Da, prieteni, am obținut confirmarea supremă că fac exact ce trebuie și că sunt foarte bun în ce fac: mi-au trecut numele pe lista vacciniștilor din România.
Habar nu aveți despre ce vorbesc, este? Lasă că vă zic io acum: o publicație extremistă m-a trecut pe lista vacciniștilor. Adică pe lista celor care au salvat oameni de la moarte în țara asta, dacă nu înțelegeți exact de ce sunt atât de mândru.
Pe lângă stupiditatea demersului în sine (aștept cu nerăbdare momentul când voi fi trecut și pe lista celor care respectă regulile de circulație sau legile în general), alta este partea mega-amuzantă.
Publicația extremistă îmi oferă șansa să fiu iertat, cu condiția să-mi cer scuze public. Băi, voi înțelegeți ce zic eu aici? Îmi oferă ei mie șansa să fiu iertat. Dacă îmi cer scuze public, mă vor ierta imbeciloizii ăștia care au făcut lista și cititorii lor la fel de inteligenți ca ei. Superb.
Dar cum eu sunt un tip împăciuitor, cu un suflet bun și mereu pus pe mediere și soluționarea conflictelor pe căi pașnice, o să profit de șansa care mi-a fost oferită. O să-mi cer scuze public, că nu se face să pierd ocazia să fiu iertat.
Așadar:
Âmi cer scuze l-a domni antivaxxeri de la publicația de extremiști.
Vă rog din suflet să mă iertați că nu v-am dat mai multă *uie pe blog și pe unde v-am mai prins.
Vă rog să nu puneți la suflet că n-am avut inima să vă dau capace sau șuturi în cur când v-am întâlnit prin magazine, pe străzi, prin mijloacele de transport și în general prin toate locurile pe unde vă vedeam luptând împotriva bunului-simț.
Și nu în ultimul rând, vă rog cât pot eu de frumos să le iertați pe mamele voastre că n-au folosit metode de contracepție.
E ok așa? Mi-am obținut iertarea? Că dacă mai trebuie, pot să-mi cer scuze până mâine, fără să mă repet.
P.S. Lista e aici. Nu vă las link către articolul original, că nu vrea mușchiul meu să le fac trafic în jumătate de oră cât face toată „publicația” aia într-o lună. O lună bună.
sursa foto: freepik.com
văz’t (și comentat) la ălilanții; da’ de ce v-au pus așa de jos pe listă, că Vali parcă-i subțirel… nu trage mult?
măcar sunteți aranjați după cîntar (că alfabetic nu iese):
-Mihai Vasilescu
-Arhi
-Zoso
Comentariu beton!62
Iote că la asta nu m-am gândit. :)))))
BIne ca Cetin si Vali nu-s „vlogger” sau „gurist” ca alte „vedete sportivi sau sau influențări (sic)” vacciniști de pe listă.
Am aflat cu ocazia asta ca lucrează la presa „independenta”, și anume la „online”. și m-au făcut curios: „Online” asta e cotidian sau săptămânal?
Si alta curiozitate e: unde lucrează Mihai? Tot la „online” sau e la alt ziar? Cred ca e un ziar secret.
👏👏👏Foarte frumoase scuzele!
Comentariu beton!36
Nu? Și io zic. 😀
Da de bani nu zici nimic?
40jdemeleone de euro?
Unde ie banii poporului?
Comentariu beton!32
Tu nu vezi la câți s-au împărțit?
olio, muicăăă, da’ vacanțele alea crezi c-or fost ieftine?
Comentariu beton!19
Si eu care credeam ca sunt 40 de mil de fiecare…
Aia e, nici Soros nu mai e miliardarul de odinioara
Comentariu beton!19
A, astia-s debili… Oare putem face cerere sa fim si noi, oamenii normali, trecuti pe lista aia? Ori trebuie sa fii „influențăr”?
Comentariu beton!23
Da, mi-ar plăcea să știu să-ți răspund la această întrebare.
In Israel a inceput vaccinul nr. 5, pentru cei in virsta sau bolnavi, se recomanda. Pentru cei peste 12 ani , cine vrea. Nu pot sa inteleg reactia celor care vor sa traiasca ca in evul mediu, cind media de viata era cum era.
Comentariu beton!29
+1
Eu am fost vaccinata cu doza a cincea acum doua luni.
Se dezbate încă. Ce zici?16
La zoso și cetin e menționat „online”, la tine, nimic. Ai făcut tu ceva, ai zis ceva aiurea și d-aia nu te-au trecut „influiențăr”. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!27
Să știi că m-am gândit și eu la asta. Aproape că m-am întristat. Era cât pe ce să nici nu-mi mai cer scuze public.
Ahahahaha! Tocmai ce am scris si eu ceva despre asta. Si eu am fost deprimata din cauza asta.
In plus v-au trecut pe toti trei la categoria „presa platita”, nu „influentar”. Stiu astia ceva ce noi nu? 🙂
@john
MV e hacker.
@JT, păi nu-i nimic straniu, că deja @MV e instituție…; io-te cîți angajați are! bine, nu ne plătește, da’ n-ar fi prima instituție care face asta…
Comentariu beton!43
@JT, da’ e o „onoare” să fii pe aceeași listă cu Gâdea🤣
Se pare ca la ceilalti mai sunt limitari si isi aplica influenta numai online pe cand Maestrul MV este un fel de atotputernicul omnidirectional. Mana sa se rasfira asupra noastra prin toti porii. Cred ca de aia simtim noi invidie cand vedem pozele cu mancare de prin deplasari!
Nu au trecut nimic pentru că este mai mult plecat ! Nu știau unde sa îl găsească !
Asta da mediatizare, că nu vă stia nimeni.😉De-abia acum au și șneicșii preț:))))
Comentariu beton!39
😀 😀 😀
Dar tu esti trecut asa…la general, nu e mentionat daca esti influencer online, in persoana, pe afise, pe pereti de bloc, pe unde scurte sau prin parc, in mers pe jos. Sunt asa…nedumerita e putin spus. La toata lumea e mentionat, la tine – nu. Nu stiu de ce aceasta scapare? Cum o sa traim noi de acum inainte???!
Comentariu beton!18
Da, exact, și pe mine mă macină. Poate nici măcar nu e vorba despre mine.
Partikip! Mam vaginat si i-o!
Comentariu beton!39
:))))))))))))))))
Există posibilitatea să cer să fiu pus pe listă? Aș vrea să se știe clar pe cine au de scuipat, am făcut mulți oameni să se vaccineze.
Comentariu beton!22
Vrei să vorbesc pentru tine? Că pare că mă au la suflet, nu se poate să nu mă ajute. 😛
fă o cerere scrisă în 2 exemplare, dosar cu șină, copie după buletin și după vaccin.
@Vali: șina să fie de tren sau de tramvai? 🤪
Comentariu beton!28
@Vali
Două originale și două copii după originale, da? Nu ne jucăm așa cu foița.
Nu uita de certificatul de căsătorie, naștere, numele părinților, ocupația, numărul de la mașină, schița după proprietate, certificatele de naștere al copilului (după caz), declarație de la ANAF și de la finanțele locale că ești cu impozitul la zi.
Am uitat ceva? Si – gur am uitat ceva…
De tren, că pe cea de tramvai circulă bemveurile
Comentariu beton!13
Voi toti ratati esentialul…cati bani au luat oamenii astia, si noi tot nu am primit banii pe comentarii. Propun o petitie ceva, o reclamatie.
Comentariu beton!22
De unde maică? Abia ce ne-au intrat banii pentru prima doză de vaccin. Cică hăt la anul ne intră și pentru rapel.
umpic mai organizat, te rog, da? 2 x AZ + 1 faizăr…
și, cînd le scrii, să zici că-s probleme cu cicigeu’!
@costicămusulmanu, da? La mine merge brici cincigeu.
Aidicapumeu! Crek am făcut cererea unde nu trebe că io optasem pentru o a 3a mână și fără nevoie de somn….și n-am primit nika…nici cincigeu măcar🙎
Comentariu beton!19
Acum se iesplica toate călătoriile și mașinile de le schimbi ca pe șosete. Eram sigur că toate alea sunt mașinile tale. Puteai să le dai și cititorilor tăi de o ciorbă.
Comentariu beton!26
Habar nu ai tu ce zgârcit e Bill.
Clinton ma gândesc. 😁
Cfs, asta zicea si Monica L., ca i-a dat fix o pwla 😉
Eu inteleg asa din lista: Arhi si Zoso merge si sa-si ceara scuze si pe internetii patriei, matale trebuie sa faci extra-efort si sa iti cei scuze prin dosar cu sina …. ca nu esti trecut la „on-line”.
Deci articolul si scuzele sunt degeaba, nu cred te iarta astia asa usor … doar zic!
Comentariu beton!26
Aideplm, să vezi că așa e, ai dreptate.
Dosarul trebuie scanat inainte 😉
Haoleo…da’ domnu’, nu sunteți „influențăr”? 🤣🤣🤣
Nu, șerif, sunt presă plătită. 😀
Ba, ba, ba, stai asa… Pai cand i-am iertat p-aia de la revolutie si mineriade? Ca io nu eram prezent…
Comentariu beton!18
Să știi că m-am întrebat și eu asta. Dar, na, poate și-au cerut oamenii scuze public, ce să le mai faci?
Nu cred, pentru ca macar asa aflam pe cine sa tragem la raspundere… Sau am ratat-o si p-asta.
P.S. Ce m-ai activat cu articolu’ asta…
Păi și-ți pare rău că te-am activat? :))))
Mămic-o!
Bravo Boss, ai dovada că faci bine ce faci! Meriți o cinzeacă! 😉😉
De remarcat că ăștia i-au iertat pe criminalii revoluției. Eu, nu. După părerea mea faptele astea-s imprescriptibile. Le ierți doar dacă ai interes, și se vede că au.
Comentariu beton!15
Bă, nu, nici eu nu i-am iertat.
@Mihai, poate este vorba de un alt Vasilescu?! 😉😂
Dar am și eu o întrebare. Ce ai face dacă te-ai întâlni cu Colivia Ster , “face to face”? Cum ai reacționa?
Păi eu, deși nu par, sunt un tip destul de civilizat și bine-crescut. Ce să fac? Nimic. Aș reacționa doar dacă mi s-ar părea că face ceva aiurea, dar nu m-aș lua de femeie într-un restaurant, de exemplu. Că nu m-a crescut mama așa.
păi ce’acem, șerif, parcă ziceai că-ți merge brici 5geu’? ce să cauți matale într-o ierbărie (nu așa le zice la astea vegane)?
Comentariu beton!14
ce e cert e că, de când e rafila ministru, vaccinarea s-a dus direct în cap și suntem singura țară din ue în care nu a ajuns vaccinul pentru varianta omicron,
și încă o problemă: acum o lună comemoram morții de la colectiv. în aceeași perioadă, ar fi trebuit să comemorăm 1 an de când mureau zilnic 4-5-600 de oameni de covid. nimeni, în afară de familii, nu i-a plans pe cei 25.000 de români morți în valul 5 al covid.
Să știi că inițial articolul a mai avut un P.S. În care ziceam că singrul lucru care mă deranjează cu adevărat este că pe lista aia sunt și nume de anti-vaxxeri.
Deci ai bani amu. :)))) la iarna va astept pe toti in Elvetia la ski. sa n-auzim scuze :))))
Da, da, ține-mi câteva camere la voi acolo. 😀
@all, voi vă dați seama cum cum am băgat spaima în imbecilozii luptători antivaxin dacă n-are curaj niciunul să zică nimic? Nici măcar pe articolul ăsta care le ridică la fileu. Nada, zero, nici măcar la moderare n-am vreun comentariu de la vreunul.
Astia sunt absolut incredibili. Nici macar acum, dupa atata timp nu s-au oprit. A murit o fata tanara care a dat share la campania de vaccinare si care era pro vaccin, iar cativa antivax au pus in comentarii la pozele ei ca ar trebui ca familia sa raporteze moartea ei ca efect advers la vaccin. Ce fel de om sa fii sa te urci pe durerea unei familii? 😐
Comentariu beton!18
Imbecili, e plin de imbecili.
As vrea să glumesc, dar nu-mi vine și nu pot! Chiar există oamenii ăștia?? Chiar au capete pe umeri?? Chiar n-au avut în familie sau printre prieteni sau cunoștințe cazuri de îmbolnăviri și morți de Covid?? Că toți am avut direct sau indirect legătură cu asemenea tragedii!
Este peste puterile mele de înțelegere!
Sorry ptr. că am fost așa patetica!
Era clar că nu ești influențăr, că ăia se pozează în chiloți pe la piscine…
Cred că ar trebui să trimiți scuzele și printr-o scrisoare, pe hârtie, că dacă nu ești trecut la online… Unde mai pui că sigur citește cine deschide scrisoarea, nu cred că mai primesc multe.
Eu am crezut mai întâi că am nimerit greșit blogul.
Apoi am verificat dacă e în limba română nu armână.
Până la jumate nu am înțeles aproape nimic.
Apoi noroc cu comentariile.
brrr!
Cum dreaqku e posibil așa ceva în contemporaneitate?
Mare Ti-e gradina, Doamne!
Tu, Vali, Cetin, Buhnici și Gâdea pe aceeași listă? Ei bine…a meritat, zău, că altă ocazie nu cred că mai există
Comentariu beton!15
Da. Plus Chirilă. 🤭
Mă roade o bănuială grea: cred că toți anti vaginiștii ăștia s-au vaccinat bine mersi pe ascuns, iar ceea ce recomanda plebei idioate nu e pentru ei în nici un caz. Și mai cred că flautista O.Știr e cu toate analizele și testele la zi. Ei au clar o misiune și asta constă în îndobitocire masivă a plebei.
In alta ordine de idei văd că fac liste – așa au învățat și în spiritul asta au crescut – și cred că ar fi bine să consemnăm și noi toate meritele lor artistice. Că vine și ziua când ” n-o să-și amintească nimic.”Punem pariu?
Asta banuiesc si eu. Un fel de ura de sine externalizata / proiectata. Vezi cazul József Szájer, europarlamentar radical homofob, care in plina pandemie a fost prins cu minciuna si ipocrizia (identificat la o orgie gay, ca urmare a incalcarii distantarii sociale).
E bine.
E bine că nu ai primit lista înfiptă cu un cuțit, în ușă, la miez de noapte.
Vreau și eu pe listă că am dus mulți la vaccin, inclusiv propriii copii, impotriva voinței nevestei, care si acum mai visează nanoboți. Treaba nasoală a fost cand noul router mobil wifi a venit unul cinge. Dar se conecteaza la el, cu doua telefoane si laptop
Le e ciuda că n-au primit și ei 40 milioane de euro de la Bill Gates. Tot ce contravine convingerilor lor e conspirație mondială, toți suntem proști, manipulați, numai ei sunt deștepți. Nu mă mai miră nimic, e doar dezamăgitor.
Ce observ eu e ca-ti lipseste un nume de „scena”. Vali si Arhi au. Facem un poll, cautam ceva si pt. tine? Gen mare sef de blog etc.?😁
Ps: si eu prost. Am crezut ca 40 mil de caciula. Nu asa la gramada.
Da’ eu și colegii de ce nu suntem pe listă? Ca ne-am vaccinat temeinic, nu ne-am îmbolnăvit și am ingrijit și salvat sute de pacienți covid cu forme grave Adevărat, am pierdut destui dar imensa majoritate erau nevaccinati PS: internam zilnic pacienți „supraviețuitori ” cu mari probleme pulmonare S-au vindecat, dar cu ce preț? Fibroze și modificări de arhitectură pulmonară care le va crea mari suferințe și, probabil le va diminua speranța de viață
Comentariu beton!24
1,29 milioane de euro per capita de influentar … not bad, not bad…
Mie îmi place asta cu ‘moartea mai mult sau mai puțin subită’. Fapt ce demonstrează mult mai putina inteligenta.😀
Eh, stai să vază cât trebuie să dea la ANAF.
Dacă nu ești „influențăr” degeaba mai scrii pe blog. Simplu jurnalist plătit …
Mi-e o scârbă de ăștia de nu-ți vine să crezi dar eu mă gândesc să nu fie ceva mult mai diabolic (așa de frecat nervii aiurea), de exemplu, acuzele cu furatul de bani pe vaccinuri.
Nu-mi dau seama dacă v-au luat pe voi să vă facă într-o schemă sau v-au băgat ca să pară prea multe persoane individuale care nu pot să demonstreze că au luat bani și, așa, să se fâsâie în eventualitatea în care se vrea circ în instanțe cu alții (și vă folosesc pe voi ca un fel de scut sau alibi).
Mai rămâne să se „autosesizeze organele” pe ceva ce nu există.
Multumesc ca mi-ai aratat lista caci era nevoie. :))))) Nu ma ascund asa ca spun si la ceilalti… Eu tocmai ce sunt in negocieri cu ei pentru ale face SEO si pentru a le aduce reclame mai de duamne ajuta pe site dar vazand „minunea” tare imi e ca pun punct inainte de a semna ceva. O sa le dublez (cel putin!) oferta si o sa ii rog sa ma treaca si pe mine in acea lista. 😀 Daca ma enervez cu nervii capului o sa fac o lista cu nume de persoane fizice ce se vor trecute acolo si le-o dau. 😀 Cu mine in frunte clar! Sa nu aud vorbe dupa aia ca de ce eu prima, da? :)))))
Contrar intentiei, publicația mi-a făcut o listă cu top oameni ce merita citiți. Mulțumesc!
Mă bucur că ai intrat în top! Înseamnă că eforturile au dat roade. Și… Any publicity is good publicity
Succes si la mai multe liste 😁. Poate in curand pe lista celor cu oculta mondiala?
Trebuie sa ne cerem si noi scuze, astia vaccinatii? Nu de alta dar ne apropiem de Sarbatori si trebuie sa fim cu totii mai buni…🤔🤣
Dadada, cel mai bine ar fi să vă cereți și voi. Preventiv așa.
ămi cer skuze la domni!
e bine, șerif?
Profit de ocazie și
Î-mi cer și io scuze la domni cu lista 🤣
Âmi cer scuze că-s vaccinistă militantă. În nemernicia mea, mi-am convins familia, vecinii și niște șoferi de uber să se vaccineze in corpore, cu tot cu familiile. Am ajutat colegi de prin Ucraina și Rep. Moldova să vină la noi într-un scurt city-break, prilej cu care oamenii s-au vaccinat (pe atunci nu se dezlănțuise dementul cu războiul lui).
Îmi fac critica și autocritica și mă remușc. Drept penitență, în fiecare seară voi bea câte un păhărel de palincă (nu mai știu care avea palincă pe-aici, cred că JT). Promit să recidivez cu fiecare ocazie. Amin, fiilor.
Comentariu beton!22
Pregătește un dosar cu declarația pe proprie răspundere. Mă ocup io.
De care pălincă, tu crezi că merge așa, cu oricare? Musai de gutui tre să fie.
Pălincă de gutui? Este! 🥃🤪
Asta e ca întrebarea cu apa: de care vrei, plată sau minerală?
De care o fi, numai de prună să fie!
Așa că, JT, o fi aia de gutui bună ca Belluci, dar mă mulțumesc și cu aia de prună! Pălincă să fie! Meșteșugită neapărat!
Sănătate celor dragi, cu zile tihnite, printre oameni faini 😈
„mă remușc” – asta a fost de trei stele 😉
Și tu nu ești on line… Sigur înseamnă ceva… Unde sunteți, domnule Vasilescu, dacă nu sunteți online??? 😂😂😂
Asta cu „imi cer scuze pana maine fara sa ma repet” e geniala :))))))
Eu, cu 4 doze la activ, imi cer scuze si o saptamana si cred ca ma pun pe repeat…
🤣🤣🤣
Mai vrem niște scuze…. Dar fix cum ai zis, toată noaptea fără să repeți.
Pe bune există așa ceva, listă cu vaccinisti??? 🙄
Păi, după cum vezi.
Mno nu pot decat sa zic FELICITARI !!!
Dezamagit oarecum ca nu esti mai sus pe lista 🙂 !
Oricum ai putea sa iti pui aparitia in lista asta in CV.
Din punctul meu de vedere e o realizare.
p.s ai luat vreodata in considerare sa intri in politica ? cu zoso si arhi ati putea infiinta partidul „no BS taken or given” si fac pariu ca ati fi mai eficienti si implicati decat 99% din actualii politicieni !
Săptămâna asta împlinesc 50 de ani. N-am chef să mor din cauza nesimțitilor din politică. 🙁
sanatate si numai bine ! esti halfway there !!!
ce zici de un articol despre cat de prosti ne cred si cat de smecheri cred ei ca sunt (politicienii)?
Bine ca te-ai vaccinat tu ca sa o „protejezi” pe bunica, ca doar asa ti-au zis tie „specialistii”, nu?! Ah, si ti-au mai zis si ca e „sigur”… 🙂
Hai sa vedem cum si-au batut joc „specialistii” de naivitatea, prostia si/sau ignoranta ta (numeste-o cum vrei):
[1] https://twitter.com/i/status/1579830040858329089
[2] https://www.dw.com/ro/vaccinul-anti-covid-%C5%9Fi-posibilele-daune-asupra-s%C4%83n%C4%83t%C4%83%C5%A3ii/av-63810815
P.S.: Chiar ar trebui sa-ti pui cenusa-n cap pentru intreaga atitudine lipsita atat de inteligenta, cat si de empatie pentru semenii tai care n-au facut altceva decat sa-si revendice dreptul de a nu-si injecta in propriul corp un ser experimental…
Se dezbate încă. Ce zici?12
Dragă Ana, ți-am lăsat comentariul doar ca să-ți pot spune asta: cine pula mea v-a obligat vreodată să vă vaccinați? Cine? Mi-aș pula în morții voștri de imbecili! Atât, dragă Ana.
E ok, mi-am pus suficientă cenușă în cap?
Argumentul antivaxerilor… De unde ati tras voi concluzia ca vaccinul e experimental? Cand tehnologia a evoluat atat de mult e normal ca etapele de modelare/simulare/evaluare se mai comprima si ele. Plus ca ARN mesager ca metoda de livrare era in studiu de multi ani. Pentru alte scopuri (mai banoase 😉 ) e drept. In plus, cati oameni au murit de o moarte atroce inainte de vaccinarea pe scara larga? Cati dupa? Macar asta si ar trebui sa te faca sa preferi vaccinul. Cantarind riscurile, chiar daca ai avea vreo urma de dreptate, aleg (de fapt, AM ALES) vaccinarea fara nici o ezitare. La fel si sotia si fiica mea. Si la fel si restul rudelor mele pe care le-am intrebat.
Da, ai dreptate, sunt o imbecilă. Nu glumesc, chiar sunt o imbecilă care mănâncă căcat. Mulțumesc că mi-ai deschis ochii.
N-ai pentru ce. Cu mare plăcere.
draga ana, matus’mea de la o adancime corespunzatoare, din groapa aka, te pupa adanc pe frunte. nici ea nu a crezut in vaccin, ce sa faci …..
@Ana: tu ai vazut reportajul de la DW pana la sfarsit? Daca da, atunci banuiesc ca nu ti-au scapat pasajele in care dl prof. univ. spune ca nu ar pune totul pe seama vaccinului si ca un rol pot juca si afectiuni nedescoperite pana in momentul acela.
Si nu stiu daca ti-a scapat, dar lista de efecte secundare este foarte lunga pana si pentru banalul paracetamol.
Eu nu-mi cer scuze. Ba chiar le urez linistit sa se duca la dracu’ cu lista lor cu tot. Si sa ma puna si pe mine pe ea! Pentru ca eu unul m-am vaccinat (de numai trei ori totusi, pentru ca asa a fost situatia, acum astept vaccinul care sa fie bun si pentru Omicron dar… Rafilaa! Cat trebuie sa mai astept?) Si i-am sfatuit si pe multi altii sa se vaccineze. Chiar cred ca atunci cand a fost valul Delta, ambii parinti s-au infectat dar au scapat fara sa ajunga la spital/terapie intensiva (doar cu tratament) numai pentru ca facusera cu vreo sase luni inainte si a doua doza de Pfaizer. Si asta la 81, respectiv 80 de ani. Si traiesc bine mersi si azi.
Asa ca… Imi pare rau doar ca m-am comportat ca un ins politicos si n-am dat cap in cap toti tampitii antivaccinisti militanti.
Sincer… eu as fi fost foarte de acord cu un formular prin care sa iti asumi raspunderea ca refuzi sa te vaccinezi DAR nici in spital nu ai voie daca te imbolnavesti! In afara de persoanele care isi pun in pericol sanatatea daca se vaccineaza in general (exista si din astea, dar sunt cazuri rare si din cate stiu sunt documentate medical).
Asadar… o mare __UIE anitvaxerilor conspirationisti. Sincer, m-am saturat de ei. Nu-i obliga nimeni sa se vaccineze, asa ca sa ne lase pe noi ceilalti in pace. Fara falsa modestie, suntem mai destepti ca ei.
N-o sa primesc bile albe pentru asta, dar… e adevarat Murphy-smul asta: „Cantitatea de inteligenta este constanta, doar populatia glubului e in crestere…”. Ne-am facut 8 miliarde. Si o groaza de idioti printre noi… dar cu acces la net 😉
Unde mă pot înscrie? Vreau și eu pe listă!
Daaaa, astia cu vaccinurile lor experimentale au vrut sa ne omoare! Atata ne-au omorat de am depasit 8 miliarde!
Daca e pe cerut scuze, apai cred ca cei mai multi dintre cei care te citesc sunt vaccinati, asa ca ar trebui sa intrebi daca trebuie sa ne cerem scuze individual sau merge si prin reprezentant (adica tu, in calitate de sef de blog)?
Ar trebui să lași totuși un link, pentru că vrem și noi să mergem la curv… Să dăm o mu… Cum să-ți explic mai academic, că eu sunt un biet birjar?!
Ce ușor câștigă unii banii . 😏
Mă mîndresc cu faptul că primul care a întocmit o „listă a rușinii” legată de pandemie am fost eu. Încă din mai 2020, cînd nu începuse vaccinarea (cine zicea că se dorește vaccinare obligatorie era numit conspiraționist) ci erau la modă doar măștile și distanțarea socială: https://mariusmioc.wordpress.com/2020/05/28/lista-rusinii-institutii-de-presa-care-s-au-inscris-la-spaga-de-200-milioane-lei-pentru-propaganda-covid/
De când Adevărul e extremist!??
Băi anagramatule, care nu știi nici a scrie corect românește! „Âmi cer scuze” și ” l-a domni”? Și m-am oprit să mai găsesc mizeriile tale, din cauza vomei.
Absolut superb. Sper din tot sufletul meu să nu trolezi, sper să fii cu adevărat proasta care cred eu că ești. SUPERB.