Ieri, când am ajuns în vama Ruse – Giurgiu, la trecerea din Bulgaria în România, polițiștii de frontieră români făceau control în portbagaje. Nu prin sondaj, nu la întâmplare, ci la toată lumea. Bine, ce-i drept, eram și zece mașini cu totul, deci nu era ca și cum s-ar fi făcut coadă din cauza asta.

Ei, faza e că exact când să ajungă și la mașina noastră, polițistul cu controlul s-a oprit și s-a dus în treaba lui.

Moment în care o aud pe Ioana:

– Ce bine că n-a venit și la noi, poate ne lua plasa de la Jumbo.

Aici aveți nevoie de un pic de context. În drum spre Templul lui Poseidon, am trecut pe lângă un Jumbo. Fetele l-au văzut de la mare distanță, de fapt, sunt aproape convins că înainte să-l poată zări l-au adulmecat. După care, când l-au văzut că apare în raza lor vizuală, imediat au început să chirăie că vor la Jumbo, vor la Jumbo, vor la Jumbo.

Au chirăit atât de mult și de convingător încât, deși trecuserăm de mult de el, am întors și le-am dus la Jumbo. Au fost, au intrat și și-au cumpărat o plasă mare plină cu chestii. Partea surprinzătoare este că măcar jumătate dintre lucrurile pe care și le-au luat erau pentru școală, de era să-mi stea și respirația când le-am văzut.

Dar marea problemă a fetelor a fost că punga a rămas în portbagaj, urmând să aibă acces la ea de-abia după ce ajungem acasă. Nu de alta, dar știam exact cu cine avem de-a face. A doua zi dimineață plecam spre România, deci ultimul lucru de care mai aveam nevoie era să strângem chestiile de la Jumbo răspândite prin tot apartamentul ăla unde eram cazați.

Acum înțelegeți temerea Ioanei vizavi de poliția de frontieră care le lua lor plasa? Cum să le-o ia, când ele nici nu apucaseră să se bucure de ce-și cumpăraseră?

Ajunși la acest punct al desfășurării acțiunii, orice părinte sănătos la cap le-ar fi explicat copiilor că n-are ce face poliția de frontieră cu plasa lor, deci să stea liniștite că nu e nicio problemă. Nu și eu, prieteni.

Mie a început să-mi încolțească planul răzbunării în cap. Și anume, răzbunarea perfectă pentru toate replicile pe care mi le servesc zi de zi.

Singura partea nasoală era că planul depindea de o variabilă importantă: musai trebui să vină poliția de frontieră să ne controleze și nouă portbagajul. Fără variabila asta, tot ce coceam în minte era degeaba.

Dar am așteptat și m-am rugat în gând ca un bătrân chinez, iar așteptarea și rugile mi-au fost răsplătite. Când am văzut că vine spre mașina noastră o polițistă de frontieră, mi-a cântat sufletul de bucurie.

Când mi-a fost clar că vine spre noi, am închis rapid geamul (era cald, l-am ținut deschis cât am stat în vamă) și-am așteptat să ajungă lângă portieră doamna polițist:

– Bună ziua, poliția de frontieră, efectuăm un control de rutină. Îmi deschideți și mie portbagajul?

Am coborât să deschid, dar pe drum spre portbagaj m-am oprit exact în dreptul geamului din spate (să nu vadă copiii că vorbesc cu polițista) și i-am zis repede:

– Doamnă, am în portbagaj o plasă mare de Jumbo, vă rog eu mult de tot să vă prefaceți că mi-o confiscați.

Săraca femeie s-a oprit și s-a uitat la mine de parcă vedea omuleți verzi cu antene pe cap.

– Ce să fac?

– Am copiii pe bancheta din spate, e plasa lor și le e teamă să nu cumva să le-o confiscați. L-au văzut pe colegul dumneavoastră când se uita în alte portbagaje. Vă rog eu mult de tot, că vreau să le păcălesc.

Polițista schițează un zâmbet, dar se și luminează la față când își dă seama că nu sunt vreun diliu. Totuși era încă în dubii:

– Domnule, mă puneți să-mi fac păcate în ziua de Paște…

– Vă rog eu mult de tot! Vreau să le văd fețele când plecați cu plasa de la Jumbo.

– Bine, haideți.

Ne ducem la portbagaj, iar de-aici doamna polițist și-a intrat în rol absolut demențial. Trebuie să vă mai precizez ca fetele vedeau și auzeau tot, că și la Tonale e ca la orice SUV, când deschizi portbagajul ești practic în interiorul mașinii.

– Dar ce avem noi aici?

– Niște lucruri de la Jumbo, am răspuns pe ton pierit.

– Jumbo? Nu știți că n-aveți voie cu ele în România? Mi-e teamă că trebuie sa vi le confisc. Vă rog scoateți punga din portbagaj.

Din unghiul în care stăteam, nu-i vedeam fața Ioanei, dar o vedeam pe-a Mariei. Nu că mergea perfect planul meu, dar ar fi trebuit să-i vedeți fața.

Am scos punga și i-am înmânat-o polițistei. La care se aude o voce miorlăită de pe bancheta din spate:

– Nu ne-o luați, vă rugăăăm! E punga noastră.

Polițista a fost extrem de tare pentru că, nu știu cum a făcut, dar a reușit să se abțină să nu râdă. Eu îmi înfipsesem dinții în buza de jos ca să mă ajute durerea să nu izbucnesc în râs, dar tot eram la un pas să izbucnesc.

– N-avem ce să facem, așa spune legea.

Și-am plecat amândoi cu punga, în timp ce de pe bancheta din spate se auzea un cor pe două voci:

– Nu Jumbo al nostru! Vă rugăăăm!

N-am mai putut să rezistăm nici eu, nici biata femeie. Am deschis ușa din spate, le-a pus punga aia în brațe și-am început să râdem amândoi.

Dacă vreți să știți cum arată fericirea, trebuia să le vedeți fețele copiilor când și-au dat seama că e farsă și nu le ia nimeni pârlita aia de pungă. Cu greu am putut să le-o iau și s-o bag la loc în portbagaj.

Doamna polițist, mi-a fost jenă să vă întreb cum vă numiți, dar o să vă mulțumesc și fără să știu cum vă cheamă. Uneori e mult mai important să fii om, înainte de a fi om al legii.

Mi s-a părut foarte tare că în prima zi de Paști, în loc să fiți acră și nervoasă pe motiv că sunteți de serviciu când toată lumea e liberă, ați participat la o glumă pe care v-a propus-o un necunoscut care mai părea și ușor nebun. Treabă pentru care pălăria mea se află în colbul de la picioarele dumneavoastră.

N-aveți de unde să știți, dar tot drumul spre casă, fetele au vorbit doar despre cât de tare a fost păcăleala. Poimâine, când mai începe și școala, să fiți pe fază, că probabil o să sughițați mult. Altfel, sunteți foarte tare, încă o dată: mulțumesc!

P.S. Dacă citește pe-aici cineva care cunoaște o doamnă tânără și blondă, polițistă de frontieră la vama Giurgiu-Ruse, s-o întrebe dacă a fost pe tură duminică, în prima zi de Paști, pe la ora 14:00. În caz de răspuns afirmativ, vă rog eu frumos să-i dați articolul ăsta.