M-am gândit mult dacă să scriu despre asta sau nu. Că, până la urmă, interesul meu e să aibă cât mai puțini români pașapoarte biometrice, ca să-mi crească șansele să nu stau la cozi. Într-un final, binele a învins și-am scris.
Eram la Paris, intram în aeroport, ne pregăteam de formalitățile pentru zborul de întoarcere. Extrem de relaxați amândoi, pentru știam că n-aveam bagaj de cală, iar check-in-ul era deja făcut online, deci practic mai aveam de trecut doar de security și controlul documentelor. Treabă care de obicei nu durează foarte mult.
Când am văzut coada la control documente, primul impuls a fost să mai rezerv rapid o noapte de cazare, pentru că era clar că nu aveam cum să prindem avionul ăla. N-am cum să vă descriu câtă lume era acolo, în viața mea nu mai văzusem așa ceva. Iar cel mai straniu mi se părea că nu reușeam să mai ajungem odată la capătul cozii, să ne așezăm și noi la rând. Părea că nu se mai termină, jur.
Dacă eram singur, în cazul fericit că până la urmă aș fi ajuns la capăt, m-aș fi așezat la ea. Iar din momentul ăla șansele să mai plec cu avionul, pentru care aveam bilet, scădeau dramatic. Noroc că era Mara cu mine. Iar Mara a văzut un mic afiș pe care scria „UE” și „biometric passports”. Când mi-a zis să mergem pe unde indică afișul ăla, m-am uitat la ea ca la nebuni. Cum s-o luăm pe acolo, dacă pe acolo nu e nimeni? Tu crezi că toți ăștia, care stau la coada asta, sunt proști, și doar noi suntem deștepți.
Mă rog, până la urmă ne-am dus pe unde zicea ea. Până la urmă, ce aveam de pierdut? Well, ce să vezi, fix pe acolo trebuia să mergem, ăla era locul care ducea spre aparatele automate pentru control pașapoarte biometrice.
În câteva minute deja ne îndreptam spre controlul de security. Bine, că în minutele alea a trebuit să lămurim și o angajată a aeroportului CDG că România este în UE, nu mai pun la socoteală. Da, da, nu glumesc. Noroc c-a venit un coleg de-ai ei care i-a confirmat că suntem în UE, altfel ajungeam la coada aia imensă.
Concluzie: dacă nu vedea Mara indicatorul, aveam slabe șanse să mai prindem avionul ăla.
Al doilea exemplu. Mara, de data asta fără mine, face escală pe aeroportul din Amsterdam. Are doar o oră la dispoziție să prindă următorul zbor. Ajunge la control documente, unde, evident, era coadă și lume ca la balamuc. Lasă, își zice, știu eu că există ghișee speciale pentru cei care fac escală. Și chiar existau, și chiar le-a găsit. Doar că, ce să vezi, erau puține, iar ăia care se aflau între două zboruri erau mulți. Iar ea avea doar o oră la dispoziție.
Din nou vede semn către porțile de control automat al pașapoartelor biometrice, din nou se duce pe acolo. Rezultatul: prinde la mustață avionul ăla. A ajuns fix când se pregăteau ăia să închidă gate-ul.
Al treilea exemplu: Veneam de la Barcelona. Coadă la control documente ca la balamuc. Nu, nu era ca aia din Paris, acolo am văzut ceva ce nu mai văzusem, dar mulți oameni și-aici. La biometrice bătea vântul.
Concluzionând după cele patru zboruri ale mele plus încă patru ale Marei, de anul ăsta: la toate ghișeele de control documente erau cozi, în timp ce la aparatele automate pentru biometrice era multă mai puțină lume.
Vorbim despre februarie și martie, luni ne-turistice, da? Dar dacă translatăm asta pentru sezonul estival, lucrurile vor sta așa: la toate ghișeele cu control uman va fi omor, în timp ce la aparatele pentru biometrice va fi cât de cât respirabil.
Eu înțeleg perfect că din motive de comoditate și pentru că în UE este permis, oamenii preferă să călătorească doar cu buletinul. De ce să-ți mai faci pașaport dacă poți să mergi oriunde în UE folosind doar buletinul?
Păi tocmai v-am spus de ce. La vară va fi infernul, din nou, pe toate aeroporturile din UE și nu numai. Țineți minte cozile și blocajele enorme de vara trecută de pe toate aeroporturile? Ei bine, ele se vor repeta și vara asta. Pentru că problema lipsei de personal, apărută în pandemie, a rămas în continuare nerezolvată. Or mai fi angajat companiile aeriene niște oameni, dar în niciun caz n-au ajuns încă la nivelul de dinainte. Ca să nu mai spun că nici nivelul de dinainte nu era vreo lumină.
De-aia vin și vă sfătuiesc ca pe frații mei: dacă știți că aveți de gând să plecați pe undeva, cu avionul, la vară, faceți-vă pașapoarte biometrice. Măcar o să știți sigur că voi veți sta la coada cea mai mică.
Ca să nu mai spun că Serviciul de Pașapoarte (în București, nu știu cum stau lucrurile în țară) este unul dintre puținele locuri unde treaba merge ca unsă. Este unul dintre puținele locuri unde interacționezi cu reprezentanții statului român și nu-ți vine să te dai cu capul de pereți. Dimpotrivă, rezolvi rapid, fără nervi, fără stres, fără stat la coadă.
Mno, cam atât pentru azi. Eu v-am avertizat, să nu vă aud la vară că vă plângeți.
Acum aștept cu nerăbdare comentariile dacilor liberi despre cum vrea Oculta să ne controleze cu ajutorul pașapoartelor biometrice, iar reptilienii să ne fure ceva, nu se știe ce.
Bine de știut! Mulțumim de informație!
Comentariu beton!22
B0$$, de când circul cu avionul, io folosesc exclusiv pașaportul tocmai pentru a utiliza cabina biometrică. Într-un minut am rezolvat trecerea frontierei, fără stat la coadă.
Până-n 2031 n-am treabă. 😎
Comentariu beton!45
JT, ești bine? Pari ușor lipsit de energie în ultima vreme. Hai, că ieri a fost 8 martie, dar acum ce facem, ne obișnuim cu eșecurile?
Comentariu beton!18
@John, io eram atât de mulțumit ca am ajuns să trăiesc vremurile când pot circula cu buletinul, încât nici nu m-am gândit că, dacă folosesc pașaportul o fi alt ghișeu! Și întotdeauna avem și pașapoartele cu noi! Mamă, ce tălâmbi am fost! 😂😂😂
Comentariu beton!28
@Peredhil: 🤣🤣🤣
Eram pe baricade, dar textul meu a fost mai lung decât cel al lui @Vic.
@Vic: io nu folosesc C.I. nici măcar când circul cu mașina. La unguri folosesc pașaportul românesc, iar la austrieci îmi folosesc permisul auto austriac, dacă sunt oprit. 😎
Comentariu beton!20
@John, tu ești ca Jason Bourne, ai o sacoșă de documente! 😋🤣🤣🤣
Comentariu beton!37
@Peredhil, îl stoarce blonda aia ca pe un tricou scos de la spălat. 😛
@Vic: 🤣🤣🤣🤣🤣
În portofel am numai 3 carduri: cel bancar, cel de Billa Plus+OMV (jö bonus club) și permisul auto. 😎
@MV: mă stoarce pe naiba. Gătește delicios nebuna, de am pus pe mine 8 kile-n 3 luni.
🤣🤣🤣
Comentariu beton!30
@John, 3 luuuni???? Băi, tu vrei să te-nsori iar!!!! 🤣🤣🤣
Comentariu beton!34
JT, are MV o rețetă de salată 🤭
Comentariu beton!22
@Vic: nici dacă scoate aur și diamante pe orificii. 🤣🤣🤣
Mi-o ajuns de două ori.
@Bertha: nu consum salate. Numa’ de boeuf. 🤤
Comentariu beton!25
@JT tu ai doar un card bancar??? 🙂 😀 vezi ca iar zice fata aia Sarakilor, zi si tu macar 3 😁
@John Temple, ceva parcă nu bate bine. Nu tebuia să fie și cardul de la Krankenkassse?
@Oana S: am avut ș-un card BT, dar am închis contul.
@AleBlaga: ăla-i acasă-n sertaru’ cu documente. Nu-l port cu mine niciodată. 🤭
Da, știu. Sunt iresponsabil. 🤣🤪🤣
John temple
Cand am citit „mi o ajuns de doua ori” am crezut ca am comentat eu
Facem un grup de whatsapp? :))
0
@Alin2: divorțații secăndhend de pe blogu’ Vasilescian? 🤣🤣🤣🤣🤣
@JT te cred și eu ca ai inchis la BT 😉 alea sunt țigări dacă stiu eu bine :😜
Exact la fel si eu. Si l-am convins si pe fiul meu sa isi faca pasaport biometric. Zilele trecute a simtit pe pielea lui avantajul, in trei aerogari. Doar in Otopeni nu functioneaza. 😦
Dar nu e asa distractiv sa stai la o coada mica. Mai ales ca la pasapoarte biometrice nu ti se baga nimeni in fata, not fun. Cum sa pleci asa, cu zen, la bord?
Comentariu beton!20
Pe mine mă ia cu frisoane când văd coada aia. Mă bucur ca un copil în ziua de Crăciun de fiecare dată când trec pe lângă ea.
Comentariu beton!17
Știe cineva , la Auchan dacă scanez pașaportul biometric merge mai repede ?
Comentariu beton!28
@Mircea, numai dacă în prealabil te-ai certat cu cineva, angajat sau client, nu importă…
@ Mirela, ba chiar e un nene polițist de frontieră care te invită sa nu mai stai cu gloata la ghișeu, ci să mergi la biometrice, poate ai prins tu o zi in care nu funcționa
Te-au cumpărat și pe tine…ieri tatonezi terenul cu influensăreala, să vezi dacă e fertil terenul, azi, pac, ne trimiți să ne ia ĂIA datele, alea-alea🤣
Comentariu beton!32
A mai promis Bill niște cascaval, dar nuș ce să zic, nu ne-a dat nici toți banii pe vaccinuri.
Nici aia de la OUG13 n-au venit😁
Buna informatia. Luni plec si nu aveam chef sa iau pasaportul, bagaj de cala nu am. Ajung mai repede sa mananc un sandwich de 60 lei. Ieeeee!
Comentariu beton!18
Stii ca poti sa iti iei senvis de acasa?
Iar am furat informatia de la tine. O transmit mai departe,ca eu nu calatoresc,dar mi se pare foarte utila.
Nu doar la Pasapoarte in Bucuresti. In Iasi e aceeasi surpriza placuta, desi sint luni de vara cind te omori acolo. Sint si multi moldoveni la Pasapoarte in Iasi. Dar, ce sa vezi, cu programare online care chiar se respecta, iti ia un 10-15 minute toata afacerea. Pasapoartele biometrice sint minunate acolo unde functioneaza. Pe Charleroi nu e cazul. In schimb pe Charleroi daca zbori spre Romania este control fizic la documente (bine organizat), dar daca zbori spre Spania, nu controleaza nimeni nimic. E ca la autobuz. M-am mirat tare sa vad asta.
Comentariu beton!11
@Nella: io când vă spun că Franța-i o budă, voi nu și nu ș-o dați cu „Paris, mon amour”.
🤣🤣🤣
@JT, șefu, Charleroi e în Belgia. În Franța tocmai am fost io, e primul exemplu din articol. 😉
@MV: no, beteșig. În așa hal o ajuns și Belgia? Mulțam de pont. Încă o țară de evitat în UE. 🤣🤣🤣
Pe Charleroi daca ai bucuria sa ajungi in acelasi timp cu zbor de Albania de exemplu, stai la coada si 2 ore la control de pasapoarte sa intri in Belgia. Si nu controleaza nimeni spre Spania ca aia nu sunt bananieri non schengen ca noi….
@John Temple: sa stii ca nici in Belgia nu e chiar asa rau. Eu am zburat de pe aeroportul din Bruxelles, care mi s-a parut bine organizat, atat la zborurile spre Africa, dar si la cele catre Romania. Ce-i drept, ajuta mult pasaportul romanesc, datorita caruia am trecut zambind cu superioritate pe langa cozile imense de asiatici si africani. Departe de a fi un fan al „Ocultei” sau al „alora”, consider aderarea la UE drept unul din cele mai mari castiguri pentru Romania, din multe puncte de vedere, unul din acestea fiind libera circulatie. Figurile pe care le faceau colegii mei africani, care ma intrebau daca am viza de tranzit pentru Franta sau Belgia – nepretuite!
Singura treaba care ma irita „umpic” era ca personalul din aeroport incerca sa vorbeasca cu mine in engleza, desi le raspundeam fara probleme in franceza.
P.S. Ar fi fost si mai bine in Schengen, dar e bine si asa rau!
Comentariu beton!17
Ma mai bag odata in seama, daca nu e cu suparare!
Aeroportul CDG din Paris mi s-a parut bine organizat, desi e cam cat un municipiu mai mic de pe la noi. Niciodata nu am pierdut timpul pe acolo, dar, din nou, vivat pasaportul UE!
O singura problema am avut in 2011, cand veneam de peste Atlantic din insula Guadelupa (departament francez) spre Romania cu doua sticle de rom in bagajul de cala, iar o isteata de agenta sau controloare sau ce naiba o fi fost a inceput sa ma ia la intrebari, desi veneam practic tot din Franta. Zadarnic am incercat sa-i explic geografia tarii ei, nu intelegea si pace. In final a intervenit un coleg de-al ei, care mi-a facut semn sa trec, aruncandu-mi o privire in care se citea ceva de genul „las-o, ca asa e ea, proasta”.
Comentariu beton!14
@AlexB: dacă România nu intra-n UE în 2007, azi ar fi ajuns mai rău ca Somalia.
O să intre și-n Schengen, doar că granița N și NE a României ar trebui să fie sârmă ghimpată de 5 metri de-naltă și pe 5 rânduri, iar ăia de-o trec încoace ar trebui verificați la sânge. Din păcate, e doar un vis umed de-al meu. 😤😤😤
Tocmai am fost in Danemarca, acelasi tratament. Vii/pleci in Romania, control acte, uitat lung, tot tacamul 🙄.
Schengen, na, ce sa faci
Oculta încearcă să ne controleze cu ajutorul pașapoartelor biometrice, iar păpușarii din umbră (să fim incluzivi) vor să ne fure ceva. Și tu le faci publicitate. Gratuit. Și nici nu marchezi articolul.
Na, am zis-o. Că dacii liberi văz că freacă viezurele de dimineață în loc să combată fenomenul.
Comentariu beton!26
Dacii liberi nu au acces aici, dar or să apară pe pagina de Facebook. N-am nicio îndoială. 😀
Dacii sunt ocupati sa faca branza! Mare branza…😂
Comentariu beton!19
Și un mânz😁
Comentariu beton!16
Am încercat,dar cu un copil de 15 ani care are tot biometric,nu am putut trece în România.În Amsterdam am cam forțat cabina biometrică și au închis ochii,dar nici la ei copiii nu pot trece.
Ai copii,stai la coadă.
Stai așa, erau ambii părinți cu copilul de 15 ani?
Asta e si problema mea – ori las fetele acasă 🙁 😞 ori stam toți la coadă.
@MV știi tu vreun secret pentru fete – ale mele sunt cam in același eșalon de vârstă cu ale tale si din cate stiu eu, cu copii te mănâncă coada.
Btw, anul trecut la Londra si fără fete am stat oleacă si la biometrice
@Oana S, înțeleg că în România n-ai cum să eviți coada, dar odată ieșit de aici, nu văd de ce ai mai sta la coadă cu copiii, că nu ți-i mai verifică nimeni în UE.
Controlul automat e doar pentru 18+, din pacate. Mereu dar mereu injuram Europa asta civilizata si nediscriminatorie si corecta politic pana in varful unghiilor care nu s-a prins ca minorii sunt obligati sa stea la coada alaturi de aia fara pasapoarte. Si da, prin tari de mana a paispea din Africa sau America de Sud exista cozi speciale pentru familii cu copii.
Comentariu beton!13
Am trecut eu fix ieri cu fiica de 15 ani in Italia. Pasaportul sotului in schimb nu a mers scanat deloc nici la dus nici la intors dintr-un motiv inca neidintificat. In Romania am stat la coada sa ne vada pe toti 3 Politia de Frontiera.
Confirm. 3 copii, ambii parinti cu biometrice, anul trecut 3 calatorii in 3 state diferite UE: Franta Belgia si Germania. Am stat la cozi, scrie ca sub 18 nu .
Partea nasola e cand pleci cu minorul in vacanta…atunci trebuie stat frumusel la coada…
Doar dacă e doar unul dintre părinți cu minorul. Altfel nu înteleg de ce trebuie stat la coadă, dacă minorul are pașaport biometric.
Nu, nu, e doar 18+. Scrie acolo mic, pe orice tonomat automat. Inclusiv la intoarcere, peste tot.
Comentariu beton!11
Da, asa este. Nici noi nu am putut cu copilul nici inspre, nici dinspre Viena. Cu copil a trebuit sa stam la coada, chiar daca eram ambii parinti cu el.
@margot, ce vârstă avea copilul și ce înseamnă că „n-ați putut”? Mă refer la îmbarcarea de la Viena. Întreb pentru că sunt curios cum s-au desfășurat lucrurile. Ați încercat să acționați poarta cu pașaportul copilului și n-a mers?
Singura problema e ca asta cu pasapoartele biometrice nu se aplica si la copii. Atunci cand calatoresti cu copiii, chiar daca si ei au pasapoarte biometrice, trebuie oricum sa stai la coada pentru identificare.
Uite că asta nu știam.
Dar să știi că scapi de statul la cozi în alte țări UE. Ok, înțeleg că în România te trimit la verificare, dar după ce-ai ieșit din România nu mai verifică nimeni copiii. Deci pontul meu rămâne în picioare.
Nu, peste tot vei sta la coada, chiar daca nu iti mai cer procura aia de la celalalt parinte si dosarul cu sine atasat. Motivul e intemeiat, pasaportul e valabil 3 ani la copiii sub 12 ani, deci poza facuta la un bebe de 1 an nu va coincide pentru softul de recunoastere faciala cu copilasul de 4 ani care se prezinta la tonomatul de pasapoarte. Insa faptul ca in UE peste tot copiii cetateni UE sunt nevoiti sa stea la cozi alaturi de sri lankezi si daci liberi si fara de pasaport este de fapt ca in UE doar 2 tari sunt bananiere, noi si bulgarii, si au uitat ca noi suntem verificati la orice trecere inspre Schengen, deci practic la orice zbor. Ei la ei din Schengen in Schengen nu stau la vreun control, deci nu ii intereseaza prea tare aspectul asta, si nu au simtit nevoia sa faca ceva special pentru noi 🙂
Făcut pașaport din 2 motive:
1. Fix ce spui tu.
2. Ca să-mi stea în siguranță cartea de îmbarcare, strecurata între filele pașaportului.
La vara programat un Paris. Mi-e groaza de ce o sa fie în aeroport. Dacă ma prezint cu 4 ore înainte de zbor crezi ca e safe?!
Păi io știu ce-o mai fi la vară? Vedem atunci.
Noi, cei care nu suntem in UE avem ghisee separate? 🙄😛
@Emil: cetățenii cu pașapoarte non-UE stau la coadă. Ghinion.
@Emil, yup. Voi stați la coada aia despre care tocmai am povestit. 😛
Stai așa, dar tu ai renunțat la cetățenia română?
@MV: și Australia, precum Austria, te obligă să renunți la cetățenia română dacă vrei s-o iei p-a lor. Dar o poți lua înapoi dup-aia, dacă vrei.
Io, în locul lui, aș lua-o înapoi tocmai pentru a evita coada aia.
@JT, gresesti amarnic. Australia iti permite sa ai doua cetatenii.
@Mihai, noi inca avem si cetatenia romana dar nu avem pasapoarte valabile. Sunt expirate de mult. Avem doar buletine. Anul trecut am calatorit destul de ok cu pasapoartele australiene.
@Emil. păi dacă mai veniți în România, să vă faceți pașapoarte. Durează câteva minute. Și uite că nu strică să ai și pașaport biometric în UE, ca cetățean al undei țări membre UE.
@Emil: mea culpa.
Nu văd de ce nu v-ați face și pașapoarte românești dacă tot aveți C.I. românești valabile? Că le faceți prin ambasadă, nu-i musai să mergeți în România.
Aaa, păi dacă merge prin ambasadă, atunci musai trebuie făcute. Că nu cer de mâncare. Vară-mea e cetățean american, dar după ce intră în spațiul UE, scoate frumușel pașaportul de România.
@JT, sa îți faci pașaportul prin consulat, e un fel de băgarea degetului in poponeață. Consulatul este la Sydney, îți trebuie programare, bani dați pe avion, așa că mai bine l-as face în luna Mai când venim din nou in Ro.
@Mihai, nu știu ce să zic, până acum am circulat ok cu asta de aici. Dar am sa întreb și jumătatea să văd ea ce zice.
@Emil, păi dacă tot veniți în România, de ce să nu-l faci? Că nu mă prind, nu are ce dezavantaj să-ți aducă. Dimpotrivă, dacă e, doar avantaje poți avea de pe urma lui. De exemplu, deși cetățean român, tu ai fi fost nevoit să stai la coada aia despre care vorbesc eu, de la Paris. Porțile de biometrice sunt doar pentru cetățenii țărilor membre UE.
@Emil fă pașaport biometric la Brașov, și acolo merge ca uns. Și nu e cazul să zici că nu ai rezidența în Ro că atunci predai CI-ul. Nu mai știu dacă e posibilă facerea în regim de urgență dacă nu-l scoți cât timp ești în Ro.
@AleBlaga, tocmai asta este marea mea intrebare, cat de repede se elibereaza acel pasaport? Caci noi de exemplu venim in Ro pe 09 Mai, si pe 22 plecam in Elvetia/Italia.
@Emil, e timp suficient. Pleci în Italia cu pașaportul românesc.
@Emil: cel temporar, nu-i biometric și e valabil doar un an, cu eliberare-n 3-4 ore. Cel biometric e valabil 10 ani și se eliberează-n 3-4 zile.
@Mihai, @JT, am uitat să vă spun ce era mai important. Noi nu ne-am făcut pașapoarte românești pt că de fiecare dată când am venit in Ro am vizitat și alte țări din UE, dar de fiecare dată s-a întâmplat, ori la plecare ori la venire. Asta va fi prima dată când mergem undeva in UE din Ro, și ne întoarcem tot in Ro, și abia după aceea plecăm înapoi acasă. Așa că nu aveam cum să folosim pașapoartele românești. La anul bănuiesc că nu vom ajunge pe acolo, așa că nu cred că are rost să mă chinui. Și asta ar însemna să umblu cu două rânduri de pașapoarte la mine? Neehhh!
Da, că ocupă și mult loc pașaportul. Zici că tre să umbli cu încă un troller. Nfine, tu știi.
Noi mergem în afară numai cu pașapoarte, mai ales de când avem copii, de 12 ani. Folosim pașaportul și terestru, chiar dacă e U.E, nu numai când mergem cu avionul, nu am avut niciodată probleme. E un pont bun și scapi de multă bătaie de cap și întrebari. Experiențe pozitive în continuare!
Astă vară ne-am schimbat pașapoartele, a fost plăcută experiența, rapid, profesionist și cu scuze pentru că li s-a defectat imprimanta și a durat vreo cinci minute să vină specialistul IT. Ah, și programare on-line respectată la secundă, rând separat cu programare/fără programare. Viața este mai ușoară și mai plăcută fără cozi și balamuc, scanezi pașaportul și treci 😁 viață civilizată.
Chiar daca am si cartea de identitate la mine, doar pasaportul il prezint in strainatate. L-am schimbat in octombrie anul trecut si e valabil 10 ani. 🙂
Si eu folosesc pasaportul cand plec afara. Exact din acest motiv.
Mai nasol este cand te duci in afara UE si trebuie sa stai la cozi kilometrice.
Aia cu pleci cu trenu’ s-a dat?
@Edelweiss: trenu’-i ca Chuck Norris, nu stă-n coada nimănui, numa’-n coada lui.
🤣🤣🤣
De fiecare data cand ajung la control documente caut acel automat pt pasapoarte. S-a intamplat sa mai fie si defecte🤷🏻 dar am scos ceva timp cu ele. Cel putin pe Otopeni, cand plec 😂 de fiecare data lumea se uita ciudat ca o iau pe coridorul care duce la control biometric. I love it.
Da, pe Otopeni nu era niciodată nimeni la biometrice. Vara or mai fi, dar acum…
Dacii liberi ar spune așa: „N-ai cum să stai la coadă și să te controleze Oculta dacă nu circuli cu avionul”:))
Adevărat. 😀
Și când am fost în Londra, era o intrare pentru cei cu buletine, ditamai coada, și una pentru cei cu pașapoarte(simple), unde treceai zburând. Înainte de a ieși din UE era asta. Nu știu dacă anul trecut mergeau făcute pașapoarte biometrice, eu mi-am făcut pașaport simplu. Nici nu știam că mai e un tip.
@Deea M: pașapoartele biometrice se fac din 2007-ncoace. 😎
Hmm, nu știam că suntem așa ahead of our times :)) Posibil să fi durat mai mult eliberarea ăluia biometric, parcă de asta nu mi l-am făcut. Nu mai știu. Sunt bătrână deja, ce să mai fac :))
Yup, fix de asta plec totdeauna cu pasaportul la mine chiar si in UE. E fain daca nu ai bagaj de predat la checkin, dupa security si portile automate ai liber la shopping. Pacat ca nu sunt si la Suceava, la aterizare tot trebuie sa stai la coada.
Da, dacă ai bagaj de cală, n-ai cum să eviți coada de la check-in.
Din pacate, cei care calatoresc cu copii cu varsta sub 12 ani nu pot folosi portile respective si sunt nevoiti sa stea la coada.
Dar da, pasaportul biometric este extrem de util si daca stii cum sa “navighezi” prin aeroport, treaba merge super rapid & usor.
Da, dar asta doar în România, odată ieșit nu mai controlează nimeni copiii. Și eviți măcar o coadă, atunci când te întorci.
Misu, faci misto ca nu-s în Schengen? Bine, te tin minte.
Păi ce, io sunt? 😁
Nu e general valabila optiunea. La aeroporturile mari, da, o folosesc mereu, dar se intampla ca la anumite aeroporturi mici sa iti iei glorie cu biometricul. Am patit, in Italia, sa stau vreo 2 ore doar sa intru in tara pentru ca sistemul lor biometric mergea ca naiba, pana la urma operatorii ne-au salvat.
Dar da, pasaportul e de ceva ani facut strict pentru asta.
Acum și tu, că ai ghinionul să nu le funcționeze cum trebuie sistemul e altceva.
Am folosit deja scurtătura cu pașaportul biometric, singură sau cu soțul. Pentru copii, limita de vârstă variază în funcție de țară, în UE. Concluzia: studiați cu atenție panourile 😁
Noi folosim tot timpul pasapoartele, dar avand copil, aceste porti ies din discutie pt ca se pot folosi doar de la 18 ani. Nu conteaza ca e insotit copilul de ambii parinti, ca pleci din Romania sau alta tara, trebuie sa ai 18 ani + pt a folosi scanarea.
Făcut pașapoarte și pentru noi exact pentru asta. Și ca să fie în caz de război, așa am gândit-o noi anul trecut. Da, depinde de aeroport cu copiii și la întoarcere în România. Au diverse limite de vârstă se pare, depinde de aeroport. Avem pașapoarte biometrice toți 3 și în general călătorim împreună. La Palermo nici nu am observat să existe intrări din alea speciale pentru scanat pașaport biometric. Sau poate nu am văzut noi. Poate avem noroc și o să găsim prin unele aeroporturi, să trecem toți 3 fără coadă. O să folosim sigur când vom călători singuri.
Doar ca informație, poate ajută: chiar dacă ai făcut rezervarea cu datele din buletin, poți trece pe la controlul documentelor pe scurtătura cu pașaportul biometric – testata acum o lună.
Noi calatorim mereu cu pasapoarte, oriunde am merge. Dar pentru ca nu plecam niciodata fara fetita noastra, suntem nevoiti sa stam la coada, poti trece cu pasaportul biometric doar daca esti adult, cei cu copii stau la coada, nu au de ales😞. Nu inteleg de ce nu fac cozi separate pentru familii cu copii, ne-ar face viata mai usoara
După vacanța dintre sezoane am avut avion spre Milano Bergamo. Exact cum zici, am trecut ca prin branza cu pașaportul biometric. La buletine … coada 🤦♀️🤦♀️🤦♀️Acu vreau sa te întreb ceva… dacă Mara ar fi pierdut avionul, ce s-ar fi întâmplat? Ca practic, oarecum, era vina lor. Ii găseau alt zbor? Trebuie sa plătească alt bilet? Nu ma pricep la fazele astea ca n-am călătorit mult cu avionul și mi-ar fi util sa știu.
Uite că nu știu, dar nu era vina lor. A avut o oră între avioane, nu era vina lor.
Am patit: daca nu zbori cu low cost-ul si ti-ai luat bilete cu escala, iti fac ei loc pe zborul urmator daca pierzi conexiunea. Uneori esti dus si la hotelul de langa aeroport, daca zborul e ziua urmatoare. Per total, daca e foarte scurta escala, ai sanse sa prinzi avionul, dar bagajul tau sa vina cu zborul urmator.
Ai perfectā dreptate. Doar că nu se aplică pentru copii. Din păcate.
Cât despre București: eu circul doar cu pașaportul ăla mic, cât un permis de conducere. Perfect legal în toată Europa. I-l dau fetei de la București, se înverzește și mă întreabă dacă nu am pașaport normal. I-a spus colega ei cum că anumite țări au astfel de pașapoarte și să-l scaneze normal. S-a uitat la mine ca vaca la poarta nouă.
Habar nu am despre ce pașaport mic vorbești.
Cartea de identitate?
In ultimul an am zburat exclusiv cu pasaportul tocmai din acest motiv. Ne-a scutit de multi nervi si de stat la cozi interminabile. Insa trebuie sa mentionez ca momentan la sosiri la Otopeni si la Craiova inca nu au astfel de porti functionale. Am vazut ca la Otopeni vor fi implementate, dar sunt in acest stadiu cel putin din aprilie 2022.
Da, nu sunt la „sosiri”. Dar, din fericire, cel puțin când am fost noi, nu era nici dracu’ la sosiri la pașapoarte. Dar la vară vor fi. 🙁
1. Confirm, la biometrice bate vântul, am văzut la Roma de dinainte de pandemie, erau angajați care te îndrumau spre zona respectiva. Eu călătoresc deocamdată cu buletinul. Probabil îmi voi face biometric când voi călători in afara UE, sau când voi păți la fel, sa fiu in pericol sa pierd avionul 😁
2. Nici acum nu știu dacă tre sa mai treci pe la check in dacă îl ai deja făcut online… Mă gândesc că mai vor ăștia sa ne verifice dimensiunile bagajului (țigăneala asta cu măsuratul n am văzut o decât la români). Când am avut avion de la Barcelona la Roma, mi s a părut o chestie nemaipomenita că era un aparat care o inlocuia pe tanti de la ghișeu și îți dădea bulina aia de pus la mânerul valizei. Tot mă uitam in jur daca vine cineva sa verifice dimensiunea paporniței 😂
2. Dacă ai doar bagaj de mână (adică de cabină), nu mai trebuie să treci pe la check-in odată ce l-ai făcut online. Dacă ai bagaj de cală trebuie să treci ca să ți-l ia și să-l trimită la cală.
Nu e adevărat, se cam verifică peste tot dimensiunile bagajului. Eram la Barcelona când i-au pus pe doi să plătească pentru că aveau bagaje care depășeau cu mult dimensiunile pentru bagaj de mână.
Se verifica mai nou și greutatea în Viena și Frankfurt, vara trecuta un sezon de vacante mi s-a întâmplat.
La bagajul de mana am tot timpul grija sa nu depășesc greutatea. Am pățit însă la dimensiuni, in sensul că nu încăpea milimetric trolerul in spațiul ăla pentru măsurat, din cauza a 2 roticele. Varianta alternativa ar fi fost sa deșurubez rotile (nu am găsit cu ce), sau sa le rup (nu am reușit) sau sa plătesc 60 de euro pentru cală. Așa că am ieșit de la rând și m am dus sa caut pe la magazine o plasa, o sacosica ceva sa mut catrafusele din valiza. Până la urmă am găsit de 25 de euro o geanta de fâș. Am băgat în gentuță ce am putut, am luat pe noi câteva haine in plus, am băgat la spate in pantaloni cartea pe care o citeam și am lăsat valiza la gunoi. A fost un exces de zel din partea companiei pentru că au forțat oameni cu gentuțe de dimensiunea a jumate din trolerul ăla standard, sa plătească pentru bagaj de cală. Din păcate văd că e o practică comuna la avioanele cu români
Sunt la fel de aeriana ca un balon meteo chinez: eu nici nu am vazut ghiseul de scanare de pe Otopeni! (dar balonul meteo sigur l-a vazut). Am stat la toate cozile posibile cu pasapoartele, dar nici nu am prins situatii de tip ”pierd avionul! Nuuuuuu!” Acum am aflat ceva nou, abia astept sa planific o iesire sa testez.
Bă, nu mă face pe mine un influensăr, da’ crecă-mi fac !
Am pașaport Ro dar mă bazez pe Ausweisu’ nemțesc. E biometric așa că pace bună! Unde-s aeroporturi cu biometrice.
@AleBlaga: și pașaportul românesc cu valabilitatea de 10 ani e biometric.
Normal că e. Din ăla am eu.
Băieți, nu v-ați împiedicat pe net de parodiile video ale bieților ce prezintă pașapoarte din nu’ș ce țări și grănicerii pipăie și gustă neconvinși fiecare foaie? Și vine neamțul/nemțoaica ce prezintă nevinovați pașaportul și grănicerii subit afabili îi invită să treacă mai departe fără alte întrebări și controale? Iac-așa și în UE cu Ausweis teuton.
Era sa pierd odată un avion din Chicago spre Germania, ca aveam pasaport romanesc si acum 16 ani nu erau biometrice (sau erau dar nu stiam eu de ele). Si am stat la o coada cu toata Asia si a foast foaaaaarte palpitanta experienta. Mai ales ca O’Hare e un aeroport mare rău.
Atât de palpitanta a fost experienta că nu am dorit să o revăd, astfel ca atunci când am schimbat pasaportul am făcut biometric deși atunci era mai scump.
Și de când am cetățenia germană e alt film, de aceea le doresc românilor ca România să fie acceptata in Schengen, schimbă toată viața (in bine) dacă nu mai stai la controale.
Și cu pașaportul biometric am intrat în UK acum ceva ani evitând o imbulzeala groaznica la miezul nopții, și am re-intrat din SUA in Germania de multe ori foarte repede.
Stai că tocmai m-ai pocnit cu o informație nouă.
Eu când auzeam de Schengen, mă gândeam la celebrele cozi de la Petea, Borș, Nădlac.
Și tu vii acum și spui că dacă ai pașaport de stat Schengen urci în avion (care zboara în Schengen, bineînțeles) ca în autobuz, fără să mai stai la coada de arătat documente?
@Lucian, da, exact.
Bănuiesc, în cazul ăsta, că ar trebui să zbor mai des. Mai învăț lucruri…
@Lucian M: 🤣🤣🤣
Păi tocmai ăsta-i scopul Schengen: libera trecere, indiferent de mijlocul de transport folosit.
Și eu doar cu pașaport de câțiva ani, din același motiv. Îmi ia 10min să trec de security și control documente, în orice aeroport. Viața poate fi ușoară 🙂
Ai dreptate, dar ca un tată denaturat, tu nu te gândești si la situația în care călătorești împreună cu fetele😂😂😂
Din experiența mea, la ieșirea din România minorii nu pot trece granița decât pe la un ghișeu cu personal uman, impreună cu părinții din dotare.
Dacă greșesc, astept varianta oficială😁
Dacă plec cu fetele, oricum pot să fac pipi pe pașapoarte. Pentru că sunt doar cu unul dintre părinți (respectiv Mara), trebuie prezentată procura de la celălat părinte. So…
Deci copiii (cei sub 14ani) nu pot trece cu pasaportul prin portile biometrice (impreuna cu cei 2 parinti bineinteles)
În România nu pot trece persoanele sub 18 ani, am verificat între timp informatia. Dar înteleg că fiecare țară are reglemntări diferite vizavi de vărsta copiilor.
Să ști că, și în Timișoara, la pașapoarte este super ok. Mi-am facut pașaportul în decembrie, nu mi-a venit să cred că, se poate și la noi.
Lucrurile de genul ar trebui sa ramana „secrete”.
Acum trebuie să ne mai dai și pontul de scurtat coada online la eliberat pașapoartele pe la ambasade/consulate și intri pe lista mea scurtă de prieteni.
@Lucian M: aia n-ai cum s-o șuntezi. 😬
@Lucian, mai bine faci un drum în țară. Aici merge repede.
Am făcut chestia asta cu nepoții, anul trecut, că la ambasadă n-aveam nici o șansă.
Anul ăsta mai degrabă mă duc la Barcelona, în concediu pe bune. 🤭
@Lucian M E o singură posibilitate, norocoasă ce-i drept, să existe pe unde stai ceva asociație românească cu excelente relații cu ambasadorul/consulul român. Atunci se poate pune de un consulat itinerant în weeek-end. Te inscrii normal online pentru documente și bagi și mail unde îți zice ca să atragi atenția consulatului. Îți confirmă pronto! Și-ți zic ora când să-te prezinți fercheș. Vine în ziua aia consulul cu tot echipamentul și toate hârtiile solicitate. O procură solicitată astfel m-a costat doar 3 eur, în Ro era 70 lei. Chestia se întâmplă ocazional la Nürnberg, nu se poate acolo consulat deși geme zona de români. Ca fapt de menționat anul trecut au reușit românii prima oară să se înțeleagă și să voteze pentru Integrationsrat (Consiliul pentru integrare) de a ieșit primul un român și încă 3 locuri arvunite. A sigur, și înainte și acum și-au dat la gioale candidații noștri.
Eu am descoperit porțile alea acum ceva ani, nu știu exact dar înainte de pandemie, pe aeroportul din Varșovia când aveam f puțin timp la dispoziție să prind zborul către București si la ghișee era jumătate de Europa la cozi .Jur că am zis că l-am apucat pe bărbosul de un picior.Mai aveam un pic și dansam buga buga pe lângă ele precum omul primitiv in fata miracolului numit foc .Când călătoresc cu copii nu le pot folosi că nah asta este dispoziția UE dar singura este minunat.
Și să fac eu munca angajatului de la aeroport? Ce, ma plateste aeroportul sa fac munca lor? Nope! #Auchan vibes
Comentariu beton!17
:)))))))))))))))) corect.
#PassportVibesRock! 🥳🥳🥳
Da, pasaportul biometric/cartea de identitate biometrica m-au scutit de multe cozi pe aeroporturi.
Ce carte de identitate biometrică? De unde? Că io mi-am schimbat buletinul anul trecut și nici gănd să-mi facă din ăla biometric, am tot d-ăla pe format vechi. 🙁
Boss, scuze, nu am precizat ca este o carte de identitate germana emisa in 2018. Am inteles ca a fost lansat un proiect la nivel european prin 2021, dar nu pot sa spun nimic despre participarea Romaniei.
@Libelula, aaa… pfff… mi-am făcurt speranțe degeaba. O „pierdeam” p-asta cu mâna mea și mă duceam să-mi fac CI biometrică.
@MV: în România, doar în Cluj Napoca se fac C.I. biometrice. În momentul în care se dă drumul în toată țara, mă duc să-mi schimb și io C.I., nu contează c-am schimbat-o-n 2021, că expirase.
Ah, înțeleg, la Cluj le trebuie, că intră cu ele la metrou. 🤭
@MV: da, da, de toate au, numa’ metrou’ le lipsea. 🤣🤣🤣
Oricum, mie mi se pare extrem de suspect că numa’-n Cluj Napoca se fac C.I. biometrice. Iar chestia-pilot mi se pare complet imbecilă. Nu e ca și cum n-ar avea litere de dimensiunea respectivă.
Statu’ român, futu-l-n gură. 🤬🤬🤬
@JT, nu îi suspectam de prea multă inteligență și credeam că pilotarea a fost dictată de UE, care a impus și termenele de trecere la noul sistem. Am găsit niște info aici:
https://spotmedia.ro/stiri/social/romania-trece-la-buletinul-electronic-primele-carti-de-identitate-biometrice-sunt-emise-la-cluj
E super la pasapoarte biometrice, testat…insa ce faci daca ai minori cu tine? Ei nu au voie pe acolo ( la automate) si trebuie musai sa ramai la ghisee:((
Ce să faci? Te duci la ghișeu.
Chiar ieri am depus actele pentru Pașapoartele biometrice dar și pentru cărțile de identitate ale băieților mei, ambii cu cetățenie germana. Am zis ca dacă tot trebuie sa fac un act sa îl fac și pe celălalt ca nu se știe niciodată când o sa ieșim de pe continent intr-o vacanta blitz și nu vreau sa am grija documentelor.
Eu abia aștept buletinul biometric, așa nu va mai fi nevoie nici de pașaport, că poți trece cu buletinul pe acolo (presupun).
Da, și eu. Dar se pare că vom aștepta mult și bine.
*Nu „functioneaza” in caz de minor.
In Romania nu merge pt minori, in UE merge pt 12+.
Eu merg peste tot cu pașaportul. Și îmi plac enorm locurile unde ți-l poți scana singur. Restul să se înghesuie, dacă așa le place..
Experimentat deja. Exact cum zice @MV, NIMENI la portile alea, nici macar personalul lor nu mai statea degeaba, iar alaturi, omor si sinucideri. Au fost cele mai cool experiente de aeroport (Bucuresti, Amsterdam etc). Aproape ca in Schengen ;), dar-ar Domnul!!!
Si, da, astept CI biometrice, in ciuda si oripilarea alora cu oculta, cu cipuri varate in creieri, cu manipulari zombi/hipnoza si alte aiureli. …Sau vorbeste 5g-ul din telefonul meu?!
De când călătoresc cu avionul, din 2002, doar cu pașaportul am călătorit. Din ce știu sau cel puțin la albioniști, pașapoartele din generațiile mai noi au și amprentele stocate. In US oricum te amprentează la intrare. De multe ori nu le merge sistemul de scanare pe aeroporturi, cică uneori o fac și intenționat să mai sorteze și vizual pe la ghișeu. I
@Marius: la cât am călătorit în ultimii 11 ani, am amprente de peste tot. 🤣🤣🤣
Mi se fâlfâie de amprentarea lor.
@JT, da, da, așa și mie. :)). Și de la degetele de la picioare le dau dacă vor.
Bun tips, Multumesc. Oricum nu folosesc CI asa ca… e binevenit sfatul
@JT, da, da, așa și mie. :)). Și de la degetele de la picioare le dau dacă vor.
Toate pasapoartele sunt biometrice? Serios întreb, pt că, chiar nu știu.
PS: în Brașov inclusiv la casa de pensii te tratează angajații cu respect și nu te plimbă de colo-colo. De cei de la asistența socială nici nu mai zic. Cu doamnele acelea am interacționat doar online și telefonic și mi s-au rezolvat toate problemele în minimul de timp.
Never mind. Am văzut în comentarii că nu merge cu copiii după tine, oricum. Și eu am 3 din ăștia 🤣🤣
Intotdeauna calatoresc si cu CI si cu pasaport. Sunt fana auto-verificarii la aceste ghisee. Inclusiv la noi, pe Otopeni. Tot pe acolo trec, nu ma mai duc pe la tovarasii de la politia de frontiera.
De data asta nu m-ai influențat. 😜Iubitul meu care e mai mult prin aeroporturi decât acasă, știe cum e să călătorești cu pașaportul și ce avantaje ai. Din păcate, uneori e nevoit să circule cu buletinul, pașaportul fiind la diverse ambasade pentru obținut viză.
Sunt si la Otopeni. 👍Astăzi am trecut pe acolo😌
Mulțumesc pentru toate informațiile.Mi-am făcut programare on-line, plătit taxa! Trăiască influențeala!
La Bucuresti nu e oermis decar pers 18+ sa foloseasca ghiseele de biometrice.In UE limita e 12+.
0
Sunt pro biometrice de ceva vreme, de prin 2020, când nu erau cozi, dar mi s-a părut f tare
În UK unde oricum îți trebuie pașaport am prins o coadă la intrare, cu copil fiind (acum în feb) de nu mai văzusem de multă vreme…Nu stiu dacă îmi amintesc corect dar cred că dacă copilul ar fi avut peste 12 ani am fi putut merge pe la biometrice.
Și ce mi s-a mai întâmplat recent tot la Otopeni: coadă mare la zona de security (înainte de control pasapoarte) de am zis că nu se poate….Am călătorit și în vară și nu am prins așa cum a fost pe 21 feb eu bazându-mă că avand boarding pass-urile pe telefon o să trecem foarte rapid. Coada începea de la zona cu înfoliere bagaje. Dar intr-un final s-a terminat cu bine.
Eu aștept cu interes să pună varianta de verificare biometrica și la revenirea în țară
Pentru copii nu e valabilă treaba cu pașaportul prin porțile cu cititoare automate. Cel puțin nu în Spania, nu in Italia, unde am fost in ultima vreme cu minorul de 13 ani.
Cunosc,acum 2 ani plec în vacanță cu fiica mea ,ea zice pașaport, eu zic e ok cu CI, ajungem la control ea trece cu pașaport pe la ghișeu eu frumos la coadă, vreo 5 -6 rânduri, eu nimeresc la un rând unde funcționarul cred că învață să citească, toți avansat numai eu nu,fiica mea deja era îngrijorată ce am pățit, de atunci doar pașaport
Am descoperit și noi porțile pentru astea biometrice, în Londra. Însă când călătorești cu copiii trebuie să stai la cozile alelalte. Că ăi mici n-au biometrice. Am descoperit și asta. În Roma. Așadar, până cresc ăi mici suficient ca să aibă și ei pașapoarte biometrice, o sa ne mănânce cozile și multele ore din aeroport înainte de îmbarcare 🤷