Îl știți? Cu turistul care s-a rătăcit pe munte și i-a murit telefonul în timp ce vorbea cu cei de la Salvamont Prahova? Nu? Lasă că vi-l spun eu.
După ce-a văzut că nu mai are deloc baterie, a început să caute singur marcajul care să-l scoată pe poteca salvatoare. După vreun sfert de oră, când a realizat că deja începe să se întunece, a început sa se roage:
– Doamne Dumnezeule nu mă lăsa să mor pe munte! Dacă găsesc marcajul, duminică fac donație de 1000 de euro la biserică.
Nimic. După încă vreo jumătate de oră de căutări fără succes:
– Doamne, fie-Ți milă de mine. Dacă nu mă lași să mă rătăcesc și să mă mănânce urșii pe-aici, duminică fac cea mai mare donație care s-a făcut vreodată la o biserică din România.
Tot nimic și deja se înnoptase bine de tot:
– Doamne, Tu ești cel mai puternic, al Tău sunt tot. Fă o minune sa nu mor pe blestematul ăsta de munte și jur că mă apuc să-Ți construiesc o biserică în satul meu natal. O biserică mare și frumoasă, cea mai mare și cea mai frumoasă.
În momentul ăla, exact ca la un miracol, sub raza lanternei apar semnele marcajului salvator ale drumului spre civilizație și spre casă. Turistul se uită în sus:
– Lasă, Doamne, nu mai e nevoie, m-am descurcat și singur.
Dacă nu-l știți, nu-i nimic, singura problemă ar fi că nu e banc, după cum puteți citi și singuri. Gizăs Fucking Craist!
Asa se intampla cand nu avem legi…
Ia sa ii fi facturat baietii interventia, acum plangea in pumni
Comentariu beton!49
Eu sper să se întâmple totuși ceva de genul ăsta. Nu se poate așa ceva, nu se poate să-ți bati joc de 18 oameni.
Diferența dintre un optimist și un pesimist e exact asta: pesimistul zice mai rău de așa nu se poate, optimistul zice: ba se poate.
Comentariu beton!33
În Austria, probabil, primea prostul o amendă cât să-și bage mințile-n cap.
Ce-a făcut imbecilul e puțin spus bătaie de joc. 🤬🤬🤬
P.S. Având un astfel de comportament, poate era mai bine dacă sfârșea mâncat de urs. Aveam ș-un urs sătul ș-un imbecil mai puțin. 😈
Comentariu beton!75
Eu sper să se întâmple același lucru și la noi. Băi, eu înțeleg și emoțiile și tot, dar plm, totul are o limită.
@MV: înțeleg și io emoțiile, dar bunul simț ar fi trebuit să-l facă să anunțe la 112 că este OK și se poate opri căutarea sa. Oricine i-ar fi dat un telefon să sune la 112.
Comentariu beton!20
Ar merita o amendă usturătoare. Adică ai știut să suni când erai la ananghie, dar nu te-ai gândit să suni când ai ajuns într-un loc cunoscut. Da, i-a murit bateria, dar mă gândesc că a încărcat-o la un moment dat. Sau putea să roage pe cineva să sune.
Comentariu beton!27
A avut un weekend întreg la dispoziție sa sune. El și-a deschis telefonul luni, ca boșii.
Seamănă al naibii de bine cu bancul ăla în care se crede câte unul, Omul din Atlantic și, e cautat de salvamari, ISU, Garda de Coastă…..
Bancul original era cu un om de afaceri care căuta disperat loc de parcare, că întârzia la întâlnirea unde trebuia sa semneze un contract mare de tot. L-am adaptat, că prea semănau situațiile.
Clar ar trebui pus la plata. Asa cam 20.000 euro, altadata nu mai face nici el, nici neamurile lui, nici prietenii lui si altii care aud din presa.
Comentariu beton!15
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.7
Păi, nu știu, dar eu cred că ăia de la Salvamont i-au zis că pleacă după el. Că de-aia au cerut indicii despre locul în care se află.
@Ioane, eu sun și să-mi anulez rezervarea de la cârciumă, dacă nu mai pot să ajung. Oamenii ăia sunt niște voluntari care și-au pierdut două zile degeaba. 😞
@Mihai, dacă ar fi să o dau pe hatereală aș zice că eu încă mai aștept un echipaj Smurd sau de salvare care ar fi trebuit să mă consulte la metrou la Unirii prin 2010 și încă n-a ajuns.🤣🤣
Da, nu știu, ăla ar trebui amendat fiindcă amărâții ăia de la Salvamont și-au pierdut timpul cu el, dar chestia asta ar trebui să dea un pic de gândit. Ce faci dacă apelezi la o instituție de acest gen și apoi te descurci singur? Nu sunt sigur că știe toată lumea fiindcă nema educație în acest sens.
Evident că în 2010, după o oră jumate de așteptare, am plecat pe propriile picioare fără să mai anunț 112-ul de asta. Nici nu sunasem eu, ci o doamnă care mă adunase de pe jos. Deci?
Se dezbate încă. Ce zici?8
În cazul tău se putea verifica ușor că te-ai descurcat singur, chiar dacă nu i-a mai sunat nimeni. O sunau pe femeia care i-a alertat, întrebau la fața locului și tot aflau până la urmă ce e cu tine. În cazul imbecilului de pe munte, nu se putea verifica nimic. În plus, comparăm niște instituții ale statului care pentru asta sunt plătite, cu niște salvamontiști voluntari.
@Ionuț, ANSMR-ul e organizație neguvernamentală, nonprofit, e mai bine să nu-i bagi în aceeași oală cu instituțiile statului. 😉
Comentariu beton!19
Amenda de 30.000 lei. Poprire pe cont ca sa-l prinzi pe prost. E scandalos!
Am prieteni salvamontisti. Este incredibil cat de rabdatori sunt cand dau peste boi ca astia. Pe unii i-as bate!
Pe aia cu unghia incarnata de anul trecut o mai tineti minte?
Comentariu beton!24
Nu mai știu care e faza cu unghia încarnată.
18 salvamontiști, 3 zile de căutări, drăguț așa… cât de cât. Sper că „tânărul” de 36 de ani va face cinste pentru distracție și va lăsa și bacșiș.
Altfel, ce nu pot pricepe deloc e cum mama naibii poți pleca pe traseu, pe munte, fără să ai baterie externă pentru mobil la tine.
Comentariu beton!17
Și singur. Că dacă erau mai mulți, poate înțelegeam.
Nici așa nu înțelegeam cum. Că poate se rătăcea de grup.
Așa cum mă întâlnesc cu unii pe munte echipați cel mult de promenadă pe Calea Victoriei, fără să știe pe ce traseu sunt și în cat timp se parcurge.🌲
Ahaaa,am gasit locul să mă exprim cel mai lejer la adresa individului, pe fb riscam o tăcere:păi fmmmmm, știți voi ce înseamnă, idiotul n-are voie să rămână nepedepsit de lege, plata serviciilor pentru oamenii care s-au mobilizat la fața locului. Poate nu stiti toți că 112 ,salvarea, nu vine nici acasă urgent decât dacă îți pierzi semnele vitale sau unde e vorba de copii mici, eu am pățit și au venit ,dar era copilul foarte mic ,cam 1 an …deci poate vreun nefericit a fost lăsat să aștepte în timpul când oamenii căutau idiotul rătăcit, dar plecat acasă de fapt..cum suntem noi oameni, așa sunt și cei ce ne salvează, deci amendă și plata serviciilor, ca m-am umplut de spume.
Comentariu beton!22
Am o prietenă, lucrează la Salvamont. Te ia durerea de cap când auzi ce povestește, inclusiv telefoane date aiurea, în bătaie de joc, cu sictir și glume de doi bani, pe lângă tâmpenii cu urcat cu șlapi și poșeta pe umăr, că nu au crezut că e așa greu.
Am citit știrea de două ori, să înțeleg da’ tot nu am înțeles cât poți să fii de infantil să faci așa ceva. Io nu l-aș amenda la modul să scoată banul. Nu. Să facă muncă în folosul comunității. La Salvamont. Și doar să le care echipamentul și tot ar fi suficient, poate așa ar înțelege ce fac oamenii ăia.
Comentariu beton!38
Io zic că le-ar pierde ălora timpul. Că nu pare nici foarte destoinic montaniard, nici cel mai ascuțit creion din penar. Deci io votez pentru amendă. MARE.
Am avut o prietenă care a lucrat la 112. La fel… telefoane date aiurea… glume panaramă. Retarzi…
Mihai, da, orice, numai să nu rămână așa cheală „vitejia” asta.
Fără cuvinte!
Bine de știut: Sper ca să nu aveți nevoie de așa ceva, dar dacă aveți, numărul de telefon este: 0salvamont
Comentariu beton!16
Mi-a povestit o prietena ca o persoana pe care o cunoaste a intrat in panica pe o via ferrata in Belgia (of all places…). Ideea e ca a cerut ajutor care a si venit imediat pentru suma modica de 600 de euro. M-am uitat acum un pic sa vad cum e si la altii si, iata, Austria: https://www.bergrettung-salzburg.at/english/. Citez din text: „However, Austrian federal law requires the cost of search and rescue (SAR) action to be covered by those rescued rather than by public social insurance”. Ideea e ca atunci cand te duci pe munte iti asumi un risc si daca nu esti pregatit sau te aventurezi aiurea nu trebuie sa iti plateasca statul inconstienta. Desigur, iti poti face asigurare privata. In fine, ceea ce vreau sa spun este ca nu as da atat de mult vina pe individul respectiv (care e un nesimtit ingrozitor, evident). Totusi, responsabilitatea principala revine dezorganizarii totale a statului roman care nu ar trebui sa se bazeze pe faptul ca oamenii sunt simtiti sau responsabili. In plus, nici nu ar fi nevoie de multa creativitate: pur si simplu ar trebui copiate legile din alte state europene. Problema e ca noi nu suntem in stare sa le aplicam.
Comentariu beton!24
brusc, lozinca din filmul lui Purcărete nu mai pare așa de injurioasă:
“trăiască neamul nostru, ăla rău și puturos!”
Frumos…. Ce pot sa zic?
Mai știu cazuri în care cretini au sunat aiurea la 112. Din cauza ăstora mori liniștit, că țin linia ocupata aiurea.
Din câte știu eu intervențiile se facturează, ești tembel pe banii tăi.
Cum ar putea să mă oblige cineva să plătesc o factură pe care n-o recunosc, pentru care nu există contract?
Nu toate facturile sunt pe baza de contract
Poate fi intrebat gigelul care suna la Salvamont asa : „Buna ziua, venim sa va luam cu elicopterul, va costa 1000E, doriti?”
Inregistrate toate apelurile si este foarte ok
Sigur că da. Doar că ăsta avea telefonul închis/mort.
Dacă și la noi s-ar plati….s-ar liniști Miticii în a face pe prostii…Un neamț plecat la plimbare în Dolomiti, odată ajuns sus, s-a simțit epuizat ca sa mai coboare, asa ca a chemat ajutor. Prin urmare, a plătit 7500 euro elicopterul ce l-a recuperat ! ( din păcate nu am găsit articol în limba romana). http://www.neveappennino.it/news/escursionista-stanco-paga-soccorso/
Acum câțiva ani am auzit că unii dintre cei care mergeau prin munți la cules de afine sunau la 112 că s-au ”rătăcit” și-i transportau, gratis, cei de la salvamont. Mbine, nu cred că le-a mers figura de prea multe ori.
Pare tot banc, dar am o presimțire că nici ăsta nu e.