Articol scris de Iulia.
…
…lucru manual parcă se cheamă, nu?
Păi nu puteam io să stau liniștită pe fundul meu și să mă bucur de viețișoara mea (cât de cât) pașnică și așezată? Aparent nu. Așa că, după cum v-am povestit data trecută, m-am scărpinat fără să mă mănânce și ne-am procopsit cu micul pirania cu patru picioare.
Așadar și prin urmare, iată cam cum arată o zi de-a noastră în ultimele săptămâni:
Ziua începe de fapt de cu seară, când dăm stingerea. La momentul ăla, eu nu mă îndrept spre dormitorul matrimonial, ci mă culc pe canapea, în sufragerie, ca să pot supraveghea potaia pentru când va dori cacapipi peste noapte.
Ca să vă răspund din start la potențiale întrebări, nu, noi nu credem în pad-uri, scutece sau cum le mai zice la sărăciile alea pe care le folosește multă lume pentru puii de câine. Odată ce un cățel ajunge la noi în casă, va învăța din prima zi să își facă nevoile afară. Și asta presupune niște eforturi. Cum ar fi faptul că eu dorm pe canapea, în loc să dorm în pat. Aia e, n-o să dureze o veșnicie.
Așa, ziceam deci că ziua începe de seara. Toată lumea (unde aici prin „lume” se vor înțelege câinii) e hrănită, căcată, pișată, se dă stingerea. Înainte de a da stingerea de tot, mai scot o dată diavolul tasmanian afară, că mna, la vârsta asta are o vezică cât o nucă și nu e realist să mă aștept să n-o scape măcar un pipi la câteva ore.
Diavolul tasmanian fiind diavol tasmanian, după ce își face nevoile, o apucă bâzdâcii. Și începe să alerge, să latre și să târe de chestii prin curte. Așa că urmează procedura de reintroducere în casă. Care, în funcție de nivelul de bâzdâci, poate dura între 2 și 20 de minute.
Într-un final glorios, apuc să mă culc. Evident, chircită pe canapeaua mai mică, pentru că pe aia mare doarme domnia sa, domnul Otto. Care nu poate fi trimis să doarmă la locul lui, pentru că e bolnăvior.
Dacă am noroc, mă lasă potaia mică să dorm până undeva pe la 5 – 5:30 fără nici o trezire. Dacă n-am noroc, mă trezește cu scandal cam între 3 și 4. De obicei, n-am noroc.
La 5 – 5:30 o scot rapid afară, după care o aduc înapoi, o bag în cușcă și încerc să o momesc cu diverse jucării și chestii de ros să mă mai lase să dorm până la 6 – 6 jumate. De obicei, nu mă lasă. Ba mai rău, pentru că idiotul de Murphy e pe fază permanent, mă chinui să o fac să stea potolită juma de ceas, nu reușesc, așa că mă urnesc să-mi fac cafeaua. Jur că în momentul în care apăs pe buton și începe să curgă cafeaua în cană, se potolește.
Da acu, dacă tot se face cafeaua, ce rost mai are? Declar ziua începută de-a binelea. Dacă am noroc, apuc să beau 3-4 guri de cafea în liniște și poate să fumez o țigară. Dacă nu, fix când pun buza pe marginea cănii de cafea, se ivește-n prag fi-miu. Care, firește, are diverse doleanțe. Cum ar fi că fix la șase dimineața îi trebuie să îi printez o foaie de colorat cu nush ce Ninja Lego.
Dacă nu, îi e foame. Sau sete. Sau a făcut caca (în cazul ăsta, nu se prezintă în prag, ci urlă de pe tron după mine). Sau are nevoie de mine ca să se îmbrace. Nu ca să îl ajut, ci ca să îl „asist”. Adică să stau lângă el, să îl admir în toată splendoarea sa în timp ce își înveșmântează trupul.
Nfine. Trec cu bine peste cerințele copilului. Mă întorc plină de speranță la cafeaua mea. Se trezește Fritz. Își pune de cafea și începe să bombăne că e târziu și trebuie să hrănim câinii. Mă uit lung, cu jale și jind la cafea și mă duc să aduc castroane pentru furajat dihăniile.
Pun mâncarea potăii mici. Copilul vrea o „cafia de copii” – adică o cacao cu lapte. Câinii mi se împleticesc printre picioare. Copilul cârâie că ar și mânca ceva. Da oare la desene are voie? Un piiiiiiiiic! Cătzaua mică protestează zgomotos vizavi de faptul că servirea la crâșma asta e execrabilă. Ăia mari se foiesc de colo colo. Copilul vrea în continuare ceva de mâncare. Dar nu știe ce. Zice să aleg eu. Îi ofer 4-5 variante. Nu-i bună nici una. Îl bombăn în gând cu cine l-a făcut cu tot.
Cu o mână îi fac plodului cafiaua, cu alta pornesc televizorul și caut clubul lui Mickey, cu alta mân cătzaua să-i trântesc în față troaca cu mâncare. E liniște timp de 3 minute. Apoi mulțimea patrupedă termină de halit. Ăia mari se duc fiecare la locul lui, să-și facă siesta. Potaia mică refuză. Și e musai să stea potolită după ce mănâncă (câine de talie mare, risc de bloating sau torsiune gastrică, nu stau acu să explic, google dacă sunteți curioși).
Așa că fac pe gardianul pe lângă cușcă, să mă asigur că nu evadează. Dacă vă întrebați ce caută cușca în povestea asta, da, potaia locuiește în cușcă momentan. Da, cușca este în sufragerie. Din nou, dacă sunteți curioși, google dog crate training.
După câteva minute, se potolește. Mă apuc să pregătesc ceva de mâncare pentru copil. Fix când am terminat de uns pâinea cu unt, decide că ar vrea totuși cereale cu lapte. Îl ameninț că îi dau cereale cu lapte fix în freză și să facă bine să mănânce pâinea cu unt pe care a solicitat-o. Halește cu proteste.
Dacă tot e ocupat timp de 3-4 minute întregi, profit de ocazie și fug până la calculator să văd de unde să apuc treaba pe ziua de azi. Fundul meu n-apucă să facă contact cu șezutul scaunului, că mi se solicită… ceva… Unde e jucăria X? De ce nu pantalonii ăștia nu au buzunare? Am terminat de mâncat, am nevoie de un șervețel…
Cumva, se face de opt jumate. Se încarcă în mașină doi dintre câinii mari, copilul și Fritz. Rămân singură acasă. Mă rog, singură cu Otto și Hanna. Și peștii, da noroc că ăia sunt cuminți. A, și pisica.
Mă uit cu năduf la cafeaua care între timp s-a sleit și mă duc la calculator. Dau să mă apuc de treabă. Îmi aduc aminte că tre să pun niște rufe la spălat. Îmi dau ordin și mă execut. Mă întorc la calculator. Dacă am noroc, apuc să lucrez o jumătate de oră – o oră până se trezește bestia și trebuie scoasă afară. De obicei, n-am noroc.
Se trezește, ieșim afară. Încă nu are verde de la veterinar să iasă în lumea mare, așa că trebuie cumva distrată în curte. O scot afară, își face nevoile, ne jucăm, facem oleacă de teme (adică exersăm comenzi). Încerc să o obosesc cât de mult pot, ca să pot s-o pun apoi înapoi la culcare.
După vreo oră – o oră și ceva, dă semne că și-ar cam lua un pic de somn. Profit, o îndes la coteț și mă duc la treabă. Cârâie mașina de spălat că a terminat. Mă opresc, mă duc să scot rufele și să le pun la uscat. Constat că uscătorul e încă plin cu ultima tură de rufe, de care, evident, am uitat. F*tu-ți nația ta de senilă! Mai dau drumul la uscător 10 minute, să fie rufele călduțe bine, că așa le pot împături frumos și nu arată ca trase prin dos.
Scot rufele curate din mașină și le pun la coadă la uscător. Mai bag o tură de rufe la spălat. Mă întorc la treabă. N-apuc să dau de trei ori în taste că piuie uscătorul. Mă duc rapid să scot rufele, că altfel iar uit de ele. Le împăturesc frumos și le pun în coș. Duc coșul pe trepte, cu gândul că o să mă împiedic de el data viitoare când urc și îl duc sus și pun rufele la loc.
Mă întorc în baie, pun la uscat rufele care stăteau cumințele la coadă. Mă duc înapoi la muncă. Îmi văd o bucată de treabă, apoi apare Fritz de la plimbare cu câinii. Își face o cafea. Miroase în toată casa de-mi vine să plâng. Așa că îmi fac și eu una. Da ce mama lu proces verbal, nu merit și io atâta lucru?!?
Apuc să beau un pic de cafea, dar îmi intră cu noduri, gândindu-mă că m-am întrerupt din treabă. Așa că mă întorc la birou. Dau din dește. Se face aproape de 13. Trebuie să trezesc potaia, să o scot afară să își facă treburile și eventual să o obosesc un pic, pentru că la 13:30 trebuie să plecăm după copil.
Potaia doarme cu clăbuci. Trag de ea, scot sunete, fac ca toți indienii, îi dau cu recompense pe la nas. Într-un final, deschide un ochi. Se lasă convinsă cu greu să iasă afară. Face un pipi în sictir, după care se trântește în iarbă.
Fac iar ca toate dihăniile alea rele, în speranța că o să o activez cât de cât, să se joace un pic, să facă ceva să obosească, să-mi fie pe urmă cuminte în mașină, cât recuperez copilul. Evident, nu se lasă convinsă. O apucă însă toți bâzdâcii fix cu 5 minute înainte să trebuiască să plecăm. Îi zic printre dinți de mă-sa, tac-su și tot neamul, o iau pe sus, o îndes în mașină.
Burdușesc bine portbagajul cu jucării și chestii de ros și plecăm la grădiniță. Recuperăm copilul, venim acasă. Potăii îi e foame. Așișderea și copilului. Deși ăsta din urmă abia ce a terminat de mâncat prânzul la grădiniță.
Cu o mână pregătesc mâncarea câinelui, cu alta ung pe o felie de pâine unt de „harahide” și aranjez strategic peste felii de banană. Da, fi-miu mănâncă combinații ciudate. Cum ar fi pâine cu unt de arahide și banană. Iar micii îi mănâncă cu maioneză. Genetica își spune cuvântul.
Cățeaua mică e afară, face ceva dezastru. Fritz strigă după mine, să vin să-mi stăpânesc cățeaua. În drum spre ușă mă împiedic de copil, care și-a amintit brusc și dintr-o dată că îi este „sete de lapte”. Mă întorc pe călcâie. Servesc laptele, dau să ies.
Copilul își amintește și că i-am promis azi dimineață că se poate uita la restul episodului cu Mickey când vine de la grădiniță. Fac iar cale întoarsă. Caut telecomanda. Fritz strigă după mine să-i aduc pungi de rahați, că are de recoltat. Copilul cârâie că de ce îmi ia așa mult să pornesc televizorul. Fritz strigă la cățea.
Reușesc să amuțesc copilul. Ies afară, recuperez cățeaua, o hrănesc. Fac pe gardianul până se potolește și se culcă. După 10 minute se trezește și chițăie. Bag de seamă că îi dă ghes mațul sau beșica udului. O scot din cușcă și o duc afară. Până să facă pipi, descoperă o vrabie pe care ar vrea s-o fugărească, apoi o păpădie care pare extrem de apetisantă, apoi un gândac pe care decide să-l halească. După care se chinuie să îl scuipe. Pentru că probabil e scârbos.
Copilul strigă după mine din casă, are o urgență. Fug la el, cu cățeaua după mine. Ajung gâfâind la el și-l întreb ce s-a întâmplat. Ăăăă, oare aș avea voie să primesc niște ursuleți Haribo? @&^$*&()^$* nația ta de copchil, că mi-a stat ceasul.
Îndop copilul cu ursuleți, îndes cățeaua înapoi la coteț, mă duc la treabă. Apare Fritz, îi e foame. Copilul aude cumva, cu juma de ureche, ceva despre mâncare, așa că se ivește și el și subscrie la doleanța tatălui de a fi hrănit. Frate, zici că locuiesc c-o familie de termite!
Lucrurile continuă cam în același ritm până seara. Care seară se desfășoară așa cum v-am povestit la început, ca un preambul perfect al zilei ce va să vină. Că mna, ce-și face omul cu mâna lui, lucru manual se cheamă, nu?
P.S. Să ne țineți pumnii și să ne trimiteți un gând bun marți dimineață la 9. Îl operăm pe Otto. Sperăm că pentru ultima oară. Să ne țineți pumnii, bine?
Wow! Când mai ai timp sa respiri măcar? O sugestie de titlu pentru articolul asta primești? Oricum, ți-o dau – „Viața în vremea uraganului”😁
Last but not least… Bafta lui Otto! Sănătate!
Comentariu beton!17
Am obosit citind….
Comentariu beton!57
Idem, mama ce program incarcat🥺 wonder woman e abia la genunchiul doamnei Iulia
Aseară, pe la nuj ce știri aud; Brașov, trei Schnauzeri, urs. Bai, am fost convinsa ca numai la tine se putea întâmpla asta.
Cele trei potăi reușiseră sa gonească un pui de urs care intrase într-o curte. Bine, nu era curtea ta.
Dar na! Ia-o p-asta, ca tot te plictisești grav.
Comentariu beton!27
Ti-as ura „buna dimineata” dar nu cred ca ai timp sa vezi !
Curat balamuc la voi. Nu stiu cat mai rezisti in ritmul asta,dar e musai sa faci o pauza…altfel lasi herghelia de izbeliste ! Si pe noi…
Comentariu beton!16
Mai poți? Eu aș obosi doar stând pe lângă tine! 😵💫
Comentariu beton!18
Si copiii mici cresc 😁, zic belgienii si olandezii.
Hanna se incadreaza perfect in familie. O adevarata masina de obosit bipezii😂. Si da, se numeste lucru manual.
Multa sanatate lui Otto. Ii tin pumnii.🤗
Comentariu beton!17
Epuizant. Cât mai ține perioada aceasta cu cățeaua?
Dacă mai durează mult, cred că tu vei avea nevoie de program de recuperare.
Sănătate lui Otto și ție putere!
Comentariu beton!12
Speranța moare ultima:și animalele cresc ,la fel ca puii de oameni.Deci,scurt,nu mă țineau nervii de atâta balamuc in casă,și să fi avut doar un copil și în rest animale.Baftă!
Și cu toate acestea, peste câțiva ani, o să vă aduceți aminte, nu o să mă credeți, cu dor, de aceste timpuri.
Știu este greu, este epuizant, simț că te doare fiece oscior, dar…e frumos!!!
Multa bafta lui Otto și vouă!!!
Comentariu beton!13
Io n-am stiut ca serialul „Totul despre sex” are si continuarea: „Cum sa-ti fwti norocu’ „… 🙄🙄🙄🙃
Comentariu beton!39
Țin pumnii pentru Otto, să se termine totul cu bine. Cât despre ziua (și noptea) ta, cred că te cam suprasoliciti. Pentru noi, cei de pe margine, este amuzant, mai ales că tu scrii cu atâta umor despre evenimente. Dar eu sincer zic că ai nevoie de o pauză. Sa vină odată vacanța, să mai respiri și tu un pic.
Comentariu beton!15
dacă tot a ter’nat fie-mea de sărit în pat, arătat cwru și scos diverse sunete gen „cîștigat la loto”, înainte de a purcede la tuns iarba, am și io o întrebare:
– auziț, da’ cine v-a scris articolu’ ista? că n-am citit nicăriri „… mai scriu 3 cuvinte jumătate la textu’ de sîmbătă, că patronu’ de scribi -&/@@£$ftmpatn€@”/€- m-a anunțat că el se duce cu Australu’ la RG și n-are timp de suplinire”;
nu că vreau să introduc bățul prin gard, da’ stimabilul @Fritz…; cît despre copchil, mi-am amintit varianta modernă a povestirii Petrică și lupul;
sună telefonul la intrerindere:
– alo? bună ziua, sunt Ionel și vreau să vorbesc cu tata, Icsulescu Veronel!
– e urgent?
– foarte-foarte urgent!
și centralista începe să-l caute disperată pe Icsulescu (șoferul directorului); într-un tîrziu, după ce 1/3 din personalul TESA s-a dat de ceasul morții căutîndu-l pe om, acesta sună acasă:
– Ionel, ce s-a întîmplat?
– tata, pot să ies afară?
– fw..¥|$%{£\12…
PS baftă cu Otto!
Comentariu beton!35
Eu am obosit doar citind ! Ma duc să-mi fac o cafea, am si o brioșă caldă !
Comentariu beton!14
Doamne ajuta, sanatate multa lui Otto!
Sis, eu nu aș rezista la un sfert dintr-un program de genul, curat balamuc, nene Iancule! Dar cine va avea încă un patruped frumos educat și cuminte, cine?
Baftă multă lui Otto, să fie totul bine!
Comentariu beton!11
Atâta jelanie pentru că ți-ai luat mai multe animale de cât poți îngriji și pentru că nu poți să-ți educi copilul să devină o ființă umană rezonabilă nu un răsfățat veșnic nemulțumit. Unii nu au ce mânca al tău are prea multe variante.
Comentariu beton!15
Nu cred ca sunteti in masura sa faceti asemenea „aprecieri” !
Mi-e dor de butonul Dislike🙈
Comentariu beton!21
Ce glumetz esti tu!
@Glumetu, tu chiar esti sufletu’ petrecerii. Cre’ ca ai baut apa stricata in loc de cafea…
Comentariu beton!15
@Glumetzu, tu esti unu din cei care cred ca sunt ei mai buni decat ceilalti🤨.
Comentariu beton!14
@Glumetzu, rogu-te, Învățătorule, luminează-mă!
că io am doar două (nefericite) idei:
– s-o leg de calorifer pînă se liniștește, da’ nu mai îs, dom’ne, caloriferele alea rezistente de fontă de odinioară! plus că se opune și mă-sa…
– s-o bag într-o școală militară! da’ mai am de așteptat fo cîțiva ani…
#gizăsfachincraist!
Comentariu beton!24
Băi să-mi bag piciorul, nu mai poți să te vaieți de o chestie că n-ai loc de altul care suferă mai mult. Culmea ipocriziei..
Comentariu beton!14
What? 🙄
Textul ăsta îl auzeam de la bunica „alții n-au ce mânca și tu faci mofturi” . Prin 1965.
Comentariu beton!13
Tu profiți acuma ca șefu la blog e pe coclauri. Da` las´ ca vine el si poate da cu blok-ul.
Comentariu beton!12
Gânduri bune pentru voi indiferent de situație/ii ❤️🤗 cum spune neamțu’ the best is yet to come 💪 Acu’plozii mei au 23 și 25 de ani, pe cuvânt dacă îmi amintesc de chestii așa de zbuciumate din copilăria lor 😁 și la noi în casă întotdeauna au mai fost și alți copii, în general minim doi, în afară de ăia naturali ai mei, nu știu cum am supraviețuit. Sigur există o entitate care protejează mamele altfel ar fi pline secțiile de psihiatrie 😂
Încă odată gânduri bune pentru voi toți ❤️
Comentariu beton!19
De obicei râd copios citind articolele tale. Azi nu am râs…ai grijă de tine!🤗
Ținem pumnii pentru Otto, sănătate multă!
Comentariu beton!15
Multe activități, vorba cuiva de mai sus, am obosit citind. Baftă lui Otto, o să fie bine.
Dragă Iulia,
Eu am obosit doar cât am citit. 🙂 Norocul lor că sunt simpatici, nu-i așa?
Să fie bine Otto! 💙
Petronela
PS: Eu zic să încerci să dresezi potăile (cățaua included) să facă măcar cafea. 🤣
Comentariu beton!22
Numai aventuri pe la voi! Am citit cu sufletul la gură.
Cățelușa adorabilă va crește și veți avea parte de alte aventuri.
Viața cu un pui de cățel nu e ușoară, dar e totuși frumoasă. Îmi amintesc de Lord al meu, rasă comună cu strămoș dalmațian (era alb cu câteva pete negre, cea mai mare pe ochiul stâng). Rodea tot, inclusiv sandalele maică-mii, dar cu timpul nu a mai apreciat această delicatesă culinară. Îi era greață peste deal între Pitești și Brașov, dar a depășit și asta. Îl scoteam afară la no1 și no2, se flendurea prin zonă și nu făcea nimic, îl apuca după ce ne întorceam acasă. Și altele și altele..
Dar apoi au urmat numai momente frumoase (mai puțin când mi-a ros cartea uitată pe balcon-învățătură de minte!), care au devenit amintiri speciale..v-am mai povestit și de amenda luată că nu avea bilet în autobuz..plus alte întâmplări amuzante. Un câine nu e un accesoriu, ci un prieten pe viață!
Multă sănătate lui Otto, să treacă cu bine și peste această operație! 🙏
Comentariu beton!26
Se vede ca nu te plictisesti, Iulia!😅 Mi-mi place cotidianul tau plin de evenimente cu pustiul, cu domnul Fritz si cutzii. Pare un „pic”😅 agitat dar e frumos.
Ii tinem pumnii lui Otto sa se faca bine. Doamne ajuta!🙂
Bravo ție că reziști! Bafta lui Otto!
Bafta lui Otto!
Am avut o milisecunda cand m am intrebat Murph care caine e? :))))
Comentariu beton!14
„Cu o mână îi fac plodului cafiaua, cu alta pornesc televizorul și caut clubul lui Mickey, cu alta mân cătzaua să-i trântesc în față troaca cu mâncare.”
Păi și cu mâna rămasă liberă ce faci, o ții degeaba?
Dincolo de asta, cică wfh e fun și șmecher. 😶
Edit: sănătate la Otto!
Comentariu beton!21
Solutia se numeste padoc. 😂
Cate unul pentru caini, unul pentru copil, unul pentru Fritz (nu, nu trebuie sa-l bagi de acum acolo, doar asa, sa-i arati pisica…) si una pentru pisica. Sunt dozatoare automate de mancare moderne, programabile, nu-ti mai bati capul si cum aveti si centrala noua si esti buna la suflet, le bagi si caldura la iarna. 😅
Aaaa, si sapat un bazin in curte pentru pesti, nu stii niciodata cand ii apuca pandaliile. 😉
Tin pumnii pentru Otto. 🤗
Comentariu beton!37
Mi-ai facut ziua mai buna, pentru ca inteleg ca nu sint singura. Mai putin catei, in schimb o pisica venita de nicaieri care toata iarna s-a cerut afara noaptea, cu mieunaturi violente, iar apoi, dupa vreo ora, inapoi in casa, mieunind si sarind si izbindu-se de usa de la balcon, sa fie clar ca nu se doarme daca ea nu intra. Si apoi foame. Dimineata somn ingeresc. Despre copil si adult, idem, desi copilul are 14 ani. Acum e la faza la care trebuie minat de la spate. Macar dorm in pat. Cit dorm, na. Bine ca a venit caldura iar usa cu pricina sta deschisa peste noapte si nu mai am concert. Baga disciplina, altfel ajungi ca mine, dupa un simn bun sa vrei sa te intinzi pe jos si sa nu te mai ridici. Oboseala joaca niste feste cumplite. Curaj, potaia creste
Comentariu beton!13
E uluitor că mai reușești să te ții de job în condițiile în care deja muncești cât doi-trei pe frontul casnic! Îți țin pumnii, sper ca diavolița mică să se liniștească și să se acomodeze cu împrejurimile.
Succes lui Otto marți! 🤞🏻🤞🏻și multa sănătate !
Mda, grea e viața cu 1+1+1+1+… copii (eu am pierdut șirul, a se calcula suma). Gânduri bune spre Otto, dar și spre voi. Și pentru tine porție dublă, triplă etc. de putere și răbdare! 🤗
De admirat ca ai reusit sa scrii articolul de azi intre atatea activitati solicitante. Cum?cand?unde? Iti trebuie o pelerina de Super(alta)Iulia🦸♀️Tananananaaa!
Multa bafta lui Otto! Tinem pumnii❤️
Comentariu beton!14
In afara de tradiționalul „am obosit cat am citit” și de obligatoriul „sănătate lui Otto, îi ținem pumnii”, eu am venit să spun că asistatul la îmbrăcatul băiețelului mi a amintit de niste secvențe din „Queen Charlotte” de pe netflix. Acolo aia făceau orice cu asistenta, trezit dimineață, îmbrăcat, baie, mâncat, inclusiv sex 🤭
Comentariu beton!13
@costicămusulmanu: io încă am calorifere de fontă. Din cinci îți pot da unu. Să legi și cocuana. 😁
Doar 3 ani mai am de așteptat până la școala melitară. Și apoi încă nouă. Ăi mai grei. 🤣
Da’ chiar așa @Iulia, dacă ai vreme de văitat înseamnă că mai e loc de nișymte curci, o capră și măcar un ponei.
Comentariu beton!12
Piraña ta imi aminteste de prima mea cățelusa, o cockerița numita, din motive evidente, Speedy. La vremea aia nu stiam de cusca in casa, asa incat zilele si noptile mele au fost un perpetuum mobile vreo juma’ de an. Nu era mai mare decat un papuc de-al meu cand am adus-o, de aici probabil si apetenta spurcaciunii mici pentru incalțarile noastre 😁. Urmatoarea cățea, ciobaniță nemteasca, a fost de o cumintenie anormala. A scapat doar un piș mic pe jos in prima zi, dupa care ma batea cu labele (noaptea) daca era ceva acut. Nu a ros/stricat nimic, dar nimic, in toata viata ei de 12 ani, desi a avut toata casa si curtea la dispozitie. Fiind primul ciobanesc german, am crezut ca asa sant toti, cumintei, deci urmatoarea (actuala) e aceeasi rasa, doar neagra, dar din linia de utilitari (politie etc), nu expozitie, ca prima. Ei, pestilența utilitara mi-a scos peri albi cu nemiluita, ca are argint viu in popou. Din fericire aflasem de varianta cușca, una gigantica, in care era parcata noaptea si cat eram plecati la serviciu. Deci ne-a scutit de rosaturi in casa. In schimb pe afara nu i-a scapat nimic. De ex o “gaurica” de 1 mp intr-un gard de nuiele (noroc ca aveam un alt gard de plasa in spate). Sau tot caprifoiul, la care muncisem cativa ani sa-l urc pe pergola, ros de la baza 😭. Dar mi-e draga de nu mai pot, si ma gandesc cu groaza ca tocmai a implinit 11 ani, si se simte (văz, auz, energie)…
No, sa va traiasca pirañuța. Pumnii stransi pentru Otto boy.
Comentariu beton!13
Mi-ai înseninat ziua, Iulia. Să mă ierți că am râs de agitația ta. Sănătate lui Otto, îi ținem pumnii.
Sanatate multa lui Otto (si eu am tot un Otto, doar ca e teckel :)) si sa treaca totul cu bine 🤗
Iar voua, multa rabdare si nervi tari 😊
Ținem pumnii, să fie bine Otto. Și tu să fii bine, nici nu-mi pot imagina cum o să plecați în vacanță cu rulota în camping și cu diavolița mică… Cât o să dureze dresajul și pandaliile ei?
Multă, multa sănătate lui Otto( de fapt si tuturor cainilor)…
Al nostru Akita a avut un deranjament stomacal zilele trecute, cam cu de toate și n am fost om 3 zile( nici la munca nu m am dus intr una din zile…oricum era și sotul acasă).
Legat de ” prostioare” , eu nici acum după 4 luni de când îl avem , nu știu cand ma intorc dintr o plimbare de pipi, c…miroase, sta, adulmeca, etc…dar îl iubesc fantastic.
Finger crossed si un gand bun pentru Otto.
Voua multa, multa, multaaaaaaaaaaaa rabdare ca o sa treceti si peste asta.
Peste ani o sa va amintiti cu drag de vremurile cand alergati dupa posteriorul copiiilor cu 2 sau 4 picioare.
Îi țin pumnii lui Otto.
Voiam să spun că Hanna e prea cute sa te superi pe ea , dar mi-am amintit că și copiii mei erau chiuuuut când erau mici și reușeau să mă supere.
Eu cred ca mai sunt ajutoare prin zona dar nu apar prin poveste. 😀
O întrebare, la ce va trebuie potăile alea daca va complica viața în așa hal încît va plîngeti pe net?
S-au umplut lumea de „aristocrați” iubitori de animale.
Mă întreb ce job aveți de puteti să-l faceți așa printre potăi, rufe și alte îndeletniciri? Dar ne place WFH de nu mai putem.
Nu dați cu pietre, in urma cu 2 ani am ținut o un pui de Coker 2 luni si lucrez de acasă,deci știu cum e, copchil de crescut mai trebuia și era dezastrul gata.
Știți bancul cu evreul? Scoateți capra din casa, in cazul de față potaile si viața va fi muuult mai buna dintr-o dată.
Bag de seamă ca mâța e cea mai blajină:). Poate reușește și domul Fritz să ajute nițel mai mult… nu dau cu parul, acu’ fiecare știe cum și-a împărțit atribuțiile pe lângă casă…
În altă ordine de idei, lucrul manual e lucru naibii..Vor trece și momentele grele cu piranhita dar mă gândesc cu milă la voi că va trebui să luați o rulotă mai mare să încapă patrupezii.
Curaj și multă sănătate lui Otto!