Nicăieri nu înțelegi mai bine ոaṭіa asta decât în aeroportul din Otopeni.

Oameni care n-au nicio problemă să ridice cordoanele separatoare și să treacă pe sub ele ca să se bage în față. Când le zici „vedeți că e mai în spate coada”, ridică din umeri: „au mai intrat și alții”.

Oameni care se îmbracă, și-și pun lucrurile înapoi în trolere, pe banda de la controlul corporal, imediat după scannere, fără să-i intereseze absolut deloc că țin pe loc pe toată lumea. Dacă le zici, se uită la tine cu ochi străini și goi fără să înțeleagă ce vrei de la ei.

Oameni care n-au nicio problemă să-și țină trolerul sau rucsacul pe scaunul de lângă ei, deși sunt alții care ar vrea să stea jos. Când îi întrebi dacă e ocupat se strâmbă și-abia își iau trolerul ăla în silă.

Oameni care își amenință copiii: „te las aici”. Și chiar îi lasă acolo prefăcându-se că pleacă. Mă rog, nu erau mai mulți, am văzut o singură femeie făcând asta, dar mi-a fost absolut suficient. Ăla micu’ oricum a început să urle îngrozit.

Și toate astea în nici 30 de minute, prieteni.

Acum tot ce mai aștept e să-i văd cum se înghesuie la coadă la îmbarcare încă dinainte să înceapă. O să fie fun.

P.S. Între timp am ajuns la München. Sper că n-are rost să vă explic cam care e diferența. Dar măcar n-a aplaudat nimeni la aterizare. 🤷‍♂️