Articol scris de Iulia.

…

Băi, nush cum naiba s-a întâmplat de am uitat complet, că mă țin să vă povestesc distracția asta de-amu’ o mie de ani. Mă rog, nu chiar o mie, da mintenaș se face aproape un an. Că treaba de care vă zic s-a petrecut anul trecut prin vară.

Să vedeți. Mă duc într-o zi cu cățeaua Hanna la plimbare. Plec de acasă, ajung în oraș, parchez mașina, scot cățeaua, plec la plimbare.

După ce îmi închei periplul, mă întorc la mașină, unde constat cu surprindere, dar și cu neplăcere, că există un impediment în calea reîntoarcerii mele acasă.

Impediment sub forma unui foarte frumos VW Touareg, plantat strategic, de-a curmezișul mașinii mele, precum și a celei alăturate mașinii mele.

Pe românește, un bou c-un Touareg ne blocase în parcare. Parcare legală, marcată, cu plată, da? Deci nu vă imaginați că parcasem eu ca o p*lă cu nări și un cetățean indignat s-a gândit să îmi dea o lecție și să mă blocheze.

Ntz. Eram parcată perfect regulamentar, într-o parcare din oraș. Pentru cine știe Brașovul, eram pe laterala Teatrului Dramatic, pe strada Vlad Țepeș.

Pentru cine nu știe, pun mai jos o captură de pe Google Maps, să vă faceți o idee despre cam cum arată treaba în zonă.

Legendă: pe locul în care e parcată dubița albă eram parcată eu, iar gibonul parcase fix unde se vede mașina mică și albastră în poză.

După cum puteți așadar cu ușurință vedea, e o străduță destul de meschină, iar o mașină parcată de-amboulea, blocând șirul de mașini parcate regulamentar, încurcă destul de tare circulația, și așa suficient de aglomerată în zona aia.

Mboooon. Ce te faci, Marițo? Păi ce să faci? Ce face (cred) orice om în situația asta: te uiți să vezi dacă creatura care te-a blocat a lăsat vreun număr de telefon pe undeva, la vedere.

Firește, nici urmă de număr. Așa că am decis să o iau pe calea legală: am sunat la miliția locală, cei care se ocupă în Bv de mașinile lăsate aiurea.

Mi-a răspuns prompt o doamnă foarte amabilă, mi-a cerut cu exactitate locația în care mă aflam și, ce să vedeți, în mai puțin timp decât mi-a luat mie să fumez o țigară, a apărut un echipaj de polițiști locali.

Și, să mai vedeți o altă minune: la câteva clipe după apariția mașinii de poliție, în mod miraculos, a apărut și stăpânul frumoasei mostre de inginerii nemțești.

Care a comunicat sec faptul că el lucrează în biroul de pe colț (n.a.: ăla care se vede în dreapta imaginii de mai sus) și aia e, n-a găsit loc de parcare acolo și a TREBUIT să parcheze, că n-avea ce să facă!

În primă fază, polițiștii locali au fost foarte amabili și politicoși, i-au cerut frumușel documentele și s-au apucat să îi întocmească procesul verbal.

Doar că, evident, așa cum se întâmplă în astfel de cazuri, papagalul posesor de Tăureg nu numai că n-a fost în stare să zică: „Bă, scuze! Am fost bou, mă grăbeam/îmi făta pisica/făceam pipi pe mine/whatever, îmi pare rău!”

Noooo, cum să faci așa ceva? Nu, omul s-a apucat să vocifereze vehement că ce pla lui mă isterizez eu atâta (cu precizarea că la momentul ăla încă eram extrem de calmă și politicoasă), că ce , eu chiar nu înțeleg că el avea treabă și TREBUIA să parcheze lângă birou?

În timp ce unul dintre polițiști îi verifica actele și se apucase să completeze procesul verbal, celălalt a încercat, tot politicos, să îi sugereze cercopitecului că la mai puțin de 500 de metri de locul respectiv există o diiiiiitamai parcarea, cu vreo câteva sute de locuri, unde cu siguranță și-ar fi putut depozita cotețul fără a crea probleme.

Pfuai, a luat foc amiba bipedă! Păi cum adică, bă? Să merg eu pe jos cale de 5 minute întregi? Păi voi sunteți cretini, voi nu înțelegeți că eu am treabă AICI?!?

Băi, și nu se mai oprea din vociferat, cu stropi de scuipat sărindu-i din bot de atâta indignare! Păi ce, d-aia ș-a luat el Tăureg? Să meargă pe jos, ca ultimul peizan?!?

La momentul ăla am realizat că și polițiștii își cam pierduseră răbdarea și politețea. L-am văzut pe unul dintre ei că se îndepărtează puțin și începe să vorbească la telefon. În primă fază, n-am acordat atenție aspectului, că nu pot să zic că mă interesa în mod deosebit cu cine se conversa polițistul la telefon. Dar nu avea să treacă mult timp și aveam să aflu [insert aici smiley care rânjește malefic].

În timp ce gloaba aiurea parcatoare continua să vocifereze și să înjure nedreptatea care i se făcea, i-am spus să facă bine să își mute cotețul mai hacana, că eu totuși vreau să plec și nu prea mai am chef să stau după curul lui obosit și nesimțit.

Că eram totuși cu câinele în mașină și era cald al dracului. Da, normal că pornisem aerul condiționat, dar asta nu însemna că trebuia să îmi țin câinele în mașină până la Sfântul Așteaptă, că așa voia mușchiu unei creaturi acefale.

Și da, i-am spus, nu l-am rugat, că deja mă părăsise orice urmă de răbdare și politețe, mai ales după ce mă luase la per tu* și mă făcuse (oh, the irony!) EL pe MINE nesimțită!

În primul moment a dat să zică ceva de genul că nu vrea sau nu are chef sau să fac bine să am răbdare până termină cu milițienii sau ceva de gen. Fază la care i-am explicat că dacă nu o mută, i-o mut eu.

Că mașina lui face probabil vreo cinj’ de mii de euroi sau mai bine, iar a mea face cinci mii, dacă am noroc. Așa că nu am nici o greață să bag în marșarier și să văd dacă un Tiguan de-acu cinșpe ani poate împinge sau nu din loc un Touareg nouț.

După care m-am întors pe călcâie și m-am urcat în mașină, cuplând marșarierul. Vă jur că în momentul ăla nu aș fi avut nici o greață să îmi asum amenda pentru că i-am bușit mașina, dar efectiv simțeam că stă să-mi plesnească vena aia groasă.

În plus, cu colțul ochiului, văzusem în zare ceva apropiindu-se: mașina de la firma de tractări. Căci da, polițistul care se îndepărtase de noi pentru a vorbi la telefon, asta făcuse: sunase la firma de ridicări auto, care, probabil frecându-și mânuțele a bucurie și profit, a trimis iute-iute o platformă.

Așa că ultimul lucru pe care l-am mai văzut, înainte să mă car, a fost mutra scuipatului uman când a văzut platforma venind agale spre mașina sa, frumosul și luciosul Tăureg.

Mu-ha-ha-ha-ha-ha-ha!

P.S. Să fim bine înțeleși: nu am absolut nici o problemă să mă la absolut nimeni la per tu, de la măturătorul de stradă sau vânzătorul din piață la cel mai cel CEO sau oricine altcineva vreți voi.

Atâta timp cât adresarea este una perfect politicoasă și normală, nici nu clipesc. Însă când mă ia la per tu o maimuță din asta, la care literalmente îi sare scuipat din gură când vorbește, iar „tu” ăla e însoțit și de vreun alt epitet precum nesimțită sau isterică… atunci iese ungurul din mine și-i bai mare!

 

 

sursa foto: freepik.com