După ce m-am crăcănat de râs, m-am gândit că băiatul care a făcut farsa de mai jos poate ar merita şi o uşoară rangă peste bot, în ideea că totul are o limită pe lumea asta. Iar în conjunctura mondială actuală, oamenii ar suporta mai uşor o farsă despre un fals anunţ al morţii lui Ion Iliescu, decât ceva cu arabi, bombe şi Allahu Akbar.
Dar, pe când mă uitam la video-ul diliului, mi-am adus aminte de o chestie. Nu ştiu dacă voi aţi prins revista „Pentru Patrie”, de pe vremea „ailaltă”. Eu o citeam regulat, că o primea un vecin, militar de carieră. Ei, şi mi-am adus aminte de un articol de acolo, despre o bătrână căreia îi luase foc casa. Baba, când a văzut vâlvătaia, a smuls cufărul în care-şi ţinea agoniseala de-o viaţă şi a tăiat-o pe uşa afară cu hurdubaia în braţe.
Partea cea mai mişto a fost alta. După ce au venit pompierii şi au stins focul, patru dintre ei s-au chinuit să care blestematul ăla de cufăr şi abia dacă reuşeau. Ca să vezi ce fac adrenalina şi frica de moarte din om. Baba fugise cu el în braţe, de parcă ducea o pisică.
De-aia mă gândeam, cum ar fi să facă şi la noi vreun dilimandros o farsă din asta, pe la metrou sau prin ratb. Pun pariu pe orice că pensionarii ăia, care abia se târâie si oftează de ceasul morţii dacă trebuie să stea în picioare, ar fi cele mai sprintene persoane dintre toţi.
Şi dacă nu mă credeţi, aduceţi-vă aminte care-s primii pe raion, când se deschide câte un hyper-market nou şi are promoţii la tigăi, bormaşini şi ciocane.
P.S. Hai, să vă priască sarmalele, piftia, cozonacii şi cârnaţii! Aţi primit ceva cadouri mişto? Lăudaţi-vă şi pe-aici cu ele, ca să vedem şi noi care mai e trendu’.
Hahahhaa , super tare ! ???
@Florin, 😀
Un picuț? 🙂 Mi se pare oribil să faci farse bazate pe fricile unor oameni. Asta îmi aduce aminte de o farsă pe care am auzit-o în copilărie, la mine la țară, unde m-am născut și am trăit până la 14 ani. Obiceiul era (nu știu dacă mai este și acum) ca atunci când mergi la priveghi, să pupi mâna mortului (alt obicei oribil). Și niște glumeți ca ăsta din clip au legat o mână a mortului cu o ață de care trăgeau când noul venit se apleca să-i pupe mâna. Rezultatul? Își lua o mână peste bot de la ăla din sicriu… Sincer, nu mi se pare nimic funny în farsa asta.
Comentariu beton!15
@Gigi, auzisem de asta. E intrată și ea in urban legends. 😉
Nește idioți! Sunt curioasa daca ar avea curaj sa o facă la ruși ;).
Cat despre cadouri, băiatul meu mult iubit mi-a facut cado’ o febra cu muci. Ca sa ma bucur enorm de sărbători. Hai sa fii iubit si craciunit!
@Ana, pffff, nasol moment. Să ai grijă de el!
Usain Bolt , e minciuna pe langa astia :)))) Eu cred ca doar daca as vedea unul imbracat in alb de sus pana jos ,m-as gandi de doua ori daca mai fac un pas in fata sau nu :))) Despre babutele si mosulicii nostri se stie deja ca sunt campioni ,asa ca ,as avea o concurenta de invidiat :)))Si daca tot vorbim de Mos ,da, a venit ,cu l’eau de parfum La vie est belle :)))) .E singura perioada cand imi place ca sotul se transforma in mos :))) .Craciun cu bine si multe bucurii !!!
Si daca ala „imbracat in alb de sus pana jos” e vreun medic? Sau frizer?
@Nickname . Pe bune ca ai vazut tu medici sau frizeri imbracati cu cearsafuri albe din cap pana in picioare ????
@dede cati: pe bune, da. Medic in cearceaf alb. In Emirate 🙂 . La frizer nu am fost, pe vremea aia ma radeam pe cap.
Si bemic: nici urma de cearceaf in enuntul tau 🙂
Dar inteleg ca il preferi pe unul imbracat in rosu din cap pana in picioare, daca vine cu La vie est belle 🙂
@dede cati, în rest, rămâne tot moș, doar că nu-ți mai place. :)))))
Mie mi-ar place sa-mi spuna cineva
– Bah, ai auzit, Iliescu a fost judecat si achitat in dosarele Revolutiei si ale mineriadelor?
– Zau, mah? Mortii ma-sii de justitie!
– Farsa, fraiere, a fost condamnat!
Ahhh, ce mi-ar place farsa asta!
@Nickname, ar fi una dintre cele mai tari evăr. 🙂
@Mihai: vecinul tau o fi fost el militar, dar nu din armata ci de dincolo, de la ministerul al’lalt, daca primea „Pentru patrie”.
Iar „aia” se simteau jigniti daca erau tratati drept militari, ei se considerau „ceva peste…”
@Nickname, ba exact de la armată primea. Fiecare armă avea câte o secțiune in revistă. Crede-mă, de multe ori o luam eu de la poștaș.
Eu primeam revista de la o colega, a carei sot tot la armata era.
@ilona, păi nu era ceva interzis. Sau de neatins.
@Mihai: aia era revista MAI, care, pe langa Militie si Securitate mai includea si Pompierii
@Nickname, o fi fost, dar omu’ ăsta avea abonament.
Si ca tot a venit vorba de lauda si cadouri de craciun, eu in continuare sunt la caldurica, ascult muzica africana chiar in acest moment, ma uit la niste copilasi cum se joaca si stau la marea relaxare. Zilele trecute, nevestica mea imi spunea ca-i pare rau ca nu-mi poate trimite prin skype miros de sarmale si cozonaci, dar ghici ce : NICI NU IMI TREBUIE!
P.S. Sarbatori fericite tutror, oriunde s-ar afla : sub brad, ca cei de acasa, in nisipuri ca SorinB, pe valuri ca Nickname, sub palmieri ca mine, etc, etc !
@AxelB, deci tu continui să ne enervezi, da? 🙂
Sincer, nici pe mine nu mă-ncântă genul ăsta de farse și da, ăi de se gândesc la chestii de genul ăsta și-ar cam merita-o!
Bluză. pulovăr (sâc!), fular, cosmetice…mă opresc aici că dup-aia ziceți că prea mă laud cu ce mi-a adus moșul sau, mai rău!, văzând Mihai câte-am primit, el nu-mi mai dă nimic!
@VictorR, oho, ai primit câte ceva. Papuci, nu? :))))
Doamne !!!! Prea dilii oamenii ăștia. O farsă de-ți stă inima-n loc. Run, baby, run !!!!!!!
Cadouri primite… Nu am cu ce mă lăuda. Cel mai frumos cadou e o felicitare primită de la o colegă de facultate. M-au uns la suflet cuvintele sale.
@Elly, păi, na, dac-ai speriat toți băieții. :))))
De curiozitate: in ce tara se intampla farsa asta? Nu d-alta, dar in America ar risca chiar si un glont in freza.
@Emil, nu m-am prins nici eu și mi-a fost lene să caut.
Ha, ha, ha…m-am distrat copios. Sigur se intampla pe meleaguri indepartate , la noi ar da navala sa apuce rucsacul, care mai de care.
@Tara Luipapuravoda, hmm…
A propos de farse. In 1989 am dat la facultate. Specific anul ca sa se vada clar ca inca eram sub regim….. Era o regula atunci: inainte sa dai examenele, obligatoriu faceai vizita medicala. Si ma duc la facultate pentru examenul medical. La intrare era un afis pe care scria: pentru vizita medicala mergeti la Cabinetul Medical din Caminul 6(urmariti sagetile). Si o iau eu usor pe calea sagetilor. Si le tot urmaresc pana ajung in fata caminului 6, unde erau sprijiniti de gard niste tipi care isi dadeau coate cand m-au vazut. Bai, sa ne intelegem – pe vremea aia nu aratam decat ciudat. Adica coatele date de ei nu erau pentru aspectul meu vizic nemaivazut…sau da :))). Dar…pana mea… de gasca :)), pt ca o gasca eram la vremea aia, nu m-am gandit deloc la ce avea sa urmeze. Intru in camin pe un culoar si pe o usa scria: Cabinet Medical – intrati dupa ce auziti „INTRA”. Ciocan, si astept. Aud „parola” si intru… N-o sa credeti… In fata mea, stand in picioare in paturi erau 5 baieti, in pielea goala, cu putza in mana si ma intrebau: care vrei sa te viziteze???? Sa ma viziteze??? Ahhh da, ca doar venisem pentru vizita medicala….
@elena, ahahahaha, ahahahaha, cât de tareeeeeeeee!!!
Si? Te-au vizitat? 😀
Curiosule….
Ete ca l-ai gasit…la un moment dat am vrut sa iti dau link aici…:))),oricum gluma ori e regizata ori aia sunt beton de speriati sau nu arata ei pe aia care reactioneaza oarecum normal…
Legat de PP o citeam…mno …taicamiu ”ofetzer” .
Despre adrenalina…tot tata meu protagonist cu un Opel Olimpia P1 prin ’66-67…il pune in sant…si il impinge inapoi pe sosea singur …de frica lu’ tacsu ca plecase la tutut si o facut masina praf…oricum a incasat-o….(masina prin 91 avea 55 mii la bord – am prins-o)…a…,mosu meu avea cam 1.85…tata 1.72….:))))))))))
@Florian, și-a furat-o meritat. :)))))
Am ras si eu, dar sincer cu ranga ai dreptate. Pe mine m-ai pune pe fuga si daca vii spre mine cu un catel si ala incepe sa latre. Nu conteaza marimea, cat sunt eu de grasa fug de intrec pe oricare daca am impresia ca ma urmareste un caine. Ma refeream la marimea catelului, daca e dulau… cred ca as fi in stare si sa zbor!
Ce cadouri am primit? Cosmetice, doua plante de apartament superbe (imi plac florile), doua carticele, proprietara m-a iertat de cheltuielile la caldura (75 euro), am mai primit inca 70 de la niste prieteni si o doamna pe care o mai ajut din cand in cand.
Iar in seara asta nepoata si copiii mei mi-au facut o surpriza, m-au sunat pe Viber si s-au filmat in timp ce erau la colindat la tatal meu la tara. A fost unul dintre cele mai frumoase daruri!
Faptul ca sunt sanatoasa, ca am prieteni, familie si copii minunati face ca totul sa fie super!
@ilona, oho, ai primit câte ceva.