Am fost convins că duminica asta zicem „pas”, dar uite că ceva-ceva s-a strâns.

  1. N-aveți idee ce m-am enervat (una dintre dovezile că imbecilii n-ar trebui să aibă acces la internet);
  2. Misterul panicii de la mitingul din 21 decembrie 1989;
  3. Marin Preda – cum i-a adus moartea „Cel mai iubit dintre pământeni”;
  4. Pe 21 decembrie 1989, am ajuns în București cu părinții, ca turist;
  5. Mișto;
  6. De ce mususlmanii își spală picioarele înainte de a se ruga;
  7. Copiii noștri vor fi liberi, dar nu trăind în cuștile în care suntem dispuși să îi creștem noi;

Mai jos vă las un video mișto (o să încerc să las câte unul în fiecare duminică). Cel de azi este cu Maria Popistașu pe care eu o consider una dintre cele mai bune actrițe pe care le avem la ora asta (sincer, o consider cea mai bună, dar am zis să fiu politicos si diplomat). Nu știu cum e pe teatru, n-am văzut-o în niciun spectacol până acum, dar pe film m-a spart cu fiecare ocazie.