De ceva vreme mă tot gândeam la treaba asta, dar parcă tot nu-mi luam inima în dinți, parcă tot nu era încă momentul, parcă mai voiam să mai amân o perioadă. Dar până la urmă mi-am zis că așa nu mai merge, trebuie să fac ceva și să fac repede.

Prin urmare, acum vreo două săptămâni am convocat-o pe regina fashion-ului la o sesiune de discuții extraordinară și până la urmă s-a luat decizia cu unanimitate de voturi: schimbăm mașina, luăm una nouă. Mda, din nefericire Megane-ul meu a împlinit deja vârsta la care ar trebui să-și facă buletin, și cumva pentru siguranța noastră, a tuturor, ar cam trebui înlocuită, mai ales că mai urmează o bucată bună de vară în care ne-am propus să ajungem pe ici pe colo, măcar pe meleagurile noastre miroritice.

Acestea fiind zise, prima mea opțiune de mașină a fost și singura. Pentru că nu am absolut nimic de reproșat mașinii mele care s-a comportat impecabil 14 ani, din start am hotărât că vreau tot Megane, doar că-l vreau p-ăsta nou. I l-am arătat și fashinistei, și-a dat acordul, toate bune și frumoase.

Ei, dar de-aici încolo urmează partea cea mai tare, aia pentru care m-am hotărât să va povestesc, că altfel nu cred că vă interesa pe voi foarte tare că vreau io să-mi schimb mașina.

Am intrat pe site la Renault și, ce să vezi, mare supriză mare, poți să-ți cumperi mașină online. Gen, cum ți-ai comanda mâncare sau niscaiva electronice. Nu știu cum să vă explic sentimentul pe care l-am trăit când am văzut că se pot cumpăra mașini online, mă simțeam cam ca măgarul lui Buridan așa. Pe de o parte eram bucuros că scap de drumuri la dealer, scap de mers la semnat contracte, anexe, și tot felul de alte manțocării, pe de altă parte parcă nu-mi venea să cred. Adică cum îți cumperi mașină online? Dai cu cardul și ți-o livrează acasă?

Unde mai pui că io nici nu voiam s-o iau cu banii jos, că așa poate oricine. Nuuu, boss, io voiam cu credit, să fac rate, ca bogații. Ei, ce să vezi, se poate și cu credit. Măi să fie, păi și contractele și toate hârțoagele alea pe care te pun băncile să le semnezi până nu mai știi de tine? Well, hârțoagele alea nu mai există, că Renault are RCI-ul, care e sistemul lor propriu de finanțare, și nu mai ai treabă cu nicio bancă. De semnat am semnat câte ceva, că totuși oamenii îmi vând o mașină, nu trei kile de cartofi, dar s-a întâmplat o singură dată și-am semnat tot online, electronic. Progres, nenică, uite că se poate.

Fraților, ca să n-o mai lugim, din secunda în care am dat cu cardul și-am plătit avansul, într-o săptămână am avut mașina. Și absolut tot ce-am avut de făcut, toate actele, toate hârtiile, s-au făcut exclusiv online. Inclusiv, și aici trebuie să stați jos când citiți, inclusiv certificatul fiscal l-am obținut online. Doar nu credeți că poți să-ți cumperi mașină fără să dovedești că n-ai datorii către minunatul stat român? Dăăă.

Așa c-am trimis un email la registratură și impozite sector 4, și a doua zi mi-a venit certifcatul fiscal, tot pe email, de era să fac naibii și infarct când l-am văzut. Nu de alta, dar io eram deja pregătit psihic să mă apuc de dat telefoane și de găsit persoane care să mă poată ajuta să-l primesc totuși în deceniul ăsta. Voi înțelegeți ce vă spun io aici? Interacțiune online cu funcționarii statului român și, mai ales, promptitudine în rezolvarea problemei? Omenirea, așa cum o știam noi, se duce de râpă, vă spun.

Revenind, că mai trebuie să vă spun ceva, să nu uit. Unul dintre pașii procesului de cumpărare online e să-ți alegi dealer-ul care să-ți livreze mașina. Io am ales Auto Cobălcescu, dar nici măcar n-aș fi menționat asta pe-aici, dacă odată cu alegerea asta în viața mea nu apărea Alexandru, tipul de la vânzări de la ei.

Băbăieți, habar nu am cum și de ce, cred că omului ăstuia îi place foarte mult ce face, altfel nu-mi explic, dar e brici. Pe lângă că m-a ghidat pas cu pas (știți, am avut un tichet pentru „Rabla” și cineva trebuia să mă învețe cum rezolv și cu ăsta), are o răbdare de șaman care s-a descoperit a treia oară pe el însuși. Și toate astea fără să-l văd la față nici măcar o singură dată, toată interacțiunea mea cu el a fost doar pe email, la telefon, sau pe whatsapp.

Pe scurt, habar nu am cum va fi de-aici încolo relația mea cu Auto Cobălcescu, mai ales că va dura măcar cinci ani (c-am pus laba și pe pachetul ăla fără griji, cu garanție extenisă și întreținere inclusă, pe care io-l traduc prin „revizii moca”), dar știu că dacă e să fie vreo problemă, îl sun pe Alexandru și se rezolvă.

Cireașa de pe tort am păstrat-o pentru final. Când m-au întrebat dacă vreau să mi-o livreze ei, m-a pufnit râsul. Cum adică să mi-o livrați voi, așa ca pe un bax de bere? Da, exact, ți-o aducem la ușă (mă rog, la poartă). A fost cât pe ce să zic da, după care mi-am adus aminte că în ziua aia o să am niște treabă în oraș și le-am zis că mai bine merg io după ea, ca să nu vina curierul și să mă pomenesc cu vreun sms din ăla: „s-a încercat livrarea, nu era nimeni la adresă”. Acum îmi pare rau, că sunt extrem de curios cum ar fi decurs livrarea.

Altfel, sunt foarte încântat că am mașină nouă. E chiar bestia de o sută patruzeci de căluți care se ițește de sub prelată, în poza de mai jos. Dau o bere cui ghicește culoarea, deși n-aveți nici cea mai mică șansă să mi-o luați.