Eu nu înțeleg o chestie. Când am fost la film, băiatul ala care ne controla de bilete ne-a cerut să-i prezentăm și certificatul digital covid. Evident, i l-am prezentat, dar nu m-am putut abține să nu-l întreb de unde știe că eu sunt ăla despre care atestă certificatul că s-a vaccinat?
La care omul a ridicat din umeri și mi-a răspuns senin că n-are de unde să știe. Ceea ce este perfect adevărat, chiar nu are de unde să știe dacă nu-i prezinți și un act de identitate de unde sa reiasă că tu ești adevăratul posesor al certificatului. Doar că băiatul ăla nu avea voie să-mi ceară și actul de identitate respectiv. Iar eu pur și simplu nu înțeleg eficiența acestei măsuri, dacă nimeni nu face această verificare încrucișată.
Da, știu, o să săriți sa-mi explicați că doar poliția are dreptul să te legitimeze, dar în cazul ăsta aș vrea să știu cum de la intrarea în cluburi poate să-ți ceară oricine sa probezi cu buletinul că ai peste 18 ani. Sau cum de există prevederea LEGALĂ că în magazine nu se vând țigări și alcool minorilor. Asta însemnând că dacă vânzătorul sau casiera au vreun dubiu legat de vârsta celui care vrea să cumpere alcool sau țigări, îl pot legitima ca să știe dacă-i dau sau nu. Mă înșel eu sau așa stau lucrurile?
Iar dacă nu mă înșel, aș vrea să-mi arăt încă o dată imensul respect pentru autoritățile statului român care nu sunt în stare să producă o măsură eficientă până la capăt. Pentru că, așa cum se prezintă acum verificarea certificatului digital, numai cine nu vrea nu intră oriunde are chef. Serios, e imposibil să n-ai un prieten vaccinat care să-ți facă o copie după certificatul lui. Oricum nu riscă nimic în condițiile astea.
În plus, dacă omul de la intrarea într-un spațiu public capătă și dreptul de a te legitima, odată cu el capătă și responsabilitatea celor pe care-i lasă să intre. Ce înseamnă asta? Păi înseamnă că, în cazul unui control inopinat al autorităților, dacă se constată că în interior sunt oameni fără certificat sau cu certificate false, dintr-o dată îl poți întreba de sănătate și pe ăla care i-a lăsat să intre. Moment în care să vezi cum va scădea ca prin farmec numărul celor care acum n-au nicio problemă să folosească certificatele altora.
Ca să nu mai spun că, și dacă n-am dreptate, în sensul că nimeni în afară de poliție n-are dreptul să te legitimeze (din motive de protecția datelor and shit), treaba asta se poate regla imediat. Iar cui nu-i convine să fie legitimat de băiatul de la bilete, de ospătari, de portari, să stea acasă. Că nu e obligatoriu nici să mergi la film, nici la restaurant, nici la mall, nici la teatru, nici în vreun alt spațiu închis unde mai sunt alți oameni. E dreptul la alegere, nu? Alegi să fii de acord cu legitimarea sau nu. Exact așa cum alegi să nu te vaccinezi, pe motiv că nu-ți impune nimeni ce să faci cu corpul tău. Ei, tot așa nu-ți impune nimeni nici să mergi la film, la mall sau la cârciumă.
as dori sa iti rapund cu un exemplu. discutam cu cineva care tocmai a fost la o nunta, dupa instituirea obligatiilro, asa ca la intrare au trebuit sa aduca o ambulanta cu o asistenta sa faca teste covid conform legii ( era la tara unde procentul de vaccinati e mic). Asa ca am intebat pe respectivul daca a fost cineva depistat pozitiv la care raspunsul a fost ca nu , ca se stia dinainte ca toti is negativi. am indraznit sa ii spun ca testul ala se face nu numai pentru conformitate cu legea dar si pentru siguranta celor care sarbatoresc, ca altfel la final toti vor avea covid, dar mi s-a raspuns cu bine ma, cum sa nu intre la nunta.
asta e atitudinea, nu exista responsabilitate.
Comentariu beton!70
Jandarmii mai au voie să te legitimeze. Cel puțin pe stadion se verifică în cross, pe lângă bilet/abonament se verifică buletinul vs certificatul digital.
Nu știu cum se face în altă parte dar la râța unde stau „meltenii” așa se face!
Nici la noi nu cer chelnerii actul de identitate, dar aici nimeni n-are curajul să umble cu certificate împrumutate că poliția verifică prin sondaj și cine-i prins cu fofârlica o căcat bățu’, că amenda pleacă de la €4000, care se plătește pe loc.
Comentariu beton!59
Nici în Olanda nu-l cereau, dar aveau un motiv bine întemeiat. Ca să intri undeva trebuie să fii înrolat într-un app pe care ei îl folosesc la nivel național. Se numește Corona Chek și fără asta o cam sugi. Ei, Corona Chek ăsta își trage datele de pe o platformă a ministerului sănătății de la ei, deci când le-o prezinți și ți-o scanează văd tot despre tine, inclusiv poză.
@MV: aici este o aplicație care se numește GreenCheck, o am și eu pe telefon. Posibil să fie ceva similar cu Corona Chek din Olanda.
Când ți-o scanează văd ăia toate datele tale din sistem?
@JT, cum adica, pe loc? Daca n-ai 4000 in cont ce faci?
@MV: yep, și aci-s toate bazele de date interconectate. Cu orice act, poliția are acces la toate datele tale.
@Tulceanu: n-ai €4000 în cont, nici o problemă. Se blochează o anumită sumă din salariu pentru plata amenzii, plus penalizările de rigoare.
Că mi-am adus aminte: aici, unele bănci îți permit să intri-n „minus” aka un fel de credit de nevoi personale, care poate fi folosit pentru…plata amenzii. Io, de exemplu, pot merge € -15k.
Comentariu beton!31
Chestia asta cu protectia datelor a devenit o marota peste tot.
Exemplu: acum o luna, m-am decis sa schimb operatorul de telefonie si sa trec de la prepay la abonament. Asa, si? Am vrut sa portez numarul ca abia ce il invatasem si eu. Primesc mail de la vechiul operator in care imi spune ca trebuie sa le spun cine a avut numarul asta INAINTEA mea. Adica, acum vreo 6 ani. Asta, in conditiile in care eu am cumparat cartela aia din magazin, sigilata si activata.
Concluzia? Mi-am bagat piciorul si, dupa o luna de corespondenta, explicatii si logica stramba, am schimbat numarul si, sanatate. Si toata idiotenia asta, sub scutul protectiei datelor pwlii.
Comentariu beton!27
Nu pot sa nu ma intreb de ce un cetatean vaccinat i-ar da unuia nevaccinat certificatul lui ca sa mearga la film/restaurant. Pe mine m-ar pufni rasul daca as auzi ca imi cere careva asa ceva. Dar, ma rog, orice e posibil…
Comentariu beton!47
Păi dacă tot a dat 150 de euro să se vaccineze la chiuvetă, măcar să-și scoată banii.
@MV: €150??? De banii ăia mai bine merg la puff! 😀
Comentariu beton!20
A crescut prețul, boss, că e cererea mare.
@MV: unde? La puff sau la cerfuticat? 😀
Dacă aș fi anti-vaxx, mi-aș face J&J că-i doză unică. Și gratis. 😉
Se dezbate încă. Ce zici?14
la 150 euro mai bine te vaccinezi pe bune.
Comentariu beton!20
să fim serioși. după lockdown-ul din primăvara anului trecut (care a fost absurd și abuziv în multe feluri, dar a oprit un prim tsunami de infectări și decese în primul val), nu cred că mai este vreo măsură cât de cât inteligentă, clară, completă și cu efecte pozitive luată de autoritățile române în problema pandemiei. iar ce se întâmplă acum, cu ținerea școlilor deschise indiferent de incidență și, deci, de consecințe, cu blocarea administrativă a spitalelor pentru alte boli, cu impunerea măștii în exterior fără a impune – cu amenzi drastice – purtarea ei în interior, cu intensificarea pregătirilor pentru pelerinajul ortodox de la iași, ține, pur și simplu, de noaptea minții!
practic, avem de-a face cu un popor neguvernabil pe care guvernanții, realmente, l-au lăsat în plata domnului!
a, și a solicita buletinul nu are nicio legătură cu protecția datelor personale, pentru că aceste date nu sunt preluate și stocate nicăieri! bineînțeles, câțiva avocați ar face niște bani de pe urma unor fraieri, dar un caz de genul ăsta (cu un chelner reclamat că cere buletinul) n-ar avea nicio șansă în instanță, atâta vreme cât datele nu se stochează!
Comentariu beton!50
Corect! Si chiar si daca ar fi prelucrare, daca exista cadru legal care cere asta, se poate face fara probleme.
Ti se cere buletinul si cand intri intr-o cladire, si cand faci un abonament si cand deschizi un cont si nu mai zice nimeni ca e interzis, pentru ca exista baza legala care obliga operatorul sa faca asta.
Mie certificatul îmi folosește ca să pot intra în orice spații închise doresc, cu speranța că sunt un răspândac mai mic de virus decât cineva nevaccinat. În rest, treaba cu codurile QR false am observat-o din prima zi în care s-au introdus.
”Serios, e imposibil să n-ai un prieten vaccinat care să-ți facă o copie după certificatul lui”. Eu nu le-aș da prietenilor nevaccianți codul meu. Dar dacă au o nevoie stringentă să intre undeva, le-aș da bani de test, să-și facă propriul cod QR.
Comentariu beton!35
Broo :))) aseara am fost prin centru Vienei ca e frati-miu pe la mine si hai la baruri, ceva sa miscam corpurile superbe. Si la unele baruri iti cereau doar sa fi vaccinat (cauta doar sa vada sa ai 2/2 doze), la urmatorul ne-a cerut bounceru’ sa i aratam o poza, in act sa dovedim ca suntem noi. Iar la al treilea unde am si ramas nu-ti cerea nimeni nimic.
Ce vreau sa zic e ca aici cand ti se cere un act de identitate nu se comenteaza. Nu ai nu intri la priveghi.
O zi buna tuturor! 😁😎
Comentariu beton!26
Sfârșit de ani ’90. Concerte diverse gen Assos Music, Gala Tele7abc, tot felul de lansări de albume locale la Keoke, Polivalentă sau prin alte părți etc. Eram puștani de liceu, voiam să vedem tot ce mișcă, dar ne loveam de tot felul de bariere.
De exemplu: a fost un concert la Arenele Romane, ceva Assos sau Hollywood Music, unde intrai dacă aveai peste 18 ani și ceva pachete de țigări marca respectivă goale. Cu pachetele a fost simplu, că fumam toți în draci, dar ce te faci cu vârsta? Ne lipsea un an, așa că am făcut o românească: am trecut pe carnetele de note încă un rând de medii, cu semnături cu tot, și la porți am zis că nu avem buletinele la noi, că venim de la liceu, dar „Uite, nene, avem carnetele de note, vezi că am terminat deja clasa a 11-a, suntem mari, majori, alea alea…” Crezi că și-au bătut capul ăia de la porți cu noi? Am intrat fluierând.
Alt exemplu: Din ’94 până prin 2006 sau 2007 am avut abonament la peluză în Ghencea. În unii ani au fost nominale, cu poză și CNP, în alți ani doar standard, fără nimic deosebit. Nu, nu se introdusese nici un fel de scanare sau ceva, doar se uita ăla de la poartă, vedea că ai abonamentul și intrai. Procedura noastră era următoarea: intram cu abonamentele, câțiva le strângeau, ieșeau cu ele și mai băgau o tură. De multe ori peluza aia era la 30% peste capacitate, de stăteam câte doi cocoțați pe un scaun. Am fost cărăuș la zeci de meciuri, fiindcă stăteam aproape de stadion, ajungeam devreme și aveam timp de manevre. Interesa pe cineva? Nu, deși știau toți că așa se procedează. Asta când nu săream gardul pur și simplu și dădeam ceva la soldații de la unitate ca să ne lase să trecem spre stadion.
La liceu era o tonetă de unde ne luam mâncare și țigări la bucată. Fiindcă nu avea voie să vândă țigări minorilor, tanti care vindea acolo ne învățasem să zicem că vrem acadele. De patronii de la barurile din zonă care ne dădeau alcool deși era vizibil că nu suntem majori, nici nu mai vorbim. Ne luau ghiozdanele și le băgau în spatele barului ca să nu pară că suntem elevi, în caz că intra careva.
La casele de pariuri mai aveam probleme, dar învățasem să driblăm și asta. Erau vreo doi dintre noi care păreau mai maturi și îi lăsam pe ei să bage biletele. Lor nu le cereau buletinul când îi vedeau.
Am multe exemple de fentat legea sau regulile, dar doar astea mi-au venit în cap.
Ce am vrut să zic cu astea? Păi, dacă niște puștani de liceu făceau d-astea la sfârșit de ani ’90, când tehnologia și internetul nu luaseră avânt, crede cineva că restricțiile astea vor fi un impediment pentru adulții care vor să le dribleze? La noi în țară? Muahahaha! În țara unde responsabilitatea și/sau frica de consecințe nu există?
Ăia care controlează n-au nici un interes să te țină pe tine afară din stabilimentul care le plătește salariul. Dacă sunt vaccinați, îi doare undeva de restul, dacă nu sunt, cu atât mai mult. Frica de lege și poliție? Parcă am stabilit deja că poliția a dispărut din țara asta.
Deci, nu, la noi în țară certificatul ăla nu folosește la nimic, iar restricțiile sunt făcute absolut degeaba, e prea târziu, și procentul celor care se vaccinează din cauza lor e nesemnificativ. E prea târziu! Zilele astea doar ATI și moartea celor apropiați mai pot convinge. Atât!
Comentariu beton!49
Am văzut un turneu de tenis întreg (ăla de la București, pe vremea când îl organiza Sever Mureșan și ajunseseră premiile la 2 mil dolari) fără să cumpărăm niciun bilet și eram patru oameni. Stăteam la ieșire și așteptam să iasă cineva la țigară. Îl rugam să ne împrumute biletul lui, ăla ni-l dădea sau nu, dar până la urmă tot găseam pe cineva. Intra unul dintre noi cu biletul împrumutat și mai împrumuta încă patru din interiorul arenei. După care ieșea, restituia biletul împrumutat și noi intram cu celelalte patru.
Și doi, există un articol celebru despre doi oameni care au văzut toate concertele mari dintr-un an. S-au îmbrăcat în salopete de muncitori și cărau o scară. Nu i-a oprit nimeni, nicăieri.
ce vorbești, dom’ne, concert? pfuai!
există un articol, în academia aia de a preluat-o adamescu, cu 2 reporteri în salopete care s-au plimbat nestingheriți prin otopeni; pe piste!
concerte…
Asta cu GDPR a devenit obsesie națională. Adică îți dai datele la orice rahat de promoție sau comandă online, dar dacă e să te identifici, țipi că nu e ok.
Comentariu beton!47
GDPR nu are nicio treaba in situatia asta. Este ceva total neinteles de romani. GDPR se refera la colectarea, stocarea si prelucrarea datelor. Doar pentru o legitimare nu exista colectare, stocare sau prelucrare care sa fie reglementate. E doar un agent de securitate/paznic/chelner/vanzator/gigel care se uita pe buletin, se uita pe aplicatie si vede ca Ion din certificatul covid e Ion din buletin. Nu scrie nicaieri datele, nu le trimite la cambridge analytica, nu scrie paznicul de la mega un algoritm de machine learning care sa prezica urmatoarea achizitie online a fiecaruia.
Comentariu beton!26
@ciprian, eu știu că gdpr-ul nu are absolut nicio treabă, dar asta au invocat deștepții care ne conduc.
Profesorii pot intra fără probleme în clase, fără certificat, tot felul de bugetari, la fel, am auzit io ca ăștia dezvolta niște anticorpi cu mădularu învârtoşat care dau nediscriminatoriu, până pârâie, de nu mai au putere virusurile să se lipeasca de nimica. Mai este o teorie că, ăștia, cei mai mulți dintre bugetari, țin altfel virusu în ei, de aia nu se vaccinează, că îl țin in ei până moare ăla de bătrânețe, își sparge capu de vreo membrana celulară de plictiseala. Io cred că totu vine de la o viață de supt, de la buget, altfel nu îmi explic forța de sucțiune.
Comentariu beton!28
Ai înțeles greșit, virusul moare încă de la a doua oră de Solitaire neîntrerupt.
Bugetaire, ai vrut să spui.
Comentariu beton!23
Localurile enumerate de tine (club, magazin, cinema) etc pot sa iti ceara buletinul si, daca nu il arati, nu te lasa sa intri sau sa faci tranzactii, motivand acest lucru prin diferite constrangeri si legi. De la „ne rezervam dreptul de a ne selecta clientela”, la nu imi poti dovedi ca ai 18 ani, asadar nu te las inauntru sau nu iti vand acele lucruri. De asemenea, tu ai dreptul sa nu il arati acelor oameni buletinul, insa iti asumi acel posibil refuz.
Daca vine un organ abilitat, nu te poti sustrage de la legitimare care va avea loc ori pe loc, aratandu-i buletinul, ori la sectie, unde te verifica „in sistem”.
Impresia mea este ca foarte multe localuri nu vor sa isi bata capul cu eventualele scandaluri (sa ne amintim ce scandal a fost cu luatul temperaturii, acest act medical :))
Comentariu beton!24
Ce protecția datelor vieții?! Mai mare porcărie ”legală” nici că am pomenit – aici exagerez, sunt multe porcării legale.
Nu fac vreo mișcare în oraș fără să mi se ceară buletinul, și asta de când mă știu: fisc, bănci, spitale/clinici, notariat, poliție, primărie – peste tot! Și mi se pare normal.
Și după toate astea ne poticnim acum de ”protecția datelor” când e să dovedim că nu avem covid in meniu.
Comentariu beton!24
Am ieșit vineri cu niște prieteni, la o cârciumă la care accesul era permis doar dacă erai vaccinat.
Primii am ajuns eu și el, urmând să ajungă și soția lui în scurt timp. Prima dată i-a scanat lui certificatul verde și ospătarul n-a părut să aibă o problemă că, deși bărbat, a prezentat un certificat al unei femei (îl dăduse pe cel al soției lui). Și n-a avut nici o problemă nici când și eu am prezentat certificatul meu, în condițiile în care ne trecea de mână, pe hârtie, numele. Deci teoretic ar fi trebuit să fie două femei la masă.
Ne-am dat noi seama și a prezentat el și certificatul lui.
La restaurant la IKEA se cere cartea de identitate, dar ei sunt români mai suedeji.
Dacă suntem unde suntem, asta se datorează și imbecilității guvernanților, nu numai imbecilității poporului român.Nu poți avea pretenții ca toți oamenii să fie educați și școliți,dar vii tu,ca autoritate și cu ajutorul specialiștilor de care dispui, îi spui ce să facă sau cum ar fi bine să facă.
Dar,nu,tu guvern, îți e frică să nu pierzi 70% din votanți și dai măsuri de relaxare atunci când nu e cazul, restricțiile sunt doar pentru ăia care au conștiință, rețelele de falsificare a certificatelor sunt în expansiune, că oricum nu-i dibuie nimeni. Imbecilul de Cîțu spune că o să mărească nr de paturi ATI. Și paturile alea o să îngrijească singure bolnavii? Știe cât timp de practică îi trebuie unei asistente ATI să profeseze la standarde? Doi ani! Nici pe alte secții nu formezi oamenii ușor, îți trebuie timp,dar pe ATI!
Așa că și treaba cu certificatul verde, la noi, este un fel de caca-maca, atâta timp cât nimeni nu verifică și identitatea persoanei, că doar se știe că românașul este inventiv și șmecher și se descurcă el în orice situație.
Mai puțin atunci când e să găsească, acum,un pat liber la secțiile Covid.
Comentariu beton!26
Fi mi ar scarba ,prima data in viata ca ma bucur ca nu sunt in tara….stiti ce bine e ca aici ,in UK,s a intors viata la normal si nimeni nu mi mai cere nimic decat cand intru in tara.Probabil se mai cere pe la meciuri sau poate la festivaluri dar nu le am in agenda pe nici unele.Faina viata fara masca.Toate ca toate dar daca se mai tine si pelerinajul la sf Paraschiva in conditiile astea chiar e tara condusa de nebuni.
Comentariu beton!25
cum adică să nu se țină? vrei să te trăsnească din senin cel de sus?
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/pelerinajul-incepe-maine-racla-sfintei-parascheva-poate-fi-sarutata–302175.html
Gizăs Craist câta tembelism și cretinătate. Ăștia merită puși în țarc precum vitele, legați de gât cu lanț și puși să meargă-n cerc să pupe poze și oase și racle până crapă.
Se dezbate încă. Ce zici?16
i-ai face cei mai fericiți! ăsta e scopul vieții lor!
(oricum, nu e doar la noi. am vrut să văd picturile de la santa scale din roma. când am văzut că se urcă pe scări doar în genunchi, am ieșit în cea mai mare viteză!)
Obligatoriu se urca in genunchi?
Pentru Claudia: eu port masca intentionat, pentru ca e frig si bate vantul. Sunt nebun oare?
când am fost eu, da!
Macar tin cont de asta: Accesul la sfintele moaşte se va face în aer liber, pe culoar unic, unde va sta o singură persoană pe un traseu gândit foarte întortocheat, să folosim aproape în totalitate spaţiul din curtea interioară”, a declarat pr. Constantin Sturzu. De-a lungul rândului vor fi amplasate dozatoare de dezinfectant, iar cei care nu au măşti le vor primi din partea voluntarilor şi a preoţilor care se vor asigura de respectarea regulilor.
Am fost la Gărâna. Încă nu era certificatul UE, doar adeverința de vaccinare.
Condiția accesului era vaccin sau test de 24h.
Am arătat pe telefon adeverința și mi-au cerut act de identitate. Nu m-am simțit lezată, n-am avut temerea/riposta gdpr, nimeni în jur n-a obiectat/vociferat. Oamenii și-au făcut serios treaba, participanții și-au asumat condițiile.
Ei, na, nu poti compara Garana cu un restaurant sau alt gen de eveniment. Genul de oameni care merg acolo sunt dintr-o bula, bula jazz
E ok si asa. In alte state este la fel. Doar politia vamala a cerut si C.I.
In schimb, la terasa mi s-a cerut si inregistrarea in aplicatia lor, cu nume si prenume. Un fel de a trece numele pe caiet, dar din epoca moderna. 🙂
Ai înțeles fix zero din ce-am scris. Felicitări!
@MV: Șșșșșt!
😀 😀 😀
Eu sunt curios de ce medicii se vaccineaza atat de putin. La spitalul Colentina nu prea mai au personal, din cauza ca s-au vaccinat 50% dintre medici. Care e explicatia? Ce incredere sa aiba populatia daca medicii sunt asa dobitoci?
La spitalul Colentina nu prea mai au personal, din cauza ca s-au vaccinat 50% dintre medici.
Nu pricep ce zice fraza asta. Nu au personal pentru că ce? Restul au fost concediați? Și-au dat demisia? Sau au murit?
S-au inbolnavit.
Cred că cel mai simplu ar fi fost ca în aplicația aia cu care ăștia ne scanează greenpass să apară fotografia celui al cui e greenpass-ul. Așa nu-ți cere nimeni buletin și date confidențiale, băiatu vede dacă ești tu sau nu și s-ar stopa și falsificarea certificatelor, pentru că problema nu e ca vaccinații împrumută greenpass-ul la prieteni nevaccinați ci că mulți cumpăra astea contrafăcute.
Nu mi-ai răspuns însă la întrebarea de ieri, sunteți reperabili cand mergeți la o chestie în spațiu închis? Ca aici de anul trecut începând și chiar și acum de când e acces pe baza de greenpass tot iti cer nr de telefon sa fie acolo în caz de anchetă epidemiologică. Bine, asta înseamnă și ca oamenii care constată că-s bolnavi să sune la cinema și sa zică in data de am fost la ora de la filmul x, ceea ce în România e cam puțin probabil.
In altă ordine de idei, în Lazio s-a atins imunizarea prin vaccinare de 90% pentru over 12. Altfel merg prin viață când știu că 9 din 10 oameni din jurul meu sunt responsabili.
Hai o zi bună și va țin pumnii acolo. Poate se întâmplă o minune și se trezește și Romania să facă ce trebuie ca să fie bine.
Păi nu e clar din articolul meu că nu suntem reperabili în niciun fel?
Nu te enerva 🙂
În articol vorbești doar despre greenpass, nu de numere de telefoane cerute sau necerute. Și cu un greenpass fals poți da un număr de telefon real ca să te anunțe ăștia dacă ai respirat 2 ore în aceeași sală cu unul infectat.
Mea culpa, trebuia să mă gândesc că acasă anchetele epidemiologice au dispărut probabil demult.
@crina, ce sunt alea anchete epidemiologice? Sună la DSP părinți cu copii testați pozitiv și nimeni nu ia nicio măsură, copiii ăia merg la școală ca și cum nu e nimic în neregulă.
Tu zici că se ” împrumută” certificate ,eu citesc că deja.s la vânzare d.alea false ( Johnson ,100€ ) !
E cam același lucru, din punct de vedere al consecințelor.
Oare sunt singurul care ii detesta pe astia care iau protectia datelor ca o scuza pentru orice rahat? Adica tu iti pui pe facebook adresa, scoala si cum il cheama pe cainele tai, dar cand e vorba de legitimat, doar in fata marii adunari nationale
Comentariu beton!29
Nu, nu ești singurul. 😀
+1 de aici
propun ca de maine toata lumea sa comenteze pe blog cu nume si prenume reale. ce zici?
@CatalinR ar fi o idee. Sa vezi ce resposabili am fi toti cand am scrie/comenta ceva…. 🙂
Exact la asta m-am gandit si eu, @Mihai! Dar stii ce? Uneori nici nu ajungem la problema asta, pentru ca sunt sigura ca in multe cazuri nu se face niciun control. La mine la job scrie pe usa ca accesul este permis doar cu certificatul de vaccinare. Nimeni nu cere certificatul! Iar angajatii nu sunt vaccinati nici macar in proportie de 50%,cum sa interzici publicului sa intre, daca le permiti angajatilor nevaccinati sa se lalaie pe acolo (si fara masca)?
Oricum, masura e cam tardiva, avand in vedere cati prieteni vaccinati au luat virusul in ultimele doua luni. Daca lua masura asta acum 4-5 luni, poate crestea procentul vaccinatilor.
Am fost la concert duminica. La intrare s-a cerut certificat de vacccinare/test negativ/dovada ca ai avut Covid in ultimile 6 luni + act de identitate, bilet de intrare. Duminica viitoare voi participa la o cursa. Ne-au anuntat cu o luna inainte ca se aplica Covid Safe Ticket si va trebui sa prezentam si un act de identitate. Asta in conditiile in care in regiunea flamanda procentul de vaccinare este de peste 90%.
În ce țară? C-ai uitat să menționezi.
In Belgia.
Ah, păi atunci înțeleg.
@Mișu, n-a uitat, boss, a scris „flamandă” pe undeva, pe-acolo. 🤭🤭
@Lucian, io-s la cură, boss, am citit „flămândă”.
Mi-am imaginat eu… 🤭🙈
Adica la telefon daca vreau orice fel de info…mi se cere CNP+, la banca daca depun sau retrag….prezentati buletin…..de ce as avea o problema sa.l arat la un tip cu scaner aflat la intrarea in cinema?….Protectia datelor?….pai ia sa.i specifice angajatului respectiv in contract ca e obligat sa nu divulge date personale exact cum au cei din banci sau alte institutii si au rezolvat problema….simplu. Vor mai drastic?….exista politie locala….jandarmi…armata…🤣
Fusăi la cinema, după cum ziceam zilele trecute. Am arătat cod QR plus pașaport, altfel cucu film și nachos cu brânză. M-am bucurat să văd sala „plină”. (Nu au voie să vândă bilete la capacitate maximă, plină înseamnă atât cât permit regulile de pandemie.) 🙂
Băi, la mine n-au avut sos de brănză la nachos, aveau doar salsa. Practic, mi-au luat jumătate din bucuria filmului.
Hai că-s de treabă, am luat eu și pentru tine. Porție dublă. 😁
@didina, unde ai fost tu la cinema si au sos de branza? Ca tanjesc dupa el de luni de zile cand ma duc pe la vreun film.
@Andreea, Utrecht – Leidsche Rijn. 🙂
La noi, deștepții astia ce vin cu masurile, le fac sa fie ceva acolo. E atat de simplu sa faci ceva efficient, daca tot te apuci. Dar deh, ca la noi, lucruri facute pe jumatate. Ma apuca nervii cand ma gandesc ca toti ceilalti stau mai bine decat noi.
Am fost sâmbătă cu cumnatu-miu la tuns. Regula aici e 3G: vaccinat, testat sau trecut prin boală. Eu aveam codul pe telefon și l-am scos să-l arăt frizerului de la intrare, pregătit și cu buletinul, în caz că. S-a uitat ăla peste telefonul meu de nici nu cred că a văzut cum mă cheamă.
La fel am pățit și înainte de a mă vaccina, când umblam cu adeverința de test în buzunar. Am scos-o la un magazin de țoale împreună cu buletinul și fata aia de la intrare se uita la mine de parcă tocmai coborâsem din OZN, spunându-mi că nu-i nevoie. Când am întrebat-o cum știe că eu sunt ăla de pe hârtie, a ridicat din umeri și mi-a făcut semn să grăbesc pasul.
În schimb, aici nu stai la discuții acolo unde se cere buletinul, de exemplu când cumperi alcool/țigări. îl arăți sau pleci cu mâna goală. Și aici chiar se cere buletinul dacă vânzătorul are dubii asupra vârstei cumpărătorului.
Ca sa zic așa publicul de la Garâna nu e neapărat reprezentativ pentru poporul român
Pentru E.O……sper ca ai masca cu blanita sau macar flausata daca e asa de frig.Lasand gluma ,esti liber sa faci ce vrei chiar sa porti masca for ever ….libertatea este libertate atata timp cat nu ingradeste sau raneste pe altcineva ,in rest …..liber la arogante.
Ce sa mai spui? Nu ne facem bine niciodată.
Acum 1/2 ora am fost la un magazin zoo center.
Un domn foarte revoltat ca d-soara de la casa purta masca sub nas iar gardianul nu o avea deloc.
Omul aproape de infarct de nervos ce era, d-soara il sfida parca cu masca pusa aiurea.
A cerut numarul de tel. a responsabilei de magazin, i-a spus situatia, amenințând ca va merge mai departe.
Omul a plecat, d-soara a venit la mine sa ma ajute intr-o problemă tot cu masca sub nas.
Abia când m-am zburlit si eu la ea si-a pus-o în scarba putin mai sus.
100% nu e nici vaccinata.
Din păcate asa e peste tot, lumea ia în joaca toată povestea.
Cea mai mare idiotenie, intr-adevar, sa impui prezentarea unui certificat de vaccinare pentru intrarea in spatiile de interior, insa sa nu poti legitima persoana. Cat despre legea cu interzis vanzarea de alcool si tutun minorilor…nu prea se verifica nimic. Eu, cel putin, a trebuit sa ma cert cu cei de la Mega-Image-ul de langa casa care vinde tigari fiului meu (minor), fara probleme. Dar de ce sa se oboseasca?! Iar cu alcoolul?! Faceti un drum pe seara prin pasajul Maca- Villacrois din Bucuresti si observati-i pe cei de la mese – se vede cu ochiul liber ca sunt minori si apoi uitati-va si ce consuma (alcool la greu plus faimoasa narghilea, nu mai zic de iarba). Politia trece linistita, jandarmii la fel, nimanui nu-i pasa sa puna in aplicare legea care este in vigoare de ani de zile, nu de acum. Iar de jocurile de noroc sau pariuri?! Sa nu ma pornesc. Se fac conturi online, nu verifica nimeni identitatea celui care a transmis un buletin… nu exista proceduri de verificare a varstei celui care ajunge sa joace online…un dezastru. Nu mai spun de cei cu certificate sau teste falsificate. BTW, a ajuns macar in ancheta madam Sosoaca pentru zadarnicirea imprastierii bolilor?