Cu doi prieteni am vorbit azi la telefon despre finală, amândurora le-am spus acelasi lucru: vreau 2-2 după 90 de minute, 3-3 după prelungiri, iar la penalty-uri să câștige Argentina. Pentru Messi.

Jur că exact așa a fost. Iar ca dovadă, vă las un printscreen-din whatsapp cu conversația cu unul dintre ei, din timpul meciului.

Dar ce-a fost pe teren până să se ajungă la ce mi-am dorit eu… Doamne ferește, nu am crezut că mai poate exista meciul de fotbal care să mă facă să stau cu sufletul la gură și pulsul în 200. Cred c-a fost cea mai frumoasă finală de Campionat Mondial pe care am văzut-o eu.

Altfel, atât mai am de zis. Bucurați-vă, prieteni, că l-ați prins pe Messi jucând și că sunteți fost contemporani cu un jucător cum nu va mai fi altul prea curând. Nu de alta, dar în foarte scurt timp nu-l vom mai vedea pe teren.

Atât.