Text scris de Elena.
Am fost o băiețoaică de când mă știu. Tare greu a fost pentru parinții mei să mă facă să fiu feminină. Pentru că fix cele două semne supreme ale feminitații mi-au lipsit până târziu: părul lung și sânii. Bine, mama mă și tundea ca pă frate-miu, de ziceai că sunt bolnavă sau ceva. Mi-amintesc că aveam o verișoară, mai mare decât mine cu patru ani. Avea părul lung și negru. De câte ori venea la noi în vizită, mă făcea să mă bag sub masa de 12 persoane din mijlocul sufrageriei și mă amenința cu un băț că nu mă lasă să mai ies de acolo decât atunci când am părul lung. Ca fetele. O uram. Maxim!
Dar, cel mai tare uram adulții. Băi, aveau ăștia un dar de a-mi pune niște întrebări de rahat, de mă omorau cu zile. Cele mai crunte, cele pe care le simțeam ca pe niște pari în moalele capului, erau: „ce vrei să te faci când o să fii mare?”, „știi și tu o poezie?”, „pe cine iubești cel mai mult? Pe mama sau pe tata?”. De fiecare dată când le auzeam, simțeam nevoia să le răspund exact ca vecinul Sandu, de la patru, când o alinta pe nevastă-sa: „Ba pe-a mă-tii, Tanțo!”.
Cu toții am fost copii și ne doream să fim ceva anume când vom fi mari. Orice. Auzeam pe la prietenele mele cum vor să se facă doctoriță, vânzătoare, croitoreasă, învățătoare, fel de fel de meserii d-astea ciudate. Bine, ciudate erau și ele. Aveau părul lung toate și purtau rochițe și săndăluțe. Mă disperau cu diminutivele astea. Eu eram mai preocupată să-l urmăresc pe vecinul meu Costel când făcea pipi după colțul blocului, ca să-i văd puța. Fiecare cu problemele ei, frate.
Mbunnn. Visul meu era să fiu musafir. Băi, mi se părea atât de mișto „meseria” asta, că noapte de noapte mă visam în vizită la cineva. Aveam și motive să-mi doresc asta. Întotdeauna, când eram în vizită, atenția maximă era asupra copiilor gazdelor. Eu puteam să le cotrobăi liniștită prin sertare. Asta era o manie a mea. Că mai aveam una: să fur chiloți. Nuș’ ce dreacu’ aveam, dar nu-mi plăceau decât ăia cu dantelă. Eram băiat, e clar! Dacă le gaseam sertarul cu chiloții îmi alegeam 2-3 perechi de parcă eram la magazin. Doar ca nu-i plăteam. Plm, pentru ce, că doar nu erau noi. Tocmai de-asta, ai mei erau nevoiți mai mult să primeacă musafiri, decât să meargă ei în vizită. Mă știau deja toți.
Așa că făceau doar o dată pe lună câte o paranghelie. Trebuie să vă spun că ai mei aveau o plăcere soră cu excitația să mă umilească de față cu musafirii. În primul rând, mă îmbracau în rochiță. Și nu orice rochiță. Ci aia din catifea și dantelă. Roșie. O purtam de fiecare dată, la fiecare eveniment. Cumva, mama dovedea prin asta că are o fată. Și acum urăsc culoarea aia. Nici măcar de revelion nu-mi pun chiloți roșii, așa cum e tradiția. Prefer să n-am noroc decât să am bube pe mine. În al doilea rând, îmi prindeau în păr, cu agrafe, două pampoane albe. Făcute de mama. Nu vreți să știți cum arătam. Jurai ca sunt împăiata. Exact ca vulturul Vasile care stătea deasupra ușii de la sufragerie.
Trecând peste faptul că mă îmbracau în fetiță, deși n-aveam nicio treabă cu asta, mai aveau o meteahnă: mă puneau să stau la geam, fix pe mijlocul sufrageriei, în picioare, cu mâinile trăgând de poalele rochiței și să spun poezii. Da, băi, POEZII!. Mânca-le-aș stilu’ lor de părinți. Și nu una, nu două. Nu se opreau până nu le turuiam pe toate pe care le știam. Iar ei, adulții, mă aplaudau frenetic, mă umpleau de niște complimente care mă făceau să-mi apară urticarie, mă apucau de obraji (după ce mi-i băleau pe amandoi) și mă mângâiau pe creștetul capului. Toți. Pe rând. Plâng și acum, cu suspine, când îmi amintesc asta.
După ce terminau de mângâiat, scuipat, frecat pe creștet și complimentat maimuța cu „ce deșteaptă și frumoasă e asta mică”, urma marea întrebare a penisului: „și ia zi, tu pe cine iubești mai mult?”. Odată rostită, vreo douăj’ de ochi ațintiți asupra mea așteptau cu sufletul la gura răspunsul. Inclusiv mama și tata.
Iar io mă uitam la părinții mei, ca muta la pulă, și mă gândeam la omorul pe care o să mi-l iau după ce slobozesc nenorocirea. Așa că le-o trăgeam cât puteam eu de profund: „Pe niciunul, eu sunt luată de la Casa de Copii. Nu vedeți ce chinuită sunt?”.
Dacă exista vreunul de la masă, căruia i se părea o glumă bună și râdea în hohote, ăla nu era tata, clar. Și nici mama, care îmi tot repeta că UNICUL raspuns la întrebarea asta este: pe amandoi la fel de mult.
Așa că tata, cu ochii ieșiți din orbite sub presiunea sângelui care i se ridica în cap, mă expedia în cameră șuierând printre dinți un „DISPARI!!” apăsat.
Odată ajunsă acolo, trânteam ușa cu putere, luam privirea păpușii Chucky, îmi ridicam amândouă degetele mijlocii și le transmiteam pe calea gândului, niște chestii minunate. De finețe. Auzite în spatele blocului.
După asta îmi reveneam imediat. Îmi luam tricoul pe mine, pantalonii scurți și adidașii în picioare. În viteza cu care străbăteam sufrageria, ca să nu mă vadă tata, luam și bățul de după ușă și mă duceam să-l bat pe Costel. Că avea puța mică. Și asta mă enerva foarte tare!
Și înca mă mai enervează treaba asta! Dar să știți că mă iubea, săracu’…
P.S. – Costeleee, dacă ți-ai revenit, caută-mă!
Mda, intrebari imbecile pe care si eu le-am urat.
Din fericire, piticul meu cel mare are o personalitate deosebita (ca sa nu zic altfel), asa ca, atunci cand cineva (de obicei, mama mea) il intreaba sau il pune sa zica vreo poezie sau ceva ce a invatat pe la gradinita, capata puteri de super erou: se uita „prin” persoana respectiva si devine mut.?
La intrebarile celelalte (cu „pe cine iubesti…” si „ce vrei sa te faci…”) nu raspunde fiindca nu i-au fost puse niciodata.
Piticul cel mic iese din schema fiindca abia se chinuie sa invete sa vorbeasca.
Ca fapt divers, si eu mi-am dorit sa fiu sef sau musafir. Sef am fost. Nu e mare scofala, doar mult mai multa bataie de cap. La treaba cu musafirul inca mai lucrez. Imi lipsesc vreo 2 mil. de euro pentru asta.?
Comentariu beton!23
@Ionut, daca as fi pastrat toti chilotii furati si i-as fi vandut acum, te impumutam eu cu 2 mil. de euro.
Dar, a propos, unde vrei sa fii musafir??
Comentariu beton!12
@Elena, undeva pe o insula exotica, intr-un complex de 5 stele. As baga 1 mil. euro in cateva spatii comerciale si as trai lejer din chirie. Nu zic ce as face cu celalalt milion.?
Intrebare pentru barbatii de pe aici: v-au facut vreodata parintii codite? Mie mi-au. Am poze. Si sechele. Beat that!?
Comentariu beton!16
@Ionut, in clasa a doua, la serbare, am fost Zorro. Dupa aia, an de an, am avut numai roluri masculine. Fie eram prinț, fie imparat. Rol de fată n-am avut??.
Zi ce faci cu diferenta de bani?
Comentariu beton!13
Hmmm, dar parintii astia au terminat toti aceeasi academie de parenting? Ca si ai mei faceau la fel cu mine. Pe mine ma imbracau intr-un costum de catifea maro. De atunci nu mai pot sa vad catifeaua. Si eu trebuia sa spun 521 de poezii la fiecare adunare de adulti. Toata lumea ma intreba de cine iubesc mai mult, iar la nunti ma puneau sa fur pantoful miresei si sa fac pe comicul apoi la microfon. Deci cred ca peste 75% din copiii din romania anilor 80 au fost crescuti la fel….
Comentariu beton!22
@Radu Sibiu, cred ca suntem frati sau ceva. Catifea amandoi, intrebari, poezii nu mai spun. Doar ca eu il aveam pe Costel de la etajul 1?.
Apropo de poezii. De Crăciun la nași, prin ’94-’95. Nasa, profesoara de lb romana, le dădea cadourile finutilor cei mici, dupa ce spuneau o poezie/un cantecel. De altfel, o femeie mobilata cerebral, a facut om din feciorul meu, dar avea si ea o pasarica/sechela comunista: poezie lângă brad. Buuun, ceilalți doi fini spun poezia la foc automat si vine rândul lui Jr al meu. Se fastaceste, ca numai știe, cert ca pana la urma se hotaraste. Si ce a ieșit: „Poezie, poezie, puta mea e de hartie/ Daca e de ciocolata….( se face dintr-o data liniște, el se uita speriat la mine) O mananca tati toata”. E inutil sa spun ca eram pe sub masa de ras / jena. Dar, nasa, de atunci, le-a pus cadourile sub bradut, cu numele fiecăruia pe el.
Comentariu beton!20
@Dana, ?????
La voi in casa tati mananca puța?
Comentariu beton!15
Numai pute de ciocolata, ce nu s-a inteles? Poezia îl invatase fratele meu, pe ascuns, un nebun si jumătate, si trebuia sa o spună la serbarea de Mos Crăciun, de la gradinita. Nu vreau sa mă gândesc ce ar fi ieșit. Bine ca a spus-o la nasa.
Eu totdeauna mi-am dorit să fiu pensionar. Îi tot ziceam bunicii ”Mama și tata muncesc și tu stai acasă și-ți aduce poștașul bani. Vreau și eu să fiu pensionar”. Explicația bunicii cum că ”am muncit 40 de ani ca să am pensie” mă lăsa rece. Eu nu o văzusem plecând la muncă niciodată, prin urmare nu se punea.
Comentariu beton!31
Pe mine mă îmbrăcau într-un costum cu dungi de ziceai că sunt zebră ?. Arătam horor, dar diabolica-mi consoartă zicea că eram „sexy” de mic.; poate d’aia nu se supărau musafirele când le puneam mâna pe țâțe?
@Elena, mulțumesc pt descrirea făcută copilăriei tale, să nu fac şi eu aceleaşi greşeli cu diabolica junioare ce tre să apară pe lume ?
Comentariu beton!15
@Xenopol, :))))). Corect!
Sper sa ti se indeplineasca visul. Mie mi l-au distrus. Acum ce mai merg in vizite, dar stau dreacu’ cuminte pe scaun. Nu mai cotrobai aiurea.
@Diabolic, bifeaza-le p-astea la „asa nu” si o sa-ti mai trimit o lista intreaga. Mâna pe tâțe, ha? :)))
Eu eram cu ochii pe Costel. Si pe unu’ Ionut?
@Elena, fiecare cu ce-l durea la vremea respectivă; bine, mă doare şi acuma, dar nu mai am tupeul de atunci ?
P.s…poți să trimiți lista de pe acum, ca s-o citesc mult şi bine să-mi intre în cap ?
@Diabolic, eu inca ma mai uit la baietii care fac pipi. Am ramas cu sechele.
Fac lista si ti-o dau?
@Elena, şi eu mă uit la țâțe, dar nu mai pun mâna ?
Aştept cu nerăbdare lista ?
Comentariu beton!11
Hai ca oamneii aveau intentii bune, de intelectuali. La orice casa buna, pe vremuri, tinerii recitau, zanganeau pianul, iti sterpezeau dintii cu vioara sau iti bagau niste citate in franceza.
Eu eram din categoria pian.
Tunsa scurt, mecla de baiat, rochita cu capsuni, cantam la pian de toate matusile erau cu mucii in batista.
Acum, fac eu paranghelii fara numar, a mare a mea nici nu sta p-acasa iar a mica, daca la paranghelie vin si copii, sta cu ei, daca nu, sta la ea in camera si face ceva.
@Mizdis, nu era o casa buna, era nebuna. Tata canta la muzicuta. Cand se imbata putin, ne alinia pe toti, eu, sora, fratele si ne punea sa-l acompaniem vocal. Fereasca al de sus, ce iesea acolo?.
Comentariu beton!17
Ce dracu or avea toți cu întrebarea aia imbecilă ”pe care iubești mai mult?” S-o fi transmis vreo directivă de la partid, ceva? Băi frate, dacă făceai un sondaj pe stradă și întrebai cine/care știe imnul sau cum se numește țara, cred că vreo 40% nu răspundeau corect (mă refer la adulți). Dar, dacă îi întrebai chestia asta, dacă au adresat în viața lor vreunui copil tâmpenia asta, garantat, 110% ar fi răspuns DA. Daammmnn
Comentariu beton!13
@SorinB, fix asa. :)))))
Si dupa ce raspundeai „pe amandoi la fel”, venea a doua bomba: da, dar mai mult si mai mult pe cine???
Nu scapai, frate, pana nu alegeai pe unul dintre ei.
Comentariu beton!18
Stați liniștiți și acum se pune această întrebare…
@Silvia, nu am cum sa stau linistita daca inca se mai pune. Trebuie sa renuntam la ea.
Fix asa!!!
Fain scris, Elena, da’ săraca de tine, ce chin cu poeziile alea, eu uram să recit, noroc că ai mei nu mă puneau…
@Gabil, eu uram tot ce era legat de feminitate, gratie, arta. Imi placeau genunchii juliti si capetele sparte.
@Elena si asta tot arta e. Pt acele vremuri sa-i spunem abstracta, in zilele noastre nu mai stiu ce e arta, ca nu o presteaza cum trebuie. :))
@Marius, exact. Copiii de azi nici sa cada nu stiu ???. Trebuie facut un training serios cu ei.
Ştiu cum e: nu mi se uscau bine cojile de pe genunchi, că iar mă loveam. 🙂
geezz, rochita mea alba cu buline verzi, cu volanase, cumparata de mama pe cand aveam veo 4 ani si purtata pana pe la vreo zece…ca slabanoaga ramasesem, doar ca pe an ce trecea devenea tot mai scurta, pana cand am refuzat categoric sa mi-o mai pun din cauza ca aratam exact ca un baiat, tunsa scurt dupa ce luasem paduchi la mare, slabanoaga ca un ogar. Sechele pe viata mi-au produs cand ma intrebau la piata vanzatorii de cartofi daca sunt fata sau baiat…Apoi scoala de arte, sectia pian, obligatoriu, ca asa lasase tata cu gura d emoarte, 8 ani de chin, pana am refuzat categoric sa mai cant si m-au dat afara de la scoala. Apoi cand imi zicea lumea ca acuma se marita maica-mea si o sa-l iubeasca pe ala mai mult ca pe mine. Rezultatul ca plangeam ca disperata. Mama nu s-a maritat ever. Si apoi poeziile, cantecelele si performata la pian…statul in poale cu forta la mos craciun, de faceam pe mine de frica in timp ce ii cantam colinde. De aia urasc craciunul. Mda, noi astia nascuti in anii 70-80 avem ceva sechele… :))))))
Comentariu beton!13
@singlemum, ai lista destul de lunga si tu:))). Deci nu erai ai mei singurii ciudati. La 14 ani mi-am facut buletin. La 19 ani l-am dat pierdut, pentru ca la un centru de inchirieri casete am fost refuzata pe motiv ca am venit cu buletinul fratelui ??.
Comentariu beton!16
buletinul fratelui ahahahah!!!!
io mecla lu’ ala de vindea cartofi in piata, cand m-a intrebat „auziii, da tu esti fata sau baiat?” n-am s-o uit ever!! Si eram in preajma adolescentei. M-am intors acasa plangand, furioasa pe mama ca m-a tuns, ca m-a facut fara tzatze, fara solduri (aveam colege in clasa cu de toate :)) ). Razbunare, am tuns-o pe sor-mea. Ca ei mama ii lasa vesnic parul lung. Era mai mica si mai dragalasa ca mine. Am prostit-o ca ne jucam si i-am bagat foarfeca in par. Iti poti imagina ce-a iesit. Mi-am luat omor dupa, logic. Si cu rochita alba cu buline verzi am dovezi, ultima poza pe la vreo 10 ani, facuta cu forta of course, unde eu sunt crispata de zici ca-s constipata de vreo 6 luni, aproape plang de nervi ca vroiau sa ma pozeze, cu sor-mea care zambeste frumos langa mine. Verde pt ca eu am ochii verzi, si tot ce imi luau era VERDE. de la chiloti la papuci. Urasc culoarea verde. Iar pe fii-mea o las sa isi aleaga cu ce se imbraca de pe la vreo 2 ani :)))
Comentariu beton!16
Sora-mea avea tâțe. Ca mama. Eu ca frate-miu. Ca tata le avea mai mari decat mine. Bine, avea vreo 110 kg.
Sora-mea par lung si negru. Ca sa scap de obsesie i-am pus guma in par in timp ce dormea. Dar nu la varfuri, direct pe pielea capului. ???
Comentariu beton!12
Bai, am cunoscut si eu destule fete „baietoase” care puteau trece lejer drept baieti.
Ce te faci, insa, cand, intr-un ditamai restaurantul plin de oameni, o doamna se minuneaza: ” Vai, ce fetita frumoasa?” Aveam 4 ani si mi s-a spus ca raspunsul meu a fost: „Fetita este baietel!” A ras tot restaurantul.
Adaugati si asta la treaba cu coditele de mai sus.
Ce vreti daca eram frumos! Par lung, bucle blonde, ochi albastri.? Probabil ca ai mei si-au dorit fete si d-aia m-au chinuit asa. Frate-miu a scapat ca e mai urat.
Dar eu…..camasute de satin, botine cu ciucurei…..mare minune ca n-am ajuns creator de moda (si gay, daca ar fi sa ne luam dupa unii).
Comentariu beton!27
@Ionut, plang cu suspine de mila ta.
ma, nu chiar toti avem sechele de la reprezentatiile date in copilarie!!! eu, paregzamplu, impreuna cu sora-mea si cu inca doi veri prezentam la reuniunile de familie veritabile piese de teatru! bine, de buna voie si nesiliti de nimeni! Scufita Rosie, Capra cu trei iezi, Alba ca Zapada… totul se intampla de regula in casa bunicilor, unde se aduna tot tribul la mese de sarbatori. Aveam voie sa dam iama in dulapurile bunicii pentru costume si decor, uneori aveam chiar concursul bunicii sau vreunei matusi. Si eram aplaudati si ovationati de tot tribul participant la sarbatoare (si eram destul de mulțisori)… pentru mine, sor-mea , vara-mea si varu-meu toate astea s-au transformat in niste amintiri absolut nepretuite…. dar, na, asta am trait eu… si, nu, n-am scapat nici eu de intrebarea aia cu iubitul mai mult…
@Criana miro, pffffg. Noroc cu finalul. Chiar ma gandeam ca ai avut o copilarie fericita :)))
mă, a fost fericită! M-ar bate ăl de sus dacă aș spune altceva! sechelele mele provin din afara familionului. Întrebări de genul ”pe cine iubești mai mult?” (răspuns:pe Lexi, câinele familiei) sau ”ce vrei să te faci când o să fii mare?”(astronaută sic!), întrebările astea veneau din partea amicilor, colegilor de muncă ai părinților. By the way, la trei ani feciorul meu declara tuturor: când o să fiu mare mă fac turist!
Nu mi-a placut niciodata cel de-al doilea prenume al meu, drept urmare, la 5 ani aveam o reactie tare cretina daca cineva ma striga altfel decat Crisa.Persoana in cauza era mamaica mea din provincie, care uneori o vizita pe bunica de la Bucuresti, care m-a crescut. In negura timpului trecut, ma aflu la aragaz, cu un ibricel in care se afla un ou de lemn, ma jucam, eram creativa, da? Mamaica in discutii generale cu bunica-mea, la masa din bucatarie…si numai ce-mi aud urechile la un moment dat:”Auzi tu, pizdisor(desi saraca ea ma alinta cu acel prenume al meu, na!, la mine-n cap se inregistra un afront…), tu pe cine iubesti mai mult, pe mamica sau pe taticutu tau bun?(mamaica era mama tatalui meu…)Nici nu m-am intrerupt din activitatea mea de baza si am spus asa, suierand cumva printre dinti:”Daca iti dau cu ibricu’ asta in cap acuma…”…
„Ce-a zis, cuscra, copilu’ asta?”
„Nimic, cuscra, se joaca!”
Mai tarziu mi-am luat sfantul omor, pentru obraznicie… :))))
Asa ca, Elena, suntem din aceeasi plamadeala…sis! 🙂
Comentariu beton!20
@Crisa, suntem pentru ca si parintii nostri se pare ca erau la fel. Toti.
Fiu-meu l-a sunat ieri pe tata sa-i dea bani de Craciun. Tace asta micu’ la un moment dat, trage aer in piept si da drumu’ la o poezie. Turuia ca nebunu’. Bă, sa lesin nu alta. L-am lasat sa se chinuie, ca sa se invete cu viata grea???.
Comentariu beton!23
Haha, stiam o tona de poezii, (mai stiu si acum destule) si aveam si un complex de inferioritate supracompensat, asa ca nu era o problema sa ma dau in spectacol cu ele. Dar aveam si varianta de rezerva pentru rarele momente cand n-aveam chef: Da, stiu, Oda tovarasului Nicolae Ceausescu. Vrei sa ti-o spun? Raspunsul venea invariabil: Mai tarziu, ca acum am ceva de vorbit cu X.
De sor-mea am avut eu grija, toata copilaria a stiut o singura poezie: Balada micului sadic. Nasol a fost doar cand a recitat-o la gradinita. Din fericire, ai mei radeau atat de tare ca n-au reusit sa ne altoiasca.
@Una, la noi in casa Ceausescu era subiect tabu. Aveam un unchi colonel in securitate. Ori ziceai de bine, ori taceai.
Sora-mea, a fost o rasfatata. Clasa I-a a inceput-o in trimestrul 2. Din cauza asta era lasata in pace. Nu avea capacitatea de a retine. Decat ceea ce voia ea. Si ea nu voia nimic, desigur
@Elena, pai poezia era de bine, iar eu o spuneam cu patos, doar ca nimeni nu voia sa o auda chiar atunci. :))) Nici sora mea n-a mai putut retine nimic dupa balada aia. Ciudat, as zice, ca are o memorie de elefant cand vine vorba de nenumaratele feluri in care eu am profitat de cei 9 ani diferenta dintre noi. Cred ca amintirile alea i-au dezvoltat pasiunea pentru arme de foc si capacitatile de tintas, ca genetic, in familie toti avem doua maini stangi.
@Una, :))))). Sora-mea isi mai aminteste doar de lada de la pat si frigiderul Fram. Acolo o inchideam?
Teribile vremuri ai trait. Eu nu am avut parte de asa ceva, ai mei nu obisnuiau sa ne tortureze. Cat despre intrebarea cu pe cine iubesti mai mult, daca ar fi pus-o cel mai probabil raspunsul era, cainele.
Cand maimutzoiu meu era mic, soacramea isi punea problema asta cu pe cine va iubii mai mult, raspunsul meu a fost ca cel mai probabil nu pe ea. Am facut misto de ea vre-o luna cu chestia asta.
@MuciFICATorU, de ce doar o luna? :)))).
Nu mai avea multe si incepea sa planga si asa.
Imi faceam probleme cu nevasta, ma bagam pe teritoriul ei. Ea e cea care o face sa planga de obicei. Cand era mica o facea sa planga muma-sa acum s-au schimbat rolurile.
Elena f tare articolul despre sechelele copilariei. porcarii de intrebari imi adresau mai mereu si le uram. Ai mei nu au facut spectacol cu mine, cred ca de rusine: poezii pauza sa spun, nu am putut invata cap coada nici macar una, iar ai mei intrau in pamant cand se trezea un dastapt sa imi zica sa spun o poezie. Pe urma incepea cu din alea, vai ce rusine sa nu stie o poezie. cu iubitul daca se trezea vreun narod sa ma intrebe ii spuneam ca pe cine vreau eu si raspundeam ca vreau sa ma fac doctor cand o sa fiu mare. Ma gandeam cum sa vindec o vecina cu tate misto, un fel de costel al tau sa ii spunem. Ma cocotam pe la etajul 1 sa o vad cand se schimba. Asta nu prea purta chiloti, timpuri grele. Acum am inteles si pasiunea ta pt chiloti, doar ca la ultima paranghelie i – ai aruncat pe toti pe geam.
Ai aruncat meleoanele pe geam, pfiuuu
@Marius, o sa mor saraca. Stiu. Dar aerisita :))))).
Costel al meu a vrut chiar sa ma ia de nevasta. I-am spus ca il iau, doar daca joaca el rolul de sotie. N-a vrut. Asa ca l-am parasit.
@ Elena normal, aerisirea conteaza. Lasa ca esti bogata sufleteste. Ne spui o poezie cu partidul? Sau macar una despre Costel cel „mic” de incape intr-un ibric
@Marius, aveam o poezie pentru Costel, dar deja a reaparut in viata mea si nu vreau sa se supere. Poate dupa ce il vad, o sa simt nevoia sa i-o trag. In ambele sensuri :))))
Cred ca parintii mei au fost la vreo scoala ciudata si subversiva, Hogwarts sau ceva, pt ca nu mi-au facut d-astea. Ba chiar au parat cu talent orice incercare a rudelor/cunoscutilor care voiau sa asculte poezi sau sa stie pe cine iubesc mai mult.
@Adi, in ce an te-ai nascut. Presimt un 89-90. Desi as vrea un 69?.
’80 fix. Sunt in target, dar am noroc de parinti dubiosi. 🙂
@Adi, ohooo, eram la scoala deja. Nu stii pe nimeni din ’69? Ca e mai apropiat de varsta mea si vreau sa-mi refac viata.
Ăăăă, nasol! Cred că am fost și eu întrebat de câteva ori PORCĂRIA aia cu iubitul, doar că ai mei au fost (tata) și sunt (mama) oameni înțelepți și răspundeau ei în locul lor…Deși odată am scăpat și-am răspuns că pe Mami (bunica din partea mamei care m-a iubit și-am iubit-o la rândul meu foarte mult). În rest multe ni se potrivesc. Astea au fost vremurile….Altele ce să zic? Io cred că-s rudă cu Costel sau ceva! 😛
În locul meu* (nu lor)! Scuze! Viteza! 😀
@VictorR, nimeni nu-l poate „egala” pe Costel. Aveam multi baieti la bloc si ii urmaream pe toti. Costel era de departe cel mai „mic”. D-aia si eram cu ochii pe el. Ma gandeam ca poate evolueaza in timp. Nu!
Ăștia cu cea mai stupidă întrebare a tuturor timpurilor (pe cine iubești mai mult?) nu se opresc niciodată. O să ajungi în clasa I și o să te întrebe cum stai cu dragostea, câți iubiți ai, lor li se pare ceva grozav de ieșit din comun de amuzant, apoi mai crești un pic și, de prin clasa a V-a încep să se intereseze despre data nunții. Nu, nici după ce te măriți nu se potolesc și încep să te hărțuiască până-n dormitor: „și pe când un bebe?”. Îl faci și pe ăla dar ei continuă ofensiva: „și, un frate, o surioară?”, „doar n-o să vă opriți la doi, uite ce frumoși îs!”. Buun, te gândești că acum sunt mulțumiți și o să tacă, în sfârșit… Dar, surpriză, cercul se închide și revine în viața noastră cea mai stupidă întrebare a tuturor timpurilor (pe cine iubești mai mult) de data asta expediată direct în plexul copiilor tăi. Ăștia nu se opresc niciodată :(. Bă, dacă nu știi ce să întrebi un copil și cum să porți o conversație normală din care și tu și el să ieșiți cu fruntea sus, mai bine taci, copilul ăla pe care nu l-ai întrebat nimic îți va fi veșnic recunoscător!
Comentariu beton!16
Elenaaaa… te rugam frumos, ne spui si noua o poezie :))))))))))))))))). Da, si chiar, pe cine iubeai mai mult??:))))))))). Bine ca te-ai facut mare si te-ai apucat de scris, ca ma binedispui! Apropos, mai furi chiloti ??:)))))).
@Cati, nu mai fur. Ca nu mai port?.
Stiu doua poezii, dar nu le spun ca-s cu „prostii”.
@Elena, aşa ne plac nouă poieziile, cu prostii. Hai, te rugăm, ne spui şi nouă una, măcar, dar nu cred că se supră nimeni dacă spui tot repertoriul ?
@Elena te provoc! Încep eu, că se-apropie sărbătorile:
”-Moș Crăciune, ce-ai în sac?
-Patru p**e, cap la cap!”
Provincia așteaptă continuarea!
@VictorR, @Diabolic, treaba voastra. Voi ati vrut-o!
Pula, pizda, coaiele
A-nceput războaiele,
Pula scoate un pisto
Stai, pizdă! Că te omor.
Va rog sa o repetati cu toata seriozitatea ca va ascult. Si daca n-o stiti, va bat ca pe Costel.
@ Elena ai vazut ce bine e cand stai aerisita?! :)))) Noroc cu noaptea de pomina.
@Marius, nici nu-mi vine sa cred ca am purtat vreodata chiloti. De furat nici nu mai zic :)))))
@ Elena ai grija la sensuri si vezi sa nu ii tragi clapa :))).
Apropos de treaba cu Costel, aveam in generala o colega baietoasa, Mihaela. Noi, baietii, o necajeam zicandu-i „Vasile” sau „Baba Cloanta” (nu era chiar o frumusete?), iar ea se razbuna batandu-ne cu rigla de lemn sau ciupindu-ne pana la sange. Eu eram „preferatul” ei, din motive pe care nu le dezvolt. Cand se incrunta si spunea „Vrei sa te bat?” era timpul sa o iau la goana. Si avea Mihaela o fuga de baiat…!!! Rar scapam nebatut.??
Sa nu credeti, insa, ca era tipul ala de relatie pe care il vedeti in filmele americane. Nu! Mi-a fost colega de banca vreo 3 ani ( pana prin a 6- a), tineam la ea mai mult ca la oricare alta fata din clasa. Nu mai zic ca, atunci cand ne „razboiam” cu alte clase, ” Vasile”? lupta cot la cot cu noi. Si era destul de eficienta. Dar asa ne placea noua sa ne harjonim si sa o necajim, iar ea se razbuna crunt.
Au trecut anii si m-am intalnit cu Mihaela intamplator intr-un bar din cartier. Eram anul 1 de facultate. Inutil sa mai zic ca Baba Cloanta nu mai era chiar asa de….Baba Cloanta. „Vasile” a mea arata beton. Nici urma de „baiatul din generala. Am depanat amintiri, am ras, am ronatit ceva si am baut, ne-am laudat cu „faptele de vitejie” de prin liceu, ne-am lungit pana aproape de miezul noptii.
Am condus-o pana acasa. Ea statea in gazda. In fata blocului ma pomenesc ca ma pupa pe obraz si ma intreaba daca vreau sa urc.?
Eu am ezitat un pic, moment in care ea s-a uitat la mine cu privirea ei suparata din scoala generala si mi-a zis, mai in gluma, mai in serios: „De ce nu urci? Vrei sa te bat?”
Mi s-a incretit pielea pe mine, mi s-a zburlit parul in cap si mi-am amintit instant cat de rau durea rigla aia de lemn cand ma pocnea „Vasile” cu ea. Daca urcam, urcam degeaba. Cred ca si „instrumentul” meu era destul de timorat in momentul ala.?
N-am urcat. Ne-am despartit cu promisiunea ca ne vom mai vedea dar nu s-a mai intamplat. Am pierdut numarul ei de tel si n-am mai dat de ea.
@Elena, succes! Poate dai peste Costel la un moment dat. Dar nu-l lua tare, ca greu iti revii dupa bataile primite de la fete in copilarie.?
Comentariu beton!18
@Ionut, am lesinat de ras :)))))))).
M-am gasit cu el dupa multi ani intr-o discoteca. Era cu iubita lui si m-a prezentat ca „fosta sotie”. Daca am vazut ca-i arde de glume cu mine, l-am intrebat si eu daca mai are tot puța aia mica. Mi-a raspuns iubita lui ca „sta destul de bine”. N-am crezut-o, ca parea cam isterica cand mi-a raspuns. Printre dinti.???
Comentariu beton!14
@Ionut, frate, am grohăit de răs.
De ce dracului nu ai urcat???!!!
@Mihai, n-auzi ca mi s-a facut frica!! Daca avea vreo rigla prin casa!!?? Asta am zis-o asa, ca sa nu zic „de prost”.?
@Ionut, frate, cât am râs. :))))
Misto text, ras cu plans balega de manz cum ziceam noi in copilarie…Eu le cam puneam la suflet- pai unde sa le pun?- si incetul cu incetul m-am retras din preajma adultilor si preferam copiii. De mica ii vedeam pe cei mari penibili dar la randul meu ca adulta am fost la fel de penibila si dezamagitoare pentru copiii mei. Nu judecati ca sa nu fiti judecati…stiti cum este scris! Tata ne ducea la tuns- aveam o senzatie de oaie 🙂 – pe mine si pe soramea la un nene frizer, aveam mereu tunsoarea aceea cu breton drept care ma facea sa plang. Tot tata se prezenta cand lua salariul cu o galeata de plastic in care erau dulciuri, lozuri- avea un fix cu lozurile- chiloti si sosete uneori, papuci de casa alteori . Mentionez ca tata iubea paharul- plin cu vin- si se intampla ca acei papuci , chiloti, sa fie prea mari ori prea mici ori papucii stangul divers de dreptul. Pe cine iubeam mai mult nu au avut curajul sa ma intrebe caci se citea raspunsul pe chipul meu.
Am ramas cu sechele , normal. Cea mai blanda e ca de 12 ani trimit in Romania baietilor in pachete obligatoriu chiloti, sosete. Mentionez ca baietii mei sunt deja barbati sau ma rog , aproape. In jur de 30 de ani cam esti, nu? Sa fi avut o fetita , as fi crescut-o cum mi-ar fi placut mie sa fiu crescuta.
@Doamna GMT, si eu tot baiat am. Una bucata. Nu-l chinui cu nimic. Decat cu ordinea.
Tata avea o sora in Germania care ne trimitea pungi si lumânări??.
Nu-i judec. Ma amuz pe seama acelor vremuri.
Aaa, si sa nu uit. Am peste 40 de ani.
Elena, eu i-am cam judecat. Tu dai un ton lejer topicului asta si bine faci dar toata lumea stie cat conditioneaza copilaria pe viitorul adult. Sa tinem cont totusi ca parintii generatiei noastre, generatiilor noastre veneau de la tara , din familii numeroase si necajite. Razboi, foamete, saracie lucie in Moldova de unde sunt eu dar ma gandesc ca toata tara cam asa era. Tata ma chinuia cu povestiri din copilaria lui, cum mergea cu oile …iar eu mai tarziu mi-am chinuit copiii cu amintiri din copilaria mea. Greseli care nu trebuiesc facute ca si intrebarea nefireasca ” pe cine iubesti mai mult?” Mama , invatatoare fiind , ne socotea norocosi ca avem „apa in perete” si baia in casa. 🙂 Dar nu asta ma afecta pe mine ci chestiuni mai serioase si mai profunde in care nu intru. Au fost vremuri grele, comunismul insista pe familie ca celula de baza dar din pacate cele mai multe familii nu functionau. Cel putin asa inregistra sufletul meu de copil, adolescent mai apoi. Tot ce putem face e sa fim atenti cu copiii nostri, cu nepotii. Sa imbunatatim viata asta , sa o scoatem la capat.
@Doamna GMT, pe tata l-a târât vaca pe câmp. Asta era povestea lui. O stiu toti nepotii. Săracu’, de unde frate povesti haioase? Ca nici televizor n-avea. Parintii lui au stat la lampă pana dupa ’90
Si mai avea una: a cantat in Corul Scolii Profesionale. ???
Elena, sunt Costel( sau ce vrei tu) vreau sa bem o cafea impreuna. luni dupa 17 esti disponibila? alege tu locatia
@Costele, disponibilitatea mea e direct proportionala cu „marimea” ta.
Ai poza ceva?
Daca e totul ok, ne vedem in spatele blocului. Cafeaua o dau eu. In cinstea ta!
nu pot sa accept sa dai tu cafeaua …
in spatele blocului nu ma intalnesc cu tine nici mort
cu marimea … nu stiu pentru tine cum e … io cred ca-i … potrivita
M-ai lasat cu niste traume. De atunci cer poze inainte de orice intalnire. Nu o lua personal, te rog. Am suferit mult.
Hai sa facem altfel. Daca nu mi se pare potrivita, pot sa te bat? Rau nu asa . ..
Pe mine mama ma chinuia cu papoane , proaspat calcate si neaparat albe! si cum normal dormeam pe mine dimineata inainte de gradinita sau scoala primara- nu reusea sa le puna ca lumea si se stica forma aia perfecta de panglica alba, si urma o palma/ un tras de codita/e, un cot, dastea’ dupa care mama se punea iar pe calcat panglica si iar si iar…pana reusea perfectiunea’ pamponului pe coditele mele. Atunci era o moda toate fetele aveau pampoane neaparat albe si neaparat apretate si calcate bat, si chiar si cele care nu aveau parul lung! de ce?….. habar nu am ….. oricum cand ajungeam acasa de la scoala sau gradinita erau extra murdare, prafuite, strambe si tinute prin buzunare! Asa m-am chinuit pana intr-o zi bunica-mea pur si simplu saturata de zbieretele matinale – m-a dus la coafor si m-a TUNS! scurt! oricum eram tare baietoasa cand eram copil.
@Corina, io nu stiu ce mancau oamenii astia. Cred ca de pe jos sau ceva.
Mie imi puneau pampoanele cu agrafe. Aveam parul scurt mereu. Pana a desoperit mama ca le poate prinde de bentita. Cu care voia sa ies afara. Gizas!! As fi oripilat toti baietii.
De Costel imi era cel mai mila, ca avea saracu’ deja o trauma destul de mare???
Eu nu inteleg trauma asta vestimentara de-o declara toti. Sunt uimit ca la varsta aia avea toata lumea un asa fashion awareness.
@Mihai, n-o aveam la varsta aia. Abia acum o avem, uitandu-ne in urma la ce ni se intampla.
Eu n-am trecut prin toate traumele expuse, ba chiar am scapat si de pampoane, desi eram fata. Daca n-ar fi fost obligatorie la scoala, n-as fi purtat nici bentita. Si chiar si aici ai mei au trisat si mi-au luat una ingusta care nici nu mi se vedea printre bucle.
Nu e vorba de fashion awareness. E vorba de faptul ca pana si un copil de 2-3 ani are preferinte vestimentare. Pe care, in cazul celor mai multi de aici, parintii le-au ignorat, ba chiar au actionat invers, obligandu-i sa poarte ce urau mai mult. Presupun ca pe toti ne durea in papuci de moda, ci era vorba de a-ti placea si a te simti confortabil, fizic si psihic, in hainele pe care le porti. Simplu.
Eu am o singura intamplare, pe la vreo 5-6-7 ani, nu mai stiu, mi-a crosetat/impletit/ceva lucru de mana mama o bereta roz. Nu-mi placea in mod deosebit, dar era inofensiva. Insa mama a plusat cu un buchetel de flori din melana prins de bereta ca decoratiune. Am incercat sa protestez, dar nu mi-a mers. La prima plimbare cu chestia aia pe cap n-am salutat pe nimeni, am refuzat sa vorbesc cu orice cunoscut. Nici macar nu stiu daca am facut-o constient, ca sa-i pedepsesc ca m-au obligat sa port aia, sau doar ma simteam penibil cu ea pe cap.
Parintii au priceput mesajul totusi, nu m-au batut, nu m-au certat, n-am mai purtat niciodata chestia aia, ba chiar a disparut din casa.
Ce vremuri am apucat. Femei care scriu „ce plm” si barbati care lanseaza carti cu retetele unor prajituri pentru copii sau sfaturi despre cum sa fii un parinte „cool” . Trist ! …..
@Emma, iarta-ne ca suntem contemporani cu tine.
Perfectiunea n-a mai ajuns si la noi.
@Emma, hai să zicem că te înțeleg (parțial) la chestia cu „ce plm”, dar de ce nu pot lansa bărbații cărți cu rețete de prăjituri sau sfaturi despre cum să fii părinte? Pentru cultura ta generală, cei mai mari bucătari și cofetari ai omenirii sunt BĂRBAȚI. Iar copiii au DOI părinți. Gizăs fucking craist, cum PLM ai ajuns aici???
@Mihai, vorbeste-n plm frumos.
Hahahaha…. esti dementiala!
Sariti cam repede. Am zis ca e ceva trist, nicidecum ceva rau sau …imperfect ! 😉
Deh, mi s-o trage de la parul lung, negru si frumos. Oi fi vreuna dintre verisoarele semnatarei …mai stii !? Poate asa am aterizat aici !
@ Elena, perfectiunea e in ochii celui ce priveste !…Parca asa zicea unul mai destept ca noi toti, la un loc. Acum, daca tu ai una mare, nu ma deranjeaza , si cred ca nici pe flacaii pensati de pe aici ! 😉
@M. Vasilescu…pe bune, ai luat-o chiar asa, cuvant cu cuvant !? :))
@Emma, „plm” nu este ceva trist. Cel putin, pentru mine. Trist este cand citesti pe diagonala un text. Si cand ideea lui trece pe langa tine si te opresti fix la o expresie. „Flacaii pensati” de pe aici nu cred ca sunt interesati de „cat de mare” o am eu. Avem alte preocupari aici. Daca mai ramai o vreme pe aici s-ar putea sa-i placi si sa le ceri numele cosmeticienei lor.
Pt tine nu, pt mine da ! Am dreptul la o opinie care sa nu coincida cu a ta sau trebuie sa zbor de aici pt ca cine nu e cu tine (voi) e impotriva inteligentei ? :))
Sincer, eu nu am intentionat nici o secunda sa „sune” a ceva atat de grav pe cat ati facut voi sa para dar deh, eu’s mai calma, mai happy ( ca tot se poarta engleza asta peste tot) si „cititul in diagonala” apare atunci cand ceva inteligent e scris sub o forma stupida doar pt a parea „cool” si atragator pt o parte majoritara a cititorilor, din pacate !
As mai fi ramas o vreme pe aici, unde am aterizat din dorinta de a publica cateceva, ca doar d’aia am fost trimisa pardon, lansata catre blogul asta ! 🙂
Mereu sunteti pusi pe cearta sau si asta e o forma de a masca anumite nesigurante ? E retorica intrebarea, desigur !
Asadar, o seara buna tuturor. Eu ma intorc la publicarea acelor retete, despre care vorbeam mai devreme . 🙂
Si pana la urma e mare ? Nu de alta dar sunt curioasa ! Si interesata :)) Si nu sunt nici macar pensata ! 😉
@Emma, daca vrei iti trimit o poza. Se pare ca nu avem aceleasi gusturi si nu vreau sa spun ceva care sa nu corespunda criteriilor tale de evaluare.
E..lena. E.mma.
Eu zic ca asta e destinul. Sa nu stea o imagine in calea lui !
😉
Eviti raspunsul direct ! In acest caz ai tot dreptul se exclami ” ce plm !” Pur si simplu : ti se potriveste !
😉
„Succesuri” in continuare iti doresc !
@Emma, e doar o parere a ta ca evit raspunsul direct. Ceea ce inseamna mare pentru mine, s-ar putea ca pentru tine sa insemne fie ceva ce n-ai mai vazut, fie ceva ce ai mai vazut, dar n-ai mai vrea sa vezi.
E posibil insa, sa avem aceleasi gusturi?.
Flăcăi pensați? Doamnă, dumneavoastră știți că noi suntem numai unu și … altu? @diabolic e militar, @redoo e apicultor, @SorinB e polițai…eu sunt pensionar cu mustață a la pornstarurile anilor 70-80….Așadar, despre ce vorbim noi aici? Ia vă rog! Nu mă faceți să dau cu pumnu-n masă că-mi sare lacul de pe unghii!
Comentariu beton!12
@VictorR, ție ți se potrivea doar cuvântul „flăcau”. Nu te enerva prea tare. Noi te știm mai bine.
Lacul de unghii e cu tratament??
Mai mai…dar pana si „flacai pensati” e ceva rau !? Pfff…cata intoleranta domne’ ! 🙂
Lasa, @VictorR, ca ma incadrez eu la categoria „flacai pensati”. Dupa cum am zis, par blond cu bucle(la origine, fiindca mai am maxim 200 de fire cam albe?), ochi albastri (oleaca cam rosii de la nesomn si altele ?), patratele pe abdomen (cel putin asa cred, fiindca sunt acoperite de un strat respectabil de grasime, dar sunt!?), 1,90 m daca ma urc pe scaun. Oja nu am fiindca imi rod unghiile si nu prea imi place gustul. De ocupatie nu discut, fiindca nici eu nu stiu exact cu ce ma ocup. Bai, si sunt si parinte cool. Este ca ma incadrez???
@Ionut, te incadrezi atat de bine ca am senzatia ca te cunosti cu Emma. Pe tine te-a descris.
Ceva picanterii acum pe final??
Uraaaaa….am redevenit flăcău ?
Pensat, da , pt că am sprâncenele ca ale lui Albulescu şi mai trage diabolica-mi consoartă de ele ?, că doar e o doamnă, ce plm ?
@Emma, nu, nu, că io ghicesc gânduri… Dar cum era s-o iau dacă nu cuvânt cu cuvânt?
@Corina, Dan, Marius, Tudor, Irina.
Am incercat, pe cuvant am incercat ! 🙂
next !
p.s. Vasilescu, scuze pt prezenta. Nu se va mai intampla !
Chiar daca” povestea de la Tineretului ” a fost buna de tot !
@Emma, te pup și „succesuri”!
@Emma, nu! Răspunsul ăla chiar s-a dorit o glumă ca dovadă fraza de final. Mai stai pe-aici, serios! Nu se poate ca până la urmă să nu-ți placă ceva…
@victor
Si emoticonul ala de la finalul meu ce o fi ( ca mie asa imi place, cu finalizare ) ? 🙂 🙂
Nu mai stau pt ca va pierdeti in detalii inutile in loc sa va exprimati in cm. 🙂 🙂
Deh, noi astea cu par lung si cu sani mari suntem un pic mai altfel !
🙂
p.s. pt doritori, ofer carti semnate de catre autor ! E despre un tatic cool, care te invata teoretic cel putin, cum sa fi un parinte bun ! :))
Respectivul e un papagal, dar il iubesc ca pe un frate ce imi este !
Nah, acum m-am legat si de pasarici, pasaroi s.a.
@Emma, ei, da! aici m-ai prins! Eu unul recunosc că de data asta te-am citit în diagonală. Îmi pare rău. Despre restul discuției…faci cum simți!
@Victor
Daca numele tau e Rotaru, lumea ar fi prea mica ! 🙂
Eh, voi aplica ceea ce ii invat pe altii !
Ma opresc ! 🙂
@Emma, nu, nu e Rotaru. R-ul ăla e de la al doilea prenume și a apărut ca nevoie de a fi deosebit de un alt Victor existent pe-aici. Și SorinB a trebuit să procedeze la fel, pe vremea când ne povestea, cu mult umor despre aventuri cu negrese invizibile, despre zeama de varză luată pe post de Pepsi și multe alte pățănii ale unui moldovean, devenit între timp cetățean universal, umblat mult prin părți belicoase ale lumii.
Multumesc frumos pentru raspuns.
🙂
Emma, o luptatoare mai apriga impotriva armatei de plm, pizde si futut ca mine nu vei gasi. Habar n-am daca e de vina comunismul pe paine pe care l-am mancat sau timiditatea caracteriala sau altceva, nu stiu. Dar…atunci cand gasesc substanta in ceva , ma doare fix la basca daca gasesc un plm . Ma prefac de exemplu ca plm inseamna please lasa ma mai moale sau partidul liberal moral sau pot lupt mor…merg direct la esenta , intelegi? Cum erau copiii pe vremea aceea, cum erau parintii ma intereseaza maxim si sunt convinsa ca intereseaza pe multi semeni de-ai mei. Elena a rupt din timpul vietii ei sa ne scrie ceva, ceva important, altii au dedicat timp raspunzand, pai astea sunt chestiuni pretioase. Ca a strecurat cate un plm , e chiar lipsit de importanta…Viata e cu adevarat prea scurta ca sa ne poticnim in lucruri fara importanta.
@Doamna GMT, ati sublinitiat exact esenta. Si fix asta i-am lasat scris si eu Emmei intr-un comentariu.
Multumesc.
Mama m.a tuns castron până.n clasa a 4 a, până ce tata a urlat „nu.mi mai chinui copila, că te trimit la mă.ta”. De atunci, am avut părul până aproape de fund. Mamă, ce.mi ador părul!!! Și acum, dacă mă așez pe jos și tata stă pe canapea, mă piaptănă și.mi spune că.s căprioara lui. Tata și.a dorit fete, așa că a făcut 3, și toate avem porecle de animale: căprioară, bursuc și căpriţă. Mama s.a rugat cu disperare să facă băieţi, așa că toate 3 am fost îmbrăcate.n haine băieţești, am avut părul scurt, am învăţat cele mai colorate înjurături și putem să punem la pământ un bărbat nu foarte corpolent, rezultatul anilor de box și lupte corp la corp ale lui taică.miu. Deh…nici una n.are mai mult de 1.65 și 50 de kg, așa că e de înţeles:))) ce.am suferit că mama nu ne lua rochiţe și bluziţe frumoase! Totuși, am 27 de ani, iar bunicii lui bărbati.miu încă sunt interesați pe cine iubesc mai mult dintre părinţi și surori, se supără că nu mănânc tot din farfurie, se minunează c.am părul lung și asta siiiigur îmi mănâncă toate vitaminele și sunt foarte uimiţi că ai mei au ales să facă 3 copii. Oh! Să nu uităm scârba cu care ne privesc cele 2 pisici si căţelul….că „pe vremea noastră n.avem timp de așa ceva, ce.i aia să dormi cu pisica în casă…” :))) sunt cam off.topic, îmi cer iertăciune Vasilescule, dar tocmai am venit de la bunici. Sunt bătrâni, îi iubesc de mor, dar așa.mi vine să urlu când mi se spune că umblu boită și despletită ca o adolescentă…mă simt ca.n clasa a 4 a, când mă tundea mama. Bărbati.miu îi oripilează spunându.le că fix că.s despletită și nebună s.a însurat cu mine. Deci el e un rebel în ochii lor. :)))
Comentariu beton!13
@Catalina, este foarte frumos ceea ce ai scris. Din cauza unor lucruri petrecute in copilarie, ne adulti si vrem sa facem tot ce n-am fost lasati. Si eu sunt la fel.
Fac parte din aceeasi generatie si as putea scrie cel putin 5 volume, ca Ciresarii, despre experientele placute sau mai putin placute, din copilarie.
Emma a avut un punct de vedere interesant, si as putea spune ca si opinia ei a fost citita in diagonala. Este interesant cate dislike-uri si-a luat si este interesant cum s-a coalizat lumea impotriva opiniei ei. Cumva, multi dintre cei de aici, care isi cer dreptul la a gandi ce vor si mai ales, sa exprime cum vor ceea ce gandesc, la randul lor nu arata acelasi respect fata de opiniile altora.
Inca ceva: am citit toate cele 3 texte ale Elenei de pe acest blog. Si nu numai in diagonala: si orizontal, si vertical. Si chiar de mai multe ori. Unii se hranesc ca vulturii cu anumite faramite din aceste texte, rad si se gandesc „nu sunt singur(a)”. Dar este ceva extrem de trist in textele scrise pana acum, se percepe ceva extrem de trist dincolo de aceste cuvinte, si imi este confirmat si de asta:
„Si dincolo de ras, pe care mi l-am dorit, este nevoia de a invata sa trec peste.”
Si as mai vrea sa spun ceva. Cica ar fi cam 1 sansa din 8 sa avem cromozomi de la bunici, stra sau stra stra bunici … dar sigur majoritatea avem 46 de cromozomi, 23 de perechi a cate 2 – jumatate de la mama, jumatate de la tata. Ce sunt eu curios sa aud, de mai multa vreme, este cum au reusit unii copii sa ajunga mai „buni” decat parintii lor, a caror oglinda, mai mult sau mai putin, sunt? Pentru ca nu i-au pus sa recite poezii? That’s all? Abia astept sa ajung bunic, sa stiu ce vor scrie copiii si nepotii despre mine … asta mai mult decat ceea ce pot scrie eu despre parintii mei.
Scurt si la obiect. O poezie scrisă de un deținut din Gulagul sovietic după 7 ani de lagăr.
„Mos Crăciun dacă la anul
Iar te prindem pe la noi…
Îți tai barba si organul si le dau la ceasovoi!!!”
*ceasovoi- soldații de rasă mongoloida care îi păzeau pe deținuți în lagăr