Mă îngrozește ce se întâmplă în Turcia și Siria. Nu pot să scriu despre, nu mă pot uita la imagini de acolo, nu pot să „dezbat”, nu pot să nimic. Am o teamă irațională când vine vorba despre cutremure, cred că este unul dintre lucrurile de care mă tem cel mai mult pe lumea asta.
Mi le aduc aminte perfect toate cele mari care au fost la noi, începând cu ăla din ’77. Știu exact ce făceam și unde eram la fiecare dintre ele, tocmai pentru că toate, pe rând, au lăsat sechele la mine în cap.
Ca să fie totul mai pe adrenalină și să mă rupă anxietatea și mai tare, am locuit multă vreme în bloc cu risc seismic. Nu vreți să știți cum paralizam la fiecare trepidație de la vreun camion sau mașină mai mare. Efectiv, pentru o secundă, până mă lămuream că nu e cutremur, mă căcam mental pe mine.
Am vrut să consolidăm blocul, s-au demarat formalitățile, s-a vorbit și la primărie, părea că se leagă lucrurile. Până a venit estimarea de costuri. Când au văzut ăia din bloc câți bani ar trebui să dăm fiecare familie și cât durează lucrările, au făcut pipilică pe orice idee de consolidare. Ce, suntem nebuni să dăm atâția bani? Lasă ca e solid blocul, a prins și cutremurul din ’40 și uite-l ce bine se ține. Și asta a fost tot.
N-aveți idee ce ușurat m-am simțit când am plecat de-acolo. Dacă ferească Bărbosul se va întâmpla și la noi vreun cutremur mare, blocul ăla nu are nicio șansă, niciuna. Și câte or mai fi exact fel în țara asta. 🙁
sursa foto
Io n-am frici d-astea. Eram doar în plan în ’77. 🤭
Erdogan va exploata politic la maxim treaba asta.
„Lasă ca e solid blocul, a prins și cutremurul din ’40 și uite-l ce bine se ține.”
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!21
Aveam doar 5 ani, dar exact unde eram în casă, știu cum am coborât în fața blocului. Unul dintre vecinii de la parter, domnul Pușoiu, a ieșit în pula goală, șerif. Îl prinsese în cadă. Stătea săracul cu față spre un zid și aștepta să treacă tot ca să poata intra în casă. Îmi amintesc tot tot tot. 🙁
Te cred. Să treci printr-o asemenea experiență la 5 ani nu-i deloc fain. 😬
Săracu’ om, nici chiloții nu i-o luat pe el.
Comentariu beton!14
Omul stătea lângă un perete pe lângă treceau toți de pe scara moastră când au început să urce la loc în case. Băi, și-n loc să-l lase în pace, absolut toți se opreau să-i spună:
– Haideti, domnu Pușoiu, că s-a temrinat, puteți intra în casă.
Iar ăla, săracul om în pula goală, lipit de peretele ăla, răspundea:
– Da, da, ma duc, mergeți, mergeți.
Da’ nimeni nu s-o gândit să-i dea ceva să-și acopere omu’ rușinea? Gizăs.
Comentariu beton!34
“ Erdogan va exploata politic la maxim treaba asta.” E posibil ca treaba asta să fie prea mare, din păcate, pentru a o mai putea exploata. Deja sunt oameni care se întreabă unde s-au dus fondurile destinate situațiilor de urgență, în condițiile în care sunt zone unde n-au văzut picior de salvator de mai bine de 15 ore. Și deja e noapte și frig. A mai avut un rateu la acele incendii de acu’ câțiva ani, dar n-au fost așa multe victime.
E dureros ce e acolo, dar mai important e că multe țări au trimis ajutoare, indiferent de relațiile politice și ăsta e un semn bun pentru umanitate.
Comentariu beton!50
@JT, n-auzi că i-au dat? sfaturi
@anukoi: Erdogan e genul de om care calcă pe cadavre pentru a-și atinge scopul, iar cutremurul ăsta i-a fost servit la fix, din păcate.
@OldJohn: oh, da! E cel mai bun pe sectoru’ sfaturi.
Comentariu beton!12
@JT Asta așa e, doar e om politic. Eu tot sper să piardă, poate ajunge și proprietarul blogului prin niște zone foarte frumoase.
Doar o mica coiincidenta, in 1939 mare cutremur de 7,8 grade in Turcia, anul urmator 1940 mare cutremur de 7,4 grade in Romania, apoi in 1976 mare cutremur de 7,5 grade in Turcia, anul urmator 1977 mare cutremur de 7,2 grade in Romania, anul asta 2023 mare cutremur in Turcia de 7,8 grade, sper ca la anul sa nu fie in Romania.
@Alexandru, vezi că în Turcia a fost unul foarte mare și în 1999. P-asta l-ai sărit intenționat? Și cred c-a mai fost și în 2013, dar de ăsta nu sunt sigur și mi-e lene să caut.
Și când te gândești ce e prin țară. Câți și-au spart pereții fără nicio aprobare, ca să-și facă ”open space”, c-așa au văzut ei la televizor. De aprobări date de-amboulea nici nu mai zic…
Comentariu beton!72
Stai să vezi cât s-a furat pe la noile blocuri de locuințe. Ca pe lumea-ilaltă se fura ca să nu pleci cu mâna goală că râdeau colegii de tine, trebuia „țării cât mai mult cărbune”, dar cu economie de material. Totuși mai făcea cineva un CTC. (nu uităm OD16).
Acum fură și dezvoltatorul, ca să iasă profit mare și muncitorul și paznicul si nu mai vine niciun CTC decat la catastrofă
Comentariu beton!43
Prin prisma locului de munca, m’a anunțat un coleg ca tatal lui e pe străzi de la 5 dimineața și nu are unde se adăposti. Am înghețat și mi’am adus aminte de alea doua cutremure de le’am prins și eram copil, la etajul 4/4. Groaznic..
Comentariu beton!20
Și e iarnă și frig la ei, nu e ca și cum măcar e cald. Toți cei rămași pe străzi mai trebuie să dea piept și cu frigul. 🙁
Locuiesc în bloc nou, în București Apartamentele s-au vândut la gris. Ce credeți ca s-a întâmplat??? Fiecare propietar s-a urinat pe planul constructorului și a făcut zob …Mutat pereți, bucătării pe terase ,care le-a închis, pana și ferestrele le- au schimbat….adică mărit….Am întrebat președintele, administratorul de bloc , dacă sunt autorizații pt aceste modificări…NICI MACAR UNA !!!! Și toată lumea tace !!!!
Comentariu beton!20
Ferească Bunuțu’ de așa ceva-n România c-ar fi Jale, nu alta. 😬
Comentariu beton!17
Ba, eu am frică de cutremur! Tare n-as vrea sa mai traiesc unul pe pielea mea. Deși eram copil, imi amintesc perfect spaima aia din 1977, cand stăteam la etajul 4/4. Toate se balangane-n jurul tau si ai vrea să te apuci de ceva, dar n-ai de ce.😖
Comentariu beton!22
Aveam 7 ani si am iesit pe terenul de fotbal din lateralul blocului, mai departe ce i drept, toata noaptea am stat toti vecinii cu scaune cu pături etc pe acel teren.
Nu pot uita vuietul celui din ’77.
E greu cu consolidarile. Cred că ieseați mai ieftin daca demolati si construiati’ pe curat’. Desigur e vorba de monumente etc. Nu stiu situația, dar situația financiară a fiecăruia se transformă intrgo sabie a lui Damocles.
Case de lemn avem, nu cad😜
Comentariu beton!22
Am prins tot de la „77 încoace dar doar de vreo câțiva ani am început să experimentez frica irațională, și ăsta este un motiv pentru care știu cu ochii închiși locul fiecărui lucru din casă 😁 erau amândoi copiii singuri acasă, adolescenți da, dar eu eram la un party, am crezut că o iau razna până au răspuns la telefon și bineînțeles că am plecat imediat spre casă. Vuietul celui din „77 nu cred că îl voi uita vreodată, azi colegii au lăsat să curgă știrile și la un moment dat au difuzat vuietul celui din Turcia, m-a făcut praf. Nici dacă stai la casă pe pământ nu știu ce șanse de supraviețuire sunt in cazul unui cutremur de 8 grade, nu-mi doresc să mai trec printr-o experiență asemănătoare. Nu reușesc să pun în cuvinte ce le-aș transmite oamenilor acelora.
Comentariu beton!31
Și eu îmi aduc foarte bine aminte de cutremurul din ‘77. Ne uitam la tv la filmul Dulce și amar. Aveam 10 ani jumate. Am fost traumatizată multă vreme, nu voiam să dorm singură, nu voiam să stau singură în casă. Aveam un văr care era în armată la vremea aia și a fost adus la București să caute printre dărâmăturile blocului Dunărea. Ăla nu a fost om ani de zile.
Comentariu beton!38
Confirm. Unchiul meu era la școala de ofițeri, anul I. N-a dormit juma de an
Comentariu beton!21
Am oroare de cutremure. Mi-e mai frica decit de orice altceva pe lume, din seria dezastre. Le-am prins pe toate alea urite, incepind cu ’77, dar apoteotic a fost ala din ’86, parca, ca eram la etajul 10 din 10 in singurul bloc turn din oraselul de provincie in care fusesem la o nunta. De aia m-am jurat adinc, ca daca va fi vreodata sa am casa mea, o sa fie pe sol si fara etaj. Si asa am facut-o, iar structura din lemn, ca e cea mai elastica. De 15 ani dorm linistita, doar aud la altii ca a fost cutremur. Si de fiecare data imi amintesc ultimile luni de sarcina, cind eram cit elefantul de mare pe banchiza si locuiam cu chirie intr-un bloc ce statea sa cada la un vint mai puternic, iar casa era in constructie…si ma duceam seara la culcare rugindu-ma universului sa ma lase sa ma mut in casuta mea pe pamint, sa nu ni-l dea pe ala mare care se tot anunta. Am avut noroc pina acum si ma doare sufletul pentru toti cei care sufera acum si vor mai suferi in viitor. 🙁
Comentariu beton!41
Și eu tot în bloc turn eram la cel din 86. Dar la etajul 8 din 10.
Ăl din ’86 l-am prins la bunici. Dacă nu mă înșeală memoria, era într-o sâmbătă noaptea. Știu asta pentru că dormeam cu bunică-mea, în altă cameră decât în aia în care dormeam de obicei, pe motiv de părinți veniți în vizită să-și vadă copila de câteva luni, că așa era pe atunci concediul de maternitate. Divaghez.
Și-ncepe zgâlțâiala. Dulapul din camera aia a început dansul și în proces a rămas fără o ușă. Bunică-mea, buimacă, a putut să mai zică doar „Mărioară, tu ești la dulap?” crezând că maică-mea căuta oarece, și când a picat ușa a scos un vaiet.
A mai fost unul pe zi, ăla cred că prin anii ’90, eram tot la bunică-mea, în curte, și am văzut cum apa din găletușa cu care mă jucam a început să tremure, apoi a tremurat totul în jur. Taică-miu cosea, a aruncat coasa din mână și a strigat: Cutremur!!!
Comentariu beton!16
In ’77 eram in burta la mamica asa ca nu am amintiri…doar ce stiu din povestile distinsei si citit. In ’86…tin minte si acum frica maxima, eu singura acasa, frate-miu la scoala. Am fugit instant din casa, apartament 5/10…pe scari. Mda, acum stiu dar atunci, groaza ca frate-miu poate pati ceva, mi-a dat aripi si inconstienta. Ani buni dupa am avut cel ma idiot cosmar. Ca nu-mi pot salva pisicile. Mai, dar cosmar d-ala real, trait intens. Mi-a trecut doar cand m-am mutat la casa. Cu tot cu pisici, evident. De atunci…citesc pe FB sau suna mamica.”Ai simtit cutremurul?” Yeah, right 🙂. Casa pe pamant…vis 😉
Comentariu beton!22
Cred că il confunzi cu cel din ’90.
In 86 a fost noaptea.
Eu m-am nutat într-o zona ferită, dar stiu ca dacă e sa se întâmple…
Pe fi’ mea n-am lăsat – o la București la facultate fix din cauza fricilor mele.
Pe fete le-am învățat de mici să nu iasă din casă si cum sa identifice grinzile de rezistență.
Senzația aia de asfalt care se onduleaza sub talpi si impresia ca o sa crape pământul sunt de neuitat.
Comentariu beton!23
Eu am frici, la cutremurul și ‘77 eram la geam și am văzut cum a cazut blocul Nestor și blocul de lângă el. Nu o sa uit niciodată. Și turul din aceea noapte la blocurile căzute la noi in centru și cadavrele scoase din ruine pe care le vedeam zilnic….nu am cum sa le uit.
Comentariu beton!43
Mă doare în plă că blocu meu are doar 4 etaje, este în formă de L și nu are cum să cadă din cauza unui cutremur. Și dacă o fi, io am asigurare de aia jmecheră care e obligatorie. Păi nu iau eu100.000 de euro în caz de cutremur… dar nu am io norocu ăsta.
Comentariu beton!13
Eram la țară în 77 și țin minte că ne-au scos ai mei părinți din casă deși nu prea știam de ce.
În schimb, cred că la cutremurul din 2004 am auzit un muget de ăla sinistru, un sunet înfricoșător pe care nu l-am mai auzit niciodată. Mă uitam la nori care parcă o luaseră razna și se deplasau cu o viteză amețitoare.
Comentariu beton!12
Hm! În România? Pe asigurarea obligatorie, din România, vei fi despăgubit cu 20.000 € / locuință. Riscurile acoperite de asigurarea obligatorie / PAD sunt: inundație, din curs de apă naturală (sunt exceptate locuințele din lunci inundabile, construite fără autorizație), cutremur din cauze naturale (sunt exceptate locuințele din imobile cu “bulină roșie”) și alunecări de teren din cauze naturale (sunt exceptate alunecările de teren cauzate de excavări). Sper că am fost de ajutor. Dacă faci referire la o țară cu “apă caldă”, unde asigurarea obligatorie acoperă suma asigurată de 100.000€, scuze, e pentru ceilalți comentariul. Noapte Bună!
Comentariu beton!13
@AdrianaB, suta aia de mii de euroi era la bâză. Dar uite că aflăm și noi pentru ce plătim PAD 🙂
Nu friend, nu se mai dau autorizații pentru blocuri in L tocmai din cauza rezistentei slabe la cutremur. De multi ani. Așa mi-a zis cineva. Nu am verificat. Cele mai rezistente ar fi turnurile sub 7 etaje sau peste 14 etaje. Datorita formei undei care vine in Romania.
Daca s-a făcut ceva bine înainte de 89 era că structurile de rezistenta erau supradimensionate cu până la 30% că se știa că se fura și nu se uitau la costuri. După 89 la privat nu a mai pus nimeni mai mult decât era strictul necesar.
Le țin minte pe toate din 77 încoace, frica e necontrolata. Si eu țin minte absolut totul, inclusiv cum stăteam în fața blocului și a apărut mama mea în cămașă de noapte ( fugise din spital aproape dezbracata sa vina sa ne ia).
Cel mai recent, am prins unul în Grecia în 2021. Nu vreți sa știți cum ne-a zgaltait căsuța construita pe stanca în Lefkada. Acolo a fost unul de suprafață, 3 cu totul altfel decât cele de adâncime, e mult mai violent. Degeaba spun ca e 3.6 Richter, dacă îl simți ca pe unul de 7 .Dupa ce s-a terminat, ii întrebam pe toți dacă s-au speriat iar soțul meu a spus,,eu m-am speriat de răcnetele tale „. Cam în asemenea hal mă activez la cutremur, că îi sperii pe toți .
Comentariu beton!24
E tragic ceea ce se întâmplă acolo! Mă gândesc că așa ar fi și pe la noi în caz de zguduială.
Nu eram în ’77, în ’86 eram prea mică dar îmi amintesc de celelalte.
Din cauză de filme tâmpite ce le coace mintea mea, am în mașină o pătură de pâslă, actele noastre sunt la îndemână, rucsacul ăl mare e și el ușor de scos și în fiecare zi din an, la orice oră, am conserve în casă.
Comentariu beton!13
Eu n-am prins 77, dar am văzut doar o imagine azi la tv, în seara asta , când a căzut un bloc ,tot, de sus până jos . Vai de capu meu!
Aici în chirie stau la 9 . Sper sa nu trăim asa ceva.
Eu am avut noroc, si la 77 si la 86 eram la casa, la tara. Nu in aceeasi casa, dar nu asta e important. La primul cutremur dormeam, bunicul m-a trezit ca sa vad ce se intimpla si i-am zis ca nu ma intereseaza. La cel din 86 etam la un chef, am fost singura curioasa sa vad ce se intimpla, restul erau morti de frica. Nu am nici o pb cu cutremurul, inafara de cea umanitara.
„Dacă ferească Bărbosul se va întâmpla și la noi vreun cutremur mare…”
Nu „dacă”. „Când”. Doar că am avut și tot avem politicieni criminal de inconștienți care speră că nu se va întâmpla în mandatul lor. Oarecum asemănător cu situația înzestrării armatei. Doar n-o să fie război prea curând, ce naiba, mai bine tocăm timpul și banii pe alte chestii.
Or să miște ceva, poate, de imagine, câteva săptămâni, până apare ceva mai important care să capteze atenția opiniei publice. Nu-s sigur nici măcar de acest minim efort.
Comentariu beton!13
Un cunoscut avea de gând sa investească ceva bani intru-n apartament dintr-un bloc în construcție în București. Ceasul bun l-a făcut sa treacă pe acolo când electricieni montaj prizele. L-a luat unul deoparte și ia zis: Fugi nene!!!, montez prize de câteva zile și încă n-am folosit bormașini, doar scrijelesc puțin cu șurubelnița. Când am vrut s-o folosesc pe un stâlp de rezistență am dat intru-n bidon de plastic folosit ca umplutură. Cumpărați cu încredere apartamente în complexele rezidențiale construite cu Dorei autohtoni!!
Comentariu beton!35
Criminali ! 🤬
Nu cutremurul în sine e teama mea cea mai mare (bine, nu mă născusem încă atunci când a fost ăla din 77), ci de faptul că vom fi fiecare pe cont propriu. De fapt, toate pregătirile pe care mi le-am făcut – rucsac de cutremur, rezerve de apă și hrană, curs de prim ajutor – au fost din proprie inițiativă, acum câțiva ani.
A fost articolul ăla, publicat în DOR, „Cutremur în orașul vulnerabil”, care mi-a provocat multe nopți de nesomn. Am gugălit și după alte informații, și m-am simțit mai liniștită știind că am resurse și un plan în caz de doamne ferește. Dacă scap relativ întreagă și cu blocul în picioare, mă pot ajuta singură cel puțin o săptămână. Autoritățile? Ce glumă bună.
Comentariu beton!23
La ăla din ’86 eram la școală și tovarășa învățătoare a strigat „cu trenul ” și ne-a băgat pe toți sub bănci. După ce a trecut trenul ne-a scos pe toți afară și eu nu înțelegeam de ce, că trecuse trenul, nu mai era nimic de văzut.
Următorul de care îmi aduc aminte a fost prin 2003, 2004? M-a prins făcând duș. Întâi am văzut prosoapele cum se legănau în cui și după am auzit și huruitul de pereți. Eram la etajul 8. Nu mi-a trecut prin cap decât că dacă e să cadă or să mă găsească în cuxul gol strângând eroic dușul la piept și m-a bușit râsul. Până să ajung la prosop s-a oprit.
Acum stau intr-o țară cu risc seismic minim dar în fiecare dimineață deschid netul cu frică si verific știrile, fiindcă familia e încă în România.
Comentariu beton!13
Mi-am amintit că și eu eram la școală la ăla din 90. Ne-am panicat și am luat-o la goană pe scări spre ieșire, cu învățătoarele în frunte. După ce s-a potolit, directoarea ne-a pus în careu și a început să urle isterizată la noi, că suntem inconștienți, că nu așa se face, că puteam să murim. „Inconștienții” aveau toți vârste între 7 și 9 ani. Nu trăisem până atunci un cutremur și nu ne învățase nimeni cum să reacționăm. Ăla a fost primul meu „instructaj”.
Comentariu beton!13
Ăla din 86 a fost noaptea. 😉
Te înțeleg perfect, e și una din marile mele frici. Nu eram așa, prinsesem cele mai multe cutremure din viața mea la parter, inclusiv pe cel din ’77, așa că era un fel de frică amestecată cu…nu neapărat excitare ori plăcere…dar era o senzație probabil apropiată de ceea ce simt ăia care fac bungee jumping ori parașutism. Dar numai din cauză că știam că pot ieși afară în 5 secunde.
Asta până pe la vreo 20+ ani când m-am mutat la socri și am prins cutrmurul din 1990 la etajul 4/4. A fost de 6,9 dar la etajul 4 s-a simțit muuuuuuult mai puternic și a părut să dureze o veșnicie. Mi-am ieșit din minți la propriu, am devenit de-a dreptul isterică (not my finest moment, știu), am contemplat foarte serios ideea de a sări în plopul de lângă bloc care doar părea aproape. Noroc că nu eram singură în casă…
Iar de atunci sar la usă chiar și dacă trepidez/vibrez doar eu din cauza tensiunii ridicate ori din alt motiv. Și stau din nou la parter, n-o să mai locuiesc niciodată mai sus de cel mult etajul 1.
Cât despre Turcia și Siria, e îngrozitor ce s-a întâmplat, imaginile sunt înfiorătoare, apocaliptice de-a dreptul! Faptul că primul s-a produs noaptea, când toți sunt acasă și dorm…nici nu vreau să-mi imaginez!
Sper să nu trecem niciodată prin așa ceva, mai ales că nu cred că răspunsul autorităților române ar fi pe măsura dezastrului.
Comentariu beton!19
La noi vor fi mai multe victime în caz de cutremur de intensitate mare.
Nu cred că e frică irațională ci doar faptul că nu prea poți face mare lucru.
12 ani aveam în 1977. Nu m-am speriat pentru că locuiam la casă și foarte aproape de calea ferată, casa tremura des când treceau trenurile cu cereale sau cu carne spre mama Rusia.
Nu eram in martie ’79, dar am locuit din 2003 pana in 2020 la bloc, la etajul 8, ultimul. Se zguduia bine la cutremur, din cauza modificarilor, nu mai erau aerisiri, balcoane transformate in bucatarii, pereti desfiintati pentru open space.
Acum stau la casa si sunt un pic mai linistita. Sper sa vada cineva de sus, ce saraci suntem si sa ne ocoleasca cutremurele mari.
Martie ’77…
Da, ’77, scuze
A mai observat cineva ca zilele trecute la tv tot rula un avertisment de călătorie în Turcia? Aparent fără nicio motivare… Ma rog, era vizat Istanbul, dar tot stau și îmi pun întrebari acum, după cutremur…
A fost avertisment mai ales pentru străini, deoarece se așteptau la atentate ca răzbunare pentru ăla din Suedia care a ars Coranul.
Comentariu beton!15
Daca cineva ar putea prezice cutemurele ar fi milionar in euro…
Noi, pe-aici, nu prea știm de cutremure, suntem protejați de munți, din fericire. Parcă singurele care au făcut pagube în Transilvania, dincoace de Brașov, au fost alea din 1605 și 1700 și ceva. În 77 aveam un an, nu-mi amintesc nimic, dar mi-a povestit mama că se legăna candelabrul și au zdrăngănit vasele în dulap. Anul trecut circula pe Fb înregistrarea cu vuietul ăla din 77, efectiv mi s-a făcut părul măciucă. Parcă din fundul iadului era zgomotul ăla. Aveți grijă de voi, cei din zonele cu risc seismic! Nu știu cum, dar cumva aveți grijă de voi!
Comentariu beton!17
Cred că mi-e util faptul că nu mai am grija “servantelor” cu geamuri și pahare…mobila e minimală, în sufragerie canapea și masa de cafea, tv în perete. În dormitor pat și comodă mică fixată. Pe hol (unde m-aș refugia că e safe) stingătorul, ceva apă și plicurile și boabele pisicii (sharing is caring), lanterna și na…gecile și cizmele plus măștile ffp2.
E util ca oamenii să fixeze chestiile în perete și să țină 2-3 minime chestii pe hol. Peace of mind să nu îți cadă chestii în cap. Dacă cade tot blocul…i kiss you
Am o rudă, care a fost mare șef prin miliție si după ce a ieșit la pensie l-am întrebat o dată, dacă l-a marcat vreo întâmplare din carieră. A spus că până va muri, nu v-a uita imaginile de la Fabrica de Confecții din Craiova de după cutremurul din ’77. Ca idee, acolo lucrau in jur de 3000 de oameni pe tura, intr-o clădire cu șase etaje, fiecare etaj avand cate 5-6 m înălțime. Când a început cutremurul, cei 3000 de oameni s-au îmbulzit să iasă, de la toate etajele în același timp, pe singurele scări de evacuare, de câte 3 m lățime. Balustradele au cedat și zeci de femei au cazut in gol de la diferite înălțimi. Primele au murit zdrobite de ciment iar unele care au scapat după ce au căzut pe mormanele de carne însângerată nu au reușit să depășească coșmarul și au înnebunit. Deși trecuseră peste 20 de ani de la incident, l-am vazut pe tipul dur din fața noastră, care ne povestea, cum i s-au umplut ochii de lacrimi și cum s-a cutremurat și cocoșat de povara amintirii…
Comentariu beton!32
Mânuța aia verde nu-i ce trebuie acum. Ar fi fost bun un emoticon de-ăla care îmbrățișează o inimă.
😞 Doamne!
Face parte din categoria celor care, după spusele lui Băsescu, au pensii nesimțite, dar nu apucă să se bucure mult timp de ele…
O echipă ISU tocmai a plecat in Turcia să adune amintiri pentru când vor ieși la pensie.
Comentariu beton!21
In 77 eram in “garsoniera” la mama. Apoi le-am prins pe toate. In 1990 s-a dărâmat un corp de la școala unde învățam. A fost mare noroc ca acolo erau doar clasele 1-4 și terminaseră. Apoi diriginta ne-a adus un pompier cred și ne-a făcut instructaj. Apoi ne făcea simulări. Deșteaptă femeie!
In 2016 eram la Roma când a fost cutremurul care a ras un sat in Italia. Eram la etajul 8 intr-o clădire interbelica, s-a simțit bine de tot. La replica de după jumate de ora am fost sub pat cu o sticla de apa, actele și telefonul înainte sa se termine. S-a crucit prietenul meu născut intr-o țara cu apa calda dar fără cutremure.
Mi-e groaza sa ma gândesc ce ar fi in Ro! Sa dea Bărbosul sa nu fie noaptea și iarna!
Unul dintre motivele pentru care am ales să vin la facultate la Târgu Mureș a fost că maică-mea m-a convins că aici nu se simte cutremurul.
În ’77 părinții mei locuiau în Curtea de Argeș și era frica mare să nu se rupă barajul Vidraru. Foarte mulți s-au suit în mașini și au luat-o spre Pitești. Taică-meu lucra schimbul 3 la Electroargeș așa că a rămas în oraș. Maică-mea avea gripă și credea că se clatină dulapul fiindcă halucinează de la febră. Un coleg de-al lor a cedat nervos când întors la ai lui în București a găsit în fața porții mai multe cadavre unul peste altul.
În ’86 fuseseră în vizită la niște prieteni și pe drum spre casă apusul soarelui avea niște nuanțe neobișnuit de puternice de roșu. Când au ajuns în fața blocului câinii din vecini au început să latre lugubru. Au urcat și au mâncat un pepene. Taică-meu s-a dus la baie să se spele pe dinți și nu pricepea de ce nu nimerește să bage periuța în gură, iar maică-mea nu reușea să arunce sâmburii de la pepene în coșul de gunoi, tot nimereau pe lângă.
În ’90 maică-mea era la școală și când a început bâțâiala toate clasele au ieșit în curte unde dalele făceau valuri-valuri. Școala era pe un deal și maică-mea s-a panicat că nu vedea clădirea fabricii unde lucra taică-meu. În drum spre casă a urcat la ultimul etaj al magazinului universal și de acolo a văzut fabrica la locul ei. Eu eram la bunică-mea la Brașov, s-a clătinat nițel cât să-i cadă elefanții de porțelan.
L-am simțit pe cel din 2004, eram încă la Pitești și mi se părea că a venit taică-meu să îmi zgâlțâie patul.
În mai vin în capitală pentru un stagiu la Fundeni și mă apucă groaza din punctul ăsta de vedere..
La cutremurul din 90 eram acasa pentru ca mama nu ne-a lasat sa mergem la scoala in ziua aia. A avut ea asa un presentiment si ne-a intors practic de la usa.
La cel din 86 eram foarte mici, dar imi amintesc ca ne-am plimbat prin cartier ceva timp pentru ca mamei mele ii era prea frica de replici.
La toate celelalte ce au urmat si pe care le-am simtit m-am panicat rau de tot, indiferent ca au fost destul de slabute.
Daca as putea m-as muta la casa. Pana atunci dorm cu frica. Dupa fiecare cutremur o perioada de cateva saptamani sar din somn de minim 2-3 ori pe noapte.
Am nascut-o pe fii-mea in timpul cutremurului din 2009, 25 aprilie, ora 20 si 20, 5,4 pe Richter, nu am simtit cutremurul dar, doar gandul ca putea fi mai rau, mai ales ca celalalt copil ramasese la o vecina la etajul 7, ma sperie si acum….Doamne ajuta sa fim bine cu totii!
Așa este 😢. Imaginile din Turcia m-au făcut să plâng, dacă am plecat din București (lângă) de aceea am plecat, la cel din ’77 eram mică dar îmi aduc aminte camioanele cu moluz șir prin București. Pe mine mă paraliza la propriu cutremurul nu mă pot mișca din locul în care sunt.
Da, si pe mine ma paralizeaza. Doar ma rog sa se termine. Si astept…
2 ani și 11 luni la ăla din ’77 și țin minte cum eram pe braț la tata, care, cu mîna stîngă, a ținut oglinda (noptierele alea scunde, 2 uși și raft la mijloc, cu oglinda înfiptă în spate, pe 2 bețe?) să nu cadă peste pat/mine; și alt flash pe holul blocului la unchiu-meu, unde merseseră să vadă ce și cum;
în ’86 dormeam la bunici, la casă, nu așa de impresionat;
nu-mi aduc aminte de ’90 sau 2004 (cred că mă senilizez sau ceva);
din 2007, de cînd m-am mutat la casă, îs mai liniștit, că n-am simțit nici măcar unul; am alergat să iau fata în brațe cînd a fost hăcuit biziday-ul cu alarma aia falsă, da’ parcă n-am simțit același lucru ca înainte, un fel de val de căldură (frică tre’ să fie) care urcă din stomac spre creier…
PS nevastă-mea zicea, prepandemie, să vindem casa, să achităm creditul și să ne luăm un apartament, că parcă plătim prea mult pe rate; frica de cutremur este un impediment pentru mine! cutremurul și exploziile cam prea dese datorită scăpărilor de gaze…
Comentariu beton!11
Doamne ferește! Cum să faceți așa ceva?
Prin prisma jobului pot întări ce a spus un domn mai sus – exista extrem de puține blocuri construite în ultimii 20-25 ani care sunt făcute după planurile întocmite de arhitecți Este jalnic și tragic ca asta se întâmplă nu din cauza lui Dorel ci a șefilor lui.
Cine sunt șefii lui? Cei care ajung la cabana pe drum închis, cei care cred ca e bine e sa nu fim rigizi ( respectând legile) ci toleranți, cei care fac afaceri de milioane de euro cu statul dar „nu stiu” în ce au investit, etc
Va dati seama ce mana cereasca ar fi un cutremur în România pentru afaceriștii noștri?!
Ce ziceai, Mihai? Spania? Suna bine.
Da, și eu ma tem de cutremure. Panica mea vine din cauza faptului că nu poți face aproape nimic …decât sa te rogi.
E cam fatala toată situația…poți sa ți faci casa nu știu cum, sa ți o asiguri, sa etc….si te poți afla în secundele fatidice în locul nepotrivit….s-au văzut cazuri celebre.
Comentariu beton!13
„exista extrem de puține blocuri construite în ultimii 20-25 ani care sunt făcute după planurile întocmite de arhitecți”
Ba fix după planurile arhitecților sunt făcute. Dar cu lipsă de ingineri structuriști alături. 😁
Băi, eu n-am prins nici un cutremur acasă la mine. Și la ele. Că suntem consăteni.
ba, cam toată lumea are dreptate; singurul lucru cu adevărat bun pe care l-a făcut constructorul pentru mine a fost că m-a trimis la șefa catedrei de structuri (rezistență sau cum s-o mai chema), care mi-a făcut proiectul (ea sau ghoast writerii); DAR, nu s-a turnat un cmc de beton fără ca soțul doamnei, structurist pensionar, să nu fie pe șantier, cu proiectul în mînă; a verificat omul tot-tot: fier-beton, legături etc.
și, țin minte ce povestea un client de-ai mei, acum 15 ani; omul, pe lîngă că tăia lemne, avea și o echipă de constructori; mai făcea cîte o căsoaie, prin bucurești mai ales; și zice că în două rînduri au venit diriginți de șantier (plătiți de beneficiar, ăvcors) la el: „boss, dai și tu ceva și eu nu vin pe șantier! faci ce vrei tu!”
iar omul meu continuă: „pe mine m-a prins ’78, proaspăt absolvent, repartizat pe șantier în bucurești; ei, după martie ’77, neanicu a dat ordin să se refacă stas-urile pentru rezistența clădirilor; veneau pe șantier cîte 2 cu haine lungi de piele (securiști, pentru cei mai tineri) însoțiți de un inginer; se opreau lîngă cîte un stîlp/perete de rezistență: „ăsta!”; se chemau toți oamenii care au lucrat acolo, de la salahor la maistru, se dădea carotă, se verifica fierul, compoziția betonului etc; o singură dată au găsit niște ziare făcute ghem; au băgat 3 inși în dubă și n-a mai auzit nimeni de pe șantier de ei…”;
dacă minte omu’, mint și eu, da’, deși aveam numa’ 15 ani la loviluție, mie-mi sună realist scenariul.
Comentariu beton!16
Imi aduc aminte vag de cel din ’77, locuiam departe de epicentru, doar zdranganitul vitrinelor il mai tin minte. Si unul local, prin ’93 parca, eram la un coleg de facultate, stiu ca se valurea si vibra apa din acvariul lui si nu pricepeam de ce.
M-am pus sa ma uit pe o harta a riscului seismic in Europa, frumos colorata de la alb la violet…violet e Turcia, Grecia, Albania, curbura Carpatilor in Romania. Urmatoarele sunt sudul Spaniei si Portugalia. Dom’ sef, mai gandeste-te cu mutatul. Nici in Franta sistemul de sanatate nu e chiar prost, iar Montpellier e o zona destul de accesibila ca si preturi.
Am prins cutremurul din 77 că și celelalte în blocul care stau și acum( doar câteva fisuri în pereți vizibile,dar rezistența Dumnezeu mai știe,am avut vecini care au făcut ceva modificări după cum au vrut mușchii lor).De câte ori primesc alarme pe Telegram mă rog să mai reziste încă o dată 😏.
Toate cutremurele din memorie s-au petrect noaptea.
Cel din Turcia, primul, tot noaptea. Al doilea a fost dimineața pe la 11.
Când va veni și la noi… măcar să fie rapid, dacă tot vom dormi.
Îl știu bine pe ăla de pe 27 octombrie 2004. Stăteam la casă, eram cu două zile înainte să mă mut. M-a trezit huruitul și, până am reușit să-mi alung panica și să-mi dau seama ce se întâmplă, trecuse deja.
Referitor la rezistența blocurilor, îmi răsună în minte vorbele unui „seismolog” (?) care spunea la tv după un cutremur, parafrazez:
„Bobiță, cutremurele nu sunt antrenamente pentru clădiri, să se întărească după fiecare zguduire. Dacă blocul a rezistat în ’77, fii sigur că la următorul s-ar putea să nu mai aibă același noroc, după atâtea câte au fost între timp.
Îndrept un gând bun către cei care au de suferit acum în Turcia. 😥
Comentariu beton!11
De cutremure am și eu o frică uriașă. Am ajuns pe meleaguri dacice, la ai mei și aflu cum și pe aici a dat un mic zvâc pe zi. Plm, mai dorm din părți.
4 martie ’77. Etaj 9. Era ziua mea. Erau musafiri
Mama a luat doar tortul și ne-am plimbat toată noaptea prin cartier.
Blocurile astea noi, îmbrăcate în polistiren, care arde cu vilvataie…
E jale.
La cel din ’77 stateam la casa eram cl.a VII a, abea ce ajunsesem acasa dintr-o vizita si faceam focul in soba cu lemne. A inceput cutremurul, am ridicat ochii, erau doar 2 becuri la lustra insurubate, si vad ca se aprinde si al 3-lea, din miscarea lampii. Ma gandesc, ce naiba se intampla, baga astia prea mult curent? Ies pe hol, mama striga ca-i cutremur, sa iesim in strada.
In strada m-am trezit ca eram cu bratul plin de lemne, cum eram in camera.
O vecina a iesit infasurata intr-un prosop, facea dus.
Telefoanele nu mai functionau, ne-am urcat in masina si am plecat spre Berceni, din Tei unde stateam, sa vedem ce face o sora a mamei.
Am incercat sa o luam pe la Perla spre Magheru, era blocat , cazuse Casata.
Am ajuns pe Mosilor, nu erau blocuri, doar case si tramvai pe mijloc, era strada plina de caramizi si tigle.
La cel din ’86, da intr-o sambata seara era, veneam cu motocicleta de la mare, ploua, urata senzatia.
Pe cel din ’90 l-am prins la radio doar, eram in Germania.
Un astfel de cutremur te face sa iti dai seama cat de periculoasa poate fi planeta cu noi. In loc sa avem grija de ea sa incercam sa intelegem ce se intampla, studii care sa prevada astfel de evenimente, unii il platesc pe Ronaldo cu 300 mil pe an pentru a juca la echipa lor. Cercetatorii din domeniu nici nu viseaza la astfel de finantari din partea nimanui
Aceste comparații total deplasate și inadecvate. Ronaldo e plătit din bani privați, investițiile de genul celor pe care le zici tu trebuie făcute de state. Sau, tot pe bani privați, dar atunci scopul ar fi tot profitul. Știi că unii își cumpără mașini scumpe, păi dacă ar merge toți cu Logan câte nu s-ar putea face cu banii ăia…
Dacă as avea o bagheta magica:
– i as pune la adăpost pe bieții oameni din Turcia și Siria
– i as trimite unde le e locul (care la balamuc, care la pușcărie) pe toți inconștienții dărâmători de pereți, din vina lor blocurile au devenit adevărate castele din cărți de joc
– nu in ultimul rând, le as da oamenilor conștiința (căci doar lipsa conștiinței ne a adus unde suntem acum)
Dar nu am bagheta magica:((( Offff:(((
Prietena mea locuieste chiar in Gaziantep, am incremenit cand am vazut stirile de ieri dimineata, la 7, mi-am imaginat numai nenorociri. Am incercat ore in sir sa iau legatura cu ea, am reusit abia spre seara.Din fericire, ea si familia ei sunt bine, au scapat cu viata, dar casa e foarte afectata, nu mai pot intra momentan. De la ora 4:30 erau numai pe strada si incearca sa gaseasca victime pe sub daramaturi, vecini, prieteni, rude… au fost cele doua de 7,8 si 7,5, dar spune ca au fost foarte multe replici si nu se opresc. Este ingrozita de ceea ce vede in jur, apocalipsa, peste 700 de blocuri daramate, oameni sfaramati, copii raniti sau morti, o mare de moloz din care se mai aud strigate infundate, persoane care cer ajutor, iar ei care incearca sa ii ajute si simt cum sunt zgaltaiti iar si iar. Este frig, mai si ploua, nu mai au curent electric si gaz (normal in situatia asta), este ceva ce nu poate fi descris in cuvinte, sansele de supravietuire, pentru cei de sub daramaturi, sunt deja mici, iar asta creeaza mai multa panica si groaza. Imi spune ca ceea ce vedem la tv e nimic pe langa ce e in realitate 😞 Sunt convinsa ca asa e, sa fii acolo si sa simti totul la adevarata intensitate, nu poate fi decat dezastruos. Ma rog sa se termine acest cosmar, mai mult de atat nu putem face, suntem neputiinciosi in fata naturii. 😞
Eu nici nu ma pot gandi la cutremur, este cea mai mare spaima a mea, paralizez instantaneu, ma sufoc si nu sunt capabila sa ma misc, este ingrozitor; familia si prietenii apropiati stiu, iar cand se intampla pun mana pe telefoane si ma suna, care cum apuca. Nu pot scapa nicicum de spaima asta, iar asta e singurul motiv pentru care imi doresc sa schimb orasul.
Comentariu beton!11
In 2004 eram copila, printr-a II-a parca, doar cu mama acasa, stateam in pat si ea se uita la televizor, eu cred ca eram intre somn si treaza, cand deodata incep sa simt ceva clatinaturi si sa aud usile de la dulap cum se lovesc, apoi o vad pe mama cum sare din pat peste mine, trage o haina pe ea, ma inhata cu tot cu patura si ma scoate afara. Stateam la casa, in Iasi. Pana nu am ajuns la poarta si mi-a zis ca e cutremur eu nu am inteles ce se intampla. Am stat cateva ore bune treze, ne-am petrecut noaptea la vecina, toata familia ei si noi intr-o camera, ne era frica sa stam singure. E cea mai mare frica a mea, m-a marcat si de atunci inghet la orice vibratie si simt cum imi pompeaza adrenalina, gata sa sar daca se adevereste frica mea ca ar fi cutremur cu adevarat. Tin minte ca ma ducea mama la psiholog sa ma ajute sa trec peste frica asta de cutremur in lunile de dupa acel eveniment. Acum stau la bloc, la 4/4 si ma rog sa fie totul bine. A fost construit dupa ’77 din cate stiu, si e destul de rezistent. Sau cel putin asa sper.
Majoritatea oamenilor care locuiesc in blocurile vechi nu inteleg notiuni de baza legate de cutremure si cladiri sau se mint singuri. Nu spun ca au toti posibilitatea sa locuiasca altundeva, dar in nici un caz nu inseamna ca daca o cladire a supravietuit la cutremurul din 77 inseamna ca e solida. Fiecare cutremur o slabeste cu atat mai mult unul major. In normativele de pe vremea aia era scris sa nu pui case de bani sau masini de spalat grele in colturile cladirilor. Deh de solide ce erau. Dincolo de asta, blocurile cu subsoluri cu umezeala au absorbit umezeala in stalpii de resistenta, care umezeala a inceput sa lucreze la armatura si sa rugineasca si sa subrezeasca fierul din stalpi. Apoi, cel mai important e sa intelegem ca un cutremur lung e devastator si daca are doar 5 grade. Daca are 2 minute si e de suprafata, e groasa. Si nu in ultimul rand, mai sunt prostii care se lauda ca blocul lor rezista la 8 grade pe scara Richter. Adica un cutremur de 1000 de ori mai puternic decat unu de 5 grade. Am auzit eu din gura unor specialisti in paza la niste blocuri in constructie in parcul tineretului, cand am mers sa vad blocurile. Si de la altii care construiesc diverse.
Oameni buni, nu va mai imbatati cu apa rece. Degeaba stati la casa daca in jurul vostru cad blocuri, atarna cabluri de curent, se rup tevi de gaz si de apa. Si 2 spitale mari din Bucuresti se prabusesc la un cutremur de 7. Nu veti avea unde sa mergeti sa va tratati daca va cade lustra in cap doamne fereste. Sau pe unde sa mergeti. SAu unde sa gatiti ceva. Sau sa va incalziti daca e iarna. Asa ca aveti grija pe unde va achizitionati locunta si nu va mai faceti iluzii. O zona seismica vine cu riscuri aferente. Verificati comparativ normele de constructii ale cladirilor din Chile vs cele din Romania, ca sa dau doua exemple de tari unde exista risc seismic. Cele din Chile sunt facute luand in considerare un seism de 7+ din care oamenii trebuie sa iasa pe picioarele lor.
https://forms2.rms.com/rs/729-DJX-565/images/eq_2010_chile_eq.pdf
Oricine se uita la poze constata ca nu a vazut atata armatura in constructiile din Romania. Si astia arata in poze doar unde au fost solutiile insuficiente.
In acelasi spirit, japonezii, care sunt cei mai pregatiti din lume in cea ce priveste pregatirea impotriva cutremurelor, spun ca sa nu ne asteptam la ajutor din partea statului. Din 50.000 de oameni prinsi sub daramaturi cei mai multi s-au salvat singuri sau de vecini/ familie/ prieteni.
Institutiile publice, pompieri, echipe specializate de salvare au scos doar 8000 de persoane si au avut cea mai mica rata de supravietuire (e drept ca probabil au fost si cazurile cele mai grave).
Protectia e asigurata de stat prin normele de construire/planuri urbanistice si pregatirea populatiei sa se descurce singura in caz de criza.
https://sheltercluster.s3.eu-central-1.amazonaws.com/public/docs/k.meguro-lessons_learned_from_past_big_earthquake_disasters_and_comprehensive_disaster_management_for_implementation_of_disaster_resilient_society.pdf
Tocmai vorbeam cu maica-mea chestia asta. Despre frica paralizantă. Despre cum isi amintește perfect fiecare detaliu din București 1977. 😖
Coșmar!
Aveam câteva zile la cel din 77,abia ieșise mama din maternitate cu mine. Eram în casa bunicilor, îmi povestea mama cum m-a înfășurat într-o pătură și a fugit afară. Zicea că nu o să uite niciodată vuietul care s-a auzit, gălăgia animalelor panicate și luna plină care părea enormă. La cel din 90 eram la școală, cea mai veche școală din oraș, la etaj. Am văzut cum se crapă un perete sub ochii noștri, a căzut și ușa de la clasă cu tot cu toc. Profesoara de geografie care mai era și însărcinată s-a speriat mai rău decât noi, multă vreme după aceea nu a mai vrut sa intre în clădire, făceam geografia într-o anexa unde era sala de sport și nu avea etaj, era acolo amenajată și o mica sala de cursuri. Și eu ma gândesc cu groază la cutremure, ne-am construit chiar și o casă în orașul natal la care nu am făcut deloc rabat de la calitate chiar cu gândul ăsta, să reziste, dar în care nu am apucat încă să locuim. Cumva, viața ne-a adus din nou în București, la etajul 6 din 8, chiar dacă ziceam că eu nu vreau într-un bloc mai înalt de 4 etaje.Am lăsat garda jos cumva, măcar e construit după 77 dar ce s-a întâmplat acum în Turcia și Siria m-a pus iar pe gânduri. 😐
Primul lucru – un pot sa ma uit la asa ceva. Ma sufoc la ideea ca asta e genul de de lucru la care NU (prea) AI CE SA FACI, daca te prinde in locul nepotrivit, te-ai curatat in cateva secunde.
Aveam cateva luni, spre un an, in ’77. Habar nu am ce/cum s-a intamplat.
Ce-mi aduc insa aminte e un santier de vreo 2 ani care inceput cateva luni DUPA cutremur . Aspectul care nu mi se va sterge niciodata din minte e ca peretele dintre sufrageria noastra si a vecinului a fost daramat complet. Nu de cutremur pentru ca, vizual, peretele ala nu a avut nici pe dracu’ de la zgaltaiala, ci de muncitorii care au facut reparatiile ulterior – din explicatiile primite mai tarziu de la parinti (ca-i tot intrebam pe la 3-4 ani de ce nu am avut perete o perioada intre noi si vecini, ca mie mi se paruse extrem de amuzanta ideea) era o problema ca se miscase blocul nu-stiu-cum si a fost necesar sa darame toti peretii et. 1-10 dintre cele doua coloane de aprtamente ca sa poata turna o armatura/perete de rezistenta sau ceva de genul tot asa, de sus pana jos. Asa ca santierul a inceput undeva la cateva luni dupa cutremur si am stat niste luni bune, poate peste 1 an, cu o FOLIE prinsa pe un cadru de scanduri in gaura dintre cele doua sufragerii, acolo unde fusese initial peretele ala. Pana au terminat cu reparatiile in blocul ala cred ca eu ma apropiam lejer de 4 ani.
Celelalte cutremure, 80 si ceva, 90 si ceva si care or mai fi fost ca nu le mai tin minte exact nici pe astea, le-am prins pe acasa (era sa cada un dulap pe mine in somn doar ca am avut bulan ca odata aplecat dulapul, pentru ca era foarte inalt aproape cat camera, s-a blocat de tavan, a ramas asa inclinat si nu a mai cazut; daca ar fi cazut, eram oale si ulcele pana acum si NU as fi putut nici eu nici parintii sa facem „ceva” concret ca sa prevenim caderea unui dulap) apoi pe la scoala (cladiri de pe la 1860, gen) si creierul meu a refuzat sa inregistreze prea mult detalii despre astea.
Probabil ca din acest motiv, in mod ciudat, cutremurul este unul dintre lucrurile de care ma tem cel mai putin pe lumea asta pe principiul ca daca vine o bubuiala de genul asta, ori sansa ca esti la locul/momentul potrivit ori … pardesiu de scanduri. Din cate am inteles de la oameni care se pricep (cu studii/eperienta relevante in domeniu) ai extrem de putine lucruri, spre zero, de facut concret la momentul ala.
Cumva creierul meu cred ca nu-si consuma resursele cu lucruri pe care eu nu le pot influenta in mod hotarator si de-aia le ignora.
Ahh, nu-s complet idiot, nu m-as duce in vacanta la Fukushima, evit cladirile „cu bulina” asa cum evit si cladirile fara sisteme de detectie/stingere incendii, am facut/fac diferite cursuri (gen prim-ajutor) cand am ocazia precum si alte mici chestii care m-ar putea ajuta odata ajuns intr-o situatie nasoala. Consider ca e bine si firesc sa ai oarece informatii si/sau rezerve pregatite in caz de ceva, doar ca toate masurile/rezervele iti folosesc doar DACA mai esti viu si reusesti sa ajungi la ele.
Mă gândeam cu groază că majoritatea spitalelor de la noi nu ar rezista la un cutremur, nici nu ai avea unde să duci răniții.
1977 – aproape 5 ani, tata in delegatie, eu cu mama si o tanti in varsta acasa. Am plans in seara aia, nu voiam deloc sa ma culc, ele se uitau la film. Cand a inceput cutremurul, eu nu intelegeam ce se intampla, primul gand al mamei a fost sa ma ia in brate sa fuga pe scari de la etajul 2 din 10 (nu stia cat de periculos era). Tanti care era cu noi a zis mergeti voi, mie nu mai conteaza ce mi se intampla ca-s batrana (groaznic gand, nu cred acum ca avea mai mult de 50 si ceva de ani). Am o imagine cu blocul de vis-a-vis clatinandu-se si balansandu-se spre geamul nostru. Si mai am o imagine din scara blocului unde ma sprijinise mama, invelita intr-o patura, de calorifer. Ani de zile am fost convinsa ca am vazut un om fara cap. Da. Mi-a trebuit o logica de fier si cautarea unei explicatii posibile ca sa scap de o imagine pentru care as fi bagat mana in foc ca e reala. Cel mai probabil fiind frig, persoana isi ridicase gulerul hainei foarte sus de nu i se mai vedea capul.
1986 (sau 1990? le incurc deja…) – cu o noapte inainte venisem de la Vatra Dornei toata noaptea leganate de tren, tot eu si mama. Si macar a dat Domnu’ de nu ne-am trezit decat la finalul cutremurului, probabil corpurile noastre obosite, in prima noapte de dupa calatorie, au perceput „zgaltaiala” ca un nou mers cu trenul.
1990 – (cred ca asta era) eram in mers, in autobuz spre liceu, pe Stirbei Voda, noroc ca a oprit autobuzul aproape de o intersectie si nu erau cladirile aproape, am vazut pe geam cazand caramizi pe trotuar.
2004 – eram cu sotul acasa la mama (in acelasi bloc ca in ’77, chiriasi temporar pana ne mutam in apartamentul nou, de nevoie – dupa ce in iulie 2003 avusesem o explozie de gaze pe scara blocului unde locuiam atunci), fata mea era la soacra-mea. In clipa in care a inceput cutremurul m-am indreptat spre sufragerie ca sa vad ce face maica-mea si sa sun la fata si m-am tinut de pereti pentru ca se clatina totul groaznic.
Zic ca trebuie sa fii pregatit. Dar din experienta cu explozia si plecatul din casa instantaneu – noi trecand pe langa doua apartamente semi-spulberate de la parter, doar cu copilul, portofelele si cheile masinii luate din prezenta de spirit a sotului – nu stiu cat te tine firea sa reactionezi lucid si rapid. Trebuie si noroc sa supravietuiesti, si sange rece, si pregatire sa ai la indemana la usa minim necesar.
Se pot intampla multe, multe care nici nu-ti trec prin cap. Noroc si luciditate.
In ce țară stai acum cu risc seismic mic??vrem să știm și noi😔😔 vorbesc serios