Articol scris de Edelweiss.
…
Nu există sentiment mai înălțător decăt să îți ajuți semenii. Cu o singură condiție: să vrea și ei să fie ajutați. Altfel o sa vă treziți că ajutați sa traverseze o bătrână care n-avea de gând sa treacă strada. Las’ că vedeți voi imedai ce zic.
Eram pe principală arteră a megalopolisului buzoian, într-o zonă unde este acum un mic Verdun, să fac niște cumpărături. Când mă pregăteam să intru în magazin, văd cu coada ochiului o doamnă în etate, având vădite dificultăți din cauza terenului, cu un cărucior din ăla de piață de care trăgea ca de un cal mort.
Cum mama m-a învățat că e bine să ajuți oamenii, m-am apropiat, cu cea mai luminoasă față pe care o pot afișa, de biata bătrânică. Nu m-am repezit ca vulturul flămând în căruciorul ei, ca să nu perceapă gestul ca pe un act de agresiune, doar i-am susurat angelic cu ochi umezi :
– Vă ajut eu cu căruciorul, doamnă!
Ați văzut în Mumia 1, 2, 3 și posibil 4, cum mumia, când revine la viață, se repede și îi suge pe ăia (gata, bă, cu râsetele acolo în spate) de viață?
Băi, așa s-a băgat și bătrânica ce firavă în mine cu umărul opus părții unde ținea căruciorul, cu hotărârea unui pilier din All Blacks. S-a uitat crunt și mi-a aruncat printre dinții strânși:
– Ieși, fire-ai al dracu’, nenorocitule!
Dacă mă lovea cu una din bordurile răspândite pe jos cred că încă mai puteam fi încadrat la organisme aproximativ vii, așa am avut aceeași viteză de reacție ca unui stâlp de telegraf.
Am rămas uitându-mă cum trece gâfâind pe lângă mine cu căruciorul ăla care ori începuse să leviteze, ori în musculatura doamnei erau pompate găleți de testosteron, că părea că prinde viteză din ce în ce mai mare.
Cu o ultimă încercare de a-mi repara mândria am icnit spre ea:
– Sărbători fericite!
Purtat de vânt, chiar înainte să își deschidă ușa blocului, a venit spre mine un majestuos și final:
– Hai sictir, golanule!
Doamna Tatoiu e din Buzau ???
Comentariu beton!42
Doamna Tatoiu e de unde vrea ea.
Si pe unde..
Era vară. O zi atât de toridă încât și tuaregii se răzgândeau să iasă de sub nisip. Cam ora 16.
Văd o duduie între vârstă a doua și a treia, îmbrăcată mai pe elegant, căzută/întinsă pe iarba dintre un trotuar și bloc. Cu o sacoșă lângă ea.
M-am apropiat, am atins-o ușor vorbind clar și suficient de tare să fiu auzit de ea și de oamenii de pe stradă.
Am întrebat-o cu cea mai simpatică voce de care sunt în stare dacă se simte bine, are nevoie de ajutor sau e necesar să chem o ambulanță.
A deschis ușor ochii. Părea absentă. Apoi absența s-a transformat în nedumerire. Care s-a transformat în hotărâre și apoi furie.
Și a deschis gura:
-Hoțule, vrei să-mi furi sacoșa și banii! Hoțule! Pleacă de-aici, nenorocitule!
Băi, și de-aș fi vrut, după ce a deschis gura nu aș mai fi putut. Vaporii de alcool emanați aproape că m-au doborât. De-aș fi fost cu mașina în momentul ăla, m-aș fi gândit de două ori dacă să-mi continuu drumul au ba.
Mno, duduia a rămas pe loc. Eu m-am străduit să ajung acasă întreg. Mai întâi să-mi treacă amețeală și apoi să-mi revin din râs.
Comentariu beton!97
Te pui cu babele !!!… Superb! Craciun fericit tuturor.
Comentariu beton!14
Ahahahahaha!!!!! Facerea de bine….. Îmi închipui ce față a făcut băiatul nostru😂
Comentariu beton!15
Nu era față de om viu.
Ha, ha, ha! De multe ori am fost tentată să propun asta vreunei bătrânici care, la fel, abia se târa cu căruciorul după ea. Deci să mă abțin, chiar dacă sunt femeie.
Crăciun așa cum vă doriți!
Eu zic să încerci, este ceva între o extracție de canin fără anestezie și ăla care bate insistent în ușă fix când ai orgasm.
Comentariu beton!41
Strenght: ⭐⭐⭐⭐⭐
Sharpness: ⭐⭐⭐⭐⭐
Agility: ⭐⭐⭐⭐⭐
Level: BABĂ
Comentariu beton!49
🤣🤣
Last level.
Crăciun fericit tuturor!🎁
Recunosc cinstit: am râs bine, mulțam tare!😁
Probabil de la o treabă de felul ăsta a apărut expresia „Facerea de bine e fwtere de mamă”!😢
Si ție Victore! În Moldova nu sunt babe de ajutat?
Altu’ pe care-l mananca-n dos!
Bai, frate! Io stiam ca e epidemie de Covid, nu de limbrici. Zi mersi ca nu ti-ai luat si vreo smetie peste ceafa!
Comentariu beton!14
Se spune că ajutatu de babe spală maxim de păcatele de peste an.
All Blacks au de invatat, ca ei nu fac intrari din alea cu un carucior dupa ei si injuraturile nu-s articulate asa clar (gutiera incurca). Sa vina la lectii. Altfel…Craciun fericit!
All Blacks < Baba dacă.
Craciun fericit! La multi ani! Am ras la cafea si inca am imaginea in cap cu băboiul ce se transforma in ninja schija.Te-a mancat sa te comporti frumos mai golanule!
Și la televizor spun că este bine să ajuți babe.
@Edelweiss: nu crede tot ce se spune la TV. Mai ales în materie de babe și moși.
Crăciun fericit tuturor!
Sărbători liniștite, sănătate și numai bucurii!
Superb. Nu pot decat sa inteleg. Toata viata, nu stiu cum s-a intamplat, am avut tot felul de altercatii cu batranimea. Poate nu ma ajută fața, ce sa zic… Cert e ca am tot dat de babe si mosi furiosi ca mi-e limpede ca tre sa ii ocolesc. Dar am cunoscut si niste exceptii exact opuse.
Craciun fericit, comunitate faina!
Poate spui tu ceva, poate înjuri.
Recunosc ca si eu am ras cu pofta imaginandu-mi scena. Faza e ca daca te dai putin la o parte, nu trebuie sa spui neaparat ca e o baba scorpie (unele chiar sunt din nascare, asta e), cine stie ce traume cara dupa ea, poate ca era suficient de salbaticita, iar agresivitatea era forma ei de aparare de o lume pe care nu o mai intelege si nu stie sa se adapteze la ea. Sa avem o zi buna si mintile la noi!🙂
Comentariu beton!17
Era tipul de babă care la nevoie te arunca din lift.
Inimioare multe la acest comentariu!!!
Eu pot spune ca mi s-a întâmplat invers. Nu eram chiar babă, aveam binișor spre 40 de primăveri. Veneam de la piață cu ceva sacoșe și m-a abordat chiar vecinul meu de apartament. Era un tânăr cam la 25 de ani. S-a oferit să mă ajute, i-am zâmbit, i-am spus că nu e nevoie, iar el mi-a aruncat o privire uimită însoțită de un oarecare dispreț. A plecat chiar dând mărunt din buze. Mă gândesc că aveam dreptul să îl refuz. Și am făcut-o politicos. Suntem încă vecini.
De fapt la vârsta aia erai milfă și ăla spera și el ceva.
Comentariu beton!18
Câtă clarviziune 🤪
Și se mai miră unii de ce au dispărut gentilețurile din societatea românească. Poate afară femeile acceptă necondiționat gesturi de politețe, că la noi majoritatea crede că – s cu substrat.
@Andrei, nu am spus și nu am crezut că e cu substrat. Și, da, fix d-aia a dispărut gentilețea pe la noi, sigur.
@MV, mulțumesc de idee https://ugearsmodels.ro/shop/marble-run-chain/. Nepotul a desfăcut cadourile și a spus că este „cel mai tare cadou pe care l-am primit în viața mea!”(de 11 ani)”. 😇 Deja este la lucru.
Foarte tare. Ce mă bucur.
Am văzut cu ochii minții interacțiunea. Nu ești sănătos la cap, Edele. :)))))))))))))
Acu’ două zile full în prăvălie. Toți colegii erau ciorchine la masele cu telefoane. Că de acolo vin banii în perioada asta. Ies din birou și printre gondolele din magazin văd un bătrânel ciușdit la mașinile de făcut pâine. Mă reped în el cu gândul să-l ajut. Și chiar îmi exprim verbal gândul: dacă aveți nevoie de ajutor să-mi spuneți. Vreau să continui propoziția cu „colegii mei sunt în față și chem pe unul dintre ei”, dar n-apuc că.. „da’ ce-s căzut pe jos ca să am nevoie de ajutor?”
Mă uit la el și-mi zic în gând: nu, dar dacă mă iei cu d-astea o să fii.
Tac, normal, și mă uit la el suav. Rămân pe loc că simt că o să vrea să mă întrebe ceva. Și incepe: care e diferența? Ce capacitate are asta? De ce costa asta mai mult? Eu vreau pâine cu semințe, asta face? Face și pâine neagra? Da, dacă puteți făină neagra. Eu vreau albă, întrebam așa. Face și chifle? Da. Nu mă interesează, eu nu mănânc chifle. Bă, numa’ d-astea în abdomen îmi dădea.
„Bre, da’ ești nevorbit!? Sau neabătut?!
”
Mă rog, în final alege una și o iau în brațe să o duc la casă. Isterie totală. Că el nu e handicapat, poate să care și singur, că nu are nevoie de nimeni, nebunii d-astea. Eu nu și nu. Că vă ajut până la casă, că e plăcerea mea, că nu se poate să cărați hardughia. Măi, și ajung cu moșul la casă și mă mănâncă în cwr după ce plătește și îi zic zâmbind prin mască: vedeți, până la urmă tot v-am ajutat. Eu drăguță, așa cum mă știți.
– m-ai ajutat pe dreaku… Mare lucru ce-ai făcut. Dormi liniștită diseară ca ai ajutat un bătrân. Ce să zic..
Comentariu beton!37
Hahaha … wb Elena P🤗 Colinzi ?
🤣😂 Așa cum îți reproșează, pisicaru șef, nu ai subiecte, nu? Îi deranjam lenea.
@edel, ia nu mai băga tu introduceri d-astea la post-ul tău. Să vedem, ce face? Pleacă-n vreo excursie de nervi?
Colind, @habare, colind. 🙂
@Elena,mănâncă compulsiv.Noapte.
Well aged … woman 🤭 3-0 pentru mamaie 🤣🤣🤣 Happy sarmale 4 ievribadi 🤘🥳
Eu zilele astea o să diger doi porci.
Ce să zic … Moșule … să ai poftă, digestive lichide tradiționale, dantură bună, budă bine aprovizionată cu elfi cocean🤪
Merry Christmas!
Nu-i așa că este tare interesant cum babele și moșii când își doresc au o forță în ei de întrec orice taur?
Și eu am fost surprins și tot ca un stâlp de telegraf am reacționat prima dată dar de atunci m-am învățat minte, stau încordat (și pregătit să o iau la fugă pt a-mi salva viața) când interacționez cu pensionari.
Aveți grijă golanilor!
Tu le-ai văzut la Paraschieva cum au brusc inimă de dragon?
Comentariu beton!12
La biserică și oferte la tigăi te duci pregătit, știi că te vor călca băbuțele în picioare fără milă haha
Kryptonita bătrânilor e să nu fie nici un loc liber pe scaun în autobuz, tramvai sau orice alt mijloc de transport în comun. E momentul când îi părăsesc puterile și îi ia cu leșin, iar apoi începe Jihadul.
Crăciun fericit tuturor!
Comentariu beton!12
Sau să aibă cea mai mică bănuială ca le-ai luat locul la coadă.
@Edelweiss, De prinzi 2 nenorociri din astea într-o zi, poți fi trecut în categoria martiri, chiar ești aproape de sanctificare (bine, asta dacă reziști și nu le dai vreo replică ce implică unele organe, mai ales celui de-al doilea „binefăcător”) 😅
Respect sincer bătrânii, dar uneori pe unii i-aș trimite la origini până la Adam și Eva.
Sa va povestesc din tramway… eu insarcinata in luna a 7… si cu un rucsac pe unul din umeri cu laptopul in el… ora 8 dimineata…: am fost impinsa de un astfel de batran… cu burta intr- o bara de fier.. ca nu avea loc de mine…:: era nervos ca nu se putea arunca pe un loc eliberat in spatele meu…
@Mihaela, mii de scuze, te inteleg, dar eu am o problema cu treaba asta cu tinutul ruksacului in spate in mijloacele de transport in comun. Din păcate purtatorii lor nu realizeaza ca avandu-l in soate/pe umar, ocupa spatiu dublu, practic blocheaza trecerea, pe cand coborandu-l de pe umar dispare problema pentru ca e clar ca la nivelul picioarelor suntem mai redusi ca volum, spațiul este mai mare si deci nu blocam trecerea. E adevarat ca eu nu folosesc ghiozdan, desi mi-ar folosi la cocoașă, si nu pot aprecia avantajul de a tine ruksacul pe umar, totusi, in aglomeratie este necesar sa il lasi jos. Uneori imi mai primesc si cate un rucsac in cap daca sunt asezata pe scaun…
https://www.facebook.com/andrea.marquee/videos/10205668094361755 , sa nu mai vorbiti mămăile de rău..
Asta te ajuta ea pe tine.
Bineee … tataie!!😜 Tot zicem de babe când e e sezonul cu moși … e klar, am înfrânt pe altarul egalitarismului sexist!
M-am uitat până la final, așteptând să se dezmembreze.
Bravo George..
Merry Christmas!!
Merci bro ești un sugar.
Crăciun fericit!
Ai avut dreptate cu paralela cu seria Mumia, te-a lăsat fără viață. Iar ultima replică a fost demnă de Mortal Kombat: „Finish him!”
Eu trupele speciale din armata română le-aș forma exclusiv din babe.
Astăzi nu zic nimic (e Crăciunul!) de neîmbălsămații care încă trăiesc în „vremurile bune” și despre părerile lor vizavi de ceilalți care nu l-au prins pe Dej. Da’ dacă mă întrebați mâine, sunt șanse să mă opresc pe 1 ianuarie. Mai bine nu mă întrebați…
Sărbători faine să aveți.
La un moment dat, de un Ajun, se aglomerase în ultimul hal hypermarketul unde dădeam cu sapa. Cozile începuseră să se întindă printre rânduri, nervi, haos, rafturile rămâneau goale că angajații nu reușeau să ajungă cu paleții sau cărucioarele la ele, circ și panaramă…. Directorul turba, nu concepea să se întâmple așa ceva la el în magazin, așa că ne-a strâns pe toți managerii disponibili și ne-a propus să luăm oamenii care nu au treabă și să ne răspândim pe linia caselor să ajutăm clienții să pună produsele în plase și sacoșe ca să meargă mai repede treaba. Precizez că era perioada romantică în care pungile alea de plastic erau încă gratis, deci era ușor de realizat acest plan.
Mă postez și eu la o casă și mă apuc să așez frumos în plase produsele care-mi veneau de la colega casieră. Și vine rândul unui bătrânel blajin și neajutorat care abia se mișca în baston și avea un cărucior plin vârf de chestii. Ajung la mine primele o pungă de făină și două sticle de ulei proaspăt scanate, înșfac plin de avânt muncitoresc o pungă, pun mâna pe făină și mă trezesc cu bastonul trecând la 3,5 mm de degetele mele și aterizând pe tejgheaua aia cu zgomot puternic, urmat de: „Nu pune mâna, banditule! Sunt ale mele!” Bătrânelul prinsese viață.🤣🤣
Banditule! Asta m-a șocat mai mult decât bastonul. Să ne înțelegem, fiind zi festivă, mă gândisem să vin îmbrăcat la costumul de manager (de obicei munceam în tricou cu sigla magazinului și blugi), costum care avea ditai sigla pe piept, aveam și cravată, lucru care mă făcea să arăt ca mulți alți „oficiali” angajați care se învârteau, de asemenea, printre rafturi, aveam badge-ul agățat în buzunarul de la piept (și nu la curea sau uitat acasă, cum se întâmpla de obicei 😁), ce să mai, arătam a angajat model și respectabil, orice mamă ar fi avut încredere să-și lase copiii pe mâna mea.
Am încercat să-i explic bătrânelului că încerc să-l ajut. „Nu, vă știu eu pe voi, îmi furați din produse, mama voastră de bandiți! Nu pune mâna că te bat!” și a continuat să bombăne agitând bastonul.
L-am lăsat, dracului, m-am dat în spate doi pași, mi-am băgat mâinile în buzunare și m-am sprijinit de unul dintre agenții de securitate de pe linia caselor care se prăpădea de râs. I-am făcut semn casierei că aia e!, n-ai ce-i face nebunului, și am așteptat. Bănene, îl știți pe leneșul ăla din Zootropolis la care se duc vulpea și iepuroaica să-i ceară nu știu ce informații? Cam așa se mișca bătrânul la casă, dar n-a lăsat-o nici măcar pe casieră să-l ajute, deși ea, săraca, n-avea față de bandit ca mine.🤣🤣 Cine știe ce întâmplare nefericită de acest gen o fi avut bătrânelul de ajunsese atât de paranoic.
Bineînțeles că treaba s-a sifonat, existând destui martori „binevoitori” prin zonă, așa că, vreo câteva luni după, indiferent ce încercam să fac prin magazin, să ridic, să așez sau mă uit la vreun produs, să-mi iau vreo cafea de la automat sau, pur și simplu, să-mi fac treaba, auzeam în spatele meu un „Nu pune mâna, banditule” urmat de un hohot de râs.
Comentariu beton!48
Cred că noi suntem sigur de vină.
Hahaha, banditule, avei plete ? 😜
@HM, n-am mai avut plete din clasa întâi, când a considerat directoarea adjunctă că sunt un element subversiv cu părul lung și le-a zis părinților să mă tundă. 😁
@Edelweiss, măcar la tine inițiativa a venit din bunătatea inimii tale. La mine era ordin pe unitate să ajut, n-aveam încotro, că altfel nu știu dacă aș fi fost atât de săritor.🤣🤣
Aideplm cât am putut să râd. Încă mă tentează să-ți editez nick-ul în @Banditu’.
😂😂😂👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
Ia de-aici manute verzi, fara numar!
🤣🤣🤣🤣🤣🤣 mooor de ras banditule! Stia moşu cum sa faca fața la din astia ca alte tine! Vă ştia pe toti😂😂😂
Este mult mult prea tare asta! Am ras cu lacrimi! Hai Craciun fericit banditule si la anul fii mai cuminte si nu mai fura de la batranei!🤣🤣🤣😍
Banditulee :))))) Super tare ! Ia sa scrii și tu pe blogul lui @Mihai! Chiar ai talent si sunt sigură că ai si subiecte din câmpul muncii.
Cei trei muşketari. floaredecolţ, ElenaP şi Ionuţ.
Un golan, o lady şi un bandit.
Un ortac între ei nu strică.
@Shoric, “Suplul” e D’Artagnan.
Dacă e vorba de bătu… ăsta, ajutat babe şi moşi pe stradă sau magazine, mă bag şi io în gaşkă 🙂
Cred că atunci când te-a văzut a intrat în mamaie Spiritul Crăciunului şi i-a activat un Lion’s Shield of Courage din HoMM 3, aşa că a primit +4 la cele patru primary skills. În astfel de situaţii, e cazul să te retragi cu eroul cât ai timp, altfel pleci bătut
Player de H1, H2 si Heroes 3. H3 singurul joc care nu a plecat de pe niciun pc. Masterpiece.
Am pățit și eu cu una care își cumpărase un sac de detergent, de 25 de kile… Inițial a zis nu – de vreo 5 ori – că îi fug cu sacul. Dar la insistențele mele și ale casieriței, a cedat și m-a lăsat să-i duc sacul un kilometru și apoi până la etajul 3 🤪 La final m-a întrebat cum mă cheamă ca să mă pomenească la biserică 😎
Sărbători fericite! Atenție, cad golani!
Comentariu beton!12
Hahaha, „golanule”, avea și baba un moment de respiro să-și aranjeze basmaua și te interpui tu rapid să faci deposedare la cărucior.
@all, azi și respirați.
În primul rând happy cozonaci&sarmale time evribadi!
@Floare de colț: am râs cu lacrimi imaginându-mi babeta ninja 😂😂
Mi-a adus aminte de pacienți de-ai mei aparent neajutorați, care deveneau Hulk la simpla idee de ajutor 😁 cu toate acestea cei mai mulți cărora le-am oferit ajutorul au reacționat pozitiv.
În mod sigur tu fiind femeie și drăguță by default ești percepută altfel față de un haidamac de 1.93.
Hahahaaaaaa!!!! Deja vad faza!!! Si cum sunt fan All Blaks, consider ca ai avut noroc mare ca nu te-a placat cotoarba!! Craciun cu mult bine si multa sanatate!!!
Boss, dacă nu bagi mânuţele înapoi trebuie să renegociem contractu pentru că acum sunt tentat să scriu chestii la comentarii unde era mai uşor cu un click 🙂
Așa o să vadă si lumea ce acritură de ortac miștocar ești.
@Shoric, e o strategie foarte bună, mai multe comentarii, mai multe râsete.
@Edelweiss, am râs cu zgomot. Am citit de curând un articol de pe blog în care aflai de culoarea fuchsia, am râs și atunci copios la comentariile tale. Așa că fiind Crăciunul, vreau să fiu eu cea care îți dă vestea: s-a decis culoarea anului 2022, Very Peri. Daaaar! Asta are un echivalent neaoș, albastru brebenoc.😅 Crăciun fericit!
@Alexandra,mulțumesc mult dar o întrebare, culorile alea chiar există pe bune? Și le văd toți?
@Edelweiss, da și nu. Adică ăștia de la Pantone sunt un soi de autoritate care dă tonul, la propriu și la figurat. Am aflat și eu tot în ultimii ani, de când a ajuns și la noi moda asta. Practic aleg ei o nuanță, sau o inventează amestecând culori, și născocesc și denumirile.
Partea bună, pentru anul viitor, este că nuanța se regăsește palpabil, în natură, și așa am aflat și de floarea brebenoc sau saschiu. De-aia m-am și gândit la tine instant, cum am citit știrea. M-am gândit că dintre toți, tu o să apreciezi cel mai tare. 😂😂😂 În sfârșit o logică pentru culorile astea! Cu plăcere!
@Edelweiss nu, nu există culorile ălea, sunt doar niște nuanțe a căror deosebire în general depăsește capacitățile masculine. De ex m-am blocat odată când a trebuit sa onorez o comandă speciala de rulmenți cu ace. De obicei ăstea sunt strânse în colivie de un arc spiralat să nu fugă care încotro, dar ăia au preferat cu acele fixate de o sârmă subțirică rău. Colivia de metal, acele de metal, firul de metal, carevasăzică 3 nuanțe de gri, da’ apropiate bine. Mi-a fost imposibil să le deosebesc sub lupă. Da’ colegele mele rusoaice, toate bunici, nu au avut probleme să le deosebească! Parcă croșetau cu sârma aia.
@Alexandra D, ce culoare e very peri de la panetone? Whaaat?
@BaGheRa, albastru brebenoc, n-auzi? E un soi de movaliu de fapt, bate în lavandă 🤪 dă-i cu cozonac, și lasă panettonele.
@Alexandra D, ai dreptate… rămân la cozonaci și vin… e mai safe așa, măcar domeniul acesta îl stăpânesc!
PS. Pentru că mă mănâncă, dacă-i tot un soi de mov de ce trebuie să i se dea un alt nume?
@BaGheRa, păi asta-i simplu, pentru că e vorba de nuanțe. M-am documentat la băieții ăștia pe pagină, să nu vb prostii. Rezumatul e că pe la 1963 au revoluționat industria de printing, prin crearea standardului de culoare numerotat, practic un sistem de referință, care este corelat și cu materialele pe care poate fi obținută o anumită nuanță. Sunt de fapt 2 sisteme, unul pe grafică, celălalt pe fashion, home și interior. Așa știe Gigel de la Urlați, exact ce culoare printează Yuehan în China, un tapet să zicem. Foarte interesant :)))
Și pentru că tot am pornit de la fuchsia/magenta/roz, care mă duce cu gândul la brandul Telekom, se pare că există și procese, pe tema a cui este nuanța înregistrată și cine are dreptul să o folosească. Acum am aflat că și fuchsia este o plantă aka cerceluș.
Deci, ca să știm despre ce vorbim, cu aplicații mai mult în grafică și design.
Crăciun fericit!
Eu când iau fata de la pian, mergem pe jos și scurtăm prin gara Brașov, mai căscăm ochii la locomotive când coboară pantograful, când pornesc întrerupătorul principal și intră curent în traf, chestii de fată de 9 ani cu tată inginer.
Ei, și când sosește trenul, mereu mă ofer să iau bagajele domnișoarelor care coboară din tren, știți cum sunt peroanele, la 1 metru înălțime. Iar fata mă întreabă: „Dar de ce le ajuți tati?” Și îi răspund că așa e normal să facă un domn cu doamnele sau domnișoarele. Așa m-a învățat bunicul, așa am învățat la școală.
P.S. Le ajut doar dacă sunt singure. Nu vreau să-mi iau un bocanc in freză de la vre-un iubit gelos.
P.S.2 Domnișoarele din trenul de Baia Mare sunt de o frumusețe răpitoare 🙂
Ești cu fata, deci tată responsabil și ajuți domnișoare cu bagajele, deci ești cu vertebrele la locul lor, sigur pleci cu vreo lipeală.
Unde erai @Costi acum 30 de ani când încercam să cobor din tren în gara de Nord cu două bidoane de douăjde litri de vin şi vreo trei genţi de voiaj pline de porcării?
@Shoric, nu știu unde eram, dar acum 17 ani pe un viscol groaznic, eram și eu în Gara de Nord, cu fosta viitoare nevastă și cu foștii viitori socri.
Coboram din trenul de Moldova cu porcul de 100 kg impartit in 4 ruscaci, de nu puteai să ridici un rucsac de jos. Și era viscolul așa de mare că nici taxi-urile nu mergeau.
:))))))) Jesus!
Manânc și râd, mănânc.
Crăciun vesel tuturor!
Crăciun fericit….ca și ceilalți care s-au trezit mai devreme și au lăsat o vorbă, am o părere tare bună despre babele de genul ăsteia din articol.. noroc că e Crăciun, că nu mi-ar ajunge anul ăsta cu zisul;cred că în viață nu prea au știut ce e politețea, nu au avut parte de ea,că ,de,la sapă se merge pe repede înainte, nu e ca la birou, unde mai poți bea o cană de apă la nevoie.
Dupa parerea mea, ar fi mai multe variabile de pus in calcul, si anume: ce „experiente”avea batranica, apoi, cam cum „arata” Edelweis (floare de colt), si nu in ultimul rand, cam ce continea caruciorul.Craciun fericit! Am ras si eu cu lacrimi.
@Edelweiss, parcă te și văd KO în ring cu baba 🙈. Merci man! Am râs cu poftă!
@All, Crăciun fericit! Căutam motive de hăhăială și le-am găsit aici, în pățania lui Edeleweis, a Elenei și a lui Ionuț. Eu fac parte din categoria „adversă” de astăzi, dar zău dacă m-aș vedea reacționând așa, gen ninja.
Total offtopic. Ieri am auzit pentru prima dată în viaţa mea de sarmale fierte în ulei, adică mă uitam la tv şi ceva medic nutriţionist nu recomanda ca sarmalele să fie fierte în ulei şi ziceam: ăăă, wtf ?!?. Acum văd reclamă, tot la tv, la ceva ulei în care se punea din belşug peste sarmale. Vorbesc serios, cine face sarmale fierte în ulei ?
Superb! Citesc cu mare drag articolele de pe acest blog.
Sigur era rudă cu Șoșoaca!
Eu am patit o chestie oarecum asemanatoare, la Ploiesti , in centru e un McDonalds, lume multa, vinerea pe la ora 16…in acest context un tip, nu era chiar inaintat in varsta, 50 si ceva, injectat la fata,aproape vanat, cazut , cu bicicleta langa el, bagajele de-a valma si ele, facea eforturi sa deschida ochii si sa isi miste bratele. In jurul lui puhoi de lume pe la bancomate ( zi de salariu cred ), pe la Mc-ul din zona, toti il ignorau. Eu, in trecere, m-am apropiat si l-am intrebat : Va e rau ? Sa chem Salvare , ceva ? La care el se invioreaza brusc si se ridica in sezut, si imi spune : Pe naiba, am fost la o bauta cu colegii si m-am c-am troznit, ma duc eu pe langa bicicleta, nu ma mai urc pe ea ca am picat de toata frumusetea si dai si razi de nu se mai oprea …. 🙂
Si intr-adevar, s-a ridicat, si-a pus bagajele pe bicicleta, si a plecat asa, pe langa ea, usor de tot ca in reluare. Si atunci un tip care statea la coada la ATM, imi spune, vezi daca nu ai ce face si intri in discutie cu toti betivii ? Bai, nu mi-a venit a cred, eu efectiv am crezut ca omului i s-a facut rau, si poate chiar i se facuse, chiar si de la bautura, era violaceu la fata, il lasam acolo sa moara ca e betiv ?
Nu zic , ca si „colegul de apartament” mi -a zis la fel, pe viitor sa evit sa fac „fapte bune” din astea …
Acum nu ca ma cred eu zana cea buna, dar parca imi e imposibil sa trec pe langa un om cazut , parea fara cunostinta, ignorat de toti si sa plec mai departe…
Cata dreptate aveti! Exact asa am patit si eu cu situl meu mai demult cand am vazut un om bine imbracat cu o geanta scumpa langa el intins pe jos. Sotul meu, al carui tata a murit de infarct pe strada, nu putea trece pe langa oameni cazuti pana nu se asigura ca sunt ori beti sau nu au nimic grav….
Tare faza.
Am rasfoit (aproape) toate comentariile.
Mi se pare extrem de interesanta cvazi-unanimitatea care se desprinde. Autorul blogului ne-a relatat o intamplare. Care se refera la o anumita baba. Fara nici o pretentie de generalizare.
Si nici unul dintre comentatori nu ne-a oferit vre-un examplu ‘contrar’.
Am sa sparg eu gheata.
Merg in Obor cel putin odata pe saptamana. In hala noua, la parter, cumpar verdeturi. M-am si imprietenit cu cativa dintre ‘targoveti’.
Acu’ vreo cateva zile, se ia o baba de mine. Relativ bine imbracata, nu parea cersetoare de meserie.
‘Ia si mie o gogoasa!’. Eram undeva la jumatatea halei. Habar n-aveam ca exista vreo gogoserie prin zona.
‘De unde gogoasa, bre?’
‘Iesi pe acolo, o iei la dreapta si e un chiosc.’
OK, hai sa-i fac babei damblaua. Ii spun baba dar n-avea mai mult de 15 ani peste mine…
Gasesc chioscul, imi iau si mie o gogoasa – pe care o mananc la botul calului, si ma intorc la ‘punctul de intalnire’. Baba disparuse…
Ma duc sa-mi iau salata. Ii povestesc ‘furnizoarei casei regale’ ce-am patit. Si aflu ca respectiva baba are nu stiu cate case si terenuri prin Bragadiru… Si ca cerseste mai mult din plictiseala… Eu, unul, m-am bucurat pentru gogoasa. Daca nu ma trimitea ea, nu-mi trecea prin cap sa ma duc. Si era din aia care imi place mie. Doar coaja si foarte putin miez!
Pana am cumparat salata, s-a intors si baba. O gonisera politistii locali.
Mi-a multumit pentru gogosi. Ei ii luasem doua!
LE. Pana cand am terminat eu de scris, gheata fusese deja sparta!
O singura curiozitate, cine da dislike de sus pana jos , la absolut toate comentariile ? 🙂 E chiar asa cineva suparat pe viata in a doua zi de Craciun ca nu ii pica nimic bine ? just asking….
Sunt nişte ființe supărate pe şăfu de blog, pe comentatori şi pe viață în general, a căror singură bucurie în abisul în care s-au cufundat este să dea dislike la absolut fiecare comentariu. Nici nu citesc ce este scris, doar apasă pe 👎de sus până jos. E ca un drog..
Ati observat ca daca le zambesti asa din senin se sperie? Asa sunt batranii din Ro, speriati de bombe si salbaticiti.
All Black ain’t got s#it on All Babe :))
Amuzanta si postarea si comentariile!
Eu sunt baba, da, recunosc! La mine s-a intamplat ceva oarecum invers. Dintotdeauna, fie ca asa am fost crescuta, fie din fire, “m-am lasat mai la urma” incercand mereu sa dau intaietate celor pe care ii credeam nai slabi, mai batrani sau mai indreptatiti ca mine sa “mi-o ia inainte”.
Si asa au trecut anii si, imbatranind fara sa realizez asta, ma trezesc intr-o zi ca ma ridic sa ii ofer locul in autobuz unui domn care cu siguranta era, daca nu parea, mai tanar decat mine! Va inchipuiti cum s-a simtit domnul acela si cum m-am simtit eu cand am realizat ce gafa am facut!!!
De atinci ma uit cu grija cand las locul cuiva in autobuz, sau chiar am inceput sa consuder ca de fapt il merit eu mai degraba 😀