Pentru că suntem prinși cu ale noastre, pentru că n-avem timp, pentru că lăsăm viața să ne alerge, în loc s-o alergăm noi pe ea, pentru că de multe ori ne ignorăm și pe noi înșine, pentru toate astea la un loc, ni se poate întâmpla ca de multe ori să ignorăm semnalele venite de la cei din jurul nostru, iar atunci când în sfârșit îi băgăm în seamă, să fie prea târziu.
Cel mai recent exemplu pe care îl am e legat de mama. Mama care a căzut acum aproape trei luni și și-a rupt mâna. Nu mă întrebați cum s-a întâmplat, nu știe nici ea prea bine. Mergea spre casă, a călcat aiurea pe-o bordură și aia a fost. S-a trezit pe jos, cu mâna stângă frântă ca o creangă uscată.
Și nici măcar n-ar fi asta marea problemă, că mâna i-a fost pusă-n ghips și s-a refăcut. Problema e că la câteva zile după căzătură a început sa simtă dureri la spate. Dureri care veneau și dispăreau, erau mai acute sau mai puțin intense. Evident, când mi-a povestit, i-am zis să-si vadă de treabă că sigur și-a sucit vreun mușchi, de la căzătură, și-o să-i treacă. Să dea cu ceva unguent și-o să fie bine.
Dar n-a fost. Durerile s-au acutizat și-au devenit permanente. Acum nu mai veneau și plecau, acum erau doar zile în care o durea mai tare și zile în care o durea mai domol. S-a dus la tot felul de controale prin Vâlcea, dar nimeni n-a fost în stare să depisteze de unde sunt. Doar că, așa, între două convorbiri telefonice și „hai c-o să fie bine”, s-a scurs vreo lună și jumătate, timp în care durerile s-au întețit din ce în ce mai mult.
Aș minți dac-aș spune că nu începusem să mă prind că o durere de la un mușchi sucit aiurea n-are cum să dureze atât de mult și să nu cedeze indiferent ce unguente, creme și antiinflamatoare folosești. Dar mă minteam singur sperând să nu fie nimic grav. Pentru că nu aveam timp să mă mai ocup și de asta. Sau pentru că eu credeam că nu am timp.
În cele din urmă, în ziua în care m-a sunat și mi-a zis c-o doare atât de tare că nu se mai poate ridica din pat, m-am hotărât până la urmă să fac ceva. Am programat-o de urgență la un rmn în București și-am adus-o.
Rezultatul? Fractură de vertebră. Sentimentul meu de vinovăție? O, da. Dacă nu mă codeam atât și nu amânam și nu mă mințeam singur „c-o să fie bine” și-o aduceam la rmn mai devreme, mult mai devreme, fractura ar fi fost încă la stadiul de fisură și totul s-ar fi rezolvat cu tratament medicamentos, corset și recuperare specifică. Pe când așa, s-a ajuns la operație și recuperarea este mult, mult mai dificilă. Și toate astea pentru că, așa cum ziceam mai sus, de multe ori ignorăm semnalele de la cei din jur și, când facem ceva, constatăm că e prea târziu.
Și-acum voiam să vă întreb, ce poveste de genul ăsta aveți? Ați făcut ceva prea târziu și v-a părut rău după?
Acest text este scris la inițiativa celor de la Asociația de Luptă Împotriva Bolii Parkinson și face parte din campania “Boala Parkinson îți dă lumea peste cap”, o campanie de informare și conștientizare, la nivel național, cu privire la Boala Parkinson.
De ce? Pentru că doar 30% dintre români se implică activ în deciziile legate de sănătate pe care le iau membrii seniori ai familiei. Dacă cei tineri s-ar implica mai mult în relația cu seniorii familiei și ar reuși să-i îndrume pe aceștia către medicul neurolog, le-ar putea îmbunătăți cu mult viața suferinzilor de Boala Parkinson
Este foarte important să-i observăm pe cei din jur și, dacă prezintă simpotme ce ne-ar putea duce cu gândul la Parkinson, să-i ducem la control. Sau măcar să-i convingem sa se ducă.
Tremorul este cel mai cunoscut simptom al bolii Parkinson, dar această afecţiune înseamnă mult mai mult: rigiditatea mişcărilor, instabilitatea posturală, tulburări de vorbire şi chiar tulburări cognitive.
Dacă recunoști aceste simptome, la tine sau la cineva drag, fă o programare la medicul neurolog! Depistarea cât mai timpurie, vizitele la medicul neurolog şi ulterior tratamentul recomandat de acesta, îmbunătăţesc calitatea vieţii persoanei care suferă de Parkinson.
Aveti grijă și de voi și de cei dragi!
P.S. Aveți mai jos un video care pe mine m-a impresionat. Pentru că doamna care povestește este încă tânără. Dacă nu știați, una din 20 de persoane prezintă simptome în jurul vârstei de 40 de ani. 🙁
Da, mama. Cancer de col uterin. Prinsa cu probleme cu sarcina si copilul nou născut, nu i-am dat atenție. Dacă aș fi fost mai atenta…daca…:(
Comentariu beton!17
E vineri, n-am regrete!
Sănătate doamnei profesoare! Și să-i deie Mniezău un terapeut sexy și voinic. Să te aud după aia că miorlăi pe feisbuc că se mută și maică-ta cu prietenul. 😏😇
Comentariu beton!20
@Vera, să înțeleg că big boss nu mai sună preventiv să întrebe pe cineva dacă vrea ceva de la Mega??? huh 🙂 🙂 🙂
@Mona deci ai ratat jeluiala si chiraiala de pe feisbuc. S-o mutat fata cu „Andrei”. Si cred (sper) ca musiu Mihai n-are cheie de la cuibu’ lor :))
@Vera, am ratat clar, n-am fost pe faza.
Domnului Mișu îi doresc cât mai mulți prieteni cu chelie dacă tot nu are chei!
Mă duc acum să caut jeluiala 🙂
A pus camere și microfoane ? Cică nu se mai poartă „cheia”
Da, cu tata, dar din fericire am reușit să o „dreg” la timp, să zic așa. De atunci sunt cu ochii pe amândoi, ca pe butelie.
Am pățit-o și cu fii-miu, era un bebelache, eu tânără, fără experiență, nu am interpretat corect semnele și am ajuns la urgență când era deja grav. M-a săpunit medicul de mi-au mers fulgii.
Și așa am învățat că orice semn mic se discută cu medicul de familie, în primă fază.
Acum aplic regula fără doar și poate în ceea ce îi privește, eu sunt rezistentă, le duc pe picioare 🙂
Comentariu beton!12
Da. Unul din verii mei, alături de care am crescut și care mi-a fost întotdeauna ca un frate mai mare. L-am revăzut foarte slăbit, rudele ziceau că nu mai mănâncă de câteva săptămâni decât pe sponci. A refuzat să meargă la doctor până când l-au silit cei din jur.
Leucemie. S-a stins intr-o lună.
Poate ar trebui revăzute și motivele pentru care oamenii nu or să ajungă la doctor decât când e prea târziu. Că nu e numai din ciclul „lasă că trece”, ci și dintr-o lipsă de încredere în sistemul medical, lipsâ de bani de șpagă, sila de a sta cu orele pe holuri împuțite până să se răstească o asistentă la tine că îi iei aerul.
Comentariu beton!34
@catalin fdd,
Da! Mai ales asta. Circuitul bolnavului în labirintul sistemului medical e un film horror.
Concret, dacă simți un disconfort în dreptul inimii – poate fi inima sau altceva, dar trebuie să afli.
1. dai buzna la un cabinet particular, ca să nu faci infarct peste 2 zile. Ce să vezi? Toate cabinetele de programează peste 2, 3, 4 luni.
2. te duci la stat? Medic de familie (cu programare) – trimitere – cabinet de stat cu programare care nu se respectă și stai niște ore la ușa lui. Dacă apuci să intri, te ceartă medicul că n-ai venit mai devreme.
Practic, e bine să te programezi pe la cabinete înainte să te doară ceva 🙂
Comentariu beton!15
@Cătălin, ooo da! Din păcate.
Puștoaică fiind, am avut o perioadă cu dereglări de ritm cardiac din senin. După ce am ajuns inclusiv la Urgență, au început ai mei să mă care pe la medici. Mergeam la unul și mă trimitea la alți trei specialiști și tot așa. Și alte investigații, alte teste, alte analize. Luni întregi în care m-au tot investigat diverși, care bănuiau că ar fi ceva dar nu erau ei siguri… Toate analizele erau în parametri normali. Doar că episoadele erau tot mai dese, mai intense și mai lungi. Mai aveau un pic și mă trimiteau la psihiatrie. Lunile alea m-au marcat. Pentru că nu voiam decât să știu ce și de ce am. Și cum pot să scap. Am rămas cu oroare de tablete și cu oroare de mers la medici. Am oroare de așteptarea aceea infinită pe un hol înghesuit în care miroase a dezinfectant amestecat cu transpirație veche, de fețele schimonosite de boală ale altora care așteaptă la rându-le. De „duceți-o acasă, doamnă, că n-are nimic”. De toate îndoielile care se strecoară ca niște viermi în minte și în suflet și rod încet: am înnebunit eu sau nu mă înțelege nimeni?
Comentariu beton!12
Ce te faci când observi la seniori ceva în neregulă, vrei să-i duci la medic, iar ei refuză că ”eh, nu-i nimic, e normal să uit la vârsta asta”.
Soacră-mea: dacă accepta să meargă la neurolog din timp, la primele semne, demența senilă ar fi fost întârziată și încetinită.
Acum, cel mai greu e pentru cei din jur.
Comentariu beton!17
Aici subscriu, mulți părinți refuză, ce știm noi… și asta e nenorocirea
Silvia, părinţii refuză până în ultimul moment, pentru că nu vor să îşi încarce copiii cu problemele lor.
Comentariu beton!12
@GabiI, nu stiu daca nu vor sa isi incarce copiii cu problemele lor sau e frica. Eu le spun de fiecare data ca daca au grija de sanatatea lor, mie imi fac cel mai mare bine. Dar nu si nu 🙁
Sau nu vor să ştie că sunt bolnavi. Mie îmi spunea o mătuşă: io nu vreau să mă caut, prefer să trăiesc cu ideea că sunt sănătoasă decât cu cea că sunt bolnavă. Şi a avut noroc, a trăit sănătoasă până la 85 de ani, când a făcut un AVC care i-a fost fatal. Dar nu se întâmplă cu toţi la fel.
Un om sanatos e un pacient insuficient investigat!
Un pictor își serbează ziua și pentru o petrecere cu prietenii pictează un tablou ceva mai mare, împărțit în 3 părți. În prima este o plajă exotică, o femeie foarte frumoasă, goală, culcată, moartă fiind pentru că era înecată, dar arăta așa de bine de zici că era reală. În a doua parte a desenat o friptură senzațională, imediat ieșită din cuptor, aburindă, așa era de bine desenată de zici că era reală, pictorul fiind foarte talentat. În cea de a treia parte a desenat o gagică, superbă, foaaarte frumoasă, de asemenea goală, și se vedea că gagica era gravidă, și arăta de zici că ar fi reală. Atunci pictorul îi întreabă pe prieteni care este elementul comun pentru cele 3 ipostaze.
Chiar așa, ce au în comun ?!
Simplu: în toate cele 3 cazuri a fost scoasă prea tîrziu !!!
Comentariu beton!12
Nu,nu am.Toată familia,ai mei părinți,ai ei părinți ne facem analizele complete anual.La primul semn de ceva,imbarcarea si la specialist.Nu există stai că mai stăm,să vedem.Ca să nu fie discuții,plătesc eu tot.Incolonarea si in pas de gâscă spre medic.Si in liniste.Pentru sănătate nu există democratie.
S-a sucit un muschi?Pentru diagnostice din astea ar trebui să fii bătut in gura ca pe coasa,Vasili.
Comentariu beton!25
Atitudinea corectă. Felicitări! Eu am cazuri când refuză din cauza timpului cărora le spun că cimitirele sunt pline de oameni de „neînlocuit”. 🤣🙄
@edelweiss, tatăl meu a făcut control și analize dar pentru că nu m-am dus să vorbesc eu cu doctorul, am trăit 4 luni fără să știu că a apărut rana canceroasă. El știa dar nu a spus, mi-a adormit simțurile cu un alt diagnostic, pancreatită. Și uite așa, am pus punct democrației. La doctor merge obligatoriu însoțit. Când am aflat adevărul și mi s-a spus că în aste 4 luni s-a ajuns la stadiul II … 1 lună maxim 2 să mai fi trecut și ar fi fost mult prea tarziu.
Tata pentru o piatra la rinichi s-a „tratat” cu ceaiuri pana a pierdut rinichiul.
Da, am și eu pe taică-miu…a tot amânat până când a căzut efectiv din picioare și s-a terminat totul. El a fost un încăpățânat din fire și acuza uneori amorțeli la mâna stângă… să meargă el la un medic ceva?…nici măcar la medicul de familie. Când și-a făcut în final programare la cardiolog, nu a mai fost nevoie pt că s-a stins înainte de a ajunge la medic (avea doar 54). Ca urmare, imediat după belea toți frații lui mai tineri decât el, care erau la fel de inteligenți au fugit ca potârnichile la medici. Și ce să vezi? Toți aveau câte ceva…
Nașul meu a fost un om extraordinar. Cu ambele picioare deformate și chinuite de urmele poliomielitei avute în copilărie, nu l-am auzit sau văzut vreodată să se plângă sau să aibă nevoie de ajutor.
L-am cunoscut cu adevărat când eram deja mare și toate discuțiile noastre erau ca între prieteni. Niciodată n-a vorbit superior și întotdeauna a admis că și el învață de la mine.
S-a îmbolnăvit, dar s-a descurcat cumva și n-a cerut nici atunci ajutor. Deși mergeam și îl luam să fie de sărbători cu noi, să nu rămână singur și vedeam cât se bucură să fie acolo (aproape că nici nu dormea ca să nu piardă vreun moment cu noi), nu m-am dus niciodată la el.
N-am să dau vina pe nimeni pentru asta chiar dacă atunci am ales așa după dorințele altcuiva.
Când a murit am sperat că a știut cât l-am iubit. Era prea târziu să mai fac ceva. Dar s-a schimbat ceva la mine atunci.
Acum nimic nu contează mai mult decât oamenii pe care-i iubesc. Și nimeni nu mă va mai convinge să nu fac așa cum simt eu.
Am pierdut timp cu un om drag, dar am câștigat o lecție.
Comentariu beton!12
Tatei i-a plăcut șprițul toată viața. Atât cât să devină haios și să facă o atmosferă plăcută pe la petreceri. Asta până s-a pensionat. Că după asta a început să bea cu regularitate. Și bea doar tărie. După un timp a început să tremure. Normal că noi copiii am dat vina pe băutură. Chiar și mama a fost de acord cu noi. Abia când a început să nu mai ducă până la gură lingura plină cu ciorbă, soră-mea, care stă cu ei în oraș, l-a dus la doctor. Parkinson.
Medicul lui spune că mișcarea este foarte importantă. Dar tata e un comod. Așa l-a învățat mama. Să stea și să facă ea tot. Deși mulți nu înțeleg de ce fac asta, în fiecare vacanță îmi trimit copilul la ei. Pentru că l-au crescut de la 2 luni la 2 ani jumate și e un soi de legătură rară între ei. Fiu-meu îl încinge la fotbal, îl plimbă pe străzi cu trotineta, iar tata nu-l poate refuza.
Vizita la doctor e o treabă de prevenție. Sunt perfect de acord cu asta. Doar că tata a avut (și încă le are) două fobii toată viața: doctorii și preoții.
Comentariu beton!16
Și eu îmi trimit puberii la bunici (ambele perechi), în fiecare vacanță. Atât pentru ei, copiii (schimb de mediu cu alte medii în care știu că sunt iubiți și îngrijiți), pentru bunici (ne-o cer, mi se pare uneori că zicala aia ”dacă știam cât de mult o să-mi iubesc nepoții, îi făceam pe ei primii” li se potrivește perfect), dar și pentru noi, părinții. Nu mi se pare nimic în neregulă să recunosc că chiar mă bucur de acele perioade de ”libertate”. Dar da, multă lume nu înțelege, ba chiar simt că mă/ne judecă ”Ah, cum rezistați? Eu nu pot să stau fără copil nici măcar o zi/noapte, atât suntem de apropiați”. Mă abțin să le răspund cum aș vrea (ceva de genul ”sex la greu, să nu murim de dorul lor” 😛 ), personal consider că părinții trebuie să fie niște însoțitori ai copiilor în viață, cu diferite roluri, în functie de vârste și perioade. Cel cu care mi-am propus să-mi petrec viața până la adânci bătrâneți e bărbatul, nu copiii. Și nici măcar cu el nu e nevoie să stau bot în bot pentru asta.
Comentariu beton!33
@Anduta e ok, nu e nevoie de justificări, ne-am prins și noi că îți place viata pă relax.
Se dezbate încă. Ce zici?13
Dimpotrivă Vera, îmi place pe stres, nervi, oboseală și frustrare. Ca oricui altcuiva.
Comentariu beton!23
@Anduța, când am zis că unii nu înțeleg, mă refeream la faptul că tata nu mai e un om normal din cauza bolii. Dar copilul vrea, tata vrea, deci toată lumea e împăcată.
Cât despre faptul că un cuplu are nevoie de momente în doi, subscriu total la ce ai scris.
Comentariu beton!12
Elena, am priceput acum, eu nu am privit așa. Nu mi s-a părut că un om care are Parkinson nu e normal. Că e bolnav, că nu mai e cum era, da.
Exact cum zici, atât timp cât copilul vrea, bunicul vrea, bunica și vrea și poate (bănuiesc că ea se preocupă de mâncare, curățenie și alte cele), nu înțeleg ce e așa de neînțeles pentru lume. Mă rog, înțeleg, doar mă irită puțin, recunosc.
Comentariu beton!13
@Elena P permite-mi să te corectez … momente în doi ? În 3 sunt cele mai importante 😋 tu, bărbatul și oala cu sarmale 😊
Păi și ceaunul cu mămăligă nu? Deci 4. 😛
Și ardeii iuți. Bifăm 5. Zic să fie nebunie!
Sanatate mamei tale, Mihai.
E foarte faina initiativa, am vazut-o si pe FB.
Sper din suflet ca n-am ignorat pe nimeni din cei apropiati.
Doar o mica mentiune. Unele boli sunt extrem de greu de diagnosticat, simptomele fiind vagi. Am umblat vreo jumatate de an, din doctor in doctor pana am reusit sa fac rost de-un diagnostic. Unul din medici mi-a recomandat um consult psihiatric suspectand ca-mi imaginez simptome. Nu-mi imaginam nimic, aveam doar un debut de lupus – o boala autoimuna – chiar am crezut ca nu mai scap la cat de rau mi-a fost. Norocul meu a fost un medic reumatolog incredibil – si profesionist si uman ce a pus cap la cap totul si acum sunt macar sub control.
Le-as recomanda celor care simt ca ceva nu e ok cu corpul lor sa insiste pana gasesc medicul potrivit. Chiar nu toti sunt bolnavi inchipuiti, iar unele simptome pot fi vagi si analizele uzuale ok.
Comentariu beton!13
@Mihaie… ce subiect ai găsit și tu pentru o zi de vineri.
Da, vara asta, pe mama. Cancer de pancreas, o boală care nu are simptome până când nu e prea târziu. Deși era sub supraveghere medicală pentru alte probleme și toți medicii pe la care am alergat ca niște câini turbați au spus că nu există soluții, nici măcar în străinătate, piticul e acolo, bate-n țeavă. Dar dacă?
@didina, e doar o campanie care ar trebuie să ne scuture din temelii. Sper să o facă.
@Elena, o campanie utilă, știam de ea, m-a nimerit pe mine într-un moment prost. Să vă spun cum e cu vinovăția asta.
Ziua mimezi normalitatea, muncești, vorbești cu lumea, încerci o glumă pe ici pe colo în speranța că se mai diminuează nodul din gât. Uneori îți iese, zâmbești amar, alteori nu prea, măcar ai încercat. Spre seară e un pic mai bine, e toată lumea acasă, asculți poveștile copilului și îl ajuți la teme. Spune o trăznaie, râzi din tot sufletul.
Ieși în grădină să mai coafezi un pic plantele alea pe care le-ai neglijat în ultima vreme. Te umflă plânsul. Vara trecută, când a venit în vizită, făceați treaba asta împreună, râdeați și discutați despre dulceață de trandafiri. Renunți și-ți spui că o oră de sport o să te-ajute. Flotări, genuflexiuni, abdomene, până când transpiri consistent și simți că nu mai ai suflu. Faci un duș, treci în agendă treburile pentru a doua zi, te bagi la somn.
Adormi, dar te trezesc piticii de la mansardă. Ieși tiptil din dormitor, deschizi un geam să iei o gură de aer. E liniște. Îți lipești tâmpla de fereastra rece și încerci să nu te mai gândești la nimic. A doua zi o iei de la capăt.
Sună nasol, știu, am să mă limitez la glume pe viitor. 🙂
Comentariu beton!18
@didina, îți trimit o maaaare îmbrățișare. Nu știu la ce ajută dar știu că sunt binevenite, uneori.
Merci frumos, @Mona. Trece și asta, sunt ok. 🙂
Insanatosire grabnica mamei! Eu mi-am facut-o chiar mie: am stat cu un colecist, suportand niste dureri groaznice, pana aproape sa dau in pancreatita.
La mine in fam a fost mai grav pt ca in aprilie dupa ce am aflat ca tata are o tumora canceroasa la colon, m am zbatut cat am putut sa l conving sa meraga la medic si el a refuzat. Dupa ce era sa intru in depresie, am acceptat argumentele lui pt care nu vroia sa se trateze ( era mult prea raspandit si nu vroia citostatice decat daca ii garanta medicul in scris ca va fi ca nou dupa) iar acum de 2 luni traiesc doar cu amintirea lui. Nu judecati….e complicat 🙁
Comentariu beton!15
Am doar faza cu tata până acum. A simțit dureri de burtă, ambulanță, ”apendicită banală”, ”operație banală” la spitalul din Vaslui (unde am fost operată și eu de același lucru la 10 ani și a fost chiar fain). Cel puțin asta mi s-a spus, inclusiv de către el, până să intre în comă. La trei zile s-a transferat la Iași, ”că-s condiții mai bune”. În tot acest timp au fost cu el mama și fratele, iar mie îmi ziceau că totul e sub control și că nu e nevoie să vin. Eram însărcinată în 7 luni și ulterior mi-au zis că voiau să mă protejeze. Până m-a sunat vară-mea, medic, și mi-a spus adevărul. Inițial m-a luat pe ocolite, că ar trebui să vin la Iași, că situația nu e chiar cum mi s-a spus, că de fapt a fost peritonită și acum e suspect de necroză intestinală, adică e foarte grav. Am plecat în secunda doi, în final avea și infecție nosocomială, intrase în comă, delira, organele îi cedau, murea, la câteva zile l-am luat de-acolo și m-am dus eu cu el la AKH, v-am mai povestit, s-a terminat ok. Ca o chestie drăguță, ziua în care și-a revenit din comă o sărbătorește acum ca pe a doua zi de naștere. La un an de la eveniment a primit cadouri de la grupul lor de prieteni – suzetă, scutece, zornăitoare, din astea. 🙂
Am avut sentimente de vinovăție, încă le am, trebuia să mă duc la Vaslui în secunda doi, trebuia să nu cred ce mi se spune și să văd cu ochii mei, să aud cu urechile mele, să fiu acolo. Ulterior le-am făcut capul calendar, să nu mai îndrăznească să-mi mai ascundă adevărul, mai ales pe chestii de sănătate, oricât de grav ar fi. Tata tot nu mă anunță (dar măcar este foarte fan mers la doctor, își fac ambii analize, nu se tratează niciodată după ureche, stau liniștită în privința asta), dar o face mama, că vorbesc aproape zilnic cu ea. El o ”ceartă” că de ce tot îmi dă raportul. Ea îi răspunde că eu i-l cer și că nu vrea să-și găsească beleaua cu mine dacă mă minte.
Și un caz de ”așa da”. Tot acum ceva ani, a văzut soacra mea la TV un reportaj despre cancerul de prostată, care apare foarte des la bărbați, mai ales după 40 de ani. E parșiv, nu are simptome, îl descoperi doar prin analize. L-a convins pe socru să meargă să facă analiza respectivă- avea cancer de prostată în stadiu incipient, dar foarte agresiv. Dacă mai întârzia chiar și doar 2-3 luni dădea în metastază.
Comentariu beton!25
Și dislike-ul a venit doar pentru că o cheamă Anduța?
Comentariu beton!18
@Elena,
Evident că da. Iar la tine a venit pentru că îl contești.
Urmează la mine 🙂
Comentariu beton!12
Chiar dacă numele meu nu este prea plăcut ochiului sau auzului, nu cred că pentru asta e dislike-ul. Am recitit ce-am scris. E posibil să fie pentru ”așa da”-ul ăla. Pare că judec probabil. De fapt îmi arătam admirația pentru comportamentul soacrei mele.
Comentariu beton!14
De vreo 2-3 zile la mine nu merg butoanele cu pricina.
Am o problemă cu ăla de like, că-mi place mai mult. 🙂
@Ady,
Nici la mine nu mergea de vreo 2 zile..
Nu merge pe url securizat; dar dacă ştergi ‘https://’ din bara de adresă şi reîncarci, funcţionează iar butoanele verde/roşu.
Da’ varianta in care esti corect,prudent scoti portofelul, verifici constiincios sanatatea si iei muuulta m.uuu(ie) de la cadrele medicale nu ai scris-o.De vreo 3 ani ma chinui sa aflu de ce flacaul meu pierde brusc si subit timp de 15-20 minute vederea la unul dintre ochi.SMURD, analize, RMN-uri, n-spe specialisti,par alb si, si nik. Singurul lucru palpabil e timpul/banii pierduti si greata primita. Noi suntem in acelasi rahat. Acu’ 2 saptamani reloaded scenariul cu mers la cabinet privat , acolo certat bine ca de ce am stat atat de mult,in halul in care artata pacientul, se aplica nonsalant suspiciunea de westnile, trimisi de urgenta la infectioase unde turma de pacienti stateau sub cerul liber atacati din tate partile de tantari penca holisorul de primire urgente este de 2m pe 2m . Spre marele meu noroc o intalnesc pe zana maseluta fix in mom in care imi venise randul si care din cauza ca lucrase un timp cu mine, m-a ajutat cu o internare de zi dupa wekend ( ca nu, relele vin mai ales in wekend) si ma da pe mana unei doctorite care observa cateva modificari in analize (modificari aparute in toti acesti 3 ani) si ma trimite pas cu pas catre specializarea care trebuie, si unde ghici ce, se contureaza deja un diagnostic. DE CE? O ASOCIATE CARE LUPTA IMPOTRIVA NESIMTIRII SI NEPASARII CADRELOR MEDICALE pe cand? Buna aceasta initiativa , constientizarea e buna, daca mai si supravietuiesti sistemului… si daaa, cred ca si eu am mai ratat cate una alta la parintii mei. Acu va pup, ma duc sa o sun pe mama .🙄
Comentariu beton!12
Na,ti am dat sa nu mai astepti:))))
Trebuia mai sus
Multă sănătate mamei!
Încă n-am regrete d-astea.
Dar de 2 ani și mai bine mă chinui s-o conving pe maică-mea să se opereze de cataractă. Cu rugăminți, cu sperieturi (dacă te împiedici și cazi pe piciorul deja bolnav), cu „dat la gioale” (cutare e murdară că n-ai văzut, nu vezi semaforul), ce n-am încercat?! „Nu, că mi-e frică, iar durează recuperarea 10000 de ani (în ultimii 3 ani a operat în fiecare an același picior, cu recuperare foarte grea, complicată și incompletă din punctul de vedere al maică-mi)” și tot felul de alte pretexte.
Până-n vara asta când a ajuns la oftalmolog și i-a spus că mai vede 5% cu un ochi și 30% cu celălalt. E programată în toamnă pt operație. Eu puteam să vorbesc până răgușeam și degeaba.
@Ady asa era si tata cu cataracta. Am tras de el, i-am zis ca ii platesc eu operatia, l-am dus la control. L-au trimis la nefrologie ca era gras, mai intai sa slabeasca un pic, sa tina diabetul si tensiunea sub control yada yada yada. Cand a vazut ce complicat e sa fie primit in operatie, a abandonat. Chit ca eu trageam de el. Si il amenintam ca nu-si vede nepoata (eram gravida cu aia mare atunci). Nimic n-a ajuns la el. So yeah, l-am lasat in plata domnului, asa cum a vrut. I s-au adunat complicatii una dupa alta. Intr-o zi nu si-a mai luat medicamentele. Acu’ e la 6 feet under, e liniste acolo, e pace, e cu tac-so, cu matusa-sa, noi il vizitam des si adunam castanele care-i pica pe pamant. ^^
@Vera, îmi pare tare rău pt tatăl tău.
La mine, e deja programată. Nici nu-ți poți închipui ce ușurată mă simt. Chiar mi-era teamă că va cădea și mi-era groază ce s-ar putea întâmpla. A operat un menisc (cred), apoi a pus o proteză la același picior, apoi a căzut și și-a fracturat piciorul ăla foarte aproape de proteză. La aproape 2 ani după încă șchiopătează și o doare aproape permanent. Groază zic.
Îmi cerea cărți „cu scrisul mai mare”. Care scris mare, că alea pt adulți sunt cam toate la fel. I-am luat reader din cauza asta. Pune font de 46. I-am zis că ăla e font de afișe și banere pe stradă. Tot eu eram aia rea.
Tata s-a tratat după ureche (adică a tot dat banii pe diverse creme minune văzute la TV), de hemoroizi, timp de vreo doi-trei ani, până s-a lăsat convins să facă o colonoscopie. Cancer. Au urmat luni de tratamente, operații, complicații. Acum așteptăm periodic rezultatele analizelor de control mai ceva ca pe porumbelul lui Noe. Până acum e bine și sperăm să fie tot așa.
Sănătate mamei tale!
Da. Acum o lună când a căzut mama în casă. Noroc cu soră mea care e mai lucidă de a mers femeia la vraci. I-a ieșit la radiografie că are 2 vertebre tasate. Nu se mai vindecă la 77 ani dar ia pilule de calmare. 😣
Pe toți care căntă placa nu am bani, timp , lasă îmi trece ,luați ,încolonați și trimiși voluntari cu echipajele SMURD sau la primire Urgențe.Trimiși acasă după primul om care îsi dă duhul privindu-i direct în ochi.Apoi vor găsi și bani și timp.
@Paco, pe cei de care zici tu, mai degrabă decât la SMURD/UPU, i-aș trimite la oncologie pediatrică. Când crezi, ca adult, că ai probleme existențiale, încearcă să înțelegi de ce un copil se stinge de cancer. Sau pune-te în pielea părinților.
Povestea asta cu nu am timp/bani o fi reală uneori (din păcate rata conaționalilor care încă trăiesc la limita subzistenței e enormă). Însă de cele mai multe ori cred că e doar pretextul perfect ca să nu recunoaștem că suntem din carne și ne mai stricăm. ”Mie nu mi se poate întâmpla așa ceva!” Câți nu spun asta?!
Adaugă precaritatea educației privind sănătatea și prevenția, aplecarea spre vraci și superstiții mai degrabă decât spre fapte demonstrate științific combinată cu doctorii atoateștiutori și degrabă tămăduitori Gugăl și feisbuc, toate asezonate cu un sistem național de sănătate semi-impotent și absența oricărei politici publice coerente când vine vorba de sănătate și ai să constați că ne găsim într-un cerc vicios cu șanse reduse de scăpare.
E bine ca mama ta ti-a zis. Sunt parinti care zic doar ca e o mica durere, ca apoi, ani mai tarziu, sa aflam cat de grav e.
Ce ar putea comenta la subiectul asta un idiot care nu s-a dus la medic cand a facut o entorsa urata:de tot?A mers dupa doua luni ca l durea cu draci si schiopata,iar medicul i a spus ca trebuia sa stea 10 zile cu piciorul in gips.Iar el statuse linistit doua zile…Si sa nu si faca griji,o sa treaca.Cand?Cand n o sa mai doara.Acum sunt doi ani de atunci si daca forteaza piciorul mult,doare.Dar na…
M-am uitat la video. ”Am învățat să-mi pun încrederea în familie”. Asta m-a impresionat cel mai mult, doamna Sandu este norocoasă că are familia aproape, cel puțin așa înțeleg din ce spune, că are fetele și părinții. Sunt o grămadă de oameni/bătrâni/bolnavi singuri, care n-au pe nimeni lângă ei.
Acum ceva timp eram la bancă, văd o doamnă pe scaun (62 de ani- mi-a spus ulterior), se vedea că îi era rău, deja o ajutaseră fetele de-acolo cu un pahar cu apă. M-am dus la ea și am întrebat-o dacă pot să sun pe cineva să vină. Mi-a zis că n-are pe nimeni. Am ieșit împreună afară la aer, mi-a povestit că era proaspăt operată pe inimă. Mi-au stat în gât întrebările (”păi și cine vă ajută?”, ”pe cine sunați dacă vi se face rău în casă” etc), mi-am permis s-o întreb doar dacă are nevoie de ajutor până acasă. A acceptat, m-am dus să-mi termin rapid treaba și până să revin mi-a făcut ea semn prin geam că o conduce un tânăr care o ținea deja de braț. Primul gând a fost ”ok, în regulă, probabil un vecin”. După care au început tot felul de gânduri suspicioase, că e plină România de cazuri de bătrâni bolnavi și neajutorați păcăliți și tâlhăriți fără milă. Sper să nu fi fost cazul, căci ar fi mult prea târziu să mai fac ceva.
Comentariu beton!15
Tot timpul ești așa „optimistă” ?
Ce facem azi aici? Ne plângem cumva ? Uoff .. azi trebuia să fie cu bere, cu haz .. văd că-i doar necaz 🤣.
O muzică ceva ? Hai Vera cu Zoe Alecu – Vino aici 😉
Băi, nu, chiar sunt nepermis de optimistă și veselă cam tot timpul. Dar sunt mici astfel de faze (cum e articolul de azi, doamna Sandu, doamna de care zic eu) care mă readuc cu picioarele pe pământ cam brutal. Și în viața viață trec repede peste ele, în scris văd că nu. Scuze. Sunt un party pooper, știu 😛 Gata, mi-am revenit, mulțam.
PS cum e Urquell-ul? L-ai băut tapsterizat sau old style? 🙂
Comentariu beton!11
@H7liniuţe,
Nu e cu necaz, e cu prevenire. Să sperăm.
Eu chiar am nevoie să mi se reamintească deoarece eu şi spitalul ne avem precum dracu şi tămâia. Nu ştiu ce să mai fac să mă eschivez, să nu ajung acolo. Cam ca şi @Marius M mai sus. Ştiu că e o atitudine primitivă şi mă lupt cât pot cu ea. Noroc că o am numai în ceea ce priveşte propria-mi persoană. Cu restul membrilor familiei sau prietenilor sunt în parametri normali şi pe fază, să zic aşa.
@Solandi Aș zice atâtea dar mă abțin.
@Anduța Mă lupt cu traficul spre Promenada. Vreau să văd panoul ăla, chiar dacă-i nefuncțional(am ceva la 13:30). Am fost primul care am băut un Pilsner Urquell la 00:15. Probabil și ultimul pe ziua de azi. Nu preconizez să intru în casă înainte de 23. 😋 unfuckin’luckyME.
PS. Care corporatist o arde aiurea în pauza de masă și are chef de un cico cu mine?
ahahaha, @H, EU! te risti?!
Eu nu-s corporatistă, dar lucrez în zonă (încă) și mi-e super ușor să ajung acolo. Chiar m-aș vedea cu tine, dar cu Vera nu am curaj, sincer. So next time, anunță și tu mai din timp, dacă e. Have fun!
Da. Zi unde 😋
@Vera hahah .. și hihihi … eu aștept să zici.
@HabaRnaM asteapta, baeatu! Cand ti-am zis eu, n-ai vrut! Roata se invarte! Ma duc sa fumez. Toodles!
Eu am rezolvat ce aveam de rezolvat. Fumez 3 țigări în fața la Starsucks Cafea și mă car în treaba mea 😋. Mai stau până la fix. Apoi Victoriei și bla bla. La 6 ședință la școală, la 19:30 sport, la 22 crâjmă .. și tot așa. Life goes on Vera 😋
Ps. Îți mai scriu încă o dată. Am fakebook dar nu folosesc 😉
@HabaRnaM suerte la ședință!
Relax, nu te caut pe Fb, am suficiente victime cu care mă întrețin acolo. Vreau pe această cale s-o salut pe Mihaela. Te pup, fatăh!
Deci ce s-a întâmplat aici? Vera a vrut să-l cunoască personal pe Habarnam la un moment dat și n-a vrut el, iar acum Habarnam a vrut s-o cunoască pe Vera (acum am realizat de ce cel/cea cu chef de cico trebuia neapărat să fie corporatist/ă :-)), mă scuzați că m-am băgat, credeam că era de-ajuns doar să fie cineva care să poată ajunge repede), dar i s-a plătit cu aceeași monedă? Wow, sunt fără cuvinte. Ultima oară cred că am văzut o astfel de fază în școala generală.
Eronat, greșit, faci supoziții aiurea 😊
Să mă chinui să îți zic esența? Nu pot public. Îi zic șăfului dă bloc că Vera a spart țeava și ne-a inundat pe câțiva.
@Anduța Ce-ar fi să te abții de la scenarii în ce mă privește?! Mulțumesc anticipat! NU, nu îmi mai răspunde, rămai așa, fără cuvinte, e PER-FECT!
Sunt convinsă. Dar așa pare. Cel puțin mie așa mi-a făcut impresia. Whatever, voi știți.
PS N-aș vrea să te chinui, dar aș aprecia dacă ai zice esența. Public, desigur. Ca să înțelegem cu toții ce și cum și ce țeavă s-a spart. Și să nu mă simt nici eu aiurea că m-am oferit să răspund solicitării tale. În ciuda faptului că nu sunt corporatistă, întruneam toate celelalte condiții. 🙂
Vera ”@Anduta e ok, nu e nevoie de justificări, ne-am prins și noi că îți place viata pă relax.” Râde ciob de oală spartă. 🙂
Dar ai dreptate, nu e frumos. Îmi cer scuze. Și te rog pe viitor saă faci și tu același lucru pe care mi-l ceri mie.
@AK47bOoM
Aș ieși oricând la un cico cu tine Anduța. Nu îmi e frică. Problema e că îți cam place tărăboiul 😊, dar și mie îmi place 😋. Aș ieși cu o mulțime dintre cei ce postează pe aici…. Problema e timpul și programul cam prea încărcat și imprevizibil. Bănuiesc că realizezi că sunt un prost ce aleargă de dimineața până seara pe coclauri ca să facă ceva 😁. I’m ă free-lancer, sort of …
Să dezambiguizez treaba cu Vera. Am fost în Promenada să mă văd cu unul dintre oamenii mei de suflet-corporatRist. Profitând că sunt în zonă am zis că aș bea un extra-cico😊. Atâta tot și nimic mai mult.
Faza cu fakebook ține de muzica ce o ascultă Vera. Caut un influensăr pă muzică noua. Atâta tot. Știi vre-o cale de comunicare care să nu implice chestiuni ce mă depășesc și să fie oarecum private ca să nu stresez toată comunitatea cu tâmpeniile mele? 😋
Btw mergi la Vasilii Karasu’ ? La pescuit 😉
Ps. Iar cauți tărăboi ? Duamne da iute sari ca rața la muci … uoff. Ai grijă că Vera detonează repede
@HabaRnaM verifica-ți mesageria la imgur, in plm. Ce-am ajuns, aideveațamea…
#ThinkHappyThoughts
#ThinkHappyThoughts
#ThinkHappyThoughts
Habarnam (vezi, eu nu-ți zic M, deși tu tot o dai cu AK47), în ciuda aparențelor, chiar detest scandalul și-l evit, în orice forme și oriunde. Aici e puțin mai greu, dar voi reuși, sunt sigură :-).
La căi de comunicare nu mă pricep decât la face to face (locul 1), telefon (locul 2), mail și chiar facebook, eu doar pe astea le folosesc și deja mi se par prea multe. În mod normal nu am absolut nicio problemă să mă văd cu oameni (și eu m-aș vedea cu mulți de-aici, veneam și azi să mă văd cu tine fără nicio problemă), să vorbesc la telefon și toate cele, dar acum realizez că mă enervează foarte tare faptul că mulți dintre voi comunicați în privat chestii și veniți aici cu subtilități pe care eu/restul nu le înțelegem.
Așa că momentan, rămân aici pe public, iar dacă e să facem o întâlnire deschisă, reuniune de clasă, mă bag. Altfel, stau în banca mea. 😛
De karasu, da, normal, mor de curiozitate. Dacă la Vertis/Remos Sala Palatului se mai pretează cât de cât, la Basilis să mor dacă îmi pot imagina cum va fi. Abia aștept 😀
Soția mea, cu durere intercostală, am amânat controlul, s-a dovedit cancer pulmonar cu metastaze pe pleură…
Acu’ 7 ani a murit soacră-mea, fix înainte să se nască piticul meu cel mare. Cancer la colecist, descoperit prea târziu. Cu vreo 2 ani înainte să-l descopere fusese să-și facă analize, ecografii etc. Nimic, perfect sănătoasă. Cu un an înainte, la fel. Tot avea crize, dar le punea pe seama mâncării și oboselii. Apoi, când s-a internat să-și scoată „fierea” (cum zicea ea), surpriză! Era târziu. I-au mai dat 3 luni. A mai trăit 8 luni. Ne ofticăm și acum că nu am insistat cu analizele din timp, că nu am dus-o să-și facă CT etc. Eram mai tineri și mai proști. Soția se învinovățește pentru asta fiindcă ea lucrează într-un domeniu tangențial cu sistemul de sănătate, cunoaște medici, are acces la multe metode nou de tratament, device-uri de ultimă generație, soluții revoluționare. Și atunci lucra, dar era mai la început și s-a încrezut în cine nu trebuia. Asta e!
Un alt membru al familiei a început inexplicabil să piardă în greutate, deși mânca mult, să bea cantități mari de lichide, să aibă perioade de apatie și oboseală. Timp de 3 luni, 4 medici au pus aceste simptome pe seama virozelor, răcelilor etc. Unul nu a verificat glicemia. După niște analize de rutină făcute din proprie inițiativă, a venit verdictul: diabet tip 1. După, probabil, minim 3 luni de la declanșare.
Deci, da, prevenție, bla bla bla, dar întreb și eu, la fel ca @MAS: ce facem cu nepăsarea, nesimțirea și neștiința medicilor? Că te duci degeaba „să te cauți” dacă nu știi de ce!
Cu părinții mei e simplu: nu mă interesează. Iar ei nu doresc ajutorul nostru, nu au încredere în noi, își fac singuri analizele naiba știe unde, păstrează o secretomanie asupra rezultatelor, iar eu am obosit să-i trag de limbă. Plm, au deja cumpărate locuri de veci, au bani pentru înmormântare sau tratamente și operații diverse, așa că nu-mi bat capul. Le am p-ale mele. Când vor avea nevoie de ajutor și-l vor cere, îl vor primi. Nu te poți lupta cu încăpățânarea oamenilor. Oricum, la aproape 70 de ani, sunt mai sănătoși decât mine.
@HabaRnaM
Imi place Iyeoka – Simply Falling
https://www.youtube.com/watch?v=9Pes54J8PVw
Si un „oldie”: https://www.youtube.com/watch?v=jV5fjxcxtJU
#chill
Am uitat să mulțumesc dă muzică 😋 … aaa și cică drumul spre iad e pavat cu intenții bune 😉
@HabaRnaM cu placere! Daca-ti activezi Fb, iti dau cate o melodie zilnic! Come to the dark side! We have cookies! And good music! ❤️
http://imgur.com/a/vluLE4y eu abia mă descurc cu imgur și tu îmi cer să activez ceva ce e activ și nefolosit. Nu’s prieten nici cu mama … cum aș putea sări la cookies,a ? Găsește altă cale să mă încânți/informezi dă muzică bună. Mersi😋
Noi avem doua povesti, una la pro, alta la contra. Un prieten din copilarie la o zi dupa ce ne-a dus la tren dupa o vacanta de-a noastra acasa, a facut AVC la 32 de ani, dus la spitalul judetean de urgenta si tinut acolo 2 zile. Cand am aflat era in drum spre spitalul respectiv, am intrebat de ce nu la Bucuresti? am primit raspuns ceva si m-am conformat. Deja a doua zi era in coma indusa. A 3a zi a fost transferat la Bucuresti (sarim peste detalii cat a durat si de ce, ce au facut doctorii prost, etc) si la cateva ore dupa ce a fost transportat la Bucuresti a murit. Cat il asteptam la spital sa soseasca ambulanta am vorbit cu neurochirurgul care il astepta sa il opereze si avea deja detalii despre caz si l-am intrebat se ajunge aici daca era aduc direct la Bucuresti? tinand cont ca la judeteau nu aveau secrie neuro, nu tomograf, etc. A zis ca nu ajungea in coma indusa probabil. Ideea e ca pe mine si prietenii din Bucuresti ne urmareste chestia asta de ani de zile…ca de ce nu ne am suit in masina si nu l am asteptat la judetan, de ce nu am fost acolo sa vb cu dr si sa insistam sa il trimita la bucuresti. El avea doar sora cu el care este cu ceva probleme la randul ei. Deci da, remuscarile inca suna.
Apoi mai avem cazul cu copilul nostru cand la o chestie ciudata vazuta in parc, apoi repetat la cateva zile..am fugit la dr si in mai putin de o luna eram deja plecati in elvetia si cu tot din tara pus la vanzare pentru ca in tara nu exista tratament, operatie, post operator pentru boala de care sufera. Aici nu am nicio remuscare ca am pierdut timp, ca am zis ca poate trece. Dar am invatat din doua experiente in care mi-au murit oameni dragi.
Buna ziua @tuturor Citesc blogul acesta de aproape patru ani, dar pana acum nu am comentat niciodata. Azi m-am hotarat s-o fac pentru ca povestea mea e cumva asemanatoare. La mine nu e vorba ca am facut eu ceva prea tarziu pentru altcineva, ci ca s-a intervenit prea tarziu in legatura cu o problema de a mea de sanatate. De aproape sapte ani eu locuiesc in Anglia. Anul trecut in februarie a inceput sa ma doara destul de rau piciorul drept. La scurtă vreme durerile au inceput si la piciorul stang. Am fost in repetate randuri la medicul de familie, care la inceput tot zicea ca el ar vrea sa ma trimita la un specialist, dar nu stie unde, ca nu recunoaste durerea, asa cum o descriam eu. Intr-un final m-a trimis la reumatolog, spunand ca ar suspecta o forma de artrita. Asteptand programarea la reumatolog, mi s-a facut o ecografie Doppler, dar nu au gasit nimic. Intr-un final, dupa 25 de saptamani de asteptare, am ajuns la reumatolog, care bineinteles ca a zis ca el nu poate face nimic fara investigatii, dar a zis de la inceput ca el nu cred ca ar fi vorba de artrita. Deci alte investigatii, alti timpi de asteptare. Numai ca asteptand rezultatele investigatiilor cerut de reumatolog, Pentru ca durerile devenisera insuportabile, am ajuns la urgente. Cei de acolo, de la inceput, de cand M-au vazut, au zis ca e prea tarziu si ca aproape sigur piciorul drept necesita amputare, ceea ce in urma CT scanului s-a si confirmat. Mi-au amputat piciorul drept de dupa genunchi, dar au zis ca piciorul stang nu e prea rau si ca ei spera ca va putea fi salvat prin tratament. Au zis ca in cel mai rau caz, daca tratamentul pe care aveau de gand sa il incerce nu ar Avea rezultatele scontate, ar fi urmat sa imi amputeze degetele de la piciorul stang. Numai ca dupa doar cate zile am facut o forma foarte severa de sepsis, in cateva ore am intrat in coma si m-am trezit sase zile mai tarziu in ICU fara al doilea picior amputat de dupa genunchi. De data asta nu am stiut absolut nimic, nu Mi-am amintit absolut nimic din orele alea de cand s-a declansat sepsisul si pana am intrat in coma. Tot ce stiu este ca m-am trezit fara Al doilea picior. Si conform legion lui Murphy, ca si cum nu ar fi fost destul a mai urmat si a treia amputare, de data asta fara a avea nicio problema medicala, exclusiv din vina chirurgilor. Pentru ca nu puteam sa indrepte bine piciorul stang, de la genunchi (ce mai ramasese din el) au zis ca imi vor pune o atela, sa il indrepte incet sa nu fie prea dureros pentru mine. Cand au hotarat asta era doar un pic inclinat, dar M-au lasat prea mult pana au pus atela aia, cand deja era prea intepenit. Si Atunci au zis ca trebuie să amputeze genunchiul (de la piciorul drept). Toate astea s-au intamplat din cauza unui sir de erori medicale. Si – ca si cum nu era de ajuns- ma mai lupt si cu un diagnostic oncologist, o forma rara de cancer de sange (chimioterapie, caderea parul & stuff). Stiam ca am cancerul ala de sange, dar nu aveam nevoie de Niciun tratament, a trebuit sa incep chimioterapia din cauza amputarilor. Acum ceea ce fac toti medicii este sa isi ceara scuze, doar ca scuze le lor nu imi aduci mie picioarele inapoi. Am 42 de ani si sunt tintuita intr-un scaun cu rotile, este ca si cum viata mea E cumva in stand-by, doar ca trebuie să imi tot repet ca, de fapt, asta ca fi viata mea de acum incolo.
Comentariu beton!14
Doamne, Gianina! Nu am cuvinte ci doar lacrimi pe obraz si o mare, mare ura si o sila nemarginita pentru medicii care te-au adus in halul asta. Este strict responsabilitatea lor!!!! Trebuie sa le faci cauza juridica neaparat! Nu-ti vei obtine picioarele dar vor trebui sa te despagubeasca cu multi bani iar cu banii astia sa-ti poti cumpara proteze de calitate si sa ai cat de cat o viata normala. Imi pare teribil de rau pentru tine dar sfarsitul nu-i aici. Ti-au ramas atatea altele printre care sufletul si mintea intregi. Unii medici merita puscaria! Toate cele bune! Fa-ti curaj si forta ! Te imbratisez.
No coment …problemele de sanatate sunt precum ruleta ruseasca.😔
@Gianina,
Dă-i în judecată. Pe toți! Greșeli care duc la astfel de drame nu pot fi trecute cu vederea. Cine știe câți ca tine au pățit-o. Cu un avocat bun, s-ar putea să nici nu se ajungă la procese, ci doar la înțelegeri de despăgubiri materiale.
Despagubirea materială fără demiterea medicilor și anularea definitivă a dreptului de practică e vax. Zero! Se tratează doar efectul uitând de cauza provocatoare.
adica de la o artrita in 2018 intr-una din cele mai dezvoltate tari din lume…nu mai am cuvinte
@gianina stiu ca inseamna mai nimic dar ai toate gandurile bune din partea mea
Mda, sunt inca in „negociere” cu mama. Greu de tot. Cu tata nici atat. Cei „mici” sunt destul de incapatanati.
Multa sanatate mamei, Mihai! Am o poveste dar dupa ce am citit-o pe Gianina, nu mai pot zice nimic…
Zi buna tuturor!
din pacate eu boala Parkison am vazut=o prima data cand aveam doar 23 de ani ( matusa mea era in varsta de 87 si in forma foarte avansata deja ) am avut grija de dumneai timp de un an de zile , s-a stins atunci , pe langa parkison avea si schizofrenie .
De abia am venit de la cules de vie.A venit de aseară o fostă colegă a soției de facultate si colegă de firmă.Fiinta care nu a fost in viata ei pe camp,la tara.Bă,am râs cum nu am râs demult.Vă spun io mâine că acu mă apuc de mustit si vreau să fac vreo 5 deca de must tăiat cu hrean pentru moa.
Acum am înțeles cum îți fertilizezi via 😊
Ia,cănd ai timp si chef explica cum e aia cu mustul taiat cu hrean,Fara misto,n-am auzit pana acum.
Repede iti spun.La 50 kg de must proaspăt,1 kg de hrean proaspăt ras.Se lasă la loc răcoros 30 de zile si se trage in sticle.Pastrat la racoare.Rămâne dulce forever.Are o aromă divina.
Multumesc,o sa incerc.Nu la 50 l,mai putin si pastrez proportiile.
Hai tot repede zi și povestea, unii sunt mai curioși de fel :-)) . Te roagă ei frumos.
Off topic, mai vine cineva la tapster?
Eu 😜
Am facut asta de prea multe ori. Nu mi-am sunat bunica suficient de des cand era in viata – desi o adoram. Acum nu mai e si as da orice pentru 5 minute cu ea. Nu mi-am intrebat bunicul niciodata despre parintii si bunicii lui sau despre viata lui in armata. Acum regret profund. Nu am spus unor oameni cat de mult ii iubesc si acum nu mai am cum. Nu m-am bucurat de grija sacaitoare a tatalui meu care ma intreba zilnic daca am mancat si m-am imbracat bine – iar acum are atrofie cerebrala si nu-l mai intereseaza decat boala lui imaginara.
Articolul tau a venit intr-un moment extrem de trist pentru mine, in care ma simt atat de epuizata si atat de singura incat m-a facut sa plang. Atatea lucruri pe care am putea sa le face daca ne-am opri putin si am realiza ca tot ceea ce astazi pare durabil si firesc poate fi imposibil de recuperat maine. Pare ca avem timp sa le spunem celor dragi tot ce avem de spus, sa stam cu ei, sa construim amintiri, cand de fapt niciodata nu putem sti cat si daca mai e suficient…
Mah @edelweiss de mii de ani incoace rolul mustului de strugure e sa fermenteze complet si aproape toata dulceata sa se transforme in alcool.
Care alcool consumat fie vb. intre noi avea/are proprietati remarcabile gen palosul tot timpul sus.
Daca stramosii nostrii ar fi folosit metode de „taiere” cu apa fiarta a vinului gen” pocaiti „si mai nou taiat cu hrean….acum vorbeam cu totii in maghiara.
Hai sa facem din apa vin k barbosul si nu invers.
Sure, why not ? Ce naiba bagi în pungă? Wasabi ? ☻
Mama era la pat cu osteoporoza.
Principala ei ocupatie era privitul la tv.
Si acolo a vazut intr-o reclama Kosmodisc.Niste chestii care fac si dreg pt durerile de spate.
Mama m-a rugat sa-i cumpar un dispozitiv din acesta.
Atunci ca si acum cred ca dispozitivul e o mare vrajeala si iti poate face bine daca nu ai auzit de efectul Placebo.
Dar nu asta conteaza.Conteaza ca am fost asa de tembel si cretin incat nu i-am cumparat mamei numitul aparat.Si am depus si eforturi sa o conving ca e vrajeala pana cand biata mama s-a lasat pagubasa …si a murit intr-o zi cu gandul ca i-ar fi putut face bine Kosmodiscul.
Bai ! Cat de bou sa fii incat sa-ti cumperi toate device-urile de pe internet de invelit telefon,de bagat in urechi,de strans,de agatat draci pe pereti …toate cacaturile de pe lume care ajung la gunoi dar mamei tale sa nu-i cumperi o jucarie de doi bani ?!
Cum bai boule cand mama ta si-a luat de la gura sa-ti ia adidasi cu 4 dungi si magnetofon Majak pe care tu le-ai futut intr-a suta miime din timpul necesar producerii banilor cu care au fost cumparate ?!
Am facut de-a lungul vremii toate relele si daca intr-o zi o sa ajung sa ma spovedesc,o sa incep sa-i spun preotului pacatele incepand cu acesta : am fost un bou egoist si nerecunoscator pentru mama.
Imi permit sa va sfatuiesc sa nu faceti ca mine !
Cumparati-le parintilor ce-si doresc si ce banuiti ca si-ar dori,plimbati-i unde stiti ca au visat sa ajunga dar nu au ajuns ,sunati-i oricand ca va jur ca nu se supara si mai ales dar mai ales ! raspundeti la telefon bai,suparati,veseli,regulati,neregulati,tristi …raspundeti naibii la telefon.
Stimate Mișule,ai vrut o poveste.E in topic ori ba,stabileste matale.
Eu am pus asta aici.
@Smarti,
………………
Multe mesaje m-au impresionat azi. Dar ăsta al tău și al Gianinei au fost pentru mine cele mai ”de impact”. Frisoane și dușuri reci. Necesare din când în când, ca să ne bușească de realitate.
Da, mult prea târziu mi am dat seama ca TATA avea nevoie de mult mai multa atenție si implicare din partea mea. Nu i era de ajuns sa i se spuna ca va fi bine, e ceva ce trece si atât. Ii lipseam eu. O vorba , o emoție împărtășită si înțeleasă…. Acum s a dus la cele veșnice. Prea târziu ….. Prea târziu…..
@all
Multumesc tuturor celor care au raspuns commentului meu de ieri si imi cer scuze ca nu am raspuns pana acum. Va multumesc pentru gandurile voastre bune. Ieri -din graba- am omis ceva: de mai bine de patru luni capatul stumpului (ciotului) drept (care e amputat de deasupra genunchiului) s-a umflat si ma durea din ce in ce mai tare. Timp de trei luni le-am spus medicului de familie si chirurgului in repetate randuri despre aceasta durere, dar nu au facut nimic. Dupa trei luni, cand au vazut ca se umfla din ce in ce mai tare, intr-un final, m-au trimis la RMN. A mai durat inca o luna pana a venit rezultatul la RMN, ca acum sa spuna ca am infectie in interiorul osului. Acum spun ca, probabil, a fost o mica infectie reziduala, de dupa ultima amputare, care netratata s-a dus in sus pe os.Ei spun ca infectiile in os sunt in general greu de tratat, dar la mine, din cauza cancerului de sange pe care il am, va fi cu atat mai greu si ca foarte probabil, va urma o a patra amputare. Stumpul drept este oricum destul de scurt, dar daca as mai avea inca o amputare, ar insemna ca pe piciorul drept nu s-ar mai putea pune proteza, ceea ar insemna ca nu as mai putea merge niciodata. Oricum am de gand sa deschid o cauza juridica, dar ce suma de bani ar putea vreodata compensa pierderea picioarelor mele si toata durerea pe care a trebuit sa o suport? E o intrebare retorica, stiu, dar…