Am găsit pe Twitter postarea asta și trebuie să vă spun c-am râs cu zgomot. Imediat o să înțelegeți de ce:

Hai sa va povestesc ceva mind blowing.

O tipa vegana are un iubit care nu este vegan. De când s-au mutat împreuna ea a impus regula ca nu se consuma produse de origine animala acasa la ei. Acum omul nostru manânca burgeri si shaorma pe ascuns, prin parcari. 🤣

Am râs, să știți. Pentru că aveam și eu un prieten fix în aceeași situație, doar că nu era vorba despre iubită, ci despre nevastă. Iar situația e și mai amuzantă, pentru că la momentul în care s-au cunoscut nu era vegan niciunul dintre ei.

Erau deja căsătoriți de ceva vreme când doamnei a început să-i fileze o ceakră și s-a dus încet, dar sigur, pe drumul fără întoarcere al celor care se hrănesc cu mâncarea mâncării pentru oameni normali.

Asta n-ar fi fost o problemă, că până la urmă fiecare mănâncă ce-i place. Problema a apărut în momentul în care ea i-a explicat lui că nu poate să-și ducă zilele lângă un neandertahlian consumator de stârvuri, așa că are de ales: ori devine și el vegan, ori căsnicia lor intră într-un major impas.

Iar el a ales, desigur, să devină o ființă evoluată spiritual care își susține soția la bine, dar mai ales la greu. „Sigur, iubito, mă fac și eu vegan și împreună vom cuceri lumea asta dominată de mâncători de cadavre de animale”. Și uite-așa, fostul meu prieten a devenit vegan cu acte în regulă.

Doar că în momentele în care pleca de acasă fără cealaltă ființă evoluată spiritual, că, na, mai ieșeam doar noi băieții, efectiv dădea iama în orice conținea carne. Nu că dădea iama, dar dacă ce-și comanda de mâncare conținea și legume, nu se atingea de ele nici mort. Lasă că mici, burgeri, shaorme și din astea light, dar ar fi fost în stare să-și comande friptură de porc împănată cu carne de vită, totul pe pat de cotlete de berbecuț.

Cred că nici dacă-l legam nu l-am fi putut opri. Îl bănuiesc că intra și-n farmacii să întrebe dacă nu cumva au perfuzii cu osânză, să-și bage direct în venă.

Sunt absolut convins că, dacă nu ieșea cu noi, măcar o dată pe săptămâna inventa ceva ca să poată pleca singur de acasă câteva ore. Cum se duc alții pe la amante, așa pleca el să mănânce pe ascuns cărniță. Multă și bună. Practic, o înșela pe distinsă cu niște fleici zemoase.

Mă întreb, și n-am reușit să găsesc răspunsul, de ce, oameni buni?  De ce ai face una ca asta? Și mă refer la amândoi, să știți. De ce i-ai impune celui de lângă tine ce să mănânce? Nu-ți sună nicio alarmă în căpuț că ceva nu e în regulă? Sau o fi de la nutrețul consumat în cantități mari care duce la pierderea capacității de analiză?

Dar ce mi se pare și mai de porc (wink-wink) este de ce ai accepta așa ceva? Ok, înțeleg că iubire și căsnicie și toate celelalte, dar unde căcat mai e iubirea când cel de lângă tine te obligă să mănânci chestii care nu-ți plac, iar tu accepți? Pentru că, oricum ai lua-o, tot „obligat” se numește.

Ce relație e aia în care nu poți să spui: „draga mea, poți să mănânci tot fânul din lume, dacă asta îți aduce ție bucurie, dar lasă-mă în plm în pace să mănânc ce vreau. Dacă o să consider că vreau să devin vegan, o să te anunț”.

Să mă iertați, dar o relație în care nu poți sa spui asta, de teama că se supără celălalt, este o mare vomă, nu o relație. Punct.

Să vă mai spun și că ăștia doi aveau copii. Și că amândoi copiii au devenit vegani la vârste la care nu au decis singuri asta? Nu vă mai spun, că vă enervați.

Acum hai să ne distrăm cu povești cu vegani. Presimt că va fi o zi interesantă.

Doar dacă aveți chef, puteți să răspundeți și la întrebarea: ce-ați fi făcut în locul lui? Ce făceați dacă vă obliga partenerul să deveniți vegani? O ardeați la fel, pe ascuns?

sursa foto: freepik.com