Un sărut de Revelion

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Cred c-am mai povestit pe-aici că eram băiețoasă rău în copilărie și adolescență. Atât de băiețoasă că taică-meu a refuzat să mă dea la școală când am împlinit șapte ani. Motivul oficial era c-ar trebui să mai aștept să mă mai coc un pic, dar cel neoficial și adevărat era că voia să mai amâne măcar cu un an momentul în care nu va ma rămâne piatră pe piatră din școala aia. Știa el ce știa, în cei șapte ani de viață reușisem fără mari eforturi să-mi sparg capul de trei ori, să-mi rup ambele mâini și un picior. Ca să le enumăr doar pe cele grave, că pierdusem șirul băieților pe care-i căpăceam în fața blocului.

Noroc că n-am stat să mă uit în gura lui și m-am dus la școală fără să mă mai înscrie el. Pur și simplu intram în clasă cu copiii. Dar nici asta n-a ținut mult. Într-o seară ne-am pomenit că ne bocăne cineva la ușă. Era miliția. Venise să-l anunța pe tata că are un copil de școală dar care nu apare pe lista elevilor înregistrați. Inițial s-a făcut că nu știe despre niciun copil, a chemat-o pe mama și a întrebat-o dacă n-are cumva vreun copil din flori. Dar milițenii erau cam serioși și n-au prea râs la glumele lui. Au plecat doar după ce l-au atenționat să mă înscrie la școală că altfel o să avertizeze Partidul. Și cum cu partidul nu te jucai pe vremea aia, așa se face c-am ajuns să fiu înscrisă oficial la școală fix în prima zi din trimestrul doi.

Mi-a fost tare greu să înțeleg de ce a trebuit să mă duc la școală ca neoamenii, dar tata m-a încurajat:

– Tăticule, lasă că treci tu și peste asta. Ești puternică! Eu cu tine mut munții din loc.

Asta a fost expresia pe care mi-a spus-o toată viața absolut de fiecare dată când aveam câte un hop de trecut. O dată cu hopurile au trecut și anii și uite așa am ajuns la liceu. Eram deja în an terminal și petrecerile cu majoratul curgeau pe bandă rulantă. Tata, care încă mă considera o amețită încurabila, avea o regulă de la care nu făcea rabat: nu aveam voie să plec de la o petrecere mai devreme de ora 6 dimineața. Pentru că abia atunci se lumina de ziuă și începeau să circule mijloacele de transport în comun. Sub nicio formă nu aveam voie să umblu singură pe stradă după ce se lăsa întunericul.

– Riscul de a speria pe cineva pe întuneric este imens, tăticule.

Glumea, dar nu era râsul lui.

Bun. La una dintre aceste petreceri l-am cunoscut pe Codruț. Era mai mare decât mine cu vreo patru ani și extrem de frumos. Acum, ori pentru că era foarte timid sau cel mai probabil de frică să nu-l mănânc la micul dejun, nu mi-a spus nimic în seara aia. Dar a doua zi și-a luat inima în dinți și mi-a transmis printr-un cole de clasă că mă place.

După ce mi-am revenit din leșin, am convenit cu colegul să-i dea numărul meu de telefon. M-a sunat și ne-am tot sunat pe fix (da, băi, fix pe fix) cam o lună și jumătate. Dar în tot timpul ăsta nu ne-am văzut deloc. Într-o zi, înainte de vacanța de iarnă, mă trezesc cu Codruț în curtea liceului. Mă aștepta ca să-mi transmită că vrea să mă invite de Revelion la el acasă. Bă ați fost atenți?! Sora voastră tocmai primise o invitație de la un băiat, PRIMA din viața ei.

Am rupt-o la fugă până acasă și am intrat urlând:

– Mamăăă, Codruț vrea să fac Revelionul la el. Pune repede de-o salată de beuf și niște chifteluțe d-alea bune d-ale tale.

Tata era deja cu mâna pe telefon să o sune pe mama lui Codruț ca să-i jure femeia că în noaptea aia va fi acasă și că-și asumă riscurile întâlnirii dintre feciorul ei și fie-sa. A pus-o să jure că rămâne acasă până la 6 dimineața când plec eu. După aia i-a dat voie femeii să facă ce vrea ea.

Ei bine, a venit și 31 decembrie și gătită ca o floare am luat platourile cu mâncare și am plecat spre petrecerea vieții. Înainte să ies din casă frate-miu mi-a șoptit că dacă băiatul ăla vrea să mă pupe, să fac bine să nu-l lovesc tare, să nu fug ca proasta și în general să stau locului că s-ar putea să fie primul și ultimul din viața mea care să vrea asta.

Bun. Am ajuns la el acasă. Acolo erau mama lui, sora și vreo doi vecini cu verișoarele lor. Ne-am așezat la masă, ne-am complimentat măncărurile, ținutele și coafurile și am râs puțin cu Arșinel și Stela. Ce să mai, era o petrecere de vis nu alta.

Cu o așa atmosferă nici nu mi-am dat seama când s-a făcut miezul nopții. Eram așezați în cerc, fiecare aveam câte un pahar cu te miri ce în mână, când a început numărătoarea inversă. Când am ajuns la zero, Codruț s-a întors spre mine, m-a apucat de umeri și și-a lipit buzele de ale mele. Am rămas total înțepenită conform sfatului primit. Cred că și-a dat seama că-s foarte aproape de un iminent leșin așa că mi-a dat decisiva: mi-a atins buzele cu limba. În momentul ăla mi-am adus aminte că am crescut doar printre băieți așa că m-am smuls cu fortă din mâinile lui, l-am luat eu în brațe bărbătește și l-am bătut tare pe spate în timp ce-i șopteam: La mulți ani, Codruț! Când l-am lăsat din mâini tremura mai tare ca piftia de pe masă.

Cum mai erau totuși aproape șase ore până când puteam să umblu liberă pe stradă, dar și cu gândul că în timpul ăsta sămanul băiat vrea iar să mă pupe, l-am sunat pe tata. I-am spus că mama lui Codruț vrea să plece de acasă, asă că să facă bine să vină să mă ia,  că altfel rămân singură cu un fiu-său și nu răspund de faptele mele. Taică-meu a apreciat foarte tare inițiativa. Și Codruț.