Salutare tuturor, sper să fie bun și bine ce veți citi!
Săptămâna asta am trecut prin vreo 40 de albume, integrale sau aproape, vreo 20. Restul au fost materiale ascultate pe sărite, model șotron, ori au fost extrem de slabe sau producția a fost execrabilă. Totuși, au fost cazuri în care am găsit una sau două melodii care pot fi ascultate de oameni. Poate, o să le pun așa, stand alone, pentru că ar fi păcat să se piardă în negura uitării.Vedem.
Vreau să închei, oarecum, subiectul de data trecută și să adaug că dacă pentru Mihai, 1000 sau 2000 de cititori săptămânal, în plus sau în minus pe blog, din punct de vedere al traficului, înseamnă o picătură într-un ocean, și este normal pentru nivelul la care a ajuns, pentru mine, VOI, sunteți o întreagă lume.
NEWS
🔵 Foarte mișto tipa.
🔵 Floor are clip cu versuri în caz de vreun karaoke.
🔵 Nergal, 10 ani sau puțin mai mult după diagnosticul de leucemie, rupe. Uite, el nu s-a dus la vreun Boca de al lor ca să îl vindece sau se pocăiască masiv.
🔵 Uite o gagică cu care te poți duce liniștit în orice galerie, pe orice stadion.
🔵 In Flames, din nou pe baricade.
🔵 Tribulation, girlz and boyz.
🔵 Lamb of God și noul lor single.
🔵 O piesă veche abordată diferit.
🔵 Dacă vreți niște tot niște In Flames, dar ceva doar acustic.
🔵 Morbikon, un proiect black metal al unora de la Municipal Waste.
🔵 Nu sună rău.
🔵 Puși pe treabă.
🔵 Niște melodeath pentru toată lumea,
🔵 Mammoth, nou single pe stream.
🔵 Dimmu au remixat și ei ceva.
🔵 New Lords.
Acum, să dăm drumul la ceva treabă.
➡️ Shinedown – Planet Zero (2022) – 8 din 10 (recomandat pentru anduțe și bagheruțe)
Unul dintre cei care pun umărul la ce construim noi aici, mi-a trimis unele dintre preferințele sale muzicale, cu scurte reviews la fiecare album, cu note, cu tot ce trebuie. Un fel de listă pentru altă listă, vezi bro, mare atenție, că asta cu lista se ia. Să se ia la cât mai mulți, numazic.
Unul dintre bandurile din listă, destul de mainstream, dacă și unul ca mine care bântuie pe tărâmurile sfâșiate de growlinguri neomenești, a auzit. De fapt una dintre melodiile lor, „Cut The Cord”, se rostogolește destul de des prin aparatul auditiv al subsemnatului.
Anyway, colegul meu a subliniat că noul album al celor de la Shinedown, căci despre ei este vorba, ar fi epic. Eu când aud epic, mă spăl pe mâini, mă șterg la gură, îmi ridic sfidător nădragii și purced la treabă.
Materialul a fost compus în mare parte în perioada de lockdown și are ca subiecte ostracismul cancel culture, anxietatea, depresia, moartea, singurătatea dar și speranța, toate potențate de amenințarea covid-19.
Ce pot spune despre album? Că este unul extrem de bun, nu epic, îmi pare rău bro, dar pentru mine epic se asociază de obicei cu inovația, aia care te lasă fără aer în plămâni. ” No Sleep Tonight”, prima melodie după un intro dubios, este excelentă. Mi-a mai plăcut Dead Don’t Die și Dysfunctional You. Trăgând linie, este un album foarte bun, instrumental mișto, versuri adânci, tot ce îi trebuie unui material să stea acolo pe un playlist personal. Recomand cu căldură.
Dă-i play AICI
➡️ King Buffalo – Regenerator (2022) – 8,8 din 10
Regenerator, este al doilea album absolut fenomenal din lista noastră. Dacă precedentele, Acheron și The Burden of Restlessness au fost materiale care au crescut progresiv în calitate, cel de acum din 2022 este spuza de pe turtă. Mult mai lucrat, cu un instrumental profund și unitar, cu puțin mai mult progresiv și un psihedelic mai apăsat.
Burden of Restlessness este întunecat și anxios, cu prea puțină speranță, Regenerator, în schimb, nu renunță la tot întunericul, doar îl sfâșie generos, cu pete de lumină, comparativ cu precedentul este mult mai delicat. Legătura dintre cele două o găsim în Hours, cel mai întunecat cântec de pe Regenerator, ca temă dar și ca versuri. Interlude este oaza de liniște, umbra la care poți respira, fără gânduri care să macine. Doar tu și muzica. Ca o ultimă recomandare de pe album ar trebui să treceți întâi prin piesa centrală a întregii compoziții.
Pe mine unul m-a surprins plăcut Regenerator, nefiind foarte fericit cu psihedelicul și progresivul, însă probabil a fost momentul lui în viața mea.
Dă-i play AICI
➡️ Parkway Drive – Darker Still (2022) – 9 din 10 (album semnalat de Krossfire și recomandat tuturor)
Când am văzut mesajul de la Krossfire cum că noul Parkway Drive a sosit și este țiplă, nu mi-au mai trebuit și alte îndemnuri, mai ales că eram destul de surescitat după ce, tot el, pusese link-ul cu super piesa asta.
Am ascultat albumul de două ori, și mi-a plăcut atât de mult încât, încât făcând comparație cu Shinedown, le-am mai tăiat din notă americanilor. Pentru că nu aveam cum să le dau aproape nouă și australienilor, tot nouă, mai ales după ce le-am ascultat materialul.
Mi-a plăcut descrierea lui Kross, ” metalcoriștii or să îl urască, dar e țiplă”. Dacă Ire este chibritul, Reverence, fitilul, Darker Still este marele boom, imensul bang.
În cazul în care Darker Still, ar fi avut doar cinci piese, primele cinci, ar fi fost un album epic, fără îndoială.
Eu aș începe albumul cu asta, pentru că trebuie să fii mort pe dinăuntru ca să nu îți placă piesa.
Parkway Drive, au scos un album care sună ca unul care încununează o carieră, un punct de cotitură, un pas pe un alt drum, un climax muzical. Un material pe care eu personal îl aplaud entuziast și care merge de workout la pus parchet.
Dă-i play AICI
➡️ An Abstract Illusion – Woe (2022) – 9 din 10 (album pentru suflete ca mine)
Închipuiți-vă că dormiți fără griji, după o zi de muncă grea, înfășurați în noapte, greieri cântând neobosit lenea, vise pufoase, și deodată, zbang, o cărămidă în geamul ăla chiar de lângă pat. Cam așa a fost Woe pentru mine. Citeam ceva, căștile erau în urechi, în ele rulau ceva între plictis și abominabil, care cumva s-a terminat, și au început suedezii. De la primele acorduri mi-am dat seama că o să fie ceva acolo, ceva foarte bun.
Ce pot să spun, ca unul care a cochetat cu tobele, este unul dintre puținele albume în care tobarul este vedeta, supremul metronom al fiecărui cântec. Absolut fenomenală treaba care o face omul.
Materialul ăsta mi-a lăsat impresia că ar conține o singură piesă, nu șapte, atât de compactă și fără fisuri este compoziția.
Aș începe cu un cântec melancolic și declamativ, apoi în orice direcție o luați o să găsiți doar calitate. Ca încheiere, ușurința cu care trec de la death, la atmosferic, apoi la progresiv și încheie undeva cu black metal, este impresionantă. Un album fenomenal pe care îl recomand tuturor.
Dă-i play AICI
➡️ Fallujah – Empyrean (2022) – 7,8 din 10
Dacă la începuturi bandul a evoluat cu grație pe terenul deathcore, cu trecerea timpului, a trecut la chestii complexe și mature, așa au spus ei, nu eu, adică, progresive death metal.
Mi-am dat seama imediat de abordarea de pe noul album după ce am ascultat videoclipul cu care îl promova și pot spune că nu mi-a displăcut.
Ce este clar că trupa se depărtează rapid de rădăcinile deathcore și trec cu cățel și purcel în tabăra death metalului tehnic.
Este un album bun, nu deranjează, nu te face să încerci să îl uiți cât mai rapid, ai piese de plăcut destule.
Dă-i play AICI
➡️ Vermilia – Ruska (2022) – 9 din 10
Dacă pe ăsta l-am notat cu nouă, albumului ei din 2018, i-aș dat un 9,5 fără să simt că am fost prea generos. Ce a scos fata asta în 2018, a fost, fără îndoială unul dintre cele mai bune materiale de folk/black metal din anul ăla.
Patru ani i-au trebuit să scoată o nouă bijuterie, una care comparativ cu albumele genului nu te obosește prin cântece cu durată semi-nesfârșită.
Dacă adaug și că absolut tot ce este pe primul și al doilea album este compus, orchestrat, executat de Vermilia, deci este un one women project, totul devine absolut impresionant.
Forța noului album a fost anunțată de Hatuavajo, un cântec care te aruncă într-o parte și în alta, ca un buștean smuls de pe coasta muntelui de apele gri ale unui torent distrugător.
Eu, personal aș începe cu asta.
Vermilia, creează ceva care contrastează cu majoritatea albumelor de gen, care cumva își fac o misiune din a lălăi chestii, ceva monolitic, fără fisuri și fără prea multe puncte slabe.
Dă-i play AICI
➡️ Ozzy Osbourne – Patient number 9 (2022) – 7,8 din 10
Bogdan a trecut prin el înaintea mea, deloc surprinzător, de altfel, pentru că omul este înfipt bine în tot ce înseamnă hard, heavy, prog, în timp ce eu, știți și voi ce prefer.
Boon, recenzia lui Bogdan este una extrem de apreciativă și eu pot fi de acord cu el, bine, până la un anumit punct.
Este un album bun, are anumite momente care îl pot califica ca fiind foarte bun. Are nume mari, are producție extraordinar de bună, cum era și normal, are tot ce îi trebuie să iasă ca la Ozzy acasă.
Și totuși ceva îi lipsește, pare cumva împietrit în timp. Băi, nu mă înțelegeți greșit, și nu mă luați drept far călăuzitor, părerea mea are aceeași valoare cu cea a voastră, este un material bun, dacă ești nostalgic, puțin așa, Patient number 9 este ce îți trebuie. Un Ozzy viu, niște legende la fel de vii, pe lângă el, îl asculți și te năpădesc amintirile alea bune de acu douăjde ani, când pe alde Ozzy, strângeai gagici sensibile în brațe și fredonai chestii, buză-n buză.
Ca să închei, sunt bucuros că Ozzy este în formă și că a mai punctat un album bun, însă nu cred că este un material pe care lumea de astăzi nu il merită. Vă las pe voi să îl treceți prin suflet.
Dă-i play AICI
Atât pentru astăzi, mă înclin și sper să găsiți ceva care să vă placă. Mulțumesc de mailuri, este o provocare continuă să trec prin toate recomandările. Nu vă opriți, îmi place.
sursa foto: freepik.com
Bine ați venit și sper să vă simțiți bine pe aici!
Ai perfectă dreptate cu Ozzy, este un album excelent dacă-l privești prin prisma trecutului. De aia a și primit notă mare, na, până la urmă este un album care țipă „Ozzy”. E bine că-n starea în care este mai poate scoate așa ceva.
Despre Behemoth numai de bine, să ne amintim că una dintre cele mai tari chestii din pandemie s-a chemat „In Absentia Dei”. Oamenii știu ce să facă, oamenii știu cum să facă. Și păstrează un stil pe care uite că nici acum nu-l trădează.
Absentia Dei, pe care mi l-ai livrat tu. Tks. Superbă realizare a polonezilor.
Na, omul are o viziune și scoate tot ce poate din ea. Nu-i cel mai simpatic și corect om din lume, dar este cine este 🙂
Bro, pentru un om cu sabia leucemiei deasupra capului, este fenomenal.
Absolut 🙂
Floor arată fain și cântă fain.
Duminică faină tuturor.
Își cam scoate țâtele pe afară în ultimul timp, lucru nu neapărat rău. Oricum o ajută și vocea. Și țâtele par din filmul care trebuie.
Băi, azi cred că este pentru prima dată când ascult și îmi place mai mult de trei recomandări.
Gagicile mișto tre să recunosc 😁.
Albumul ăla recomandat de @Krossfire are un sound demențial.
Mișto!
Keep up the good work
Duminică frumoasă tuturor!
PS. Aseară am fost la cinema… la trenul asasinilor. De foarte mult timp nu am fost la un film la care să ma destind așa!
Parkway Drive au fost o surpriză extrem de plăcută.
La insistențele soției am fost la Ticket to Paradise, comedie romantică. Băi, am râs bine. Nu mă așteptam.
Am fost și noi aseară la Ticket to Paradise. Cred că n-am mai văzut în ultima perioadă sală de cinema așa plină. S-a râs, am râs și eu, ne-am distrat. Am hohotit la faza cu „call 1-800-Brad-Pitt”. :-)) Când ne-am întors ne-au întrebat copiii cum a fost filmul. Super drăguț, ca pentru nostalgici. Eu cred că s-au reunit actorii celebri ai tinereții noastre, Tom Cruise, Brad Pitt, Julia Roberts, Sandra Bullock și-au zis „cum ne mai distrăm noi acum, la bătrânețe?”. Iac-așa.
A, am văzut pe afișe că, pe modelul „Bohemian Rapsody” sau „Elvis” va fi și un film cu „Whitney Houston”. Abia aștept să-l văd!
Comentariu beton!14
Ticket to Paradise… era în plan, dar când am auzit de filmul ăsta cu Brad Pitt, am zis că pe ăsta vreau să îl văd.
Weekendul viitor vedem Julia Roberts și George Clooney!
Un căduros „mulțumesc” celui care ți-a adus la urechi albumul celor de la Shinedown și un la fel de călduros „mulțumesc” ție că l-ai pus aici. Am dat drumul la album, și-am întrebat-o și pe fie-mea cum i se pare. E swag, cool and drippy, cică. Whatever that means. Mie mi se pare super muzical, cu versuri interesante și un vibe general tare bun. Recunosc că atunci când pui albume pentru anduțe și bagheruțe, mă pun oleacă în „cârcoteală” mood. N-am ce cârcoti acum. Bine, am ascultat momentan doar 10 melodii de pe album, deci nu zic hop până nu sar pârleazul. Revin, dacă e. :-))
Comentariu beton!13
Am o listă întreagă de la om, cu destule chestii mișto. Să trec prin toate și să văd cum le așez pentru data viitoare. Mă bucur că ti’a plăcut.
Eu aș încerca Vermilia cu melodia Ruska și Darker Still de la Parkway.
In Flames au revenit treptat la forma, dar recunosc ca acea colectie de inregistrari acustice facute de altcineva e peste ultimele lor trei albume :)))
P.S: Morbikon sunt cel putin interesanti 🙂
Nici nu am mai verificat că nu cântă ei.😂
Cred ca singura lor piesa in genul ala care-mi place e Stay with Me, o balada chiar reusita.
Uite cum mă faci tu să caut Stay with me, că’s un romantic din ăla, ultimul.
Shinedown mi-a plăcut mult. Mai ales „Symptom of being human” şi „Disfunctional you”. A mers la fix lângă pregătirile pentru fusionul gastronomic asiatico-italian de astăzi.
Aşa că mulțumesc, again and again. Ceea ce faci este minunat, indiferent cum o percepi tu.
Mulțumesc. Nu este un album rău deloc.
Ca de obicei, apar și eu la spartul târgului… Am trecut numai ca să-ți spun mulțumesc pentru munca depusă!
Mulțumesc, la fel și pentru ce faci tu.
Servus!
Starbenders – Blood Moon – glam punk rock, combinație de sclipici din anii ’70 și glam din anii ’80, cu noul val de underground rock contemporan. Voce bună, orchestraţie decentă… merge.
Floor Jansen – Me Without You – observ ca exista o tendinta de separare de Nightwish, catre o cariera solo… deja al treilea single solo scos de Floor Jansen. Ea spune ca nu… n’ fine, voce buna, dar per ansamblu, nu-i tocmai pentru mine.
Behemoth – Opvs Contra Natvram – o perspectivă underground și o capacitate aparent inepuizabilă de a extinde în mod constant gama… putem auzi în munca lor black metal, death metal, rock progresiv și chiar indicii de jazz și muzică clasică. Acest album descrie foarte bine creaţia celor de la Behemoth.
Escuela Grind – Forced Collective Introspection ( Memory Theater) – metal extrem, o piesă pe NOS direct, fără frâne şi cu pedala la podea. O asculţi cuminte, nu faci miscări bruşte şi cu solista nu te duci în acelaşi bar… rişti să rămâi fără bere.
In Flames – Foregone Pt.1 (Foregone) – intitulat Foregone, viitorul album al trupei suedeze de death metal melodic este continuarea piesei I, The Mask din 2019, „un disc care să fie puternic bazat pe chitară și care să aibă o bază puternică între bas și tobe… o juxtapunere între melodie și agresivitate” spune vocalistul Anders Fridén. Aşteptăm întregul album, care promite să fie la înălţime.
Tribulation – Hamartia – noua melodie este un hibrid atrăgător și sumbru al rock-ului gotic și black metal-ului, cu accente de heavy metal clasic și hard rock… este distractiv pe cât speram.
Lamb of God – Grayscale (Omens) – un pic de hardcore… Blythe, în special, oferă o performanță vocală uluitoare. Sunt ritmuri care creează dependență si care îți intră sub piele, oferind o experienţă antrenantă.
Unleash The Archers – Falsewave (Falsewave) – pionierii canadieni ai power metalului modern, Unleash The Archers, revin asupra predecesorului lor uimitor, Apex-ul revoluționar din 2017, cu o reinterpretare synthwave a lui „Falsewave” ce se potrivește perfect cu vibrațiile super moody ale piesei originale.
In Flames – The Jester Race to Clayman – Acoustic Rendition – impecabil executat, perfect pentru atunci când ai de lucru, dar nu îţi poţi permite să fii distras de nimic, iar acest fundal melodic este tocmai ce trebuie pentru un vibe minunat.
Morbikon – Cursed to March on Shattered Limbs (Ov Mournful Twilight) – un noul proiect melodic blackened death metal, ce are ca rezultat o eufonie de metal extrem, malefic, dinamic și memorabil. Instrumental este foarte bine, dar atmosfera generală e prea mult pentru mine.
Show Me The Body – We Came To Play (Trouble the Water) – trupa asta și-a petrecut ultima jumătate de deceniu dansând la intersecția dintre hardcore, noise-rap, post-punk și naiba mai ştie ce, iar acum vin cu ciudăţenia asta plină de gălăgie și usturătoare din punct de vedere sonor… o fi, dar la ei acasă.
Mno, bun, destul cu jucăriile metalice… se poate trece la forjarea părţilor serioase.
Shinedown – Planet Zero (2022) – 4/5 – Din punct de vedere sonor, albumul se situează undeva între LP-ul anterior al trupei, Attention Attention și albumul anterior Amaryllis. Este mai crud și mai organic decât predecesorul, dar compoziția bombastică este la fel de prezentă. Nu ştiu dacă “epic” e cuvântul potrivit, dar te prinde clar, pe măsură ce asculţi… o treabă bine făcută.
King Buffalo – Regenerator (2022) – 4,5/5 – Regenerator este un album de stoner rock/psihedelic. Toboșarul stabilește modele standard, adaugând și câteva note fantomă minunate, chitarele sunt un răsfăț, creând tonuri ambientale aproape post-rock, psihedelice și bineînțeles, zumzetul de stoner este crucial. Piesele încep adesea simple și evoluează treptat, cu mici compilații de chitară care apar de-a lungul melodiei, chiar cu o prezență vocală minimă, albumul dezvoltandu-se pe baza peisajului său sonor. Albumul este plin de melodii chill rock care sunt o plăcere de ascultat, în care muzica este curată, primitoare și deloc sufocantă. Categoric, e de păstrat.
Parkway Drive – Darker Still (2022) – 4/5 – cel de-al șaptelea album al lui Parkway Drive e cel care acoperă întreaga gamă de sunet al australienilor și oferă, de asemenea, ceva nou. Este cu siguranță cel mai multi-stratificat album al lor și ceea ce a început ca metalcore pur, se prezintă între timp mai versatil și mai variat, cu multe nuanțe și răsturnări. O întreagă gamă de emoții este adusă aici, ceea ce face din Darker Still un album masiv, o erupție muzicală. Din nou, e de păstrat.
An Abstract Illusion – Woe (2022) – 4/5 – tehnic, discul face salturi mari între stiluri, trecând prin vaste întinderi sonore pentru a găsi ceea ce este cel mai potrivit pentru a-și îmbogăți conținutul megalitic. De la sfârșitul înfloritor și agitat din „Slaves”, care este anunțat de riff-uri strălucitoare, până la pauza aproape tribală din primul sfert din „Tear Down This Holy Mountain”, sau la comportamentul senin și aproape simfonic, din „Blomsterkrans” nu lipsesc stările și texturile impresionant de diverse.
Luând în considerare, că întregul album rulează ca o singură piesă monolitică, este evident că este ceva care este menit să fie ascultat cu atenție și concentrare. De asemenea, este dificil de despărțit, deoarece, în timp ce unele dintre aceste momente sunt de la sine glorioase și frumoase, restul strălucește cu adevărat doar în contextul călătoriei muzicale în ansamblu. Woe este o extravaganță de death metal progresivă care cu siguranță vă va încânta simțurile și inima.
Fallujah – Empyrean (2022) – 3,5/5 – Empyrean are aici un play de echipă tehnică Death Metal aproape barebone, cu un ritm progresiv destul de bun, în care totul începe și continuă cu o lovitură vicioasă a basului care însoțește toate acele girații metalice sălbatice. Este un tur de forță al death metalului dezlănțuit amestecat cu înfloriri ambientale care sună suficient de coezive pentru a nu fi niciodată supărătoare. De-a lungul albumului, ei oferă death metal grozav combinat cu melodii proggy pe ceea ce este un album surprinzător de ascultat, pentru că nu ești niciodată complet sigur unde te va duce o melodie anume.
Vermilia – Ruska (2022) – 4/5 – albumul curge foarte bine și în nici un moment nu simți nevoia să sari peste o melodie sau să avansezi rapid printr-o secțiune. Vermilia are un talent unic în a lăsa momente memorabile de-a lungul pieselor ei, fie că este vorba despre un riff de chitară captivant, un mârâit drept sau o serie de cântece vocale curate. Ruska rămâne recordul folk-metal de bătut pentru 2022, iar Vermilia își păstrează locul ca unul dintre cei mai buni artiști folk/black metal care lucrează astăzi.
Ozzy Osbourne – Patient number 9 (2022) – 4/5 – un plus neaventuros, nespectaculos, dar totuși demn, la colectia de lucrări al unui artist veteran. Osbourne a reușit, în ultimele două decenii, să se strecoare cu grație în zona sa de confort muzical, fără a lăsa niciodată calitatea să scadă sub nivelul acceptabil. Patient number 9 nu face cu siguranță o excepție de la această regulă, aliniindu-se frumos cu restul producției moderne a lui Madman, fără să încerce vreodată să o depășească și care oferă amestecul obișnuit de stompers conduși de riff, ritmuri medii capricioase și balade melancolice. Ozzy rămâne pentru mine, un artist complet care merită cu prisosinţă un loc în Showcase of the Immortals.
Acestea fiind zise, mulţumesc celor care au reuşit să suporte până aici impresiile mele şi sper că m-am făcut înţeles, măcar în linii mari.
Mulţumiri lui Edelweiss, pentru calitatea excepţională a materialului de astăzi şi gazdei noastre, Mihai Vasilescu, care încă ne mai suportă gălăgia.
Zile liniştite să aveţi!
Chapeau!
Comentariu beton!45
Mulțumesc de comentariu. Mișto, ca de obicei.
Shinedown – Planet Zero. Foarte ascultabil, nu cred că revin.
King Buffalo – Regenerator. Plăcut mult, my kind of poison.
Parkway Drive – Darker Still. Bun spre foarte bun pentru urechile mele.
Atât am apucat să ascult până acum.
Săru’mâna!
Să fii iubită!
Woe suna fantastic! Piele de gaină… Muțumesc pentru acest album.
Aș adăuga la NEWS și noua piesă a celor de la Lorna Shore:
https://www.youtube.com/watch?v=JglOS8TRFp4&ab_channel=CenturyMediaRecords
Și eu zic că Woe este bijuterie. Mulțumesc, am ratat-o.