Am fost zilele trecute să iau fetele de la cursul de pictură, asta întâmplându-se pe undeva prin zona Piața Victoriei. Ajung, iau copiii și plecăm spre metrou.

Pe drum, la una dintre trecerile de pietoni, asist la următoarea fază. În fața mea mergea un cuplu, bărbat și femeie, de cocalaro-bombardieri. O să mă întrebați, desigur, de unde știam că sunt cocalaro-bombardieri și-o să mă acuzați că pun etichete oamenilor și-i judec după aparențe.

Iar eu o să râd puternic și-o sa vă spun că dacă nu poți recunoaște un cocalar sau un bombardier, sfatul meu e să ieși cât mai rar pe stradă. Sau măcar să ieși fără manichiură făcută, boss, să nu-ți sară naibii oja.

Nfine, revenind, ziceam că în fața mea mergea cuplul respectiv. Ajungem la o trecere de pietoni, începem să mergem pe ea, moment în care jumătatea feminină a cuplului de cocalaro-bombardieri se oprește în fața unei femei care aștepta în stația de tramvai (trecerea de pietoni trece exact pe lângă) și-i fute un pumn în față.

Să mă scuzați de expresie, dar nu există alta mai potrivită, pentru că exact asta s-a întâmplat: i-a futut un pumn, din senin, unei femei 50+ care aștepta în stație. După care și-a văzut de drum ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Totul s-a desfășurat extrem de rapid, dacă aș fi clipit probabil că n-aș fi observat.

Nici femeii lovite nu-i venea să creadă ce i s-a întâmplat, se ținea cu mâna de obrazul lovit și se uita nedumerită la ochelarii ei cărora acum le lipsea o lentilă.

Și-acum vine întrebarea mea extrem de serioasă pentru voi: cum trebuia să procedez eu în situația asta?

Ok, m-am dus la femeia lovită, am întrebat-o cu ce pot s-o ajut. N-am avut cu ce, era lucidă, nu avea vreo rană cu sânge, doar i se înroșise obrazul puternic în zona lovită. Am lăsat-o în pace, ca numai de mine nu avea chef.

Dar, în afară de asta, concret, ce puteam eu sa fac în privința ălora doi? Pentru că mi-aș fi dorit să fac ceva, în sensul în care să-i văd cu capetele zdrobite de bordură sau măcar să chem poliția. Dar cum și când?

Dacă mă duceam după ei să-i opresc și să-i întreb cât se poate de respectuos de ce pula mea lovesc oameni pe stradă, e clar că începea un schimb de cuvinte care n-ar fi avut de-a face cu alegațiile și ideile filozofice.

Din secunda în care îi opream (sau încercam să-i opresc), trebuia să-mi asum că lucrurile nu se vor opri la „îmi pare rău, promit să nu mai fac”. Șansele să se lase cu lovituri erau spre sută la sută, iar eu eram cu doi copii după mine. Nu știu, dar parcă nu-mi doream ca fetele să fie martorele unui „spectacol” în care eu mă băteam cu unii pe stradă.

Ca să nu mai spun că șansele să fiu eu ăla care rămâne în picioare erau infime. Ei erau doi, eu singur. Pe cei din jur nu poți să contezi, nu în țara asta în care oamenii se uită impasibili cum ești călcat în picioare și-și văd liniștiți de drum.

În plus, cine eram eu ca să încep să împart dreptate pe stradă? Presupunând că mă duceam după ei, că-i opream, că începeam să ne lovim și cumva ei rămâneau pe jos, știți cam ce mă aștepta când venea poliția, da?

Apropo de poliție, evident, m-am gândit sa sun la 112. Și mi-am dat seama că sun degeaba. Nici nu apelam bine numărul că ăia doi deja dispăruseră din raza mea vizuală. Deci venea poliția să ce? Să constate că în Piața Victoriei s-a făcut noapte?

Și cam astea erau, după capul meu, singurele două moduri în care să pot face ceva. Ambele cu zero șanse de reușită.

Ah, încă ceva, de când cu blogul și cu expunerea publică, am început să fiu mult mai atent la potențialele conflicte. Deși sunt coleric și mi se umflă imediat vena aia de la tâmplă, am învățat să mă temperez. Cu greu, dar am învățat. Acum reacționez cu totul altfel în situații în care altădată n-aș fi avut nicio problemă să mă bag și să vedem cine rămâne în picioare.

De ce? Uite, vă expun aici o potențială situație și-o să înțelegeți de ce. Revenim la ăia doi. Presupunem că mă luam după ei, îi opream și reușeam să-i calc în picioare de unul singur. În agitația aia, mă recunoștea cineva, poate chiar mă filma.

Știți ce urma, nu? Urma să fiu devorat pe rețelele sociale, pentru că n-ar fi interesat pe nimeni de ce am ajuns să mă bat cu ăia doi, ci doar că „în urma unui conflict cu un cunoscut blogger, două persoane au ajuns la spital”. Mă făceau muci, degeaba aș fi încercat eu sa explic ce s-a întâmplat cu adevărat, că n-ar fi interesat pe nimeni. Sau chiar dacă ar fi interesat pe cineva, tot m-ar fi desființat pe motiv de „n-ai voie să faci tu dreptate cu pumnul”. Ceea ce cam așa și este.

De-aia vin și vă întreb ce-ați fi făcut voi. Pentru că eu m-am simțit extrem de prost și complet inutil, tocmai pentru că n-am știut ce să fac, în sensul în care să li se întâmple ceva cât se poate de nasol ălora doi.

sursa foto: freepik.com