Băi, efectiv nu se pot citi comentariile la postările despre popa ăla hărțuitor. Și nu mă refer la cei care-i iau apărarea, p-aștia îi știam că există, am ales să-i ignor.
Mă refer la ăia care comentează „da, așa e aveți dreptate, DAR…”. Iar ce e scris după „dar” îmi face tensiunea să crească instantaneu de fiecare dată.
Bănene, ce e în țara asta…
Iar cel mai dezgustător este că extrem de multe comentarii sunt de la femei. Femei care îi iau apărarea sfântului părinte și o învinuiesc pe „curva aia care l-a ispitit”.
Sau femei care cred că totul este o minciună, totul este o făcătură împotriva părintelui, iar argumentele sunt de genul ăsta:
sunt aceeași care comentează cu „a furat, dar a și făcut”?
Comentariu beton!47
Tot ce e posibil. Mi-e să nu fie și din ăia care își doresc o țară că afară.
dada, în timp ce aruncă petul pe geamul mașinii în mers.
Comentariu beton!29
Cât ne-a dat Brucan, 20 de ani ? Au trecut 30 ? Comuniștii știu ce au plantat.
Comentariu beton!22
A spovedit dar a și ftut.
Comentariu beton!35
Visarion fiind de o frumusețe rara desigur, nu poate agresa asa pe oricine
Comentariu beton!69
Plus că e și sfânt. Iar când ești sfant nu-ți bagi pula așa în oricine, se știe. Fmm…
Aia este Romania reala. Imbecili analfabeti gata sa conteste orice, ca stiu ei mai bine. Cretinii care cred in conspiratii, tuneluri dacice, medicina pe incercate, stiri difuzate de romania tv, si alte bazaconii.
Sigur ramane de vazut daca popa chiar a fost agresor, dar asta se stabileste pe baza de fapte si nu de sentimente sau impresii ca vezi doamne popa fiind nu poate fi agresor sexual. poate, la fel de bine ca si oricine altcineva.
Comentariu beton!59
Nu-l băgau în arest dacă nu aveau ceva solid de tot.
Nici nu l-au băgat, e sub control judiciar.
Dar ca să începem săptămâna într-o notă pozitivă, putem să ne bucurăm că politica și funcțiile publice le sunt interzise clericilor.
Românul a votat deja lăutari, actori șamd; cum ar fi să vezi un Pomohaci sau un ăla de la Constanța în parlament? 🙂
Inca o dovada ca majoritatea femeilir care iau la puricat victima si ju agresorul fie sunt extrem de proaste fie au sindromul Stockholm.Mai grav este ca isi vor educa fiicele in acelasi spirit si se va perpetua aceasta educatie la nesfarsit Daca esti violata, agresata, bătuta e vina ta ca tre aa fi facut tu ceva sa starnesti fiara din om ca el de altfel era un om ingeras cantator la harpă.Pe de alta parte cele care au băieti probabil ca le spun ca toate sunt niste zdrente care isi merita soarta si el tre sa ia ce ii place ca restul sunt ifose si daca comenteaza o palma la vremea ei regleaza situatia.Cum imi spunea mie fosta soacra ” ce vrei draga asa e el mai nervos stai si taci sa ai liniste si barbat” WHF??!!!.Nu m-am putut abtine si am inceput cu bai vaca draq iesi afara din casa mea iar de copiii mei nu te mai apropii in veci ca educatia ta e fix pla doamna inginer.Cat despre popa asta daca cumva printr-o minune politia:a decis sa isi faca treaba si procurorul sa il bage la zdup ii urez penetrare fara ungere la Jilava.
Comentariu beton!82
Ma scuzatz, am 64 de ani si tot nu imi pot sa-mi inchipui cum tu, om matur( femeie sau barbat!), in secolul douashunu, sa te pui in genunchi in fata popii, si sa-i spui aluia ce-ai facut. E peste puterea mea de intelegere! Nu am facut-o niciodata si nici nu o sa o fac, credinta si religia sunt diferite total, sunt credincioasa dar refuz sa ma supun unor „legi” create de oameni pentru castig! Refuz de asemenea, sa ma inchin unui tablou pictat de un om, botezat icoana, ce reprezinta alt om declarat „sfant” de catre biserica. Refuz sa mananc „de post” cand decide biserica si mai ales, fac secs cu sotul din dotare cand ne vine chef, indiferent de ce „sarbatoare” a fost declarata de cei popi 😉 …bine, ar fi multe de discutat…
Comentariu beton!174
Nici eu nu știu ce e aia spovedit , nici nu o sa știu vreodată . Și mai nimic care are legătură cu popi, post, etc.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.2
Nu înțeleg ce vorbești. Ce link să șterg? Cine vinde cărți? Cine nu are treabă cu cazul ăsta? Poți să-mi explici un pic mai clar?
cate link.uri de fb sunt in articol?
Întrebarile mele erau ironice. În sensul că de ce plm să-l șterg?
deci sa vedem. Tuta aia ia o poza de pe fb, ii face o judecata directa, dar zici ca e o femeie misto, nu?
nici nu mai conteaza ca nebuna din poze nu are legatura cu cazu, vita care a postat a judecat-o.
@animaloo, exaaaaaact. Doar că @ads ori e prea postproastă/ ca să înțeleagă asta, ori se preface. Merg pe prima variantă.
Mda, nu popa-i de vină, ci sătana că l-o ispitit. 🤬🤬🤬🤬🤬
Parcă sătana nu putea intra-n beserică? 😈
Parcă văd că o judecătoare pioasă și plină de smerenie duhovnicească o să-i dea drumul din arest pe motiv de Jupiter anterograd.
Comentariu beton!25
„Nuuuu, nu satana, ci femeia „l-a smintit” pe bietul om. A făcut ea ceva, o fi avut fusta scurtă, s-o fi dat cu ruj, și oricum e o c***ă cu probleme psihice, nu v-ați uitat pe profilul ei de fb? deci să ne rugăm pentru părintele care trece prin această grea încercare.”
Cam atâta am avut răbdare să citesc la capitolul reacții 🙁
Mihai, ai abordat un subiect foarte sensibil. Pentru toata lumea, dar mai ales pentru familia mea. Acum o luna si jumatate, fiica mea (9 ani) a fost victima unei agresiuni sexuale. Langa bloc, nu merge singura pe distante mai lungi de 200 de m. Cand am mers sa depunem plangere la Politie, in primul rand am fost intrebati daca nu cumva i s-a parut, daca nu cumva a fost o mangaiere ca de bunic fata de o fetita draguta. Va imaginati asa ceva???? 😭😭😭 Da, individul are 74 de ani, o mai abordase cu cateva zile in urma, dar a fost atunci doar o discutie. Acesta e motivul pentru care fiica-mea nu a reactionat asa cum ar fi trebuit si, tinuta strans in bratele lui, blocata de frica si rusine, a suportat atingerile acelui nenorocit. Totul se intampla in miezul zilei, intr-o zona circulata din Bucuresti. Au urmat declaratii, audierea fetei la Parchet, audieri de martori si, bineinteles, probe video. Asteptam cu sufletul la gura decizia judecatorului…care s-a lasat asteptata vreo doua, trei saptamani. In tot acest timp, individul isi facea rondul in zona dupa bunul plac, mai avea putin sa ne trimita bezele cand ne vedea. A venit, intr-un final, si prima hotarare: control judiciar. Oameni buni, va dati seama? Declaratii, probe video care dovedeau fapta asupra unui minor si asta era decizia? Noroc ca procuroarea a facut apel si a doua oara nu a mai avut parte de clementa. Ideea e ca, pe langa trauma traita de copil si apoi de noi ca parinti, ne-a doborat si lipsa asta de reactie rapida si superficialitatea in analiza dovezilor. Fata merge la terapie si speram sa depaseasca momentul. Dar acum e foarte, foarte greu si nu intelege de ce i s-a intamplat ei asta. Nu vreau sa ma pronunt in privinta cazului mediatizat, dar un „nu” trebuie sa fie inteles ca un „nu” indiferent de varsta, de pozitia sociala, de potenta financiara etc. De asemenea, un „nu” poate fi exprimat diferit: printr-o palma, tipat, sut in zona sensibila sau un soptit „vreau acasa” 😭😭😭. In final e, totusi, un NU!
Comentariu beton!154
Jur că mi-a fost greu să citesc până la capăt. Poate n-ar trebui să spun asta, dar nu vrei să știi cât îl băteam pe ăla până să mă duc la poliție. Și nu-l băteam ziua în amiaza mare, îl băteam să nu știe nimeni în afară de el. Fmm…
@ioanac, era traumatizant oricum chiar și numai partea cu declarațiile. Nici nu vreau să mă gândesc cum o fi fost să povestească iar și iar (sunt sigur că a trebuit să povestească de cel puțin 3 ori, până la urmă) unor persoane complet străine, care, bineînțeles voiau să afle detalii (nu sunt sarcastic, normal că voiau detalii, fiind o acuzație f serioasă). Va urez putere, că nu însă fie ușor
Comentariu beton!43
În tot Bucureștiul ăla nu există niște unii care să-i înfrâneze definitiv moșului pornirile prea drăgăstoase față de copii? 🤔
Comentariu beton!38
Jur ca primul gând pe care l-am avut a fost de a-l bate pe moșneag grav. În prag de seară!
Nu am lovit niciodată un bătrân, dar unuia ca el i-aș pune pielea pe băț rău de tot
Comentariu beton!47
@BaGheRa: jegul ăla uman doar poartă masca unui bătrân, iar asta n-ar trebui să fie deloc o piedică, din contră.
Comentariu beton!32
Asta a fost si reactia unuia dintre inspectorii care ne-a luat declaratii: cum ne-am stapanit sa nu il nenorocim in bataie cand l-am tot vazut in cartier. A fost foarte greu, recunosc. Dar am sperat ca pana la urma se va face dreptate, iar viata unui pedofil in penitenciar am auzit ca nu e tocmai usoara.
Comentariu beton!52
Am uitat sa va spun ca l-am si fotografiat intr-una dintre zile. Statea pe un scaunel in fata scarii de bloc exact ca atunci cand a agresat-o pe fiica-mea. Ne-am tot gandit si razgandit daca nu ar fi fost o solutie sa impanzim cartierul cu imaginea lui, s-ar fi viralizat rapid. Dar tot noi am fi fost acuzati de hartuire.
Comentariu beton!39
Eu sigur l-aș fi bătut, deși nu sunt adeptul violenței, in general. Plm, nu am cazier, riscam cel mult o amendă penală. Dar ziua în amiaza mare, cu cât mai mulți martori, să știe toată lumea de ce și-o ia. Cred că îmi găseam și ajutoare printre cei care auzeau ce a făcut.
Comentariu beton!39
Boss, pe mine nu mă mai miră nimic pe subiectul ăsta. Mă surprinde un pic lipsa de empatie fata de victimă a femeilor, dar nu pot spune că mă surprinde cât să mă indignez. Dacă mă aștept ca unii bărbați să facă „glumițe” pe tema asta, e un pic neașteptat să aud de la o femeie că „urâtele” nu pot fi violate/agresate sexual. Lăsând deoparte faptul că orice discuție despre frumusețe e profund subiectivă, sunt atâtea cazuri de femei în vârstă (adică 70-80 de ani sau peste), încât, cu tot subiectivismul, nu poți să nu te întrebi cât de defect sa fii la caput ca să ți se pară dezirabilă sau frumoasă o astfel de femeie. Iar ca femeie sa vii cu o asemenea enormitate…nu pot decât să mă întreb, oare femeia care a debitat așa o prostie o fi fost vreodată agresată sexual, măcar sub forma unei „glumițe nevinovate”? Dacă nu, să înțeleg că se consideră… urâtă?
Comentariu beton!47
ai fi mirat sa afli ca majoritatea oamenilor care vor sa interzica avortul sunt tot femei.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.2
Dacă trolezi, lasă-te, e un troling prost la care n-ar râde nici un repetent de clasa a patra. Dacă nu trolezi, e mai grav, ți-ar trebui tratament specializat.
la virsta ta ar fi trebuit să știi deja că știința are și ea limite…
Comentariu beton!15
Ce să mai zici? Evul mediu timpuriu. Victima întotdeauna de vină, chit că era o copilă de 4 ani. Chit că era îmbrăcată şi înfofolită până-n gât. Chit că era „urâtă”. Fiindcă nu este vorba despre atracție ci despre abuz de putere. Dar ce să priceapă personajele cu 2 neuroni certați între ei? Tratament a la JT (oricare dintre ele) şi la revedere.
Comentariu beton!28
Am citit și eu diverse comentarii și m-a luat capul. Nu vedem pădurea de copaci. Evident că e ciudată întârzierea cu care s-a făcut plângerea, nu știm motivul, poate îl vom afla cândva. Dar asta nu șterge fapta, care s-a produs categoric și cu asta trebuie să rămânem: un preot a agresat sexual o femeie. Punct. Unul la care femeia se ducea să-și ușureze sufletul, mizând pe harul lui, că de-aia era cunoscut. Adică ți-o trage fix ăla la care te duci cu încredere să cauți liniștea interioară. Dacă nici asta nu e nemernicie…
Comentariu beton!17
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.3
Contează mai puțin cine îl spală pe el, mai important e cine și în cât timp o vindecă pe femeia aia.
Dacă ții la reputație, îți ții mânuțele acasă, indiferent cât de tare te mănâncă. În toată situația asta tu uiți că și-a recunoscut fapta.
Comentariu beton!21
Eu am intrat să îi spun acestei ticăloase să su. gă o ceapă și două șosete.
Comentariu beton!38
@Edelweiss cretina sau cretinul ce e in spatele tastaturii sub numele Luana e din tagma covid/ pandemie minciuna, vaccinul are semnul 666 si victimele de la Colectiv erau niste roacheri satanisti si drogati.Nu merita decat un gand bang cu niste negrii dotati.FMM de cretin/a !
Comentariu beton!27
Din păcate, nu am văzut la timp acest comentariu. Dar nu-i nimic, niciodată nu e prea târziu să-i spui omului: dragă, Luana, mai du-te și-n pula mea de imbecilă.
Du-te si-n pula mea, Luana. Bleacț!
ce fel de omani sunteti bah. Lipsiti de bun simt. Chiar nesimtiti.
se zice „in pula noastra”. zgarcitil-or!
Comentariu beton!14
Pe astia (barbati sau femei) care gasesc tot felul de scuze acestor abuzatori/violatori, i-as baga in aceeasi oala cu cel pe care il scuza! Nu o singura data mi-a fost dat sa aud, “ sigur ea s-a dat la el; dar si fetele astea sunt dezvoltate/dotate pentru varsta lor; pai la cum se imbraca normal ca nici ei nu sunt de fier; nu vezi ca lor le place sa se dea barbatii la ele – ca d-aia isi pun silicoane si botox; ele sunt de vina, ca sigur voiau atentie si bani, iar daca nu le iese fug la denuntat…” iar lista cu astfel de mizerii e lunga si de noaptea mintii 😡 Exact asa cum fac si cei care ar trebui sa apere victimele (unii politisti, procurori, judecatori), in loc sa asculte si sa ia masuri imediat, pun victima in dificultate si la incercare, o umilesc cu intrebari deranjante si cu tot felul de bazaconii incomode care fac mai mult rau acesteia, o afecteaza mai tare psihic si se simte chiar vinovata ca vrea sa ceara socoteala unui monstru. Si pe acestia i-as baga in oala cu agresorii, pentru ca nu pot fi altfel atata timp cat incearca sa scoata victima vinovata. 😡
Nu exista toleramta pt agresori, urasc acesti monstri care distrug (cu buna stiinta) vietile atator copile/adolescente/femei, aceste bestii nu au dreptul sa stea in liberate sau sa aiba o viata confortabila.
Mama ei de treaba, chiar nu ne mai facem bine si nu invatam si noi ca NU e NU si ca violatorii/pedofilii NU au nicio scuza, NU merita mila?!
P.S.: M.V. ai deschis un subiect sensibil si dureros pt majoritatea femeilor din tara asta, pentru ca, in zilele noastre, parca se intetesc agresiunile sexuale, incepand de la tați, bunici, frati sau unchi si pana la sefi sau colegi de serviciu. 🤮🤬
P.P.S. Cunosc femei si fetite abuzate, nu pot fi obiectiva, ma aprind instant cand vad astfel de situatii, pentru ca stiu prin ce traume/spaime trece o persoana abuzata.
Comentariu beton!39
@Flo, probabil că există și cazuri din astea, in care victimele pur și simplu mint (de fapt, sunt sigur că există). Ce ar trebui să înțeleagă bărbații este cu NU înseamnă NU. Da, poate că fata/femeia a venit în club cu gândul să termine noaptea în patul cuiva (mi-e greu sa cred că merge la serviciu sau iese pe strada cu gândul ăsta), dar ce te face sa crezi că musai vrea sa o termine in pat cu tine? Numai faptul că îți place ție de ea? Iar fetele ar trebui să învețe să spună nu. Prin toate mijloacele.
Comentariu beton!29
@Flo: nu știu dacă se înmulțesc cazuri în sine sau sunt mult mai mediatizate decât acum 10 ani (de exemplu). Dar ce știu sigur e că nu scade numărul celor care, invariabil, contestă ce spune femeia agresată, mergând până la o condamna tot pe ea, și în multe cazuri de către alte femei. Iar pentru mine asta e de neînțeles, pentru că (așa cum s-a mai discutat pe aici) nu cred că există femeie in Romania care să nu fi fost fluierată pe stradă sau agresată verbal in vreun fel in viața ei. Chiar atât de mare să fie nevoia de validare și manifestările de sindrom Stockholm?
Comentariu beton!20
@Mircea, daaaa, cu siguranta exista si victime false, exista manipulatori care profita de pe urma scandalurilor, sunt persoane care mint cu nerusinare doar ca sa distruga cariera sau viata de familie a cuiva, dar astea sunt exceptii si merita tratate ca atare, dar si sa plateasca pentru minciunile/faptele lor, sa invete si acestia ca nu se pot juca, dupa bunul chef/plac, oricand si cu oricine.
In cazul preotului, la fel, daca e vinovat trebuie sa isi asume si sa plateasca; daca nu e vinovat, doamna isi va fi atins scopul de a-i distruge imaginea si viata, iar asta nu se mai poate repara atat de usor.
Femeile, indiferent de cat de puternice par/sunt, nu isi pot masura fortele cu barbatii (exista mici exceptii) si nu se pot apara in astfel de situatii, adica ele spun NU, se opun, se apara, incearca sa scape, sa fuga, dar sunt invinse – foarte putine reusesc sa scape. 😞
Am spus mereu ca, de la varste foarte fragede, toate fetele sa fie duse sa ia lectii de auto-aparare, sa faca orice sport de genul asta, ca sa se poata apara in orice situatie.
Comentariu beton!13
@Andreea, sunt mai mediatizate, dar sunt și în creștere. Exista niște explicații sociologice obiective (nivelul de educație tot mai scăzut, probleme economice, etc). Unele fete/femei sunt foarte provocatoare prin vestimentație și comportament (dar, cum spuneam și în comentariul precedent, asta nu înseamnă că musai vor sex, sau daca vor, nu înseamnă că vor cu tine), se poate discuta la infinit pe tema asta. Problema cea mai mare cred că e lipsa de educație. Asta duce și la creșterea genului ăsta de infracțiuni, dar și la o atitudine lipsită de empatie și înțelegere față de victime. Că, de fapt, cred că asta e problema. Nu neapărat că sunt multe cazuri, ci faptul că, prin atitudinea generală fata de agresori, nu sunt descurajați. Ba din contră, as zice.
Comentariu beton!17
@Andreea, nu numai ca nu scade numarul celor care condamna femeia agresata, ci creste; femeile acuzatoare de victime sunt tot mai multe, mai ales cand le sunt propriii barbati implicati direct – sa nu le vezi/auzi ce vocabular vast au si cum se transforma in hiene. Oare nu au capacitatea de a se pune in locul celei pe care o condamna?
Comentariu beton!12
Bine ça sunt romanii credinciosi ! Si nu numai ortodocsii ça nici cu catolicii nu mi-e rusine ! Fmm !! Poate or fi si preoti cu „vocatie” si oameni buni, nu zic nu ! Dar.. prea rar ii vezi/ auzi de ei. I-as arde pe toti pe rug ! Dupa ce le-am taiat mainile si quaele. Si as destrama gluma asta proasta care se numeste biserica. Culmea e ça sunt un om „credincios”. Cred in altceva, cred ça exista si altceva dupa ce se termina tôt. Cred ça bunu si buna mea sunt intr-un loc mai bun. Dar nu am nevoie de niciun preot si de nicio biserica sa cred in ce cred. Religia e o ciuma cand e dusa la extrem sau cand interpretare ei duce la violenta. Sau (si mai ales) cand e folosita ça o scuza absoluta. Poate nu am mai spus HUOO FMM
#subiectsensibil
la fel cred și eu, că e ceva beyond us; dar asta nu justifică nicicum tîmpenia celor care se tîrăsc în genunchi în jurul bisericilor;
iar noi, ca societate civilă, vom pierde încă un prilej să trimitem biserica, și (mare) parte din „învățaturile” ei, în evul mediu, acolo unde-i este locul; dacă suntem un stat laic (parcă Bărbosu’ nu e în Constituție; sau este?), de ce finanțăm ninjalăii? așa, dacă ne gîndim să cuantificăm efectele lor asupra societății, mîine-poimîine ajungem să subvenționăm de la buget și clanurile interlope…
Pai stai asa, daca e stat laïc ce cauta popii la prima zi de scoala ???
Habotnice idioate, voi astea care-i luati apararea satanei in sutana, va-ti adunat aici toate oligofrenele retardate si caste, comentati numai aberatii si boimi, il credeti pe popa si-i luati apararea, de pe acea napastuita care este femeie ca si voi nu o credeti, ipocritelor asa sa va ajute bunul dumnezeu !
Hă?
Poate mai citesti o data cumentariile… sau (SPER) nu despre noi vorbesti
Aoleu, ati citit invers sau nu vedem aceleasi comentarii? 🤔
Dna Crăciun a nimerit pe alt blog🤭
@Bertha: exact la asta m-am gandit si eu
O fi crezut că-i pe feisbuc. 🤭
Pe aceste persoane ar trebui sa le ridice cu izoleta și masca de oxigen pe fata sa nu mai propage aceste tâmpenii contagioase.
am incredere maxima ca justitia isi va face treaba, mai ales ca e implicat un popa.
Pomohaci likes this!!
Da, ai dreptate, dar mai înseamnă si cadou.
Baza pentru chestia asta este o lipsă completă de empatie. Apoi mă duce mintea la mai multe mecanisme posibile. Cu mențiunea că ele nu scuză în nici un fel comportamentul:
1 – Unii n-au nici un rost în viață și se agață cu disperare de ceva, cum e religia (nu știu dacă ați remarcat cerceii în formă de cruce la doamna). Prin urmare apără cu disperare acel ceva, să nu fie nevoiți să își pună întrebări, că rostul lor în viață trebuie să fie perfect.
2 – Alții nu pot procesa teama că ar putea să li se întâmple ceva rău. Așa, de nicăieri. Prin urmare, când i se întâmplă altcuiva, spun că l-a provocat, l-a meritat sau minte și atunci ei se simt în siguranță.
3 – Știți cum unii prizonieri descoperă că își pot face viața mai ușoară dacă se întorc împotriva altor prizonieri? Cam așa cred că le-a …at mintea unor femei și au rostogolit mizeria mai departe prin educație.
Cam asta a produs logica mea când nu puteam să dorm după ce citeam așa ceva. Evident, nu mi-a atenuat scârba.
Comentariu beton!11
Mda, ce poti sa zici?
Noapte mintii.
Va aduceti aminte de cretinul de Bogdan Draghici ? Cel care crease Asociatia TATA ?
Si care si-a abuzat fiica, plus celelalte doua fiice vitrege iar in noaptea dinaintea pronuntarii sentintei definitive s-a infipt cu masina in gardul Ambasadei Ruse si si-a dat foc ?
Oare nu de teama a ceea ce stia ca patesc pedofilii in puscarie ?
Ala ce scuze mai avea ?
Si cele care-i iau apararea preotului ce mai spun acum ? Sau ce au spus atunci?
Cu ce l-au ispitit propriile fiice pe dobitoc?
Nimic nou sub soare. Niste imbecili/imbecile ii iau apararea agresorului si o blameaza pe victima. Mai drama e ca traim printre ei si sunt slabe sanse sa scapam de ei sau sa ii vedem educati/civilizati. Mai drama e ca asemenea personaje, unele si publice, devin modele pentru cei mai tineri, care sunt inca naivi si care, desi au acasa parinti care le spun si ii invata altfel, fiind bombardati peste tot cu acest gen de informatie, ajung cateodata chiar inconstient sa isi insuseasca asemenea opinii. Pacat ca nu reusim sa evoluam si sa lasam in urma astfel de comportamente medievale.
@Ioanac – ii doresc fetitei tale sa reuseasca sa treaca peste ce i s-a intamplat cu ajutorul familiei si al psiholoagei si sper sa i se faca dreptate iar acel individ sa fie indepartat din public. Mi s-a incrancenat carnea pe mine dupa ce am citit ce i s-a intamplat fetei tale. Am trecut printr-un episod foarte neplacut cand aveam putin peste 18 ani, nici nu pot sa ma gandesc cat de mult sufera copilul tau, tinand cont de ce i s-a intamplat.
Iti multumesc mult! Sustinerea celor din jur este foarte importanta acum.
Buna ziua, am citit comentarii care ne lămuresc ,, femeia era prea urată ca sa il ispiteasca pe preot,, ,, ati vazut profilul ei ? o c…ă si o mincinoasă,, ,, a depus plangere in ultima zi,, .Nu am nici o asteptare de la BOR. Cazul episcopului de Huși a fost edificator.
Femeia are nevoie de tratament,urgent!Femeia care a comentat despre frumusețe,nu victima!