Am avut zilele trecute o discuție cu colegii de la cooperativa de digital despre teatru online. Mai precis despre ce se întâmplă acum când sălile de teatru sunt închise, deci multe spectacole s-au mutat în online și se transmit live. Discuția a pornit de la întrebarea „dacă n-ar mai fi pandemie, dacă ne-am reîntoarce la normal, ți-ai mai cumpăra bilet pentru teatru online”? Gen, să nu mai bați drumul până la sală, să vezi spectacolul de la tine din fotoliu.
De obicei nu sunt categoric și viața m-a învățat cu vârf și îndesat că niciodată nu trebuie să zici „niciodată”, dar de data asta răspunsul meu a fost ferm: NU! Dacă lucrurile se întorc la normal, n-aș mai accepta niciodată să mă uit la un spectacol de teatru online.
Pot înțeleg asta, n-am nicio problemă să-mi cumpăr bilete acum (și să-i încurajez și pe alții s-o facă), în condițiile speciale pe care suntem nevoiți să le trăim cu toții, dar de bună voie n-aș mai face-o. Iar dacă, printr-un concurs de împrejurări nefericit, teatrelor le-ar rămâne doar varianta online, aș alege să nu mă mai uit niciodată la teatru. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că pur și simplu nu pot.
Pentru mine mersul la teatru este o experiență care începe încă din clipa în care mă bucur c-am reușit să prind bilet la spectacolul pe care vreau să-l văd. Dacă ați mers măcar o singură dată în viață la teatru știți exact ce vreau să spun.
Spectacolul de teatru nu ține doar cât cele două-trei ore în care sunt actorii pe scenă, spectacolul de teatru este o experiență care începe din momentul în care te îmbraci ca să poți pleca spre sală și se termină după ce ai ajuns acasă, cu starea de spirit pe care ți-a dat-o spectacolul pe care tocmai l-ai văzut.
Pentru că teatrul este emoție pură. Aproape nimic din lumea asta, a artei și a spectacolelor cu oameni, nu se poate compara cu trăirile pe care le ai în timp ce te uiți la actorii care sunt acolo, pe scenă, doar PENTRU TINE. Da, știu că nu sunt doar pentru mine, că doar văd și eu ca sala e plină, dar asta este senzația când începe spectacolul și tu le simți respirațiile, le auzi bătăile inimii, plângi cu ei, râzi cu ei sau suferi cu ei.
Or toate astea nu se mai regăsesc la un spectacol online. De-aia sunt categoric când spun NU. După ce lucrurile vor reveni la normal, eu n-aș mai cumpăra niciodată în viață, de bună voie, bilet pentru un spectacol de teatru online.
Vreau să particip la o experiență completă și unică, pentru că fiecare spectacol de teatru este unic, poți să mergi la trei reprezentații ale aceluiași spectacol, de fiecare dată o să vezi altceva. Iar eu asta îmi doresc, nu să asist din fața unui ecran cum își spun actorii replicile. Nu, mulțumesc, pentru asta am un internet întreg la dispoziție. Visul meu este să ajung să văd un spectacol pe Broadway, nu să dau click pe un link de streaming.
Dar, pentru că eu sunt eu, și înteleg că nu toată lumea trebuie să gândească așa, sunt extrem de curios ce credeți și voi despre toate astea.
De acord cu tine. Acum, pe pandemie, cumpăr și eu bilet de teatru online, și văd piesele cu plăcere (cam tot ce pune Lia Bugnar, ca să dau doar un exemplu), însă doar pentru că altfel nu se poate. Abia aștept să scăpăm de nenorocirea asta ca să merg din nou în sală (sau bar, subsol, hală), să văd praful ieșind din scândura scenei la un pas mai apăsat, să simt bătăile inimilor actorilor, să urmăresc schimbările de scenografie, să se facă întunericul acela de-nceput, cu fiori, și să aplaud la final până mă ard palmele. La Mefisto la Sibiu am stat în primul rând, știi ce zic? Nu se poate povesti…
Comentariu beton!23
Mă gândeam cam ce experiență ai avea să te uiți la „Faust” online. Thanks but no thanks.
Prezent! Adică nici eu nu aș cumpăra. Bine, nici n-am cumpărat pe pandemia asta. Am o gașcă de prieteni cu care obișnuiam sa merg la un local drăguț prin Universitate unde erau spectacole de teatru interactiv. Ăsta este genul de spectacol care-mi place cel mai mult.
Dadada. Știu despre ce zici. Well, se pot face interactiv și acum, doar că pe Whatsapp.
Categoric nu!
Eu, pentru moment, spun NU aproape in toate cazurile in care se incearca mimarea normalitatii.
Nu ne-am dus la mare asta vara, nu am fost la ski anul acesta si nu mai ies la cafea de placere (doar fortat de business).
Este mult prea trist.
E ceva in mine care se opune visceral ideii de „daca nu se poate altfel, merge s-asa”. NU, nu merge.
Băi, e foarte ok că n-au stat cu mâinile în sân, c-au făcut ceva să poată ajunge la spectatori și în perioada asta. Trebuie felicitați pentru asta. Dar doar atât. Din secunda în care se deschid sălile, nu m-aș mai uita la nimic online.
De acord si aici. Tot respectul, nu ma intelegeti gresit! (precizez ca vorbesc strict despre teatru, spectacole, muzee etc. nu despre alte domenii)
Imi pare rau ca nu ii pot ajuta participand la spectacole online.
Ii admir si ii invidiez pe cei care o pot face. Doar ca eu nu pot.
Am inchis o afacere anul trecut, in luna mai. Nu ar fi murit dar ar fi trebuit sa o pervertesc prea mult ca sa supravietuiasca.
noi obisnuiam sa merge la teatru de club suficient de mult incat sa devina o obisnuinta ca miercuri seara sa avem program. imi place mai mult decat teatrul clasic pentru ca e mai scurt, mai informal , este uneori interactiv si pot sa tin paharul de vin pe masa. Oricum, nici nu am incercat sa cumpar bilete on-line, spre rusinea mea, pentru ca lipseste restul experientei . Si eu abia astept sa se revina la normal. Totusi, ca sustinere pentru actori, ar trebui sa cumpar online bilete.
Am și acum 2 bilete la un spectacol care trebuia să se joace pe la sfârșit de martie 2020.
Nu m-am indurat să le arunc, în speranța că o să scăpăm de pandemie și o să se mai țină spectacolul.
Am încercat să mă uit la piese de teatru on line,dar mi-am dat seama că nu sunt ceea ce aștept eu de la un spectacol: emoție, autenticitate, bucurie și starea aia de bine pe care o ai mult timp după o piesă care ți-a mers la suflet, când ajungi acasă și-ți scoți hainele, dar parca ești tot în sala de spectacol și piesa încă se joacă.
În schimb, îmi place teatrul radiofonic și mi-e dor de cea care m-a învățat să-l iubesc, bunica mea.
Eu iubesc teatrul. Astept sa treaca mizeria asta de virus sa urmez cursuri pentru amatori. Daca la facultate , odata, n-am dat 🙂
Vizavi de online, pai eu astept sa arunc laptopul pe geam, ce sa ma mai uit dupa la teatru online? Ala se traieste live. Exact asa ma simt si eu. De cand imi cumpar bilet, mi-aleg rochia pentru seara aia si ma asez pe scaun sau aplaud in picioare…respir bucurie si Viata.
Fuck corona!
@Sonia: Prind laptop aruncat pe geam. O fi bun la ceva. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!15
John 😂 mi-a iesit pe urechi. Dupa pandemie , nu-l mai ating 😀
Nu pot cu teatrul online.
Ultima piesă de teatru văzută a fost în 2017, pe viu, adică. Mie mi-a plăcut c-a fost ceva abstracto-obscuro-alambicato-meandro-emoțional de nu știai cine cu cine și care unde.
Restul spectatorilor au părut derutați la ieșire de parcă se dăduse cu LSD și fum de Ganja în sală. 🤣🤣🤣
M-aș mai duce s-o văd o dată. 🙃
Am fost foarte tentată să spun un nu categoric, dar nu îmi permit luxul ăsta. Oricât de mișto ar fi un spectacol în engleză și oricât de buni ar fi actorii, uneori îmi lipsește complexitatea limbii române pe care, chiar dacă o aud vorbită rar și puțin, tot o iubesc. Are alt fel de… habar nu am, orice. Farmec? 🙂
Așa că o să bag și povestea asta în desaga cu suflete dragi împrăștiate pe tot globul, de care mi-e dor, dar cu care împart și-un „Zoom” în lipsă de altceva. Până ne-om revedea și pe viu, desigur.
Eu aș intra la teatru doar dacă e vremea urâtă afară (depinde de prognoză, evident) 🙂
Dar, nu m-aș uita la un concert Metallica pe net, aș vrea să fiu prezent acolo.
Corect! Nimic nu se compară cu pulsul crescut de emoția întâlnirii cu actorii, de forfota dinaintea începerii spectacolului, de nebunia (da, chiar așa!) de a prinde un bilet la un spectacol fain, de a pleca acasă încărcat de povestea pe care abia ai trăit-o… imposibil de trăit așa ceva online!
Dar… am cumpărat bilete online, pentru a-i susține pe artiști, pentru a nu pierde total legătura cu ceea ce mi-e mai drag: spectacolul, în toate formele sale. Abia aștept concertele ( am un plic cu bilete cumpărate chiar de-acum 2 ani!!!), am atâtea emoții care sunt strânse acolo, în suflet, și așteaptă să iasă la lumină…
La teatru merg(em) doar de câteva ori pe an și da, e o întreagă experiență pe care eu una n-aș da-o pe on-line decât, poate, în situații deosebite. N-am cumpărat până acum bilet on line la vreun teatru, nici nu aveam de gând să o fac, dar, pentru că nu-mi place să fiu categorică, nu o să exclud posibilitatea de a se întâmpla.
Pana sa apara biletele online ca modalitate de achizitie ma duceam-de fapt faceam cu randul- la casierie la Tnb si luam bilete la 2-3 spectacole, pentru 3 familii. Dupa ce a aparut online-ul, am achizitionat bilete de pe net. Dar tot am luat.
Intr-adevar, de cand cu pandemia, nu am accesat nimic online legat de teatru. Pur si simplu nu inteleg. Cand mergeam la teatru mai puneai un pantalon, un pantof o haina mai sobra, sa nu arati ca pe strada.Si totul la teatru e legat de atmosfera. E totul linistit, cald. Uiti de haosul de afara. Cum ar fi sa ma uit la Rebengiuc, online, in pantaloni scurti si cu floricele in poala si sa mai si beau o bere in timp ce omul acela e pe scena? Nu merge. E cam cum era Godot-ul. Era ciudatel sa crapi in tine haleala si bautura iar cei de pe scena sa se faca, sanchi, ca nu te vad.
Asa ca nu, astept sa se deschida si ma voi duce sa vad live. Chiar, anul trecut am fost pe 29 feb la Tnb.
Daca se vor mai deschide. Lumea uita de teatru. Terasa sa traiasca. Daca vedeti ce e seara la terasele din Herastrau, realizati ca nu vom scapa prea curand de guvid. Asta e, m-a mancat in koor sa ma duc la alergat seara.
O sa spun doar atat: am mers in 6 tari din Europa ca sa vad live un spectacol. Acelasi spectacol. De 13 ori. (Ce pot spune, am pitici pe creier cred, asta e unul din ei).
L-am mai vazut online de vreo 4 ori dupa aia, dar nu e la nici 50% din ce e live. Asa ca pot rezona perfect cu ce ai zis tu, ca e o experienta din momentul in care pleci de acasa (la mine a fost o experienta de cu 6 luni inainte de spectacol, de cand imi luam biletele, cu refresh pe pagina teatrului din 5 in 5 minute in ziua cand se puneau in vanzare ca sa prind bilet in primele randuri, cu luat bilet de avion dupa aia, cu luat cazare cat mai aproape de teatru, eheee vremuri).
Si dupa, la teatru, cand se sting luminile, cand se face o liniste mormantala in sala si tot ce auzi e respiratia celui de langa tine, cand e un moment mai tensionat in timpul piesei si poti sa simti cum toata lumea din audienta se apleaca inspre scena… E o energie speciala acolo, si de acasa de pe canapea nu ai cum sa ai aceeasi experienta.
Pot spune cu mana pe inima ca au fost cele mai fericite zile din viata mea. Si nici o chestie online nu o sa poata sa intreaca asta.
A nu se intelege ca sunt impotriva teatrelor care au inceput sa vanda bilete la spectacole online. Pana la urma e chestie de supravietuire, macar cat tine mizeria asta cu pandemia. Pot sa vad si o parte buna in asta, in sensul ca am fost la un spectacol din Olanda de acasa (unul pentru care nu as fi plecat din tara, am nivele de obsesie si nu intra la nivelul pentru care as fi batut drumul ca sa zic asa). Dar sunt companii de teatru pentru care as merge pana la capatul lumii(quite literally) daca ar fi nevoie si abia astept sa vina vremea cand o sa pot sa fac asta din nou.
Despre ce piesa este vorba?
Betroffenheit, Electric Company Theatre si Kidd Pivot. De fapt e un fel de hibrid de teatru si dans si a fost desemnat cel mai bun spectacol de dans din ultimii 20 de ani de catre cei de la The Guardian. E genul de spectacol care te bantuie la ani dupa ce l-ai vazut, ultima data l-am vazut live in 2018 si inca mai stiu niste melodii din el :).
Ai mai multe informatii aici daca vrei: https://www.electriccompanytheatre.com/show/betroffenheit/
Ai perfectă dreptate. Nu m-am uitat la teatru online și nici nu cred c-am s-o fac. Mi- e dor să merg la teatru live, sa fiu în sală. Am 4 bilete luate la un spectacol, nu știu dacă, sau mai bine zis – când, voi ajunge să- l văd.
Niciun ecran, oricat ar fi el de mare, nu poate inlocui senzatia aia unica pe care o ai in sala de teatru. Faptul ca, desi ai prins bilet doar pe randul 10, ai impresia ca, daca intinzi mana, poti atinge personajul de pe scena.
Asta e si motivul pentru care n-am vazut teatru online in perioada asta.
Pai, cum adica? Sa stau pe canapea, in pijama, cu berea si alunele pe masa, ca la meci? Eventual, sa pun si pauza, din cand in cand, sa evacuez berea? Neee…
Sala de teatru si scena au facut parte din viata mea inca de cand eram copil. De vreo 50 de ani, „consum” teatru, opera, balet in sala, cu nenumarate aventuri pentru procurarea unui bilet. Locuind intr-un oras de provincie, unde un turneu al Teatrului National din Bucuresti era evenimentul anului, biletul valora cat greutatea lui in aur.
Imi lipsesc enorm zilele alea dinainte de spectacol, cand rascoleam sifonierul cautand tinuta perfecta, emotia din foaierul luminat de candelabre de cristal, fosnetul rochiilor de matase, linistea aia placuta care se asternea in sala cand incepea sa scada lumina.
Abia astept sa iesim din cosmarul asta si sa-mi regasesc senzatiile aproape uitate.
Eu privesc partea plină a paharului. Văd în toate astea o evoluție. Avem ocazia, nefericită aparent , de a inova în multe domenii. Am văzut Metallica Worldwide, Behemoth – In absentia dei(polonezii au stabilit noi praguri de atins), am bilete la reprogramatul Nightwish de pe 28 mai. Îmi lipsește Wacken, da, dar acolo sunt 80.000 de oameni. Acolo nu este numai despre muzica este despre motoare, mâini strânse peste granițe, inimi legate de muzica, oameni de 50,60, 70 de ani cântând lângă nepoți, copii.
În rest mie Metallica mi’au arătat o altă dimensiune a tehnologiei interactive. Într-un fel ar trebui să îi mulțumim virusului ca ne’a scos din matca noastră comodă. Nu sunt past guy știu că inovarea vine cu ceasuri de cumpănă. Mie nu îmi pare rău, am trăit comunismul, am trăit revoluția,am trăit salturi tehnologice, am trăit dezamăgirea postdecembrista, am vizitat lumea, am familia cu care trec prin furtuna de tulpini virale. Sunt ok.
Comentariu beton!23
@Edelweiss: io-s EXTREM de comod, prefer comoditatea anterioară co-căcat ăsta, chiar dacă-s fan tehnologie.
Teh-ul te face și mai comod, că te aia am inventat roata să nu mai caram tot satu o chestie cu omoplații. Teh-ul in schimb omoară interacțiunea,ăia fizică, fiecare dintre noi simțim nevoia să ne frecam umărul de alt umăr. Netul oricum a făcut în mare parte asta. Dacă nu îți plac semenii tai, Teh-ul este way to go.Noi avem privilegiul de a trai o revoluție teh, iar acum cu virusul o vedem pusă la treaba. Este echivalentul mai pașnic al Word War 3.
Esența speciei astea este adaptabilitatea și inovarea nu cramponarea de trecut. Înțeleg nostalgia dar prefer all in, saltul înainte.
@Edelweiss: din păcate, ai dreptate. Din păcate. Și io-s fan tehnologie la maxim, dar tot prefer interacțiunea umană, așa cum spui și tu.
Simt la fel. Mi e tare dor de emoția de acolo, de oamenii în carne și oase, se tot ce era acolo prezent cu tine, în interiorul tău.
Știu că tehnologia ne ajută să depășim granițe de orice fel, inclusiv pe plan psihologic. Dar nimic nu se compară cu freamătul elevilor în bănci, cu neliniștea și bucuria ce apar în ambele părți ale unei clase, cu emoția revederii după vacanță, cu satisfacția muncii bine făcute, cu acele diferențe aparente de opinie, cu frecușurile obișnuite ale elevilor din clasă. Sau cu mărturisirile lor: „Doamna profesoară, mie îmi place la oră la dumneavoastră, că ne ascultați și pe noi.” Nimic nu poate înlocui această iubire. O ducem în mormânt. Cred că și actorii buni suferă cu inima pentru că iubesc pe oamenii în fața cărora își pun sufletele pe tavă. Pandemia ne silește să arătăm emoțiile cu limită, ceea ce e foarte deranjant, mai ales în domeniile în care relaționarea emoțională este foarte puternică.
Mi-e dor de teatru live. I-am promis fiică-mii că o duc la „Faust” când va putea să înțeleagă ce e acolo. Deci sper.
Cat de bine te inteleg , RMD…
La început de lockdown Teatrul Țăndărică a făcut o chestie care părea mișto: a transmis live pe FB niște spectacole. Toate bune și frumoase doar că….spectacolele erau, de fapt, înregistrate în trecut, înainte de pandemie, cu lume în sală. Ok, gratuit, gratuit, dar aș fi preferat să plătesc și să văd spectacolul făcut live, atunci, pe loc, cu sala goală, decât să mă uit la ceva ce aș fi putut găsi oricând pe youtube. Mi s-a părut cam păcăleală.
Așa că, destul de timpuriu în pandemie, am renunțat la varianta de a urmări spectacole online, live sau înregistrate, cu bilet sau fără. Îmi pare rău de artiști, actori, muzicieni, dar eu am alte priorități momentan. Aștept să merg la teatru în sală.
Așa este. Un spectacol online nu-ți poate oferi emoția aceea pe care o simți în sală. Vibrația publicului, zgomotul pașilor pe scenă, praful ăla fin care se ridică și-l poți vedea în lumina reflectoarelor, privirea actorilor care parcă îți intră în suflet, chiar și foșnelile ălora de lângă tine care te calcă pe nervi. Și mi-ai stârnit o avalanșă de amintiri. Ritualul pregătirii pentru spectacol, când tata își punea costumul după ce se bărbierise atent și se dăduse cu piatră acră, mama care musai își punea mărgele asortate la rochie, se dădea cu ruj și se pudra cu Helena Rubinstein. Și mai apoi, când am devenit părinți, când mergeam cu copiii la teatru și le vedeam ochii uimiți, palmele roșii de la aplaudat și picioarele care nu atingeau podeaua că erau prea mici. Cum naiba să ai parte de toate astea acum? În fața unui monitor?
Hai sa si calatorim on line atunci si gata ,nu mai parasim canapeaua si laptopul.Vorba cuiva de aici ,abia astept sa arunc porcaria asta de laptop pe geam si sa mi recapat viata.
Eu as cumpara. Nu se compara emotia provocata dar nu as renunta. Pe vremea lui Ceausescu, piesele de teatru de la tv ma faceau fericita. Am vazut toate piesele de teatru care se puteau vedea live, in micul nostru oras de provincie, dar nu era suficient. Teatru radiofonic, on line sau de orice fel, ma face sa-mi depasesc un pic conditia si sper eu, sa-mi aduca un pic de fericire.
Me too. Mama primea abonament obligat la Teatru și-mi luam frații mai mici și-l foloseam noi. Și orășelul meu avea Teatru! De citit, am citit cam toată dramaturgia. În adolescență și în tinerețe. Iar acum de pe net ascult iar și iar teatru radiofonic… Cum zici și tu, îmi depășesc un pic condiția. Și e terapie pură. Trăiască Teatrul scris, jucat, ascultat!
Teatrul tv de pe vremea lui Ceaușescu erau adaptări speciale pentru tv. De-aia era mai ușor și mai plăcut de privit. Nu se juca pe scenă, în sală, era filmat în studio. Ceea ce nu e deloc același lucru cu hai să transmitem online un spectacol care se joacă pe scenă, cu spectatori în sală.
Sută la sută de acord cu tine! Teatrul este emoție. Cu cât piesa este mai bine jucată, regizată, cu cât mesajul este mai profund, cu atât emoția este mai mare. Dar chiar și la o piesă slăbuță sunt emoționată. Când eram mai tânără, ori de câte ori cădea cortina și actorii se țineau de mână și mulțumeau publicului, eu plângeam. Pur și simplu nu-mi puteam stăpâni lacrimile. Am ascultat ieri un interviu cu Andrei Șerban și fix asta explica: teatrul ca emoție.
Dar în timpurile astea trebuie totuși să consumăm artă și cultură! Pentru noi dar și pentru artiști! Arta și cultura sunt lovite puternic de virus. Dacă putem da un bănuț, să-l dăm! Dar nu numai bănuț ci atenție și respect. Teama mea este că această pandemie, care iată se prelungește, ne dă o dependența de stat acasă și de văzut totul pe net. Căci este foarte comod să stai în fotoliu și să vezi un film, o piesă de teatru, o slujbă, o conferință…
Înainte de 89 era seară de teatru TV. L-am urât. Din cauza acelor transmisii am refuzat să mai merg la teatru. Am redescoperit spectacolele de teatru când am cunoscut-o pe o actriță cu care am devenit prietenă.
Mi se pare extrem de greu pentru actori în perioada asta. Pentru că își pun sufletul în fiecare rol și e mult mai greu să transmiți toate trăirile alea printr-un ecran. Nu zic că e imposibil și mulți dintre actori au găsit modalități de a-și păstra publicul aproape, în online. Dar nu aș urmări teatru online dacă există posibilitatea să merg într-o sală de teatru și să trăiesc pentru câteva ore în lumea aia.
Am 3 bilete cumparate anul trecut. Astept reprogramarea lor. Cel mai dureros a fost anularea spectacolului de pe 8 martie anul trecut cu doar 2 ore inainte inceperii 🙂 Voi astepta „Mamma mia!” cu rabdare. Dar on-line, nu. Am ajuns la asa numitul „zoom fatigue” incat nici nu mai pot sta la televizor prea mult.
Teatru/opera/opereta sau concerte on-line: NICIODATA. In opinia mea NU EXISTA asa ceva. Mie imi este dor uneori chiar si de un mers la film, la cinematograf.
Pentru mine asta e un subiect sensibil. Eu am inceput sa merg la spectacole de teatru/opereta pe la varsta de 8-10 ani pentru ca aveam o matusa care lucra la Teatrul Dramatic din Constanta. Si in fiecare vacanta de vara eram gura-casca pe acolo 2-3 zile/saptamana. Si am vazut tot-tot, de la repetitii, costume, decoruri si productiile propriu-zise. Am vazut piese de teatru si din sala si din culise. Am in cap si acum „mirosul” scenei, culiselor, mochetei sau scaunelor din sala. Sau imaginea plasatoarelor care iti ofereau „programul” la intrarea in sala. Imi suna in ureche si acum gongul care te anunta ca incepe piesa sau ca pauza dintre acte se termina si trebuie sa te intorci in sala.
REFUZ (pe cat este posibil) solutiile „surogat” de tip „on-line” pentru ca marea majoritate mi se par o mizerie si vreau sa evit pericolul sa ma obisnuiesc cu asa ceva sau, mai rau, sa raman asa si dupa ce s-o termina porcaria asta pe care o traim acum.
Eu în schimb sper să rămână obiceiul ăsta de a transmite piesele online și după ce va trece pandemia. Pentru cei care trăim afară e singura modalitate de a mai avea contact cu teatrul românesc. E drept ca mai sunt trupe care au pus în scenă și pe afară, dar nu trăim toți la Bruxelles, Londra sau Paris.
Mie mi-a făcut enorm bine teatrul online românesc într-un an atat de greu, mai ales ca în Italia unde trăiesc, teatrale sunt închise și nu s-a mai jucat nimic din februarie anul trecut. Nici interior, nici în aer liber, nici online.
Așa că eu supermulțumesc pentru inițiativa online, chiar dacă emoția nu e ca aia din sală, eu cand am avut bilet online, m-am îmbrăcat frumos, mi-am pus tocuri și am savurat momentul.
Sper să rămână, pentru diaspora e balsam pentru suflet.
asa is io cu concertele. Am vazut unu, e simpatic, dar parca nu e acelasi cacat
bere, durere de cap, discutii cu amicii intre/paste/printre/sub piese/mese/usi
Teatru inseamna spectacol, iar spectacolul din teatru il simti si prin emotiile publicului, deci obligatoriu prezenta fizica pentru rezultate maxime. Dar, dar…mereu v-am invidiat pe voi, cei din Bucuresti, pentru multitudinea de piese bune, care nu sunt jucate si in alte orase (refuz sa spun provincie), sau pentru care sunt nevoita sa imi vand un rinichi ca sa pot merge cu familia. Deci teatru online ar permite sa arunc o privire in borcanul cu dulceata care e pe raftul de sus, unde nu reusesc sa ajung.
Parintii m-au luat cu ei la teatru, opera, balet si orice alt spectacol de pe cand aveam 2-3 ani. Si se intampla foarte des. Iubeam infinit sala Teatrului National, ajungeam devreme, ca sa am timp sa casc gura si sa ma extaziez de fiecare data in fata minunilor din jur. In timpul spectacolului eram numai ochi, aproape nu mai respiram, chit ca nu prea intelegeam mare lucru. Am continuat sa bat treptele TN si Filarmonicii (chiar aveam abonament) pana am plecat din tara, si ma bucur(am) grozav sa prind bilete la orice spectacol la TN cand revin in vacante. Teatrul live, cu mine in sala, imi lipseste enorm, iar varianta online nici nu intra in discutie.
nu am incercat inca, dar as vrea recomandari de teatru online
Daca nu vrei neaparat ceva din Romania, poti sa vezi aici: http://www.marquee.tv. Trebuie platit abonament lunar ca sa ai acces, e vreo 7-8 $ din cate stiu.
streamerse.net
recomand tot ce inseamna Lia Bugnar si Marius Manole
Cred că am mai povestit pe aici când m-am trezit pe scena la TNB? Dada, pe scena aia mare, in timpul spectacolului „Comedia norilor”, cu Mircea Albulescu, Ileana Stana-Ionescu, etc. Piesa are un moment interactiv și uite-mă cu mare față de bou stupefiat și cu ochii mici de la lumina reflectoarelor, în fața unei săli arhipline. De atunci dreaq își mai cumpără bilete in primele rânduri 🙂
Mi-e dor de experiențele astea: teatru (TNB, Roșu, club, toate), operetă, operă – chiar ajunsesem sa mergem cam de 2 ori pe lună, dacă aveam bulan si prindeam bilete. In 2019 am văzut toate spectacolele de opera din stagiune.
Totuși, suntem la ani lumină față de alții, deși n-aș fi crezut până sa văd Anna Karenina la Teatrul de Opereta de la Moscova – atâtea efecte speciale, lumini si lasere… cred că îl făceau invidios până si pe Armin.
Momentan si eu sunt in online cu teatrul.
E drept ca interactiunea si emotiile sunt spre 0, sentimentul fiind cam acelasi pe care il am atunci cand ma uit pe Netflix. Dar e un compromis acceptabil, date fiind conditiile.
Din pacate, pentru mine cred ca varianta online va ramane singura viabila, pentru ca nu mai locuiesc de ceva ani buni in Romania.
Am avut un unchi care era inginer de lumini la Bulandra. Cand eram biet student sarman ma baga pe usa din spate. Cred ca am vazut Cafeneaua de vreo 15 ori. Si multe altele.Si asta e magia teatrului, ca mereu e emotie, chair si cand stii replicile pe de rost. Ba chiar ajunsesem sa apreciez cand de exemplu Malaele avea , rar, cate o seara mai proasta, ca eram mai atent si la ceilalti actori.
Erau anii cand agatai fetele cu o invitatie la teatru. Si unchiu-miu, spirit foarte libertin, dupa ce vazuse destule fete, ma intreaba odata:
„Auzi nepoate, tu le si f..ti sau doar le culturalizezi?? 😁😁”
A murit de un cancer galopant, chiar inainte sa ii prezint o noua fata, ce avea sa devina sotia mea….
Dupa ce ne-am permis, am bagat mult teatru, pe unde reuseam sa prindem bilete. Cu cat mai mica sala, cu atat era mai bine.
Stiu ca le face situatia si mai rea, dar nu pot cumpara bilete online. Mai rau m-as enerva. Am amintiri foarte frumoase legate de teatru si egoistic vorbind, as vrea sa ramana asa..
Bai, dar la articolul asta chiar imi sare in ochi. E un trist care nu are nimic mai bun de facut cu viata lui decat sa dea manute rosii, inclusiv la unele comentarii de mare bun simt si frumoase.
Bai, cat de trist poti sa fii???
Sunt mai mulți. Intră prin rotație.
În anii ’80 la Teatrul Mic era piesa „Nu sunt Turnul Eiffel” cu Ştefan Iordache şi Valeria Seciu.Un regal teatral.
Nu e chiar asa de rau online. Mie unul mi-a placut Hamilton, de exemplu. Primul musical pe Broadway vazut vreodata. Sigur, in persoana ar fi fost alta experienta, dar nici asa nu a fost de lepadat.
Dacă zice „mie”, atunci e „mie unuia”. Mie unuia mi-a plăcut… „Unul” se folosește doar cu „eu”. Eu unul vreau să…
Avand in vedere ca ultima piesa la care am fost a fost Take, Ianke si Cadir la National, pe vremea cand nemuritorul era inca presedinte, (a fost in sala – de aia tin minte :P), si distributia era inegalabila la ora actuala – https://www.tnb.ro/ro/take-ianke-si-cadir – monstrii sacrii, ce sa mai… Am incercat teatrul online, nu multumesc, prefer stand-up sau 2-3 ore de podcast decat un teatru.
Apropo, pe Cabral la Micutzu invitat l-ati urmarit? Chapeau pentru oamenii aia…
Intrebarea asta e adresata doar celor care locuiesc in sau langa Bucuresti, nu-i asa?
Ca eu, de aici de departe, raspund ca teatrul online e mai frumos decat teatru deloc.
Eu aș rămâne pe on-line pentru piese cu puțini actori, cu monolog. Mi se pare mai intima relația, ii simt mai aproape pe actori. De obicei sunetul telefoanelor si luminile de la ecrane ma scot din film, dar la un spectacol mai amplu, mai glamour, probabil merita mers la teatru:)
Eu ascultam teatru radiofonic când eram mic şi chiar era mişto pe vremea aia. De ce nu ar fi şi acum mişto teatrul online.
Nu ştiu de ce am impresia că după cum evoluează treaba cu ăsta micu’ o să fie mişto şi teatrul online pentru lumea însetată de spectacole live unde se simte iubirea şi emoţia pentru că actorii mai trebuie să tragă pe nas şi chestii bune nu doar fondu’ de ten de la machiaj.
https://www.youtube.com/watch?v=nhucwBelXiQ