Azi e 1 Aprilie, dar pentru că păcăleală mai tare decât aia pe care v-am tras-o acum doi ani nu am cum să mai fac, mi-am zis să vă las în pace și mai degrabă să vă povestesc cum i-am mai fript și pe alții. Tot de 1 Aprilie, desigur.

Am mai povestit pe-aici c-am lucrat niște mulți ani în vânzări. Dacă ați avut vreodată treabă cu domeniul, sau chiar dacă n-ați avut, probabil știți că lucrul care contează cel mai și cel mai mult pe lumea asta, pentru un om de vânzări, este unul singur: target-ul. Ca să și-l atingă n-are mamă, n-are tată, n-are milă, calcă pe cadavre, face orice, doar ca să audă zăngănitul comisionului apropiindu-se de buzunarele lui.

Florin era unul dintre cei mai buni vânzători din firma aia. Și era genul ăla capabil să se urce în mașină și să plece pe loc în celălalt capăt al țării, dacă știa că acolo va închide o vânzare mare. Practic, mană cerească pentru ce-i pregătisem.

Ce-am făcut? Fix de un 1 aprilie l-am sunat de pe numărul meu personal, pe care nu-l avea, și m-am dat drept un potențial client. Nu bătea la ochi, era o chestie care ni se întâmpla frecvent, mai ales că firma aia în care lucram avea multe produse pe care nu prea le mai aduceau alții. Sau, chiar dacă le aduceau, nu prea aveau stocuri, trebuia să aștepți pentru livrare. Noi aveam stocuri.

Așa cum aveam pe stoc și niște multe benzi pentru stocare de date, adică exact cele pentru care îl sunam eu, dându-mă drept un client nou. Să vă mai povestesc că benzile astea erau și produsele cu care ne frecau șefii la cap în ședințele de vânzări? Că erau scumpe și adaosurile la ele erau imense, deci se făcea push la greu pentru vânzarea lor.

Revenind, ziceam că l-am sunat pe om de pe un număr pe care nu-l avea în memoria telefonului. Dar partea cea mai grea a fost c-a trebuit să-mi schimb vocea la telefon. E foarte greu să nu te recunoască cineva cu care petreci niște multe ore pe zi, dar mi-a ieșit, nu mi-a recunoscut vocea, m-a tratat ca pe orice client nou.

Ba mai mult de atât, după ce-a auzit care e cantitatea de benzi de care aveam nevoie, m-a tratat ca pe orice client nou care-ți poate face dintr-un foc target-ul pe trei luni.

Bucuros că am găsit în sfârșit un importator care să aibă pe stoc benzile de care aveam nevoie, am și făcut comanda. Mă rog, am negociat un pic cu el, dar am negociat foarte prost, că mi-a dat Florin un preț pe care nu l-ar fi dat nici dușmanilor lui.

Nu mai țin minte exact valoarea comenzii, dar era undeva pe la 50.000 de euro. La suma asta, și la prețul de căcat pe care mi l-a dat, lui Florin i-ar fi intrat în buzunar vreo 5000 de euro la sfârșitul lunii. Nu-i vedeam fața, că ieșisem pe hol ca să-l pot suna, dar îl simțeam din voce că deja se vedea numărând banii și dat exemplu în toate ședințele de vânzări, măcar jumătate de an de atunci încolo.

Dar stați, că lucrurile nu se opresc aici. Florin nu lucra in vânzări de ieri de azi, trecuse prin multe la viața lui, deci cumva trebuia să se asigure că nu e țeapă și că nici nu se răzgândește clientul. Așa c-a făcut ce-ar trebui sa facă orice vânzător stăpân pe el și pe produsul pe care-l vinde: mi-a cerut plata în avans.

Care ați lucrat, sau lucrați în vânzări, ar trebui să știți cam cât de greu se obține plata în avans, mai ales la sume de genul 50.000 de euro. Dar pentru că aveam mare nevoie de benzile alea, am acceptat, ce naiba era să fac? Jur că-l simțeam tremurând de fericire în telefon.

Dar eram pregătit și pentru situația asta. De fapt, toți din firmă eram, că toată lumea știa ce i se pregătește. Am lăsat să treacă vreo jumătate de oră (cam cât i-ar fi luat clientului să ajungă la bancă), după care m-am dus la fetele de la financiar și-am falsificat împreună un prea-frumos ordin de plată, pe toată suma. Aveam nevoie de un OP valid, deja contrasemnat de bancă, altfel nu ținea șmecheria. L-am mânărit grosolan, dar trimis pe fax nu se observa, totul era să se vadă bine ștampila băncii și semnătura casierului. Și se vedeau.

Odată mânărit OP-ul, l-am trimis pe faxul de la secretariat. De prisos să vă mai spun că Florin era deja acolo, lângă fax, făcea treișpe-paișpe de jumătate de oră așteptând ordinul de plată. Care, ce să vezi, a venit. Eram încă în birou la financiar când a apărut cu OP-ul în mână, să-i confirme fetele că e valid și că poate să dea drumul la marfă. Evident, i-au confirmat.

Dar cel mai și cel mai tare este că, în tot timpul ăsta, Florin n-a suflat o vorbă despre ce comandă babană a prins el. Lucru total contrar lui, dar și oamenilor de vânzări în general, care abia așteaptă să se laude cu ce pește baban au prins. Nimic, frate, era mut ca un crap suferind de amigdalită. Cred că abia aștepta să ne vadă fețele stupefiate, după ce se asigura c-a plecat mașina plină ochi cu benzi. Și să savureze de pe piedestal cum ne-o luăm noi, pulimea, la prima ședință de vânzări, în timp ce el își număra tacticos comisionul cel gras și căuta cazări pentru vacanțe de lux.

N-am să înțeleg niciodată de ce nu ne-au lăsat să ducem farsa până la capăt. În sensul că omul nostru deja coborâse la parter, unde aveam depozitul, să supravegheze personal încărcatul mașinii, când m-a sunat unul dintre șefii ăi mari și mi-a zis să ne oprim aici. Da, erau la curent și ei, lucrătura fusese totală. Am sunat la depozit să opresc încărcarea mașinii, ce naiba era să mai și fac.

Partea cea mai amuzantă a fost că Florin nu m-a crezut când i-am spus că e farsă și că e cam gata. Mi-a râs în nas și mi-a zis că precis vreau să-i fur vânzarea. A trebuit să-l sune patronul firmei ca să-i confirme că și-a luat-o grosolan.

Când a urcat înapoi în firmă râdea, dar nu prea era râsul lui. După care, cred că n-a vorbit cu mine vreo două săptămâni. Ce-i drept, l-am înțeles, nici io n-aș mai fi vorbit cu el dacă mi-o luam în halul ăla.

Acestea fiind zise, vă urez un 1 Aprile fără farse. Adică fără să v-o luați, de făcut puteți să faceți. 😊