Articol scris de Iulia.
…
Vremurile erau prin Paleoliticul târziu. Adică prin vremea când frecventam cursurile faimoasei facultăți cu bila în vârf de acoperiș (cine nu știe legenda bilei de pe ASE, s-o caute pe gugăl, deși nu cred că e careva să nu fi auzit încă de ea). Care bilă e bine-mersi tot la locul ei până în zilele noastre.
Dar nu despre bila ASE-ului vă povestesc eu azi, ci despre cum m-am făcut de rahat într-o zi de iarnă, într-un magazin din Brașov.
Dacă nu mă înșală memoria, cred că era vorba despre magazinul de blugi Diesel, situat la vremea aia fix pă centru, pe strada Mureșenilor.
Ziceam așadar că era iarnă. Pe la începutul căreia, am constatat că garderoba mea înregistrează următoarele lipsuri: niscai mergători adecvați atât pentru zloata de București, cât și pentru frigurile de Brașov, precum și niscai izmene dă blug, că ăia reprezentau uniforma mea la vremea aia.
Aici trebuie să fac o mică precizare: erau vremurile în care o pereche de blugi care să îmi cuprindă mie toată impunătoarea ființă necesitau cam tot atâta material cât ar fi fost necesar pentru crearea unui cort de circ de mai mici dimensiuni.
Și să deie dracii dacă în vremurile alea găseai prin magazine și alte mărimi în afară de mărimea „coadă de mătură” sau variațiunile „coadă de topor” sau „biscuite-n dungă”. Așadar, nu exagerez deloc dacă spun că găsirea unei perechi de blugi de dimensiuni cel puțin colosale reprezenta o reală provocare.
Revenind la lipsurile din garderoba mea, cu umblătorii am rezolvat-o destul de rapid. Nu mai știu exact unde, dar pe undeva, printr-un magazin, am descoperit o pereche de ghete de care m-am îndrăgostit complet și iremediabil.
Dacă vă întrebați de ce, răspunsul este simplu: erau roșii. Băi, da un roșu din ăla frumos de mureai de dragul lor când te uitai la ele. Lasă că erau din piele întoarsă, deci era clar că o să se facă praf de la mocirla din Capitală, dar mai erau și cu un număr mai mari decât aveam eu nevoie.
Da te pui cu nebuna? Văzut, plăcut, cumpărat. E drept că aduceam destul de bine cu un clovn, că mna, pentru că îmi erau un pic mari, li se cam ridica oleacă vârful în sus când mergeam. Și probabil nici culoarea nu era de neglijat în tabloul general. Dar cui dracu îi păsa? Aveam io ciubote roșii ca focu, să nu mă ocolească norocu? Aveam!
Și în plus, ținând cont de faptul că pe vremea aia era mai ușor să mă sari, decât să mă ocolești, faptul că aveam niște încălțări ridicole chiar era neglijabil.
Boooon. Rezolvasem deci cu încălțările, mai rămânea spinoasa problemă a blugilor. Așa că vin eu într-un week-end acasă și mă ia mama de-o șulfă și zice „Hai să mergem la magazinul ăla de pe Mureșenilor, c-am intrat eu zilele trecute acolo și aveau muuulte mărimi” (draga de ea, încercând să fie plină de tact și să nu zică direct că aveau și mărimea elefant supraponderal).
Mergem deci la magazinul de pe Mureșenilor. Bântuim o vreme printre rafturi, aleg eu vreo 3-4 modele de izmene din cele la care era disponibilă mărimea cașalot și mă bag în cabina de probă.
Aici tre să mai inserez o paranteză, că deh, așa e când ești bătrân și senil – nu-ți aduci aminte de la bun început tot ce ai de zis. Iarnă fiind, io sufeream de niscai muci și nas înfundat. În plus, dacă e să ne luăm după soțul meu, când vine vorba despre mirosuri neplăcute, am tendința să fiu „porumbel” – adică nu le simt precum un câine de vânătoare, ci mai degrabă abia în momentul în care încep să-mi lăcrimeze ochii de la duhoare.
Închidem paranteza, revenim în cabina de probă.
Mă descalț de frumoasele mele ciubote roșii, dau jos izmenele cu care eram îmbrăcată, încep să mă îndes în prima pereche de blugi aleasă. Nădușeșc, asud, gâfâi, sug burta, apoi a doua burtă, nu mai respir 30 de secunde, reușesc să mă închei.
O chem pe maică-mea să își dea cu părerea. Dă femeia perdeaua de la cabină la o parte, o văd că se clatină și face un pas în spate.
Nu mă gândesc la nimic rău, ci doar că nu poate cuprinde cu privirea toată enorma-mi frumusețe. Mai mult enormă, decât frumusețe, dar în fine…
Discutăm, dezbatem, zic să trec la următoarea pereche. Mă dezghioc cu greu din nădragii în care mă îndesasem împotriva voinței lor, mi se duce culoarea violacee, provocată de lipsa oxigenului, încep procedura de îndesare în a doua pereche.
La un moment dat, simt o briză rece pe la picioare. Reușesc să mă storc pe toate părțile suficient încât să intru cu chiu, cu vai în a doua pereche de pantaloni, o chem iar pe maică-mea. Vine, dă perdeaua la o parte, identific sursa brizei – duduile de la magazin deschiseseră ușa laaaarg, în ciuda faptului că afară era un zgribăul dracului.
Io, bucuroasă nevoie mare, că na, asuzi grav când încerci să îndeși material de poliș într-un maț de cârnat sticks.
Dau să mai stau la dezbateri cu maică-mea, da începe asta să mă zorească mai mult sau mai puțin pe față, că hai soro, ia-i p-ăștia, că-ți vin bine, lasă, ce să mai probezi încă enșpe perechi, oricum sunt toți la fel, hai să-i luăm p-ăștia și să mergem, că oricum ne așteaptă tac-tu să mâncăm și așa mai departe.
Ridic din umeri a pagubă, că până la urmă avea dreptate – la dimensiunile alea trebuia să fiu recunoscătoare că găsisem ceva care-mi oprea numai parțial circulația și nu mă făcea să leșin direct.
Așa că mă apuc să mă extrag din nădragii probați și să revin în ăia cu care venisem eu îmbrăcată de acasă. Între timp, în magazin se făcuse friguleț de-a dreptul. Cu toate astea, don’șoarele vânzătoare făceau ce făceau și-și tot căutau de drum prin preajma ușii laaaaarg deschise.
Nu mi-am pus eu prea multe întrebări, preocupată fiind să mă îmbrac și să-mi trag apoi ghetele în picioare. Nu de alta, da maică-mea parcă zisese ceva de mers la masă și deja creierul meu – amplasat în stomac la vremea aia – nu prea mai era în stare să proceseze multe alte informații suplimentare.
Băbăieți și fete. Și când m-am aplecat să-mi trag în picioare prima gheată, m-a izbit. Bă, da m-a izbit de era să cad direct în cur. Posibil chiar să fi căzut și să nu-mi mai amintesc, date fiind circumstanțele.
Băi fraților. Candeau ghetele alea de începuse să se scorojească varul de pe pereții cabinei de probă. Puțeau de ar fi putut fi folosite cu ușurință ca armă de distrugere în masă deasupra Chinei. Și tot ar mai fi rămas ceva putoare. Puțeau de-ți lua foc auzul și rămâneai fără voce, puțeau de-ți ardeau plămânii și ți-ai fi dat o mână și un picior ca să îți dea cineva atunci, pe loc, un sconcs în curul căruia să îți bagi nasul, numai să nu mai simți putoarea aia.
Că pe lângă faptul că erau din piele întoarsă, aparent aveau o căptușeală din cele mai sintetice posibil. Una care ar fi vrut să imite un fel de blăniță, dar care nu a reușit decât să se împută atât de rău că nici până în ziua de azi nu știu cum dracu de nu mi-au putrezit picioarele în ele.
Băi, puțeau de ar fi făcut de rușine orice groapă de gunoi, orice combinație de duhori fetide și mortale pe care v-ați putea-o închipui în cele mai crunte coșmaruri ale voastre. Puțeau de se făcuse și în fața ușii magazinului, pe stradă, un norișor verde, chimic, așa.
După ce am realizat magnitudinea catastrofei, după ce am înțeles rostul ușii deschise și foiala bietelor dudui prin zona pe unde pătrundea o urmă de aer proaspăt, de care se agățau cu disperarea cu care se agață un naufragiat de-o crenguță care plutește pe valuri, după ce am priceput de ce mă privea maică-mea așa, de la distanță, nu vreți să știți cam cu ce viteză am plătit și am zbughit-o de acolo.
N-aș fi crezut nici eu însămi că-s capabilă de așa viteză, la respectabilele dimensiuni pe care le dețineam, dar am simțit că în momentul ăla am 2 variante: fac cumva să mă înghită pământul sau mă rostogolesc de acolo la viteză maximă.
Numai că varianta cu înghițitul de către pământ parcă nu-mi prea surâdea, că ar fi însemnat să mă înghită același pământ care, mai mult ca sigur, fusese contaminat deja cu odioasa miasmă. Așa că mi-am luat avânt și dusă am fost, cu maică-mea alergând după mine, mai să leșine de râs, odată ce a apucat să iasă la aer proaspăt și să-și revină după șocul toxic prin care tocmai trecuse.
Acu, cum dracu se face că n-am simțit din prima grozăvia care se petrecea la picioarele mele, n-aș ști să vă zic nici până în ziua de azi. Ori că efectiv sunt io porumbel și simțul meu olfactiv e grav afectat, ori c-o fi fost combinația între niscai muci și faptul că nu prea respiram, ca să reușesc să mă înghesui în blugii ăia de-i probam… naiba știe.
Ce e cert e că, odată ajunsă acasă, mama m-a pus să mă descalț în curte, a luat vreo 3 perechi de mănuși de menaj d-alea groasele, plus o pereche de mănuși de sudură, și le-a tras peste mâini, și-a pus masca de gaze de la bunicu din garaj, a luat vreo 468 de saci de gunoi d-ăia groșii și a îndesat armele chimice în ei, făcând la gura fiecărui sac în parte câte un nod marinăresc.
După care a scos coletul ucigaș în fața porții, de frică să nu cumva să înceapă să crape pereții ori fundația casei dacă cumva ar fi reușit să evadeze Duhoarea.
Iar pe mine m-a sechestrat în baie și nu m-a mai lăsat să ies de acolo decât după ce a urmărit apometrul și a constatat că consumasem măcar 3 metri cubi de apă opărită și după ce a verificat că golisem toate cele 3 sticle de săpun lichid cu care mă înarmase, să fie sigură că mi-am despuțit picioarele cum trebuie și că nu vom avea parte, doamnefere, de Episodul 2 – Întoarcerea Duhorii.
Mai are rost să vă mai spun că magazinul Diesel de pe Mureșenilor, din Brașov, s-a închis la scurt timp după această afacere? N-are rost. Oricum era sortit eșecului, nu prea avea dever. Cred că era zona de vină, sau ceva…
sursa foto: freepik.com
Ești mortală!!!
Clar zona era de vină, sigur nu era bine amplasat magazinul.
Eu te înțeleg perfect, în perioada Paleoliticului târziu era greu să găsești și ciubote roșii și să fie din piele piste tot 😁😁😁
Comentariu beton!29
Aia zic, zona proastă… Plus tănticile alea care țineau frig în magazin 🤭
Comentariu beton!29
Păcat ca nu mai ai ciubotele alea! Ar fi fost un real ajutor pentru Ucraina. Agățați, fiecare, de o racheta Taurus, îl lecuiau pe Putin urgent de „operațiuni speciale”. Capitula fără condiții.
Comentariu beton!33
Mda, vezi, dacă mă ducea capu să le fi păstrat pentru situații de urgență…
Alooo, fetele…si cu convenția de interzicere a armelor chimice cum rămâne? ONU, 193 de state semnatare, negocieri, se chinuie oamenii aia sa facă ceva si voi intrați cu bocancii, ma rog, cu botinele roșii in munca lor? 🤣🤣
Comentariu beton!28
😂 Cu lacrimi am râs, ești mortală! 😂 Mi-am cumpărat și eu, odată, o pereche de păpuci mai mari cu un număr, de drag ce mi-a fost de ei. Erau din piele, joși, cu șiret, negri și cu cusăturile mov. Le spuneam Păpucii de August cel Prost 😆
Comentariu beton!21
Doar o dată? Io cel puțin de vreo 3 ori (pe lângă episodul Ciubotele) 🫣
Da, o singură dată, pe vremea împușcatului 🙂
n-am reușit să aflu dacă ți-ai găsit blugi, că s-a-nchis telefonul; acum l-am repornit și-mi afișează recomandare de lectură: Groapa…
Comentariu beton!26
Găsit, găsit 😁
Ce păcat! Și erau roșii…
Daaa, un roșu așaaaa frumos ☹️
😅🤣😂🤣😅🤣😅
Eu am crezut că ai călcat într-un 💩 pe stradă și nu ți-ai dat seama. In povestea mea îl intinsesei in cabina de proba și apoi pe șosete. Deci mult mai grav. 🤣
Cât despre mirosuri, eu cred că sufăr de un fel de hiperosmie. E jale când încep cu: „Hmmm … Miroase a …” și ceilalți simt mirosul după ce se chinuie sau nu îl simt deloc. Cred că într-o altă viață am fost cocker spaniel. 😁
Cât despre ghete mișto cu un număr mai mare, am comis-o și eu o singură dată. Erau așa de faine, piele albă cu un print colorat, de nu am putut să le las acolo. Le-am numit ghetele supreme. Le purtam cu 2 perechi de șosete și era foarte incomod. Trebuia să fiu și atenta să nu mă împiedic.
Comentariu beton!28
Pfff, nush ce să zic dacă un 💩 ar fi fost mai grav… Da nu prea cred 🤣 Ba dacă mă gândesc mai bine, cred că ar fi fost chiar preferabil 🤣
Si eu sunt la fel….simt toate mirosurile de la o posta. Este groaznic cand simt imputiti prin jurul meu si ei nu au nici o treaba…🤪
Am patit ceva asemanator, tot in paleolotic. Mi-am.cumparat o pereche de tenesi cu talpa de bocanc. Negri. Ce mai, eram extaziat. In aceiasi zi, cum stateam cu baietii la biliard, ne-am gandit sa mergem pana la mare, ca e prea cald in Bucuresti. Zis si facut. Pentru necunoscatori, ca sa ajungi la mare fara bani era suficient sa fi la ora 1 dimineata in gara Baneasa. Venea un tren de distanta mare, din Baia Mare parca sau ceva asemenator. Avantajul lui maxim era ca urmatoarea statia era Constanta, asa ca nu riscai sa te coboare nasul prin cine stie ce halta. Ne suim in tren, dormim noi care pe jos care pe unde apuca, la 6 jumate eram in Costinesti. Ne instalam, si hai in apa. Si ne descaltam…tenesii mei, mandria mea, imi colorasera picioarele in negru de zici ca eram Nelson Mandela. Si da chin…toti se distrau, si eu stateam la malul marii, si imi frecam picioarele cu nisip . Nu am reusit….vreo 2 saptamani am fost omul bicolor. M-am intors la Bucuresti in picioarele goale, pe de o parte avantaj, am plans la controlor ca mi-au furat tot si ne-au lasat in pace.
Comentariu beton!66
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Am avut un coleg de munca căruia ii mirosea încălțămintea de munca în vestiar , am crezut ca a murit un animal în vestiarul lui. Spunea ca nu simte nici un miros.
Comentariu beton!22
🤦♀️🤦♀️🤦♀️
tu, İulia, povestești într-un mare fel, citesc, râd, recitesc și râd 😅 . mulțumiri pt sâmbăta veselă! 🤗
într-un zbor, să fie vreo 10 ani de-atunci, m-am trezit cu fetele grămadă, disperate că un pasager emană o duhoare insuportabilă. măi, nu mi-am imaginat că un om poate să pută-n așa hal! simțeai miasma aia ca pe niște ace-n ochi!
era un zbor scurt, de Paris, totuși.. așa că am căutat o soluție! și-am găsit-o în geanta mea! pe ea, pe soluție- adică Hypnotic Poison Eau de Parfum! un parfum de damă, evident! 😃
păi nu l-am luat noi pe nenea ăla-n budă și l-am îmbălsămat în „soluție”? l-am luat! păi n-au trecut pasagerii ăia de la dihor la Dior, de le venea așa, cu leșin? a mirosit a Dior vreo 2-3 luni în avion.. și, de-atunci, să nu mai simt iz de Hypnotic Poison, că-mi vine greață, instant! 😁
Comentariu beton!65
Nu creeeed! Adică literalmente l-ați săltat pe om și l-ați îmbălsămat cu parfum? 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!25
daaa 😅 era un nene.. conlocuitor, cred că nu mai văzuse apa din cretacic 😁 da,da, l-am îmbălsămat temeinic, i-am dat cu Poison și pe piele și pe haine, până la ultimul fâs de parfum! 😅 a fost singura chestie care mi-a trecut prin cap 🤷🏼♀️ doar nu era să aterizăm de urgență, din cauză de.. dihor, ne-a salvat Dior! 😃
Comentariu beton!43
@Mălina, asa cum nu mai suporti tu Hypnotic Poison, asa nu mai suport eu moscul. Era un parfum bun de la nenea Givenchy pe care il folosea colegul de apartament. Si cand se imparfuma el, nu era fâs-fâs, era intre 2 si 5 minute de fâs-fâs. Dupa ce pleca, deschideam ferestrele larg, nu conta ca afara era -10 sa 40 de grade 😀.
Comentariu beton!13
🤣🤣🤣🤣. Doamne, cum de nu le-a fost teama sa raceasca😁.
Patit si noi tot in vremea studentiei. Era fix moda blugilor evazati si a pantofilor cu toc gros. Si locuiam noi in caminele dreptului, 4 ființe belle si rapitoare. Si sora-mea si una din colege tocmai isi cumparasera saptamana aia niste premergatori din astia la moda. Io tocmai imi achizitionasem o pereche in ziua aia. Si vin fetele de la cursuri si se descalta in holul camerei, inchid usa si incepem sa dam din noi. Acum era o briza usoara si tocmai ce se consultau ca trebuie sa o indeparteze. Dar intre timp avem o vizita. Vedem ca omul se schimba la fata, se albeste si pleaca val vartej, dar noi asa minunate cum eram, am crezut ca omul chiar se grabea. Dupa ce pleaca omul, se duc si dom’soarele sa se spele. Si cand vin inapoi, le izbeste parfumul de pantofi. Rezolvarea? Spalat pantofii, ca bani de altii nu aveau🤭😁.
Dar cat am mai ras dupa patania asta 😀.
Eu am purtatvreo doo ierni o…pereche de cizme …desperecheate, daca pot sa zuc asa…
Era 87-88, stiti ce zic, urgie pe la magazinele mai de soi,u de vedeai ceva marfa buna. Era tot un model de piele intoarsa, cu caputa-zic bine?-partea de pe gamba-facuta din petice cusute intre ele. Imbulzeala mare in magazin, eu singura, 14-15 ani, m-am trezit la internat cu pocinogul…modelul era diferit,una avea patrate, una avea dreptunghiuri,inclusiv modelul cusaturii era diferit, chiar siculoarea diferea discret.
M-am dus inapoi la magazin dar nu s-a putut face nimic. Bazandu-ma pe faptul ca in camera nu a observat nimeni, am plecat si la scoala cu ele. De altele nici nu putea fi vorba, nu erau bani, nu erau produse in magazine. Lasaca nici nu am purtat vreodata altfel de incaltaminte decat de piele, cu toata saracia..
Cu o exceptie- niste…șuți-mai stiecineva ce sunt aia?…roșii! Nu miźa placut culoarea rosie, poate doar in copilaria mica, dar aia, cumva mi se potriveau, pentru ca aveam complexele cat casa, mi se parea ca am piciorul prea mare-37-38, in liceu, la 164-165 cm.. Si i-am luat la sport si i-am uitat in banca su nu i-am mai gasit..
Cred ca a fost ultimul articol rosu de imbracaminte pe care l-am avut.
Auch, echipamentul de la munca…ma doare capul cand ma imbrac…
Avea un cumnat bucataria in alb-rosu, jur ca nu ma puteam concentra la nimic, de abia asteptam sa ies!
Csf, caracter slab…
@Irinoush pe mine m-a luat capul când am vüzut pe unul în Spania punând gresie neagră pe jos iar pe pereți faianță tot neagră …
Am murit… cu lacrimi… 😄😄😄
Când eram eu studentă era o modă să porți tricouri supradimensionate, cămăși in carouri și tricotaje lăbărțate. De Paște îmi face mama cadou o bluză mătăsoasă, roz cu volane. „Să arăți și tu că o domnișoară respectabilă”. Eu credeam că până și mama era prea tânără pentru acel tip de bluză. Evident că nu aveam chef să mă vadă colegii purtând așa ceva. Am luat minunăția cu mine și după ce ne-am prostit toate colegele din cameră încercând-o, am depus-o într-un coș de gunoi în spatele căminului. Peste o vreme intră în cămin niste doamne de etnie rromă „haine ieftine, aproape noi avem”. Și ce vedem – bluza mea drept marfă de lux. Cred că fetele mai râd și azi. Ar fi fost frumos să recupereze cineva și bocancii tăi. (Mama încă mai crede că bluza mi-a fost furată).
Comentariu beton!15
Am pățit. O pereche de cizme de piele de la fosta Romarta. Cred ca substanțele cu care prelucrau pielea sau cleiul…..Cind ma descalțam….
Neața sis!
Cred că acesta este textul meu preferat scris de tine 💪
Am recitit descrierile plastice ale epopeei schimbării garderobei de nenumărate ori, așa de mult mi-au plăcut!
O prietenă de-a bunicii își cumpărase cu ocazia majorării pensiei niște cizme fancy până la genunchi, cu puțin toculeț, ce mai, îmi plăceau și mie-păcat că îmi erau prea mari. M-am dus în vizită la ea după ce venise din oraș, încălțată cu superbele cizme. De cum am intrat în holul de la intrare m-a izbit „un miros de tei în crânguri”. Aveau ceva căptușeală de plastic care se împuțea îngrozitor. Așa că a trebuit să le returneze..dar tot a suferit după cizmele „cu aromă de pâci”.
În altă ordine de idei, am făcut și eu o nefăcută de-asta. Veneam într-o sâmbătă seară de la club spre casă, cu mațele-mi chirăind de gaze. M-am îndepărtat cât de mult am putut de grup să eliberez din presiune. Când credeam că am scăpat, liberă și fără nicio apăsare, aud cum lumea grăbise pasul și se apropia..dar totuși am avut noroc, o colegă exclamând „vaaai ce pute apa asta”. Eram pe malul Mureșului 😁
Comentariu beton!18
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣😹😹😹😹😹😹😹😹😹😹😹😹😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣😹🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Am murit! Curu’ unui sconcs… 🤣🤣🤣
Soro, am râs cu lacrimi! Descrierile tale sunt vizuale de-a dreptul! 😂😂😂
Și eu pățită în adolescență cu niște șoșoni drăgu’. Nu sconcși și nici mai mari, ci cu un număr mai MIC. Vai de sufletul meu ce răni au putut să-mi facă și pe degetele chircite și la spate… 🤦🏻♀️
Mai aveam puțin si mergeam in mâini, dar eram fudulă toată că am șoșonii „la modă”.
De atunci am rămas cu un pitic pe creier: încălțămintea trebuie să fie frumoasă, de bună calitate dar mai ales potrivită pe măsură!
Am avut o zi foarte proasta si tu m-ai binedispus :))
Abia acum am reușit să citesc articolul, dar nu pot să râd că trezesc toată casa.
Am multe întâmplări cu mirosuri de bocanci, ca unul care a mers mulți ani pe munte, iar bocancii nu puteau fi lăsați afară din cort, in ploaie.
Ca achiziție de încălțăminte puturoasă, am cumpărat osata niste pantofi de sport pe care eram sigur că nu îi voi purta și nici nu aveam de ce să ii car inapoi acasă. Avea să se dovedească a fi niște capcane din vinilin, singurele încălțări dun viața mea de la care mi-au puțit picioarele. Fraților, era crâncen, simțeam mirosul lor de la înălțimea celor 187cm pe care ii posed.
I-am aruncat de cum am ajuns la dormitor. @Iulia, știu prin ce ai trecut pentru că și mie mi-a fost o rușine de imi venea să crăp. Mai eram și in mediu internațional 😬
Am ras cu lacrimi. Mi-ai inseninat ziua, multumesc!
Am patit si eu in tinerete, cu o pereche de pantofi de la un brand american care aparuse prin Bucuresti la vremea aia si era bataie pe marfa lor, nu mai stiu cum se chemau, dar a fost prima mea experienta (aproape si ultima) cu niste pantofi cu captuseala care nu era tot piele. De atunci, ma feresc ca dracu’ de tamaie de incaltari care au captuseala sintetica…