Ieri, când m-am pornit să le iau pe fete de la școală, mi-a plecat metroul de sub nas din stație. Chestie care, pe magistrala fantomă Din Bucureștii Noi (așa o alint eu), e destul de neplăcută, pentru că frecvența cu care vin trenurile e undeva pe la 10 minute, treabă care mă enervează teribil. Aia e, a plecat, dus să fie, mi-am scos telefonul ca să fac timpul sa treacă mai repede.

Scrolam de o vreme așteptând să vină următorul metrou, dacă mai venea vreodată, când intră pe peron trei adolescenți, doi băieți si-o fată. Ăia doi, băieții, amândoi cu fizic de greieri bipezi. Dar asta nu-i împiedica să se dea în spectacol, zgomotos, ca s-o facă pe fată să râdă. Am zâmbit în sinea mea că, na, toți am trecut pe la vârsta la care ne-am fi dat peste cap în timp ce mestecam smoală topită doar-doar smulgeam un zâmbet de la FATA AIA care ne plăcea. De fapt, greșesc, corect e doar-doar smulgeam un zâmbet de la ORICE fată.

Toate ar fi fost bune și frumoase dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, gen ăia doi să-și fi văzut de impresionatul divei în continuare, fără ca eu să fiu nevoit să fac parte din povestea asta în vreun fel. Dar nu s-a putut. Când nu se poate nu se poate, n-ai ce să faci.

Cu inconștiența vârstei, probabil, cei doi viteji m-au ochit pe mine de victimă sigură. În sensul că, între timp grupul de trei ajunsese foarte aproape de mine, când, de nicăieri, aud:

– Dumneavoastră de ce mai purtați mască?

Am ridicat ochii din telefon și m-am uitat în spate, peste umăr. Nu, nu mai era nimeni pe peron, deci, aproape sigur cu mine vorbeau. Mai ales că, da, eram vinovat, purtam mască. Ca să fiu totuși sigur că nu e cumva vreo greșeală sau că poate de fapt mi s-a părut c-a vorbit cineva, am îndreptat un arătător spre pieptul meu și-am întrebat:

– Eu?

– Da, dumneavoastră, de ce mai purtați mască?

N-am cum să vă redau în scris, dar deși întrebarea pare nevinovată (doi adolescenți care încearcă să afle de ce mai poartă un cetățean mască), tonul era insinuant. Era tonul ăla pe care întrebi un dinamovist, despre care știi că e dinamovist, în ce an a jucat Dinamo ultima oară în Champions League.

Îi vedeam că se abțin să nu râdă, dar pe genul „coaie, ai văzut ce-a pus fraierul ăla botul”. Pentru o secundă s-au bătut binele cu răul în mine. Într-un final a învins binele, nu de alta, dar până la urmă fuseseră politicoși, ba chiar folosiseră persoana a doua plural (am apreciat în mod deosebit) și pronumele de politețe, chiar nu s-ar fi justificat să le dau din senin câte un șpiț în cur. Cel puțin, nu în faza asta a discuției.

Așa că mi-am scos flaconul cu dezinfectant pentru mâini din buzunarul de la spate și, în timp ce-mi turnam tacticos câteva picături în palma dreaptă, am întrebat calm:

– De ce vă interesează? Eu vă întreb pe voi de ce nu citiți?

Dacă regret ceva este că n-am avut inspirația să le fac o poză. Ar fi meritat să le vedeți fețele. S-au blocat, frate, efectiv au rămas cu gurile căscate și n-au mai știut ce să spună. Na, e greu când vrei să faci spectacol din vorbe, pe caterincă, dar tu ai în vocabular trei sute de cuvinte. Dacă le ai și p-alea.

Dar partea cea mai și cea mai tare este alta. După întrebarea mea a început să râdă singurul om de pe lumea asta care n-ar fi trebuit să râdă, adică fata aia care era cu ei. Bănene, dar SĂ RÂDĂ. Se zguduia toată de râs, iar ăia doi erau atât de roșii la față, că mi-era să nu facă naibii vreun avc.

Jur că mi s-a făcut milă de ei. Un adolescent poate suporta multe umilințe în viața lui de adolescent (și chiar suportă), dar nimic nu-l doare mai tare decât să râdă de el exact tipa aia pe care voia s-o impresioneze.

Între timp a intrat și metroul în stație. Ca să mai salvez din situație, dacă se mai putea salva ceva, în timp ce se deschideau ușile, am strigat tare spre ei:

– Să știți că pot mască pentru că încă se mai moare de covid.

Degeaba, răul fusese făcut. Fata aia încă râdea. Nici măcar n-au vrut să urce în același vagon cu mine, s-au dus la următorul. Pentru că, da, pe magistrala fantomă garniturile de metrou sunt din alea cu vagoane separate, fabricate pe când încă mai trăia Ceaușescu.

Uite, vedeți, și de-aia e bun cititul. Că te ajută să nu te facă din vorbe un cetățean trecut de a treia tinerețe pe care ai vrut să-l iei la mișto pe un peron oarecare de metrou. Puneți mâna și citiți, copii, că nu se știe când vi se poate întâmpla și vouă.

Gata, pentru azi simt că mi-am făcut datoria față de societate.

sursa foto: freepik.com