Pe lângă toate fazele din filme pe care n-o să le întâlnești în veci în viața de zi cu zi, recent mi-am dat seama că mă mai fascinează încă una.

Se întâmplă ca unul dintre personaje, de obicei protagonistul, să rămână fără telefon. Din varii motive, nici măcar nu contează de ce, că-l pierde, că i-l distrug ăia răii, că face o baie și uită telefonul în buzunar, că-l aruncă el de bună voie ca să nu poată fi localizat, că toarnă un kil de ketchup și maioneză pe el la shaormerie, nu contează. Cert e că dintr-o dată se vede lipsit de extensia mâinii lui drepte.

Doar că, trei scene mi târziu, același personaj are mare nevoie de telefon, practic viața lui depinde de un apel care trebuie efectuat în următoarele câteva minute. Cum necum, reușește să facă rost de un telefon. Că-l fură de pe o sârmă unde era pus la uscat, că-l ia din mâna unei piți care-și făcea un selfie în față la Starbucks, că găsește unul uitat pe o bancă în parc, se descurcă el cumva și, jbam, a făcut rost de un telefon.

Și atunci se întâmplă miracolul: eroul nostru începe și formează un număr de telefon de la el din cap. Gen, își sună avocatul. Sau dă repede un telefon la Marcel instalatorul să-i spună să nu mai vină azi, că are puțină treabă. Sau o sună pe nevastă-sa, aia nu-i răspunde, și-atunci formează repede la colega de serviciu a femeii, Gina, aia cu care mai merge la pilates vinerea. Nfine, ați înțeles ideea, omul nostru n-are nicio problemă să sune unde are nevoie, de pe un telefon oarecare.

Well, nu cunosc cum stă situația la voi, dar eu știu pe din afară exact trei numere de telefon (mă rog, patru dacă-l socotesc și pe-al meu). Și nu glumesc, fix trei numere aș putea să formez așa din cap, într-o situație în care chiar aș avea nevoie. Dar oricum pe unul dintre ele l-aș forma degeaba, pentru că e vechiul număr al unui prieten, număr pe care nu-l mai folosește niciodată. Iar pe cel nou, deși e „nou” de minimum 7-8 ani, n-am reușit niciodată să-l învăț.

Celelalte două sunt al fashionistei (nu l-aș fi știut nici p-ăsta dacă n-ar fi trebuit să-l trec în zeci de formulare vara asta) și al celuilalt prieten bun al meu. Dar cam astea-s toate. Nici măcar pe-al maică-mii nu-l știu, pentru că le-a tot schimbat în ultimii ani. În schimb, pot să-ți recit și trezit din somn la patru dimineața numărul de fix de la Vâlcea, ăla de pe vremea lui Ceaușescu: 14125.

Ei, și-acum vin să vă întreb pe voi: câte numere știți pe de rost? La o adică, într-o situație în care telefonul vostru a devenit inutilizabil, ați avea pe cine să sunați noaptea, din pădure, de pe un telefon din ăla cu taste împrumutat de la paznicul ocolului silvic?