Zilele astea mai amuză foarte tare o chestie. Mai precis mă amuză când oameni care nu m-au ajutat în viața lor cu ABSOLUT NIMIC, nici măcar cu un vârf de ac, vin să-mi spună că „i-am dezamăgit”. Well, cum să vă explic eu, nu m-ar interesa nici dac-ai fi mama și mi-ai transmite că te-am dezamăgit. Și-atunci de ce crezi că m-ar interesa că te-am dezamăgit pe tine? Pe tine care ce?

Adică de unde-ți vine dezamăgirea asta? Îmi urmăreai cariera cu pumnii strânși și te rugai să fac bine tot ce fac? Mergeai duminica la biserică și scriai câte un bilețel d-ăla (îmi scapă cum se numesc) cu numele meu pe el? Vorbeai seara, la bere cu prietenii, despre cât de nedezamăgitor sunt eu și dintr-o dată n-am mai fost așa? Zi, de unde până unde e dezamăgirea asta? Că nu mă prind.

Aaa, de fapt vrei să zici că nu ești de acord cu ce-am scris? Asta e cu totul și cu totul altceva. Păi în acest caz, ai unfriend-ul la un click distanță, ai posiblitatea să mă ignori pe vecie sau să scrii despre chestia asta la tine pe wall, pe blog, pe nisipul de la mare, pe asfaltul proaspăt turnat sau oriunde altundeva mai vrea mușchiu’ tău. Dar nu veni la mine pe profil/blog să-mi zici că te-am dezamăgit, că nu e ca și cum îmi făcusem un scop în viață să nu te dezamăgesc. Serios, sunt băiat mare, am mai dezamăgit și voi mai dezamăgi multă lume în viața asta, mă descurc.

Atât pentru azi, c-am dormit dăcât trei ore azi-noapte și mi se închid așa de nasol ochii că tare mi-e să nu dezamăgesc niște oameni pe la muncă. Și asta chiar ar fi dezamăgitor, că ăștia, în nebunia lor, mă plătesc. 

P.S. Să nu vă simţiţi cu musca pe căciulă că nu despre cei care comentează p-aici e vorba. Am io niște clienţi și cliente, justiţiari dă Facebook, pentru care am scris. 

mihai_vasilescu_dezamagire