Săraci mai eram, doamne

De Gumela topită cu fierul de calcat sub hârtie pergament și pusă in ambalaj de TipiTip ( sau BiBib) ați auzit? Erai cel mai șmecher la scoala când desfaceai ambalajul de gumă de mestecat turceasca în pauza.

Pînã la 13 ani cît aveam la revolutie mîncasem doua banane,si alea verzi, asteptînd sa se coaca pe șifonier. Mango,kiwi,avocado habar nu aveam ca există .Chiar ma apuca nebunia cînd dau de nostalgici ,jn ultimul timp din ce in ce mai mulți

Chiar ca eram saraci!
Tin minte ca pastram pungile din plastic care aratau mai bine.
Vremuri de rahat!

Coca Cola am baut pentru prima data in vara anului 1966, la mare in Mamaia. Era sticla de sticla de 250ml iar numele bauturii era scris cu vopsea alba. Costa 2,5 lei. Ananas am mancat din compot, nu-mi amintesc cand dar cred ca prin anii 70.

Eu imi aduc aminte de targul de mancare de la Romexpo. Doamnee, ce era acolo! Cate bunatati la care ne uitam ca prostii, minunandu-ne, intr-o perioada cand frigiderele noastre erau goale. Ce mizerie!

amintiri…sunt nascuta in 1958… am avut o copilarie fericita nu am simtit nici o lipsa pt ca nu mi/a lipsit nimic aveam placinta cu mere,mere ,pere, gutui si prune, felia de paine proaspata cu marmelada , piureul de cartofi si oul ochi prajit, batuta de visine , visine , cirese , capsuni, iar iarna mere curatate de coaja care era pusa pe soba, gutui sobarite care erau luate din geam si puse pe soba incinsa… si de craciun portocale 3/4 care/mi ajungeau pana la anul nou ..jucarii creioane colorate si caiete, acuarela ,abtibilduri si am uitat de zaharul candel de la bacanie care atarna pe sfoara in dreptul usii. dulciuri? prajiturile de1.50 erau minunate de ziua mea primeam 5 lei imi luam o prajitura de 1.5 lei , 2,50 biletul de cinema si imi ramanea 1 leu sa/mi iau in secret o inghetata(raceam des) si carti din colectia Traista cu povesti ce costau 1 leu. Pe la 6 ani mi/am auzit intamplator o discutie intre parinti care mi/a ramas intiparita in minte atunci nu am inteles nimic ,dar mai tarziu mult mai tarziu cand am inteles, de fapt cu adevarat am inteles cand l/am avut pe fii/miu. tata a cumparat cateva banane ,iar mama era suparata si tot spunea si daca o sa/i placa ce facem? Am fost singura la parinti si bunici. Am avut chiar surplus de bunici, parintii mamei fiind divortati,fiind iubita de toti bunicii. Am fost iubita si rasfatata si am avut o copilarie minunata . nu mi/a lipsit nimic. Cand la 7 ani am inceput scoala lumea mea minunata a inceput sa se darame am descoperit incet incet cat de multe lucruri imi lipseau. Am descoperit Ciocolata ,bomboanele,guma de mestecat…si bananele. IMI CER SCUZE nu mai pot sa scriu ,imi e dor de parintii si bunicii mei

Sincer mi s-a urcat un nod în gât de furie și indignare, iarăși, după atâția ani. Umilința și desființarea individului ca om nu aveau margini în anii aceia. Când am văzut Principiul dominoului, într-o scenă din închisoare pușcăriașii purtau bluejeans și jachete din același material, mi-au dat lacrimile de umilință. Eu credeam că blugii sunt pentru oameni mai cu stare, acolo, „afară”. Coca cola am băut de-am spart numai după Revoluție și, da, mi-am făcut și eu suporturi de pixuri din butelcuțe. Nfine. Rămânând la nodul în gât, să vă zic care mi-a fost cea mai cumplită durere a mea de copil și nu numai a mea, ci și a tuturor copiilor de la bloc. Vecina noastră avea o nepoată al cărei tată era un ceva pe lângă o ambasadă și ieșea des în Occident. Fetița era o dulce, nu nazuri, nu fițe pe ea, dar, DAR! venea îmbrăcată de ne zdrobea pe noi fetele, iar băieții își rupeau capul uitându-se la țoalele ei. La ea am văzut prima oară ciorapi lungi, vesel colorați, cu dungi de variate culori, cu degețele la picioare!! Care a mai văzut așa ceva în anii 70, să-mi dea și mie de știre, aici. Altă dată a venit cu basc scoțian și kilt. Am murit toți, nu alta!!! Să fie clar, erau de-adevăratelea, direct made in! Ei, și acum ce ne-a făcut încă și mai praf a fost o jucărie. Era o broscuță din cauciuc, foarte finuț și atent lucrată de jurai că-i broască adevărată!, care avea un dispozitiv ce-i permitea să facă salturi. Asta e vax, dar broscuța avea și ventuze la lăbuțe, așa că putea urca și pe verticală. Era ceva bestial, să vezi broscuța aproape adevărată țupăind pe pereții blocului, fără să cadă. Cred că toți copiii am urât-o sincer pentru jucăria aceea, dar nimeni nu a spus-o, eram lași și invidioși în taină, fiindcă fetița ne înfunda cu gumă de mestecat străină, bomboane și alte dulciuri pe care i le aducea taică-su. După 89 mi-am mai vindecat traumele fel de fel pe care le aveam, da, mi-am cumpărat și ciorăpei cu degețele la picioare!, dar inima mi-a rămas pe veci la broscuța aceea care țupăia pe verticală, fără să cadă, și pe care eu nu am putut să o am. Nu zic ce comparații a operat atunci, bâjbâind, mintea mea de copil, când a văzut diferența între ce ni se spunea la școală și realitatea de „afară”. Păi cum putea să fie „putredă” o țară în care oamenii purtau ciorăpei cu degețele și își puteau cumpăra broscuțe jucărie și haine scoțiene?! Șocul amar al hăinuțelor, mai ales al kiltului și bascului scoțian cu pompon, și al broscuței m-a dezmeticit prematur de coclaurii ideologici asta e sigur. Dar de concentrat de pepsi, la sticlă de litru, își mai aduce aminte cineva? … Parcă îi spunea Pepsină?

Pe mine nu ma răscolește gustul de coca cola, nu m-a atras niciodată sa beau zahar, mai degrabă sa-l mănânc sub forma de prajituri. Singura care imi place asa, ocazional, e cea la sticla de sticla, rece, cu gheata. Ce ma deranjează este ca se obișnuiesc copii din generația asta ca totul este disponibil și ca nu e cazul sa aprecieze efortul imens pe care îl presupune sa ai pe masa un fruct exotic. Și sa nu îl consume, sa îl lase sa se strice. Risipa de azi e cel puțin la fel de rea decât sărăcia comunista. Dacă nu mai rea, ca ne obișnuiește nepăsători.

Eu de ananas nu îmi aduc aminte, dar da, de bananele verzi de pe dulap si mandarinele tinute intre cele doua geamuri (si ce frumoase erau florile de gheata…nu am mai vazut de zeci de ani flori de gheata la fereastra). Imi aduc aminte ca am gasit o data pe jos o bancnota de 25 de lei. Am fost super fericita, mi-am cumparat de la librărie o papusa mica de 17 lei si de restul halvita cu cacao, mi se parea cel mai bun dulce, mai bun decat cartoful de la cofetarie, pe care am mancat-o singura, pe ascuns fata de sor-mea. Uneori imi faceam un dulce din zahar si cacao, il puneam intr-o cutie de chibrituri si il luam cu mine afara sa mai bag din cand in cand :)) Citronada aia la plic era buna mancata ca atare, daca ii puneai apa nu mai era asa buna. O data am primit de undeva o cutie de tic-tac, mi s-a parut extraordinara! Am pastrat cutia si am pus boabe de fasole, ca sa ma dau mare pe afara ca eu am tic-tac. Cand au venit ai mei dintr-o excursie in tarile socialiste si au adus o gramada de dulciuri, mi s-a parut ca am ajuns in Rai! Pfui..asta cu dulciurile. Dar si cu altele am multe amintiri deloc placute. La blocul unde stateam erau la parter magazine, dar carnea, uleiul si zaharul se vindeau in spatele blocului, pe la usile de aprovizionare, prin niste ferestruici. Scara mea era chiar langa aprovizionarea de la carne. Oamenii stateau noaptea cu scaunele, faceau cu schimbul, cand aflau ca urma sa vina ceva. Si chiar si asa, le mai scapa vigilenta si se bazau pe noi, copiii care ne jucam in spatele blocului, ca atunci cand venea masina de aprovizionare, sa anuntam. Nu voi uita niciodata cum strigam in gura mare toti „puiiiii” cand vedeam furgoneta. Sora mea a lesinat odata „la bara”, in imbulzeala aia din ultimii metri, iar eu mi-am rupt clavicula jucandu-ma nesupravegheata in proximitate, cata vreme ai mei erau la coadă. Maica-mea se trezea la 5 ca sa poata gati ceva, ca nu era presiune la gaz dupa amiaza, cand venea de la serviciu. Iarna stateam imbracati in casa ca afara. Apa pentru baie trebuia pandita si ea. Doamne, ca într-un lagăr a fost! Sunt născută in 1978 si am copilarit intr-un cartier bucureștean.

În 1960 la pavilionul din parcul Herăstrău se putea vizita expoziția SUA..La intrare primeai un album de fotografii în care era prezentat modul de viață american,în toate aspectele sale,cele bune desigur..Pentru acea revistă stăteau bucureștenii cu orele la o coadă imensă… Merita…era ca o carte de povești cu imagini feerice ,de basm,despre viața și bunăstarea americanilor,ceva care pentru noi românii ponosiți și prost hrăniți era ceva ce ne depășea imaginația.