Nu știu cum procedați voi, dar eu, de fiecare dată când nu sunt convins că-mi doresc neapărat să cumpăr un lucru sau dacă am dubii vizavi de cât de util îmi va fi, aplic o metodă în urma căreia aflu exact cum stau cu dorința sau cu utilitatea: amân câteva zile să-mi cumpăr lucrul respectiv.
Dacă și după intervalul ăsta de timp mi-l mai doresc, înseamnă că chiar îmi trebuie și purced la achiziționarea lui. Dar ce să vezi, asta se întâmplă mult mai rar decât aș fi crezut. Ultimul exemplu de genul ăsta, care este sută la sută real, este cu televizorul din dormitor. Deși acum am în dormitor un smart tv de dimensiuni mai mult decât ok, deși teoretic nu prea aș avea ce să-i reproșez, mi s-a pus mie pata pe el într-o seară. Pentru că e o generație mai veche de smart, cu un sistem de operare depășit, a devenit destul de lent. Mă rog, nu știu dacă a devenit sau așa a fost dintotdeauna, cert este că e mult mai lent decât cel din living.
Ei, într-o seară m-am enervat îngrozitor, mi-am zis că nu mai suport să-l văd cât stă să se gândească până execută comanda, și-am pus mâna pe telefon să-mi comand televizor nou. Nu glumesc absolut deloc.
Marele meu noroc a fost că nu era Mara acasă și nu m-am putut decide singur pe care să-l iau. Așa c-am amânat pe a doua zi, când era și ea acasă, că doar nu ardea nimic. Doar că a doua zi nu mai eram nervos absolut deloc, mi se fâlfâia glorios de lentoarea tv-ului din dormitor, prin urmare mi-am făcut socoteala că stau mai bine la mine în cont cei 3500 de lei care erau bugetul pe care mi-l propusesem.
Așa să face că am si la ora asta același tv în dormitor și nici nu mă mai gândesc să-l schimb până nu s-o strica sau până n-o să fie complet depășit. Până la urmă, cât mă uit eu la tv în dormitor?
Dar testul suprem, în ceea ce privește shopping-ul la impuls, îl dau în perioadele de Black Friday sau alte reduceri masive. Pentru că atunci nu mai am la dispoziție cele câteva zile în care să analizez pro sau contra. Prin urmare, mi-am creat un mecanism de auto-conservare care mă ajută să iau decizia. Îmi iau câteva minute să analizez la rece câte dintre obiectele cumpărate, cu alte ocazii similare, s-au dovedit cu adevărat utile? Pe câte dintre ele le-am utilizat în mod curent? Sau, cea mai importantă întrebare, câte dintre ele mai folosesc în momentul de față?
Răspunsurile la toate aceste întrebări mă ajută de fiecare dată să iau decizia corectă. Cu o singură condiție: să-mi răspund sincer la ele. În majoritatea cazurilor răspunsul este în favoarea banilor din cont și în defavoarea reducerilor masive. Pentru că, dacă ești sincer cu tine însuți, o să-ți aduci aminte imediat că tableta aia pe care ai luat-o la preț beton nici nu mai știi pe unde e prin casă. Că n-aveai nevoie de încă un smartwatch sau că nu te-ai apucat nici acum de lecțiile de chitară. Iar chitara luată la mega-preț te încurcă de fiecare dată când vrei să mai pui ceva pe dulap.
Cam de-asta mi-am impus să nu mai cumpăr niciodată la impuls. Pentru că faza asta cu shopping-ul impulsiv este foarte des întâlnită. Extrem de mulți oameni își cumpără lucruri de care nu au neapărată nevoie doar pentru că sunt la reducere. Ce, nu vi s-a întâmplat niciodată să vă luați chestii de pe site-uri care au reduceri mari, doar pentru că puteați? Sau, dacă nu de pe site-uri, din magazine fizice? Intri, vezi că nu știu ce lucru are o reducere babană și, jbam, ți l-ai luat, deși puteai să trăiești liniștit si fără respectivul obiect.
Dar cel mai grav este că există foarte mulți oameni care fac credite, care efectiv se îndatorează, doar pentru că au văzut ceva mișto la reduceri. Că le trebuie, că nu le trebuie, cine mai stă să analizeze? Fac credit, își cumpără chestii doar pentru că sunt reduse masiv, și mai văd ei după cum achită ratele. Când e vorba să epatezi vecinii cu telefonul tău cel nou, nu mai ții cont de amănunte din astea.
Concluzia este că lucrurile n-ar trebui să stea deloc așa. Ar trebui să dăm dovadă de responsabilitate și să nu cumpărăm niciodată nimic la impuls, de fiecare dată ar trebui să analizăm serios dacă chiar avem nevoie de lucrul pe care tocmai vrem să cheltuim niște bani. Mai ales dacă nici nu avem respectivii bani, prin urmare ar trebui să-i împrumutăm, în contextul vremurilor grele care se anunță.
Ei bine, acum există un instrument cu ajutorul căruia oricine poate face un exercițiu extrem de simplu care ne va ajuta să vedem și din altă perspectivă cumpărăturile pe care vrem să le facem. Este vorba despre Testul Chibzuinței, cel care, evident, n-o să hotărască în locul vostru ce să vă cumpărați sau nu, doar vă va ajuta să luați mai responsabil decizia, oricare ar fi ea.
Articolul de azi este scris în parteneriat cu Provident, cei care nu susțin doar creditarea responsabilă, ci, după cum vedeți, încurajează și modul în care ar trebui să facem doar cumpărături responsabile, în cunoștință de cauză. Iar Testul Chibzuinței exact asta face, te ajută să iei decizia, ca parte din campania Provident pentru cumpărături responsabile.
Indiferent dacă vreți să faceți sau nu testul acum (sunt doar cinci întrebări mari și late), vă recomand să vi-l salvați pe undeva pe unde puteți să-l găsiți rapid atunci când vreți să vă cumpărați ceva ce nu vă e de strictă și stringentă necesitate. Cine știe, poate mai salvați niște bani cu ajutorul lui.
În încheiere, o să vă rog să-mi ziceți și mie dacă v-ați cumpărat vreodată lucruri pe care le-ați folosit foarte rar spre deloc. Nu contează cu ce ocazie și cu ce motiv le-ați luat, cert e că s-au dovedit la fel de utile ca un slip la Polul Nord.
Încep eu. Am doua obiecte în casă, luate la super-prețuri, pe care nu le-am folosit niciodată: o boxă șmecheră cu bluetooth și un cântar inteligent. Boxa n-o folosesc, că nu am unde și când (oricum, mai am vreo patru, p-asta o luasem doar pentru că era mai șmecheră decât tot ce aveam).
Iar cântarul nu-l folosesc pentru că, să vezi ce, e mult prea inteligent pentru nevoie mele, prin urmare îl utilizez la greu p-ăla vechi care nu are un IQ atât de ridicat. Iar astea două sunt doar ce mi-am adus aminte la prima strigare, sunt convins că dacă mă bag prin sertare și dulapuri, mai găsesc o grămadă. Acu’ hai să vă aud pe voi.
sursa foto: freepik.com
Mă duc să cumpăr ceva. Orice.
Comentariu beton!62
Du-te, du-te, că poate a venit și mașina de pâine. 🤭
Aștept să văd ce-și cumpara Edel, poate nu-i trebuie și-l dă mai ieftin 🙂
Comentariu beton!150
Ahahahahahahaaaa. Absolut superb acest comentariu. :))))))))
unde ii Edel nu de alta dar poate iti face o surpriza :))))
eu mi-am luat la nervi cauciucuri M&S, toate 4, da aveam nevoie numa 2
Cum adică aveai nevoie numai de două?
hai, parcă nu știi! se uzează mai tare cele de pe partea ta…
Comentariu beton!24
@costicăm, după care le pun pe partea ailaltă. Și la final tot patru cumpăr. 😁
eee, am avut un chilipir de unele noi -nouțe acu vreo 2 ani, dar numai 2.
pe o parte cred că se uzează dacă mergi mult prin bg 🙂
Problema e că, sunt obiecte cărora nu le mai dai atenție și atunci nu se strică. Eu, de exemplu, am o mașină de spălat de aproape 11 ani, iar de vreo doi ani îmi doresc să iau alta, da’ nu se defectează, și n-am reparat-o niciodată. Am zis că trag de ea cât o mai ține, numai că atunci nu te lasă…
Comentariu beton!53
Da, exact. Fix ca televizorul meu din dormitor. O fi el lent, dar e sănătos, nene. Ăsta o să meargă și după ce eu voi fi ajuns de multă vreme în Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii.
Problema asta o am si eu (cu masina de spalat). Dar nici nu ma gandesc sa cumpar alta !
In general nu cumpar doar ca e oferta,ci strict de nevoie .
La alimente mai scap in buget la oferte,dar nu se pune.
Bugetul fara planificare (nici gand cu credit ) mi-ar goli contul ,care si asa este limitat.
Nu prea am in casa obiecte inutile,nici nu cumpar si nici nu am loc prea mult (garsoniera!). Dar o sa-i dau testul fica-mii ,ca are nevoie !
Comentariu beton!18
@Anel la fel am facut si eu si acum 2 saptamani dupa 12 ani a decedat.Tragea apa, scotea apa numa ca rufele nu le spăla ci le mozolea.Am urmat sugestia sefului de blog de acum ceva vreme parca 1 an si am luat un samsung cu uscator si ce crezi mare inventie e asta dupa masina de spalat vase de care ma bucur de niste ani.Gata cu uscatul rufelor peste tot prin casa si cu endless discutii intre mine si fiul cel mare al cui e randul sa intinda rufele.Le spal si le usuc si direct in dulap cu ele.Insa nu am cumparat pana nu a crapat bătrânica.
@Aura Gustescu, asta este și intenția mea, da’ să văd când?
😂asta cu mașina de spălat o am și eu. Problema e că e verticala și mie îmi trebuie de cealaltă, ca sa o integrez in mobila de bucătărie. Merge perfect din 2009 și sunt convinsă că dacă iau una noua, sigur nu va avea viața atât de lungă 🤦. Și totuși, din când în când iar mă uit la mașini cu uscător incorporat…
@Mojo, verticală am și eu. Și tot din ăsta o să-mi iau, pentru că este mai rezistentă decât cea frontală, da’ și pentru că n-o pot integra în baie pe cea frontală
Eu am și mașină de spălat și mașină de uscaat. Uscător folosit doar iarna sau la lenjeria de pat ca nu am unde intinde prostire de cearșafuri (pat dublu de 180×220) la uscat. O dată pe săptămână spălăm în 3-4 încărcări și așa e mai rapid. Alta problemă e că neamul masculin mereu are chestii prin buzunarele hainelor care ajung sa infunde filtrele masinii. Baia e generoasă ca dimensiuni, mereu speculez că încape și o cabină de sauna pe infraroșii.
A fost o perioadă când cumpăram tot felul de prostii, acum am rărit-o. Am cumpărat odată un storcător de fructe și îmi imginam cum o s-o țin tot într-un suc. Ce să vezi, după ce am văzut cât de greu se spală sita aia și în plus când aveam cel mai mare chef de suc, nu aveam timp, l-am donat fără regrete.
Comentariu beton!54
O să fac într-o zi un articol pe tema storcătoarelor de fructe. Cred că vom descoperi cu stupoare că nimeni nu le folosește, fix din motivele descrise de tine.
Am și eu unul, de donat. Plus o mizerie de aparat pt smoothie, da’ mare, cu cana de sticla, că ce fac eu cu ăia de plastic? Și e grea de îmi vine s-o arunc, abia o țin să o spăl.
Ca urmare, nu prea îl folosesc, asta însemnând mai rar de o data la 3 luni sa zic. Bani aruncați….
Comentariu beton!27
Nu-mi aminti de aparat de smoothie, că am avut și de-ăla. 😛
Sunt la al doilea aparat de smoothie maker, din ăla micuț, de plastic, de faci smoothie individual, to go. Primul s-a stricat de la prea intensă folosire. Nicio zi fără smoothie! :-))
Comentariu beton!21
@Mihai Vasilescu ai de plm, cred că aici intră și chestiile ălea minune ‘Dicer’, să faci cu ele minunății din legumele și fructele crude. Ce de scheme și demo-uri la TV și târguri (mă duc și acum să văd live prestidigitațiile vânzătorilor, dar numai asta). Mai repede ajungi maestru al cuțitelor și răzătoarelor decât al chestiilor ăstora iar spălatul e uneori coșmar cu tăieturi.
Eu am luat odata un blender 3in1 – un cap de blender, unul cu un tel si unul cu un maruntitor de legume.
Cand l-am cumparat imi trebuia numa’ blenderu’, ca ala mi se stricase, da am zis, hai sa fie si astelalte, daca-i 3in 1. Oricum era super ieftin.
Ei, maruntitorul ala e genial. Tai in cuburi mai maricele legumele si in cateva secunde le am tocate marunt, nu mai stau sa fac chirurgie fina pe ele.
Deci da, o mai poti nimeri bine si daca iei ce nu-ti trebuie…
Si eu aveam problema asta. Mi-am luat unul la care sa se curete Sita automat, dar cu toate astea, l-am folosit fix se 5 ori.
păi, pentru liniștea ta, zic să bagi un ghivăuei, nu?
Comentariu beton!15
Uite să știi că asta este o idee. După ce ajung acasă și mă liniștesc, o să fac o listă cu ce pot băga pe ghivăueiuri.
Poti deschide un mic ebay.
Eu de exemplu n-am castigat nimic niciodata la ghivauei, dar au fost produse pentru care as fi platit un pret si nu pentru ca fusese folosit de cineva „celebru” ci pentru ca imi doream si imi trebuia acel produs.
Da stiu ca exista siteuri dedicate, insa nu intru acolo sa citesc articole zilnic ci doar daca-mi trebuie musai musai chiar si a doua zi.
Eu ma gandeam la ceva preturi mai mici, poate trocuri, dar ghivauei suna mai bine, nu se stie niciodata de pe ce as vrea sa mai sterg praful 😅
urmaresc.
Haine in perioadele de reduceri masive. Unele (bine, cele mai multe) la fel de utile / purtate ca slipul pentru polul nord. În rest da, amân cât pot de mult, regula mea e măcar o noapte de chibzuință. Și ca regulă generală nu accept să mă împrumut decât pentru bunuri a căror valoare nu e dictată de evoluția tehnologiei / tendințelor modei. Dacă după prima utilizare bunul respectiv pierde cel puțin 10 % din valoarea cu care l-am achiziționat este no go pentru împrumut indiferent câte nopți suspin după el.
Testul zice sa imi schimb telefonul. Chiar daca el inca merge destul de bine.
Pfff…. Ma bagi la cheltuieli inutile cu testul tau…. :))
Comentariu beton!15
Schimbă-l cu unul care zace prin sertare. Ce? Să nu-mi spui că n-ai. 😁
O mașină de pâine. Am folosit-o de 5 ori in 4 ani și i-am lăsat-o celui care a cumpărat apartamentul 🙂
Comentariu beton!17
asta e o răutate gratuită!
mi-ai adus aminte de un prof din facultate care zicea „dacă vrei să-ți elimini concurentul, fă-i cadou un Rolls Royce! întreținerea îl va ruina…”
la prețurile electricității de azi…
Comentariu beton!20
A fost gratuită numai pentru el 🙂 Acu’ na…cuva aia poate deveni vază, la o adică…cred
Telefon, nu-mi cumpar, am de serviciu, masina la fel, televizoare, hmmm, ma uit rar si nu ma deranjeaza ca sunt mai lente, blender am , dar nu si storcator de fructe, dar scule, iau tot ce prind la oferta, pe principiul ca-mi vor trebui odata si odata.
Am cateva scule inca in cutie, nefolosite vreodata, dar e bine sa fie acolo ca nu se stie cand ai nevoie de ele.
Comentariu beton!25
Am un aparat de curățat cu aburi. L-am folosit de 2 ori, apoi s-a blocat cu calcar, l-am curățat și nu cred că l-am mai scos din cutie de 2 ani.
Am mașină de pâine pe care o folosesc doar pentru funcția de frământare când fac gogoși, rar.
Am un cântar inteligent căruia i-am scos bateria fiindcă îmi dau și eu seama că m-am îngrășat.
Am o minge medicinală – era clar că o să mă apuc de gimnastică, nu? – evadează de fiecare data când deschid ușa de la debara.
Am o groază de accesorii de patiserie, feliatoare în zig-zag etc. Când fac ordine imi aduc aminte că le am.
Comentariu beton!38
Doar o mingie medicina? Eu am 3 :))
Comentariu beton!15
La unele produse nu ar trebui făcută reclamă, azi m-ai pierdut la cuvântul provident. E ok, revin mâine, treaba ta ce vrei să susții. Ăștia sunt niște cămătari moderni, cu rate săptămânale și dobânzi uriașe. Care pot nenoroci oameni disperați rămași fără bani. Nu din cei cu chef de shoping. Am avut un caz în familie și a scăpat greu de ei.
Comentariu beton!54
Băi, nu mai pot, efectiv nu mai pot cu această discuție despre bieții oameni care s-au împrumutat de la Provident sau alte IFN-uri, după care, ce să vezi, au vrut IFN-urile să-și recupereze sumele împrumutate. Tu știi că semnezi un contract, da? Știi că afli cât ai de dat înapoi și cât e rata ÎNAINTE să-l semnezi. Știi toate astea, da? Efectiv nu mai pot cu discuția asta despre niște oameni se împrumută pentru că vor ei să se împrumute, după care când e să dea banii înapoi se dau cu curul de pământ, DEȘI ȘTIAU EXACT CONDIȚIILE DE CREDITARE.
Știi cum e asta? Fix ca la ăia care merg la restaurant, bagă în ei, după care se plâng c-a fost scump. Deși au făcut comanda având meniul cu prețurile în față.
@MV: nu e cazul tuturor. Pot să îți spun din experiență proprie că sunt agresivi mergând până la amenințări și atunci când nu e cazul, că au cunoștințe minime de customer service și că te tratează de parcă ai furat banii ăia pentru care știi oricum că vei plăti niște dobânzi uriașe. Cel puțin asta a fost experiența mea acum vreo 10 ani
Comentariu beton!27
@Andreea, din ce am înțeles eu, discutând cu ei, s-au mai schimbat lucrurile. Știu și ei care au fost problemle cu niște ani în urmă, tocmai de-asta în zilele noastre încurajează creditarea responsabilă. Acum nu știu care e situația la zi a customer care-ului din teren, dar știu CU SIGURANȚĂ că dacă cei cărora li se vorbește urât i-ar reclama pe cei care fac asta, s-ar lua măsuri să nu se mai întâmple. În plus, am și eu prieteni care s-au împrumutat de la Provident, niciunul dintre ei n-a pățit așa ceva.
Nu te contrazic. Știu doar că, la momentul ăla, am jurat că mai bine mor de foame decât să mai sun la ei vreodată în viața asta. Sper ca lucrurile să se fi schimbat, pentru binele tuturor
Comentariu beton!16
@Andreea, sper că-ți imaginezi c-am vorbit cu ei toate astea, atunci când am acceptat să lucrez cu ei. Pentru că și eu aveam exact aceeași imagine despre ei, cu mulți ani în urmă. Oamenii mi-au explicat cât se poate de clar că știu toate astea și că exact asta fac: trag tare să nu mai fie percepuți așa. Acu’, știi cum e, nu e vina supermarket-ului dacă un casier ia la înjurături un client. Doar prima oară când se întâmplă nu e vina supermarketului, if you know what I mean.
Am luat și eu bani de la Provident cândva. Pot sa spun ca au fost cât se poate de ok, în situația în care eram atunci. A, ca n-as mai face asta ever, e alta treaba
@Alina, îți foarte mulțumesc pentru acest comentariu. Cred că sunt foarte mulți cei ca tine, doar că este dovedit că oamenii nu se exprimă decât când pățesc nasoale. De-aia îți mulțumesc că l-ai scris, c-ai fi putut să ridici din umeri și să treci peste. Pe sistemul: eu n-am pățit nimic rău, nu știu, nu mă interesează.
Ești conștient că ai dreptul să ceri grafic teoretic de rambursare până să semnezi creditul? Și cand vezi sumele de rambursat, lunar, săptămânal bănuiesc că ai idee ăsta mi-e bugetul, pot să semnez sau pot să-mi văd de treabă. Eu n-am văzut, dar n-am văzut pentru că n-am fost să fac credit pentru telefon, vacanță sau alte chestii pe care NU MI LE PERMITEAM, să semnezi un credit cu pușca la cap. Bag seama ca educația financiara e 0 când te duci să semnezi un credit având în cap: las că văd eu cu ce-oi plăti.
Comentariu beton!15
@Elena, am citit exact ce am semnat și am plătit la timp ce aveam de plătit. Comentariul meu se referă la partea de customer service.
@Mihai: nu te suspectez că nu te-ai documentat, nici că îți asociezi imaginea cu produse idioate (cel puțin până acum nu am văzut asta la tine). E foarte bine dacă au înțeles că au lucruri de schimbat, cred că asta e direcția corectă.
@Andreea, exact. Nu poți să corectezi dacă nu accepți că ai ce corecta. Nu toată lumea e perfectă, cum sunt eu, de exemplu. 😛
@Mihai: „Fugiți, măi, de la geamuri! Lăsați perfecțiunea să lumineze!”
Comentariu beton!13
Știm că avem costuri mai mari decât instituțiile bancare și nu am pretins niciodată altceva. De altfel, le-am și explicat transparent aici: https://www.provident.ro/transparent/costuri. Considerăm că deservim o categorie de clienți care, altfel, ar putea fi excluși din ofertele altor instituții financiare și ale căror nevoi de finanțare sunt departe de a fi superficiale. Clienții noștri au la dispoziție toate informațiile despre costuri înainte de a semna contractul și pot alege dacă vor să îl ramburseze în rate săptămânale sau lunare. Un credit este o responsabilitate, iar pentru a ne asigura că cei pe care îi deservim înțeleg iau o decizie informată, ne-am publicat contractul online, https://www.provident.ro/transparent/contract, cu explicații, astfel încât să poată fi parcurs și înțeles mai ușor. Condițiile nu se schimbă niciodată pe durata creditului, iar ratele sunt doar fixe. Penalitățile nu sunt o sursă de venit pentru noi și doar 0,5% din veniturile totale provin din această sursă, în timp ce 11% dintre clienți sunt trecuți pe pierdere. De asemenea, 85% dintre clienții noștri se declară satisfăcuți de serviciile pe care le oferim și unii dintre ei chiar au făcut cereri de refinanțare la bănci, care le-au fost aprobate, datorită istoricului de creditare făcut alături de noi.
În același timp, credem că e important ca oricine să vorbească despre responsabilitate, mai ales companiile care oferă produse și servicii de orice fel. Exercițiul pe care îl propunem nu este despre a le spune oamenilor ce să facă, ci, mai degrabă, despre a-i determina să se gândească mai bine înainte de a face o achiziție, mai ales dacă nu au economii pentru cumpărăturile pe care vor să le facă și iau în calcul un credit. Nu pretindem că avem toate răspunsurile, așa că Testul Chibzuinței este un instrument care să îi ajute pe cei care au multe lucruri pe lista de cumpărături să ia o decizie cu care să fie confortabili pe termen lung.
Se dezbate încă. Ce zici?13
Avand in vedere ca Provident au fost vecinii mei de cladire office vreo 10 ani, pot sa spun ca ii cunosc putin, si mi s-a parut funny clipul scos la un moment dat:
https://www.youtube.com/watch?v=T25LfnmfT3s&ab_channel=Provident
Mi-am luat acum 2 ani o pereche de sandale roșii cu toc cui superbe. A fost dragoste la prima vedere, deoarece le-am luat la 5 minute după ce am intrat în magazin și am constatat că îmi vin. Încă nu le-am purtat niciodată, dar le mai probez o dată la 6 luni să văd dacă îmi mai vin. Vreau să le inaugurez la aniversarea mea din iarnă.
Vara asta am purtat pentru prima oară 2 rochii pe care le aveam de 3 ani în dulap.
Cărți mai luam la impuls, în special colecții întregi, dar n-am regretat niciodată.
În ceea ce privește electrocasnicele, de obicei, îmi iau 3-4 zile să le analizez utilitatea.
Comentariu beton!22
O da: ce avem și nu folosim sunt luate la impulsul soției…🤷 Mașina de făcut pâine folosita de câteva ori și data mai departe, sculă pentru făcut smoothie, multi cooker și ceva mărunțișuri care zac în dulap de mai bine de 2 ani. Că așa e cu soția, ea zice că îi trebuie și o să folosească și cumperi și ea nu înțelege când zici că „nu bun” și insistă. Și cumperi și după 1-2 ani îți dă dreptate că nu ne-a r fi trebuit. C’est la vie! 😂
Asta e pe principiul celor mai în vârstă… lasă acolo că poate ne trebuie și adunăm toate rahaturile.
Comentariu beton!14
Cu 350 de lei in loc de 3.500 ai smart TV fara sa schimbi televizorul 🙂https://www.emag.ro/google-chromecast-tv-4k-hdmi-bluetooth-wi-fi-alb-chromecasttv/pd/DL1GN7MBM/
Dar tu ai înțeles că televizorul ăla ESTE smart, da? Că dacă n-ai înțeles, mai scriu textul o dată. Sau, cine știe, poate ar fi mai bine să-l citești tu până îl și întelegi. Am vreo trei chromecast-uri pen casă, nu despre asta era vorba.
am inteles ca ai smart … dar LENT. Exact asa aveam si eu si acum am smart dar RAPID si pot sa-l iau si cu mine peste tot, dar banuiesc ca asta stii daca zici ca ai. Nu trebuie sa fii asa dur in raspunsuri uneori.
Comentariu beton!25
Și eu de unde era să știu c-ai înțeles că am smart tv, când tu cu mâna ta ai scris asta: „Cu 350 de lei in loc de 3.500 ai smart TV fara sa schimbi televizorul”. N-ai scris „știu eu cum să-l faci mai rapid”, ai scris „știu eu cum să-l faci smart”. Sesizezi diferența?
Ba da, trebuie să fiu dur în comentariile care prezintă măcar o urmă de analfabetism funcțional.
În plus, NICIODATĂ nu va fi chromecastul ăla mai rapid decât tv-ul meu, indiferent cât de lent e el. Păi numai cât stau să mă conectez cu telefonul sau laptopul și mi se ia.
Primul meu comentariu dupa 2 ani pe aici si o sa-mi iau manute rosii la greu.
Te-ai repezit. Pt ca crezi ca stii tot. Faptul ca zici de telefon pt chromecast imi spune ca nu te gandesti la varianta cu telecomanda. Care este un dispozitiv android cu tv pe post de ecran.
Tot asa mai exista Xiaomi MI Box S.
Parerea mea, spusa multora de cativa ani, este ca merita sa schimbi un astfel de dispozitiv la 4-5 ani decat tot tv-ul, chiar daca e deja smart.
La fratele meu am vazut tv care nu mai este suportat de hbomax. Arunci tv-ul sau pui asa ceva?
Comentariu beton!17
@Gdl, de acord, si eu prefer chromecast-ul oricand. De cand il am nici nu concep sa schimb vreun televizor.
Bine, gradul de „imprietenire” cred ca depinde de tip si de generatie (ale dispozitivului, nu ale omului).
Deci un cântar e prea “deștept” și nu se lasă păcălit să arate ce vrea proprietarul?! Mai ales după atâtea “expediții” culinare. Sau are mecanism de protecție cu raze ultraviolete, care detectează masele mari în mișcare prin zona lui și decide să-și dea shut-down?
Greu subiect, am podul plin de lucruri din astea. Unele ale mele, altele aduse de familie că n-au unde le ține. Din ce-mi amintesc e un cuptor cu microunde, un TV, cred că și schiuri, dar care-s acolo de ani buni. În ultima perioadă n-am mai achiziționat chestii inutile, am și devenit cam zgârcit, nici nu prea mai am nevoie de multe.
Îmi place sa cred ca am crescut 😉😉 și nu mai arunc banii aiurea. Cel mai recent am văzut o geantă, dar prețul nu m-a convins,în plus aveam același model dar mai mic. Deci se poate 😀😃
nu!
(n-am citit articolul, nici comentariile, doar titlul!)
later edit: între timp am citit și juma de articol: televizorul din dormitor are fix 10 ani acum, nu e smart și are 81 de cm diagonală. îl schimb când se strică, adică aduc măgăoaia din living în dormitor și acolo pun din nou acvariul cu pești)
Comentariu beton!12
Am avut o vreme în care îmi cumpăram în special pantofi mulți, mulți pantofi, după ce au apărut copiii am constatat că nu poți să alergi suficient de repede după puradei când porți tocuri de 12, doh! De la tocuri de 12 am trecut la pantofi sport, tot mulți, să se asorteze, da’ la ce că deja purtam doar jeans așa că după vreo trei ani de mămicie am organizat un party/ donație de încălțări de mi-am făcut fericite colegele și prietenele. Apoi a fost nebunia cu ustensile de bucătărie/ patiserie dar curățatul dura, pfff, prea mult, prea elaborate metodele așa că le-am zis pas și le-am donat altor doritoare 😁 . De trei zile bântuiam pe niște site-uri de haine/pantofi cu reduceri bombă de „până la 40%” și am făcut atâtea simulări de preț până mi-a trecut, clar nu îmi trebuiau cizmele alea. Am o problemă cu creditele, mare de tot, fiind obligată să mă descurc singură și cu nevoia de autonomie de toate felurile, am calculat bugetul cu mare atenție și nu am făcut decât rar excese și chiar și așa am avut multă vreme mustrări de conștiință că mă puteam descurca fără lucrul ăla. Ce am constatat în ultima perioadă este faptul că după ce ies din perioada de garanție se detectează brusc diverse deviceuri, am pățit cu frigider și mașină de spălat rufe ( nu tocmai ieftine) așa că merg pe mărcile care nu m-au dezamăgit și nu mai testez (pe banii mei) oferte senzaționale.
Comentariu beton!17
Din cauza articolului tău, iar am intrat pe la magazine…iar eu când intru, cumpăr!
Hai să văd cât de influencer pot fi eu: vouă nu vă trebuie capete rotative de periuță electrică ?
Răspundeți cu: am loat! (da, cu o…)
oralb da’ numa’ alea cu cauciuc înuntru, că tartru…
Astea intra la consumabile, nu intra in discutie😅 Normal ca am luat, mai ales cand aveau reducere.
am luat o cutie cu 8 sau 10 de am avut si eu si soacra de mai bine de un an tot capete noi la fiecare 3 luni.
Ha! Mai am 2. Pentru că nu-i așa, degeaba cumperi 2 la promoție, dacă nu profiți de ofertă ca să îți iei și 2 de rezervă. :))
Mi-am luat în pandemie o roată din aia de făcut abdomene. E în cutie. 😂😂😂😂
Comentariu beton!24
Ahahahahahaaaaaaaaaa. Bine că n-ai pisici, c-o scoteai ca să aibă și ele o bucurie. :))))))))))))))
Facem schimb? Îți trimit niște gantere modulare de 11 kg bucata (Mersi, Anduța, că mi-ai adus aminte de ele!).
Comentariu beton!16
Eu mai fac uneori cumpărături la impuls, la pantofi și genți. Că port în mod constant doar o geantă și cam o pereche de papuci pe sezon, asta e altă discuție. Acum câteva luni, o prietenă se tot benocla la niște genți, la un magazin online de prin afară. Făcuse research serios și avea vreo 2 bucăți din care nu se putea decide la una. M-am uitat și eu într-o doară, mi-au picat ochii pe o geantă, „dacă faci comandă, o vreau și eu pe-asta.” A doua zi, „ai făcut comanda?”. Încă se gândea. În final, cu un mic impuls, le-a luat pe ambele. :-)) Soțul, zilele trecute, îmi zice că a vrut să-și ia un parfum (e un parfum care-i vine lui cel mai bine), da’ i s-a părut cam scump și a renunțat. Pac, l-am comandat on-line, a doua zi i l-am pus în brațe. Băiatul se tot câcâie de vreo două luni să-și cumpere niște chestii de care chiar are nevoie. Niște pantofi sport cam scumpuți ce-i drept (acum umblă cu niște răpciugi cam uzate), pedale de bicicletă și o geacă nu știu de care. Că-s cam mulți bani, că stai că poate-l iau la nu știu ce casting, că poate-i intră și bursa. I-am dat într-o zi cardul și i-am zis să se destrăbăleze, da’ mi l-a returnat neatins. Of, Doamne, unii oameni chiar au nevoie uneori de un impuls.
Comentariu beton!31
Cumpărături la impuls la pantofi și genți? Oare de unde mi-e mie cunoscută treaba asta? 😛
Nici că-mi pot imagina. 😂
@Boss, să o luăm pe rând:
1. Nu te-ai putut decide pe care să îl iei sau nu aveai voie să te decizi (nu era acasă factorul de decizie)? 🙄
2. Nu folosești cântarul inteligent. De ce? Îți arată greutatea reală, necoafată? 😂
Avem o grămadă de lucruri cumpărate, care nu le folosim deloc, sau aproape deloc (majoritatea in bucătărie, dar și haine, încălțăminte). Poate mă hotărăsc să le pun într-o zi pe FB.
1. Șerif, îmi place să cred că am o relație în care factorul de decizie, pentru deciziile despre ce vreau să fac eu, sunt eu. Nu de alta, dar mă costă mult mai mult excursia asta, de exemplu, sau altele la fel, decât tv-ul ăla. 😉
2. Nu, frate, nu-l folosesc pentru că are tot felul de setări și afișează tot felul de lucruri imbecile, pe lângă greutate. Da’ zi-mi în mm cât cântătesc și lasa-mă în pace cu rahaturile tale. Am încercat, jur, dar zici că în loc de câtntărit stăteam să avem o conversație, eu cu cântarul. 😀
M-am jucat și eu o perioadă cu un cântar inteligent. Pe lângă greutate, îmi arăta cum stau cu mușchii, cu procentul de grăsime din corp și cu vârsta metabolică. O perioadă vârsta aia a fost 24 de ani. După care, nemernicul a crescut-o la 25. Ia mai ducă-se învârtindu-se de inteligent!
Comentariu beton!20
Numa intreb: de unde puii mei știe cântarul ăla cât din greutate e grăsime? Eu cred ca zice la mișto 😑
Prima dată așa am zis și eu, ce prostie. Motiv pentru care când mă cântăream (mă rog, eram cântărită) eram „așa, greutate, bla, bla, da’ vârsta, cât e vârsta aia?” După care, „cuuum, mi-a crescut vârsta? Ce prostie!” :-))
Nu, pe bune, chiar as vrea sa-mi explice cineva care se pricepe de unde știe cântarul sa faca diferența între un kg de mușchi sau oase și un kg de grasime
Vai, m-ai atins la punctul slab. Am pe dulap aşa: slow cooker, maşină de pâine, friteuză, blender, aparat de goffre, pe care le folosesc o dată pe an. Iar în living am bicicleta eliptică, pe post de cuier. Toate cumpărate la impuls. Şi la mine nu merge aia cu „aştept câteva zile, că-mi trece”. Mie nu-mi trece, doar mă obsedează şi mai tare. Ştii când realizez că nu-mi trebuie? După ce produsul a fucking plecat spre mine. Şi astea sunt alea mari, obsesia asta cu cumpăratul o am şi cu cărţile. Eu cumpăr cărţi cum cumpără alte femei pantofi. De o vreme, fac eforturi să mă abţin de la cumpăratul ăsta impulsiv, că-s conştientă că e efectiv boală.
Despre Provident o să tac, că eu am avut treabă cu ei acum 7 ani şi e posibil să se fi schimbat ceva între timp şi să nu ştiu eu. Şi la cum te cunosc, ştiu că nu te asociezi cu oricine.
Comentariu beton!22
Asta cu cărțile…recordul a fost achiziția online și expedierea în afara țării a „doar” 32 de bucăți. Într-o singură sesiune.Urmată de o alta live aka +6kg la bagajul de cală
Păţit, dar în ţară. Am comandat de la un anticariat online 25 de cărţi odată 😀
Trecut de faza cu luat…acum suntem la cea de scapat de lucruri.
Barre transversale pentru portbagaj pentru Honda Civic…luat cu 120 euro, folosit de 3 ori, vandut cu 40. Suport bicicleta pentru aceeasi masina, folosit o singura data, facut cadou.
De hainele sotiei si sculele mele de pescuit nu mai vorbesc…doar ça idée, am finantat actualul drum in tara prin vanzarea unor lansete si mulinete dintre care unele erau noi, nefolosite .
Boxa aia ma intereseaza, ofer la schimb lansete Daiwa Windcast Feeder . 🙂
Ha, ha!!! Cu sculele de pescuit îi dau replica soțului când se împiedică de lucrurile luate de mine! Plus că a plătit pentru permis de frontieră (trebuie pentru pescuit la Prut). Și barele pentru portbagaj stau după o ușă! Nu le-am folsit, dar poate trebuie ….
@vio: PG-ul online e gratis 😁😉
Și îți vine in max. o oră pe mail
Când mi-aș fi luat lucruri, doar de plăcerea de a cumpăra, nu aveam cu ce. Acum nu vreau lucruri.
Când cumpăr ceva, în mod sigur am nevoie de acel lucru pentru că aștept mai mult de câteva zile ca să analizez.
Comentariu beton!17
Aman de 3 ani achizitionare unui nou PC. bugetul de PC e undeva la 2 mii de euro si il tin minim 5 ani. Am ajuns inclusiv sa imi pun piesele in cos. Pe urma am amanat comanda pe a doua zi si mi-a trecut.
Mai bine că ai amânat. La ce prețuri aveau unele componente (plăci video), chiar nu merita investiția. Acu’ pare că mai scad.
băi, da’ nimeni nu bagă bancul?
soția își găsește soțul cu o tinerică în pat:
-… stai să vezi ce sa-ntîmplat! am trecut printr-o baltă și am udat-o pe domnișoara din cap pînă-n picioare…
– și?
– și i-am propus să vină cu mine acasă, unde i-am dat niște haine pe care tu nu le mai folosești…
– asta înțeleg, dar patul…
– păi, la plecare a întrebat dacă mai este ceva în casa asta de care nu se mai folosește soția…
Comentariu beton!23
Mergea ceva cu cântar, ca ăla spus de Draga Olteanu Matei, când s-a suit pe unul și a zis aparatul că nu cântărește grupuri.
Plus că nu-l văd pe @JT, aș fi curios cât de repede s-a decis când și-a luat 750-ul . 🙂
Cica magazinele nu mai vand produse, vand reduceri 😉
Eu sunt o susținătoare a firmelor de curierat. Chiar am un dulcic de la o firmă, care de câte ori îmi aduce un colet, mă intreabă provocator: „doamna, cand ma intorc dupa retur?”.
Comentariu beton!29
🤣🤣🤣
Stiu ca trebuie sa aiba de lucru si curierii, dar mi se pare o irosire a resurselor cu returul (timp, combustibil etc.) Poate pentru ca nu ma pricep prea bine la cumparaturile online.
@Carmen: depinde ale cui resurse se irosesc, curierul e platit pentru ambele drumuri 🙂
@Andreea soția mea la greu comandă chestii. Destule de la 10 kg în sus și stăm ca la etajul 4 fără lift. Ne cunosc curierii 😎. Câteodată pe stradă sunt oprit să iau direct din mașină, prâslea meu dacă e nerăbdător se duce după ei – îi are în telefon.
Mda, treaba e asa cum spuneți, deci care vreți sa scăpați de prin debarale de prăfuite de astea cumpărate și nefolosite, de ex de un suport auto pt biciclete sau de un accesoriu kitchenaid pt tocat carne, ha? La accesorii kitchenaid ma pot sacrifica și pot primi și alte modele 😁.
Știu sentimentul. Ultima dată mi-a luat 6 luni să iau online o pălărie outdoor Scippis. Înainte de asta aproape 2 ani am ronțăit gânduri de puști cu aer comprimat, Covid a înjumătățit prețurile dar a și închis sălile de tir. La magazin e mai simplu, mă plimb printre raioane și-mi trece. De Black Friday rareori acum iei ceva și la preț bun și realmente nou (ca data de fabricație).
Printre lucrurile adunate si folosite de prea putine ori: bicicleta pliabila- zace desumflata in balcon, masina de facut paine-folosita de 5 ori in 7ani, laptop-folosit zilnic in facultate, pus pe tusa de 9 ani, nici degeaba nu cred ca pot sa il mai dau, ochelari VR luati cadou, testati si aruncati inapoi in cutie (eram asa convinsa ca vor fi un cadou fff apreciat).
Am incercat si eu sa las o noapte de gandire inainte sa cumpar chestii online, m-am enervat ca au disparut din cos.
Cateodata sunt ferma si nu cumpar „toate prostiile”, alteori cedez repede: Nu mai cumpar haine copilului, are destule. Dar uite cat de dragute sunt astea si la ce pret acceptabil.
Nu cumpăr lucruri care-s la promoție decât dacă le-am pus pe lista de așteptare așteptând să se ieftinească. Dar asta înseamnă oricum că nu am nevoie urgentă de ele.
Televizorul meu are vreo 6 ani și funcționează ok(ish…). Singura lui problemă e cu meniul. Apăs pe telecomandă acum, poate ia comanda după o secundă. M-am enervat de multe ori, fiind pe punctul de a cumpăra altul, dar m-am calmat și mi-am zis că n-are rost să scot 800-1000 de euro din cont pentru un lucru pe care-l folosesc poate de două ori pe săptămână. Și credit fac doar pentru un lucru cu adevărat important, care trebuie urgent și pentru care nu am bani (mașină de spălat, frigider, din astea).
Când ies cu sor-mea la cumpărături, de fiecare dată când urcă în mașină o întreb dacă și-a luat lista. Iar în supermarket, dacă stă prea mult în fața unui produs, o întreb dacă-i pe listă. Dacă nu, o trag repejor de acolo.
Comentariu beton!15
Domnu’, dacă nu mă înșală memoria, nu dumneavoastră aveați un set de gantere nou nouț, nefolosit? 😀
Comentariu beton!16
Ah, întrebarea era la timpul prezent. Ganterele alea au aceeași vârstă cu televizorul și cred că au fost ultimele chestii cumpărate cu intenția de a le folosi, aproape niciodată pusă în practică. Și tot în aceeași epocă, atunci când m-am mutat „la casa mea”, mi-am utilat bucătăria cu lucruri pe care le-am folosit una-două dăți (mixer, prăjitor de pâine, seringă de prăjituri…) Dar alea au fost cumpărate pe principiul „nu știi niciodată când ți se face poftă de cozonac sau waffle”. 😁
Comentariu beton!20
Mai pățesc și eu să las entuziasmul să decidă în locul meu, iar de o vreme las decizia pentru a doua zi, să văd dacă și atunci simt că am nevoie de produsul respectiv. Cel mai adesea nu am.
Se dezbate încă. Ce zici?13
Cuptorul cu microunde. Când l-am ales am fost foarte încântată. E roșu aprins. Deși știam din start că nu mă omor după mâncarea încălzită la microunde. Am mâncat cândva la mama sarmalele încălzite așa și de atunci am ajuns la concluzia că nu e pe gustul meu mâncarea încălzită în micro. În 4 ani cred că l-am folosit de 5 ori. Stă frumos pe dulap pe post de suport pentru ceasul de masă și îmi țin ochelarii pe el ca să știu exact de unde să îi iau.
Noi tocmai am trecut, de fapt inca mai trecem, printr-o perioada de masive renovari, prilej cu care am aruncat juma de casa.
La bucatarie renovarea a fost masiva si inlocuirea celor la care am renuntat a fost cumva impulsiva. In sensul ca daca furnizorul de mobila si electrocasnice ii propunea omului o mobila de dormitor pe care s-o instaleze in locul aragazului, a’ meu o cumpara. Asa s-a intamplat ca bucataria va deveni de departe cea mai scumpa incapere din casa. Ca inca nu am in posesie cele comandate.
In schimb, dupa ce am renuntat f usor la canapeaua din sufragerie, am tot amanat achizitionarea alteia, pe diverse motive, unul fiind culoarea.
Si tot studiind ofertele, nu mi-a venit sa cred: la produsul vizat, o reducere substantiala de la 7000 la 4500 m-a facut sa-mi schimb parerea si toleranta la nuante si sa accept ca griul e la fel de ok ca si tonurile de bej. Adica in cca 3 saptamani, ma voi lafai pe-o canapea gri, substantial redusa la pret.
Si uite-asa, mi s-a dovedit ca procrastinarea e buna.
Oamenii cheltuie bani pe care nu ii au, că să cumpere lucruri de care nu au nevoie, cu care să impresioneze pe unii cărora nu le pasă.
Comentariu beton!22
Fix așa.
sau isi cheltuie banii pe care ii au, ca sa isi cumpere cacaturi pe care le vor atunci, cu care stiu ca nu impresioneaza pe nimeni
A picat textul la fix, am primit un telefon de la bancă în care am fost întrebată ce probleme am pentru că au sesizat că nu există activitate, de ceva vreme, pe două carduri de credit pe care le am deschise la ‘mnealor (acum câteva zile am primit notificare că dobânda s-a modificat la 20% , să leșin, îți dai seama) îmi propusesem de ceva vreme să le închid, dar lene cât casa pe mine, așa că acu’ am spus stop, gata nu mai plătesc nici administrarea contului degeaba, dacă tot ați sesizat că nu le folosesc ia să le și închideți voi fără să mai fac programare și să mă mai deplasez la ghișeu. Le-am închis fără remușcări, mulțumesc pentru ajutor! Îți închipui că stăteam cu ispita în telefon și nu se știe cum se aliniau astrele, Doamne apară și păzește!
Comentariu beton!15
Ah, are soția un card de credit, folosit așa, de frumusețe. Dar care și-a dovedit utilitatea anul acesta când două săptămâni am fost cu mașina prin Franța și Italia, ambele la sud, pe lângă coastă. Haoleu să tot plătești pe autostradă. Opream, soția înhăța poșeta, scotocea după portofel, număra mărunțișul și repetare. Până când exasperată mi-a intins cardul de credit și așa am mers aproape fără întreruperi.
Nu as vrea sa se interpreteze, dar chiar sunt in cautarea unui cantar inteligent si a unei super boxe cu bluetooth, accept si donatii.
CE am mai luat la impuls dar urmaream demult, aparat de cafea superautomat,era pe lista de 2 ani dar nu eram hotarat pana a venit un blogger cu un discount de 500 ron :D.
Idem cu masti textile, Ugears, si alte cateva cumparaturi la impuls 😀
Radem glumim dar estimasem ca o sa imi scot banii pe aparatul de cafea intr-un an si i-am scos in 3 luni, Asta in conditiile in care il luasem in 12 rate fara dobanda si cu discount, deci dupa 3 luni eram pe plus :))
Cine isi imagina ca o sa fac 3000 de cafele intr-un an?
Comentariu beton!12
Eu când vreau să cumpăr…cumpăr! Ca aproape orice reprezentantă a zodiei… femeie🙃, am cumpărat compulsiv(și nu bag mâna in foc că n-o voi mai face🤷♀️)haine, pantofi, parfumuri, etc. De unele aveam nevoie, de altele… Fetele știu ce zic. In pandemie însă, mi s-a aprins grav apetitul pentru carți(nu că nu aș fi cumpărat și înainte). Multe, tată! Atât de multe, incât curierul de la bookzone mă intreba dacă și eu sunt profesoară. Pe semne că mai e una in cartier care comandă cărți ca mine.🤭 De astea, jur că nu-mi pare rău. Din contră, văzând cât costă acum și la ce preturi le-am luat eu, mă felicit! Buba, însă, vine de la al meu care e Chef. Bucătar, adică. Păi nu există robot de bucătărie, blender, mixer, oală inteligentă, cântare de bucătărie cu lumină, făra lumină, mașină de frământat, răzătoare și cuțite, care să nu sălășluiască în bucătăria și în garajul nostru. Multe, noi, in cutie. Că nu-i așa, orice bucătar care se respectă „pune mâna” să facă lucruri.🤦♀️ Luate din impuls? Clar! Mă bate gândul să fac un „garage sale” și să mai scap de ele. 🙂 De „blec fraidei” cred că plecăm de acasă!
Cât despre Provident, nu am avut contact cu ei. Știu însă sigur, de la o prietenă că a fost scoasă din impas acum 3 ani, când a inundat vecinii de dedesubt și a constatat că îi expirase asigurarea la casa. A plătit daune, și-a tras și ea o zugrăveală și a ieșit cu obrazu’ curat. De atunci, a achitat și ratele, dar nici asigurarea la casă nu-i mai lipsește.
Cele mai multe cumparaturi din impuls: Haine si pantofi. Ocazional si genti sau bijuterii de argint. Au fost la mare impuls de achizitie dar tot mai putin in ultima vreme, cartile (nu mai am unde sa le pun si am facut un calcul ca pe cele pe care le am, nu voi reusi sa le termin de citit in aceasta viata, asa incat…ma abtin sa mai cumpar carti). Dar, in ceea ce priveste cartile, am acces la un abonament de la serviciu la Read&Roll asa ca ma mai salveaza ei cand aud de un autor si un titlu pe care nu le am si constat ca le au ei. 😉
Prin casa exista de ceva vreme un storcator de fructe si legume la rece, folosit de maxim 3-4 ori pana acum. Tot prin casa – o minge medicinala si o bicicleta de spinning (am momente in care o folosesc saptamanal si momente cand e pe post de mobila – alternativ momentele astea).
Blendăr cu recipient de sticlă de 1.7 l, folosit de 3 ori in 5 ani.
Incălzitor biberoane, folosit de 2 ori in 2 ani.
Perie electrică de curățat gresie si faianță, folosită de 2 ori(asta e achizitie recentă și regretabilă, îți faci treaba cu ea, dar te descurci minunat și fără).
Pantofi sport 5 perechi luati la reducere, culori diferite, zac in dulap de 2 ani. Imi plac foarte tare cei pe care ii port si inca nu au dat colțu’.
De rochii nu mai spun, cumpăr ca-mi plac, ma vizualizez purtându-le, dar tot in dulap zac. Cred ca am vreo 10 cu eticheta încă.
Haine luate pentru copii la reducere, prea multe pentru cât ajung ei sa poarte pana le rămân mici. Aici am o mare problemă, mereu am senzația ca au prea putine haine si că au nevoie. Cu greu ma educ în ultimul timp sa cumpăr responsabil.
Jajajaja care vasăzică la toți ne place și adunăm
-bicicletā statică dată împrumut și nereturnatā ,luat la schimb eliptică pe care se agață geci 🤭, saună abdominală,stepār ,aparat rotativ de masat, bancă de abdominale pe plan inclinat, lufa electrică pt duș, aparat electric cu 6 ventuze ( e mișto dar ai nevoie de om să ți le pună pe spate) iar acum vreo 5luni un creion dermapen de 100€ probat 10 min. Poate mai am dar toate astea sunt la vedere nefolosite și minim 100€ bucata. Chesti mărunte gen periuță de curățat fața,plasturi de slăbit, aparat de curățat călcîie pile electrice și alte bazaconii le-am dus la sorămea si ce nu a vrut le-a dat mai departe. Nu i-am dus și lucrurile mari că le are ea pe ale ei. Doar că ea le folosește nu ca mine😅.
Jajajaja uite că tocmai am văzut ,mai am bița lu fimiu de acu 4ani iar ficāmea are,havarbordu tot de acu 4ani squeibordu,trotineta de sārituri și (scuze Mihai) trotineta electrică de acu 2ani + salteaua elastică in gradina care de 3ani e ridicată pe gardu cu vecina😭😭🥺
– Robot de bucatarie (36 functii), niic macar nu l-am bagat in priza sa vad adca functioneaza.
– Cuptor cu microunde, bagat in priza si folosit o singura data – am facut proba cu niste floricele de porumb.
– filtru de cafea si toaster (mai am vreo doua pe care le foloseam cand si cand), pentru ca aveau o culoare super faina si cine stie cand o sa-mi schimb eu prin casa si o sa le scot pe alea ca sa asortez 🙄😂
– storcator de fructe, tot culoarea a fost cea care m-a ispitit si tot in cutie sta si ăsta. 😬
– tv smart shit, doar pt ca era alb si super slim, ca celalalt era cumparat cu vreo 1 an in urma.
– ditamai sistemul ultra-super-mega 🙄 dolby surround, pe care nici nu cred ca as avea vreodata de ce sa-l instalez – am folosit unul in urma cu vreo 20 ani – dar asta era interesant si arata super chic, poate revin (NOT) la vremurile cand vedeam filme pe dvd si era altceva sa ai sunetul dolby.
Nu mai pun la socoteala “pasiunea” tampita pentru seturi de farfurii/oale, covoare, bijuterii/ceasuri, Doamne fereste, parca se tineau scai de mine si nu rezistam tentatiei, imi spuneam ca sunt utile, ca sunt consumabile si n-au cum sa fie folosite.
Ei da, asa am reusit sa fac un “colt de zestre” in pod, acolo stau depozitate toate, ca n-avea rost sa irosesc spatiul daca acestea erau pe post de nimic.
Toate astea fac parte din categoria de cheltuieli inutile si negandite.
Si nu, nu le achizitionam la reduceri ca sa para ca tentatia ar fi fost mare, ci la pret intreg (unele erau abia aparute), era doar o boala idioata pe care am reusit sa o mai vindec; acum stau si ma uit de 10 ori, ma gandesc de 20 ori si apoi decid. Uneori (dar chiar rar) ma mai bantuie cate un lucru pe care am refuzat sa il iau in momentul ala, apoi ma obsedeaza atat de tare incat merg a doua zi sau peste cateva zile merg sa il iau si, surpriza, nu il mai gasesc – atunci e tragedie, parca as jeli oleaca, de ciuda, ca sigur fara lucrul ala nu o sa mai pot trai, dupa care imi trece. 🤦♀️
Ma bucur ca am reusit sa scap de “pasiunea” asta imbecila, sper sa nu mai apara niciuna de genul asta.
Am zis ca sa l beep eu pe ala de o mai cumpara aiurea! Nu mai fac liste, ca au facut altii inaintea mea 🙂 Faza e ca trebuie sa ma mut intr o scorbura mai mica si am inceput sa arunc din cotroboate. Pai nu dau eu in minimalism? Atunci sa vedeti voi loc sa circule energiile, zen, fengshui, stare de eliberare, flacari o sa scot pe nas! Stati pe aproape! 😀
De provident si alte cele nu ma pronunt, numa’ una buna stiu: cand aud de banci, imprumuturi, dobanzi samd ma trec toate apele. Experienta cuiva apropiat mi a fost lectie: mai bine mananc paine uscata decat sa ajung datoare…
Tocmai mi-au ajuns niste roti de carbon pentru bicicleta.
Testul zice ca-mi erau necesare la maxim.
Imi sunt utile in viata de zi cu zi, ca eu ma dau cu bitigla 2-3 ore 6 zile din 7.
Imi aduc bucurie (oh, cum zbarnaie butucu’ ala, o minune).
O sa aiba valoare pentru mine si peste un an, si nici nu puteam face rost de ele altfel.
Dar am luat acu’ ceva timp un aparat de masaj, c-am zis sa fac si io recuperare ca profesionistii. L-am folosit de vreo 2 ori.
Mi-e ciuda ca era previzibil ca o sa zaca nefolosit. Daca am jumatate de ora in plus prefer sa fac un rulaj usor pe bicla pentru recuperare, in loc de stretching si masaj.
Când am avut un contract prin Kandahar, am jurat că nu mai fac mișto în viața mea, de femeile care cumpără cumpărături. Nici de cele care parchează, dar asta e altă poveste. Am și acum chestii trestii nefolosite, încă. Spre exemplu un proiector. A fost folosi doar când l-am primit, să văd ce-i poate pielea. Am o geantă de laptop. Nu știu de ce, pentru că până să apuc s-o port, mi s-au părut că rucsacul arată mai bine. Și multe alte exemple. Măcar acasă dau banii doar pe bere… Când plec, e jale!
uneori cumpar si lucruri de care am nevoie. Rar, dar se intampla
Comentariu beton!12
:))))))))))))
razi tu, dar acum am vreo 300de euro de cheltuit si nu stiu pe ce. Tre sa fie pe tehnologie si sa mor daca stiu pe ce. Cred ca o sa imi iau o pereche de casti scumpe.
*bani de la firma, deci ii cheltui nu ii cheltui semintele acelasi gust are, dar parca as prefera sa aiba gust de „uite ce cacat nou am”
Cu televizoru fu misto.
acu 3 ani. trebuia teve nou. M-am dus si l-am luat pe unu mai ieftin, de 55”. Atat ca l-am lasat in Stocolm.
In Gavle iar. hai sa imi iau tv pt apartamentu nou. De data asta am cautat vreo 3 saptamani sa vad ce imi iau. Si m-am uitat la toate modelele de samsung si sony asa ca mi-am luat un Philips care aparuse toma atunci. Si pe care l-am gasit redus cu vreo 40%
Dupa care, daca tot ma uitam io la mult fotbal a vrut si nevasta-mea unu. Am luat unu ieftin, l-am pornit, a mers doua zile si m-a imbatranit la schimbarea de posturi, plus ca avea limitare de soft pe ce aplicatii voiam. Asa ca l-am intors la magazin, am mai pus 20 de euro si am prins iar un Philips (editie mai veche decat ala principal), tot cam la 40% reducere. 1200-1300e pe doua televizoare, e okish
Acu ca m-am intors in stocolm…a inceput spectacolu. Nu mai am 4 camere, deci am pe peretele din dormitor dita televizorul
Plus ca de 3 luni zici ca sunt magazin de SHuri.
Foarte puține și în general doar lucruri ieftine, mărunțișuri. Chiar și pe cele mărunțele (în general lucruri de bucătărie, forme, instrumente) am încercat să le folosesc măcar o dată sau de două ori cât să nu-mi pară rău că am dat banii pe ele (gen, dacă am forme de savarine, hai să și fac savarine în ele :D)
Lucruri de peste 50-100 de lei nu cumpăr impulsiv, așa că nici vorbă de aparate inutile* prin casă sau de mormane de haine și pantofi nepurtați.
Am un singur aparat din ăsta, ceva pentru față, l-am folosit mai mult de-o grămadă. De câte ori dau de el zic că mă apuc să-l folosesc intens, o să-mi scot toate punctele alb-negre, riduri, tot ce se poate scoate de pe față și tot acolo rămâne. Acum că mi-am amintit de el, iar mi-am promis în cap că îl iau la folosit. Om vedea.
@Andreea, am făcut referire la oamenii care își cumpără lucruri pe care nu și le pot permite, făcând rate pe care nu și le pot permite (și cunosc oameni de genul, oameni la care ai avea pretenția că știu care le este bugetul și cât se pot întinde in bugetul asta). Sunt de acord, shit happends și uneori ai nevoie de o sumă pe care nu o poți produce decât făcând un împrumut. Condiția e să îți asumi ratele și să deschizi bine ochii. Oricine are dreptul să solicite un grafic de rambursare înainte de a semna contractul, chiar să meargă la mai multe instituții si sa solicite atât grafic de rambursare cât si costul total al creditului (rate+ comisioane + costuri de intretinere cont, etc). Poți vedea rata lunară/săptămânală, poți vedea suma totală de rambursat, scrie negru pe alb, nu sunt informații ascunse in notele de subsol. E, în momentul in care ai un buget lunar de 3000 lei din care cheltuielile lunare obligatorii sunt 2000 lei, nu faci rata lunară de 1000 lei. Că nu ști ce apare in perioada de 6 luni – 1 an cât trebuie să plătești rata pentru telefonul ăla pe care l-ai luat doar ca să impresionezi pe x. Cam asta e educația financiară level 0. În rest, în privința agresivității băncii x, sau a IFN-ului y nu mă pot pronunța. Am făcut credit, am plătit la timp, nu am avut alte discuții. Că nu m-aș mai imprumuta…asta e altă discuție.