Șpaga la doctor este un fenomen instituționalizat

Eu nu am dat șpagă niciodată pentru nimic. Și am avut interacțiuni în ultimii 2 ani, cu spitalul de stat. Internare, operații. Dacă a bătut careva apropouri sau ceva, nu știu, că mie trebuie să îmi spui direct ce ai, nu mă duce mintea la așa ceva. Dar nu am dat mită. M-au tratat ok oamenii, nu am avut probleme cu asta. La a doua experiență, cum am fost inconștientă o perioadă și au fost implicați și ai mei, nu am avut cuvânt de zis în când să mă operez, nimic. Nu au dat mită fiindcă au întrebat pe cineva cunoscut dacă să dea în loc să procedeze cum știau că gândesc eu, fără mită. Fiindcă persoana respectivă le-a zis că oricum mă va chema la cabinetul privat post operator. După operație le-am și zis că nu conta dacă medicul cerea mită, eu nu sunt acord cu practica asta, nu dați bani. E jobul lui.
Forma de mită cu care e cam greu să lupți e chemarea la cabinetul privat. Trebuie să insiști dacă vrei să mergi la stat, unde ai făcut operația. Sistemul nostru e praf.

Camera de gardă a spitalului din Buftea, iulie. Călin a fost înțepat de ceva de prin iarbă și i s-a umflat glezna. Era și un pic violacee, așa că ne-am speriat și am fugit la spital. Acolo erau două asistente, un medic și un brancardier. Toți au fost foarte amabili, au glumit cu al meu, că ăsta are frică de ace. Am stat acolo jumătate de oră, ca să-l țină sub observație după tratament. Să nu facă șoc anafilactic sau ceva. Nu am dat șpagă și nici nu mi s-a cerut. Am mulțumit, le-am urat gardă ușoară, toată lumea a fost zâmbitoare. Nu am avut sentimentul că se așteptau la șpagă.
Sfârșit de august, spitalul din Vâlcea. Rareș adus cu salvarea după ce a alunecat cu motorul. Două doamne doctor de gardă, o asistentă și un brancardier. Toată lumea a fost focusată pe copilul meu, i-au făcut absolut toate investigațiile, au fost foarte empatici, după ce au terminat cu toate cele, au stins lumina în salon și l-au îndemnat să doarmă puțin. Aaa, și a fost momentul în care au trebuit să-l dezbrace de echipamentul de protecție. L-au întrebat dacă pot să-l taie, să le fie mai ușor. Când a auzit al meu plod, a sărit ca ars, exclus așa ceva.😁 Atunci au mai venit doi brancardieri și l-am ajutat cu toții să-l dezbrăcăm. La ora 8 dimineața au venit medicii de specialitate să-l consulte. Ortopedul și medicul de chirurgie toracică. Au spus că e în afara oricărui pericol și că putem să-l ducem acasă. Io mă înclin în fața colectivului de la acest spital. Nu am ce să le reproșez. De șpagă nici nu a fost vorba. Nici măcar brancardierii nu mi-au lăsat impresia că așteptau ceva.
Dar da, noi avem cultul șpăgii. Ne certăm cu socrii mei când se duc la medicul de familie cu mici atenții. De fiecare dată duc flori, bomboane, borcan cu miere, cafea sau mai știu eu ce. Nu avem nicio șansă când le explicăm că nu e normal.

Ultima interacțiune serioasă cu sistemul medical de stat a fost în luna mai când am ajuns la urgență la Constanța, cu o hernie de disc – nu mă puteam mișca de durere. În urgență am fost tratat mizerabil și lăsat să aștept 10 ore fără măcar un calmant.
Internat pe secția de neurologie am dat de niște medici foarte ok și implicați, doctorița Laza și echipa ei de rezidenți s-au purtat impecabil.
Nu am dat și nu mi s-a cerut șpagă, nu am văzut sau auzit de așa ceva timp de două săptămâni cât am stat acolo.

eu am o problemă foarte serioasă, care excede problema atinsă, a șpăgii, intrând în categoria bacșiș, atenție etc. ca stare generală, sunt nervos: joi mi s-a stricat frigiderul, brusc nu a mai răcit deloc, iar la congelator temperatura a ajuns de la -18 grade la 0-1 grad. frigider vechi de nici 4 ani. chemat specialist de la o firmă, îmi spune că deplasarea și constatarea e 150 de lei, accept, vine, îmi spune că nu am freon și că foarte probabil instalația de răcire e găurită peste tot, așa că nu-mi dă garanție la umplerea cu freon și mă mai costă totul încă 350 de lei. eu, prost de naiv, cu speranța că scap cu atât, accept. el bagă freon, probabil și-a dat seama, din manomentru, că bagă degeaba și pleacă rapid, cu 500 de lei făcuți în 10 minute, fără chitanță, cu range rover-ul lui de vreo sută de mii de euro.
bineînțeles, vineri comand altul, numai că, tot alegând frigidere, prețurile, atât pe emag, cât și pe altex mai cresc cu vreo 170 de lei (iar sâmbătă au mai crescut cu încă pe atât – n-am mai verificat de atunci).
așa că eu, sincer, cu ditamai paguba, țepuit și de reparator, și de vânzător, sunt pornit să nu le las nimic de-o bere celor care azi îmi vor aduce frigiderul și îl vor lua pe cel vechi. probabil greșesc, dar, repet, îs nervos!

E suficient doar sa mărești salariile pacienților și așa se rezolva și cu veniturile doctorilor!

Refuz, de mai bine de 10 ani, să mai am vreun contact cu spitalele de stat. Mai exact, de când am avut leziuni de menisc la genunchiul drept, de mergeam șchiopătând și luam antiinflamatoare cu pumnul, ca să nu plâng de durere. M-am dus la un vestit spital de stat, și dl doctor mi-a zis senin că nu e așa de grav, de vreme ce încă pot să merg. Și să iau în continuare pastile. Nu trimitere la imagistică, nu nimic. (Nu dădusem șpagă). M-am dus apoi la un RMN și la o clinică privată. Ăia s-au speriat văzând RMN-ul, și m-au programat imediat la intervenție artroscopică. M-am speriat și eu în timpul operației, văzând cât de adânci erau leziunile.

Am asistat, în urmă cu câțiva ani, la aventurile unei colege al cărei soț a fost operat la un spital de stat. Pe lângă binecunoscuta șpagă dată medicului curant, i s-a pus în vedere că trebuie să cumpere nu doar medicamentele și pansamentele necesare, ci și pungi de dren pentru faza post-operatorie, deoarece „spitalul nu are pe stoc”.
Apoi, a avut surpriza să afle că antibioticul prescris după intervenție nu fusese administrat de asistente timp de două zile; uitaseră să marcheze banul la asistente. Tipa a vrut să facă reclamație, însă s-au opus socrii, că „se supără doamna doctor”.
Ce s-a întâmplat cu pacientul? A căpătat o infecție post-operatorie care s-a extins rapid, și cu care a avut mult de tras ulterior.
Ce s-a întâmplat cu asistentele neglijente și cu medicul șpăgar? Absolut nimic.

Bună! Am născut la maternitatea de stat Brașov, am fost și internata, tot acolo, undeva la 10 zile și nu am dat șpagă. Nu mi s-a cerut, nu am oferit nici 5 lei.
La naștere m-am dus cu 350 lei în buzunar. 300 lei pentru rezerva și 50 lei pentru cerceii bebelinei. Pentru acești bani am primit chitanță.
Bunicilor le-a fost greu sa înțeleaga de ce nu dau nimic medicului. „Cum sa nu dai nimic?”. Uite ca se poate și altfel…
Nu m-a tratat nimeni urat și dacă am cerut ceva, am primit.
Îmi imaginez însă, din pacate, ca sunt un caz norocos.

La mine ultimele 3 experiente cu statul au legătură cu sarcinile.

Prima, acum 10 ani, naștere, în travaliu nu am dat la nimeni nimic, am fost tratată okish. Nașterea a fost grea, m-a ajutat foarte mult moașa. Mama a insistat mult să îi dea măcar 100 de lei. Medicului nu mai știu cât i-a dat. Mama se ocupa cu asta, a fost cu mine în spital. 5 din 6 asistente erau cu buzunarul deschis, nu m-au ajutat fără bancnota de 10 lei, cealaltă era ca a doua mamă, blandă, bună, calmă. Cu ajutorul ei am reusit să alăptez, celelalte doar explicau fără să mă atingă. Cel mic avea o gâlmă pe cap de la naștere. Una din asistente mi-a spus că dacă o să fie prost când e mare, nu o sa fie din cauza gâlmei. Am rămas… Asta la Timișoara.

A doua experiență, acum 5 ani, avort spontan (sarcina de 6 săptămâni), am mers la spital, „nu eram urgență”, a fost nevoie să aștept după medic până si-a terminat consultațiile obișnuite, apoi mi-a făcut un eco, dar uterul era deja gol. Mi-a prescris antibiotic, dar cumva părea mai preocupat de tatuajele mele decât orice avea legătură cu motivul pentru care eram acolo. Nu am dat nimic la nimeni, eventual un picior în coae la cât mă simțeam de goală pe dinăuntru. Asta a fost la Reșița

A treia experiență în plină pandemie, anul 20 20, naștere. Am fost tratată cu curul până la 19 când s-a schimbat tura( telefonul a corectat „tuta”, nu era greșit nici așa). Apoi, a fost ok, asistentele s-au comportat frumos, infirmiera s-a țâțâit când am avut nesimțirea să mi se rupă apa în pat, nu se face, toată lumea știe că trebuie în locurile special amenajate…🤦‍♀️ Mda, doctorul meu a venit la 4 dimineața și s-a comportat minunat, am născut aproximativ ușor, bebe perfect, dar a fost greu să fim separați până seara la 21. Până au venit rezultatele testului lui bebe. Apoi, m-am descurcat singură. Nu am dat niciun ban nimănui, încă m-am rățoit la colega de salon care voia să dea 50 de fucking lei la fiecare asistentă. Soro, strici piața! În orice caz, mai mult am ajutat-o eu cu alăptatul decât ele. Eu m-am descurcat bine și singură. Cumpărături făceau unele asistente și infirmiera. Le spuneam mereu să păstreze restul, dar nu mereu o făceau. Una îmi aducea restul și dacă erau niște bănuți. Tot la Timișoara, același spital ca în urma cu 10 ani.

Am pierdut ambii parinti din motive de boala grava/incurabila (cancer) si din motive de mizerie (UMANA!!! in primul rand) din sistemul medical.
Dupa care l-am pierdut si pe socru – dupa ce la stat i s-a spus ca nu-l pot opera avand in vedere varsta si restul afectiunilor ca „le strica” statistica spitalului daca moare pe masa de operatie, operatie care la privat s-a putut rezolva vreo 20-25 K euro mai tarziu – pentru ca aia e, varsta e varsta si viata se mai si termina.
Asa ca, in ciuda tentatiei, nu voi da feed-back pe tema ca nu are limba romana vocabular suficient pentru cate injuraturi si blesteme imi trec prin cap de fiecare data cand mi se reactiveaza amintirile alea. Ma rog, cred ca tocmai am dat … de feed-back zic.
Sunt de acord – exista doua categorii de VINOVATI: doctorii care conditioneaza si pacientii care baga mana in buzunar. Dar astea doua cagorii au „scuza” ca unii au conditiile sa practice santajul asta jegos (doctorii stiu bine ca nu ai ce face cand e de viata/moarte) iar pacientii pentru ca nu-si permit sa se joace cu propria viata sau a apropiatilor, deci cumva vorbim de natura umana intr-o situatie limita. Personal nu sunt de acord, dar sa zicem ca daca ai puterea absoluta sau esti sub presiune inimaginabila … puii mei, nu stiu cum as reactiona deci ma abtin sa-i judec pe altii.
Problema mea majora e cu noi, restul, ceilalti care „stam” pe margine sperand ca nu ni se va intampla SI noua sau ca, daca ni se va intampla, vom „stii pe cineva, care stie pe cineva” si ori scapam ori nu ne va costa chiar asa de mult. In loc sa FACEM ceva concret, orice ca sa stopam fenomenul asta inainte sa devenim si noi victimele acestui sistem jegos.
Eu recunosc cinstit ca am gresit la faza asta – in sensul ca DUPA ce am platit (noi, familia) cei 20-25 K euro ca sa-i salvam viata lui socru-meu (trei operatii in total) nu am continuat si nu am dat in judecata spitalul care a refuzat sa-l trateze precum si statul roman pentru decontarea facturilor pentru chirurgie si spitalizare. Stiu, ar fi durat 5 ani si am fi platit taxe de timbru, avocati, etc dar pana la urma, practica asta (daca am face toti asa) ar duce la curatarea sistemului de jeguri.
E.g. – in SUA si alte tari cu apa calda legislatia o fi ea asa-si-asa dar acolo (aproape) nimeni nu-si permite mizerii pentru simplul fapt ca in secunda doi se trezesc dati in judecata si ajung de pierd si platesc despagubiri 3 generatii dupa ala de-a fost jegos. E atat de simplu, de aia doctorii au asigurari profesionale (se mai intampla si greseli ca si medicii tot oameni sunt) si in rest isi fac treaba. De FRICA faptului ca daca sunt jeguri, >90% probabilitate ca vor plati pentru faptele lor. Daca nu penal, macar pe civil si tot nu scapa.
Si rationamentul e acelasi cand vine vorba de educatie, de avocati/procurori/judecatori si mai completati voi lista. Toti cei care au decizia – vizavi de binele societiatii in general – in mana TREBUIE sa traiasca cu frica-n oase ca daca fac un kkt pe fond de jeg uman si durere-n cur vor PLATI si vor ajunge in puscarie sau pe strada. Altfel nu ne facem bine.

Am dat o dată și al primit o dată. Da, am fost și la capătul care primește o perioada scurtă.
Am dat când mama și-a rupt o mână. Era la țară pe lângă Bârlad. S-a dus la spital la Bârlad a doua zi. A stat acolo 3 zile în care i s-a sugerat că necesită operație și cam costă. M-a sunat pe la 10 seara că nu mai poate de durere. M-am dus a doua zi și am luat-o pe semnătură de la Bârlad, nu ușor că cică chiar atunci se gândeau să o opereze și aparent era tare grav, și am mers la urgențe la Brașov. S-a pus în ghips în mai puțin de o oră după ce am intrat în curtea spitalului. Am insistat să le dau ceva celor de la urgență. Nu s-a cerut nimic. Era prin 2010 cred.
Am luat când eram în facultate. Trebuia să facem gărzi în fiecare an. Plecam seara acasă nu dormeam acolo. Dupa o zi din asta de 16 ore, ma pregăteam sa plec. Întreabă asistenta dacă pot ajuta să duc o mămică sa ducă un copil la radiologie – copil mai mare și mama nu putea sa-l ridice, pentru ca nu au infirmier si ele sunt doar doua pe toată secția și nu pot merge. L-am dus, am stat să termine radiologul și i-am dus înapoi în salon. Mi-a băgat mămica aia o ciocolată în buzunar și mi-a zis: Ia mamă că te-am văzut ca ești de dimineață aici și nu ai mâncat nimic și ai stat după noi. Am zis mulțumesc și am fugit. Am mâncat ciocolata aia plângând. Mie nu-mi place ciocolata. Dar chiar îmi era foame.
M-am lăsat de medicină după un an de rezidențiat. Nu era de mine sistemul.
Soția a avut cam același drum. Dar a terminat rezidențiatul și a lucrat câțiva ani. Ea a dat pentru părinți și bunici. Nu a luat niciodată. Specialitatea nu permitea dar nu aia a fost limitarea. A ras de mine când i-am povestit de ciocolată.
Australia a schimbat totul. Nu mai suntem medici. Dar ne folosim mult cunoștințele din facultate în ce facem acum. Suntem priviți de sus de unii dinte foștii colegi. În general de către cei ce și-au ales specialitatea în funcție de valoarea șpăgii. Am avut și din ăia. Ne doare în paișpe. Suntem apreciați pentru ce știm nu ce scrie pe diplome și trăim unde-și petec alții concediile.
Aici nu se dă nimic nicăieri. Nici măcar la restaurant.