Este o adevărată frenezie pe rețelele de socializare despre prețurile umflate ale produselor alimentare din Târgurile De Crăciun de prin orașele mari ale României. Deja am văzut la doi prieteni (aici și aici) despre cum se prezintă situația pe piața langoșilor din Târgurile de Crăciun de la Cluj și de la Sibiu.

Băi, nimic de zis, chiar sunt umflate, dar am aroganța să cred c-am găsit soluția ideală pentru a le face să nu mai fie, să coboare la un nivel mai uman. Imediat vă explic.

În situații de genul ăsta, politica mea este una singură: refuz să plătesc prețurile mărite artificial, bazate doar pe emoție și pe comoditatea consumatorului. În cazul de față, bazate pe „a venit omul la Târgul de Crăciun și trebuie să mănânce ceva”.

Băi, nu, nu trebuie să nimic. Deși nu sunt pe genul zgârcit, deși să dau 20-25 de lei pe un langoș d-ăla nu mi-ar face gaură în buget, niciodată nu voi plăti un preț de genul ăsta. Pentru simplul fapt că mă consider luat de prost.

De altfel, poporul român, în marea lui înțelepciune, are și o vorbă pentru asta: „nu e prost ăla care cere, e prost ăla care dă”. Iar eu nu dau, că nu vreau să fiu prost.

Da, pot să accept să plătesc un preț mare dacă ești unicul restaurant de pe Jepii Mici si mi se face foame. Când nu am alternativă, o să plătesc fără să crâcnesc banii care mi se cer. Dar când am zeci de alternative, o să zic pas oricărei încercări de a-mi dovedi că de sărbători fraierii trebuie jecmăniți pe sistemul: dă-i în plm de proști, că n-au ce face, trebuie să cumpere.

Când or sta gheretele alea care vând langoși fără niciun client, zile întregi, să vezi cum or să înceapă să reconsidere prețurile. Dar, din păcate, nu stau. Asta fiind de fapt problema cea mare, nu prețul: se vor găsi întotdeauna fraieri care să plătească. Pe asta se bazează și ăia când stabilesc prețurile.

Atât.

sursa foto: freepik.com