Gata, am ajuns la București. De fapt, m-am și plictisit deja de București, dar această este cu totul altă discuție.
Azi voiam doar să vă spun că efectiv m-am îndrăgostit de mașina asta, de Renault Arkana. M-a durut sufetul când a trebuit să le-o duc înapoi celor de la Renault România. Cei care citiți de mai multă vreme pe aici știți deja că eu sunt fan Renault, dar, boșilor, mașina asta m-ar fi făcut să mă îndrăgostesc de ea chiar dacă nu eram fan.
Am făcut cu ea exact 7.084 kilometri, zic c-am avut timp suficient și să ne acomodăm unul cu celălalt, dar și să mă lămuresc ce poate. Și m-am lămurit, pentru că n-am avut niciun pic de compasiune pentru ea, am vrut să storc tot ce poate în astea două săptămâni, și asta am făcut.
Nu știu cum au reușit francezii să facă motorul ăla de 1.3 atât de agil (pentru că este practic același motor pe care-l am și eu pe Furia Albastră), dar pe mine m-a uimit tare de tot cum se desfășurau reprizele de accelerație în modul Sport. Modul Sport fiind cel pe care comutam de fiecare dată când mă urcam la volan, cu excepția zilei în care a trebuit să traversez Franța. Poate vi se pare fantezist ce zic acum, dar eu nu am mai condus o mașină de clasa asta (să nu uităm că vorbim de un motor de 1.3 litri și 140 de cai, da?) care să aibă o asemenea repriză de accelerație. Și-am condus o mulțime de mașini în ultima vreme, deci cam am termeni de comparație.
Problema e că acum vreau Arkana. Și-o vreau exact pe asta mild-hybrid pe care am avut-o zilele astea, n-o vreau pe cea hybrid clasic cu autocharging. Diferența dintre ele fiind exact acolo unde-l doare pe voinic cel mai tare: la cutia de viteze. Hybridul clasic are o cutie multi-modală care, după umila mea părere, este mai lentă și face ca mașina să fie mai puțin sprintenă. Pe când cutia asta de viteze cu dublu ambreiaj, de pe mild-hybrid-ul pe care tocmai l-am redat proprietarilor, este EXACT ce-mi doresc de la viață când sunt la volan. Nu-mi venea să cred cum răspundea instantaneu când calcam pedala de accelerație la fund.
Desigur, consumul de benzină este un pic mai mare decât în cazul hybridului clasic, dar ce mai sunt doi-trei litri în plus, la suta de kilometri, în ziua de azi? Glumesc, evident, ideea e că mă interesează mult mai mult cum mă simt la volan decât un eventual consum mai mic. Motiv pentru care mi-aș lua exact mașina asta cu care m-am simțit atât de bine timp de două săptămâni.
Un sigur lucru nu mi-a plăcut la ea: portbagajul. Nu, nu era mic sau ceva, dar modelul pe care l-am avut nu era prevăzut cu sistem de deschidere/închidere automată, din telecomandă sau de la buton. Păi eu vin după tururile lui Meșter, m-am obișnuit să deschid portbagajul mașinilor fără să fiu nevoit să ating nimic, iar acum am stat să-l ridic și să-l las la loc cu mâna, ca sălbaticii? Aiaiai, quelle horreur, ce n’est pas possible, mesdames et messieurs.
Nfine, trecând peste gluma cu potbagajul (e ultima mea problemă cum se deschide), ce voiam să spun este că îmi place atât de mult Arkana încât mâine dimineață mi-aș cumpăra-o. Singura problemă ar fi că n-am acum vreo 30.000 de euro de dat pe mașină, dar cine știe, poate primesc și eu vreo moștenire sau mă angajez la stat.
Da, știu, acum o să înceapă discuția aia cu „de banii ăia îți iei o mașină mult mai șmecheră la mâna a doua”. Da, probabil că-ți iei, doar că eu nu sunt genul care-și cumpără mașină second hand.
Eu vreau mașină nouă. Nu vreau și nu-mi voi lua niciodată un second hand care când era nou a fost mult mai scump decât dau eu acum pe el.
Pentru că atunci când îți iei mașină este extrem de important să ai și banii cu care să întreții acea mașină după ce ți-o cumperi. Degeaba îmi iau eu la super-preț nu știu ce mașină super-șmecheră la mâna a doua, dacă mașina aia va ajunge un cazan pe roți pentru că eu nu am bani de revizii, nu am bani de service, nu am bani de anvelope, pe scurt, nu am banii cu ajutorul cărora să mențin mașina aia la standardele pe care le avea când a ieșit de pe linia de producție.
Nu-mi doresc o mașină a cărei întreținere să fie un efort financiar considerabil. Da, eu sunt genul ăla de fraier care își întreține mașina, care merge la service-uri autorizate de către producători, care nu are „un băiat” să se ocupe de ea.
N-o să uit niciodată cum si-a luat un amic un Audi A5 mega-șmecher și cât de mândru era de achiziția lui, după care, când a venit frigul și-a văzut cât costă un set de anvelope de iarnă, s-a dus și și-a cumpărat anvelope de iarnă reșapate. No fucking joke. Well, eu nu sunt genul care-și cumpără anvelope reșapate sau piese after-market. Eu vreau o mașină care să-mi placă, desigur, dar să-mi și permit s-o întrețin.
Motiv pentru care întotdeauna voi alege o mașină nouă pe care voi da exact atât cât îmi permit, nu una cu care a mers la piață bătrânica aia din Germania. Când am avut bani de Tico, mi-am luat Tico. Când am avut de Cielo, mi-am luat Cielo. Când am avut de Megane, mi-am luat Megane. De două ori.
Toate au fost noi, toate au fost exact ce mi-am permis și despre toate mi s-a spus, la vremea lor: „de banii ăștia îți luai ceva mult mai șmecher la mâna a doua”. E foarte posibil, dar nu știu cum naiba se face că pe prietenii mei, cu mașini șmechere la mâna a doua, când îi căutai erau prin service-uri obscure, în timp ce ale mele n-au văzut vreodată mână de mecanic, în afară de revizii.
Iar acum mi s-a pus pata pe Arkana asta pe care tare mi-ar plăcea s-o văd parcată la mine în fața casei.
P.S. Canistra cu benzină a ajuns cu bine la București. Plină, evident, că n-am avut nevoie nicăieri de ea. Mâine dimineață o s-o golesc în Furia Albastră, că poate îi era dor de benzină la doi euro litrul și nu știa cum să-mi spună.
Și eu sunt de principiu să-ți iei mașină nouă. Decât s-o „dezvergineze” altul, mai bine eu. Dacă n-am banii necesari, bag bani în cea pe care o am decât în una second
Comentariu beton!30
Ca bine zici, noua! Un matiz nou, ca eram singura, apoi a crescut familia (primul copil), am luat un ford fiesta, a mai aparut un copil (al doilea), apoi ne-am hotarat sa luam un ford focus ca nu mai aveam loc in portbagaj si pac, a mai aparut un copil (al treilea). Anul trecut am luat o sandero stepway sa ne duca pe drumuri de munte si inca mai stam cu grija ca daca mai apare un copil trebuie sa luam o masina ca 7 locuri. :))
Comentariu beton!65
@Jeni, să vorbiți cu duamna Firea să vă comande un Otokar dacă aveți de gând să continuați.:)))Oricum, să vă trăiască și să fie sănătoși cei pe care îi aveți
Comentariu beton!72
Jeni eu zic sa nu mai schimbi masina ca vad ca exista o relatie de cauzalitate intre masina noua si un nou copil ! 🙂
Amu serios vorbind, eu am avut pana acum 2 masini second (Ford Sierra luata dupa ce m-am angajat prima oara si VW Jetta dupa al 2-lea copil) si intre ele una noua (Matiz).
Nu regret nici o clipa achizitia nici uneia din cele 3: prima a fost masina „tineretii”la care si acum ma gandesc cu drag, cu multe amintiri frumoase desi am avut si probleme cu ea.
Matizul a fost si este o masina simpla, ieftina si in general fiabila. O am si acum si e masina de rezerva sau de plimbat prin oras in aglomeratie.
Jetta am luat-o in momentul in care avand 2 copii Matizul nu mai era suficient ca spatiu si comfort. Avea atunci 10 ani. Eu personal sunt foarte multumit de ea. As fi luat o masina noua insa in momentul achizitiei de banii aia nici Logan nou nu imi puteam lua iar dpdv al sigurantei (care pentru mine a fost cel mai important criteriu) nici macar nu se apropia (ESP, sasiu caroserie ranforsata, airbag-uri cortina si laterale, etc.).
Cum plateam rate destul de mari la locuinta nu imi permiteam un credit pentru o masina noua (optiunea in cazul asta era Skoda, acum a devenit Hyundai sau Kia). De fapt imi permiteam insa ramaneam cu zero buffer in caz de evenimente neprevazute.
Jetta are peste 6 ani de cand o am, 90.000+km si probabil o sa o mai folosesc inca cativa.
Pentru multi oameni 10.000 euro (Logan nou) e o suma de neatins pentru achizitia unei masini si, din punctul meu de vedere, poti gasi o masina second-hand care sa merite banii si mai ales sa se potriveasca cu ceea ce iti doresti (comfort, siguranta, economie, lux sau ce-o mai fi). Ideea e sa iti asumi alegerea, sa minimizezi riscurile si sa nu ai asteptari nerealiste.
In cazul meu vorbim de o masina de 25-35.000 noua si da, urmatoarea masina va fi una noua.
stai să afli de CVT 😀
Am aflat de CVT. Ba chiar și de ECVT. 🤭
Sau de zf8 defapt da alea sunt la „concurenta”
Sau de… sau de… :))
americanu’: sunt prea sărac să cumpăr lucruri ieftine!
eu: sunt prea sărak să cumpăr!?
singura nouă (mă rog, aproape, că avea 7000km) a fost o bora, la vînzarea căreia mi-a plîns sufletul meu zgîrcit la calculul diferenței prețului de achiziție/vînzare; așa că, pînă cînd pe poarta mea n-o să scrie țiriac, rămîn la SH-uri;
a, să nu uit, regulile la mine sunt: „fără martori aprinși în bord” și „acu-i dau cheie și plec la Madrid”;
mai vedem cu Ionică, dacă, cum, cînd o fi…
Comentariu beton!41
În concluzie, nu ne-ai spus cât te-a costat un drum Buc-Madrid-Buc. Eu cred că peste 1000 de euro.
Total de acord cu tine, @Mihai. Am avut si second-hand-uri (si m-am ars), si am avut/am si noua. Nu imi voi mai cumpara vreodata una second-hand, decat cine stie cum?! Cea noua poate veni „la pachet” cu niste avantaje (garantie, revizie gratuita pe perioada de garantie, lipsa grijei ca poate „raman cu ea in drum”). Cel mai probabil urmatoarea va fi o hibrida sau o electrica, dar asta doar peste vreo 4-5 ani (actuala nu are nici 3 ani vechime, si merge „brici”).
Fiu-miu vrea acum sa isi cumpere un secon-hand (el are un Passat nou pt. familie, dar vrea una „a lui”), o Toyota Yaris GR, 17.000 km, fabricata in 2021. E o mica „bomba pe roti” dar si costa pe masura.
La Arkana nici macar varianta de top nu are deschidere din buton, sau alt sistem la portbagaj?
Mașinile second-hand sunt ptr o parte de oameni, cele noi ptr alta parte. Niciuna nu e mai deșteaptă sau mai proasta, mai ghinionista sau mai norocoasă. Ideal ar fi ca cine e făcut ptr mașină nouă sa rămână acolo, sigur va lua „teapa” daca încearcă una second. Am avut personal din anul 2001 până acum doar mașini sh, de la 2000 euro până la 30 35 k euro în prezent. Mașini cu care am rulat între 25 și 100k kilometri până să le revând și sincer am întâmpinat doar probleme mici spre medii. Nimic grav in 20 de ani. Acum și aici e o poveste, daca unui om i se pare grav o turbina defecta sau o perna de aer care scapă aer, e din ceata celor cu mașini noi. 🙂
Până în 2020 am avut o Bora care cărase destul pătuț, căruț, oliță, totul x2 și am decis că nu se mai poate, trebuiau băgați prea mulți bani în ea, era bătrână. Când am hotărât să luăm un Duster, unii prieteni, vai, luați un second mai bine! Sau faceți un efort și luați una mai scumpă, dar eu nu vreau să stau cu mașina faină în parcare și să nu îmi permit concediu. Unul din acei prieteni si-a luat un BMW second și anul ăsta nu a mai avut bani de plecări din cauza mașinii. De 2 ani Duster-ul ne-a dus fără probleme și la munte și la mare, și la mare depărtare de casă, fără probleme prin toate gropile țării.
Comentariu beton!36
Niciodată n-am înțeles oamenii care-și cumpără mașini pe care nu-și permit să le-ntrețină. Mi se pare o prostie colosală.
Comentariu beton!35
Nu cred ca trebuie sa tratam totul in extreme. Exista multe nuante intre „nu iau in considerare decat masini noi” si „cumpar masini SH a caror intretinere nu mi-o permit”.
Costurile de intretinere pentru o masina cu pret de lista de 40-45k nu sunt mult diferite de cele uneia de 30k. Pana sa bubuie piata SH, am considerat tot timpul ca merita dati 18-20k (40-50% din pretul de lista) pe o masina de 3 ani si 60-70k km si lasat pe altul sa-si asume devalorizarea puternica din primii ani. Chiar daca ti-ai permite sa platesti 30-35k pe una noua. Sigur, asta daca nu esti genul care vrea ca masina sa fie intr-un anumit fel, ca atunci nu ai alta solutie decat sa o cumperi noua, configurata dupa dorintele tale.
@John Temple
Oamenii de genul ala nu isi cumpara masina ci imagine, in ideea de a compensa ceva ce le lipseste.
Sau pur si simplu sunt inconstienti !
Cunosc si persoane care au masini scumpe raportat la venituri si fac orice sacrificiu pentru a mentine masina „tipla” dar din pacate sunt rare si exceptiile de la regula.
Daca RAR-ul si politia si-ar face treaba corect nu ar mai fi asa multe „cazane” si am avea si mai putine victime pe drumurile patriei. Fara suparare cand ai caroseria gaurita de rugina sau iti curge lichidul de frana sau fumega masina la relanti vara mai ceva ca un gratar nu mai ai ce cauta pe sosele cu ea.
Ambele masini pe care le am au peste 10 ani si deci ITP-ul se face anual si mi se pare normal. Cu timpul apar probleme: plasticul si cauciucul imbatranesc si isi pierd proprietatile, piesele electronice se strica, etc. Asta ca sa nu vorbim de complexitatea in crestere exponentiala a masinilor in ultimii 20-30 de ani care duce la o fiabilitate mai mica, scazuta deja din cauza presiunii preturilor materiilor prime si a competitiei !
Pana la urma o masina cu probleme tehnice poate cauza accidente cu victime nevinovate si a preveni e intotdeauna mai eficient !
Am făcut un efort și mi-am luat nouă. Și de atunci (8 ani momentan) e foarte ok (coafura rezistă). După mine, aș mai ține-o până ne obligă să ne „electrificăm”. E adevărat că nu am schimbat nimic la ea încă (în afară de consumabilele de revizie, evident), într-un oraș ce concurează la „cea mai proastă infrastructură urbană” (piatră cubică la greu, pusă prost, efectiv toate străzile denivelate, tăiate, săpate, crăcănate etc) . Am tras concluzia că ori e prea bună mașina (deși e cam sport, garda la sol joasă, suspensii rigide), ori eu sunt un șofer foarte atent. Nu prea îi înțeleg pe ăștia care se plâng că tot înlocuiesc diverse pe la mașini, din cauza drumurilor. Sau poate că își cumpără mașini SH, gata tăvălite ? Nu e retorică întrebarea.
Își cumpără mașini praf, care doar la exterior arată bine. Iar când vine vorba de piese, umblă după ele prin dezmembrări.
Ce rulaj are masina ta dupa 8 ani?
@MV: pe Opel am un motor 1.4l cu 140 cai. Cu turbină, binențeles.
Io-s adeptul „îmi iau mașină de câți bani îmi permit”.
BMWu’ l-am luat de la un dealer BMW, veche de 2 ani. Am dat atunci €50 mii pe ea. Verificarea tehnică o fac doar la ÖAMTC (un ACR mai sofisticat).
Opelul l-am luat de la un dealer Opel în 2017, atunci era veche de 3 ani ș-am dat pe ea €9750.
Până acum, întreținerea la Opel m-a costat mai scump ca la BMW: discuri și plăcuțe de frână pe față €720. Da-s Brembo.
Până acum, BMWu’ se ține bine.
În Austria, ITPu’ se face anual.
Boss, când vorbim despre 50.000 de euro nu prea MAI ne încadrăm la ce-am scris io azi. 😁
Prețul la un seria 7 începe de la €122.800, pe site-ul BMW Austria. D-aia io l-am luat p-al meu secănd. 😀
Zi-ne și de CASCO. A, da. De 5 ori cât întreținerea.
@Alunelu: la Opel plateam €100/lună. Acum plătesc €325/lună pentru ambele mașini, că folosesc un singur număr de înmatriculare. 😀
@John, 100 euro/luna??? WTF? Adica 1200 euro/an pentru un Opel cu motor de 1.4?
@Emil: da, așa-i în Austria. Se plătește asigurarea pe bază de caii putere ai mașinii.
La BMW am doar 400. 😀
Aici poți avea câte mașini vrei și un singur număr de înmatriculare, dar se plătește asigurarea cea mai mare.
Comentariu beton!14
@JT, ce dracu’, frățioare, a murit și ultima genă dă român din tine? hai că știu io niște băeți, o punem pă bulgaria și ieși pe plus cu 3500 pe an…?
Aștept cu nerăbdare poza cu Arkana ta. Și să fie cât mai curând.
Noi am avut în ăștia 30 de ani de căsnicie multe mașini. Majoritatea second hand. Și preponderent Ford. Mulți consideră Fordul ca fiind o mașină nașpa și se simțeau datori să ne explice că mai bine VW sau altele. Aceeași care ne dădeau sfaturi, sunt cei care acum nu înțeleg de ce ne-am luat Wrangler. Că consumă mult, că are doar o stea NCAP, d’astea. Este foarte simplu. De atât am avut bani și pe asta am vrut-o. Și le-am mai spus că vreau să mă obișnuiesc cu mașini pătrate pentru când o fi să-mi iau un Mercedes G Classe.😁
Comentariu beton!22
Și eu aștept cu nerăbdare. 😁
Fordurile aveau, nu știu dacă o mai au, o boală nasoală: suportul motor se macină-n timp și le cade motorul când ți-e lumea mai dragă. O pățit frate-miu la un Ford C-Max. Noroc că mergea cu 20 km/h. La Fordul Fiesta care l-am vândut în 2013, jumătate din suportul motor era praf.
Am mâncat un „pe”, de foame. Fordul pe care l-am vândut…
JT, cred că noi am avut noroc. Pur și simplu nu am avut probleme majore cu nici una din cele second hand. Am avut vreo 7 Mondeo combi. Ne convenea că întreținerea lor nu era scumpă și aveam loc căcălau pentru copii și bagaje. Ba chiar am tras și rulote cu ele.
În schimb, cu Raptorul cel nou, am avut niște probleme. Noroc cu garanția că nu am plătit nimic.
Citisem că Raptor au avut ceva probleme.
Din păcate „planned obsolescence” se vede din ce în ce mai puternic la mașini. 🙁
Exemplul clasic e dat de comparația între Mercedes-Benz 300D ”Cobra” din 1984 care nu se strică nici să vrei și ultimele modele de Mercedes-Benz S-klasse, care pică imediat după ce expiră garanția.
Comentariu beton!12
Da, suntem un pic cam dezamăgiți dar tot îmi place Raptorul.🤷🏻♀️ Înainte am avut două Ranger, una din 2008 și alta din 2013, care nu au fost luate noi și de care am fost foarte mulțumiți. Mie-mi plac pick upurile astea. Înainte să luăm Raptorul, ne uitam la un Mercedes X Class. Dar mai bine că n-am luat că au dat chix cu el și nu se mai fabrică.Al meu visează la un F 150. 😁
Mercedes-Benz X-klasse s-a bazat pe șasiul lui Nissan Navara.
F-150 mi se pare prea mare pentru România.
Arkana e singurul SUV cu apucaturi „coupe” din categoria asta pe care cei de la Renault au reusit cumva sa-l deseneze in asa fel incat sa nu fie „urat ca munca”. In opinia mea este superba si PUNCT!
Unde mai pui ca este si hybrid – am mai zis, hybrid este SINGURA varianta in care eu accept amestecul electricului in motorizarea unei masini – deci chiar are tot ce este mai bun din tehnologia disponibila acum.
Singurul repros al meu ar fi legat de lipsa unui sistem (cat-de-cat) 4×4. In primavara cand m-am interesat de o fisa tehnica dealer-ul mi-a zis ca nu exista nimic 4×4, nici pe RS Line.
Nu ca ARKANA ar fi genul de masina pe care sa o calaresti pe aratura, dar totusi, ceva acolo din considerente DINAMICE. Daca ar avea un sistem „destept” care sa-i permita sa puna puterea pe asfalt prin toate rotile cred ca s-ar simti si mai mishto la un mers „sport”.
Eu personal asta asteptam de la nivelul de echipare RS Line – alt motor (un 2L de exemplu), alta suspensie, alte frane si un sistem de 4×4 care sa o faca mai dinamica.
Comentariu beton!14
Nu am o problema cu masinile second hand, atata timp cat au o varsta rezonabila si nu le cumpar de la samsari. Bine, incadrandu-ma la ce zici tu referitor la intretinere, care trebuie facuta ca la carte.
Am insa o problema cu modelele aparute recent: in caz de „ceva” trebuie sa astepti o gramada pana vine piesa de schimb. Am patit-o cu una din masinile de serviciu – mi-a fost spart un geam lateral si am asteptat vreo 3 saptamani pana a ajuns.
Din motivul asta, prefer o masina mai veche. Bine, in nici un caz o bomba pe roti.
Ah, plus ca am o reticenta de a fi cobai pentru tehnologii noi.
Am avut Opel sh 10 ani. A um am masina noua de 4 ani. Cu otelul au fost probleme abia din anul 5. Și chestii minore. Cu mașina noua din anul 2 și chestii majore. Noroc cu garanția.
Dacă stați în București, feriti-va de cutii dublu ambreiaj și sisteme mild hybrid franțuzești făcute de valeo. Manuala e Sfânta. Sau automata clasica cu convertizor. Sau dacă sunteți taxy 😉
Deci tu dai sfaturi despre mașini și cutii de viteze, după ce mi-ai spus să am grijă să nu topesc pistoanele la Arkana? Da, pare c-ai fi genul de specialist de a cărui părere trebuie să țin cont. 🤔
@Cucurigu La nemți e sfântă automata, nici vorbă de mestecătorul de mămăligă, iau cu de asta doar când nu e deloc disponibilă. Leneșii de la semafoare știi sigur că manuale au.
Nu vreau sa o iau pe urmele lui Lucian, dar iti spun ca am condus peste 50 de modele de masina din care vreo 10 renault. Actualemente conduc una cu dublu ambreiaj luata de noua si la care trebuie sa ii schimb discurile odata la 2 ani. si iti spun ca nu rezista in Bucuresti prea mult. Daca tu crezi ca nu ma pricep sau sunt rau intentionat, e alegerea ta.
Pe grupul KIA sunt sute de colegi cu problema la mild hybridul facut de Valeo, unii la a 4-a rola intinzatoare. Sper ca pe Arkana sa fie un sistem mai rezistent.
Macar la KIA ai 7 ani garantie. La Renault nu cred ca ai asa de mult.
Pana la urma sunt banii tai si faci ce vrei. Daca o iei cu un discount bun poate sa merite si sa o revinzi cu cat ai luat-o la cum merg preturile si piata in ultima vreme.
Dar, tine cont ca masinile noi sunt absolut mai putin fiabile decat cele vechi, sunt consumabile. Te atrag cu tehnologia si te demoralizeaza cu problemele.
Daca nu ai auzit ca majoritatea producatorilor renunta la motoarele sub 1.5L cu turbina datorita problemelor, nu inseamna ca aceste probleme nu exista (VW, Ford etc).
@aleblaga, la nemti e sfanta automata pentru ca isi permit, discount la taxe pe salar si schimbata cand face 200 000km ca se stie ca la audi pica stronicu intre 200 si 240 000km, data la romanasi care o repara ieftin.
Țin să-ți mai temperez entuziasmul in privinta modelului Arkana și a avantajelor unei mașini noi, avantaje ce Renault România nu le asigură. Ca să nu spui că sunt hater Renault, sunt posesor de Arkana de un an (precum cea din articol). E o mașină cu probleme, iar cei de la Vocea Clientului nu răspund la sesizări nici după 3 săptămâni, deși termenul unei sesizări ar fi de maxim 5 zile. Deci dacă vrei să beneficiezi de avantajele unei mașini noi, evită Renault, oricât de bine arată Arkana 🙂
P.S: Renault România, dacă citești acest comentariu, încă aștept si răspunsul la sesizarea mea
Comentariu beton!29
De-aia e timp de așteptare 10-12 luni dacă dai comanda de mașină azi? Nu știu, boss, eu am încredere într-un brand ale cărui mașini le conduc de 19 ani. O să-mi iau Arkana.
@Constantin: dar ce problemă are mașina?
Întreb de curiozitate, doar.
@Mihai, daca astepti 12 luni pentru livrare asta nu presupune automat ca masina e un monument de calitate, ci doar ca exista cerere. E normal ca abia acum sa apara problemele, unele masini abia implinesc un an de folosinta, iar daca rasfoiesti forum-urile si grupurile de proprietari, o sa vezi si nemultumirile.
In cazul tau poate Renault Romania te trateaza altfel, fiind proprietar de blog cu ceva trafic 🙂
@John Temple, problemele ar fi urmatoarele:
– benzina in ulei, problema pe acest motor fiind inca de la primele Renault Megane IV livrate (e plin forum-ul reno.ro de subiectul asta);
– consum de antigel (ultima oara cand am fost la reprezentanta a fost completat de la nivelul minim la maxim);
– computer-ul de bord a masinii se restarteaza random in timpul mersului (probabil ca in timpul procesului de restart sistemele de siguranta ale masinii sunt in stand by)
– cutia de viteze smuceste;
– o alta problema, nici nu stiu cum s-o numesc, ci doar sa o descriu: atunci cand masina e pe loc si volanul e rotit se aud „trosnituri”. Recomand vizionarea urmatorului video cu un nivel ridicat al sunetului https://www.facebook.com/sergiu.mihalcea.1/videos/3285440241741398/?idorvanity=581736426101115
– o alta problema, desi nu am patit-o personal, dar stiu deja doua cazuri (fie ca vorbim de un model echipat cu trapa sau nu), inundarea plafonului. In cazul modelului fara trapa, pe la antena radio, iar pentru modelul cu trapa pe la imbinari.
Nu vreau sa fac anti-reclama Renault, fiecare face ce vrea cu banii lui. Totusi, folosind deja de un an masina, cred ca pot avea o parere asupra calitatii acestei produs.
Comentariu beton!28
@Constantin: îmi pare rău pentru tine, nu mă așteptam la ditamai lista. 😬
@Mihai,
Vrei Arkana ăla care-l vrei tu la 6 luni în loc de 10-12 luni?
Dacă da, anunță-mă.
@Zeus, io o vreau mai repede de șase luni. Gen, acum repede, dacă se poate. Dar e bine să știu că te am de backup. 😉
Am avut doar japoneze, până recent, când am trecut la Renault, un Kadjar. Sincer, n-aș fi crezut ever că Reno face astfel de mașini. Baiul cel mare e că…..folosesc atât de rar mașină, încât mă gândesc serios dacă se merită acest concept: mașina personală!
Stai să vezi când descoperi mașinile nemțești😁
Mihai, eu vreau sa-ti multumesc personal, pentru ca oamenii ca tine fac fac fericiti oameni ca mine.
O singura data mi-am luat masina noua (Opel Insignia culoare mahon – inca tin minte momentul cand mi l-au dezvelit ca la o lansare oficiala), dar era dupa niste dicounturi de cca 35% si chiar a meritat.
In rest, mereu second, eventual de la buy back, programe gen „Premium Selection”, „Select”, „Nearly New Car”, de obicei dealeri unde primesc si ceva garantie si mici discounturi.
Daca n-ar cumpara oamenii masini noi, nu ar exista masini second pe care sa le cumparam noi , astialalti.
Asa ca, multumesc. 🙂
Comentariu beton!25
Sunt perfect de acord cu tine. E plina Romania de BMW-uri, Mercedes-uri si Audi carora proprietarii nu au bani sa le cumpere nici macar lichid de parbriz, darmite sa le schimbe directii, suspensii, placute/discuri.
Aveam un amic, avea niste slick-uri pe masina de mi se facuse mile de ele.
Ii zic, „man, dar astea nici nu mai au striatii…”
Altul zice: „Tot ce au cauciucurile astea e experienta!”
Mașină nouă e mai bine. Am colegi care au mașini care stau cu lunile în parcare, din alea de la băbuțe. Ba n-au bani de piese ba nu au chef de umblat, etc.
Te-am mai întrebat: cumpăr canistră 🙂
Cand mi-am luat permisul mi-am luat un Oltcit second hand. Bine, nici nu imi permiteam nici o masina noua. Nici macar o Dacie. Apoi am avut un VW vento second hand, luat pe vremea cand datul kilometrajului inapoi nu era sport national. Apoi numai masini noi. Asta cred si eu – ca mai bine o masina noua pe care ti-o permiti inclusiv ca intretinere decat o SH scumpa si pe care apoi sa n-o poti intretine. Am trecut la un Opel Vectra de 3000 cm3 nou nout. Si acum plang dupa masina aia – a fost cea mai buna masina pentru mine, timp de 8 ani habar n-am stiut ce e ala service, am trecut pe la mecanic doar pentru schimbul de ulei si placute de frana. Dupa vreo 10 ani, mi s-a stricat un senzor care emula nu-s ce naiba si am inceput sa am probleme cu masina, in loc sa pot accelera cand schimbam viteza in sus, se infrana. Am dus-o numai la reprezentanta intotdeauna insa pe tema senzorului au fost incapabili sa imi spuna ce are masina, nu le aparea nimic pe calculator… am ajuns cu ea la un amic, super mecanic, deabia asta a reusit sa ii dea de cap si sa detecteze ca era acest senzor. Mi l-a schimbat si apoi am revenit la viata. Am trecut apoi la un Opel Insignia 4×4 sports tourer – mare dezamagire in comparatie cu Vectra. Motor de 250 cp si cu toate astea, nu avea performantele Vectrei. De vreo 3-4 ani am luat un Ford Focus nou, mai mult pentru oras mi-am zis, insa anul asta am iesit din tara cu el si am ramas surprinsa ca merge foarte bine. Sunt foarte multumita de cum s-a cumportat la drum lung, chiar daca are chiar motor mic (1L). Daca ar fi dupa dorinta, mi-ar place o Subaru Impreza wrx-sti nou nouta. 😉
Am avut mașini de toate felurile, noi și second-hand (max. 3 ani vechime aveau când le-am luat). Mereu am mers pe principiul să-mi iau ce-mi permit, inclusiv asigurări și întreținere, nu numai prețul de cumpărare. Cu vârsta mai vine și dorința de confort, care e diferit la o mașină de 50.000€ față de una mai ieftină.
Până la urmă, la mașini e foarte mult o chestie de gusturi, iar astea sunt greu de combătut. Dacă ție îți place Renault, n-ai avut experiențe nasoale cu ei (sau au fost nesemnificative) și se încadrează și în costurile pe care ești dispus să le plătești, atunci nici măcar Seria 7, gratis, nu te va întoarce din drum (puțin exagerată comparația, doar ca idee).
S-o stăpânești sănătos! (Dacă ți s-a pus pata pe ea și le place și fetelor, atunci clar o să o cumperi) 🙂
ultimele doua rable: SH. Da, la forester m-am cam intins putin peste, dar la skoda nu. Desi skoda a fost de 2.5ori mai scumpa 🙂
Skoda o am de 3 ani. la 50k si aproape 3 ani cat avea cand am luat-o era doar putin SH.
Ca idee
– de ce sa ma duc la reprezentanta. Sa dau cam 1.5x vs un service mare?
– acum tre sa ii schimb placutele de frana si discurile. De ce sa le iau pe alea originale daca nu mi-au placut? Cand mai pui putin si iti iei brembo? Daca pui mai mult le iei si ventilate, io am considerat ca nu merita
Asta cu „trebuie musai la reprezentanta si numa piese originale” e teama de oameni care nu prea stiu nimic despre masini.
sh vs nou. Practic din banii economisiti imi tin asigurarea si toate reviziile si eventualele schimbari datorate uzurii pentru toata viata rablei 🙂
Comentariu beton!13
Eu consider că știu despre mașini oleacă mai mult decât media. Doar dacă pun la sosocoteală câtă mecanică am învățat reparând singur la Dacia mea 1100, și tot sunt genul ăla pe care îl pot prosti mecanici din serviceuri. NU, șerif, eu vreau mașină nouă și cu asta basta. Dar tocmai ăsta e farmecul, nu? Că suntem diferiți și ne dorim lucruri diferite.
Gusturile nu se discuta, uni vor “virgine” sa fie ei primi, altii putin mai experimentate sa fie “lucrati” bine:))
In 2011 am(de fapt sotia a luato mu eu) luat o masina sh nemteasca veche de 2 ani, bani dati pe ea erau mult peste un duster nou de exemplu, masina mai ruleaza tot la mine si in ziua de azi in ro, doar ca am mai adaugat o benzinara(prima a fost dizal) langa ea acolo.
Daca ar fi sa mai fac inca odata o alegere de genu as face la fel fara sa clipesc, din punctul meu de vedere nu trebuie condnati nici cei care aleg sh, nici cei care aleg noi, fiecare face ce vrea cu bani lui.
„NU, șerif, eu vreau mașină nouă și cu asta basta.” – apai. Asta nu am sa contrazic niciodata. In fond este o chestie despre dorinta. Cum ar zice un prieten „PRIMA BASINA VREAU SA FIE A MEA!”
io ziceam doar de majoritatea alora cu reprezentanta si lucruri originale. Ca contra- io chiar nu stiu nimic despre mecanica. Nu imi pasa, nu e meseria mea. Dar tot stiu sa citesc ce am nevoie si ce nu 🙂
Skoda, pentru revizii, nu o duc la serviceuri mici. Nici la reprezentanta. O duc la un service mare din Suedia unde platesc doar putin peste serviceuri mici. Dar am istoric la ea, cand o vand o sa pot demonstra lucruri. Dar, acum ca ii schimb discurile, mi=am bagat pl si am dus-o la un service de cartier.
In Romania o duceam la un baiat. Atat ca baiatu are echipa de raliu 🙂
Mekonomen? 😉
Posesor de Renault Megane 4, a doua masina de acest fel. Prima a fost acum aprox 4,5 ani, printre primele masini cu motor de 1,3T si cutie automata. Inainte am avut Renault Megane 2 si Fluence.
In ianuarie am vrut sa imi achizitionez Arkana, aceeasi configuratie – adica 1,3 si cutie automata ( nu mai conduc manuala de 10 ani ).
Nu mi-a placut deloc pozitia la volan si confortul scaunului de sofer. Dar deloc. Nu ma simteam confortabil pt drum lung – aprox 45.000 km/an este media mea.
De aceea am ramas pe Megane, unde chiar au facut ceva schimbari, mai ales la volan, bord si fata.
Acum eu zic ca alti 4 ani nu mai schimb. Insa sa vedem😜
Total de acord: am avut Logan nou iar acum Kia Stonic. Poate am fost și norocoasa, însă am folosit Loganul 10 ani înainte de a_l vinde. Iar pe „dragostea mea actuala” fiindcă iubesc cu adevărat mașinuța asta ce pare făcută special pt mine_o am de 4 ani și trec pe la reprezentanta o data pe an, ea având garanție încă 3.
Nu a făcut figuri, m_am putut baza pe ea oricând, nu am plătit nimic extra…. Singura chestie care ma costa este asigurarea_180 de euro pe luna. Full casco, adevărat, dar totuși… În partea cealaltă era mai ieftin))). O iubesc ca în prima zi🥰 dar cum mai am doar 3 ani pana iese din garanție am început sa caut ceva care sa_mi placa la fel de mult. Și culmea, am găsit. Kupra Formentor. Doar ca…. Mai am nevoie sa strang cureaua, dacă înțelegi ce vreau sa spun. Dar simt ca va fi a mea😜
Cupra, nu Kupra. 😉
€180/lună-s mulți? 🤣🤣🤣
Cupra Formentor are 390 cai. Să vezi atunci full casco €450-500/lună. 🤣🤣🤣
180e/luna. ce in numele lu santana?
Nu am avut niciodată una nouă. Și mă tot roade că încă nu mă pot bucura de rabatul pentru handicapați în Germania, adică și cu reducere tot e cam mult. Anul trecut a fost un fabulos 28% reducere la Citröen, evident nu toate modelele. La Ford din start taie din preț 6.000 euro dacă iau cu automată.
Am un Duster luat la 29.000 km, prima generatie, cu GPL. Nu am schimbat decat pivotii (bantuit Tirolul de sud/Alto Adige), distrbutia (oricum venise termenul) si computerul pentru gaz. Spartan și chel, aproape numai pe GPL îl țin și asta îmi mai ține psihicul/sacul în picioare 😎.
Parcă aș lua totuși nouă, dar la Renault sunt nemernici și nu dau nici un rabat la Dacia. La Renault e între 12-20% rabat. La Arkana E-Tech e 16 5%.
Nu vad ce treaba are masina SH in sine si faptul ca o sa fie scumpe anvelopele?!
Daca omul si-a luat masina SH care a fost de noua 50-60k euro, deci de vreo doua ori cat Arkana ta, normal ca anvelopele sunt scumpe…
Dar asta nu e problema masinilor SH in genere ci a nestiintei celui care si-o cumpara, nemancand vreo 5 luni ca sa stranga bani de una.
O masina SH e mai buna decat una noua din mai multe puncte de vedere. In primul rand NU suporti deprecierea masiva a oricarei masini noi din primii 5 ani. Dupa 5 ani, Arkana ta nu mai valoreaza decat maxim jumatate din pret. Daca tu ca proprietar ai avut grija de ea, cred ca putem fi de acord ca nu e pe jumatate uzata dupa 5 ani…mai ales ca in anii astia de regula ai si garantie, revizii la reprezentanta, samd.
Deci o masina SH e mai avantajoasa si financiar cu conditia sa iei ceva nu foarte vechi, adica 4-5-6 ani vechime, cu foarte putini km, intretinuta corespunzator. Ai scapat si de bolile copilariei, ca in general masinile noi vin cu bube din fabrica…
La noi lumea isi ia teapa cu SH, fiindca vorba ta, vor numai masini premium la bani putini. Si asa ceva nu exista, decat tepe. Ori au f multi km la bord, ori sunt praf tehnic, ori sunt busite si refacute prost, sigur au ceva!
Sunt la a treia mașină pe numele meu. Două încă le am. O Honda din 2004 și încă o Honda (achiziție mai recentă) din… 1996. 🙈 Pe toate trei le-am luat cu bani peșin.
Dacă ar fi să le privesc din perspectiva prețului de achiziție (la care se adaugă vârsta și kilometrii deja parcurși când le-am luat), sunt niște rable. Dar cu primele două am mers câte cel puțin 30.000 de km și câte un drum spre România și retur fără cea mai mică emoție că m-ar lăsa în stradă.
Le-am cumpărat în funcție de bugetul pe care l-am avut la momentul respectiv ghidându-mă după principiul de care am mai spus aici: nu fac rate pentru lucruri care nu sunt urgente/importante și pe care nu mi le permit. Iar o mașină, oricât mi-ar plăcea mie în spatele volanului, nu este în categoria asta. Și nici în categoria „să vadă dujmanii ce valoare am”.
Dincolo de asta, cred că am mai spus de cunoscuți care mă întrebau (voalat) de ce dau banii pe toate rablele, în timp ce ei duceau mașina la reparat în rate.
Dar să nu înțelegeți greșit, nu sunt împotriva mașinilor noi. Chiar săptămâna trecută mă bătea gândul să trec pe la Dacia, să iau un Sandero la drive test, să văd dacă o mașină mașină nouă m-ar putea face să încalc principiul mai sus menționat.
PS: chiar dacă e același motor, diferența dintre Arkana și Megane stă în turbină și softul care o controlează. Și în sistemul hibrid, dacă există.
Apropo, 140 de cai dintr-un motor de 1.3 nu-s uau, atâta timp cât e o turbină implicată.
Și, personal, consider blasfemie motor sub 2 litri pe o mașină de talia aia. Dar înțeleg motivele din spatele acestui trend.
Eu daca aveam 30k îmi luam un sh cinstit de 15k și cu restul mă duceam sa vad pinguinii ( la propriu, in mediul lor natural).
Mi se pare o risipă sa cumperi o mașină nouă ( se devalorizează repede, te costa mult întreținerea).
De fiecare data când am schimbat mașina am luat un sh de 4-5 ani, ultima data de la reprezentanta, cu garanție un an. Întreținerea o fac la reprezentanta.
Ah, am uitat de chestia cu devalorizarea în comentariul meu anterior, deși o aveam in minte când am început să-l scriu. 😁
Sunt absolut de acord cu tine.
Gândirea e la fel şi în familia noastră, taică-meu insistând pe maşină nouă vs SH. Când au fost bani de Dacie clasică, din aia s-a luat, când au fost bani de Solenza, tot aşa, de Skoda idem. Cu revizii la timp, anvelope noi vară/iarnă, fără probleme deosebite.
Când o fi să am carnet, tot maşină nouă îmi voi lua şi eu.
P.S. Şi mie îmi place Arkana 😍
Sincer, sunt de acord cu tine ca 1.33 e un motor f reusit. Silentios si incredibil de puternic!
Sunt foarte de acord si ca o masina noua e aur. Ai garantie 3-5 ani, eventual prinzi o oferta cu reviziile incluse si nu scoti un ban din buzunar. La final de garantie vinzi, pui diferenta si iei alta noua.
In acelasi timp… eu, ca si tine am Megane 4. Acelasi motor 1.33. Desi pare totul roz ca e masina noua si ai garantie, trebuie sa recunosc ca am avut probleme multe de garantie ir Renault si le asuma doar cu insistente. Probleme de genul: etansare chiuloasa motor, rulment de ambreiaj schimbat de 2 ori, baterie dusa, brate de inlocuit, etrieri blocati, toate in primii 30 000 de km… mi se pare dezamagitor pt masina noua. Si mai nasol e ca sunt probleme generalizate, nu doar la mine si in mare sunt nerecunoscute de Renault… ba chiar pe garantie ar face orice sa nu rezolve problemele… pacat de motorul ala fain. Dar chiar si asa, cu timp dat prin service-uri, macar nu te costa nimic cand te loveste o problema de genul, pt ca ai garantie.
Deci all in all… da pt masina noua, da pt 1.33, da pt designul Arkana… nu la modul general pt Renault si modul lor de a-si asuma problemele de productie.
Boss, financiar vorbind, mașina pe care și-o permite oricine ar trebui sa coste echivalentul venitului pe 6 luni. Dacă depășește venitul pe 6 luni, nu ți-o permiți, e simplu. Indiferent că e nouă sau second, că o iei cu banu’ jos sau in rate, cam aici duc statisticile. E vorba de întreținere, de achiziție, de carburant, etc. Am avut și mașini noi, și second, toate au mers brici pentru că mi-am permis sa le întrețin. Dă-i mașinii ce ii trebuie și nu te va dezamăgi. Clar, nu poți avea, să zicem, de la un Logan luat second hand, cu vechime de 5 ani aceleași pretenții ca de la un BMW ultimul răcnet, dar nici el nu va avea aceleași pretenții de întreținere. In ceea ce mă privește, neavând multe drumuri lungi și în afara orașului, și, deși merg zilnic cu mașina, dar nu petrec în mașină mai mult de o oră zilnic (cu excepția vacanțelor sau dacă e extrem de aglomerat sau am mai multe drumuri de făcut) nu mă interesează în mod deosebit performanțele tehnice ale mașinii sau confortul, cât siguranța și consumul. Prin oraș nu prea ai unde dezvolta accelerația aia sublimă, și timp de o oră (in 2-3 reprize) pot trăi și fără să am comenzile casetofonului pe volan (dau un exemplu) sau fara sa am încălzire prin scaune. Dar nu prea mă aranjează o mașină care consuma 20 la sută. Numa’ zic.
Dupa o serie de 4 masini luate noi am jurat ca nu mai platesc pretul de nou aiurea doar pentru mandria de a fi primul sofer (oricum nu esti, pana ajunge in showroom sau in parcarea dealerului masina ta nou-nouta trece prin mainile a cel putin 3 soferi: ala din fabrica si minim doi in etapa de transport/livrare). Iar mirosul de masina noua persista macar 2 ani, mai ales daca e tapisata cu piele.
Asa ca masina ideala este un SH proaspat 1-3 ani vechime, max 20,000km, garantie, istoric service impecabil si la zi, preferabil de la dealer, fosta masina de drive test, de showroom sau din flota dealerului.
Economisesti macar 15-20% din pretul de nou si ai scapat de angoasa aia de masina virgina, vai sa n-o atingi nici c-o floare, gen. Te bucuri de ea mai relaxat si rational ca de o scula utila si atat.
Masina fiind un cost si nu o investitie, orice economie la pretul platit este binevenita.
Problema azi este ca strategia asta nu prea merge, piata de masini in Europa noi fiind intr-o mare buda cu disponibilul, preturile la SH au explodat pur si simplu, inflatia pe piata SH fiind aproape dubla vs inflatia de pret la masinile noi. Astfel, nu mai exista un diferential de pret semnificativ care sa merite SH azi (repet, SH ‘aproape nou’ nu discut de masini vechi).
Este probabil cea mai proasta perioada din istoria recenta pentru a cumpara masina.
Dar imediat ce piata isi revine, revin si eu la strategia mea de achizitie.
Subscriu!
În viata asta ma mândresc cu doua lucruri: ca am avut întotdeauna mașini și case noi.
Decât sa iau jaful altcuiva, mai bine cumpăr o mașină average (între 20.000- 35.000 euro), dar care merge impecabil și cel putin 8 ani, nu am treaba.
De ce sa îmi bat capul sa verific dacă kilometrajul e real, dacă nu a fost lovita, dacă nu are vicii ascunse sau defecțiuni, sa ma imbarlige proprietarul cu vrăjeală ca masina e impecabila sau ca a fost a unei batranici văduve, din Germania, care a ținut-o doar în garaj?
Prefer un Logan nou nouț, decât un Audi 2010.
Oricum, sentimentul ca ti-o poți configura dupa inimioara ta, ca fundul tău e primul care se așează pe scaun, mirosul de mașina noua, sa fii primul care rupe plasticul și țiplele este incomparabil.
Uite de ce as alege Audi ala din 2010 in locul Daciei
https://observatornews.ro/mapamond/o-mama-si-fiica-ei-au-murit-pe-loc-intro-dacie-sandero-care-circula-pe-sensul-gresit-intrun-tunel-din-lombardia-italia-493836.html
De ce?
Ce are marca mașinii cu faptul ca șoferul Daciei a mers pe contrasens?
Și un Audi poate fi spulberat de un tir.
Uite inca un accident intre un Audi mai vechi și un Logan. Din păcate șoferul Loganului și-a pierdut viața 🙁
https://adevarul.ro/stiri-locale/ramnicu-valcea/accident-mortal-pe-un-drum-national-din-ramnicu-2216199.html
E vorba despre sistemele de siguranță care la Audi sunt mult peste ce oferă Dacia. Probabil acesta este și unul din motivele pentru care un Audi costa cu mult peste o Dacie. Nu intotdeauna un lucru nou e cea mai buna alegere.
Ok, și de ce sistemele de siguranță la o mașină veche de 15 ani, cu niște sute de mii de kilometri si fara un istoric cunoscut cu adevărat, ar fi mai safe, decât la o mașină nouă?
Doar pentru ca e marca nu știu care?
In primul rand numărul de kilometri al mașinii nu prea are legătură cu sistemele de siguranță. Că sa îți dau două exemple. Audi are cam 10 airbag-uri iar Loganul are 4. Funcția front assist (masina frânează singura daca detectează un obstacol în fața) pe Audi a fost introdusă în 2013 iar pe Logan in 2020. Și astea sunt doar două exemple care mi-au venit acum in minte. Lista cu diferențe este mare. Te poți uita pe YouTube la testele Ncap că sa îți faci o idee despre punctele obținute de anumite mărci auto. Și da, marca mașinii contează.