Pentru că oricum ploua și era o vreme oribilă, duminică am fost să văd „Haita de acțiune”. Bine, nu numai din motivele astea, ci pentru că sunt fan filme românești și pentru că trebuie să încurajăm cinematografia autohtonă. Nu glumesc, am mai zis asta și-o s-o mai zic.

Ziceam c-am fost să văd „Haita de acțiune” și pot spune, cu mâna pe inimă c-am văzut unul dintre cele mai slabe filme făcute vreodată. N-o spun cu răutate, e doar o simplă constatare.

Înainte de toate, ce vreau eu să înțelegeți este că mă duc la filmele românești cu cele mai bune intenții. Tocmai pentru că sunt fanul lor declarat, tocmai pentru că mi-aș dori să meargă multă lume la ele, nu plec niciodată de acasă cu idei preconcepute de genul „precis e un film prost”. Mai mult de atât, nu mă uit nici măcar la trailere, special ca să nu am niciun fel de idee despre ce mă așteaptă, să-i dau filmului șansa să mă surprindă.

Acestea fiind zise, strict din punctul meu de vedere, „Haita de acțiune” este un film extrem de slab.

Dacă trageți nădejde că e noul „Teambuilding” sau noul „Taximetriști”, ei bine, vă înșelați amarnic, nu se compară cu niciunul dintre ele. Cu „Taximetriști” nu se poate compara din niciun punct de vedere, dar, din nefericire, nici cu „Teambuilding”. E mai slab chiar și decât „Mirciulică”, iar asta este ceva extrem de greu de realizat, prieteni.

Scenariul e scris rău de tot, replici puerile de nivel elev de clasa a șasea care trece cu greu clasa, umor forțat, n-a existat absolut nimic care să mă facă să râd nici măcar o dată. Ba nu, mint, am zâmbit la scena de final. Doar că aia e o scenă de making of, de la filmări.

Dar cel mai tare deranjează modul îngrozitor în care joacă toate „vedetele” alea care nu sunt actori. Pentru că, dacă nu știați, în film apar niște nume precum Antonia, Iancu Sterp sau Elena Chiriac. Bănene, când deschide Iancu Sterp gura pe ecran, ți se face rușine că ești în sală. Mie, cel puțin, mi s-a făcut. Moment în care am înțeles că singura „calitate” a lui Iancu Sterp este că e fratele lui Culiță. Da, știu, nici eu nu auzisem de ei, dar am căutat pe google.

Idem Garcea, din Vacanța Mare, aka Mugur Mihăescu, pentru că, da, joacă și ăsta în film. Nu mă puteam uita la el, mi se părea grotesc tot ce spunea și făcea pe ecran. Poate pentru că era? Nici Anca Dumitra, în rol de mare șef mafiot, nu prea e ce trebuie. Și spun asta în condițiile în care mie îmi place tare de tot Anca Dumitra, în „Complet necunoscuți” a făcut un rol senzațional. Nfine…

Cât despre scenariu, au reînviat toată colecția de bancuri pe care jur că le știam din școala generală. Vorbesc despre bancurile cu Marcu (care-ți trage-n cur cu arcu’) sau Anton (care face același lucru cu niște beton). Ei bine, în „Haita de acțiune” nu-ți mai trage nimeni nicăieri cu arcul, din singurul motiv că Boboc rimează cu „care ți-o dă la cioc”. Să vă mai spun care era rima și la „v-a căutat domnul Nicula”? Nu cred că e cazul.

Băi, vă jur, e greu de tot să fii în sală la un film al cărui climax, poanta lui supremă, este aia cu „concurs de belit pula la urs”. Și nu, nu glumesc.

Să ne înțelegem, nu sunt idiot, înțeleg că este o parodie concepută să ia la mișto poliția română (pe modelul „Teambuilding” care parodiază viața în corporație), dar este o parodie foarte prost scrisă și extrem de rău jucată.

Dar, ca să fiu corect până la capăt, există totuși și niște aspecte demne de menționat.

Unu. Este un film făcut cu bani privați, nu cu banii noștri (a se citi fonduri de la CNC), prin urmare e fix treaba lor pe cine au vrut să bage în film și cât de slab a ieșit. Filmul va aduce oricum mai multă lume în sălile de cinema decât 99,99% dintre filmele finanțate de CNC. Iar asta deja este o mare realizare.

Doi. Filmul ăsta n-a fost făcut pentru mine. Targetul lui, publicul căruia i se adresează, este cu totul altul și este foarte bine că se întâmplă lucrurile așa. Există acest public țintă, iar el trebuie făcut să vină în sala de cinema. Dovada cea mai bună că am dreptate este exact cuplul care a stat în stânga mea. Ambii au râs zgomotos, de la început până la final, la fiecare scenă din film.

Am martori, c-am mai fost cu un prieten și ne uitam siderați unul la celălalt când băiatul ăla din stânga mea mai avea un pic și se îneca de râs la glumele cu „Bădiță care ți-o dă la muiță”.

Prin urmare, în loc de concluzie o să vă spun asta: dacă nu vă sună nimic rău în tot ce-am scris mai sus, mergeți să-l vedeți. S-ar putea să fiți în targetul filmului și să vă amuzați copios, după care să vă mirați ce prostii a scris Vasilescu, că uite ce bun e, am râs cu lacrimi.

Dacă vă sună dubios ce-ați citit până aici, stați acasă. În sală va fi mult mai rău decât ce-am reușit eu să povestesc.

Atât pentru azi.

P.S. Da, știu, o să republic articolul ăsta când va ajunge filmul pe Netflix, că atunci va fi bătaia peștelui, nu acum când nu interesează pe nimeni.