Am răbdat alaltăieri, am răbdat și ieri, dar azi efectiv nu mai am cum să rabd: prieteni, urăsc din ficați căcatul ăsta de zăpadă și ninsoarea care nu se mai oprește.

Vă zic, zăpada era TOT ce-i mai lipsea unui oraș în care, după ce conduci jumătate de oră, încă mai vezi locul din care ai plecat.

Dacă traficul din București e blocat când e uscat pe jos, acum, pe zăpadă, Bărbosul cu mila. Știi când pleci, dar n-ai nici cea mai mică idee când ajungi. Iar când ajungi, și dacă ajungi, loc de parcare poți să găsești doar dacă ești mamăl și tatăl norocului.

Iar dacă lași mașina acasă ca să te deplasezi cu transportul în comun, nu faci vreo mare șmecherie. Că mai trebuie să și ajungi la mijlocul ăla de transport în comun, iar în orașul ăsta nu curăță nimeni trotuarele. Mergem ca niște zombi prin stratul zăpadă până facem potecă.

Am fost afară mai înainte, toți, dar absolut toți oamenii pe care i-am văzut mergând pe jos, se deplasau pe carosabil, pe urmele lăsate de mașini.

De-aia mă depășește teribil, nu am cum să înțeleg de ce s-ar bucura cineva când se depune strat de zăpadă în acest oraș. Ca să ce? Ca să nu te mai poți deplasa nicăieri fără nervi și chinuială?

Da, da, știu, „lasă că e bine că ninge”, măcar să se bucure copiii de zăpadă. Unde sunt boșilor copiii ăia, c-am ieșit mai înainte din casă și să mor io dacă am văzut măcar un copil care se bucura de zăpadă. Și e vacanță.

N-aveți idee în ce hal m-a făcut cu capul zăpada asta. De nervi, nu m-am dus nici măcar la bazin. Mă rog, nu doar de nervi, ci și pentru c-ar fi trebuit sa dau măcar juma’ de oră (spre o oră) la zăpadă ca să curăț mașina și un loc de parcare pe care l-aș fi găsit ocupat la întoarcere. Mie-n sută, n-am nicio îndoială când zic asta.

Lasă că mai bine stau io acasă până se oprește ninsoarea.

Altfel, vreau și eu să știu dacă ați putea voi să hotărâți, ce-ați alege?

1️⃣ Cu zăpadă în oraș?

2️⃣ Fără zăpadă în oraș?

Hai că sunt foarte curios ce ziceți.

P.S. Pentru cei care nu sunteți la curent, cam așa se prezintă situația în București azi. Și cică o să ningă până miercuri. Bărbosul cu mila.

@mihai.v73 De ce ți-ar plăcea că ninge în București? DE CE?! 🥶 #zapada #bucuresti ♬ Ambient sound – wind, cold weather, autumn-winter atmosphere(1307166) – Lanka