Hai că azi vă dau fatala. Ia fiți atenți aici.
Ești la masă cu prietenii sau familia, că tot e sezonul, și deodată te întreabă cineva, dar așa de nicăieri, n-o vezi venind:
– Auzi, tu mai știi ce făceai acum 25 de ani?
Știți ce să-i răspundeți fără să stați să vă gândiți patrușcinci de minute?
Băi, dar când zic 25 de ani, să fie exact 25. Ca să fie și mai clar, vorbim despre anul de grație 1999. Știi ce să răspunzi, mai ai idee ce făceai pe-atunci?
Nu știu cât de repede vă luați voi reperele, dar la mine a durat ceva până am reușit să mă încadrez cumva în timp și spațiu, efectiv mi se părea că sunt nevoit să-mi amintesc ce făceam în altă viață. Poate de-aia n-am reușit să scot de la bietul meu creieraș mai mult de astea trei chestii:
➡️ Știu sigur-sigur că era cât pe ce să ratez eclipsa. Ce, nu vă mai aduceți aminte de eclipsa completă de soare din 1999? Eclipsă care a fost cel mai vizibilă din România, mai precis, fix din Vâlcea, adică orașul meu natal.
Mi s-a stricat mașina în drum spre casă, mai precis s-a ciupit garnitura de chiulasă și-a fiert motorul. Până la urmă am ajuns, dar am făcut în 12 ore un drum de trei. Când fierbea motorul, mă opream și-l lăsam să se răcească, după care mergeam câțiva kilometri, iar fierbea, iar o lăsam să se răcească. Și tot așa, 12 ore bătute pe muchie am făcut.
Noroc că am plecat din București cu o zi înainte de eclipsă, că altfel o vedeam de pe Dealu Negru. Fix acum când scriu, am mai avut niște flashuri cu drumul ăla infernal spre Vâlcea. Știți, când fierbea motorul prin vasul de expansiune ieșea mult lichid de răcire, se făcea imediat o ditamai balta fierbinte sub mașină.
Lichidul ăla de răcire trebuia completat cu ceva, că nu puteai să mergi pe uscat. Evident, completam cu apă, doar că nici aia nu era ușor de găsit. În anii ăia nu era ca acum, să găsești magazine și benzinării peste tot. Știu c-am bătut pe la porțile oamenilor să ne lase să intrăm la ei în curți să luăm apă. Da, da, a fost foarte interesant tot drumul ăla, aproape că mi se ștersese de pe cortex că l-am trăit.
➡️ Tot în 1999, eram panicați toți că pe 31 decembrie o să vină sfârșitul lumii. Glumeam noi și luam în râs subiectul, dar undeva acolo în suflet tot exista un sâmbure de „băi, și dacă vine?”. Plus că panica era mult amplificată și de virusul Y2K. Nu știți despre ce vorbesc, nu?
Lasă că vă zic tot eu. Calculatoarele, prieteni, computerele, urmau să devină inutilizabile odată cu trecerea la anul 2000, pentru că nu mai știau în ce dată suntem. Data era doar din două cifre pe vremea aia, așa că după 99, practic, urma haosul suprem, toate calculatoarele ar fi trebuit s-o ia razna că nu știau să contabilizeze zilele mai departe.
O să râdeți, dar în media era isterie despre inevitabilele catastrofe. Avioanele urmau să se prăbușească, trenurile să se ciocnească, alimentarea cu gaze, apă, energie compromisă total, piețele financiare la un pas sa explodeze. Vă zic, îți venea să nu mai citești nimic, finalul oricum era același: urma sa murim toți.
Până la urmă s-a rezolvat cu trecerea la dată din patru cifre. 😊
Dar da, ăla a fost cel mai puternic sfârșit al lumii pe care l-am trăit. Au mai urmat și altele după, cred că măcar o dată la 2-3 ani a tot venit câte un sfârșit al lumii, dar niciunul nu s-a mai comparat cu cel de la final de ’99, atunci s-au pus bazele.
➡️ De departe cea mai tare chestie care mi s-a întâmplat la final de 1999 a fost c-am reușit să-mi schimb jobul. Lucram în asigurări de viață și n-aveți idee cât de tare uram ce făceam. Uram fiecare zi a vieții mele, nu doar pe cele de luni.
Iar cel mai trist este că uram până și multe dintre weekend-uri, pentru că de multe ori „prospecții” doar atunci aveau timp să asculte prelegeri despre asigurări de viață, prin urmare te chemau la întâlnire sâmbăta sau duminica. Și mă duceam, că targetul trebuia făcut, altfel…
N-aveți idee cât de fericit când am primit răspuns pozitiv de la una dintre firmele unde fusesem la interviu. Nici n-am mai avut răbdare să semnez noul contract de muncă, atunci imediat după ce-am primit telefonul de confirmare, m-am dus în agenția unde lucram, am lăsat chitanțierul în recepție și-am plecat fără să mă uit înapoi.
Cam asta făceam eu în 1999. Sunt extrem de curios să văd care dintre voi mai știe ce făcea acum 25 de ani.
Acest articol este scris la provocarea celor de la Danone. Am o bănuială că nu trebuie să vă explic cine sunt, dar pot să pun pariu că habar nu aveți că primul iaurt Danone din România a fost conceput în fabrica din București, fix acum 25 de ani.
Da, da, fosta fabrică Miorița, aflată în ruină înainte de ’89, a fost preluată și renovată timp de 3 ani, iar în anul 1999, Danone produce primele iaurturi local. Mie mi se pare că e o treabă care merită aniversată, nu în fiecare zi se împlinește un sfert de veac de producție locală.
Astăzi, acum când vorbim, peste 1 milion de iaurturi se produc în fabrica din București pentru România și alte 14 țări. Voi înțelegeți ce zic eu aici? 14 țări sunt o grămadă de țări, mi s-a părut extrem de șmecheră treaba asta ca să nu v-o spun.
În toate cele 14 țări ajunge lapte de la fermieri români pentru că în fabrica din București se produc iaurturi și smântână, cu lapte colectat exclusiv de la ferme românești. Nu știu ce vă spune vouă asta, mie mi se pare foarte tare că jumătate de UE mănâncă iaurt din lapte românesc, jos pălăria!
Și încă ceva, este singura fabrică de lactate care se poate vizita. Treabă care vouă poate nu vă spune nimic sau nu vă stârnește curiozitatea, dar eu am fost s-o văd. Mi-a picat fața când am ajuns acolo și-am găsit un grup de copii care făceau același lucru.
Am fost convins că ajunseseră acolo obligați, dar ce să vezi, nu-i obligase nimeni. Compania Danone are program săptămânal de vizite pentru pișpirici din ăștia, învățătoarele știu de treaba asta și-i aduc să vadă cu ochii lor cum ajunge iaurtul din ugerele văcuțelor pe rafturile supermarketurilor, să nu creadă că Actimelul crește direct în sticluțele alea mici.
Ah, apropo de Actimel, când am ajuns eu la fabrică, aici mici tocmai luau pauză. Știți, Danone aduce, special pentru ei, o tipă care e actriță și se pune la mintea lor, le vorbește pe limba lor. Cred că e ce trebuie, c-am văzut chimia dintre ea și copii.
Ei, tocmai le dăduse fata asta pauză când am ajuns eu, moment în care a urmat jihadul. S-a auzit un strigăt general „Actimeeel” și toți au luat-o la fugă spre spatele sălii, acolo unde aveau pregătite niște gustări care conțineau și Actimel la discreție. La ăla s-au repezit toți. 😊
Am filmuleț făcut, v-ați amuza și voi dacă l-aș pune aici, dar n-am cum, că nu pot să postez pe interneți copiii altor oameni.
Așa, revenind, ziceam că Danone România aniversează 25 de ani de producție locală, iar eu nu pot decât să le urez: cât mai mulți înainte.
Acestea fiind zise, să nu uitați ce v-am întrebat mai sus: mai știți ce făceați acum 25 de ani? Sunt fiert de curiozitate.
La mine e simplu. Eram militar în termen la UM 0829 Băneasa. Eram sanitar și ma plimbam prin tot Bucureștiul de la un spital la altul cu militarii cu diverse probleme medicale și seara stateam la șprițuri cu colegii în infirmerie. Frumoasa perioadă.
Acum un sfert de secol aveam 19 ani, eram studentă, încă “prelucram” din punct de vedere psihologic un aspect dramatic de ordin medical cu care mă confruntasem la 15 ani și ale cărui urmări sunt pe viață, îmi jeleam prima iubire și aveam capul plin de vise (să fiu corespondent de război și scriitoare de renume internațional. Primul vis e pus demult în cui, al doilea tot într-acolo se îndreaptă).
Nici pentru 10 milioane de euro n-aș mai vrea să retrăiesc perioada aia. Dacă stau să mă gândesc de fapt, cu minore excepții nu aș mai retrăi nimic dinainte de vârsta de 25 de ani.
Comentariu beton!18
Băi, am citit comentariul ăsta și-am rămas cu gura căscată. Fix la asta mă gândeam ieri, că nu m-aș mai întoarce la 20 de ani nici dacă s-ar inventa ceva să poți face asta.
Ia să scriu eu articol.
Acum 25 de ani s-a născut băiatul meu. Bine, nici nu te interesează și nici nu cred că ai să vezi răspunsul meu, deoarece din motive știute doar de tine m-ai blocat.
Nu știu de unde ai tras tu concluzia că te-am blocat. 🤷♂️
Nu știu dacă o să fie primul comentariu,dar știu exact ce făceam in urmă cu 25 de ani: mă pregăteam să mă mărit,și oficial,și la tata popa… trăisem din plin eclipsa la serviciu și în câteva zile după asta mi-am cunoscut viitorul soț,care m-a părăsit(in ceruri )în 2010 😥😥😥.Eram așa de fericită încât nici n-am luat în calcul ce ziceau colegele-prietene de birou, că poate in timp voi considera eclipsa un ghinion.Nu,nici atunci,nici acum nu gândesc așa, fiindcă asta mi-a fost dat să fac ,asta am dus și o duc și acum.
Comentariu beton!35
În ’99 am trecut razant pe lângă o electrocutare meseriașă. Deși toate siguranțele din tablou erau pe masă, circuitul pe care am lucrat era legat în alt tablou. Nu știam asta. Am aflat la final, când lucrarea a fost gata.
Am fost admis la facultate. Și aveam plete. Acum le am iar. 😃
Comentariu beton!22
Le-ai găsit în cutia aia din debara? De plete zic.
Pai cine a mai vazut drac mort?
Aveam 9 ani. Număram orele până la vacanță și pregăteam lista pentru Moș. Știam cumva că nu există dar îmi plăcea magia momentului.
Acum, eu sunt Moșul. S-a dus naibii magia :)))
Comentariu beton!19
Și eu sunt de partea cealaltă acum, dar, cu o singură excepție, care are patru ani acum, și ceilalți membri ai familiei sunt. Mie chiar îmi place mai mult să dau și să văd fericirea la cel care primește. Primesc și eu, dar adevarata bucurie e când îi văd și pe ceilalți fericiți. Magia rămâne, dar e altfel când crești.
Nu știu dacă o să fie primul comentariu,dar știu exact ce făceam in urmă cu 25 de ani: mă pregăteam să mă mărit,și oficial,și la tata popa… trăisem din plin eclipsa la serviciu și în câteva zile după asta mi-am cunoscut viitorul soț,care m-a părăsit în 2010 😥😥😥.Eram așa de fericită încât nici n-am luat în calcul ce ziceau colegele-prietene de birou, că poate in timp voi considera eclipsa un ghinion.Nu,nici atunci,nici acum nu gândesc așa, fiindcă asta mi-a fost dat să fac ,asta am dus și o duc și acum.
Aveam 28 de ani si capul plin de vise si sperante, voiam sa emigrez in USA. A fost o perioada frumoasa , imi traiau si bunicii si erau inca in putere, inca copilaream. Sincer daca as putea sa ma intorc in acea perioada cu mintea de acum poate ca as fi plecat de aici…
Comentariu beton!11
Io ma tot strofocam ce făceam pe 19 decembrie 1999 și nu-mi aminteam exact. Bine c-am citit tot. Nu-mi mai amintesc clar, dar da, aia cu sf. lumii…
Așteptam noaptea de Revelion cu paharul de șampanie într-o mână și lumânarea în cealaltă:)))
Comentariu beton!12
Primul meu impuls a fost sa zic c-o frecam. Lucram la 2 sau 3 firme, evident la negru si plata pe masură. Una din firme vindea calculatoare și altele conexe așa că știam de Y2K dar mă hlizeam, la ce aveau românii atunci nu avea ce să se intâmple nașpa.
Cred că Danone înainte să înceapă producția a făcut ceva prospecțiuni. Eram la un club de studenți la economie care s-a învârtit de un studiu de piață asupra laptelui. Se distribuiau cutii de lapte la intervale de timp și se completau chestionare. Studiul de piațăbera de la Danone, de la ei erau chitanțele.
Acum 25 de ani, eram minor şi n-aveam bani. Nu pot să zic acelaşi lucru despre anul următor, când tot n-aveam bani.
Comentariu beton!14
Mă uitam la Cartoon Network pe vremea asta :)). Acum că ai zis, sincer să fiu îmi aduc și eu aminte de eclipsă, am coborât în fața blocului, cu ochelari d-ăia șmecheri să o văd. Țin minte clipa în care s-a făcut noapte și apoi zi.
A, mai făceam ceva, dar asta înainte de revelion: făceam revelioane la cineva în apartament în Pitești și sorcoveam toți invitații. Am plecat cu ceva bani acasă :))
Tocmai ce intrat la facultate!
Eclipsa am vazut-o de pe varful Ciucas printr-o bucatica mica de discheta adusa de un baiat din Bucuresti. Am stat cu cortul la Cabana Ciucas, trei zile doar eu si prietenul meu de atunci (actualul sot). Am cunoscut acolo un grup de prieteni din Bucuresti de care si acum mi-aduc aminte si un grup de ciudati din Maneciu, dar cu care atat de bine ne-am inteles. Mi se parea atat de frumoasa viata, libera, fara obligatii…
Eu cred ca am cel mai misto caiet care exista in lume: caietul in care am scris ce trasee pe munte am facut si cu cine. In perioada 19-20 iunie 1999 a fost prima mea iesire la munte (traseu, nu plimbare). Am campat langa Cabana Scropoasa si am mers la pas pana la Cabana Vanatori. Atunci am vazut pentru prima data Lacul Bolboci, 16-18 iulie am urcat pentru prima data la Cabana Malaiesti cu un cort de 7 persoane in carca impartit la mai multe persoane ca altfel nu aveam cum sa caram mastodontul ala, cu un rucsac cu cadru metalic, obiect de muzeu, iar in 10-12 august 1999 am urcat la cabana Ciucas si de acolo pe Varf. Multumesc pentru amintiri!
Comentariu beton!17
Avea si actualul meu sot un cort de patru persoane pe care il caram impartit (tot in perioada aia), nu vreau sa-mi imaginez unul de sapte.
E simplu sa-mi amintesc. Eram in liceu. Deci, ma pregateam de vacanta de iarna! Planuiam ceva iesire la munte cu prietenii.
In ’99 eram in Germania… Am produs o groază de bani. La jumătatea lui 2000 puteam să îmi cumpăr un apartament și o Dacie nouă de acei bani. Da, m- aș întoarce în acei ani.
Primele memorii, pana sa îmi amintești de eclipsa, au venit imediat: eram proaspăt căsătorită cu fostul sot (noiembrie ’98) la 21 de ani, casatorie facuta pentru a emigra în Canada, altfel ambasada Canadei nici nu se uita la dosar. În ’99, cererea noastră de emigrare a fost respinsa, nici nu mai contează de ce, dar nu mi-a părut rau si nu îmi pare nici acum. Tot în ’99, părinții mei s-au mutat la Suceava, orașul natal al mamei, pe motiv ca nu ar fi suportat sa stea în București dacă eu plec din țară (s-au mutat inapoi 3 ani mai tarziu). Mi-am cumpărat atunci o garsoniera din diferenta de bani primiti pe apartamentul din Colentina. Am luat o garsoniera în Floreasca cu 7200 USD. Acum, pretul pentru aceeasi garsoniera este 50.000 EUR.
Tot în acel an am lucrat 2 luni la ziarul Bursa la departamentul publicitate. Eram la serviciu când a fost eclipsa, am și poze cu colegii.
Și ca ultim eveniment, a fost anul în care am terminat facultatea și am luat licența.
Deci a fost un an foarte interesant pentru mine.
Eu acum 25 de ani nici nu eram în proiect. Părinții mei s-au cunoscut în septembrie 2000, iar eu m-am născut pe 26 decembrie 2001. A fost foarte pe repede înainte, motivați puternic de faptul că aveau peste 30 de ani amândoi. Amintiri am despre momente exacte începând cu anul 2006.
Legat de Danone, pe mine m-a fascinat cât de bine era pus la punct lanțul de producție, astfel încât laptele să fie păstrat la rece de la mulgere și până ajunge în ambalajul de iaurt sau alt produs lactat. E frumoasă și povestea înființării companiei mamă, deoarece a fost inițiativa unui tată, care avea un fiu cu probleme intestinale și a creat un produs pe care să îl poată mânca și copilul său.
Comentariu beton!12
Hehe, anul 2 de facultate, voluntar intr-o organizarie studenteasca (super faine vremuri, excursii etc) si munceam aproape full time să plătesc chiria de studentă.
Îmi amintesc cum am vazut eclipsa din Piața Sfatului din Brasov, care nu era nici macar atat de plina cat era de obicei la Revelion.
Faine vremuri, dar cumva nu mi le doresc din nou, când am terminat facultatea si nu mai aveam ŞI cursuri ŞI muncă, era vacanță, serios.
Ceva mai greu n-ai de rezolvat? Asta e simplă de tot.
Din 03.12.1997 și până în 22. 11.2000 am fost în pușcărie. 😁
Hă?
Am mai povestit aici, am servit cu drag o condamnare de 5 ani cu executare pentru tâlhărie. Mai exact mă certasem cu prietena de atunci pentru că purta un lănțișor de la anteriorul prieten de care se despărțise de 2 ani. I-am zis că dacă nu-l dă jos o pleznesc, asta e adevărul. Avea o colegă de muncă cu ea și uite beleaua: ,,Deposedarea prin violență sau prin amenințări cu violența este tâlhărie și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani.” Ceva de genul ăsta zice codul penal.
Noi să fim sănătoși.
Dacă ai mai povestit, am uitat, că am și eu o vârstă.
Altfel, asta e o poveste care merită făcută articol. Te bagi?
Sâmbătă am plecat din Baia Mare la 3 A.M., am dormit în capitală, duminică am dormit la Brașov, luni și marți la Deva cu un drum de București între ele, aseară am dormit la Oradea. Deseară încă nu știu unde dorm.
Zici că aș avea timp și starea necesară să mângâi pixul? Poate cândva în viitor dar nu în cel apropiat.
Fix acum 25 de ani (mulțumesc că mi-ai amintit!) mă îndrăgosteam iremediabil. Chiar dacă ulterior nu am mai fost împreună, tot marea dragoste a rămas. 🙂 Eram studentă, fără bani, cu două joburi. Când mă uit în spate, la ăștia 25 de ani, mă bucur mult pentru ce am făcut cu viața mea
Eram in anul de stagiu (intre facultate si rezidentiat) deci acasa la parinti la Piatra Neamt. Acu ca zisasi de eclipsa, tot acolo am vazut-o, cred ca am pastrat si ochelarii speciali.
Am facut impreuna cu tatal meu scoala de soferi, nu conduc nici acum, mi-e si frica in traficul de azi.
Am fost intr-o excursie in Ucraina si Rusia, imediat dupa Paste.
De iaurtul Danone stiu de la Taize, din 1995, mi se parea minunat atunci.
Pentru mine a fost un an grozav desi inceputul nu parea prea promitator pentru ca imi dadusem demisia – total pe neasteptate- la sfarsitul lui ’98.
Incepusem insa un curs de marketing la CODECS si eram foarte entuziasmata de ce invatam acolo, de oamenii din grupa, de tutor.
Au aparut apoi interviuri la o firma care parea cumva ciudata. O mana de oameni in Romania, dar pentru interviul 2 trebuia sa vina un sef de divizie din Olanda, tocmai peste o luna. Ce-o mai fi si asta, atatea mofturi mi-am zis si am plecat nedumerita. S-a dovedit a fi lozul castigator: peste o luna am trecut fluierand de interviu si pana sa ies pe poarta sediului lor, m-a sunat recrutoarea ca postul e al meu. Au urmat apoi cateva luni in Olanda pentru training pe post, masina nou-nouta, responsabilitati extinse pe zona Balcanilor si implicit multe calatorii in zona .. Am ramas la ei cativa ani, pana s-au retras de pe piata- dar 1999 a fost grozav.
Am uitat complet de eclipsa.
Cat despre „sfarsitul lumii” imi amintesc tevatura celor de la IT, cate verificari ale laptopurilor au mai facut. Tin minte si ca am primit o nota sa ne asiguram ca avem masinile cu plinul facut. A fost primul Revelion facut pe strada sa vad artificiile.
Eram la master si in combinatie cu un job idiot abia puteam sa ma concentrez la ore. Tot la 25 de ani am avut o relatie toxica din care am iesit burdusita rau de tot (fizic). Tot in anul ala am reusit sa imi schimb jobul, dar cum era pe vremea aia, pe un salariu de nimic si 6 luni pe un contract de 2 ore desi eu lucram fulltime.
Cred ca juniorul e defect. Nu bea decat lapte. Iaurt, branza nici nu vrea sa auda de ele. Actimel nu il atrage deloc, desi cand era mic, pana pe la vreo 3 ani a baut. Cine stie, poate isi revine si o sa vrea sa manance si lactate.
Aveam 30 de ani, fumam țigări fără filtru, aveam plete, știam vreo douăzeci de citate în latină cu care mai amețeam fetele. Nu mai fumez dar pletele au rămas ca un fel de rebeliune împotriva bătrâneții. Între timp copii au plecat în străinătățuri, soția a plecat și ea cu unul și parcă acum sărbătorile au devenit un pic deprimante. De sfârșitul lumii nu îmi era frică fiindcă la vremea aia lucram la o firmă mare de IT și noi făcuserăm (ca mulți alții, de altfel) multe simulări în diverse situații și totul dădea bine. Plus că eram foarte încrezător în specia umană și în genialitatea ei. Și acum mai cred asta numai că am devenit mult mai rezervat. Iar de când cu povestea cu votatul pentru CG am un semn de întrebare la adresa unor co-naționali și la starea lor mintală. Păcat!
Comentariu beton!12
Țin minte că de eclipsă eram în Costinești și mă distram cum vânzătorii de ochelari de eclipsă nu lăsau din preț chiar dacă mai erau câteva minute până la fenomen.
De revelionul sfârșitului lumii am fost la munte la Stâna de Vale, era zăpadă de peste 1 m și gazda pensiunii ne-a făcut un vin fiert extraordinar de bun.
O bună vreme înainte de sport îmi mâncam un bol de Danone cu fulgi de ovăz și fructe uscate. Din câte țin eu minte au fost primele iaurturi ”șmechere” de pe piața românească.
Ma angajam ca medic stagiar, an obligatoriu dupa facultate, si-mi cautam al doilea job, ca era penibil sa cer inca bani de la ai mei ca sa pot trai( trai definit ca ceva mancare si transport prin Bucuresti, nu altceva). Am reusit sa-mi iau jobul ala suplimentar si dupa inca 1 an de muncit 15 ore pe zi( fara nicio zi de pauza) tranteam un TBC urat, care mi-a schimbat planurile pentru urmatorii ani de viata. Nu m-as mai intoarce….
În 1999 eram anu’ doi de facultate. Tânăr, voios, idealist până-n pânzele albe.
Danone încă face cele mai proaste iaurturi de piață la ora actuală. Ar trebui să se uite la Müller și la Napolact-n ogradă. Alea-s iaurturi.
Stiu exact ce faceam acum 25 de ani si nu voi uita niciodata. Ma urcam pentru prima oara in viata intr-un avion ca sa ajung in orasul care nu doarme niciodata.
Lasam in urma eclipsa de soare si primul concert Metallica din Bucuresti.
Una peste alta, a fost un an bun si da, m-as mai intoarce in 1999.
Un singur lucru as schimba: as ramane in New York, NY-ul de atunci, nu de acum.
Acum 25 de ani le-am facut pe toate
Am schimbat serviciul de la multinationala la banca; am vindut apartament si am cumparat alt apartament, linga tata, sa ii fiu amroape. Distanta dintre noi era prea mare, iar mama plecata dintre noi in 1997. Greu.
Am rezolcat eclipsa de pe balconul tatei. Bifat.
Am terminat de zugravit apartamentul nou pe 1 decembrie, am inceput sa mutam mobila. Pe 2 decembrie am terminat, raminea sa amenajam.
Sifrietul lumii era programat pe 31, dar a venit pe 3 dimineata, cind l-am gasit pe tata fara suflare.
Inte 3 si 31 decembrie nu stiu ce am facut. Am trait, presupun.
Imi aduc aminte insa artificiile de pe 31, din centrul Iasiului. Cautindu-i pe parinti prin vazduh.
A fost un an.
🤗
Țin minte anul ăla, eclipsa a fost pe 11 august, când fiu-miu cel mare a împlinit 5 ani. Aveam curtea plină de prieteni și rude veniți să-l sărbătorim și să vedem eclipsa. Tot în ‘99 a fost prima și ultima dată când am uitat de ziua soțului meu. Eram plecată la un curs de aviație în Atlanta. Era prima oară când mă urcasem într-un avion, era pentru prima dată când aveam pașaport și viză de America. Eram pe un alt fus orar, eram ca o maimuță dată jos din copac, eram uluită de ce vedeam acolo și am uitat că e 24 septembrie și e ziua lui Călin. Țin minte când am fost la ai mei părinți, după ce m-am întors din Atlanta, cu cât nesaț îmi ascultau poveștile, ce încântată a fost mama când i-am adus o cutie de 1kg de cafea și tata care a purtat ani de zile șapca cu Falcons, echipa de fotbal american din Atlanta. Și nu înțelegea ce fotbal joacă ăia, zicea că-i mai degrabă rugby. Și, mai ales, bucuria copiilor mei când au desfăcut bagajul cu jucării luate de la ToysRUS.
Acum fix 25 de ani, aveam un copil de 4 zile, maică-mea tocmai vânduse apartamentul din Cluj în care crescusem, iar soţul meu abuzator tocmai cumpărare o casă la ţară, într-un sat în care mai erau vreo 20 de familii şi în care media de vârstă era 70 de ani. Foc cu lemne, buda în fundul curţii, pâinea comandată la cooperativă o dată pe săptămână, tot tacâmul. În ultima zi în spital, am aflat că cei care cumpăraseră apartamentul doreau eliberarea lui mai repede, aşa că din spital, m-am cărat direct la noua casă de la ţară, la vreo 40 km de Cluj. Ninsese ca la nebuni, satul era situat într-o „căldare”, era impracticabil iarna. Am reuşit să ajungem în sat cu un tractor. Imaginează-ţi o lăuză hurducată vreo 2 km într-un tractor. Maică-mea a venit cu mine, a stat 3 zile şi s-a cărat la ea acasă. M-a lăsat singură, în plină depresie post partum, cu un copil de o săptămână, altul de 3 ani şi un soţ abuziv, într-o casă de la marginea unui sat pustiu, fără semnal la telefon (tocmai apăruseră cărămizile alea Motorola) să mă spăl în covată şi să mă duc la budă în fundul curţii, după 23 de ani trăiţi la booc şi fără rude la ţară. Deci cam asta făceam eu acum 25 de ani.
Comentariu beton!16
Wow! Nici nu stiu ce sa zic.. as întreba ce a urmat, dar poate nu ai chef sa răspunzi. In orice caz, ce curaj ai avut!
@Minaosi, n-am avut curaj, n-am avut încotro. Eram cu un abuzator, nu aveam niciun cuvânt de spus despre nimic. Au urmat 10 luni în acel sat, după care ne-am întors la Cluj şi am trăit 2 ani într-o colibă la marginea unei păduri. Fast forward, în 2009 am reuşit să divorţez, cu greu şi cu pierderi mari. Acum sunt ok din toate punctele de vedere, mai puţin psihic, toate traumele astea lasă urme, iar eu încă n-am reuşit să-mi descleştez gura în faţa unui psiholog, pentru că ştiu că, odată cu psihoterapia, înainte de a fi bine prima dată e rău, iar eu nu-mi permit încă să sap prea adânc. Dar sunt relativ ok.
😂 eram însărcinată cu fiică mea și apropos de eclipsă, am văzut-o de pe terasa blocului ( toate babele mă zăpăciseră de cap că se naște copilul cu probleme dacă văd eclipsa) iar fiu meu care avea un an la data aia sforăia cu spor în timpul fenomenului, a fost singurul care i-a scăpat, așa că 1999 a fost interesant și plin de provocări pentru mine. Parte din el l-aș vrea retrăit pentru că ar fi trebuit să iau atunci o decizie care m-ar fi scutit de ani de chinuri.
În 1999 , in decembrie, tocmai ce mă mutasem, cu nevasta, copilul si cătelul din dotare, în noul apartament cumpărat.
De la garsonieră , la 4 camere, era ceva uau pentru mine.
Nu am cum să uit asta.
În 1999 mă pregăteam de nuntă (care a fost un an mai târziu). Iar fix în ziua eclipsei, când toți erau cu ochii în Soare (la propriu), mie și unei colege ni s-au furat poșetele din birou, care era deschis și pustiu (că am zis deja că toți erau cu ochii în Soare). Nu aveam cine știe ce prin poșete, nici eu, nici colega. Dar ne-a dat de ne-a julit că am rămas fără acte și a trebuit să stăm pe la poliție cu plângeri și să ne facem alte documente. Și, evident, așteptam anul 2000, când se prefigura sfârșitul lumii din cauza calculatoarelor :)))
mă ajută memoria de numa numa. In capul meu eclipa fusese in ’98
Inainte de Craciun mi-am cunoscut sotul si aveam primele intalniri. De revelion a nins, eram tineri si era frumos… Acum avem doua fete si suntem ceva mai batrani.
E he hee,dragii babei,in ’99 aveam 43 de viata…
Traisem revolutia,aveam o fata de 16 ani,un sot care murise de un an,un serviciu bine platit dar fara carte de munca,o soacra ramasa singura pe lume de care aveam grije cu drag,sa va mai spun ? Nu cred ca mai are rost !
Dar peste toate astea,mi-am jurat si m-am tinut de cuvant,sa-mi dau copilul la facultate si sa o ajut sa fie cu capul pe umeri si picioarele pe pamant. Acum, la batranete,nu-mi vine sa cred prin cate am trecut.
Sant mandra ca am realizat atatea,mai ales cand nepoata (crescuta de mine) tocmai a implinit 10 ani ! Ea este cea mai mare bucurie a mea.
Comentariu beton!15
Da, știu exact ce făceam: eram la liceu si visam cu ochii deschiși la un coleg de la clasa alăturată, care nu a știut vreodata ca exist. Si ma uitam la telenovele, ceea ce întărea convingerea mea ca pana la urma ne vom ciocni unul de altul pe holurile liceului, si cea mai frumoasa poveste de dragoste ever va lua naștere. It did not 😁
Aveam 15 ani si ne-am urcat pe terasa blocului sa ne uitam la eclipsa. Eram foarte indrogostita de primul mei iubit si am organizat impreuna revelionul cu prietenii la mine acasa. Am avut o copilarie si o adolescenta foarte frumoase si la 15 ani cea mai mare problema pe care o aveam, care mi se parea o catastrofa, era ca aveam mari probleme cu acneea 😄.
Eram in anul 2 de facultate, bucuroasa ca luasem cele 3 boabe din toamna si nu trebuia sa dau din nou examen de admitere ( ca asa era pe atunci – te dadau afara daca picai 3 in toamna).
Facem petrecere de sfarsit de an in uscatoria de la bloc cu gasca… ne unduiam pe Jenny Lopez cu al ei Y2k cantec Waiting for Tonight… ma saturasem de mers cu CFR din orasul de facultate pana acasa (~300 km pe un sens, vreo 7 ore cand nu avea intarziere …. si nu cred ca am prins vreodata fara intarzieri :)) )
Eram copil, eram naiva si credeam in faptul ca toti oamenii sunt buni.
In 99 m-am întors la muncă după 2 ani de intrerupere pentru creșterea copilului. Deci copilul terminase de crescut și eu nu mai vorbisem 2 ani decât cu părinții, soțul, pediatrul și rareori cu vanzatorele de la alimentara din colț. M-am întors într-o clădire nouă, cu o mulțime de colegi noi. Și eram confruntată exact cu temerea că vine sfârșitul lumii. Și m-a certat directorul că, întrebată a 1450 -a oară dacă e suficient să scoată din priză calculatoarele le-am spus celor de la HR să pună calculatoarele pe niște farfurii de lut și să lege o iconiță de ele. Incredibil, dar au executat.
Comentariu beton!11
Leeeesin! Asta dar de ce farfurii de lut? Iconița inteleg, dar farfurii de lut? 🤣🤣🤣🤣🤣
ce tarrrreeee! am ras cu lacrimi!
In 1999 am plecat prima oara din tara, cu viza, cu avion, cu escala ce mai! Parca castigasem la loto. Tot atunci am vazut primul hypermarket, un Auchan, si am cumparat iaurturi cu fructe de la Danone din care am mancat o saptamana. Plus Celebrations (Marz, Twix, etc…) Ce mai tin minte e ca pretul ciocolatei era jumate fata de Romania (la noi un baton de Mars era o alocatie).
Eclipsa se pare ca a fost un semn bun, in anul ala am inceput sa zbor cu avionul si sa vad lumea si nu m-am mai oprit.
Da, imi amintesc: fix acu 25 de ani lucram in draci ca sa am citeva zile libere in plus si sa vin la Vl de Rev, anul 2000, cind nu vom mai fi copii… Am facut ora „25” la ceas, cu sampania dupa noi si o ceata de prieteni. A fost ultima data pt fostul sot in Romania, dupa ne-am despartit.
Eram in anul 2 de facultate. Tin minte ca am cumparat doua căni cu eclipsa, cu ceva hartă pe ele, erau chiar fain facute, cred ca le mai am pe undeva pe acasa in România…
In rest nu imi amitesc prea multe… imi amintesc ca eram săraci, cănile alea costasera o avere, aveam asa un sentiment ca era ceva deosebit, un fel de moft de lux cand le-am cumpărat. Ma mai încerca uneori sentimentul ăsta, cand ai bani si iti faci o aroganță, in loc sa ii pui la ciorap.
In fine. Anul ala reușisem sa ma cuplez cu fostul meu, o dragoste mare, aprinsa si care a ars repede, după 6 ani s-a facut cenușă.
Imi aduc aminte de cerul de la eclipsa, erau ceva nori, a fost gri… bof…
Pentru Danone, chiar ma bucur ca au asa inițiativa, face parte din educația copiilor, din lumea reală, plus ca e minunat sa bea lapte și sa consume produse lactate, foarte mișto, La mulți ani!, 25 e un număr frumos!
De eclipsă pe plajă la Costinești, dârdâiam de frig. Îmi aduc aminte ceva de sfârșitul lumii, vag, restul…blank😁
Ha ce tare subiectul si btw noul meu job va fi la Danone, parca am spus ca mi-am dat demisia acum o luna 😂. Bun in 99 am vazut eclipsa in capitala mai exact pe 1 Mai unde locuiam la acea vreme.Terminam facultatea si mergeam la interviuri pentru job.
Foarte usor sa-mi amintesc ce faceam acum exact 25 de ani: atunci m-am insurat pentru14 ani 😊
Cand ai zis acum 25 de ani, a fost initial blank in mintea mea. Dupa, cand ai scris 1999 a revenit memoria, in acele vremuri abia ma angajasem si la o luna am ramas insarcinata. A fost o perioada de neimaginat acum, am ascuns sarcina la munca pana la 5 luni, deoarece erai data afara, nu isi bateau capul angajatorii cu tine ca sa stai apoi 2 ani in concediul de crestere copil. Iar in decembrie in jurul Craciunului cand am nascut ( la stat, da) nu tu apa calda, nu tu caldura, la baie nu era geam, iti inchipui ce frig era. Triste vremuri, de aceea nu pot realiza cum oamenii au memoria selectiva de zic ca inainte era mai bine si nu vad cat am evoluat ca societate.
Ah, anul 1999… In ianuarie a murit tatal meu. In martie m-am casatorit.
Pe 17 decembrie 1999 eram la Paris, pe Champs Elysées, ma intâlneam cu 2 colege de liceu, una locuia deja la Paris, cealalta venise in vacanta. Si ma gândeam ca in aceeasi zi, cu 10 ani in urma, incepea revolutia. Atunci noi 3 fusesem invitate la fostul meu prieten, la ziua lui de nastere. Aveam capul plin de fluturasi (desi maica-sa nu ma placea) si ajunsa acasa mama imi spune ca sunt tulburari la Timisoara. Imi aduc aminte ca am fost sceptica, nu credeam ca Ceausescu putea fi dat jos.
Pe urma, tot cam atunci, decembrie 99, a venit pentru prima data mama in Franta. Am fost mândra sa-i arat ca stiu sa ma descurc ca femeie maritata. Pe 24 seara, ca in fiecare an, am fost la masa la soacra-mea. Si in timpul noptii a inceput o furtuna grozava, a batut vântul cu 200 km/ora, au cazut o gramada de copaci si am ramas fara electricitate. Scârtia casa soacra-mi din toate balamalele. Consortu’ s-a trezit, mi-a zis sa coborâm, sa nu cada acoperisul pe noi si in avântul lui mi-a dat un ghiont de m-am trezit pe jos, in intuneric. Râdeam asa de tare ca nici nu ma puteam ridica. Dimineata am descoperit ca niste tigle cazusera fix pe masina noastra.
De Revelion am bântuit prin Paris. A fost nasol. Metroul nu mergea, nu era nici un foc de artificii (sau cel putin nu mi-l amintesc), restaurantele inchise. Am dormit la fosta colega, dar pâna la ea am mers pe jos. Mama a rezistat mai bine ca mine.
Eram încă în liceu, eram îndrăgostit, aveam planuri mari cu facultatea și îmi doream să plec din țară imediat ce aș fi terminat. Mă pregăteam pentru bac și pentru eclipsă, mă întrebam ce se va întâmpla cu 486-le meu la trecerea în anul 2000.
În zona mea își redusese drastic activitatea cea mai mare firmă din zonă, se închiseseră fluxuri de producție, cozile la șomaj pentru simpla ștampilare a carnetului de șomaj se întindeau pe câteva rânduri mult în afara clădirii, sindicatele își strigau în stradă revendicările. În 1999 coordonam un post local de televiziune, din cauza a ceea ce se întâmpla în județ eram șapte zile din șapte la slujbă, de dimineața până când terminam. Abia către noapte apucam să mă ocup de copii și de casă. La cât timp am dat copiilor mei în perioada aia încă continui să fiu uimită că au ajuns oameni atât de responsabili, empatici, buni.
Acum 25 de ani lucram ca IT-ist la o firma de distributie pe mai multe judete din tara – le facusem on mic soft cu care scoteam centralizat tot felul de rapoarte si faceam analize. Faceam un transfer de date prin modem (ulterior pe e-mail), pe conexiune telefonica, in fiecare dimineata, aveam in maxim 30 de minute, situatia vanzarilor (si nu numai) pe toata tara.
Asa am ajuns sa vad cam toata tara, nu era saptamana sa nu plecam undeva (impreuna cu diversi colegi de la sediu). In ciuda greutatilor, mi se parea extraordinar. Avem colegi din toata tara, oriunde ajungeam, stateam la povesti, la o bere, ieseam in orasul respectiv, ne intelegeam super cu toata lumea. Cu siguranta, toate aceste lucruri se datorau elanului specific varstei de 25 de ani, desi nici acum nu m-ar deranja sa ma intorc acolo o vreme…
Nici picurată cu ceară nu mi-aș fi amintit ce făceam în 1999. Eu care mă laud că am o memorie bună. Mi-ați amintit dumneavoastră de faza cu data calculatoarelor. Da, fiindcă lucrez pe calculator, am trecut și eu printr-o mică panică atunci. Îmi amintesc acum și de eclipsă, dar nu cred că s-a văzut și din Baia Mare. Cred că la noi a fost înnorat.
Imi amintesc exact ce făceam în urmă cu 25 de ani, chiar în perioada asta. N-a trebuit să stau să scotocesc prin memorie, în timp ce citeam articolul mi se derulau în minte imaginile. Asta pentru că am realizat un lucru important pentru noi chiar acum 25 de ani, ne-am cumpărat apartamentul în care locuim. Prin oct. – nov. 1999 am căutat și-am și găsit (prin intermediul unei firme de imobiliare) apartamentul nostru. Am dat atunci un avans, restul urmând sa fie achitat la semnarea actelor. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în data de 20 decembrie. Fostii proprietari au vrut să primeasca banii în lei depuși pe un CEC la purtător. Noi aveam cam 2/3 din sumă în USD și restul în lei (pe care-i avea tata la FNI și i-a retras pe la sfârșitul lunii noiembrie 😊 , bafta noastră că am găsit apartament la momentul potrivit). Ei și cu vreo săptămână înainte m-am urcat eu în trenul Târgoviște-București cu un purcoi de bani în valiza pe care am ținut-o în brațe tot drumul. A fost foarte stresant drumul ăla, mi se părea că toată lumea se uită la mine. În zilele următoare ne-a ajutat un amic să schimbăm USD/lei la un curs ok, nu era chiar așa „floare la ureche” în vremea aia. Invers, din lei în USD era și mai complicat, chiar m-am mirat de ce oamenii ăia au preferat să achităm în lei. În fine, proprietarii ne-au dat cheia de la apartament înainte de a semna actele, așa că vreo 3-4 zile am făcut șmotru pentru a ne putea muta cât mai curând, deci cred că asta făceam fix pe 19.12.1999. Pe 30-31 dec. am mutat (cu 4 mâini și o dacie) tot ce aveam în mica garsonieră în care stăteam cu chirie. Așa că anul 2000 ne-a găsit în apartamentul nostru. N-am crezut în sfârșitul lumii, că altfel nu m-aș fi agitat atâta. 😊 N-am putut să concep că lumea mea se va sfârși la 30 de ani.
31 ani. Vremuri supermisto. Bagat pana-n gat in media si duplicitate, tenis, keoke, tipsy, terminus, la motoare, clubA, gagici, biliard, bowling, plecari dese pe afara, gagici, keoke, tipsy, terminus, la motoare, clubA, biliard, bowling, vox maris costinesti, dan partos, radio vacanta.. Metallica pe 23 August cu niste dume de sonorizare jenante. Eclipsa mi-o amintesc ca pe o pauza plictisitoare si neproductiva in mijlocul zilei contrabalansata cu mult shpritz cu prietenii si angajatii.
Amintiri blurate de nopti albe la birou, petreceri, victorii si infrangeri in business, din nou petreceri, alcool, nopti albe cu fete al caror nume nu l-am retinut niciodata si invers. Oameni misto, locuri misto. Construiam cu sarg capitalismul dupa ce fusesem generatia care a dat ultima mana de var pe socialismul lui Pingelica inainte de a fugi de gloante pe Magheru, la Palat si la Casa Radio.
Super vremuri, anii 90, cei mai intensi si misto!
Oho, la întrebarea asta, Dle Vasilescu, cred ca o sa aveți foarte multe răspunsuri pe blog! Interesanta si provocatoare întrebare si cred ca mulți vor vrea să își expună puțin o frântura de viață public. Va felicit de asemenea stilul in care faceți reclama abordând subiectul într-un mod foarte inteligent. Nu știam despre firma Danone nici măcar ca produce în Romania, spre rușinea mea (sunt afona in economie). Bravo lor, să aibă succes in continuare!
Revenind la întrebare, o luasem strict ca fiind vorba despre revelionul din 2000 (tocmai căutam niște oferte de revelion) si facem efortul sa îmi amintesc cum l-am petrecut. La noi, soțul meu avea pasiunea asta să înregistreze toate evenimentele (sărbători importante, concedii) unde si cum le-am petrecut si era amuzant sa ne uitam pe notițe din când în când si sa ne aducem aminte cum a fost. Dar de zece ani nu am mai avut cu cine sa fac asta, copii mei (fiica si ginerele) fiind mult mai ancorați în actualitate decât in trecut, cum e si firesc.
Deci, ce făceam acum 25 de ani? Da, era o perioada frumoasa din viață, noi eram oarecum tineri, financiar si profesional eram ok-uț, copii post adolescenta, studenți sau viitori studenți, ascultători si frumoși, rudele, prietenii încă în viață si sănătoși, una peste alta era bine…
Si mai ales, nu știam ca era un fel de apogeu al stării mulțumitoare si că vor veni si momentele mai dificile cu care, din păcate, fiecare ne confruntăm cu cât înaintăm în viață.
Din punctul asta de vedere, da, eu as vrea sa întorc timpul înapoi la acea perioada…..
Din ce văd, fix acum 25 de ani era duminică. Asta înseamnă că strânsesem bagajele din Regie și eram în vacanță la Călărași. Probabil îmi trecuse mahmureala de după ziua lui Bodo, ultimul chef din cămin pe anul ăla – și ultima masă bună, că ăsta primea și potol, nu doar băutură 😂 Și sigur, la fel ca și acum, habar n-aveam unde fac revelionul.