Hai ca agentiile deja au inceput cu early-booking-urile. Ma gandeam sa va pun aici parerea pe care mi-am format-o despre Turcia. Poate va ajuta sau va influenteaza. Sa stiti ca nu e reclama, ei m-au ajutat in toate iesirile mele din tara.
La mine treaba functioneaza asa. Daca am fost intr-un loc si m-am simtit bine, il mai incerc inca o data. Sa vad daca nu m-am inselat cumva. Asa ca, am binevoit sa ma duc in Turcia de doua ori, in acelasi loc: Hotel Surmeli, Efes, Kusadasi. Da, din pacate nu am reusit sa alegem Antalya. Si n-o sa ma apuc acum sa debitez tampenii de genul ca e prea cald si marea are nu stiu ce. Motivul era cel clasic: nu am avut „cascaval” pentru Antalya. Voiam sa stau la cinci stele. Ceea ce insemna de doua ori mai scump ca la Kusadasi. Necastigator.
Am ales sa plec cu masina. Si sa fac drumul din doua bucati. Nu de alta dar fie-mea era suficient de mare sa suporte si un drum pana pe Luna. Si nici nu ma grabeam nicaieri. Doar eram in concediu. Asa ca am optat pentru o noapte la Canakkale. Pentru cei care nu cunoasteti, asta e fosta Troie. Stiti voi aia cu Ahile, cu Paris si Elena, cu Calul, cu tot tacamul. Sa nu ma intrebati cum erau ruinele. Ca eu in nevinovatia mea, am crezut ca e moca sa te cateri pe ziduri pe acolo. Dar nu era. Si cand am vazut ca te costa 15 euro (sau 12, nu mai tin minte exact) sa te plimbi prin praful ala pe unde calcase Hector, am zis ca eu patruj’ de euro nu dau. Si n-am dat. Am aruncat o privire peste zid si mi-am vazut de drum. Calul Troian il vazusem in oras, unde era o replica destul de reusita. Acu’ noi sa fim sanatosi, pe Agamemnon, oricum nu mai aveam sanse sa-l vad. Prilej numa’ bun pentru nevasta-mea sa-mi spuna (din nou) ca sunt zgarcit. Ei as, stiinta nu a dovedit.
Treaba e ca fix in momentul in care coborasem din masina sa fac check-in-ul pentru noaptea asta intermediara, un otoman din ala pe scuter, a binevoit sa-mi futa una in stopul de pe stanga spate. Si sa-l sparga. Ceea ce a avut darul sa-mi strice iremediabil inceputul de concediu. Dar pana la urma a fost si o parte buna. A doua zi dimineata, mi-am adus aminte ca masinuta mea e produsa in Turcia (Megane). Asa ca am fost cu pleoapa dupa service-uri sau reprezentante Renault. Ceea ce am si gasit, dupa nici cincizeci de kilomteri.
Stiti voi treaba aia cu croitorul bun, care masoara de doua ori si taie o data, nu? Pana sa intru la astia in reprezentanta, am sunat la noi in romanica. Sa nu cumva sa fie mai ieftin la noi si eu sa arunc cu banii prin tari care ne-au tinut vasali atatia amar de ani. Pretul la noi, cu tot cu manopera era 150 de euro. Am intrat la turcaleti. Pretul cu tot cu manopera era 75 de euro. Asa ca am intarit relatia de vasalitate, cotizand la Inalta Poarta. Ah, a mai fost si o spaga de 5 euro. Nu vreti sa stiti ce au facut baietii aia pentru suma asta. Mai aveau un pic si-mi spalau masina cu periuta de dinti. Plus ca am facut misto cu doi dintre mecanici, fani Galata, de un al treilea care tinea cu Fener. Pana la urma mi-a placut si m-a costat 80 de euro sa-mi redau buna-dispozitia si tonusul pentru vacanta.
Sa va mai zic cateva cuvinte despre Canakkale-ul asta. Aici se trece cu ferry-boat-ul prin stramtoarea Dardanelle (hai ca ati citit si voi „Toate pânzele sus”). Se traverseaza la propriu, nu ca in bancul cu pricina. Treaba e organizata beton. Sunt din ora in ora. Intra o gramada de masini pe ele. Si cred ca m-a costat undeva sub zece euro. Orasul e mai misto decat m-am asteptat. Cel putin zona aia unde am stat noi, care era in proximitatea centrului. Terase multe, un mini-bazar, shaorma, inghetata, Calul Troian, faleza, turneu de mini-baschet chiar sub picioarele Calului, numai chestii care mi-au placut. A propos de shaorma, nu are nicio legatura cu asta de la noi. Cel putin pe unde am fost eu. Nu stau sa v-o descriu aici, dar e cu totul altfel. De retinut: sa nu cumva sa manacati inghetata! Da dependenta! Era dementiala!
Dar am uitat sa va spun ca nu aveti ce cauta la drumul asta fara gps. Ah, poate ati fost castigatori ai concursurilor de gen „orientare turistica” si atunci va duceti cu harta in mana si Dumnezeu inainte. Eu nu am fost. Mie trebuie sa-mi spuna tanti aia (Ioana parca): „in trei sute de metri virati brusc la dreapta”. Si chiar cu gps si Ioana si tot tacamul, tot am reusit sa ma ratacesc in Bulgaria. Dealtfel, am ajuns sa cred ca daca nu te ratacesti la astia, se cheama ca nu ai fost in concediu. La un moment dat mi-a zis gps-ul s-o iau la stanga. M-am uitat si „la stanga” era un fel de ulita prin mijlocul unui camp de floarea soarelui. Ba, eu p-aici nu o iau nici mort. Lasa ca reconfiguram traseul. Partea misto era ca in spatele nostru mai era o masina din tara. Oprisem sa bag benzina si au zis ca vor sa mergem in tandem, ca e mai usor asa. Le-am spus ca n-am nimic imptriva, dar eu nu tin seama de radare si politie, ca am un teanc intreg de hartii de cinci euro, pregatite. Au zis ca e ok si s-au tinut dupa mine.
Dupa ce am refuzat s-o iau la stanga, am incercat in zadar sa mai ajung in punctul ala. Aproape vreo ora am ratacit printr-un orasel din Bulgaria, cu aia din spate dupa mine si, la intervale aproape regulate, intalnindu-ne cu alta masina cu romani, pierduti si astia. A treia oara cand ne-am intalnit, a hotarat si ala sa se tina dupa mine. Perfect.
Treaba s-a solutionat in felul urmator. La un moment dat a coborat un bulgar dintr-un Passat si a inceput sa ne faca semne disperate sa oprim. Hai sa oprim. Ce poa’ sa ne faca? Ne-a explicat omul cum a putut, ca s-a saturat sa ne vada invartindu-ne pe acolo. Sa-i zicem unde vrem sa iesim. I-am zis. S-a urcat in masina si ne-a dus…la ulita aia din campul de floarea soarelui, pe care refuzasem eu sa fac la stanga. Bun baiat.
Despre Bulgaria nu ar mai fi multe de spus. Asa in treacat, as mentiona ca la Ruse am vazut cele mai urate prostituate ever. Stateau fetele pe marginea drumului, dar nu stiu zau cine ar fi putut sa opreasca si sa mai dea si bani. Doua cuvinte: ex-clus!
Ah, da, stiam eu ca mai e ceva. La un moment dat eram pe un drum nou-nout. Asfaltul nici nu se racise bine. O ardeam cat putea masina. Cand, dintr-o data, s-a terminat drumul. Brusc, in camp, fara niciun avertisment, fara nimic. Aici era drum european, ca-n palma, peste un metru era camp cu iarba si flori pe el. Pe bune, nici macar terasament din ala de pietris, nimic, nimic.
Mi-am mai adus aminte ceva. Bumper-ele din Bulgaria. Sunt ceva de vis. Macar la noi au avut decenta sa le faca din plasticul ala colorat in galben sau rosu. Bulgarii au fost mai practici, le-au facut din acelasi asfalt din care era construita si soseaua. Aceeasi culoare, practic arata ca un damb aparut brusc in mijlocul drumului. Prima oara cand am luat unul, am crezut ca e si ultima. Am planat usurel, din varful lui.
Si, bomboana de pe coliva, cartoanele alea decupate in forma de masina de politie, fac toti banii. Pana te obisnuiesti cu ele, dai in frana ca dracu’. In rest, mi-au facut o impresie misto. M-am reintors in timp, in Valcea anilor 94-95. Cam asa arata tara vecina si prietena.
Ne-am lungit prea mult. Partea a doua, cu Turcia, maine. 🙂
Anul asta nu mai ratam Turcia. In fiecare an imi este dor de vacanta in tara asta frumoasa. Imi plac oamenii, imi plac resorturile extrem de luxoase, imi place iskenderul lor, Înghețata, ce sa mai, iubesc Turcia si abia astept vacanta din luna Iulie.
In niciuna dintre țările vizitate pana acum, si nu au fost putine deloc, nu imi doresc atât de mult sa ma reîntorc, ca in Turcia.