Atât vreau să vă spun: am plâns de trei ori. Adică de tot atâtea ori de câte m-am uitat la clip.
Vedeți voi, prieteni, despre asta este publicitatea. Așa ar trebui să arate ea, oricând și oriunde.
Și tot despre asta ar trebui să fie și fotbalul. Mă rog, în unele locuri din lumea asta chiar este și despre asta. Nu și la noi, din păcate.
Acum vă las cu spotul. Să aveți batiste sau șervețele la îndemână.
P.S. Care înțelegeți spaniolă, vă rog să ascultați și versurile piesei. Ca să bociți mai cu spor.
Bă, tu vrei să dau faliment? Tu știi cât costă un bilet la Real Madrid?
Și joacă în seara asta.
Buna reclama. Așa se face.
Comentariu beton!29
Hai, lăsă, c-am fost și eu pe stadion la Real. Și la Barça. Nu dă nimeni faliment.
La un meci, de acord cu tine. Sa mergi la toate e problema. 🙂
Faci abonament. Te descurci.
la o adică bei mai puțin și nu-ți trebuiesc ambii! de rinichi zic…
Comentariu beton!25
Cu așa prieteni, ce-mi mai trebuiesc dușmani? :)))))
Comentariu beton!15
Mulțumesc…
Foarte emoționant! Mișcător chiar! Nu ar trebui să pui astfel de filmulețe la ceas de seară, pe mine m-a răvășit… Tata obișnuia să mă ia cu el la stadion când era vreun meci, dar bietul de el a murit când eu aveam 16 ani și nu am putut să-i întorc favoarea, deci m-a lovit direct in inima acest video…
Comentariu beton!40
Te cred, să știi.
Am plâns… Da, cât adevăr!
Publicitate realizată inteligent, pentru suflet, emoție pură… Pare atât de simplu… Frumos!
Chiar da.
Sunt cu ochii în lacrimi. Și o să mai dau play și mai târziu.
L-am dus pe copil pe stadion, la un meci de fotbal, în decembrie 2024, în Spania. Nu mai contează cât au fost biletele (comisioanele de fapt) și cât de teamă mi-a fost că va fi țeapă, a fost bine, cel mai fain cadou pe care i l-am făcut până acum.
Am fost doar eu cu el și era prima mea dată la un meci de fotbal, ce am trăit și simțit acolo, alături de el, a fost o experiență în sine.
Nu a fost dad and son experience, din motive de vieți separate, deși am tot insistat. Și când am văzut că nu se întâmplă, mi-am luat inima în dinți și l-am dus eu.
Prima data am fost în lacrimi pentru el când l-am văzut copilul cât de mult trăia momentul unei califcari, pe când a început să se uite serios la fotbal. Mi-am zis că nu se poate. Și nu știu cum îi reușește, dar în ultimii doi ani a ghicit și cine va câștiga Champions League. Să vedem dacă și anul acesta îi va ieși ce a prezis.
Fotbalul este o limbă tare faină pentru cei care o trăiesc și o simt.
Comentariu beton!26
Cine a zis copilul că va câștiga?
Arsenal pentru acest sezon. Vom vedea : )
Sper să țin minte și să revin aici după finală.
Eu tot pe Arsenal mizez și chiar fi frumos să fie campioni europeni după evoluția foarte bună din acest sezon.
Misto tare. Apropo, jur ca nu ma invat minte: de fiecare data cand faci asta ( scrii si zici dinainte de clip ca se lasa cu umezeala) intru pe blog, spunand in mintea mea: neah, exagereaza, la mine nu o sa bata vantul cat sa imi intre chestii in ochi. Si vantul bate DE FIECARE DATA.
Comentariu beton!18
Eu o să zic în continuare. 🤭
Normal. Si eu la fel. 🙂
Mda, acu’ sa faci matale, dom’ Vasilescu, tema la mate, ca io nu mai vaz clar.
Misto clip, misto mesaj. Asa sa ne fie la toti.
Comentariu beton!15
Poate e un semn că nu trebuie să mai faci temele la mate? 🤭
Poate. Da’ am promis ca o ajut sa inteleaga niste chestii. Promisiunea e datorie curata, vorba ceea.
Incredibil. Abia aştept să fiu pe stadion la Craiova cănd luăm anul acesta campionatul după atâția ani. Pentru acest gen de emoții. Prima oarā când am văzut echipa era in 1986. Am fost pe stadion in Oradea, iar tata ținea cu FC Bihor. I-am bătut cu 2-0. Imi aduc aminte si acum parcă era ieri: taică-meu ne-a zis mie şi fratelui meu: “dacă se intamplă cumva şi bate Craiova, să nu vă bucurați pe stadion, ci ĩn maşină in drum spre casă. Că nu vreau să mă cert cu toți nebunii ìn tribunā” 🥹
Comentariu beton!12
Io cred că reclama vrea să transmită fix inversul: că trebuie să fii acolo indiferent dacă echipă ia sau nu campionatul.
De acord 100%. Doar că in familia mea toti eram bihoreni. Care locuiam in Bh. Diar cā tata ne-a dus pe stadion ştiind exact cu cine ținem. Pentru bucuria noastră de a ne vedea pentru prima dată live echipa favorită. Că la radio il auzeam pe Sebastian Domozină din două ĩn două saptamani 😉
Traditie la nivel inalt🤩.
Mama lor de ninjalăi care taie ceapă la ora asta.
Bun. Bun. Bun.
PS. Am terminat ieri Patria. Mi-a venit și cartea și aștept câteva zile să o pot începe. Dupa film/carte și spotul ăsta, cred că mă reapuc de Duolingo pe spaniolă (am disciplina unui pudel).
Eu am renunțat la Duolingo. Nu l-am mai suportat.
S-a uscat asfaltul, și e un praf de am ochii roșii… Și da, am fost și eu cu tata pe stadion… Am fost și cu băiatul meu pe stadion… Și probabil va merge și el cu băiatul lui pe stadion, așa sper!
Te-a prins din ambele părți. 🤍
M-ai pocnit rău, nenea Mișu…
Reclama asta nu e despre fotbal. E despre noi și părinții noștri. Și despre noi și copiii noștri, în egală măsură.
Asta nu mai e reclamă. E artă pură.
Brusc văd în ceață poza lui tata de pe birou…
Comentariu beton!20
Știu ce zici…
Mulțumesc. Pe mine mă lasă rece dar i am trimis lui tata. Am fost o singura dată cu el la stadion din ce îmi amintesc aveam 7-8 ani. Era toamna sau primăvara devreme și a plouat non stop. Am ajuns acasă ud până la piele și am hotărât că nu e pt mine. Cu ceva ani în urmă, am cumpărat bilete la meciul Barcelona Dinamo la București parcă tocmai se deschisese arena națională și l am invitat pe tata.
Răspunsul lui a fost că Nu vine pt un meci cu Dinamo până la București el fiind Stelist ;). Până la urmă am fost cu un amic și era așa gol stadionul că ne am mutat la tribuna oficială unde erau mesele alea de unde scriau jurnaliștii sportivi. De unde aveam Io locurile la acoperiș abia distingeam care e Messi după Nr de pe tricou și pe ăla greu lizibil.
Sunt curios cum va reacționa la vidéo.
Când era copil visa să vadă minim un campionat mondial live.
Am aflat abia anul ăsta de Crăciun discutând despre ce ne doream de la viață în copilărie.
Io am avut vise din astea mai tâmpite, să nu mai stau în frig, în pădure cu zăpada în cizme tăind lemne înghețate și pe sub Dacie când erau zero grade afara ;).
Da probabil sunt puțin defect.
Nu dau peste 10 euro pe nici un bilet la meci sau concert doar teatru operă artă samd.
Doar când a jucat Barcelona la București am dat 50 euro pe două bilete crezând că îl va interesa.
Mama trebuie sa faca rmn cu substanta de contrast din 6 in 6 luni si era foarte speriata de fiecare data. Asa ca de cate ori are programarea, dupa mergem cu totii la un restaurant care-i place ei si creste inima in mine cand o vad cum mananca tot din farfurie. In ziua respectiva mergem cu totii sa fim cu ea, si asa, ziua de rmn a devenit mai putin ingrozitoare.Cand eram mica imi zicea-daca iei premiul I te duc la cofetarie si ti iei ce prajitura vrei tu. Ea nu si lua niciodata dar imi manca jumatate din a mea de fiecare data, lucru care ma enerva cumplit….peste ani am realizat ca ea nu avea banii decat pentru o sigura prajitura.
Comentariu beton!39
M-ai julit iar!
M-a dus la meciuri, l-am dus la meciuri, dar cel mai mult ma bucur ca am apucat sa mergem la un meci impreuna cu pustiul meu de 5 ani la acea vreme. Trebuia sa mergem toti 3 si la Euro in Germania. Cu cat ne apropiam de vara s-a eschivat neasteptat, nici eu nu am insistat suficient. Acum imi pare rau. In acel an in decembrie s-a stins subit..Ne-ai dat greu de tot…
Pfff… 😞
Nu mă uit la fotbal… și cu toate astea, m a impresionat tare mult. E cum cred eu c ar trebui să fie publicitatea bună : să aibă efect chiar dacă nu toți cei care o privesc aparțin unei categorii țintă. Mulțumesc, tare mi plac lucrurile făcute în felul asta. Și mi am adus aminte de ai mei…. de felul în care, seniori fiind, încercam să fiu acolo pentru ei, la lucrurile noi, cum ar fi tehnologia, așa cum și ei au fost mereu cu mine, la lucrurile noi – care erau… tot ce făceam, experimentam, învățam – în copilărie.
și mie nici măcar nu-mi mai place fotbalul, după Craiova Maxima…
Io ma mir de stăpânul blogului el oltean fiind la origine cum de nu a fost fanul Craiovei Maxima, eu sunt ardelean și am fost fanul lor, tu moldovean și se pare ca și tu ai fost fanul lor, el fan Steaua, eu după dispariția Craiovei Maxima nu am mai avut echipa preferată, doar afinități de zona.
@keepcalm, costică: și eu tot cu Craiova Maxima – să mă ierte onoratul tizul meu și șeful de blog, dar echipă ca aia țara asta n-a mai avut… să ai meci de meci 40.000 de oameni care-și amestecă șepcile/căciulile la fiecare gol… unic în România… nimeni nu rezista pe vulcanul din Bănie… unde-l mai pui și pe Domozină, care doar deschidea microfonul la „Fotbal minut cu minut” și se auzea ca un vuiet difuz și toată țara știa că se dăduse gol la Craiova… hai nea Mișu, că m-ai făcut de-am tăiat ceapă de două ori în seara asta… scuze pentru divagație…
pi șini fași, uăi, moldovian!? io-s di la vaslui, un’ ș-o pus turșii pofta-n cui; altfel era distractiv alb-bleu prin oraș, în anii ’80, că parcă cereai bătaie; ori oltenii, ori Poli Iași…
în plus, ca să înțelegeți cît de ciudat eram încă de pe atunci, idolul meu era Ministrul Apărării, aka Costică Ștefănescu!
Nu prea am treabă cu fotbalul, dar aici e despre tată și fiu…
Cred ca ar fi ciudat sa merg cu fiul meu pe Bernabeu sau Nou Camp, el fan los blancos eu fan blaugrana, la tv cand ne uitam impreuna la el clasico ne uitam ca fani fotbal
Da’ ați încercat?
Nu încă, eu nu am ajuns încă în acea parte a Europei, el da, am văzut doar el clasico multe împreună la tv însă pe stadion e alta atmosferă, când era mai mic se mai oftică, odată cu trecerea anilor a învățat să aprecieze fotbalul, adică se uită mai întâi la ce se joacă și pe urmă la cine, când era Barca în formă maximă îl mai auzeam exclamând “mamă da ce le iese”
Suntem diferiți, fratele mai mare de exemplu și el fan blaugrana nu poate sta să se uite la un meci cu Real, eu nu am o problemă, el zice ca dacă nu este implicat emoțional nu se poate uita, și îi place fotbalul, stelist până în măduva oaselor, pentru o perioadă scurtă a fost cadru militar însă și-a dat seama ca armata nu e pentru el și cererea de trecere in rezerva i-a fost aprobată până la urma după mai multe refuzuri, asta se întâmplă în anii ‘70.
Frumos, iar coloana sonoră doar a amplificat emoția, bucuria și dorul. Nici nu-mi vine să cred că este reclamă.
Pe stadion am fost doar cu grupul de prietene. Părinții mei nu sunt fani fotbal.
Am căutat să văd cine interpretează și cred că e Pablo Alboran. Alejandro Sanz are o voce mai gravă, iar varianta originală e mai suavă. Oricum, este înduioșător cântecul.
Mie shazam nu mi-a returnat niciun rezultat. Dacă știi piesa, pls, dă-mi link.
Aceasta este varianta cea mai apropiată de ce am ascultat:
https://youtu.be/cSgD9vKJZNw?si=h9goVgJEidBTzGAw – Pablo Alboran
https://youtu.be/sPrvqV81qxc?si=ElugMcFJvxYdtR-T – aici este varianta originală a cântecului cântată de Armando Manzanero
Cântecul se numește Contigo aprendi.
@Mihai Contigo aprendi Pablo Alboran menționat aici
Mulțumesc amândurora!
Am ascultat sfatul tău? Da, însă nu l-am urmat…😁 Am fost curioasă să văd ce spot te-a făcut să îl urmărești de 3 ori, deși știai că vei plânge tot de atâtea ori… și m-am lămurit, cu tot cu bocitul până la final. Că mă pricepui să înțeleg câte ceva din textul melodiei (mulțumită telenovelelor). Bună reclama, așa aș vrea să văd și pe la noi, însă cred că mai am de așteptat. Am amintiri de când eram mică cu tatăl meu care mă ducea pe stadioane la meciuri de fotbal ale Rapidului, mai ales, el fiind un mare susținător al echipei giuleștene, compensând faptul că nu avea băieți cu inocularea microbului sportului cu balonul rotund celor 2 fete. Numai că eu am iubit și am susținut de când eram adolescentă echipa Steaua, ceea ce era oarecum o dezamăgire pentru el.
Foarte bună reclama, dar aici nu este vorba despre microbiști, ci despre legătura de sânge și despre faptul că vine vremea când rolurile se schimbă. Emoția e acută și doare, pentru că tuturor ni se întâmplă asta la un moment dat.
Eu n-am zis nicăieri nimic despre microbiști, ci despre fotbal. Pentru că, da, dincolo de relația părinte – copil, reclama e și despre fotbal.
Al meu soț a luat bilete la Inter toamna trecută și l-a anunțat pe tatăl lui și pe frați că sunt invitații lui la meci. El a plecat din Irlanda, ai lui din România, s-au întâlnit la mijloc în Milano și au văzut și s-au bucurat împreună așa cum făceau când erau copii. Socrul meu n-a exaltat (generația fara reacții exagerate) dar sunt convinsă că i-a plăcut. Cred că de asta e vorba de fapt: sa faci lucruri cu părinții cât încă îi mai ai în preajmă. Ai mei s-au dus de mult dar mă bucur că am reușit să fac cu mama câteva lucruri pe care și le-a dorit și care au bucurat-o enorm. Imbratisati-va părinții cât mai puteți sau măcar spuneti-le că îi iubiți.
Comentariu beton!14
Când eram mică și îl prindeam pe tata, la tv, la vreun meci, era cea mai mare bucurie sa îl intreb cine joacă, știind că răspunsul lui va fi inevitabil: „ăștia cu ceilalți”. Ne amuzam teribil amândoi. M-a luat o dată la un meci Steaua – U Cluj că avea un prieten de-ai lui 3 bilete, iar frate-meu era prea mic pentru stadion. Nu știu prin ce împrejurări am ajuns să stăm in galeria U Cluj. A câștigat Steaua, iar tata era singurul om din peluza aia care se ridica la golurile marcate de steliști. Amicul lui nu a avut curaj să se bucure până ce nu a iesit de pe stadion.
Filmulețul ăsta a lovit tare. Acum, tata, in urma a doua AVC consecutive este aproape non-verbal…
De fiecare dată când urmăresc câte un meci, intotdeauna sunt „ăștia cu ceilalți”, indiferent de cine joacă.
Mă recunosc. Am devenit stelist și microbist în 1977, având 8 ani, când m-a dus taică-miu la un Steaua – Dinamo pe stadionul 23 august. Atunci am văzut pt prima oară culorile unui stadion, iarba verde, atmosfera… înainte totul fiind alb-negru fiindcă așa era televizorul. Din păcate a fost și ultimul meci la care am fost cu al meu tată, el nefiind microbist și ocupat mai mult cu cârciumile. În schimb l-am dus pe fi-miu, care are 21 de ani acum, la multe meciuri și pe multe stadioane în Europa, peste 20, ultimul fiind la Basel pe 6 noiembrie.
Baga-mi-as……si-am zis ca nu o sa plang…..
Am apucat sa-l duc pe tata o singura data pe Arena Nationala, prin 2011. In 2013 l-am pierdut, dupa o lupta grea de peste 1 an.
Astazi il am pe Mihai, baiatul meu de 7 ani, cu care ma duc pe stadioane. Sper sa ma duca si el pe mine intr-o zi.
Nu-s microbist dar, tin minte cand ma lua tata pe stadion la FC Bihor ce fericiti eram. Acum cred ca e ceva in aer ca ma ustura ochii.