Este un fapt știut și dovedit că oamenii sunt reticenți la nou. Să vă amintesc că nu sunt decât vreo 16 ani de când făceam cu toții mișto de telefoanele cu touchscreen? Pe motiv că ce naiba să faci cu un telefon cu ditamai ecranul și cu baterie care ține câteva ore? „Fugi dom’le de-aici, că la Nokia al meu ține bateria o săptămână, nu ca la astea”. 16 ani mai târziu…

Treaba cu smartphone-urile e de dată recentă, dar oamenii, de-a lungul timpului, au fost reticenți la toate evoluțiile tehnologiei care-i scoteau din ce știau ei. Când a apărut trenul s-au opus, când a apărut automobilul nu doar că s-au opus, dar n-au crezut o clipă că trăsurile fără cai le vor putea lua vreodată locul celor adevărate. Dacă nu mă înșel, au existat si ceva proteste pentru scoaterea automobilelor din orașe, că nu mai puteau caii să respire cum trebuie.

Pe scurt, la aproape fiecare revoluție tehnologică oamenii au fost împotrivă și, mai mult de atât, au căutat motivele care să-i convingă pe ei înșiși că au dreptate. Ce să vezi, istoria a dovedit că n-aveau.

Exact, dar exact același lucru se întâmplă în zilele noastre cu obiecțiile legate de mașinile electrice. Peste 20 de ani istoria va dovedi că erau false, dar până atunci unele dintre ele s-au transformat în adevărate mituri.

Mituri pe care le credeam și eu, pentru că și eu sunt tot ca un om. Doar că între timp mi le-am demolat singur, trebuie doar să vrei să vezi cum stau lucrurile cu adevărat.

Mitul 1

❗ „E chinuială mare cu încărcatul mașinilor, n-ai unde, domnule, nu există infrastructură.”

Da, corect, e mare chinuială cu încărcatul dacă vrei să găsești doar stații gratis. Dar dacă ești un cetățean sănătos la cap, care înțelege că n-ai cum să încarci gratis o mașina electrică (știți, nimeni nu produce curent electric gratis), această problemă nu există. Mașinile pe benzină sau motorină se alimentează gratis? Că nu mă prind de ce pentru benzină și motorină n-ai nicio problemă să dai bani (chiar foarte mulți), dar curentul ar trebui să fie gratis.

Apropo, mi se pare extrem de funny că oamenii n-au nicio problemă să dea bani pe apă. Deși e gratis, de la natură, plătim pentru apă în toate modurile posibile. De la apa pe care o bem, până la aia cu care ne spălăm, toată viața noastră plătim apă și n-avem nicio problemă cu asta. În schimb, încărcatul mașinilor electrice ar trebui să fie gratis. Sună logic, nu?

Mă rog, revenind, este o falsă problemă cea a stațiilor de încărcare. A fost o problemă, în prezent nu mai este, acum sunt atât de multe încât nici n-ar mai trebui să stăm de vorbă despre acest subiect.

Uite, am încercat să vă las un printscreen din aplicația PlugShare (cea care are înrolate toate stațiile de încărcare din România). Voiam să vi-l las cu toată țara, dar sunt atât de multe că mi-a fost imposibil, nu se mai distingea nimic din cauza numărului imens de stații. Așa că v-am lăsat printscreen doar cu stațiile din București.

Acum înțelegeți ce zic? Și este doar începutul, vor fi din ce în ce mai multe stații, pe măsură ce piața de mașini electrice va crește. E logic și firesc să fie așa.

Hai să vă mai zic ceva. Cu doar patru ani în urmă, în Târgu Mureș exista o singură stație de încărcare a mașinilor electrice. Una singură.

(sursa foto)

Acum am avut două stații doar la hotelul unde am fost cazați. Dacă te uiți în aplicația PlugShare, o să constați că există 33 de stații în Târgu Mureș, iar multe dintre ele au câte două porturi. Păi n-are Târgu Mureș mașini electrice să încarce pentru câte stații există deja.

Mai vreți exemple? Miercuri după-amiază, când ne întorceam acasă, fiecare echipaj a încărcat unde a vrut și cum a vrut. Eu am oprit la Brașov, la prima stație care mi-a ieșit în cale. Stație de mare putere, cu două porturi. Ce să vezi, nu era nimeni la încărcat. Nici n-avea de ce să fie, Brașovul are peste 100 de stații.

Concluzie: avem infrastructură pentru încărcare la ora asta. N-avem noi mașini electrice pentru câte stații există deja. Iar ce există acum este nimic față de cum va arăta rețeaua de stații peste 12 ani. Să trăim noi până atunci, că n-am nicio îndoială că mi se va confirma fiecare cuvânt.

Și vorbim doar despre România, că după ce treci de Nădlac încolo, chiar nu mai există semne de întrebare.

Mitul 2

❗ „Mi-aș lua electrică doar dacă aș sta la casă, să pot să mi-o încarc la mine în curte”.

Da, pentru că, nu-i așa, dacă îți iei mașină pe benzină sau motorină, ai pompa la tine în fața casei.

Te duci și încarci mașina electrică, fix cum te duci să bagi benzină sau motorină. Tocmai am explicat mai sus că ai unde.

Știți cine mi-a demolat mie mitul ăsta cu electricele care trebuie musai încărcate acasă? Un șofer de uber care a venit într-o Kia EV6. Evident, l-am întrebat dacă e mașina lui și dacă stă la casă. Pentru că mi-a răspuns „da” la prima întrebare și „nu” la a doua, automat l-am întrebat unde o încarcă. Mi-a răspuns fix asta: „dacă veneam cu un diesel mă întrebați unde bag motorină?”. Bine, pa, la revedere.

Mitul 3

❗ „De ce să-mi iau mașină electrică? Ca să fac de trei ori mai mult pe drum, pentru că trebuie să stau la încărcat cu orele?”.

Mitul ăsta este cel mai periculos pentru că are și o jumătate de adevăr. Iar jumătățile de adevăr, scoase din context, sunt la fel de periculoase ca minciunile. Imediat va explic.

Este foarte adevărat că timpul de încărcare pentru o mașină electrică poate fi destul de lung, chiar și atunci când stația este de mare putere. Pentru că după ce bateria mașinii se încarcă la 80% din capacitate, viteza de încărcare scade. Se întâmpla asta tocmai pentru a proteja bateria.

Uite, vă dau un exemplu foarte bun care o să vă lămurească exact. 16 minute a durat să încarc Lexusul miercuri. În 16 minute, am dus bateria de la 18% la 81%. Dacă voiam să-l încarc până la 100% ar fi trebuit să stau la stație mai mult de o oră. Dar n-avea niciun rost, pentru că 81% din baterie îmi era mai mult decât suficient să ajung acasă, de la Brașov.

Să știți că măcar 15 minute aș fi stat și dacă eram cu o mașină pe motor termic. Făceam plinul, mergeam la pipi, îmi luam un suc, fumam o țigară (că nu fumez în mașină), deci tot cam pe-acolo ieșeam ca timp.

Desigur, mi se va servi argumentul că Brașovul e aproape, dar „dacă veneai din Thassos?”. Păi și dacă veneai din Thassos, ce? Când vii din Thassos nu te oprești să alimentezi, să faci un pipi, să ceva?

De fiecare dată când merg în Grecia orice oprire la benzinărie durează mai mult de jumătate de oră, deși mașina mea e pe benzină. Dar am în spate niște copii plictisiți care de-abia așteaptă să se dea jos să mănânce o înghețată, să caște ochii prin benzinărie, să din astea.

Și să vedeți ce, de fiecare dată văd foarte mulți români făcând exact același lucru. Să dea dracu’ dacă am văzut vreodată pe cineva alimentând și plecând după alea două minute cât a durat să bage benzină sau motorină.

Bineînțeles, asta nu-i împiedică pe adepții mitului să ți-o servească drept suprem argument: păi io fac plinul în două minute. Îl faci, dar de plecat tot peste jumătate de oră pleci.

Adevărul e că toată discuția asta despre timpul de încărcare când pleci la drum lung este tot o falsă problemă. Știți de ce? Oamenii obișnuiți fac maximum două-trei drumuri lungi pe an. Mă rog, nu le fac nici p-alea, dar am zis să fiu generos.

Câte drumuri mai lungi de 8-900 de kilometri ați făcut anul ăsta? Vorbim despre drumuri cu mașina, desigur, iar ăia 8-900 de kilometri să fie doar dus, nu dus și întors. Este că n-ați făcut mai mult de două? Dacă sunt și alea. Și-atunci despre ce vorbim?

Realitatea e asta: în 99% din timp, oamenii folosesc mașinile aproape exclusiv pentru deplasări pe distanțe scurte sau medii. Merg la job sau pe unde au treabă prin împrejurimile orașului unde locuiesc. Cel mult, mai dau o fugă pe undeva în weekend-uri sau alte zile libere. Dar asta se întâmplă pe distanțe de maximum 3-400 de kilometri, că nu vrea nimeni să-și petreacă jumătate din weekend la volan.

De-aia zic că este o falsă problemă, în realitate nimeni nu-și cumpără mașină pentru „drumurile lungi în Thassos”, ci pentru cele scurte de fiecare zi.

Mitul 4

❗ „Nu e adevărat că din 2035 se vor vinde doar mașini electrice. UE și producătorii auto vor înțelege c-au greșit-o cu mașinile electrice și se va reveni asupra acestei decizii.” (vorbim despre vânzarea de mașini noi, aflate la prima înmatriculare)

Am văzut „specialiști” auto care susțin aberația asta. Și când zic „specialiști” mă refer la oameni care trăiesc de pe urma acestei industrii.

Trebuie să fii extrem de naiv (ca să nu zic altfel) să-ți imaginezi că producătorii auto investesc deja multe miliarde în producția și dezvoltarea de mașini electrice fără să aibă planurile de viitor extrem de bine structurate.

De altfel, mulți dintre marii producători auto europeni au anunțat deja că vor face switch-ul la electrice încă din anul 2030. Tocmai pentru că nu e atât de ușor cum își imaginează specialiștii de internet. Știu c-o să vină ca o lovitură, dar să schimbi un întreg lanț de producție auto nu e ca și cum schimbi linia de producție la gogoșari, când vrei să treci pe ardei kapia. În oțet, desigur.

Producătorii auto știu extrem de bine c-ar fi imposibil să facă switch-ul din scurt, de-aia îl vor face mult mai devreme.

Așa că dacă locuiești în UE și ești fanul ideii pe care am văzut-o la multă lume „lasă că-n 2034 îmi cumpăr cel mai tare diesel și le dau mumu ăstora cu mașinile lor electrice”, sfatul meu e să fii pregătit să-ți cumperi dieselul ăla încă de prin 2029.

Nu de alta, dar în 2034 s-ar putea să nu-l mai găsești sau să fie la un cu totul alt preț. Că, na, știți cum e, când cererea crește brusc, iar oferta scade, prețurile se duc la cer. Partea și mai mișto e că în 2035 dieselul ăla șmecher va fi deja o mașină veche de 5-6 ani. Adică numai bună să înceapă să ceară să bagi bani în ea. Detalii, pasiunile se urmează cu orice cost.

Mitul 5

❗ „Păi da, dar mașinile electrice poluează indirect la fel ca celelalte.”

Fără excepție, orice discuție legată de mașinile electrice se va duce invariabil în zona asta: „păi da, dar producerea bateriilor pentru mașinile electrice poluează planeta similar cu noxele produse de automobilele pe motoare termice”. Argument pe care ți-l servesc superior toți ăia care vor să-ți demonstreze că mașinile electrice nu vor salva planeta.

Așa o fi, doar că oamenii ăștia nu înțeleg că mașinile electrice nu-și propun să salveze planeta, ci să scoată poluarea din interiorul marilor orașe. Adică să nu mai murim de cancer la plămâni și de ce se mai moare de la noxele provenite din carburant ars.

Da, știu că procesul de fabricație al bateriilor generează cel puțin la fel de multă poluare precum funcționarea mașinilor pe motoare termice, dar, ce sa vezi, bateriile alea nu se produc în UE. În UE vor ajunge doar produsele finite, adică bateriile, montate pe niște mașini care produc zero noxe. Dacă vă e mai simplu să înțelegeți, este fix extrapolarea proverbului: „în loc să plângă mama, mai bine plânge mă-sa”. C-o fi corect, că n-o fi, nu pot să hotărăsc eu, dar exact așa stau lucrurile.

Probabil a ajuns și la voi mema asta imbecilă:

De ce zic că e imbecilă? Pentru că în timp ce noi ne hăhăim pe motiv de „ce proști sunt ăștia cu electricele lor”, din 2035 în țările astea se va face un pas imens spre dezideratul de zero noxe. Adică aer mai curat pentru noi, toți cei care locuim în țările alea, așa puține cum sunt ele. Mai trist e că vor beneficia de asta și toți ăia care se hăhăie acum.

Ați mers vreodată pe lângă vreo arteră principală la ore la care traficul e la valori de vârf? Plimbă-te pe Magheru, sau pe Calea Victoriei, sau pe orice altă stradă circulată din București, la orele când practic se circulă în coloană și-o să simți la fiecare pas mirosul de gaze de eșapament. Uneori e atât de puternic că ai impresia că-l simți cum ți se duce direct în plămâni. Din păcate, nu e doar o impresie, chiar se duce.

Iar dacă pe stradă, în aer liber, să zicem că mai e cum mai e, ați pățit vreodată să prindeți ambuteiaj în vreo parcare subterană? Adică să stai niște minute bune închis în același spațiu cu niște zeci de motoare termice care funcționează. Eu am prins. Ai senzația că n-o să mai ieși cu plămânii întregi de-acolo.

Ei bine, acum imaginați-vă că toate mașinile din jur ar fi electrice, adică zero emisii. Mai e cazul să vă explic cam cât de curat ar fi aerul din orașele în care trăim?

Ăsta este scopul principal al mașinilor electrice: să scoatem poluarea din orașe. Poate noi nu vom mai prinde niște orașe în care emisiile mașinilor să fie aproape de zero (eu cu siguranță nu voi prinde), dar măcar copiii noștri să nu mai moară de cancer la plămâni, în plm.

În plus, revenind la mema imbecilă, printre țările de-acolo sunt și cele care au dat trendul în toate domeniile de-a lungul istoriei. N-o să intereseze pe nimeni că nu se mai vând în România sau Bulgaria mașini noi cu motoare termice. Dar o să intereseze pe toată lumea că fac același lucru și țările puternice ale Europei. În orice domeniu există un lider (sau mai mulți) pe care cei din jur îl vor urma.

Cum ziceam mai sus, istoria ne va dovedi că viitorul este electric.

Partenerii ROCHARGE 2023:

🚀 Un proiect susținut de Vitesco Technologies

🍀 Green Partner: Autonom

🚗 Pus pe șosea de: Michelin

🔋 Încărcat de:
MOON
Enel X Way
Renovatio e-charge
MOL Plugee

💻 Tehnologizat de: Server Config

📰 Partener media: Euronews România