Nu știu cum funcționați voi, dar mie mi-au rămas adânc întipărite în minte niște momente care teoretic ar trebui considerat complet nesemnificative.
Uite, vă dau niște exemple ca să înțelegeți ce zic. Pot să vă spun exact unde eram când am văzut pentru prima oară în viață nutella. Cine naiba ar mai ține minte asta? Sau când am pus mâna prima oară pe o mașinuță cu telecomandă. Sau când am văzut prima oară mandarine. Vorbesc foarte serios, știu exact unde eram când am aflat că fructele alea nu sunt niște portocale mai mici și mai gustoase.
Știu și unde am băut primul pepsi, dar și care a fost prima carte pe care am citit-o. Pe scurt, am foarte multe repere de genul ăsta în minte, deși ideal ar fi fost să nu-mi încarc creierul cu așa ceva. Dar, din păcate, treaba asta nu ține de mine.
Așa se explică de ce știu exact și unde eram și cum am reacționat când am văzut pentru prima oară un joc LEGO.
Eram pe vremea ailaltă, aia în care nu se găsea mai nimic, iar tatăl unuia dintre copiii de la noi din bloc lucra în străinătate. De-acolo i-a trimis lui fiu-său un LEGO. Prieteni, când a venit cu el afară, să ni-l arate, m-a cuprins o sfântă de invidie de nici n-am mai putut să mă bucur de bucuria lui.
Nici n-avea cum să nu mă cuprindă când am văzut poza de pe cutie. Omul primise un LEGO trenuleț, n-am să uit în veci, iar poza era cu trenulețul construit, cu șină, cu gară, cu semafoare, cu oameni care așteptau. Băi, oameni buni, cred c-am și plâns un pic de ciudă, vă spun.
Evident, pentru că vremurile erau cele care erau, n-am avut niciodată un LEGO al meu. La vârsta la care ar fi fost important pentru mine să am unul, nici nu se punea problema, că n-aveai de unde să-l iei. Iar când am avut de unde, nu prea mai eram la vârsta potrivită.
Poate de-aia când le-am luat fetelor seturile de LEGO cu Seinfeld și Friends, am stat cu ele când le construiau. Au fost un fel de cireșe pe tort pentru mine. Lasă că eram fanul ambelor seriale, dar să am ocazia să fac cu mânuțele mele canapeaua din Central Perk sau apartamentul lui Jerry? Priceless, vă spun.
N-am o concluzie la acest articol, am doar niște întrebări: voi ați avut LEGO când erați mici? Dacă da, cum de-ați avut? Dacă n-ați avut, măcar le cumpărați LEGO copiilor? Și dacă da, se bucură de ele? Sau sunt la categoria „și altele”?
P.S. Mai jos avem setul LEGO Friends pe care l-am făcut cu fetele. De cele din cealaltă poză nu m-am atins, pentru că nu-mi spuneau absolut nimic. Da, da, șoc și groază, nu m-a atras niciodată Harry Potter.
…
Nu am avut niciodată Lego, nici nu știam că exista. Poate am fost mai fericită ca tine, că nu mă putea atinge invidia🤪
Am recuperat la maturitate, am cumpărat muuulte cutii de Lego, am și construit multe. Dar mai multe am desfăcut…știți voi faza „mami, desfaci tu Lego ăsta, că vreau să-l construiesc iar”.
Astăzi sunt prea mari pentru Lego, dar cumpăr ori de câte ori am de făcut un cadou unui puști 😀
Comentariu beton!32
Da, și mie mi se-ntâmplă să rețin anume momente ale vieții. Da’ nu că-mi propun eu, așa reacționează subconștientul.
Articolul de azi este un fel de „spune-mi că ești bătrân fără să-mi spui că ești bătrân”. Când eram eu copil, ăia de la LEGO erau și ei copii 😀 Și da, i-am luat și eu la fiică-mea tot felul de LEGO și da, am construit și eu alături de ea!
Comentariu beton!32
Nu am avut lego când eram mică (am 43 ani). Și nici prea multe jucării. Am locuit la țară până la 14 ani. Ne jucam cu pisici, câini și pui.
Alergam după fluturi. Ne băteam cu papură de la un lac( scotea un puf îngrozitor). Seara ne adunam în fața uliței și ne jucam tot felul de jocuri.
Gemenii mei au 14 ani. Am dat deja lego unor copii mici.
Îmi amintesc când călcam pe ele prin casă.
Comentariu beton!43
Daa, si mie mi se pare muult mai frumoasa copilaria ta, chiar si fara Lego….
Evident ca nu am prins epoca Lego-ul decat prin copiii mei si, intr-adevar, baiatul a avut foarte multe modele, in special din setul Tehnic. Excela in a le construi si era pasionat de ele, mai ales de cele complicate cu motorase si actionări. Cand a crescut, am pastrat cutiile sa le dau nepotilor. Dar, alta generatie – alte preocupari, nu l-au impresionat pe nepot asa ca pana la urma nici nu stiu ce s-a mai facut cu ele….
Apropos de generatii si jucariile lor preferate, sotul meu avea si el ca copil pasiunea comstrucțiilor, dar pe atunci erau ravnite jocurile de construcții ”Mecano” cu placute si piese de metal (sigur nu ati auzit) si bine-inteles că nu avea tot ce si-ar fi dorit. In consecință, cand a devenit tată si a avut ocazia sa calatoreasca in afara a cumparat fiului sau, care era la faza Lego, cea mai mare si mai scumpă cutie de Mecano cu care puteai construi tot ce iti doreai. Si acum o mai am neutilizată, doar deschisă cu nerebdare si de curiozitate de sotul meu! A venit cu ea incantat acasa pentru fiul sau, sa compenseze ceea ce nu a avut si si-a dorit el, si va imaginati dezamagirea avuta vazând că Lego, din plastic, e mai interesant decat Mecano din metal pentru care ti se asigurau si ustensilele necesare: chei diverse, surubelnite, etc.
Comentariu beton!27
@Dna C, ai dreptate, fiecare generație cu jucăriile ei. Interesantă povestea soțului tău. Ce e important pentru noi, nu este important și pentru copiii noștri!
Nici ei n-am avut Lego, alte timpuri cînd eram copil, acum le cumpăr nepoților cînd am ocazia sa le fac un cadou, de făcut le fac ei , eu nu am răbdare, mai nou nepotul cel mare este cu seria Warhammer, le montează, lipeste, colorează are o răbdare titanica😀
Băi, eu am o chestie cu amintirile olfactive că-s mai ciudată, Lego greu pe vremea mea dar am recuperat cu puradeii personali, nepoții (ăștia au fost primii) sau copiii prietenilor/cunoscuților, când vezi cum le sclipesc ochișorii nu-ți mai trebuie nimic știi că ai nimerit-o cu alegerea făcută. Am și construit muuulte sau le-am reparat 😁 și sunt și pentru adulți diverse seturi: replici ale unor mașini, navete spațiale, pfff, o feerie 🫣 ești lămurit că nu-s doar puuuțin psiho… cât și infantilă
Comentariu beton!11
Ce bine că nu-s singura! Și eu tot cu olfactivul. Asta miroase a vacanța de la Predeal, aici miroase a Crăciun, acum miroase ca-n vacanța dintr-a șaptea, când am căzut de pe bara de covoare din spatele blocului. Moare de râs fi’miu. Lego… le urăsc, mi-am rupt picioarele-n ele, mereu găseam prin casă câte o piesă de la copil. Acum șed frumos în pod, așteaptă nepoții. Nu-mi amintesc de prima jucārie sau Nutella.
Lego? Nici nu stiam ce e aia pe vremea ailalta. Acum are fii-miu sa isi puna si in cap. Am pornit cu cele de la Cars si Star Wars si am continuat cu seturi intregi despre rachete, expeditii polare, Lego Ninjago, Lego Technic, Harry Potter si Minecraft. Daca am avea loc cred ca lista s-ar face si mai mare😀
P.S. Si eu imi aduc aminte cand a adus tata prima data Nutella acasa.😉
Comentariu beton!13
bre, io am avut lego, da’ mă puteam juca doar la țară, la bunici, iarna; că acolo le ducea tata, după ce le cumpăra de la fabrica unde lucra; bine, scopul adulților era să se încălzească cu piesele alea, tot felul de cuburi și alte paralelipipede, regulate sau nu, pe care noi copiii trebuia să le căutăm în morman, imediat ce se descărca remorca și să le pitim bine, să nu ni le bage ăștia pe foc; și, deși adulții le ziceau „deșeuri de lemn de la fabrica de mobilă”, pentru noi erau lego…
Comentariu beton!70
Lego din ăsta am avut si noi😀. Ce ne mai jucam cu piesele alea.🤩
@Costica, ai dreptate, pe vremuri erau niște jocuri/cuburi din lemn pentru construit (București, librărie) acum mi-am amintit, acu’ sunt scumpe ca dracu’ și le zice Jenga sau nu mai știu cum . Ahh, mi-am amintit de primul cub Rubik 👻
Am avut un set din ăla. Era din 9 bucăți și avea câte un desen pe fiecare față. Era o combinație românească de lego+puzzle. M-am jucat cu ele până s-a luat și vopseaua de sub hârtia pe care erau desenele.
Comentariu beton!13
Dar la tara, vara, te jucai cu ”lego” din cartofii culesi sa faci animăluțe cu bețe drept picoare, cand gaseai forme mai diverse de cartofi ?!? :))
Lucian, exact. Privind retrospectiv mi se par hidoase tare
Lego nu am avut – nu era pe atunci, sau nu am știut noi, dar nu i-am simțit lipsa, în schimb țin minte prima (și singura, de altfel) păpușă negresă, pe care mi-o doream de ani de zile.
Foarte frumoasă, cu rochie lungă și bonetă asortată, acum aș zice că vestimentația părea să fi fost inspirată de Scarlett 🙂
Ce bucurie, ce emoție când am dat de ea sub pomul de Crăciun. Foarte iubită a fost.
O chema Whitney 🥰.
Comentariu beton!21
Iar când am avut de unde, nu prea mai eram la vârsta potrivită.
BĂI!
Vrei să îmi crească tensiunea de la prima oră? Cum poți să crezi că există o vârstă potrivită pentru LEGO?
Ia!https://www.lego.com/en-de/categories/adults-welcome
Enjoy!
Comentariu beton!22
Tata, director fiind , a fost odata in germania de vest cu firma, sau de est, nu mai tin minte. Si mi-a adus un lego, un fel de camion acre lansa o nava spatiala. apoi mi-a mai adus o masina de politie. chestii simple comparativ cu ce gasesti acum. au fost jucariile mele preferate, copil fiind, multi ani. nici nu mai statea piesele imbinate de cat le-am ansamblat si dezansamblat.
N-am avut Lego, dar am avut arcuri, săgeți , prăștii, cazemate, pe care le-am făcut cu mâinile noastre.
Părinții aveau altele pe cap și noi neștiind ce e Lego, nici nu i-am bâzâit la cap să ne ia.
Slava lui Bărbosul nu-mi încarc memoria cu toate amănuntele.
Îmi plac dulciurile, dar Nutella e o excepție, nu mănânc niciodată, habar n-am de ce.
Bună dimineața! Fiind mai tinerică am avut Lego, primit de la rudele din străinătate. Îmi aduc aminte ce mândră am fost când am reușit să fac o casă! Cu geamuri, ușă, acoperiș..
Apropo de trenuleț: aveam unul moștenit de la maică-mea, simplu, se învârtea în cerc. Teoretic, că îi lipsea o bucată de șină 😛
Și m-a dus maică-mea în vizită la niște prieteni care aveau copii de vârsta mea. Și care aveau în mijlocul sufrageriei o adevărată expoziție de trenulețe. Cu tuneluri, pădurice, gară, șef de gară, mai multe feluri de locomotive..nu pot să exprim în cuvinte cât de invidioasă eram!
Comentariu beton!16
Nectarine vazute prima oara in Franta, tot atunci Danone cu fructe.
Vermut baut la o matusa, instant love.
Muzica irlandeza, la fel, cred ca in alta viata am trait pe acolo, ma atrage orice la insula aia.
Crema de ciocolata Finetti am mancat la facultate, de m-a facut sa nu-mi mai trebuiasca acum Nutella, dar am facut eu una home made cu ciocolata Cailler, ca aveau caiet de retete cand vizitai fabrica.
Lego n-am avut, nici nu stiam ca exista, dar am prins un Nekerman cand eram mica, cumva intelegeam ca nu pot ai mei sa-mi aduca minunatiile de-acolo. In schimb am vrut masina mare, in care incap copiii, m-am dus cu tata la oras si ne-am intors cu…tricicleta. Mi-au luat ai mei multe jucarii cand eram mica, si acum imi face placere sa iau si eu, si chiar am multi copii carora le-am facut cadouri, inclusiv Lego. Asta cand sunt mici, si-i delicios cand se bucura ca primesc ceva, la adolescenta deja nu mai stiu ce le place si prefer sa le dau bani.
Iar cu trenuletele, tocmai ce-am fost in Hamburg, la Miniatur Wunderland, minunatie, nu alta, sa tot casti gura.
PS: mi-a adus unchiul meu un trenulet pe sine cand aveam vreo 4 ani, au stat ei adultii sa se joace cu el toata noaptea cand l-au montat.
Comentariu beton!18
Fiumeu are 25 de ani acum și trenulețul electric și câteva seturi Lego și plușuri sunt puse la păstrare bine de tot sau căsuța de păpuși și „niște” Barbie de colecție ale fiică mii, le păstrez cu sfințenie până când o să le ceară, din când în când le mai desfacem și ne reamintim chestii din copilăria lor 😊
I-am luat copilului, de Moș Nicolae, tren din Lidl. Eu și soțul ne-am jucat primii 😅
Acuma așteptăm iar luna noiembrie să completăm colecția că deja cedează trenurile de la atâta frecat.
Comentariu beton!16
A primit fiu-miu la o petrecere de ziua lui (5-6 ani, cred) un set politist – pistol cu ventuze, o tinta, catuse, badge. Abia a apucat sa-l desfaca si toti adultii s-au jucat cu pistolul ala, indiferent de varsta sau sex. Copiii se rugau de noi sa le vina si lor randul.
Țin minte foarte clar când am văzut Lego prima dată: la un eveniment pentru copii în anii ‘90, cu găleți de piese pe care să le asamblezi cum vrei tu.
Până am primit și eu o găleată de piese imitație de Lego a mai durat ceva. Nu înțelegeam rostul seturilor cu model pe care nu le mai desfaci după asamblare, ceea ce era bine, că nu îi băteam pe ai mei la cap să îmi ia model x și y. Mă lăsau ore în șir să mă joc cum mă tăia capul. Mai greu a fost când am descoperit Barbie (au și vai, anii ‘90, scump rău, greu de convins) și am făcut căsuța Barbie din pseudo-Lego-uri și un suport de pantofi de plastic cu 3 niveluri. (P.S. Aștept și review la Barbie – filmul, în fine 😁)
La vârsta mea…Evident că nu am avut. Dar fiu-miu a fost pasionat de Lego și i-am luat multe rău, de nu le mai știu numărul. Trenuri, inclusiv comandate prin America, pentru că la noi nu erau, mașini, Minecraft, nave Star Wars, avioane… De toate. Pasionat. Și eu mă bucuram de bucuria lui. A depășit etapa Lego, că a crescut, dar cred că dacă i-aș face cadou acum ceva mișto nu ar zice nu. Am asamblat și eu, din când în când, cu el, așa, să simt gustul mai mult. Multe sunt doar piese împrăștiate acum (mă rog, strânse prin mai multe cutii), dar am și destul de multe ”bibelouri” în sufragerie, adică Lego, clar. Piesa de rezistență, care tronează în mijlocul bibliotecii, este Titanicul. A muncit vreo câteva ore să-l facă, dar nu l-a interesat nimic până nu și-a văzut opera gata.
Ca o bună parte din cei care au comentat deja, nici eu nu am avut Lego și nici nu îmi aduc aminte să fi văzut pe la copiii din jur. Aveam foarte puține jucării adevărate acum 40 de ani, mai multe ne inventam noi.
Acum sunt mătușă și mă joc cu copilul cu Lego, dar nu mă dau vânt, deși unul cu Friends sună ff bine 🙂
În schimb, i-am cumpărat acum 2 zile copilului un șantier cu macarele, chestii drăguțe și cum copilul e în vacanță, mâine dimineață mă joc eu cu șantierul, că sunt tare entuziasmată de el :)))
Eu nu am avut Lego, fiica-mi nu-i place iar soțul este foarte dezamăgit (el e fac construit chestii).
Joc întreg de Lego? Doar de prin Occidentul corupt și decadent. Dar mai câștigam câte un omuleț la „surprize”. Pentru cei care n-au avut parte de binefacerile epocii de aur, surprizele erau poze cu mașini, avioane, ace, brice și Melisandre, pe care le găseai in general la guma de mestecat Turbo și pe care le făceai teanc și dădeai cu un portofel improvizat din copertă de caiet, să le spulberi din grămadă. Mi se pare că ce se întâmpla să rămână în cercul tras cu cărămida in jurul teancului, nu luai.
Chiar daca o parte din copilarie am petrecut-o in anii 1990 (aveam 7 ani in 1990) nu imi amintesc sa fi primit Lego (oricum parintii mei nu prea stiau sa cumpere jucarii/lucruri interesante pt copii. Trebuia sa fie utile, nu interesante 🙄).
Baiatul meu la 10 ani are camera plina de cutii cu Lego si le mai schimba pe cele expuse (nu avem spatiu pentru toate, din pacate). Bine, tot mai vrea altele, mai ales din cele mari.
Da, am avut Lego când am fost mic, dar sunt tânăr, sunt născut la câțiva ani buni după Revoluție.
Referitor la ținutul minte de evenimente importante din viața mea, nici eu nu uit prima carte citită (Robinson Crusoe), prima zi de școală, prima întâlnire, prima dată când am băut vin și bere etc. 😅
Nu sunt din cealaltă lume, dar nu am avut. Nici nu știu când și unde am văzut, dar cu siguranță mi-ar fi plăcut. Momentan suntem la stadiul Duplo. Avem o cutie mare și mai luăm 😅 Și dacă de BF sau Crăciun a da Sfântul Emag de-o reducere bună la marfarul ala duplo al nostru, că pruncului îi plac trenurile. Momentan îl avem numai ăla mai mic 🙈
N-am avut, evident, iar copii neavând, nici așa n-am pus mâna pe vreunul. Dar am auzit de la alții ca se lasă cu blesteme când calci noaptea pe piesele alea in drum spre baie 😂😂😂😂
Comentariu beton!16
N-am avut Lego la vremea mea, fiindcă am copilărit odată cu tine.Dar nu știi ce înseamnă să juri că nu mai cumperi jucării de acest tip și să te ducă mâna tot acolo.Nu de alta,dar deja al treilea copil ți se cam ia să aduni tot timpul câte două,trei piese de ici colo sau să remarci că le iei cu aspiratorul odată cu praful.
Cu câțiva ani în urmă a luat soțul meu o amendă în Timișoara. Băiatul meu, care pe atunci cred că avea vreo șase ani a întrebat: Tati cat e amenda? 250 lei (daca îmi amintesc bine). Răspunsul lui a fost de memorat: Stii cate Lego îmi luam eu de banii ăștia?
Comentariu beton!21
Nu am avut, dar aveau verii mei. Tatăl lor lucra în Anglia. A plecat mai târziu şi tatăl meu dar trimitea doar machete.
Da, am cumpărat copiilor mei Lego, originale şi chinezeşti, au mai şi primit aşa că acum au un dulap întreg.
Nici nu stiu daca sa zic sau nu. Eu am fost norocosul care – printr-o relatie complicata, nici nu mai stiu exact cum – am primit undeva prin anii ’80 un set LEGO. Era un camion-cisterna, cu toate emblemele SHELL pe el. O minunatie!
Si DA, baiatul meu consuma LEGO „pe paine”. Cred ca undeva pe la 2 ani am inceput cu el sa facem LEGO-DUPLO, cel cu cuburi mari. Dupa care, pe la 4-5 ani am inceput cu el sa facem LEGO din ce in ce mai complicate. Cand avea vreo 6 ani, de ziua lui a primit aproape numai LEGO. Cred ca vreo 10 zile nu a facut nimic altceva, aproape ca am uitat ca am copil, nu s-a oprit pana nu le-a facut pe TOATE. Nu ii trebuia nici masa, nici somn … LEGO de dimineata pana seara.
Saptamana trecuta a terminat de facut, singur, dupa vreo 4-5 zile de munca, motocicleta DUCATI de la LEGO-Technic. A facut cam de toate – tehnice, Ninjago – dar asta a fost cel mai complicat de pana acum (inca nu a implinit 8 ani iar setul asta este 10+).
Are, la intrarea in camera lui, un dulap/vitrina de 2×1 m cu toate LEGO-urile facute de el de cand s-a apucat de chestia asta. Sunt toate „expuse”, le mai scoate din cand-in-cand, le desface si le face din nou. In rest sta si le pazeste si cand le scoatem sa le stergem de praf.
Acum vine ziua lui si ma tem ca ne apropiem de „zona” R2D2 / Millenium falcon / Death Star.
Comentariu beton!12
Nu știu cum sa povestesc, dar pe mine titlul m-a dus instantaneu cu gândul la intrebarea aia gen Radio Erevan :
-care limbă este cea mai grea?
-prima
Comentariu beton!14
Lego poate mi-ar fi plăcut când eram mică (nu erau, nu știam că există), mai târziu nu m-au interesat. În schimb puzzle-uri (la fel, nu aveam, nu știam sau poate am văzut pe undeva, nu-mi amintesc) cred că am acum vreo 100, de toate felurile, și am impresia că sigur mi-ar fi plăcut. Am … megacompensat, ca oricine, cred, care avea 10 ani la revoluție și a prins ce a fost mai rău din ambele perioade. Rețeta unei zile perfecte de relaxare și detașare: puzzle + teatru radiofonic.
N-am avut Lego, dar am primit un set de doctor, de plastic, nu o să uit niciodată bucuria din acea seară, de Moș Nicolae.
În schimb a avut băiatul meu, seturi peste seturi, le construia și combina cu o răbdare de chinez bătrân.
A început cu Lego City, (pe care apoi le-a donat altor copii), apoi a demontat și montat biciclete, acum e la faza de scutere și motociclete, repară tot ce funcționează în 2 timpi. Evident că le și conduce, are 16 ani, deci și primul permis de conducere.
Referitor la un lucru primit la timpul lui, îmi amintesc de o păpușă primită când eram deja prea mare, ca să mă mai bucure.
Așadar în pandemie, deși lucram la mansarda casei, care a înghițit mulți bani, i-am cumpărat băiatului o bicicletă Cross. Acela a fost momentul în care avea nevoie de ea și în care o bicicletă bună l-a bucurat cu adevărat. A făcut foarte mulți kilometri cu ea, pe toate traseele Văii Prahovei, în pădure și aer curat, în timp ce lumea stătea închisă în case. În plus, a ajutat la o dezvoltare frumoasă, fizică și emoțională.
Faptul că fetele tale construiesc cu bucurie, denotă inteligență, creativitate, perseverență, ingeniozitate.
Lucrez cu copiii de 24 de ani, sunt învățătoare, observ că au rămas foarte puțini cei care mai au răbdare pentru asemenea activități, care pot fi făcute și în familie, nu doar de copil. Era o mare bucurie să ne așezăm, uneori, toți 3 pe covor, noi îi căutam piesele, într-o cutie imensă, după indicațiile lui, iar el le asambla și ne explica. Momente frumoase, care ne-au rămas în suflet.
Fara rautate, dar e amuzant: ”Lucrez cu copiii de 24 de ani”. Sigur ai vrut sa spui: Lucrez de 24 de ani cu copiii …..
La inceput nu stiam ce rei sa spui 🙂
@Dna C. E corect cum a scris doamna Georgescu, daca scria ” lucrez cu copii de 24 de ani” se putea naște o neînțelegere dar dansa a scris ca lucrează cu copiii. E o nuanță care contează.
Tot fără răutate.
Când eram fetiță, in sat la bunica a venit un unchi din jarmania. Avea două fete gemene care mi se păreau aproape adulte. De fapt urma să înceapă liceul. Și au adus cu ele o mulțime de jucării care nu mai erau pentru „domnișoare de liceu”. Și m-am ales cu un lego. O mașină și o locomotivă. Mama a fost dezamăgită că n-am ales o păpușă. Dar când m-am întors în oraș cine mai era ca mine. Toți copiii de pe strada erau la noi in curte să ne jucăm cu lego. Toți 5, cu mine 6. Era o stradă mică. 1968.
Lego, în sensul de azi, tematice cu piese care formează o scenă n-am avut, nici nu știam că există.
Dar am avut (de fapt frate-meu a avut) un joc de construcții, cu niște piese (3 dimensiuni) că niște cărămizi, care se îmbinau între ele. Construia de la case, la roboți, de nave spațiale n-auzisem. 🙂
Vitocom sau vitocomb sau ceva de genul ii spuneam.
Eu țin minte momentul când, fiind în delegație în Canada, am cumpărat cel mai mare troller posibil, dora ca să-mi încapă cutiile cu Legi pe care și le doreau băieții mei. Făceau reclamă la ele pe Cartoon și la noi nu se găseau. Precizez că era undeva prin 2003-2005. La noi nici magazine cu haine pentru copii și adolescenți nu erau. Așa că, de câte ori plecam din țară, veneam încărcată ca un șerpaș. Aaa, și mai era un joc foarte instructiv: Erector. Construiai elicoptere sau mașini, care apoi erau acționate din telecomandă. Ce nebunie era în camera copiilor, câte ore ne-am petrecut cu ei construind.🥰 Băieții mei păstrează toate cutiile cu Lego și cei doi maimuțoi de pluș. Ursulețul Momo care a fost al lui Horia și șoricelul Aurică al lui Rareș.
Lego nici nu se inventase când eram eu mică. Aveam niste piese din lemn, vopsite, care se numeau ARCO. Fi-meu avea o basculanta mare din plastic, plină cu piese de Lego. O rasturna in living, se aseza cu un genunchi pe covor (toti pantalonașii lui aveau o mare gaură în genunchiul drept) și se juca in neștire. Nici nu simțeam că am copil în casă. Apărea, în schimb, în secunda doi, când auzea zgomot de tacâmuri în bucătărie. Mâncăm, mâncăm?
Comentariu beton!15
Asa e. Primele jucarii, primele carti, primele experiente de viata pozitive sau negative, primele iubiri, nu se uita. Tot ce e la mijloc parca nu e ca prima sau ultima oara.🙂
Ah, lumea nelimitată a Lego! Unde imaginațiile zboară, iar portofelele părinților tremură de frică. Micul meu constructor de 8 ani și-a găsit chemarea – construirea minunilor Lego care rivalizează cu marile arhitecturi ale lumii. Însă, în timp ce mă minunez de pasiunea lui, nu pot să nu râd cu un ochi si sa plang cu celalalt când mă gândesc la timpul și banii investiți în această călătorie de plastic.
Orice părinte cunoaște rutina – vizite nesfârșite la magazinul Lego, unde un simplu set de cărămizi se poate transforma rapid într-un gol financiar. Și să nu uităm procesul meticulos de asamblare, cu instrucțiuni care par să necesite o diploma în inginerie avansată. Dar micul meu entuziast perseveră, determinarea lui fiind neclintită. Așa că ce mai contează puținii bani din buzunar când îngrijim următorul geniu Lego?
Și timpul! Ah, timpul. Ore nesfârșite petrecute aplecat peste cărămizi colorate, urmând meticulos instrucțiunile pas cu pas. Pare ca un loc de muncă cu normă întreagă, doar că … fara plată. Cu toate acestea, nu putem nega mândria ce ne umple inimile când el prezintă cu orgoliu capodopera lui terminată, o simfonie a minunilor din plastic îmbinate perfect.
Frumusețea Lego constă în faptul că te învață abilități valoroase pentru viață. Piticul devine un maestru al rezolvării problemelor, stăpânind arta încercării și erorii cu fiecare cărămidă greșit plasată. Răbdare? Verificat. Atent la detalii? Verificat dublu. Și să nu uităm rollercoasterul emoțional al triumfului și frustrării, toate înfășurate într-o singură cutie de cărămizi colorate.
Pe măsură ce colecția lui crește, crește și dezordinea. Fii pregătit pentru un câmp de mine colorate pe covor, unde călcatul pe o cărămidă rătăcită este un drept de trecere. Cine ar fi crezut că bucățele mici de plastic pot fi sursa unei bucurii imense și a durerii absolute?
Dar în mijlocul ironiei, există ceva frumos în a privi pasiunea lui dezvoltându-se. Seturile Lego devin mai mult decât simple jucării; ele sunt porți către o creativitate nelimitată. Un vehicul pentru a explora noi lumi, și a visa dincolo de limitele realității.
(ATENTIE: ironie fina!) Așa că da, dragi părinți, pregătiți-vă pentru furtuna Lego care urmează să cuprindă casa voastră. Îmbrățișați haosul, prețuiți momentele și alăturați-vă distracției (dar purtați papuci). Pentru ca, la final, acești ani trecători de fervoare Lego vor da formă amintirilor care vor dura o viață întreagă și cine știe, poate creșteți următorul arhitect Lego destinat să construiască minuni dincolo de cele mai sălbatice imaginații.
View post on imgur.com
View post on imgur.com
View post on imgur.com
View post on imgur.com
View post on imgur.com
View post on imgur.com
View post on imgur.com
Imi amintesc prima carte citită, Peter Pan, varianta mare cu multe poze. Nutella am devenit fan mai târziu, dar o prefer pe cea făcută în Italia, chiar mi se pare că are un gust mai bun, diferit de cele făcute prin alte părți.
Lego a primit fratele meu după revoluție, anii 90, o mică mașinuță cu pilot. Omulețul mai există încă, fi-mea preferă omuleții Lego mai mult, acum își face singură omuleți personalizați în magazinele Lego. Nu prea i-a plăcut să construiască, o interesa rezultatul, așa că am construit noi seturile primite, nu prea multe. Sunt așa de scumpe cele pe care ni le-am dori noi acum, Harry Potter. Dar a avut piese separate diverse și covoare din alea verzi de construit și așa s-a mai jucat cu omuleții și construind chestii diverse în funcție de ce piese a avut. Incă păstrează o cutie cu toate piesele avute vreodata, inclusiv pe cele din seturi.
Camion, tractor, autobuz, macara care erau din tabla cu gaurele si se imbinau cu surub si piulita se pun la lego romanesc? Si plus ca puneai piese de la macara la camion si faceai automacara.
Eu mă joc acum cu lego la job! Săptămâna asta am facut împreună cu colegii o macara Lego technic, cu telecomandă! Nu am avut în copilărie dar le-am luat fetelor ce au dorit. Eu sunt mare fan Harry Potter și s-a lipit un pic și de ele. Lego HP am făcut cu ele.
Desi ai mei aveau posibilitatea, nu am avut Lego. In schimb am avut masinute Matchbox, faceam colectie, ajunsesem la 123 de masinute.
Baiatului i-am luat Lego, avea o galeata cu Lego, am stat cu el si am facut toate cele. Era mai interesant pentru mine , decat pentru el.
Ce nu-mi place mie la copiii din ziua de azi e ca lego nu e doar sa faci ce e pe schema si atat. Prima data e ok dar abia dupa aia vine partea faina si ei nu stiu. Dupa aceea poti sa iei mai multe componente din mai multe cutii si sa faci ce te taie capul. Poti sa faci case noi, cetati, campuri de lupta, etc.
da, am avut Lego când eram mică, în anii ’80. mai am și acum câteva figurine și roți de la Lego de-atunci. doi omuleți Lego au doar mâinile mobile și, da, ai dreptate, îmi amintesc perfect ziua în care i-am cumpărat de pe Friedrichstrasse.
tot de-atunci mai păstrez un puzzle și-o Barbie-doctor.
copiii mei și-acum, mari, mai cumpără câte-un Lego. pierd noțiunea timpului când întind piesele pe jos, la fel ca în copilărie. și-au păstrat toate jocurile cumpărate/primite în cutiile/gălețile originale.
Comentariu beton!22
N-am avut niciodata lego. Acum ca am 3 fete, cine credeti ca are in prezent o vasta colectie de lego friends? :)) Care stau frumos asezate pe raft, si am grija mereu sa le reasamblez, cand le mai demonteaza fetele din ,, greseală?
N-am avut dar acum îi iau copilului destul de des. Inițial le făceam împreună acum le dovedește și singur. Momentan preferatele sunt din seria Harry Potter.
Si eu am multe amintiri de la varste foarte mici. Prima carte (pe care o citeam la gradinita, in pauza de somn, iar educatoarele mi-o confiscau – uram gradinita aia cu program prelungit). Prima Fanta, la mare. Prima pizza, tot la mare, care nu mi-a placut. Multe „prime”.
Lego nu am avut, dar aveam un soi de „lego” primitiv – ceva similar cu asta
https://www.jucariishop.ro/lego-duplo-elemente-baz%C4%83-45-piese-5509.html
Erau 15 piese galbene 4×4, 15 albastre 3×3 si 15 rosii 2×2. Parca le vad si azi. Din ele construiam 2 roboti sau un vapor sau o casuta, diverse alte chestii, imaginatie sa fi fost, ca gaseam eu ce.
Dar imi amintesc perfect altceva, nelegat de Lego, dar cu un trenulet.
Eram la plimbarea de duminica si am intrat intr-un soi de librarie cu multe jucarii. Pe o masa trona un trenulet electric, cu sine care se puteau muta, semafoare, statii, un tunel, calatori. Cum putea sa imi ia ochii la varsta de 6 ani va las sa ghiciti. Era prin 1991. L-a observat si mama si chiar s-a jucat cu el un pic. Pentru o clipa am crezut ca …
Dar stiam bine ca daca as fi cerut asa ceva, ma astepta in cazul bun o portie de sarcasm. Si asta nu ar fi facut decat sa ma frustreze si mai mult, asa ca ocupatia mea in acele 5 minute a fost sa alung orice gand de „ce misto ar fi sa ma joc cu el”. Ba chiar l-am ignorat, desi il vedeam perfect cu coada ochiului, dar ma uitam mult mai interesat spre iesire.
Daca si l-ar fi permis, nu stiu. Desigur ca era scump. Cat de scump raportat la veniturile noastre de atunci, nu stiu.
Atunci stiu ca am primit si laude acasa „ma bucur ca nu ai cerut trenuletul, nu ma asteptam”.
Eu in schimb ma asteptam la ce raspuns as fi primit daca il ceream, asa ca am luat decizia corecta.
Eu imi aduc aminte ca la Magazinul Victoria, la etajul 2 daca nu ma insel, era o foarte mare macheta, cu multe trenulete electrice, tuneluri, blocuri, sosele, masini, oameni, etc.
De cate ori ajungeam acolo, stateeeeeeam si ma uitam fara sa ma mai satur.
Da, poti sa te incadrezi la cel mai nefericit copil! La mine nu exista ” n am bani”!!!
Primul lego a fost tarziu, cand a facut fata cea mare vreo 2 ani. Noi aveam cuburi de lemn vopsite in diferite culori, cowboy si indieni din plastic.
In schimb imi aduc aminte, ca si tine, de primul Pepsi !
Primul tub cu cornete de hartie, prima prastie si evident primul geam.
Au mai ramas in memorie: prima bicicleta, primul joc de sah cu tatal meu, primul salam de Sibiu, prima ciocolata din Germania, prima plimbare cu masina, primul PC (a costat cat o masina !!!), prima oara cand am iesit din tara in occident, primul prieten si coleg care a murit si ne-a parasit mult prea devreme, prima intalnire cu coruptia si sistemul PileCunostinteRelatii, prima zi de scoala, prima si ultima zi de armata, prima oara cand am mers la mare, prima oara cand am urcat pe Moldoveanu si Negoiu.
Toate astea m-au facut omul care sunt acum !
Seturile de aeromodele din plastic care trebuiau taiate de pe arborescente si lipite, apoi transferat pe ele abtibilduri, de ieseau modele la scara ale avioanelor.
Cele mai faine erau produse in DDR, alea rusesti trebuiau luate la pila.
6 ani, prima data vazute la niste verisori care erau in club de aeromodelism la Casa Pionierilor. Brasov, 1974.
Inca imi plac de mor chestiile de genul asta.
Oh, glumesti! Evident ca pe vremea mea(ca e aceeasi cu a ta) nu am vazut lego, dar am recuperat odata cu fii-meu. De cind a trecut primejdia cu „iau in mina si bag in gura orice”, adica de pe la 3 ani, s-a trecut la munca asidua de imbinat piese. El imbina, eu calcam pe ele si injuram. Din ce in ce mai complicate. Ziceam ca scap de el 2 zile. Da, cum sa nu. Se punea pe carticica aia si nu-i trebuia nici mincare, nici pipi, nici somn pina nu era obiectul gata. Cu plinsete si jale si rugaminti sa nu mai vina in vizita X, Y sau Z ca i-au stricat munca(si asa a invatat ca unde pui pasiune, doare al dracu’ daca se alege praful). Si totul a culminat cu primirea cado’ de mos Craciun, acum vreo 3 ani, a unui Harley Davidson dupa care am plins EU indelung, cineva m-a auzit si…mos Craciun exista. Si ghici ce? Am lucrat pentru prima(si probabil ultima) oara in viata la un lego, cot la cot cu fii-meu, agale, linistit, fara zor ca nu dadeau turcii, cu muzica din vremurile mele(80-90, cu topaiala pe scaun si lalaiala in ciuda sprincenelor ridicate critic) si cu bucuria lucrului bine dus la sfirsit. Troneaza la mine in biblioteca, alaturi de alte piese complicate muncite de fii-meu exclusiv, de parca avem expozitie de Star Wars, Ninjago si masini clasice, nu carti. Recent am descoperit firma Ugears, nu-s lego ci puzzle 3D din lemn si i-am luat de acolo niste masini de colectie, care se si deplaseaza…wow, fericire mare! Are 15 ani si inca nu s-a plictisit de mesterit, iar eu dau cu #duamneajuta. 🙂
Lego?
Primul set l-am văzut la alții, că noi n-am avut așa ceva. Sunt convins că dacă am fi avut l-aș fi păstrat până-n ziua de azi.
Mi-am luat eu, pentru plăcerea mea, Lego Technic Bugatti Chiron și Lamborghini Sian.
Trădare! Trebuia sa îți iei BMW, dacă tot ești fan declarat! 😁
@Vic: 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Stai să scoată Lego Technic și BMW seria 7 că-s primu’ la cumpărat. 😎👍
Lego Technic a scos doar două motociclete BMW, iar pe mine alea nu mă pasionează deloc. 😎
P.S. Păcat că Lego n-au scos ș-un Lamborghini Sesto Elemento. 😥
N-am avut Lego, eu fiind nascuta cu mult inaintea lui. Am auzit si vazut minunea abia cand m-am mutat in tara lu’ mama lu’ Lego. Cand nepotul meu s-a mutat cu ma-sa in Canada, a refuzat sa plece fara lego-urile lui. Drept pentru care s-a urcat in avion cu 11 (unsprezece!) kg de lego in buzunarele gecutei, el fiind un muc mic de 8 ani. Fast forward 25 de ani mai tarziu, acu’ vreo 3-4 ani, in vizita la mine, gaseste de vanzare (pe FB) nu-s ce platforme lego care, vezi doamne, ii lipseau lui (el fiind atunci de 8 + 25 ani) si care i-au ocupat jumate de geamantan. Na, pasiunea.
Io n-am incercat inca, chiar nu stiu de ce, ca rabdare la migalit chestiute am, da’ din ce poze ai pus tu acolo, cred ca asta va fi ocupatia mea la iarna 😀
Eu am vazut dupa ’89, tot la o colega al carei tata lucra in afara tarii. Nu am avut in copilarie, cred ca aveam vreo 16 ani cand a primit sora mea unul cadou, destul de rudimentar, o fetita care nu mai stiu ce mai avea. Nu am copii, dar cumpar si acum pentru mine si pentru al meu sot. Am cumparat si pentru finuta mea.
Am dat atât de mulți bani pe LEGO pentru băiatul meu, de aș fi putut cumpăra cu ei o mașină la mâna a doua. Dar bucuria de pe chipul lui când construia LEGO a fost neprețuită. Chiar și când călcam pe piesele mici de pe covor de mă pătrundea durerea până în creștet, înjurăm în gând, dar nu îmi părea rău. Ultima cutie a primit-o la majorat. A fost entuziasmat.
Nu am avut Lego, nici măcar prea multe jucării, eram în schimb înconjurată de cărți. Înainte de a învăța să citesc, le scoteam din bibliotecă și priveam curioasă la îmbârligăturile negre de pe foaia de proastă calitate de atunci. La finalul clasei I am primit o carte, „Măgărușul”… Cum am ajuns s acasă de la serbare am început să o citesc. Mi se părea fascinant că înțelegeam îmbârligăturile. O am și acum în bibliotecă, după aproape 40 de ani.
N-am avut niciodata LEGO. Dar imi aduc aminte exact cand am mancat prima oara Nutella si cand am baut primul Pepsi.
N-am avut LEGO. Nici fii-mea n-a avut. Aveam un DUPLO când era ea mică, dar nu a atras-o.
În schimb finul meu nu se bucura decât de LEGO. A adunat zeci de modele pe care le combina în niște construcții fantastice. A și câștigat niște concursuri organizate de LEGO.
Și a construit un roboțel din piese LEGO.
Acum e student la robotică, iar seturile LEGO le-a vândut pe mulți bani, mai ales că unele modele din LEGO Technic au devenit în timp foarte scumpe și greu de găsit.
Eu sunt de dinainte de LEGO, cred. Am avut destule diferite, deoarece tata neamt care a ales sa ramana in Romania, dar fiind fata au fost din categoria papusi.
Pentru copii din familie si cei ai prietenilor insa.. LEGO cat curpinde: i-am dus in excursie la Berlin la cica la LEGOLANd. Zero documentare inainte, mesr pe mana unei prietene, am aflat la fat alocului ca acolo era centrul de dezvoltare. noroc ca pastrasem surpriza vizita si copii au fost ok caci abia anul urmator am mers la LEGOLAND. Desi au permis adevarat deja de cativa ani, pastreaza inca permisul obtinut acolo- caci a fost primul permis!
Finutilor mei cei mai mici-pasionati de HArry Potter- le-am luat mai multe. EXpresia lor cand au vazut locomotiva a ramas de pomina! Au trecut acum la LEGO Arhitecture. De-abia astept noile colectii
Am avut LEGO la 5 ani. L-am gasit sub brad. Era o chestie foarte complexa formata dintr-un omulet LEGO pirat si o placuta LEGO de 2×3 cm care era pluta. M-am jucat cu el de-l tin minte si dupa 30 de ani, desi aveam toata colectie de papusi grase de la librarie. Acum am dat in mintea lu’ tata care are 3 congelatoare pline, de frica sa nu-l prinda foametea si cumpar jucarii copilului in nestire. Daca au astia de la magazinul de jucarii probleme cu livrarile, putem sa-i ajutam noi vreo luna
Eu sunt generatia piromania si tetris pe hc85, in schimb fii miu la cele 30 de primaveri ale lui mi-a cerut sa-i duc toate piesele Lego pe care le mai am prin casa (de pe vremea copilariei lui) 🤓
Nu am avut Lego pe vremea aia, am avut ceva imitație, erau niște piese care se îmbinau, ceva de dimensiuni mari, grotesc! Când am avut Lego, după anii 90, am realizat ce făcătură au vrut comuniștii să ne bage pe gât!
I-am cumpărat băiatului nostru tot ce se putea în materie de Lego! E fan și acum, la 22 de ani. Are și el Lego- Friends, care mi s-a părut senzație, dar și puzzle-ul Friends, care tot mișto e, cu secvențe din serial. Alte vremuri!
99% din comentarii sunt depre fking lego.
omu’ zice despre amintiri, memorie selectiva, chestii marcante ….lumea o tot baga cu lego.