[drumul spre Cercul Polar – ziua 14]

Mi-ați spus mai mulți de pe aici c-ați vrea să fac un ghid referitor la Norvegia și Nordkapp, după călătoria asta. Nu știu dacă ce o să citiți mai jos poate fi socotit un ghid, dar cu siguranță am lăsat niște informații pe care nu le găsești la un loc pe nicăieri. Știu asta pentru că pe unele dintre ele le-am căutat și eu.

Ați mai fost vreo câțiva care ați întrebat și cât m-a costat toată nebunia asta cu Nordkapp. Din nefericire, nu vă pot răspunde la această întrebare, pentru că habar nu am cât m-a costat. N-am stat să adun banii cheltuiți, nu am făcut vreun Excel în care să bag sumele. O să văd la un moment dat cam cât am cheltuit, dar în acest moment asta este o informație care mă depășește. Cu siguranță sunt câteva mii de euro, dar nu știu câte.

Apropo,  ca să vedeți ce înseamnă să ai creier și viziune. Nordkapp este cel mai nordic punct al Europei în care se poate ajunge pe șosea, doar că nu este pentru că așa s-a nimerit. Nu s-au trezit norvegienii într-o dimineață și-au constatat că există un loc unde se poate ajunge pe șosea, iar locul ăla, coincidență, este cel mai nordic punct la Europei.

Nordkapp a devenit cel mai nordic punct al Europei pentru că oamenii ăștia, norvegienii, au construit o șosea până la el. Altfel, cel mai nordic punct al Europei ar fi fost cu vreo 36 de kilometri mai la vale, adică acolo unde faci la stânga din drumul principal, să urci la Nordkapp. Doar că acolo unde faci la stânga e câmp, nu e nimic spectaculos, nu e stânca aia imensă care chiar îți dă impresia că ai ajuns la capătul Pământului.

Dar norvegienii s-au prins de potențialul turistic al stâncii ăleia imense care se termină în mare. Așa c-au făcut The Globe Monument acolo și-au mai tras și-o șosea până la el. Rezultatul? Acum e pelerinaj. Peste 300.000 de turiști ajung în fiecare an la Nordkapp (sursa). Dacă fiecare turist cheltuie măcar 1000 de euro, faceți voi calculele.

Înainte să plec nu știam mai nimic despre Norvegia. Știam ce știe orice om normal pe care nu l-a interesat să se documenteze special pe subiect. Poate un picuț mai mult, datorită serialelor norvegiene. Dar cam atât.

Acum, după mai bine de o săptămână petrecută aici, la vikingi, mă gândeam să vă spun cum se vede Norvegia din perspectiva turistului care o vizitează vara.

Este extrem de frumoasă, dar asta am stabilit deja. Oricum, am avut confirmarea finală pe ultima bucată de drum dinainte de Nordkapp. Au fost alți 700 de kilometri în care amândoi ne minunam de cât de mișto arăta tot ce vedeam.

Hotărât, Norvegia chiar este țara celor 1000 de fiorduri. Ce-am învățat la geografia de clasa a cincea, am văzut acum cu ochii mei. Indiferent de zona Norvegiei prin care am trecut, fiordurile făceau parte din peisaj. De-aia aproape peste tot este spectaculos, de-aia se spune despre Norvegia că este una dintre cele mai frumoase țări. Fiordurile, cu apa lor colorată în toate nuanțele de albastru care există, de la turcoaz la bleumarin închis, contribuie din plin la asta.

Bun, acum trecem la cum e dincolo de peisaje.

Sunt fascinat de faptul că poți plăti absolut peste tot cu cardul. Nu contează dacă ești în centrul Osloului sau undeva la dracu’ cu cărți, dacă ai de plătit ceva, să fii sigur că poți plăti cu cardul. Să fi văzut ce fețe mirate făceau ospătarii când ceream nota și, din obișnuință, ceream plata cu cardul. Le ei e invers, trebuie să specifici tu că vrei să plătești cash.

În Norvegia n-am intâlnit, dar în Suedia am văzut multe locuri în care nu se acceptă cash. Și nu glumesc. Pur și simplu nu-ți primesc banii cash. Au undeva la vedere un afiș care te anuță că nu poți plăti cash și cu asta basta. Mi-nu-nat!

Ce mi-a mai plăcut enorm a fost că se întunecă atât de târziu. Și că, pe măsură ce te duci spre nord, nu se mai întunecă deloc. Băi, este o senzație extrem de aparte să vezi că la doișpe noaptea este lumină ca ziua. Am poze făcute după miezul nopții și nu-ți dai seama de asta când te uiți la ele.

La începutul lunii august, la Nordkapp, soarele apune la ora 22:45. Las informația asta aici pentru cei care ar vrea să vadă un midnight sun spectaculos și vor căuta degeaba pe google informația „la ce oră apune soarele la Nordkapp, în august”.

Nu știu cum stau lucrurile cu vremea în Norvegia în mod normal, dar în săptămâna petrecută de mine am constatat că pe parcursul aceleiași zile puteai să treci de la o extremă la alta. În toate zilele am avut și soare de puteai sa faci plajă, dar și ploaie sau burniță, cu vânt și frig.

În Lofoten, cel puțin, vremea se putea schimba cât ai bate din palme. Am făcut poze pe cer senin cu soare orbitor. După un sfert de oră același loc arăta de parcă se coborâse apocalipsa. Nori negri și extrem de joși, vânt care te lua pe sus, ploaie deasă, tot tacâmul. După alt sfert de oră în același loc ieșea iar soarele.

Iar treaba asta cu schimbatul vremii, în ceea ce mă privește, o pot extrapola la toată perioada petrecută în Norvegia. Singurele două zile cu adevărat frumoase au fost cea în care am ajuns la Nordkapp și următoarea. În rest, toate au fost exact cum v-am zis.

Acum să vorbim un pic despre prețuri. E o țară scumpă. Una dintre cele mai scumpe pe care le-am văzut eu până acum.

Ca să vă faceți o idee, o să vă spun niște prețuri direct în lei, să le înțelegeți mai rapid decât dacă vi le-aș spune în coroane.

O masă la un restaurant obișnuit e pe la 350 de lei. Vorbim de două persoane care nu se sparg în figuri, da? Câte un fel principal și câte un suc. Am mâncat și cu 250 de lei, dar am plecat flămânzi de-acolo. Repet, nu vorbim de restaurante de fițe sau cine știe ce lux. Și nu vorbim de vin la masă, că acolo prețurile deja o iau razna: pleacă de la 75 de lei pentru un singur pahar.

Un suc la supermarket (obișnuita sticlă de jumătate): 14-15 lei. Litrul de benzină, în funcție de unde alimentezi, de la 9 la 12 lei. Un hot-dog la benzinărie: 35-40 de lei. Biletul de autobuz în Oslo (o călătorie): 18 lei. O doză de bere la supermarket: 18 lei. O oră de parcare în Oslo (zona centrală): 43 de lei.

Bine, la asta cu parcarea am râs tare de tot la Honningsvåg (orașul de lângă Nordkapp). Am parcat în centru, am căutat parcometrul și mă pregăteam să plătesc, când m-a văzut un localnic. A râs tare și mi-a strigat: „is free, there is no one here”, în timp ce arăta cu mâna de-a lungul străzii principale (și singura, de altfel). Am făcut cum a zis omul, dar să știți că pe parcometru prețul era 15 lei pe oră.

Ah, să nu uit. Pentru cei care vor să meargă în Lofoten venind dinspre Oslo, trecerea cu feribotul (mașină plus pasageri) de la Bodø în Moskenes (Lofoten) este 100 de euro. Să nu vă vină vreun gând să vă duceți fără mașină în Lofoten, că e ca și cum ați merge la cinema să vedeți doar reclamele dinaintea filmului.

Pe scurt, prețurile sunt duble sau triple, față de România, la aproape oricare dintre produsele de uz comun, astea de care avem nevoie cu toții în vacanțe.

Aici trebuie să fac o paranteză. Dacă sunteți în Norvegia cu mașina trebuie, este obligatoriu, să mâncați hot-dog-ul de la benzinăriile Circle K. Eu l-am luat prima oară din lipsă de opțiuni și pentru că mă scurgeam de foame. După care am alimentat DOAR de la Circle K special ca să-mi iau hot-dog de fiecare dată. Prieteni, o fi el 40 de lei, dar e cel mai bun pe care l-ați mâncat vreodată. Punct. Am mâncat ieri hot-dog la o benzinărie random din Suedia și mi-a venit să plâng. Nu că nu se compară cu ăia de la Circle K, dar îți juri că nu mai mănânci hot-dog niciodată.

Trecem la mașini. Parcul auto din țara asta este probabil cel mai șmecher din Europa. Eu am apreciat așa ochiometric, în trafic și pe stradă, că opt din zece mașini sunt electrice. Ca să mă lămuresc cum stau cu adevărat lucrurile, am dat și-un search pe google. Ce credeți? În Norvegia, 80% din mașinile noi vândute în 2022 au fost electrice.

Norvegia este cel mai bun exemplu pentru haterii mașinilor electrice și pentru toți ăia care o dau pe-aia cu: „n-o sa reziste infrastructura dacă ne luăm toți mașini electrice”. Uite că la norvegieni a rezistat. Bine, există șanse să nici nu-i fi întrebat pe specialiștii de internet, și de-aia.

Dacă tot a venit vorba despre mașini, trebuie să vorbim despre limitele de viteză din Norvegia. Oamenii sunt obsedați de siguranța rutieră, probabil sunt fierți că Suedia și Danemarca apar în toate topurile ca fiind mai sigure din punctul ăsta de vedere. Pe scurt, limitele de viteză de 60 și 80 km/h sunt cel mai des întâlnite, acolo unde nu au autostrăzi.

Am mers mai bine de 2500 de kilometri pe șosele tip drum național, de maximum trei ori am întâlnit limită de 90 km/h. În rest, 60, 70 și 80 km/h (când am intrat în Suedia și-am văzut limită de 100 pe DN, mi-a dat o lacrimă de emoție). Iar partea cea mai mișto este că dacă scrie pe indicator „limită 60”, apăi n-ai să vezi pe nimeni niciodată mergând cu viteză mai mare. Desigur, tu poți să mergi cât de tare vrei, că nu te ține nimeni. Doar că vei primi stiva de amenzi prin poștă, pentru că țara este literalmente înțesată de camere de supraveghere rutiere.

Pe autostrăzi e și mai simplu: limită 110 km/h. Dacă ești norocos de felul tău, o să dai și peste limite de 120, dar sunt rare.

Cât despre cum se prezintă ca infrastructură, drumurile sunt bune și foarte bune. Există câteva segmente unde sunt prea înguste, la modul că abia se strecoară una pe lângă cealaltă mașinile care vin din sensuri opuse. Uneori chiar nu e loc de două mașini, dar sunt foarte puține situațiile de genul ăsta și oricum sunt semnalizate din vreme, știi exact ce te așteaptă și cine are prioritate.

Apropo de drumuri, dacă vreți să faceți traseul spre Nordkapp, recomand să-l faceți pe varianta prin Norvegia (adică ăsta). Că se mai poate și prin Suedia plus Finlanda (cel pe care mă întorc eu acum spre casă), dar nu există comparație între cele două. Cel prin Norvegia este mai lung și mai dificil, dar este infinit mai mișto să vezi fiordurile alea senzaționale decât să conduci sute de kilometri de plat anost pe acasă pe la Ibrahimovici. Finlanda nu se pune, că nici n-apuci să clipești de două ori și-ai ieșit din ea.

Să nu uit să zic și de reni sau elani, că v-ați contrazis pe-aici. Că în Norvegia sunt reni, nu elani, bă că sunt elani, nu reni. Indicatoarele rutiere, pe care o să le găsiți în chiar prima poză din calup, sper să lămurească definitiv problema.

Elani n-am văzut, în schimb am văzut reni mai mulți decât mi-aș fi dorit. După cum vă ziceam, mulți dintre ei umblă pe mijocul șoselei și nu e plăcut deloc să te trezești dintr-odată cu Rudolph în mijlocul străzii. De altfel, pe traseul Oslo – Nordkap prin Norvegia, o să vedeți zeci de kilometri de gard pe câmp, la marginea șoselei. Pentru asta au fost făcute, să încerce să țină renii cât mai departe de șosea. Doar că nu peste tot configurația terenului permite gard, că nu e peste tot câmp plat.

Iar pe traseul prin Finlanda și Suedia nu mai e niciun gard. Sunt doar indicatoare care-ți spun „vezi că 5o de kilometri de-aici încolo e posibil să dai de reni”. Și chiar dai de ei. Să nu uitati asta și să luați în serios indicatoarele de „atenție reni” dacă aveți de gând să faceți un drum în nord.

Încă o treabă demnă de menționat este semnalul la telefonul mobil. N-am avut probleme nicăieri în Norvegia. Am avut semnal și net 4G oriunde mă aflam. Chiar și pe feribot, la mama naibii, după două ore se mers, nu se vedea țărm în nicio direcție, semnalul era full. Sus, la Nordkapp, la fel. Zic că e important să știți asta.

O să vă mai spun un lucru care probabil vă va face să ridicați din umeri, dar când ești aici, dintr-odată ți se pare foarte important. Apa lor de la robinet este potabilă. O să constați că toate restaurantele îți aduc la masă o sticlă cu apă de la robinet. Bine, și la noi e potabilă, dar e pe sistemul „scapă cine poate”.

O fi ea potabilă apa, dar este și foarte dură. Cred că e cea mai dură apă cu care am avut contact vreodată. Iar duritatea asta face să ți se usuce rapid pielea de pe tot corpul. Față, mâini, picioare, tot. Dacă ai un tip de piele uscată, o să ți se usuce și mai tare de la contactele cu apa norvegienilor.

Prin urmare, dacă n-ai plecat cu ele de acasă, cu siguranță vei ajunge să-ți cumperi cremă de mâini și loțiune de corp. Eu am fost nevoit să-mi cumpăr cremă de mâini pentru că efectiv mi se făcuse pielea ca iasca, n-o mai suportam.

Încă ceva important: toată lumea vorbește engleză. Singurul loc în care am întâmpinat difcultați a fost restaurantul din sălbăticie, dar acolo n-aveai nevoie doar de engleză, acolo aveai nevoie și de skill-uri de supraviețiure.

Și-acum o să închei cu unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la țara asta (în afară de peisaje, desigur). Prieteni, e plin de case care au drapelul Norvegiei. Și nu mă refer la un steag pus în geam sau vopsit pe un perete. Nu, oameni buni, sunt o grămadă de case care au în față câte un stâlp înalt în vârful căruia flutură steagul Norvegiei. Am văzut mii, și nu exagerez deloc.

Pe mine m-a spart treaba asta. De ce? Pentru că îmi spune un singur lucru: cât de mândri sunt norvegienii de faptul că sunt norvegieni.

Câte case cu drapelul României arborat pe catarg ați văzut voi mergând așa aiurea prin țară? Exact.

P.S. După cum ziceam, v-am lăsat poze, dar sunt jos de tot sub cea cu casa cu steag. Nu-s cine știe ce, că majoritatea sunt făcute pe drum, din mașină, din mers.

Călătoria la Cercul Polar este motorizată de Autonom, liderul pieței de mobilitate din România.

Companie sută la sută românească, Autonom funcționează printr-o rețea națională unică în 36 de orașe din România, precum și în două orașe din Ungaria. În total, operează o flotă auto de peste 13.ooo de mașini și oferă soluții integrate de mobilitate și finanțare:

➡️ Rent-a-car

➡️ Leasing Operațional

➡️ Produsul Business Green

➡️ Leasing Operațional Echipamente

➡️ Transferuri cu șofer

➡️ Asistență rutieră

➡️ Mașină de înlocuire

➡️ AutoRulate

➡️ Închiriere vehicule comerciale

➡️ Întreținere flotă

Poze de pe drum: