pun nevoile copiilor pe primul loc, rechizite, haine, incaltaminte, medicamente, bani de pachet eventual de buzunar pt eventuale necesitati pe la scoala pt ca se cer diverse. Sa nu trecem cu vederea ca mai sunt si mame singure care nu primesc nici macar pensia alimentara. Sa nu trecem cu vederea care este salariul minim in Romania si ca in judetele slab dezvoltate economic adica cam toate in afara de Bucuresti si Cluj, patronii daca iti da 200 de lei in plus peste salariul minim e mare minune.
In concluzie, viata unui parinte nu este usoara dar asta nu inseamna ca trebuie sa arunce vina pe copil!
Cel mai trist este ca foarte multi parinti isi abuzeaza si neglizeaza copiii intr-un mod revoltator, ma refer la cazurile care apar in media…
@ionut, au si vai. Lucrez cu copiii de multi ani (vreo 20) si iti garantez ca noile generatii nu sunt cu absolut nimic superioare celor vechi, ba dimpotriva. Nivelul de atentie al celor de acum este net inferior. IQul lor de asemenea. Lumea se schimba inspre rau. Exista exceptii- copii crescuti, in special de dascali si preoti, ‘pe stil vechi’. Diferentele dintre ei si ‘copilul modern care iti rade in nas daca vrei sa te joci cu el rummy’ sunt de la cer la pamant. Stilul clasic de educatie si de abordare este net superior.
Daca tot te-ai gandit sa aduci pe lume un prunc, fii constient ca trebuie sa fii exemplu, fii constient ca ceea ce trebuie sa-i oferi este o viata impreuna. Da-i copilului aripi pentru a-si urma visul si formeaza-i radacini adanci pentru a sti unde sa se intoarca. Iar pentru asta nu-i nevoie de sacrificiu…este nevoie de iubire si dorinta de a calatori prin viata cu pruncii alaturi, invatandu-i sa zboare. Fa-o cu bucurie, nu cu greutatea pe umeri! Cel mai mare noroc este sa te nasti cu dorinta de a gasi fericirea facand ce-ti place mai mult, fie ca e vorba de cosuri, canale, statui sau cantece. Pentru mine cresterea si educatia copilului meu a fost ceva maret si complet, a fost fericire pura, desi pot spune ca nu a fost deloc usor. Acum ca nu mai este, traiesc intens si plina de bucurie din momentele petrecute impreuna. Nu conteaza in ce timp ne nastem…conteaza cum stim sa formam relatii. Copii ne sunt daruiti pentru a ne invata cea mai frumoasa emotie – IUBIREA.
Boss, am citit cam în diagonală comentariile, dar am citit atent articolul. De acord cu tine, și nu prea. Într-adevăr, nu e cazul să aștepți recunoștință pt sacrificiile tale, până la urmă a fost decizia ta sa aduci pe lume cetățeanul, nu a sa. Totuși, dacă e corect educat, recunoștința pt sacrificii va exista. Și da, unii părinți fac sacrificii. Vorbești din postura unuia care câștigă destul cat să aibă ce pune pe masă pt familie, in general, să nu aibă un stres financiar prea mare. Cunosc persoane care muncesc 14-16 ore/zi, 6 zile pe săptămână, numai ca să aibă tot ce trebuie pt copii. Asta nu se cheamă sacrificiu? Când eram student, după ce a murit taică-meu, erau zile in care mama îmi spunea „pot sa îți dau bani de autobuz sau de un sandwich, faci ce vrei cu ei, eu o să îmi iau un covrig la prânz”. Asta nu e sacrificiu? În anul 2 am inceput sa lucrez, să mai aduc un ban in casă. Din păcate, am luat multe țepe, ăștia erau patronii in anii ’90. Știi ce e totuși interesant? Părinții care cu adevărat se sacrifică, nu le reproșează niciodată aceste sacrificii copiilor. În general, pt că copiii in cauză văd și judecă diferența dintre a nu îți schimbă bemveu’ la 3 ani (tot cu unul second, of course) și a manca un covrig pe post de prânz. Sau a veni acasă ca la hotel, după 16 ore de muncă.
„I se fâlfâie voios ” de sacrificiile tale (in speciale cele financiare), dar dacă acestea se epuizează , vei auzi reproșuri ” fara număr, fara număr „
Cum bine zice Palachniuk:
“Your being born make your parents God. You owe them your life, and they can control you. Then puberty makes you Satan just because you want something better.”
si
„First your parents, they give you your life, but then they try to give you their life.”
Meseria de parinte este grea si cred c amulti ajung sa aiba copii inainte sa fie ei maturizati complet si de aici izvorasc multe probleme. Nu cred ca exista o reteta castigatoare, trebuie sa te adaptezi din mers la toate provocarile si sa icnerci sa il intelegi si sa fii „dibaci” sa modelezi progenitura. Dar cine mai investeste timp azi in asa ceva ? Cine mai are timp de asa ceva ?
Mii de ani coopiii au fost crescuti si formati de mame. Barbatii erau la camp, la birt sau la razboi. Acum ca si mamele lucreaza cot la cot cu sotii lor copiii sunt victime colaterale ale sistemului.
si mai cred c areprosurile adresate tancilor vin din niste nemultumiri acumulate din cauza unor asteptari poate prea mari uneori. Si pentru ca nici parinti la randul lor nu au modele suficiente si sfatuitori. Si pentru c aprea multi din ei vin din familii disfunctionale si le lipsesc complet modelele.
Da. Acesti parinti nu tin cont de ce ar dori copilul sa faca.Il incarca pe bietul copil cu activitati extra curiculare,extra scolare de gen balet,instrument,limbi straine,etc.Acesti copii sunt lipsiti de frumusetea si bucuriile copilariei:sa te joci pur si simplu asa cum o faceam noi generatia care acum suntem bunici.Si ne doare sufletul sa ne vedem nepotii ‘chinuiti’.Am pus ghilimele sa dea bine pt.protectia copilului.
Nu știu dacă am răspuns atunci, deși îmi amintesc subiectul..Deci: cine zice că viața lui e un sacrificiu pentru copii e și prost și egoist în același timp.Una ,că am făcut copii ca să îi creștem decent, după posibilități, și a doua ,că în secolul 21 nu ne pune nimeni să avem 1 ,2,3 copii, am făcut din considerente personale 3.Da,mă sacrific fiindcă am unul cu autism și sunt însoțitorul lui ,fiindcă la un moment dat n-am mai avut serviciul de dinainte, n-am bunici, unchi ,mătuși să mă ajute în creșterea lor.Dar ,nefiind unicul copil,asta a fost soluția cea mai bună, iar în urma sacrificiului stau acasă pe bani, iar dacă el era un copil sănătos plecam demult la serviciu, fiindcă și atunci mâncam la fel,și în același mod făceam treburi gospodărești.
Dacă vorbim și despre „sacrificiu ” ,că n-ai pantofi în picioare și te kk în curte, dar copilul are iphone de ultima fiță ,înseamnă că ești prost de două ori,că nu știi ce înseamnă să fii părinte și că tu ești responsabil pentru viața ta și a copiilor pe care i-ai făcut.
Nu consider ca dacă merge la o activitate copilul înseamnă ca nu ii dam atenția necesară. A mea mergea ba chiar de marți -vineri la 2 activități ( Scrimă și echitație) și o însoțeam și era super fericita cu activitățile ei. Nu trebuie sa reproșam unui copil ca pt el muncim exagerat de mult, consider ca și dacă nu îl aveam tot atât de mult munceam pt capriciile noastre, sau pt altceva. Mai am citit prin comentarii ca copil de clasa a 2a voia iPhone, pai avem o vorba din popor, cum îl înveți așa îl ai. La ce are nevoie in primul rând un copil de clasa a 2 a telefon, deci, nu ca nu trebuie sa ii dai iPhone, nu trebuie sa ii dai nici un fel de telefon. Înțeleg ca ii poți cumpara laptop, tableta sau calc pt teme sau alte chestii relaționate cu scoala, poate le cumperi cele mai performante (mac, samsung), acum depinde de bugetul vostru sau cât de mult vreti sa îl răsfățați. Un copil poate sa învețe ai după un calc. marca “cucu”. Referitor la atenție, revin cu același proverb, cum ți-l înveți așa îl ai, știu m-am repetat de foarte multe ori. A mea este in clasa a 4a, note foarte bune, ba dacă are vreo nota de 8 știe ca trebuie sa se forțeze și sa învețe mai mult. Nu ii scot ochii ca eu muncesc, ii spun doar ca ea nu are altceva nimic de făcut decât sa se joace și sa învețe. De mică am vb cu ea și ii explicam ca trebuie sa muncim ca sa nu ducem lipsuri.
Într-un final vreau sa spun ca un copil poate primi atenție și dacă se duce la activități extra școlare, un copil înțelege absolut tot dacă tu vorbești cu el și ii explici anumite situații, un copil n-o sa-ți ceara “ marea cu sarea” dacă i se explica și îl pune cineva la punct ca sa știe care este locul lui, limitele lui, șamd. Un copil înțelege ca anumite lucruri nu este pentru el dacă este tratat ca un copil și nu ca un adult, șamd. Sunt exagerați de inteligenți și ar trebui sa învățam noi cum sa ne comportam cu ei și sa ii educam. Observ foarte multe fetite și băiețeilor vârste fragede (10,11ani) ce au un comportament ca de un adult de 18,20 de ani, și știu ca nu este vina lui, ci a părinților.
Noi trebuie sa le dam aripi sa crească frumos, sa ii învățam ca fiecare vârsta are timpul ei și sa nu ii “ adultizam” , noi trebuie sa înțelegem ca am evoluat, da, dar asta nu înseamnă sa exageram cu anumite chestii, cum ar fi cu tehnologia.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu chiar consider ca am facut sacrificii pentru copiii mei. Recent m am analizat si mi am dat seama ca am multe frustrari legate de ce as fi vrut sa fac( si nu, nu consider ca trebuie sa fi fost vreo Marie Curie ca sa mi justific satisfacerea altor nevoi, profesionale, sociale, sentimentale etc) si nu am putut pentru ca mereu i am ales pe ei. Am frustrari dar 0 regrete. De la capat sa o iau, as face intocmai la fel, chiar stiind la ce renunt. Pentru ca, asta e, nu ei au cerut sa vina pe lume, mi am asumat iubirea si grija lor si daca lucrurile n au mers pe roz si am fost nevoita sa suplinesc absenta tatalui. Ei stiu , vad, apreciaza. Fara santaje. Inteleg adesea ce nu inteleg nici eu. Stiu ca sunt doar un om care a facut tot ce a putut, inclusiv greseli, inclusiv fata de ei, dar dragostea mea a fost constanta..Mi se pare cel putin la fel de nociv sa anulezi sau minimizezi sacrificiile parintilor care le au facut cu draga inima doar pentru ca multi imaturi nu s capabili sa si asume pana la capat ce au facut si si proiecteaza frustrarile pe copii. Cand a fost vorba de ramas intr o casnicie toxica am zis pas pentru ca mi am dat seama ca ma afecteaza pana in centrul fiintei si astfel nu mai am cum si de unde sa le ofer ce au nevoie. Timp, atentie, caldura, sprijin, iubire cu toptanul, vigilenta. Dar n a fost usor. Si nu e usor pentru multe mame sau tati in diverse situatii. Nu e usor pentru ca nici un copil n a venit cu manual de instructiuni si in dinamica sociala actuala mai mult improvizam, ca nu stim daca ce facem facem bine, pe termen lung, pentru ei. Nu de statuie, nu de sacrificat visurile copiilor, nici macar de recunostinta vesnica nu e nevoie. Dar nici de anulat valoarea daruirii nu e acceptabil. Pentru ca daca judecati asa de aspru , faceti exact acelasi lucru: proiectati frustrarile resimtite cand aveati parte de aceste reprosuri si santaje pe oameni care fac ce si cat pot, interzicandu le astfel sa fie oameni, sa fie slabi sau vulnerabili, imperfecti si ca oameni si, natural, si ca parinti. E cam mult.
Copilul meu s-a născut în ’86. A fost la grădiniță de la engleză, la școală de schi și ce noutăți erau, vb de 1990. Dintr-odatămam trezit mama singura, obligata sa am 2 slujbe, munceam de la 7 dimineața la 12 noaptea. A făcut prima facultate, a făcut a 2 facultate la Paris, și făcut masterul la Londra. In tot acest timp, eu am muncit. Nu mi-am permis vacante, nimic. Astăzi trăiește la Londra și este realizată, are o viață frumoasă. Intrebare: Daca nu ar fi avut suport financiar ar fi avut același traseu?! Și DA, am făcut sacrificiu și nu doresc nimic în schimb. Nu apreciază absolut nimic. Iar eu nu regret nimic.
Am adoptat un copil, nu m-a obligat nimeni, il cresc singura si ma ajuta si parintii. Este o dulceata de copil si seamana cu mine leit. Inainte sa-l am duceam o viata linistita si imi permiteam sa-mi fac si unele placeri. Din cauza ca a trebuit sa-mi iau un apartament, cu credit ipotecar si sa-i asigur tot ce are nevoie, nivelul meu de trai a scazut dramatic. As alege mereu sa fiu mama acestui pui, dar cand vad ca are rezultate slabe la invatatura, in conditiile in care face meditatii de la clasa pregatitoare, iar eu si parintii mei ne implcam foarte mult, imi vine sa-i incretesc putin parul 🙂
M-ai rupt cu ultima parte…”ăsta este singurul lucru pe care un copil îl așteaptă de la parinții lui: iubire necondiționată”. E atât de trist că părinții uită să fie părinți și ajung să se mulțumească cu statutul de sponsor. Ai mei mi-au dat absolut orice am vrut, mai puțin atenție. Noroc că mi-au dat și o bonă mișto…măcar ea avea timp de mine. Și acum, la aproape 30 ani, îmi mai vine să plâng când citesc texte despre asta.
Oh, mamaaa..mi-a luat ceva sa citesc tot dar nu m-am lasat ca nah, e o chestie din care inveti. Eu am divortat cand am simtit ca nu-s sanse, am facut-o pentru plod si pentru mine in egala masura, acum sunt recasatorita, luat barbat cu copil la pachet, all good. Faza misto e ca avem o relatie super buna cu „ceilalti parinti”, plozii se simt bine in aceasta combinatie, ei sunt frati si punct, au mama, au tata. Nu a fost usor dar nu e imposibil iar faza cu „sa aiba copilul tata”…pana mea, are si asa si e unul din cei mai buni. Mda, nu au toti noroc de oameni cu creier in jur dar nici sa stai in relatie nociva de dragul aparentelor nu e sanatos.
Mai zic una si ma duc sa-i culc. Traim alte vremuri, gaming-ul e la putere azi, nu sotron si frunza in fata blocului. Gaseste un echilibru si mergi mai departe, invata sa te descurci. Si ai mei vorbesc romgleza, amesteca termeni si au cuvinte bine intepenite in vocabular. Te adaptezi, ca parinte, intri in lumea lor, nu incerca sa ii tragi in a ta, aia de pe vremea cheii de gat. Nu merge. Echilibrul e cheia. 🤘
Niciodata nu am auzit asta din gura parintilor mei. Am aflat foarte tarziu, adulta fiind, ca atunci cand eu si fratele meu plecam la facultate, frigiderul ramanea gol. Si ca tatal meu, care ani de zile ii spunea maica-mii ca el nu poate sa mearga cu ciorba in diplomat, dupa ce am plecat noi la facultate a ajuns sa faca si asta. Stiam ca nu o ducem bine, asa ca nu ceream decat strictul necesar (si il aveam, ba si ceva in plus cand reusea mama sa stranga din cosnita ceva banuti FSB). Ii vedeam cum isi dramuiesc fiecare banut, cum se impartea salariul in pliculete pe care scria clar destinatia: intretinere, mancare, etc. Dupa revolutie, cand trageau linia nu mai ramanea nimic, cu toate meditatiile facute de tata. In liceu tin minte ca lucram impreuna cu mama, taiam si lipeam banderole pentru bani, pentru o tipografie.
Nici eu, la randul meu, nu le spun fetelor cand sau daca ne este greu. Nu inseamna ca le fac toate mofturile, dar fac ce e important pentru ele si au inteles ca nu primim chiar tot ce ne dorim, primim ce avem nevoie si din cand in cand ne facem si cate o placere. Fiica-mea aia mare e la facultate in strainatate, cea mica e la before school tocmai pentru a-si putea face lectiile cand si noi suntem la serviciu, ca sa avem timp pentru noi seara. Jucam remi, monopoly, ne uitam impreuna la filme, dar in weekend. In timpul saptamanii n-avem timp nici noi, nici ea :). Mai citeste, mai face un proiect, mai tine si ea, un pic telefonul in mana, face baie si gata, deja e ora de culcare. Daca e frumos afara stam in parc pana se intuneca. Impreuna.
Asa ca se poate si fara reprosuri, de ce sa ii pui in carca copilului o astfel de greutate. Si se poate si ca copilul sa inteleaga fara sa fie nevoie sa ii reprosezi ceva.
@MV, dar Elvira, Elvira ce caută pe la tine?
Nu știu despre ce vorbești.
Ai dreptate. Egoism la maxim. Am 3 fete, mature, cu copii la randul lor. Niciodata nu le-am spus așa ceva. Am auzit si “ nu ști câte ore de travaliu am avut, ca să vi pe lume”. Copilul nu a cerut să vină, tu ai vrut!
Nu pun nick-ul ”de toată ziua”, din motive evidente. Am citit-o pe Anouk acum…
Tata nu a vrut copii, i-a cerut mamei să avorteze (în anii ’80). Mama a început o procedură care trebuia să ducă la eliminare. Tata se uita la desene animate în timpul ăsta și se amuza. Mama s-a enervat și a întrerupt chestiunea (ceva cu o baie în apă fierbinte) și așa am apărut când a fost sorocul.
Teoretic, m-au iubit. Practic, habar n-am cum a fost cu iubirea asta de fapt. Aveam 12 ani când taică-meu mi-a zis textual și în față că dacă era după el, nu m-aș fi născut. Povestea de mai sus mi-a zis-o maică-mea.
Nici nu știu cât m-a afectat asta. Probabil mai puțin decât înjurăturile grotești și apelativele oribile, pe care oricât v-ați exersa închipuirea credeți-mă că nu vi le puteți imagina, în care mi-am trăit copilăria și tinerețea. Adresate mie, zic.
Sunt ok acum. Am familia mea, iubesc și sunt iubită. Cu adevărat și fără înjurături. Dar au fost mulți ani când mi-am dorit de foarte multe ori ca maică-mea să fi terminat ce începuse.
Ai mei nu mi-au spus niciodată ceva de genul deși apoi mi-am dat seama ce sacrificii au făcut să mă țină la facultate deși eu am cam dat pe urmă cu piciorul.
Acum doua săptămâni îmi zice flacaul: Vezi ca vin săptămâna viitoare și ma gândeam să mai improvizam ceva prin bucătărie, sau să ma înveți sa fac ceva de mâncare.
Și a venit copchilozaurul. În prima dimineață îi zic să facem omletă a: „Fac eu și-ți arăt, sau faci tu?” Cică el.
-Știi sa spargi un ou?
Am primit o privire de maxim sictir și dispreț, ca am îndrăznit să intreb.
Și la explodat … fix în vârf…FAILED! Nu sunt eu „Chef”, dar sa nu-mi știe plodul cum sa spargă două ouă…
O zi mai târziu îmi zice sa vedem un film împreună… FAILED! Am adormit la 5 minute după generic… și-mi zice: „Lasă că îl vezi tu într-o zi când ești odihnit și să-mi zici cum ți s-a părut.
Ce voiam sa zic: Nu cer mult și nici sacrificii!
Acum doua săptămâni îmi zice flacaul: Vezi ca vin săptămâna viitoare și ma gândeam să mai improvizam ceva prin bucătărie, sau să ma înveți sa fac ceva de mâncare.
Și a venit copchilozaurul. În prima dimineață îi zic să facem omletă a: „Fac eu și-ți arăt, sau faci tu?” Cică el.
-Știi sa spargi un ou?
Am primit o privire de maxim sictir și dispreț, ca am îndrăznit să intreb.
Și la explodat … fix în vârf…FAILED! Nu sunt eu „Chef”, dar sa nu-mi știe plodul cum sa spargă două ouă…
O zi mai târziu îmi zice sa vedem un film împreună… FAILED! Am adormit la 5 minute după generic… și-mi zice: „Lasă că îl vezi tu într-o zi când ești odihnit și să-mi zici cum ți s-a părut.
Ce voiam sa zic: Nu cer mult și nici sacrificii…
Sunt copil crescut „cu bani” în loc de dragoste. Știți de ce cer copii aia de toate? Ca sa umple golul lăsat de lipsa de iubire și atentie. Sunt din generația copiilor cu părinții plecați în străinătate și am auzit și eu „ne-am sacrificat”. Eu nu am cerut sa se sacrifice nimeni și tot ce mi-am dorit a fost iubire și atât. Si am suferit enorm ca nu erau ai mei aproape. Nu aveam nevoie de bani, de ultimele țoale. Aveam nevoie doar de ei.
Toate lucrurile materiale pe care le-am tot cerut erau sa îmi ofere putina bucurie pt ca iubirea nu venea. Veneau doar bani în cont.
Asa ca gândiți-vă de doua ori înainte sa munciți pana la epuizare ” sa aibă copilul de toate și sa facă tot ce n-am făcut eu”. Copii vor doar iubire și lucruri care sa substituie iubirea, atunci când nu primesc acasă.
Comentariu beton!13
Sunt educatoare de 40 de ani,pot confirma drept certitudine ca,desi interesante si de laudat pe retelele sociale,activitatile de dupa scoala sunt ok,nu intotdeauna chiar pe interesul si dezvoltarea copilului,alergatura de 8-10 ore sa faca pian,tenis,chineza,robotica….ca sa?
Sa devina un mic corporatist de mic,viata lui sa fie traita de parintii,bunicii lui,de toti ceilalti care isi doresc confirmari ale vietilor lor…
Desi am device uri in clasa nu si au dorit niciodata sa le folsim,dar,isi doresc sa se joace Sticluta cu otrava,Pasarica muta ti cuibul,Podul de piatra, i am dus cu autobuzul prin oras,a fost o adevarata aventura,ne am tavalit in parc prin frunze,a fostGROZAV!!!,cand mai facem asta? Citesc in fiecare zi o poveste,aduc alti adulti sa citeasca,setarile de bine le faci de cand e mic.
Copiii nu si au schimbat trairile,ei tot un niste „exploratori” raman,doar ca,nu mai cauta pupeze sa le vanda la targ.
Inchei,am cusut pe carton intr o zi,multi nu prea aveau habar la ce foloseste acul,produsul final a fost una din bucuriile lor(castigatul unui joc pe tableta e zilnic,ala nu se mai pune).
Domnule,Mihai Vasilescu,ma bucur ca scrieti si ca eu v am gadit pe net!Faceti ca lumea in care traiesc sa imi para normala!
„Sacrificatul” ăst’ al părinților e o boala grava națională in stare cronica . Dovada egoismului absolut este aceea de a zamasli copii pentru a-ți lua tie in responsabilitățile de adult .
” Sa aibă cine sa ma ajute „” sa aibă cine se îmi aducă o cana de apa la batranete”.
Nimic gresit cu cele de mai sus , însă, din păcate, în 90%din cazuri sunt folosite ca pe niște obligații cu care acesta se naste și moare.. O rasplata ceruta imperativ de către părinți pentru faptul ca tu ai venit pe lume ,ca ai avut acoperiș deasupra capului și ca nu ai murit de foame. De parca înainte de tine, copil,nu trebuia sa ma trezesc dis de dimineață sa merg la un serviciu( sau la treburile campului) și nici nu trebuia sa ma culc seara târziu, cu nopți pierdute prin baruri, cluburi ,sau „clacă cu feciorii” . Te-am făcut pe tine sa îmi iei din poveri,dar pentru asta te fac „dator vandut”. Nu te mai poți bucura de viata la care ai dreptul, sa explorezi, sa alegi unde si cum sa traiesti ,pentru ca, dintr-o data devii o gloaba cu umerii lati unde să-ți cari propriile poveri, să-ți cari părinții care se cocoața la primele semne de neputință, să-ți cari copiii,pentru ca nu-i asa ,ce om este acela în societate „neasezat la casa lui , fără copii „. Sa ai și tu cui scoate ochii pentru sacrificiile supreme ..
De cele mai multe ori, astfel de ieșiri ale părinților apar in momente de frustrare, când exemplarele răsfățate in prealabil dezamăgesc Așteptările , de multe ori nerealiste, ale celor care i-au creat.
Cred ca nu e corect sa folosim o judecată de tipul “one size fits all” pentru părinți. Uneori, propriii tai copii te aduc la exasperare, și îți mai scapă și ție câte o tâmpenie.
Pe mine ma deranjează in mod deosebit părinții care nu își scot odraslele răsfățate din inteligenți, extraordinari, blah blah, ca apoi sa schimbe melodia la “ m-am sacrificat” și “mi -am luat de la gura” când încep problemele
Mihai, ai o idee de baza buna dar generalizezi uneori. Uneori sacrificiile pe care parintii nostri le-au facut au fost enorme. Uneori expresia „mi-am rupt de la gura ca sa ai tu” chiar are un fundament stabil. Multi dintre noi am plecat de mici cu un bagaj enorm de saracie sau/si lipsuri si expresiile folosite de parintii nostri sunt oarecum reale si pe buna dreptate.
In articolul tau mi se pare ca pe ici pe colo judeci generatia parintilor nostri pentru modul in care ne-au crescut si modul in care au pus problema atunci cand ne-au dat sau nu ne-au dat ce aveam nevoie. Just saying.
Cunoaștem. Ajuns la vârsta adultă, beneficiarul „sacrificiilor” aude și continuarea:
„Când ai de gând să faci copii? Nu merit și eu nepoți, după o viață de sacrificii?”
„Am fi putut și noi să emigrăm ca X (un prieten de familie) și să avem o viață mai bună, dar te-ai născut tu, și a trebuit să ne sacrificăm tinerețea pentru tine!” (100% reală, auzită de la taică-meu când aveam vreo 15 ani)
„Eu m-am chinuit când eram copil, nu ca tine!” (wtf?)
Iar la întrebarea idioată „Dar cine-ți va aduce o cană de apă la bătrânețe?” răspund candid „Drona!” :)))
Comentez doar sa spun că sunt 200% de acord. Copii nu datorează nici un căcat părinților lor. Mulțumesc!
Faptul că unii copii își iubesc părinții și se simt datori…e cu totul altceva. E vorba de dragoste/iubire câștigată. (La fel cum se câștigă respectul). Nu e vorba de vreo obligație, de oricare fel ar fi aceasta.
Daaaa! Tot tacâmul l-am auzit de la ai mei , bașca:
” Pentru tine m-am întors acasă!” (Mama)
” Din cauza ta am primit-o înapoi!” (Tata despre mama)
Ai mei divorțaseră la un moment dat , dar nu au reușit să aibă succes in noile lor relații ( mama a plecat cu unul, tata s-a cuplat cu nevasta domnului cu care plecase mama 😂) și s-au împăcat, cum s-ar zice. Dar lucrurile nu mergeau bine deloc, așa că vinovatul principal eram eu! O perioadă chiar i-am crezut….
Articolul ca articolul, dar comentariile sunt într-un mare fel. Fiecare părinte știe, dacă știe, ce a însemnat creșterea propriului copil. Cât timp i-a alocat, ce și-a luat el de la gură pentru a pune copilul pe diferite culoare (sport, balet, pictură, instrument etc) în ideea că mai târziu va alege el (copilul) ce-i place cel mai mult și unde poate performa, cum a fost atmosfera în sânul familiei atunci când nu era nici un intrus, ce valori i-a insuflat toate, dar toate contribuie la formarea puiului de om. Nici eu nu sunt adepta propoziției cu sacrificiul pentru că știu că decizia a fost doar a mea și a tatălui copilului. În rest, emoții, discuții, polemici, dar câinii latră caravana trece și noi tot mai jos suntem cu educația. Nu și la contrazis și umflat în pene.
Părinții au doar drepturi de natura legală. Față de copii, au exclusiv obligații, inclusiv obligațiile de a impune limite, de a le insufla principii sănătoase, de a-i educa etc.
Poți să nu iubești un copil, se întâmplă, asta e. Dar asta nu te împiedică să il respecti ca om. Respectul nu se cere, se câștigă, dar copiii sunt o excepție, ei trebuie respectați din start, pentru simplul fapt ca există. Sunt dispusă să dau in scris ca orice adolescent sau adult tânăr lipsit de respect față de părinți este un copil care nu a fost respectat ca om.
Cat despre sacrificii, știu părinți care au făcut sacrificii reale pentru copiii lor (deci nu exemplele pe care le auzim atat de des). Si fix ăia sunt cei care iti vor spune senini ca a fost doar un efort, nu un sacrificiu, si ca e normal, ca asta fac părinții.
Nu doar ca am auzit toate cele de mai sus plusez cu „puteam sa te avortez ca aveam dreptul (problemă medicala genetica, recunoscuta ca problemă in anii 80) dar nu am facut-o pentru ca era un pacat ” …. dap… am avut o relatie interesanta cu mama
Îmi pare tare rău🤗 Si eu care credeam ca le-am auzit pe toate…
Nu este chiar asa! Daca eu i-am inchiriat copilului un apartament in loc sa l trimit la camin, este ca a vrut el,nu ca am vrut eu, deci am facut un sacrificiu in sensul ca am cautat alte surse de venit, am muncit mai mult, ca sa-i platesc lui chiria! Si mai sunt multe situatii in care parintele se sacrifica, se lasa pe el total, pentru a-i fi bine copilului! Cunosc si parinti care lasa copiii singuri, ii parasesc sau nu le pasa de ei!
Ce faci când gândești așa, și ai un co-părinte care gandeste opus și te învinovățește pt ideile tale ?
Zic și eu acum, ca o cioara batrana, că atunci când copiii erau mici, era greu, dar eram tineri. Am trecut prin toate greutățile și cred că cele mai mari valori au fost cele date de noi, familie și modul în care am trecut prin toate, cu sărăcie, dar strânși ca miezul unei nuci. In acest moment, cu ei, mari, lucrând prin corporații, iar noi, lucrând la rândul nostru, poate pe bani mai multi decât ei, dar folosind alt timp, zic că exemplul cel mai bun e drumul parcurs împreună. Am alte exemple în cercul apropiat, unii care s-au sacrificat, zic ei, de dragul familiei, dar modelul a fost jalnic, tata sare gardul și mama înghite orice, și zic: nu. Modelul nu e sacrificiul, ci drumul drept.
Ce mi-ai facut, Mihaie 🤣 m-a mancat undeva sa postez strict ce a produs creierul meu într-un moment nepotrivit pe pagina ta de fb si au sarit toti pensionarii frustrați pe mine. Imi vine sa zic „nu mai da, gata, nu mai fac” cum faceam in copilarie cand mi se spunea”eu te-am făcut, eu te omor”. Sa dea dracii, multi nebuni liberi sunt in lumea asta.
Am văzut. Te-a mâncat în fund să comentezi pe pagină, unde sunt toți nebunii. Eu nici nu citesc comentariile de-acolo c-ar trebui să mă internez. Ține minte: comentezi pe profil. 😁
Rezultatul – oamenii spun adevarul si NU MAI FAC COPII. Aproape a ajuns o mandrie sa declami cu indrazneala ca tu nu mai vrei plozi care sa te deranjeze, iar tovarasii aplauda cu emfaza. Nu detaliez cum e cu copii si cresterea lor, vad ca nu mai e loc de nuante. Lumea gandeste doar BINAR.
Niciodată nu am înțeles de ce trebuie copilul sa fie recunoscător. Nu a cerut sa fie născut, nașterea lui a fost alegerea, ar trebui sa spun egoista, a părinților. Părinții au o responsabilitate fata de ființă nneputincioasa pe care au adus o pe lume. A fost alegerea lor sa perpetueze specia, asa ca sunt responsabili de copilul lor pana este în stare sa își poarte singur de grija. Copilul este recunoscător părinților dacă ăștia merita (și sa fim serioși sunt o groaza de cazuri în care nu merita).
iubirea nu-i sacrificiu
Ai deschis cutia Pandorei! S-au dezlănțuit unii… mamă-mamă!
Urăsc când aud chestia cu m-am sacrificat, păi copilul ce vină are că l-ai adus pe lume? E datoria ta sa-i oferi tot ce are nevoie și să te ocupi de el.
Ei și să vă văd eu p’ ăștia de vă dați părinți fără „pretenții”, cînd v- o-ți kka pe voi să stați în azil cu pempărși , fără pretenția să- i vedeți pe plozi! că ăia sunt ocupați cu alte treburi și nu v- a obligat ei să- i faceți !!!!!🫣🤕
Multe acuzații la adresa părinților ,multe frustrări … Dar acuzați comportamente de acum 30-40-50 de ani când nu erau ideile de acum de „parenting” ,nu erau cărți de psihologie pe tema parinti-copii, nu aveai de unde sa te educi,sa te informezi ….acuze la adresa unei generații de părinți care nu aveau cum să acționeze după standardele de acum și au făcut cum i-a tăiat capul atunci.
Ce sa zic teoretic aveți dreptate.
Greșim poate ca nu am fost educați și nu educam copiii sa spună mulțumesc.
Aici este cu dus-întors.
Și uite asa bucuriile vieții se duc naibii.
Ma bucur ca am născut copii, ca-I cresc, ca sunt de nădejde, dar aștept și recunoștință, ca totul are un sens spre împlinirea lor și bucuria si linistea mea.
Și cum sa fie părinții ca o banca fără „comision”?
De ce or fi asa nefericiți unii părinți?
Tocmai aceasta sintagma” totul este o datorie imensa a părintelui fata de copil” și nu și invers, aduce dezamăgire.
Parintele poate trai cu aceasta împăcare, copilul nu.
Părinții pun „poveri” asupra copilului pana cand sunt pe drumul lor:?Oare!?! Dragoste, credinta, educație, lucruri materiale atât cât sunt lăsați să dăruiască; copiii la un moment nu.i mai vor, nu.i mai plac pentru ca nu fac destul.
Reversul medaliei: manifestarea iubirii RECIPROCE, fără condiții.