Ți-ai mințit vreodată șeful?

Nu mai tin minte contextul, au trecut binisor peste 10 ani, tin minte ca tocmai ne dadusera laptopuri (woww!!) in loc de desktopuri si cerusem o chestie tabu pe vremea aia de ii zice wfh.
A ramas tabu multa vreme dupa, ca pe mine atata m-a dus capul sa ma duc la pescuit cu baietii si m-a sunat sefa cand eram in masina (ca de unde atata 4G si hotspot si stickuri de net pe vremea aia). Si am transpirat un kg pana i-am facut sa taca in masina inainte sa raspund. Am vorbit cat de normal am putut, ne-am inteles pe ce e de facut si la final imi arunca asa in treacat: hai, o zi usoara, oriunde ai fi, ca acasa nu esti.

Oare-s singurul om care a mințit la un job ca sa lucreze la altul?

Aveam două joburi, am lucrat pana tarziu acasă la cel part time așa că a doua zi am anunțat la jobul full că întârzii câteva ore că am o criză de fiere ca să pot termina proiectul celălalt.

Și altă dată tot pt jobul part time mi-am luat o zi liberă și am zis că mă simt rău, de aceea nu pot veni.

Merge si invers ?
Eu am cerut o zi libera ca sa termin in liniste niste chestii si apoi restul saptamani am frecat menta spunand ca lucrezi la respectivele task uri care erau gata deja 🙂

O singură dată. Câh, știu, aia e, dar nici nu am avut vreodată pretenția că aș fi un cetățean model. 😜

Fără motiv, că-ntotdeauna predam lucrările impecabil și la timp, nu a dorit să-mi dea o zi liberă. Bine, a bălmăjit ceva de genul „dacă e nevoie totuși de tine vineri la birou?”. Bă, mă lași? Zici că făceam operație pe cord deschis și ceream două luni libere, să plec pe Marte.
Așa că l-am îmbolnăvit pe bietu’ socră-miu (încă nu-mi era socru atunci, dar tot îmi era simpatic) și am plecat pentru un weekend prelungit, cu cortul, la 2 Mai. Să-mi bag picioarele, m-a sunat femeia taman când eram cu hamsia între dinți și cu mujdeiul scurs pe barbă. I-am dat un SMS că nu pot vorbi și mi-am văzut de ale mele, iar la scurt timp după aia am plecat din firmă. Nu din cauza asta, ci pentru că veneau cu cerințe din ce în ce mai absurde, deși ne înțeleseserăm altfel la angajare.

Lucram acum vreo 12 ani la o firma mare, dar de cacat, care continua sa existe, din nefericire, dar care a fost atât de amendata de ITM inca si-a revizuit politica fata de angajați.
Acum vreo 10 ani (ca am fost masochista si am lucrat aproape 4 ani la ei ) imi intra în camera un porumbel. Fix înainte sa plec la job, tura 2, de la 11 la 20. Treaba cu intarziatul era asa: pentru orice întârziere între 1 si 5 min, plăteai 10 lei cash pe loc. Pentru orice întârziere care depasea 5 min, stăteai o ora peste program. Dacă întârziai peste 15 min, lucrai 12 ore în ziua următoare. Revin la porumbel. Nu zbura, nu manca. Zic: il duc la veterinar. Chem un taxi, îmbrăcată office, pun zburatoru-n cutie,sa merg la veterinar. Când sa ma sui în taxi, mi se rupe fusta pe cusătura. Rau, sfâșiată, jale. Ii dau cu seen, ajung la veterinar, porumbelul era ok, zic: il duc acasă și il las pe balcon, zboară el când are chef. Chem alt taxi, urc…si realizez ca o sa intarzii la job. Panica, transpirații. Decid sa sun șeful si sa spun ce am pățit. Surpriză, ma crede. Ajung la job și il întreb cum de nu s-a enervat. Răspuns: părea prea greu sa invetezi asa ceva. Pfffff…si eu care venisem cu fusta rupta în geanta sa o am dovadă…

Acum mai bine de 11 ani m-am angajat la o firma de carte juridica.
In prima saptamana, initial nu intelegeam de ce toata lumea e reticenta cu secretara, o tipa gravida in aproape 7 luni (cand spun toata lumea, ma refer la patron, sofer si vreo 8 femei), ca mai apoi sa aflu si motivul: patronul nu putea procrea, prin urmare nu suporta femeile insarcinate. Am fost dezamagita mai ales de reactia angajatelor, prin urmare am fost singura din toata firma care se comporta absolut normal cu secretara.
Dupa opt saptamani de la angajare, fac un test de sarcina, ca prea se intindea gluma cu intarziatul: pozitiv!
De teama reactiei patronului si a intregului colectiv, am amanat sa aduc la cunostinta sarcina pana la 4 luni jumate (norocul meu ca nu ma dadea dee gol burta, chiar daca eram o slabanoaga). Cred ca a fost mai mult omisiune decat minciuna, de fapt.
Cert este ca dupa ce s-a aflat ca sunt insarcinata ajunsesem sa fiu tratata ca secretara despre care va spuneam. Patronul ma chema la el in birou o data pe zi si imi propunea sa imi dau demisia, eu il trimiteam la plimbare, de astea.
La un moment dat o colega, ca sa ma tachineze, incepuse sa se parfumeze in exces, fiecare zi – alt parfum. A fost un singur drac de parfum pe care efectiv nu l-am suportat (cred ca era singurul miros care imi dadea cu virgula). Ea s-a prins si s-a oprit la el. Dupa 3 zile de chin i-am spus ca daca se mai da cu acel parfum, o sa o sugrum cu dopul de la sticluta parfumului. A incetat.
Dupa doua luni jumate de tachinari stupide, m-am dus la patron cu cerere de concediu. Mi-a fost refuzata, fara un motiv anume. Am schimbat macazul si am apelat la c.m. Patronul a insistat sa afle unde anume ma voi afla pe perioada c.m. I-am dat 3 locatii posibile si am plecat intr-a patra locatie, cea vizata de fapt, la greci! La intoarcere am aflat ca am fost cautata in toate cele 3 locatii si ca urma sa fiu chemata in instanta. M-am napustit eu in biroul patronului, de data asta. I-am explicat pentru ce motiv anume am avut nevoie de concediu medical si ca abia astept sa fiu chemata in instanta. Drept urmare, mi-a acordat toate zilele de concediu de odihna care mi se cuveneau si m-a rugat ca dupa terminarea c.o. sa vin la el cu cererea de prenatal, c-o accepta bucuros.
Dupa ce am nascut si am stat in post natal si in c.c.c., cu o luna inainte de finalizarea c.c.c.-ului, m-am dus sa depun cererea de reintoarcere la locul de munca – procedura, deh! M-a anuntat ca postul meu a fost desfiintat si ca ma asteapta peste o luna sa incheiem lucrurile. Oricum nu m-as fi intors acolo, dar acum eram si eu deschisa spre tachinari. Si m-a ajutat si soarta: cu 5 zile inainte de incheierea celor doi ani de c.c.c. primesc mail de la best jobs, firma cu pricina cauta oameni disponibili fix pentru postul meu! Ma duc la firma, se ajunge la incheierea contractului de munca pe motivul desfiintarii postului, eu ma amuz copios, il intreb daca e sigur ca vrea sa semnez mizeria aia, el zice un „da” usor confuz, semnez si inainte de a-i spune „au revoir!” ii spun „veti mai auzi de mine cat de curand, sa fiti convins de asta”. El ma intreaba „scoti vreo carte si ai nevoie de editura?”, eu incep sa rad, ii spun „nu am timp sa scriu, am un copil de crescut, dar nu stiti dvs de astea. Csf, ncsf!” si ies triumfatoare din birou.
M-am oprit direct la Fortele de Munca de la Unirii si i-am facut o mare plangere, cu print screen dupa anuntul cu locul de munca disponibil etc. M-am rezumat doar la atat, nu am mers mai departe. Am inteles ca si-a luat o amenda de vreo 30.000 lei. Mna, se putea si mai bine de-atat.