Știți că există părerea aproape unanim acceptată conform căreia copiii din ziua de azi sunt mult mai slab dotați intelectual și mult mai puțin pregătiți pentru viață decât „copiii de pe vremea noastră”. Adică un alt mod de a spune: „noi eram mult mai deștepți decât ăștia din ziua de azi”. Iar eu cred cu tărie că este profund neadevărat.

Eu cred că, dimpotrivă, sunt și mai deștepți și mai pregătiți pentru viață decât eram noi. Da, știu, o să veniți să-mi explicați cum e cu testele PISA și cu procentul de 50% dintre copiii, cu vârsta de până în 15 ani, care sunt analfabeți funcțional. Iar eu o să vă spun că mai mult ca sigur procentul era tot pe acolo și pe vremea noastră, doar că pe atunci nu știai, că nu făcea nici dracu teste PISA.

Fix cum se întâmplă și cu ceilalți analfabeți funcțional, ăia maturi, care au existat dintotdeauna, doar că până la apariția rețelelor sociale știau doar familiile lor că sunt proști. Acum știm cu toții.

Revenind la copii, eu vorbesc acum despre ceilalți 50%, cei care sunt în afara procentului PISA. Pe ăștia eu îi cred și-i consider mult mai smart decât eram noi pe vremea lor. Am stat să mă gândesc de ce, ce-i aduce în poziția să fie mai buni decât eram noi. Și cred c-am găsit unul dintre răspunsuri: încrederea în ei înșiși, încrederea în forțele proprii. Au un self esteem mult, foarte mult mai sus decât aveam noi. Iar treaba asta, dragilor, este de neprețuit. Încrederea în forțele proprii este cea care de foarte multe ori face diferența.

Mă uit la fetele mele cum nu se feresc să întrebe la clasă absolut orice le trece prin cap. Cum nu se feresc să răspundă la întrebările învățătoarei, indiferent de cât de sigure sau nesigure pe răspuns sunt. Cât de dezinvolt tratează orice subiect, deși e posibil să nu aibă habar despre ce e vorba, asta neîmpiedicându-le să se pronunțe asupra lui.

Prin comparație, eu, la vârsta lor, de multe ori n-aveam curaj să răspund, la clasă, nici dacă eram ferm convins că știu răspunsul corect la întrebare. Pur și simplu de multe ori preferam să nu fac asta, fiindu-mi teamă că, dacă răspund greșit, automat mă fac de căcat în fața colegilor și a profesorilor.

Uite o paranteză pe care o consider necesară. Munca într-o agenție de advertising m-a învățat un principiu pe care acum îl consider un fel de piatră de bază: nu există idei proaste, toate ideile sunt bune, important e să le ai. Există doar idei care se pot aplica pe un proiect și idei care nu se pot aplica. Cu cât ai mai multe idei, cu atât mai repede le vei găsi pe cele care se pot aplica. Atât de simplu. Am încheiat paranteza.

Cred că, la nivel de subconștient, am reușit să le imprimăm generațiilor de copii din zilele noastre acest principiu. Copiii noștri, copiii din ziua de azi, au înțeles ca nu li se întâmplă absolut nimic dacă dau un răspuns greșit sau au o idee mai puțin fericită.

De aici dezinvoltura cu care răspund, de aici le vine încrederea în forțele proprii. Iar încrederea în forțele proprii este unul dintre lucrurile care fac diferența între noi și ei. Și nu numai între noi și ei, încrederea în forțele proprii de foarte multe ori face diferența între reușită și eșec, lucru pe care o să-l vedem noi peste niște ani.

Ca să închei, eu am încredere în copiii din ziua de azi și-i consider mult, la ani lumină, peste cum eram eu la vârsta lor.

Atât pentru această dimineață mirobolantă.

P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, am să te rog să intri pe pagina mea de Facebook (adică AICI) și să-i dai un like sau, de ce nu, un share. Pentru că cei de la Facebook încurajează fake news și propaganda rusă, odată cu suspendarea contului, mi-a fost redus reach-ul postărilor. Pot contracara asta într-un singur mod: dacă oamenii interacționează cu postările mele. O să vedeți acest Post Scriptum timp de încă 50 de zile, când îmi expiră toate restricțiile pe cont. Până atunci, doar de voi ține să le faceți mai vizibile.