De azi a început oficial toamna, prin urmare tot de azi sunt în semi-depresie, ne mai auzim noi de mâine încolo.

Nu, nu mă interesează absolut deloc că în ultimii ani luna septembrie a fost aproape ca o lună de vară, că e tot cald și bine, cum nu mă interesează nici penibilitatea aia cu calendarul alternativ. Știți voi, toți ăia care postează 32 august, 33 august, 38 august, 45 august și tot așa.

Nu zic c-ar fi penibil, doamne ferește, zic doar că e o glumă la fel de tare și de originală ca aia cu „cine-a nins să strângă”.

Mi se fâlfâie glorios de temperaturile din septembrie, pentru mine nu sunt decât o prelungire a agoniei la capătul căreia se află întotdeauna cel mai negru coșmar al meu: iarna. Vă zic, deja simt în aer cum începe să bată crivățul. Aproape că mi-au dat lacrimile, acum când scriu.

Să vă mai zic și că a început să se întunece la 20:00? Nu vă mai zic.

Și pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, tot de azi începe și festivalul cunoscut sub numele: „acoperă-mi inima cu ceva”. Va fi crunt, prieteni. Zeci și sute de postări cu „Wake me up when September ends” însoțite de autohtonele, dar cu nimic mai prejos: „Septembrie, luni” și „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva”.

Brace yourselves și pregătiți-vă de impact, c-o să fie dur.

sursa foto: freepik.com