Articol scris de Iulia.

…

Băi, nu știu cum e la voi în cap, dacă vă auziți gândurile au ba, da la mine e hărmălaia dracului. Vă explic imediat și de ce. Pentru că la mine în cap e mare aglomerație, fincă afară de grasa interioară mai sălășuiesc acolo și diverse alte personaje, care mai de care mai dubioase și mai scandalagioaice.

Fiți atenți. Mă trezesc dimineața. Bine, vorba vine, mă trezesc… îmi târâi ființa jos din pat și începe să se audă Capra Cârcotașă: „Cafeaua aia o dai și tu odată? Hm, ce zici? Bem azi o gură, să ne trezim? Hai, mai cu talent, că n-am toată dimineața la dispoziție!” Vine însă iute și replica ăleilalte – Aia Care Urăște Diminețile – „Mai taci în papucu’ meu, nu vezi că mă chinui acilea? Ce crezi, că stau și mă scobesc în buric?!?”

Nfine, apuc să iau o gură de cafea și se activează instant Capra Fumătoare: „Bă, da-ți cade mâna să faci și o țigară, să meargă la cafeaua asta? Sau ți-o fi lenică te pomeni? De parcă numai plămânu’ meu țipă [dă ochii peste cap]”. Așa că mă execut, că ce să și fac? Rulez tacticos prima țigară a zilei și, preț de cinci minute, așa, e liniște. Da maxim cinci minute, că se trezește copilul și strigă prezența: „Maaaaamiiiiiiiiii, viinoooooo! Haide să mă trezeeeeeeeești!” Mă duc la el și între timp se activează alta – Mămicuța: „Hai să bifăm dreq ce e de făcut, să nu uităm ceva… l-ai pus să facă pipi? L-ai întrebat de foame? De sete? Are rucsăcelul pregătit?” O potolesc rapid și pe asta, nu de alta, da copilul se cere la desene 10 minute, așa că măcar atât mai am și eu timp să răsuflu.

Trece și partea asta a dimineții, copilul și bărbatul pleacă de acasă, se activează în același timp Aia Gospodină și Aia Profesionista:

„Ne apucăm și noi de treabă? Că mintenaș încep să chirăie mailurile și să piuie mesajele…”

„Ne apucăm pe dracu ghem, tu nu vezi cum arată în casă? Zici că a explodat o bombă cu rahat! Trebe strâns un pic pe aici, trebe puse rufe la spălat. Și ce crezi, că mașina aia de spălat vase se golește singură?!?”

„Mai taci naibii din gură, că dacă nu punem osu’ la muncă, mai avem bani de dero și tix? Ha? Ia zi? Cu ce speli rufele alea? Cu ce freci podelele? Ha? Lasă, că vasele mai poa’ să steie câteva ceasuri în mașină, că nu cer de mâncare! Treci la calculator!”

Trezită din starea latentă de gălăgia ăstorlalte două, se activează iar Mămica. Asta are dublă personalitate – Mămică/Nevastă: „Auzi, da până una alta, ai ce să le dai de mâncare azi la bieții băieți? N-ai fi pus și tu mâna să faci o ciorbă, ceva! O să vină copilul ăla leșinat de foame de la grădi (între noi fie vorba, iau copilul de la grădi fix după masa de prânz. Pe care nu vă gândiți că n-o halește. 2 feluri, să fim bine înțeleși. Și cu toate astea, în clipa în care ieșim pe poarta grădiniței, începe: „Mi-e foaaa-haaa-haaa-meee-heee-heee!”) și iar o să îi dai un sandviș ș-o banană! Ești o denaturată!”

Între timp, Aia Profesionista stă cu mâinile încrucișate la piept și bate din picioruș: „Aloooo! Muncaaaa! Cu munca cum rămâne? Nu vrem și noi să facem bani de mâncare? Dacă mai clămpăniți mult ca niște tute, trece vremea și apoi iar trebuie să lucrez la noapte. Și n-am chef, na! Lăsați trăncăneala și să mergem la calculator!”

Gospodina însă se ține și ea tare pe poziții: „Nici nu mă gândesc! Până nu strângem un pic aici și nu facem un pic de curățenie, nu mișcă nimeni în front!”

Pentru că deja nu le mai suport pe nici una din ele, fac ce face (cred) orice om normal în situația asta. Îmi mai pun o gură de cafea, fac o țigară, mă pleoștesc pe terasă și iau feisbucu la frecat. Aparent, măcar pentru câteva minute, funcționează. Au tăcut toate. Își mai ițește capul din când în când Capra Bârfitoare, când mai vede câte o poză cu vreo cunoscută care arată dubios, sau Capra Cârcotașă, când citește postări semi-agramate, dar în mare, e liniște.

Numai că nici cafeaua și țigara aia nu țin veșnic, așa că hărmălaia reîncepe curând. Dar pentru că e abia 9 fără un pic, azi are câștig de cauză Gospodina. Pun mâna și strâng de prin casă pijamale, căni de cafea, boluri de cereale, papuci desperecheați (cum reușește copilul ăsta să se descalțe de un papuc aici și de unul la etaj? și mai ales, DE CE alege să facă asta?!?)… Constat că se cam termină rola de hârtie de bucătărie, așa că se activează instant Șefa pe Administrativ: „Listă! Să facem listă! Aoleu, se termină și șervețelele umede! Și sticla de Igienol! Și nici pâine nu mai e decât puțină! Laptele! Ai verificat cum stăm cu laptele? Câinii mai au de mâncare? Da pisica? Și nisip de litieră?” Bănene, asta când începe, nu se mai oprește… Mă apuc și fac listă, că altfel n-o fac să tacă.

Și cum scriu eu de zor lista de chestii care se termină, s-au terminat sau sunt pe cale să se termine în viitorul apropiat, se sesizează iar ailaltă – Mămica/Nevasta: „Ai trecut acolo și fructe? Legume? Iaurt? Ceva gustări pentru copil? Ceva dulce pentru Fritz, că sigur o să i se facă poftă? Aoleu, vai steaua ta, dacă n-aș fi eu aici să-ți aduc aminte, ați muri de foame, fără de nici unele! Hai, scrie acolo, nu mai da ochii peste cap!”

Scriu ca apucata tot ce mi se dictează de către voci, cu o mână bag rufe la spălat, cu ailaltă pornesc aspiratorul, cu alta scot vase  curate din mașină și cu alta mai apuc să șutesc, pe șestache, o gură de cafea. Aia Profesionista deja pufnește de ceva vreme a nemulțumire și țzâțzâie nemulțumită într-un colț: „Vai de capu meu, în ritmu ăsta nu ne mai apucăm veci pururi de treabă! Lasă, stai tu acolo și scrie liste și mută vase de colo-colo, că apoi o să te văd io cum dai din colț în colț că e ora de luat copilul de la grădi și n-ai terminat nici jumate din ce aveai de făcut! Să nu zici că nu ți-am zis, da? Să nu avem vorbe și să nu te aud apoi că îndrăznești să te plângi!”

Scot mental limba la ea, dar, pentru că am reușit să aduc casa într-o stare care poate fi considerată cât de cât acceptabilă – adică măcar coșul de rufe nu mai pare să fi mâncat prea multe rufe, pe care ulterior le-a regurgitat, ca și cum i s-ar fi aplecat – și am izbutit să fac o listă de cumpărături, mă duc la calculator. Mă așez, mă uit în agendă ce am de lucru, ce alte rahaturi mai am de rezolvat și dau să mă apuc de treabă. Numai că, ce să vezi, se sesizează instant Aia Responsabilă cu Procrastinarea: „Auzi, nu mai fumăm și noi o țigară înainte să ne apucăm de treabă? Haaaai, no… că știi că dup-aia te așezi pe scaun și nu te mai ridici ore-n șir! Hai, că oricum în 10 minute nu muți munții din loc!” Din păcate pentru toate celelalte, cumva asta e de multe ori cea mai convingătoare, așa că mă ridic rapid, înainte să apuce Profesionista să chirăie iar, și o tulesc la cafea și țigară.

Nu apuc să-mi plantez bine dosul pe terasă, că evident că începe să bombăne. Da pe fundal, așa, printre dinți. Aia cu Procrastinarea îi scoate limba și ne întoarcem cu toatele la frecat marele internet. Mai un feisbuc, mai un blog… Jbam! S-a trezit Conștiincioasa: „Auzi tu, știi că azi e joi, da? Știi că tre să-i trimiți articol lu’ Vasilescu?” „Taci naibii, că știu! O să-l scriu diseară. Termin acum, dimineață, ce am de lucru, și diseară, după ce culc copilul, scriu și articolul!” „Păi să faci bine! Că parcă văd că iar își bagă aia coada – și dă din cap a dispreț spre Aia cu Procrastinarea – și o să scrii abia mâine dimineață…”

Mămă, jur, nu le mai suport! Îmi bag căștile în urechi, poate dacă dau drumul la un pic de muzică mai tac naibii din gură. Ei, aș! Ți-ai găsit! Una comentează că de ce ascultăm aia și nu ailaltă, una comentează să dau mai încet, alta chirăie că ba nu, mai tare, că ui’ ce faină e melodia asta… Aaaaaaa! Lua-var gaia pe toate! Mă apuc să muncesc și așa reușesc să le amuțesc un pic, că neuronul meu nu se poate concentra simultan și la muncă și la trăncăneala lor.

Da nu apuc să muncesc prea mult, că apare în peisaj și Grasa: „Auzi, da nu mâncăm și noi ceva? Măcar un sandviș, acolo… Sau un sticks, o grisină… ceva… că mă ia cu leșin acilea, jur! Cum să poți depune efort psihic, dacă nu ai energie? Și energia o iei din mâncare, se știe!” Dar nu apucă să termine tot ce are de zis, că sar imediat cu gura pe ea Profesionista și Conștiincioasa: „Lasă mâncatul! Numai la mâncare te gândești! Nu te mai satură Mniezo! Ia, uite acilea, bea niște apă și treci înapoi la culcare, că se știe, când ți se face foame e mai bine să te culci, că uiți!” Mă gândesc sincer că au dreptate și mai-mai să mă duc după Grasă, să mă întind oleacă pe canapea… Ce-ar merge un pui de somn acuma…

Nu pot însă să duc gândul până la capăt, că mă sună mama. Se activează Copilul interior. „Da, suntem bine, totul ok. Nu, n-avem nevoie de nimic… Aaaa, păi dacă te duci la Kaufland, ia-ne și nouă niște d-aia și niște d-ailaltă și un pic de ceva și niscai altceva, că ție ți-e mai în drum decât mie!” Conștiincioasa protestează: „Nu ți-e rușine, s-o pui pe mă-ta să facă cumpărături pentru tine? Ditamai capra bătrână cu copchil și soț acasă și tu o pui pe mă-ta pe drumuri?!? Pffff!” „Mai taci dreq din gură, că n-o pun pe nici un drum. Se ducea oricum la cumpărături! Janghină cârcotașă ce ești!” „Putoare!” „Nasoalo!” „Profitoareo!” „Cine zice, ăla este! Na-na-na-na-na-naaa!”

Frate, e abia ora 13 și eu deja sunt frântă. Imediat trebuie să mergem să luăm copilul de la grădi și eu mă simt de parcă aș fi petrecut toată dimineața într-o teleconferință cu un spital de nebuni. Mă întreb de ce oare, că n-am făcut mare lucru pe ziua de azi…

sursa foto: freepik.com