Nu știu pe câtă lume interesează, dar o să las aici gândurile care mi se învârtesc prin cap de dimineață încoace.
Toate guvernările de până acum au făcut pipi pe educație. Sunt mai bine de 30 de ani de când educația a fost la coada priorităților partidelor aflate la guvernare, în special a PSD-ului.
Și pe bună dreptate, cui îi trebuia un popor educat? Ca să ce? Să nu poți să-i manipulezi ca pe vite după cum ai interes?
Un sigur lucru n-au luat în calcul: ce poate să facă un popor lipsit de educație, dar cu acces la internet. Ei bine, au văzut ieri și azi.
Nici în coșmarurile lui cele mai negre nu credea don Marcel că nu merge în turul 2 en fanfare, de pe primul loc. Cu mașinăria de partid reglată în atâtea tururi de vot anterioare, părea floare la ureche. Ce să vezi, n-a luat voturi nici cât doamna Vio acum cinci ani.
În noile condiții, sunt extrem de curios dacă Ciolacu și mașinăria de vot a pesedeului o vor susține pe Lasconi în turul doi. Dar pentru asta trebuie să vedem cum arată și alegerile parlamentare de duminica viitoare.
Alegeri parlamentare care, iată, au devenit brusc și mai importante decât erau. Sper că înțelegeți de ce: dacă e să ne potcovim cu un președinte legionar și rusofil, măcar să nu aibă Parlamentul de partea lui.
O să fac tot ce pot să conving cât mai mulți oameni să iasă la vot. Dacă nici după ce s-a întâmplat azi-noapte nu e clar că fiecare vot contează, nu știu ce-aș putea să mai zic.
Cât despre turul doi la prezidențiale, mi-e foarte teamă, să știți. Mi-e teamă că poporul ăsta profund misogin nu va vota niciodată o femeie în prima funcție din stat. Nici măcar cu amenințarea unui președinte rusofil și anti-european deasupra capului.
Sper din tot sufletul meu să fiu contrazis.
Adevar graiesti !
Duminica,zi taaare importanta.
Singura solutie ar fi vot masiv Lasconi si parlamentari usr,pnl,psd…oricare in afara haur !! Cu haur in parlament putem pleca oriunde vedem cu ochii.
Comentariu beton!14
PS daca as fi Lasconi,as face campanie cu un film de pe Net,in traducere „Vor fi oameni”. Asta ne-ar cam astepta…cu CG pres…
Fix așa cred și eu. Complet neașteptat
Nu mai e nimic de facut decat de cumparat un bilet de avion spre orice! Am citit si postul anterior tot acum,,, tot cg.ul va castiga ca s.a pisat pe toti! E exact ca la Brexit, nimeni n.a stiut ce si cum voteaza!
Comentariu beton!16
Aceleasi ganduri mi-au trecut si mie prin prin cap. Astept rezultatul final si daca e ala bun am sa-mi anunt prietenii cu tobe asa cum se facea acum 70 ani. Doar ca tobosarul va fi John Bondham cu Moby Dick
De acord cu tine, Mihai.
Și totuși speranța moare ultima. Așa ca o să mă duc să votez! Măcar atât pot să fac.
Pe asta cu Georgescu nu a prevăzut-o mai nimeni. Vineri, având o sclipire de moment și crezând că va fi buluc la votare, am decis să merg atunci și să nu îmi anulez votul. Votat Lasconi împotriva celorlalți.
Turul 2 clar tot ea, dar doar o minune o va scoate președinte. Cred că o parte din psd o va susține.
La parlamentare e foarte greu cu auriști la tot pasul. Sâmbătă la vot.
Comentariu beton!16
Adevăr grăiești 😢😢
Poți zice :așa e în democratie, dar democrația nu înseamnă extremism și pro Rusia.
Si-acum? o sa votam in turul doi anti calin.
Insa eu personal am o teama ca sintem terminati. Brusc mi se pare ca druidu asta are sanse mari, si mi se pare ca „mobilizarea” in turul 2 s-ar putea sa fie o gluma.
Totusi o parte buna, daca se poate spune asa, e ca procentul mare al lui Lasconi s-ar putea sa urce puternic USR la alegerile parlamentare.
Singura sansa este ca intr-adevar file de poveste sa fi fost o unealta a psd-ului…si sa il aiba cu ceva urat la mana care sa fie pe post de dinamita acum! Foarte ciudat ca pana la ora pranzului nu a scos nici un cuvant! Deci negociaza cu cine ce?!
Bine bine, dar până la urmă care e clasamentul oficial?
Hă? Georgescu – Lasconi în turul doi. Asta întrebi?
La naiba! Este exact ce mi-a fost frica sa scot pe gura, de cand am vazut ca ajunge ea in turul 2.
Am zis ca sunt eu nebun si nu are cum asa ceva…
Cand o vad spusa si de tine, imi dau seama ca putem pierde de tot o tara (partial) pentru ca suntem misogini.
Puteai si tu sa nu o scrii pe asta, stateam un pic mai linistit.
Nu mai putem fi linistiti de ieri…
Vezi ce zice CTP.
Vreau sa cred ca toți oamenii sănătoși la cap vor ieși la vot și vor pune stampila pe Lasconi ca să nu iasă legionarilor. Asa îmi place mie sa cred
Ba băieți îmi pare rău.
Oricât mi-aș dori să iasă Lasconi, niciodată românul nu va alege o femeie președinte.
Să fim sinceri, dacă nici americanii n-au putut pune o femeie care era de departe o alegere infinit mai bună decât Trump președinte, noi n-avem nicio șansă.
Așa ca fie învățăm rusă, fie căutăm meleaguri mai sănătoase la cap.
Sincer, Polul Nord sună destul de tentant…
Comentariu beton!15
Din nefericire, așa cred și eu. Doar că oamenii care trăiesc în bula civilată, au impresia că astea sunt aberații: „fugi, domnule, România e țară civilizată, membră UE și Nato”.
Unul n-a călcat în viața lui la țară, în vreaun sat unde femeile vorbesc doar dacă le dau voie bărbații. Și nu numai la țară e valabil.
După atâția și atâția ani de comunism, dupa zeci de ani de poliție politică, după ce rusul și-a băgat adânc cizma în gâtul nostru, al bunicilor și părinților noștri, să votezi trompeta declarat putinistă, denotă probleme la mansardă – sau inconștiență.
Noi vom merge la vot (ca de obicei) și vom vota USR la Parlamentare (nu-s perfecți, dar PSD+PNL și celelalte sunt de nevotat) și Lasconi în turul 2.
Sperăm doar să fie bine.
Și iar îmi pare rău că n-am plecat din țară când eram tânăr…
Comentariu beton!17
Exact asta simt și eu. De ce am rămas aici ? …
Neata! Eu cunosc o singură persoană care a votat Georgescu şi aia s-a hotarat alaltăieri dupa ce a vazut nuş ce dezbatere. De altfel eu am auzit prima oară de existenta acestui domn de la el când mi-a spus cum a votat.
Sper din tot sufletul ca odată ce apar informatii despre Georgescu prietenul meu si altii ca el sa se răzgandeasca si să-si schimbe votul ptr că altfel este foarte grav, ptr ca tu Mihai ai dreptate.
Nu imi vad parintii de exemplu, votanti de Cioacu, să voteze o femeie never ever…
Ma uit disperată pe social media sa inteleg ce, cum, de ce. Si am dat de pagina lui Marian Godina. Mai sa vedeti acolo comentarii. Nu cred că poti să-i convingi pe oamenii ăia de nimic. Nu cred că ai cu cine să vorbesti, nu ai cum.
Si nici nu cred ca ajuta nenicul ăsta de la Antena 3, analist ceva, care a subliniat de vreo 3-4 ori dimineata asta că romanii nu o să voteze cu „zâna roz” sau asa ceva. Pai bagă-i lui mama asta in cap că asa face sigur.
Cred ca trebuie sa ne strangem toti sa repetam over and over că trebuie votata E Lasconi, pana inteleg cat mai multi..
Hai ca am aberat destul…
eu am plâns azi. viitorul copiilor mei e în votul unora care doar se uita pe tiktok(acolo nu e nevoie sa citești aberații, doar le asculti) și merg la biserica(mamii lor).
☹️😓
Comentariu beton!11
Eu și prietenii mei n-am dormit noaptea trecută urmărind evoluția clasamentului. E primul tur de alegeri prezidențiale unde am avut drept de vot (noi suntem din generația finalul lunii decembrie 2001 – august 2003), eu mai aveam nevoie de 4 săptămâni să pot vota acum 5 ani. Noi nu l-am luat în calcul pe Călin Georgescu. Pur și simplu nu ne-am gândit că cineva care nu vrea PSD, PNL sau USR îl va alege pe el, în special, pentru că a fost deschis cu privire la viziunea sa legată de drepturile femeilor care ar trebui îngrădite, printre altele. Am citit ce scriu cei care au declarat că l-au ales și adaugă niște urări ce nu pot fi reproduse fără a intra comentariul în moderare către PSD și PNL. Și e uluitor că nu a ajuns PSD în turul doi.
Tot seară am luat în calcul și emigrarea, dacă ajungeau Călin Georgescu și George Simion cumva împreună în turul 2, iar asta ar fi însemnat să renunț la master.
Toți cei cu care am vorbit eu, inclusiv mama mea la insistențele mele și ale surorii mele, au votat cu Elena Lasconi, chiar dacă nu o avem la inimă. În București și alte județe cu orașe universitare mari a obținut majoritatea.
Eu o să îndemn lumea să nu voteze pe cineva dintr-o extremă, că aș prefera să nu experimentez vreun regim totalitar.
Dar e ceva ce nu înțeleg. De ce nu citește lumea despre candidați înainte de alegeri?
Comentariu beton!40
Băi, jos pălăria! ❤️
Turma se cheama .
Așa cum știți,este esențial că USR-ul sa câștige cat mai multe voturi.
Nu știu ce șanse are ACUM Lasconi, dar, categoric vor fi mai mari in funcție de rezultatele de duminica viitoare. Sper că va fi așa.
Cât despre cg in afară de de a spus etc etc etc, nu va întrebați ce a făcut în ultimii 12 ani??? CV-ul lui se termina in 2012!!!!
Daca nu va avea susținere parlamentului…altfel sunt nori negri deasupra noastră…
Și încă ceva. 6000 Ron/ luna leafă profesor universitar????
Și un profesor de școală gimnazială are mai mult!!!
Nu am citit eu bine??? Oare???
Din păcate, da! Soția este lector universitar și câștigă puțin peste 5500 lei.
Nu exista asa ceva. Nu cred sa existe profesor plin care sa nu ia macar 10.000 de lei, in mana. Cred ca 6000 ia un lector, 7-8-9 mii un conf., iar un profesor ia 10-12-15.000
Lucrurile par complicate dar sunt de fapt foarte simple.
Voturile PSD și AUR merg la Georgescu.
Că sa treacă de 50% din voturi Elena Lasconi, trebuie crescut Nr total de voturi de la 50% din cetățenii cu drept de vot, cât e acum, spre 70-80%
Este singura șansă!
Eu am zis si acum o saptamâna ca sunt habarnista. Dar ca sa vad cât de mult, m-am intors la sondajul din 20/11, mi-am zis ca poate mi-a scapat ceva. Ba nene, niciunul din participanti nu l-a pomenit pe Georgescu! Nici macar unul! Asta nu e vreun repros, doamne feri! E mai degraba un punct pozitiv pentru blog, ca nu sunt aici partizani ai acestui individ.
Dar cum a fost posibil sa apara din neant? A ajuns pe locul I de parca ar fi fost parasutat! Inca putin si voi crede in teoria conspiratiei, Simion era padurea care permitea unui candidat ales „de – foarte -sus” sa avanseze nevazut. Cum a putut ajunge pe primul loc un personaj atât de sinistru, cum a fost posibil sa treaca pe sub toate radarele si nimeni sa nu-l remarce?
Sunt obisnuita cu titlurile senzationale ale ziarelor online si nu le prea bag in seama, dar de data asta, când titreaza „seism politic” chiar le dau dreptate.
„inca putin si voi crede teoria conspiratiei” – nu mai am nevoie de nici macar putin.
asta e singura, absolut singura explicatie.
Uite-asa: https://www.gandul.ro/actualitate/influenceri-folositi-in-campania-electorala-pentru-presedintia-romaniei-plati-ilegale-pentru-postari-politice-pe-tik-tok-20351889
Imi este foarte frica.
Prea multi babuini in Romania. Daca nu se mobilizeaza efectiv toata lumea sa o sustina pe Lasconi, inclusiv PSD, suntem mancati.
Nu mai traiesc in Romania, dar e tara mea, am acolo ce-a mai ramas din familie, prieteni.
Initial eram chitita sa votez SENS duminica, dar acum votez USR si cu mainile si cu picioarele. Indemn pe toata lumea sa faca la fel. Nu ne permitem absolut deloc fragmentarea votului.
Comentariu beton!12
Am trecut intamplator pe langa o sectie de votare din alt oras si am intrat, nefiind coada, am zis sa votez si eu, desi nu aveam in plan. Am votat-o pe Lasconi, dar oscilam intre ea si Simion. Acuma, ca vad ca e o diferenta cu Ciolacu de cateva sute sau mii de voturi, mi se pare ca a contat mai mult votul meu decat as fi crezut.
Dar, overall, nu conteaza. Georgescu e un individ despre care n-a auzit nimeni. Oricat ar fi de mare platforma tik tok, este totusi accesata de minori si de tineri, iar tinerii cu drept de vot, si daca participau si il votau masiv pe asta, nu ajungea in turul 2. Frauda. Cu ce scop…? Vom vedea frauda din turul 2 si directia in care se indreapta lucrurile – pro Rusia sua pro UE.
Daca tu crezi că e doar tik tok ! La start avea fucking 4- 5 % și apoi …
@oviwan, ok si de unde e restul?
La fel cred si eu…misoginismul nostru cretin va da in foc
Eu am votat-o si aseara eram stupefiat, in timpul numararii reale, ca acel rusofil e peste ea…nu imi venea sa cred.
Eh, cand a inceput Georgescu sa treaca si peste Ciolacu…nici aer nu am mai avut.
Azi dimineata cand am vazut ca se apropie Lasconi de Ciolacu, exact la ce ati scris dvs m-am gandit…
Sunt in stare votantii sa-i dea votul lui Georgescu numai sa nu iasa o femeie presedinte…daca vor avea de ales intre ea si un extremis putinist
Asa, daca facem un calcul:
2.120.181 votanti Georgescu plus 1.281.122 votanti Simion ne de o cifra rotunda 3.401.303
Sa zicem 3 milioane jumate votanti siguri pentru tandemul
Georgescu – presedinte si Simion – premier
despre care eu cred ca sunt sigure.
Cate voturi vin de la Sosoaca et comp? Nu stim…om vedea. Sa punem un milion, suntem generosi: 4,5 milioane voturi greu de depasit
Noh, amu cine ii da voturile Elenei?
Ea are 1.771.596 voturi – singurele voturi sigure
PSD plus PNL au castigat impreuna 2.581.198.
Sa zicem ca votantii astia vor vota Lasconi, iar totalul va fi 4.352.794….deci undeva tot la 4 milioane jumate
In total la acest tur au fost 9.465.257 de votanti, adica 50-50% ar fi 4.732.628,5 (il taiem pe unu’ in doua)
Deci ar fi vreo 400.000 de voturi care ar decide viitorul presedinte al Romaniei
Bine, sunt supozitii fanteziste, insa …
Acum? Culegem ce am semănat. Edel a zis-o acum ceva timp pe aici – ce respect pentru +60? Sunt ăia care ne-au făcut tranziția și ne-au adus aici.
Iar noi, ăștia 35-55, i-am lăsat pentru că am fost ocupați cu joburi, cariere, city-break-uri și modele de parenting avansate. Și ne-am ”îm-bulizat” și mai mult. Și am devenit auto-suficienți. Ehh, ce conta că nu știu ce lege e trecută sau zace la sertar dacă bonusul de performanță e mare, am schimbat mașina și pornachele e liber pă net și mai avem și Netflix. Și tăcerea este tot un răspuns, tot un vot. Așa că s-a votat cu liniștea din bulă.
I-a păsat cuiva că în 2008 s-au desființat școlile profesionale? Și, împreună cu deschiderea către UE, toți ”nea” au plecat unde au văzut cu ochii și acum cauți cu limba scoasă un ”băiat”. Aceeași ”nea” care însă au plecat doar la muncă nu și la creștere personală. Care s-au mulțumit să muncească și atât. Nu s-au integrat în comunitățile care i-au primit. Câți români au afaceri sau sunt membri în consiliile locale sau au alte funcții politice în diaspora, comparativ cu alte naționalități? Foarte puțini. Iar acești oameni și copiii lor au adunat frustrări pe statul român care a frecat duda. (FYI – știți cât personal are Ambasada Ro din Argentina? (care oferă servicii consulare la toată America de Sud, mai puțin Brazilia) Fix 4 oameni. Deci eficiența statului român tinde către zero. Nici nu mă leg de viza de SUA. Știți că în Belgia, certificatul român de căsătorie este recunoscut doar dacă are un 1 an vechime de la data solicitării de rezidență. Iar RO nu face nimic pentru a regla chestia asta.
Așa că acum, în T2 și la parlamentare, USR va avea un scor mai mic decât T1 iar Lasconi va pierde.
Parlamentare – toți piticii care și-au declarat sprijinul către Lasconi cu juma de gură se vor umezi la gândul că poate-poate 5% (Drept, Reper, Sens). Asta va duce la o diminuare a ponderii USR. Deci o guvernare PSD+AUR+ PNL este foarte probabilă.
T2 – V-o imaginați pe Firea spunând ”Forza Lasconi”? Sau PNL îndemnând la vot (și respectând îndemnul) pentru Lasconi? În PSD încă trăiește filonul vadimist (Dna Olguța ce mai face?) așa că…suntem singuri.
Așa credeam și eu când a intrat în cursă Gabriela Vrânceanu Firea…
Eu sper sa se mobilizeze lumea si sa votezepe cine trebuie. Tot caut sa vad daca am vreo posibilitate sa votez in turul 2. Sper sa nu fie cu inscriere cu nu stiu cate zile inainte.
Nu e cu inscriere. Noi nu ne-am inscris, ne-am dus ieri la una dintre cele 2 sectii din oras si am votat fara probleme.
Mergi fara grija.
Poti sa votezi oriunde e sectie de votare in Belgia – nu trebuie sa te inscrii. Pentru parlamentare insa iti trebuie o dovada a rezidentei in Belgia
Personal, văd un viitor destul de sumbru. Un singur lucru bun văd în votul de ieri: poate se trezesc și cei care zic că „votul nu contează, oricum totul e aranjat”. Cine ar face aranjat așa ceva? Poate așa ies la vot, poate așa se conving că orice vot contează. Dacă nu vom avea prezența la vot de cel puțin 60%, Lasconi nu are nicio șansă.
Ne-a lovit trenul, că noi căscam gura în altă parte. Ai fi surprins să constați că printre votanții lui Georgescu sunt profesori, preoți, medici care și-au văzut doar de cartea lor, aia din care trebuie să predea, să citească sau să opereze. Altceva nu au învățat și nu au citit. Școliții ăia care ne îndeamnă că de Halloween să nu ne îmbrăcăm copiii în sătănei, ci în îngerași cu portul popular.
Dacă le-ar trece prin cap PSD istior și liberalilor să amâne sacrificarea ritualică a conducătorilor nedemni până după parlamentare. Altfel vor începe u lupta pe grupuri și grupulețe pentru șefie iar de campanie nu se va ocupa nimeni. Și vom avea un parlament plin de aur și șoșoci, dispuși sa-i cante in strună legionarului aproape președinte. Și mi-e teamă că prezența la urne a tineretului cu cap (adică cei care mai si gândesc, nu doar TikTok-esc) va fi diminuată de mahmureala de după Sf. Andrei.
Am citit un comentariu azi dimineata dar nu mai stiu daca aici sau la Zoso, in care spunea cineva ca lipsa educatiei ne-a adus in acest punct iar daca acum reusim sa scapam la mustata cumva si tot nu facem ceva cu educatia, peste 5 ani suntem mancati. Eu nu am Tiktok. Azi noapte la ora 22:30 m-am bagat la nani ca a fost șocul Putin prea mult pentru mine. Pe la ora 1 m-am trezit fara vreun motiv si am deschis telefonul sa vad daca Lasconi mai este pe 2 si am crezut ca e un cosmar ceea ce vad. Nu am mai dormit deloc, am stat sa citesc cine dracu e ala de pe locul 1. Nu vreau sa ii pronunt numele sau sa il scriu pe undeva pentru a nu fi indexat si urcat in cine stie ce medii online.
Fratii mei cititori ai acestui blog , va rog eu mult sa faceti tot ce puteti sa vorbiti cu toti cei care ar putea sa voteze cu nenorocitul asta sa nu o faca. Si la alegerile de saptamana viitoare trebuie sa ingropam haurul si sosul de rosii, altfel ne parasesc toti aia care au apa calda si ne lasa pe vecie in prostia noastra de daci liberi.
Cu ocazia unei acțiuni de voluntariat am aflat preferința de vot a unui grup de vreo 30 de tineri ce tocmai au implinit anul acesta 18 ani: cu Calin G, pentru ca numai pe el l-au vazut pe tiktok, singurul canal de informare care ajunge usor la ei. Nici nu ştiau ce candidati mai existǎ. Li se pǎrea normal sǎ-l voteze pentru ca vorbeşte pe limba lor, cu argumente simple si fǎrǎ niciun dubiu cǎ dreptatea e in mâinile sale.
Am dus atunci muncǎ de lǎmurire, probabil fǎrǎ succes.
Este oribil ce se întâmplă! În naivitatea mea vedeam un tur doi Lasconi – Ciolacu (sperând să dispară Simion din cărţi.) Azi dimineaţă citind articolul lui Vasilescu, mi-am pus întrebarea „Who the f…is Georgescu??!!” Am aflat! Va fi dur pentru Lasconi! Mi-ar plăcea să-i dea peste bot georgescului! Culmea este că vorbeam cu o prietenă azi dimineaţă, care îmi spunea că este ok omul!!! Whaaaat??? Sunt supărată!!!
Oricum pe ea o votam/votez în turul doi!
EX-CLUS! Lasconi nu o sa-i dea peste bot lui Georgescu. Ca nu poate. Iar daca o sa incerce o sa si-o ia de n-o sa mai stie nici cum o cheama. Din cauza ca omul asta este si mai scolit (MULT mai scolit; bine eu am vazut ingrijitoare de cladiri mai scolite decat Lasconi!), si mai destept, si mai experimentat, si mai informat, si, mai ales, mai alunecos si mai greu de dat cu rotile-n sus. Sansa lui Lasconi este ca exista un electorat, nu neaparat al ei, destul de speriat de perspectiva ca CG sa devina presedinte si s-ar putea ca, de data asta, sa functioneze proverbul care zice ca Frica pazeste bostanaria!
Mihai, ești om cu experiență în vânzări. Ne poți spune cât de mult contează impulsul pe moment. Pe asta mizează Georgescu. Oamenii pot să descopere orice despre el după turul 2, dacă el se “vinde” bine până atunci.
De ceva timp tot văd oameni care par normali, dar au tot felul de apucături total opuse unui sistem democrat. Sunt oameni care își doresc un regim totalitar doar să îi vadă pe alții că suferă.
Eu m-am ingrozit de ce citesc pe grupuri, pe pagini pe care le urmaresc, pe tik tok..Mesia CG.
O zi de-as putea sa imi aduc inapoi bunicii, sa ii filmez cand povestesc ce insemna acest mesia..parinti omorati de legionari, frati morti in gulagul rusesc, familie fugita din calea nazismului, pamanturi si animale luate de stat, avorturi pe sub mana, frica de a vorbi, bunic general care in linistea casei murmura „futu-va muma voastra de comunisti”, care si-a riscat viata si familia sa isi ajute fiul sa fuga din tara inainte de ’89, care incerca sa tempereze discursurile celuilalt fiu intelectual si pletos, care ne-a indopat cu carti pe ascuns si care a murit in acelasi apartament luat de dinainte de a intra in armata ca s-a sustras mereu de la mizerii. Ar trebui bombardat TT si FB cu filme despre decretei, orfelinate comuniste, cozile interminabile, canal, puscariile tortionare si Coreea de Nord. Ma gandesc cu un nod in gat la casa la care am muncit atatia ani si in care speram sa cresc a 5-a generatie din familie si cred ca imi sun mama sa nu isi mai faca planuri de a reveni in tara la pensie ci mai bine sa ne caute niste locuri de munca si o chirie 😔
Eu nu o suport pe Sosoaca dar poate e posibil (acum ma agat de orice) sa fie de partea candidatei Lasconi macar asa din solidarietate? Cred ca ea ar putea aduce multe voturi. Nu stiu, acum ma gandesc ca orice mic ajutor e binevenit.
Puțin probabil să citească cineva comentariul meu întârziat. Acum nu mai avem ce face, ne-am crizat, am căutat explicații și vinovați. Fiecare din gașca noastră ar trebui să facă ceva. Să convingă pe stradă, la magazin, in tramvai, la muncă să nu- l voteze pe imbecil. Să facem noi campanie. Chiar acum am primit un telefon. De la colega mea isterică de-a a dreptul. Și zicea că ea nu poate să o voteze pe proasta aia și că nu se duce la turul doi. Asta trebuie să facem noi, să-i convingem, că degeaba căutăm explicații și emitem păreri, e foarte târziu. Trebuie convinsă lumea să o voteze pe femeie.
Eu sunt increzatoare ca o sa iasa Lasconi, sper numai ca media sa dea publicitatii fragmente din interviurile si aberatiile spuse de Gerorgescu sa se lamureasca cei care au mai mult de 1 neuron cu cine avem de-a face!! E adevarat ca modul in care se face scoala azi i-a indobitocit pe tineri dar cred ca dintre cei care nu au votat la primul tur o sa se mobilizeze macar o parte sa voteze in turul II cu Lasconi
Media ar trebui să atace mai ales acele canale neconvenționale prin care și-a făcut campania Georgescu. Cele pe care noi, ceilalți, nu le-am urmărit și ne-am trezit acum cu un personaj care parcă a apărut din neant. Numai pe acele canale informațiile vor ajunge la votanții lui CG. Sunt votanți care nu urmăresc TV sau publicații online, ci doar social media.
Crezi că dacă ”poporul” era mai educat nu punea botul la fenta asta? Fenta asta este făcută de niște oameni cu abilități, posibilități și cunostiințe mult mai mari decât ar dobândi omul de rând într-un ciclu de viață. Csf, ncsf… pățăști…
Mai devreme, când l-am luat pe fiu-meu de la școală, am întrebat-o pe doamna învățătoare ce părere are despre rezultatele alegerilor. Mi-a răspuns că e dezamăgită că nu merge Ciolacu în turul doi și mi-a zis că până ieri, ea nu a auzit de Călin Georgescu, dar că nici pe Elena Lasconi nu o va vota. Am sfătuit-o să se intereseze mai bine despre Georgescu, i-am povestit câte ceva despre el, dar nu cred că își va schimba părerea. Ne plângem că suntem înconjurate de misogini, dar adevărul este că nici cu femeile nu mi-e frică. Nu este prima și cu siguranță nu va fi nici ultima pe care o aud spunând: „Cum să votez o femeie ca președinte, doamnă? Ce știe ea să facă? Altfel îi stă unui bărbat acolo.”
Dacă în trecut am fost doar dezamăgită de rezultatele alegerilor, acum îmi este frică.