De când a început războiul din Ucraina, în România s-au întâmplat următoarele fapte de arme:
➡️ Un avion de vânătoare MIG-21 s-a prăbușit în Dobrogea. Pilotul a murit.
➡️ Elicopterul IAR 330-Puma, trimis în misiune de salvare-căutare a MIG-ului prăbușit, s-a prăbușit și el. Cei șapte militari aflați la bordul elicopterului au murit.
➡️ Un militar a fost călcat de un tanc, în Poligonul Smârdan, în timpul unor manevre de antrenament. Militarul a murit.
➡️ Tot în județul Constanța, unui militar aflat în post (și nu al Paștelui) i s-au furat arma automată și 30 de cartușe, în timp ce urmărea pe telefon o slujbă religioasă.
Am simțit nevoia să le las pe toate astea la un loc, ca să n-avem niciun dubiu despre capacitatea de apărare a armatei române. Practic, n-are nevoie de vreun inamic, se distruge singură. Toate s-au întâmplat pe timp de pace, nici nu vreau să mă gândesc cam ce știri am citi în cazul în care armata română ar fi implicată într-un conflict real.
Vă imaginați cam ce s-ar întâmpla cu noi, și cam cât de rapid, dacă n-am fi membri NATO?
Altfel, așteptăm defilarea de 1 Decembrie.
sursa foto
Suntem precum Mircea Badea în ring. El ar vrea, da’ nu poate. Viteji doar pe timp de pace. Când va fi război, avem pașapoarte😀
Comentariu beton!88
Băi, da, e bună comparația.
Hahahaha … culmea coincidenței … azi mi-am ridicat noul pașaport. Cică e valabil 10 ani. It’s a sign !?
Comentariu beton!13
Dezavuez această comparație.Gratuită.De mâncat maro, mănâncă.Dar n-a fost viteaz doar din vorbe.A avut oo și s-a băgat.
Se dezbate încă. Ce zici?8
@HM, nu mă-nșel, este?😜
Bre, santinela aia a afirmat că se uita pe telefon, în postul considerat de luptă (singura ipostază de felul ăsta pe timp de pace)!!!, la o slubă religioasă. Sper că o să-i fie de ajutor Divinitatea în fața procurorilor militari. Și lui și superiorilor care l-au lăsat în post cu telefonul la el.
Comentariu beton!49
Dadada, fix așa. Practic, postul ăla era singura lui responsabilitate, era singurul interval al zilei în care trebuia să fie alert și atent la orice se întâmplă in jur. În rest, putea sa facă liniștit biluțe de muci, pe banii noștri. Well, nu s-a putut.
Si-a schimbat declaratia de vreo 3 ori lasa-ma sa ma indoiesc ca se uita la vreo slujba religioasa cred ca era pe porn hub…si aia e o ” religie” pana la urma ca nu tre sa zicem de rau de sfanta laba ori „digital” ca aia tot omul are nevoie.A dat-o cu slujba religioasa ca il are pe „preasfantulplii” de la Constangeles sa zica ca saracu e bun crestin..#mortiimasiidearmatalusiBor prajita
Comentariu beton!27
Aura Gustescu, le-a parolat Teodosie telefoanele, de-aia!
@Anel da au parola numa de pornhub sambata si duminica aia de la Netflix cu HBOMAX pt desene animate E jenant jur…apoi las ca vine domnul Biden si ne mai trimite niste omuleti care chiar vir sti sa „chiloteze” avioane si sa invete niste „chiloti” români cum sa le foloseasca ca suntem campioni la ‘eu sunt mic nu stiu nimic tata-n pod beleşte oaia” dar suntem crestini ortodocsi toti 🤢
@Aura te invit în caz de nevoie să faci un pas în față și să le arăți tuturor cum se face. Apropo, dacă e să o mierlești subit vrei cu popă și pomeni sau …
Ferească bunul și draguțul Dumnezeu, da’ unde s-a ajuns … plin de Fefelege să se lege de scula lui Bator 🤭
Se dezbate încă. Ce zici?5
@HM nu stiu ce ai inteles sau nu din postare.Care Fefeleaga si cum se face e simplu ai un job in cazul lui post cu instructiuni clare cu ceea ce trebuie sa faci si sa nu faci pai executa.Numai faptul ca a palmat telefonul si a mintit de 3 ori cu ce anume facea ma face sa ma indoiesc de faptul ca are vreo urma de conduita militara sau moral.Asa ca nu e vorba de a sti sau a nu sti strategie militara este vorba de a avea conştiinta muncii si ce esti pus sa faci acolo.
Comentariu beton!12
Serviciul de gardă nu este singura ipostază (ce cuvânt interesant ai ales!) de acest fel. Spre exemplu, serviciul de luptă poliție aeriană.
Acolo e vorba si de incompetenta, clar, ala cu telefonul la el (!) in timpul serviciului de paza (!). Cum Dumnezeu (voiam sa sscriu de celalalt, dar cum era vorba si de divinitate, sunt pe aceeasi frecventa cu santinela) sa il lase cu telefonul mobil in timpul efectuarii serviciului de paza? Apoi, de ce un singur militar? Mai ales ca exista si perimetru de patrula. Apoi, partea a doua si elefantul din incapere: cum a ajuns atacatorul la el? A zburat? Am aflat din presa ca ala a venit pregatit si a taiat sarma ghimpata. Pai asta inseamna fie premeditare (alo, nenea aia cu supravegherea video, nu se sesizeaza nimeni daca e unul care sta cam mult prin zona aia? cum se efectueaza cercetarile? aveti nevoie de ajutor in investigatie, ca ma ofer voluntar!), fie complicitate din partea victimei. Restul detaliilor se pot afla, insa nu inteleg de ce nimeni nu spune nimic. Apoi….timpul pierdut pana la informarea superiorilor, timp care i-a permis atacatorului sa dispara. Pai, in cazul unei infractiuni, acest factor este determinant in ceea ce priveste succesul actiunii. Ori santinela din „poveste” se pare ca stie ceva de s-a miscat atat de greu… Inca una: daca stii ca e atat de inteligent si ca sta cu ochii in telefon, tu, comandant indiferent de grad, de ce mama lui Dumnezeu (ati inteles voi!), ii dai armament pe mana, plus cartuse letale? Ca sa ce? Astia sunt evaluati psihologic? Nu de alta dar armele alea sunt bune si la altceva decat la deschisul sticlelor de bere….Numa’ zic ! In rest, ce sa ne atace altii? Avem o gramada de generali de intendenta sau de ramura sportiva sau protocol, avem pensionari cu pensii speciale etc, dar soldati….nu prea ! Iar luptatori, doar cei de la FOS. Restul? Vechii tablagii s-au inmultit iar odraslele manjesc zilnic uniforma si put a nesimtire, indolenta si prostie ! Sa ne apere armata? Sau Politia? Eu zic sa investim in autostrazi mai late…sa fie suficiente spre vest, sa putem fugi mai repede. Ca in rest….Dumnezeu cu mila!
La câți generali pe cap de locuitor avem, nu mai e loc de soldați. Iar cei care sunt, au altă treabă. Să fii santinelă și să stai cu ochii în telefon??????? Se uita la o slujbă religioasă? Poate ne vor apăra prietenii lui imaginari, cum le spuneați dumneavoastră cândva, dacă nu mă înșel. Deși eu nu m-aș baza pe asta. Iar în cazul unui conflict real, domnul profesor de fizică nu prea cred că are ouăle actorului din Ucraina. Care, apropo, am citit că a terminat dreptul, actoria fiind doar o pasiune.
Comentariu beton!29
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.3
De ce? Tu n-ai google?
Circula o poza haioasa pe Facebook cu președintele nostru la telefon cu cel al Americii : alo domnu Biden, trimiteți domne doar soldați, ca generali avem noi 🤣
Trist, dar extrem de adevărat!
Știi ce i mai nasol? Ca doua ministere fac planton acum. Adică n am văzut mobilizare când a început războiul, în schimb, din cauza unui pustan nepregătit, n am cuvinte…
Păi să facă. Că nu io angajez oameni din ăștia pe care nu-i testez la căpuț. Io doar le dau banii pe care-i folosesc să-i plătească.
Puştan nepregătit? Păi nu umblă vorba prin sat că nu mai avem răcani, ci profesionişti?
Exact la asta ma gandeam si eu cand mai auzeam cate o stire din asta…
Io n-am râs la niciuna dintre știrile astea. Că n-am cum. E tragic.
Să fim și serioși acum ,e vorba de legea probabilității,mai multe exerciții,logic mai multe evenimente,iar manevrele se fac cu explozibili,arme… etc.La exercițiile NATO din Norvegia parca a picat un elicopter sau avion cu 4 persoane decedate,deci nu doar la noi
Comentariu beton!19
Io zic sa nu legam cazuri izolate de armata română care a prestat în teatre de operațiuni cu succes alături de armatele cele mai titrate.
A nu generaliza la toți cei care sunt profesioniști și pregătiți să își apere tara. Știu că e ușor să râdem dar cred că momentul nu e oportun.
Party pooper
Se dezbate încă. Ce zici?27
Ahahahahahahaaaa. Mulțumesc, am râs.
Boss, dacă mă ia Sebastien Loeb la el în mașină, se pune că și eu performez ca pilot de raliu?
@cucurigu am 2 prieteni buni in armata.
In cazul 1, omul a fost in 3 misiuni, ne-a spus niste povesti (acum cred ca erau cele soft totusi), tocmai si-a luat centura neagra, povestea sotia ca dadea din picioare in timpul somnului cam 6 luni de la intoarcere…singura problema e ca mai are un an pana la pensie si nu vrea sa mai auda.
Cazul 2, 33 ani, aprox 10 in armata, in toti anii astia a muncit doar 24/48, iar in cele 24h de pe la 16-17 asa incepea jocul de carti, seriale, somnic,sunat sa ii aducem bere, etc.
Antrenament ciuciu, bataie ciuciu, trage odata pe an la misto sa se treaca in foaie.
Partea trista este ca militarii aia de care spui tu (mai am exemple in familie) au iesit sau sunt aproape de iesit la pensie, astia mai tineri…s-au dus acolo doar pt un loc sigur si caldut si nici nu i-a pregatit nimeni pt razboi.
Comentariu beton!29
cocoș, vezi că făcu Striblea emisiune pe subect, azi; concluzia-i așa: din 60.000, vreo 10.000 știu (mediu) și au și cu ce (înzestrare tot medie); restu’, la număr pen’că NATO; da’ și ăștia îs de 2 feluri: șmecherii care se-nvîrt de libere (unii sunt samsari de mașini de-un paregzamplu), alții, pielea lu’ ce are Prunea monstruos;
cel mai tare a fost unu’ căruia i s-a spus „vezi că pleci în misiune în locul țî! să-ți iei bani de acasă…?!
n-am rîs
Comentariu beton!15
Și incă:
– un soldat NATO aflat in Iasi, s-a împușcat în mana stanga
– Drona care a plecat din Ucraina și s-a prăbușit în capitala croată Zagreb a trecut pe deasupra României timp de trei minute iar ”evoluția” în spațiul aerian național nu a permis utilizarea unor măsuri, sau identificari
cred ca armata noastra este asemanatoare cu cea a rusilor, doar ca ei sunt mai multi si au nucleare. de acolo si rezultatele fabuloase ale razboiului.
referitor la subiect, m-am simtit dator sa le aduc aminte faptele din articol unor „prieteni” care se hahaiau ca a cazut rusul de pe tanc.
Comentariu beton!18
Salut. Ar fi de ras daca nu ar fi de plans. Eu am facut armata (la TR – 9 luni) inainte de 1989 si mai mult am prestat munci agricole si baut cu prietenii. Am tras 5 cartuse tot stagiul. Eram la arma chimica si singura legatura a fost ca am purtat costum de protectie. De aceea inteleg bine prin ce au trecut medicii care stateau in costum anticovid multe ore si am boala pe cretinii care nu credeau. Ca stateau aia de tampiti in cuptor. Ala care se uita pe telefon este si platit (bine) pentru asta. Noi eram sclavi. In paralel cu noi erau cei de la TFR (6 luni). Erau boieri: nu au facut un minut de armata si nici munci agricole. Au mancat degeaba banii armatei. La cati analisti militari am vazut la televizor am ajuns la concluzia ca cine ne ataca ar muri de plictiseala. Ca altceva nu avem ce sa le facem. Sunt curios daca scutul vietii ne ajuta la ceva. Daca nu fura oltenii aia chestii de pe acolo. Sau daca e bun drumul pana acolo. Am inteles ca la un moment dat era o problema cu drumul. Aveau de dus ceva sensibil si soseaua era super sparta. Sa furi motorina dintr-o baza militara americana este de noptea mintii. Si la tot ce ai enumerat nu e nimeni vinovat. Sau macar sa se regleze ceva. Mortul de vina.
Comentariu beton!28
Boss, io am făcut armata. Nu știu câți de pe aici au făcut-o. Am făcut-o în condiții decente și civilizate (TR, in 1998). Garda (postul de pază) era singura chestie serioasă din tot ce am făcut. Gloanțe adevărate in încărcător, atenție maximă. O, da, aveam înțelegere și îi lăsam sa sară gardul pe cei care voiau o escapada la bere sau la fetițe, dar asta nu înseamnă că nu îi vedeam. Sau că ne surprindeau la întoarcere. If anything, aveam oricum câinii din unitate (niste cotarle tare ale dracului cu cine nu avea uniformă). Care stăteau în majoritatea timpului pe lângă posturile de gardă (erau f prieteni cu soldații). Nu ai cum sa fii surprins in gardă dacă respecți regulamentele militare. Iar alea zic că ai arma tot timpul asupra ta. Nu mai zic că nu fumezi, nu citești, nu dormi, nu bei, astea mi se par de bun simț. Ideea e că mai ușor te scoți în fața curții marțiale cu un foc tras fără avertisment (teoretic, interzis, ar trebui avertisment, foc în plan vertical și abia apoi foc direct) decât să ți se fure arma. Adică, nu știu, „m-am trezit cu el în fața și nu am mai avut timp așa că l-am ciuruit” suna mai bine decât „m-am trezit că mi-a dat 2 zmetii și mi-a luat arma”
Comentariu beton!50
yep, asta cu cotarlele am auzit-o de la colegi care au făcut la vînători de munte dar mai drastică; au cumpărat 3 ciobănești și, pe lîngă civili, dulăii săreau și la grade, de ajunsese toată unitatea să se îmbrace soldat simplu; s-au căcat pe ei cînd le-a fost anunțată nuș’ ce inspecție de granguri că nu găseau al treilea cîine, să-l închidă; pînă la urmă s-a dovedit că ăla fugise 3 zile după o femelă în călduri…😂
io am servit între ultimele serii, TR, nu spui arma da’ se ocupau cu stinsu’ focului; și chiar înainte de seria mea fusese o situație specială, vorbeau elevii (școală de subofițeri);
unitatea avea dotări super pentru practicarea sporturilor: sală, tenis, fotbal, așa că mai veneau tovi și din oraș, la tenis mai ales; și, într-o zi, adjunctul poliției din tîrg (client vechi p’acolo), îl ia la perpulis pe șeful de stat major, partenerul lui de tenis:
– băi, da’ asta-i unitate? că santinela mi-a dat onoru’ și nici n-a întrebat unde merg… ha ha ha…
după tenis, anchetă, dosar, arest la elev, nasol;
peste 2-3 săptămîni, vine iar boss la tenis; dă să intre ca pe tarla, omu’ (același) începe, după reglement:
– stai! parola!
-… (ăla înainta liniștit)
– stai că trag!
– du-te bă în p.la mea! ce, nu știi cine sunt? mă duc la „mihai”…
elevul a așteptat să se apropie (să nu fie nevoit să tragă foc de avertisment în aer), a prins arma de țeavă și de pat și, jbaaang, un pat de pușcă în clavicula idiotului…
scandalul de pe lume, salvare, urlete, iar arest; după o zi l-au eliberat și l-au avansat la excepțional…😂
Comentariu beton!53
Aud ca ala se chiora la nuj ce slujba religioasa, sambata seara. O vedea in reluare sau ce? Ca, din cate stiam, nu sunt slujbe sambata seara. Bine, nu le prea am cu slujbele dar, totusi.
Si stai, ca navele romanesti scotocesc acum Marea Neagra dupa minele alea desprinse din fața Odessei. Pariu ca, peste doua zile, auzim de ceva nava care a gasit mina? Bine, prea tarziu, dar a gasit-o.
Comentariu beton!20
Da, poate o avea înregistrată. Sau se uita pe YouTube.
Ăștia de pe Pornhub dau și slujbe?
Comentariu beton!19
@Costi: Glumă din zilele astea: Pe România TV au câștigat rușii, pe Antena 3 au câștigat ucrainenii, doar pe Pornhub e pace.
Comentariu beton!24
În caz de ceva, poate avem noroc să avem comandanți NATO, de la armate mai răsărite.
Că altfel, se împușcă între ei ca la Revoluție.
Nu pot să uit că aproape toți morții din Brașov au fost din cauză că un soldat l-a confundat pe unul care căra o bancă în parc cu unul care cară o mitralieră.
Cand sotul meu lucra la o unitate militara, cele mai scumpe telefoane le aveau militarii angajati la paza, nu comandantul unitatii, cel cu salariul cel mai mare. Aveau nevoie baietii de telefoane ultraperformante, cu baterie mare, sa poata urmari filme si videoclipuri in cele 12 ore de „paza”. Conform legii, toti angajatii aveau voie sa foloseasca doar telefoane clasice, cu butoane, fara camera.
Descrierea armatei romane în cele 2 războaie mondiale nu ne avantajează. Ma refer la corupție, slaba pregătire și echipare a soldatilor. Probabil NATO a ridicat standanrtele, dar noi nu avem o cultura militara.
Asa suparat nu te-am mai vazut/citit niciodata.
Motivu-i intemeiat.
Fara contextul actual as rade bine. Peste toate acestea cugetam la inca un aspect: Doamne feri de o mobilizare generala. Ultima generatie care a facut armata este trecuta bine de 40 de ani, cei activi acum…sunt cei din exemplele tale (fără sa generalizez) . Gata, caut retete de molotoave sau placinte doar de dus…
Iar noi, ăștia bine trecuți de 40, cum bine zici, nu suntem deloc familiarizați cu armele moderne. Nici măcar pt noi nu s-au mai făcut update-uri. Io am tras cu toate armele (mai puțin tancuri) pe care le avea armata română în 1998. Adică kalașnikov, pistol Carpați, AG de producție rusească și…da, ZB (pușcă cu încărcare manuală foc cu foc, un fel de.pușca și cureaua lată). Iar practica la radiolocație (acolo am făcut armata) s-a făcut pe P24 (stații radar care erau vârful tehnologiei sovietice aproape de finele WW2). Teoretic, sunt ofițer în rezervă, practic, la tehnica actuală cred că se pricepe mai bine fiu-meu, care mai știe un counter-strike, una-alta
Comentariu beton!30
Mircea șezi blând. Doar ZB- ul a dispărut.
Cred că ai vrut să scrii „țeavă introdusă în AG”.De fapt tragi cu un glonț trasor. Cu lovituri reale antitanc au tras foarte puțini militari. Și acum sunt al dreak’ de scumpe. Sau oi fi nimerit când aveau un lot de distrus. Deși radiolocația nu prea se ocupă cu o lupta antiblindate.
Accidente sunt si la altii. Cel mai recent e asta, dar mai sunt multe altele, iti caut daca nu crezi:
https://www.google.com/amp/s/adevarul.ro/international/statele-unite/cadavrele-celor-patru-militari-americani-avionul-osprey-s-a-lovit-munte-norvegia-timpul-exercitiilor-nato-fost-recuperate-1_623832a75163ec42717a3417/index.amphtml
Scuze dar cine a scris acest articol ori l-a scris la mişto ori ca mine uneori de pe telefon cu autotranslate ca imi vine sa il corectez cu rosu si sa il dau inapoi.Apoi hai sa facem o statistica cate din astea se intampla la ei si cam cate la noi raportat ca numarul de plecari/ simulari per total alta tara NATO ca si noi.Asta cu lasa domle’ ca a mai murit si capra vecinului e de 2 lei.Ca idee nu tre sa ne comparam ca acum 10 ani ca la bulgari, polonezi, sloveni etc le e mai rau, ci cu cel care este mai bun daca vrem performanta.Că si Bulă fata de analfabetul clasei sau 1 caz izolat de la Cucuiata din deal pare mai destept asta nu inseamna ca acolo trebuie stabilit un standard.
Presupun ca si asta e scris la misto sau tot din categoria capra vecinului.
https://www.g4media.ro/video-avion-militar-american-s-a-prabusit-peste-doua-case-pilotii-s-au-catapultat-si-au-fost-transportati-d-urgenta-la-spital.html
Daca aveti acces la statistici din care reiese ca in armata noastra sunt mai multe accidente prostesti decat in cea a vecinilor nostri din Nato, o sa va rog sa le scrieti aici si atunci jos palaria. Acum sper ca nu vreti sa ne comparam cu americanii, israelienii, turcii. Ci cu armate din tari mici-medii, traite in comunism, sarace. Deci, aveti ceva statistici cu ungurii, bulgarii, polonezii?
Bine Leeloo! Ți-ai făcut norma azi! Ai 100k RUB în cont. Schimbă-le repede că se devalorizează sau no o sa 6 mai ai voie.
App. Pentru 2 RUB rămase în cont de la experimentul în care eram fericit că scade investiția primesc săptămânal avertismente de volatilitate și posibilă interdicție exchange de la Revolut
Nu stiu, accidente si evenimente au fost si tot vor fi in armata, astea de acum le percepem mai acut din cauza contextului. Bine, cand am facut armata, era un telefon cu fise la poarta unitatii si unul la care aveai acces daca erai prieten cu telefonistul de la centrala, asa ca nu prea puteai sa urmaresti slujbe, cel mult sa te rogi asiduu sa treaca timpul mai repede. Dar chiar si asa, soldat adormit, cartus pierdut ca de plictiseala se juca cu incarcatorul sau foc tras aiurea din prea mult zel sau neatentie am prins si eu. Plus trei zile de arest, tot pentru o prostie facuta in timpul garzii. 🙂
Unitatea unde mi-am petrecut 16 luni din viata cuprindea si un regiment de garda, nefericitii care nimereau acolo, dupa cele trei luni de instructie in unitate dusi erau la paza obiective si ii mai vedeam tot asa, la cate trei luni, cand se mai roteau. Erau zombi rau, sa ai 5 zile consecutive cu program 3 ore garda, 3 ore veghe, 3 ore somn te termina.
Ofiterii erau cum erau si pe vremuri, unii OK si respectati, altii niste gunoaie care isi ratasera menirea si se razbunau pe cei din jur. Partea proasta ca cei OK se cam blocau la gradul de hai, maxim maior si colonel inainte de pensie, sa avansezi trebuia sa te tina in brate partidul si sa ai limba moale si catifelata.
Partea mai nasoala era ca armata fiind obligatorie, unii, destui de multi, o fentau, ca se putea si pe vremuri. Iar ca sa iasa cifrele de incorporare, ajungeau sa faca armata si unii la care iti era frica sa le dai pe mina si un pistol cu apa. 🙂
Nu stiu cum e acum cu armata profesionista si nici nu vreu sa aflu. 🙂
Hai ca incep sa-mi aduc aminte toata intamplarile si daca ma pun sa scriu, ma prinde dimineata. 🙂
PS. Doar o chestie legata de tehnica…aveam in unitate ceva ce se numea „masina de legare topografica” sau pe acolo, ne-au aratat-o dar nu am vazut-o in actiune. Ei, ditai camionul ala cu sofer si echipaj de vreo 4 sau 5 persoane facea (teoretic, v-am spus, n-am vazut-o sa iasa din garaj) ce poate sa faca azi un tip oarecare cu laptop si google maps. 🙂
Comentariu beton!12
Facut armata in ’94. Noua (9) luni legate in regim de garda cu AK47, pat rabatabil si 60 de cartuse la purtator. 30 in arma, 30 in banduliera. 270 de zile cu program 3 ore somn, 3 ore veghe, 3 ore in post. Cele 3 ore de somn erau de fapt 2,5h. Preluare arma, numarat gloante la fiecare intrare in post. La veghe, era pe bune..citit regulamente din carnetelul rosu de partid si dat cu ulei cartusele. Paranteza: daca impuscam pe cineva, acela murea de glont si nu de tetanos. Am predat arma cu 72 de ore inainte de liberare…erau mai multi ofiteri superiori in unitate decat militari in termen si au considerat sa i pastreze pe cei vechi in garda desi ciclul in post era de 3 luni..sanchi, sa nu se intample vreo nefacuta. Si apropo, m am dus voluntar la 19 ani si un pic la comisariatul de sector sa ma cer in armata…sergentului de acolo i a picat fata…de obicei veneau oameni cu scutiri…ghici ce ?..omu’ a facut spaga si din asta…un cartus de Kent de doctori l a „convins” sa imi accepte aplicatia.
Nu i bai, zilele trecute mi am cautat intre hartoage livretul militar. Il am acum pe birou si imi vad de treaba ca inainte. Sper sa l pun inapoi in fundul unui sertar..daca nu, nu…
Comentariu beton!11
@Sorinn am avut odată un coleg la muncă care s-a dus voluntar la încorporare, doar că el făcuse deja facultatea. S-a distrat așteptând să-i găsească dosarul, pus bine undeva. N-a dat nici o șpagă.
Deci e clar, eu daca ajung sa fiu pe front, vreau sa lupt alaturi de soldatii americani. Sau de un grup mixt de straini. Nicidecum de manelistii mistocari, cocalarii inculti si alti daci mioritici
Militarii români sunt dintre noi….trage un ochi pe stradă și vezi cine, ce și cum. Apoi gândește te că oricare dintre cei la care te uiți poate fi un militar.
La fel cu toți/toate…. politicienii, spre exemplu….
În armată se plătește bine și până de curând era considerat un job safe, se dădea spagă să prinzi un post călduț. Sunt foarte mulți care nu au ce căuta pe acolo!
Bunicul a fost militar de carieră din ’46 până în ’79 când a ieșit la pensie. Plutonier-adjutant. Unchiul a ieșit la pensie colonel.
Așa s-au rugat de mine să mă trimită la Academie la Sibiu, să mă scoată ofițer! Cu pile bineînțeles, că făceam 2 tracțiuni la bară.
Am ieșit IT-st. Din fericire.
Eu sunt unul dintre cei care a fentat armata. Nu regret, am auzit multe povești horror.
Eu am băgat gardă că ursul ( așa se uită termenul) la viata mea .
Câteva considerații dacă e posibil
In primul rand gardul care era format din niște sârme cu 40 de cm intre ele loc de manevră .
La noi era un gard se sârmă ghimpata cu o distanta de circa o palmă de fată mare lățime, nu țin minte după 30 și ceva de ani acum în cm dar erau trei rânduri unul după altul, asta țin minte sigur, pentru că uneori rămâneau vrăbiuțe captive intre ele, și mie îmi părea rău, tuturor de fapt nu numa mie adică.
Urma un gard din beton tip prefabricat, e comun, sigur știți cum arată, flancat sus cu inca o rețea de furci metalice cu cate 6 rânduri de sârme ghimpate, trei spre înafara, trei spre unitate
In fata gardului in interiorul regimentului era încă o rețea de sârme oțelite înălțime tot cat celelalte două garduri, pline din metru în metru cu tuburi din alama goale care sunau că și clopoțeii la cea mai mica atingere
Astea aveau dublu rol, împiedicau și teroristul dar și sentinela da ațipească in post .
Încă pe deasupra o menajerie întreaga de cotarle de toate mărimile și solurile care noaptea stăteau pe burtă langa sentinele, pentru că o vorbă și o tradiție înțeleaptă soldățească ne învața sa luăm cu noi toate resturile cat de cat cărnoase care rămâneau de la blocul alimentar.
Și la un regiment mecanizat cu doua mii de oameni în schema se gatea frate, nu glumă .
Mai ușor ar intra camila prin urechile acului decât să plece câinele soldatului undeva in noaptea aia.
Strictețea regulamentului .
Atunci șeful șefilor era gradatul . Se spunea că inclusiv comandantul regimentului (colonel plin) este in subordinea caporalului de schimb in unitate.
Controlul gărzilor .
In fiecare schimb exista un control prin rotație .
Comandantul gărzii, apoi ofițerul de serviciu pe regiment, OSR ul cum se numea, apoi ofițerul de continuitate( binecunoscutul conti), apoi ciclul se relua.
Aici cred că e problema. In armata salariata sunt toți de o mamă .Eu nu cred că mai controlează cineva pe cineva cata vreme orașul e mic și te întâlnești cu șeful bot in bot zilnic .
Ca sa închei, gândim câtă autoritate avea caporalul de schimb, însoțea permanent ofițerii aia de mai sus la control .
Eu somai, el îți răspundea, și apoi permitea ofițerului sa se apropie de tine ca sa dai raportul.
El gradat, ăla maior, sau colonel, sau orice alt grad.
Fără caporal era un nimeni în clipele alea, nici nu îndrăznea să înainteze .
Regulamentul .
In fiecare zi la schimbare făceam trei ore cunoașterea lui .
Zi și noapte intrai la somn, după trei ore de invatare a sa.
Aveam 60 de cartușe 7, 62 mm cu noi, un încărcător in pistolul mitralieră și unul în port.
Nu am auzit niciodată să se întâmple așa ceva, sa fi incercat cineva pe atunci așa minune sfârșea nasol, ciuruit tot, pentru că neoficial știai că noaptea mai bine tragi și somezi mai acușa, pe principiul sa plângă mama ăluia nu a ta, era mai sănătos
De altfel așa se explică și sfiala cu care orice cadru de control se apropia noaptea de sentinela.
Și fără caporalul de schimb era sinucidere curata
Mă uit acum la știri: copil lovit în cap de tencuială căzută, centru comercial arde, ambele în București.
Păi nici nu avem nevoie de ruși.