Nu, că trebuie să vă spun asta. Suntem pă cazare și stăm de vorbă. Doar eu cu Mara, copiii încă dorm lângă noi. La un moment dat, o aud pe Mara:

– Ai grijă ce vorbești, că Maria nu doarme!

Mă întorc spre Maria și mă uit mai atent. Nici pomeneală, frate, era somn din ăla profund, de copil obosit. Revin la Mara:

– Nu e adevărat, doarme.

La care maică-sa dă din umeri:

– Îți spun că nu doarme.

Mă ridic de la masa unde stăteam de vorbă și mă duc lângă pat. Încep să mă strâmb, să scot tot felul de sunete, îi spun chestii, orice ca s-o fac să deschidă ochii. Nici pomeneală, nu că nu deschidea ochii, dar nimic din atitudinea ei nu lăsa să se înțeleagă că n-ar fi în cel mai profund somn posibil. Respirația era regulată, nici măcar o tresărire la toate eforturile mele.

Dau să renunț, da’ nu știu ce-mi vine și zic:

– Maria, dacă deschizi ochii, îți dau 10 euro pe loc.

Băi, prieteni, nu terminasem de vorbit c-avea ochii cât cepele și mâna întinsă spre mine. M-a făcut ca pe puii de găină.

Am plătit, ce naiba era să fac?