Se dă următoarea situație. La un moment dat îți sună telefonul și, din varii motive, nu răspunzi. Ori că îl auzi prea târziu, ori fix atunci aveai mâinile ocupate cu ceva, cert e că telefonul sună, sună și, exact în momentul în care dai să răspunzi, persoana care te-a sunat renunță și închide.

Paranteză. Persoana care te-a sunat poate să fie oricine, începând de la maică-ta, la nevastă-ta, la frate-tu, la amantă, la vecinul de la parter sau chiar și un număr necunoscut. Efectiv nu contează. Am închis paranteza.

Ce contează este că nu trec mai mult de două secunde de la apelul respectiv când tu suni persoana respectivă înapoi. Dar două secunde e mult. mie mi se întâmplă foarte des să sun înapoi în același moment în care a închis. Practic, nici n-a apucat să închidă bine, că eu sun înapoi. Dar, ce să vezi, nu mai răspunde nimeni niciodată.

Repet, că poate n-ați înțeles, sun înapoi atunci, în momentul în care mi s-a închis, și persoana care m-a sunat nu mai răspunde înapoi niciodată.

Și de fiecare dată mă întreb unul și același lucru: oare ce căcat se întâmplă în cele două secunde care-au trecut până l-am sunat înapoi? Oare dispare într-un univers paralel? Oare se deschide un portal în care atunci când intri nu-ți mai auzi telefonul? Oare a murit? Oare s-a dus să vadă unde dispar șosetele din mașina de spălat?

Vă zic, mi se învârt prin minte tot felul de ipoteze, una mai plauzibilă decât cealaltă, dar cert este că n-am reușit niciodată să găsesc o explicație pentru ce se întâmplă în cele două secunde blestemate.

Ca să nu mai spun că foarte des vine și continuarea, în sensul că, după ce nu mi-a răspuns, mai sun o dată. Na, mă gândesc că o fi fost ceva important și trebuie să-i dau ocazia omului să rezolvăm cumva, nu? Evident, nu-mi răspunde nici la al doilea apel. Uneori, în funcție de cine e cel care m-a sunat, îl mai încerc și pe-al treilea. Tot fără niciun rezultat, desigur.

În schimb, după un interval de timp care poate să varieze de la două-trei ore la jumătate de zi, este foarte probabil să primesc un mesaj de genul: „m-ai sunat, e ceva important?”.

Nu, coaie, tu m-ai sunat pe mine, după care n-ai mai răspuns niciodată la telefon.

Iar creme de la creme este atunci când mi se întâmplă asta cu copiii, cu fetele mele care, precum toată generația lor, nu sună niciodată. Pentru toată generația asta, modul de utilizare al telefonului este exclusiv în scris. Prin urmare, dacă sună, atunci cu siguranță s-a întâmplat ceva de la grav în sus.

Ei, imaginați-vă cam cum mă simt după ce mă sună, iar eu n-am reușit să răspund, după care le sun înapoi de zeci de ori fără să-mi mai răspundă nimeni vreodată.

Păi să nu-mi imaginez că au căzut amândouă într-o prăpastie și că mă sunaseră exact când erau pe buză, se țineau de o creangă, atârnând deasupra hăului?

Să vă mai spun că dacă într-un târziu reușesc să dau de vreuna dintre ele și s-o întreb disperat „de ce nu răspundeți???!!!”, automat primesc răspunsul „n-am auzit telefonul?”.

Cum plm nu l-ai auzit? Nu erai cu el în mână, că de-abia mă sunaseși? Ca să nu mai spun că oricum ești cu telefonul în mână la orice oră din zi și din noapte aș avea treabă cu tine, dar TOCMAI ACUM nu l-au auzit? Păi să nu faci apoplexie?

Nfine, revenind la prima parte a articolului, cea de la care m-am luat, întrebarea rămâne: unde dispar oamenii ăia în cele două secunde? Ce se întâmplă cu ei?